Author: sebastian-corn

          Ieşind de la legaţie, Anton se strecură pe nevăzute pe lângă caleaşcă  – îl auzi pe Fane râzând alături de ceilalţi surugii care aşteptau în frig şi-n zloată, după care o luă tiptil, furişându-se pe uliţi până la birtul lui Chesaru, ăla de la maidanul Episcopiei. Decum intră, îl zări…

          – Regretam, începu domnul Gherghy, stâlcind cuvintele, tar tomnişoara Tilly este racita, tonc, ce sera matemoiselle Ilona qui chantera ce soir… Aşadar, o s-o văd, îşi spuse Smaranda, sumeţindu-se. Se sili să nu privească în jur, dar invitaţii erau numai ochi şi urechi la scena improvizată în salonul cel mare al…

    Eh, cum-necum, de ce-de nece, din seara aceea, Anton şi Ilona începură a se plimba prin târg şi pe lângă târg cât era ziulica de lungă, fără să ţină cont nici de gura lumii şi nici de cum era vremea pe afară. Trupa Gherghy locuia la hanul Castrişoaiei, pe Podul Mogoşoaiei, aşa că…

  Oare ce-o să fie aici peste o sută de ani? – se întrebă Anton în timp ce cobora din caleaşcă. Sau peste două sute? Chiar aşa – ce-o să fie aici în 23 septembrie 2018? Se uită de jur împrejur: îndărăt, dincolo de gârlă erau codrii deşi ai Lupeştilor, printre care abia dacă se…

    Blestemaţii… blestemaţii, îşi spunea boier Colţescu, repezindu-se spre careta trasă pe uliţa din spatele casei franţuzului. Iar prăpăditul ăla de Anton, of, lua-l-ar dracii şi pe el! Uite cum îmi crapă mie obrazul pentru un nebun, fir-ar să fie! Mormăind şi suflând ca un gânsac furios, boier Colţescu se urcă în caretă şi-l…

    – Eh, cum naiba… – se răsuci Colţescu deodată, dând în sfârşit ochi cu indianul care, aşteptând potolit în penumbra holului, continua să clatine din cap, privindu-l zâmbitor. De Segonzac deveni mai agitat. Se ridică, schimbă câteva vorbe în şoaptă cu indianul, după care îi strecură lui Colţescu: – Se pare că oamenii…

Italianca în Alger a fost jucată la Cişmeaua Roşie de trupa Gherghy, trupă venită de la Viena după amabilele (şi, mai ales, insistentele!) intervenţii ale cavalerului de Gentz, favoritul prinţului Metternich – lucru ce cântăreşte în povestirea noastră, după cum vom vedea. Convins pe deplin de misiunea sa artistică la porţile orientului, domnul Gherghy, directorul…

        – Of, of, bărbate, odată şi-odată tot o să trebuiască să te hotărăşti, începu Smaranda, râzând. Ori veşminte turceşti, ori nemţeşti… – Da’ ce? Nu-s’ bine aşa? – făcu el pe miratul şi se privi în oglinda cea mare din hol. Ei, hai că nu-s’ chiar aşa de urât, măi Smărăndiţo!…

  – Lu’ blestematu’ ăsta de gineri-miu, i-a lăsat curva aia de mă-sa ardei în fund, se plângea Colţeasca a bătrână. – Las’, cocoană, o mângâiau prietenele, că pân’ la urmă o să-i vină şi lui careva de hac. – Poate doar dac-or mai veni ruşii ăia, că pe-ai noştri i-a dovedit pe toţi, nu…

    Am aflat povestea de mai jos de la proprietarul unei cafenele de pe strada Popa Rusu, el însuşi aflând-o în copilărie de la tatăl lui, un armean pe nume Raul Gulbenkian. Cine ştie dacă povestea cu pricina n-ar fi rămas uitată pe vecie dacă proprietarul cafenelei n-ar fi fost forţat să şi-o reamintească…

8. Dimineaţa era răcoroasă. Soarele nu răsărise încă. Dan se uită după carafa cea pântecoasă – nici strop de apă în ea. Se gândi să se ducă la fântână, dar Lali, tătăroaica, îl ghici, ca de obicei, şi se dădu jos din pat înaintea lui. – Un’ te duci? – o întrebă în şoaptă. Dacă…