NICO

 

Salut, m-ai văzut, m-ai auzit?

Am trecut pe la tine, Maître, nu știu dacă m-ai băgat de seamă. Venise multă lume – veneau, se gândeau, plecau. Pe birou era Evanghelia după Matei, o ediție comentată – o reciteai doar pentru că aveai chef, sau te interesau niște interpretări? Mai erau și alte cărți pe birou, tot ceva religios – erau așezate cam alandala, unele erau deschise, cu fața în jos, pesemne voiai să te uiți prin ele după ce aveai să te întorci acasă…

Ce naiba căutai? Ce te frământa?

Era frig la tine. Mi-au dat un ness fierbinte când am ieșit la țigară. În curte era și mai frig. Am vorbit cu unul, cu altul – eram cam buimaci, dar nu din cauza gerului. I-am trimis sms lui Rabi, i-am scris că era și el acolo, cu noi, cu tine, cu mine, că-i la Londra, săracul, n-are cum să treacă să te vadă… Pe urmă am văzut cum a sărit gardul o pisică alb cu negru – o știi? – a intrat la tine în curte, în spate. Era cam șmecheră pisica aia, am cunoscut-o după ochi. Era și o pasăre mărunțică în cireșul desfrunzit din colț, sau vișin, ce-o fi… Pasărea aia stătea pe-o cracă, avea pene negre și cenușii, căuta ceva, i-o fi fost foame. A zburat când a intrat pisica, nu știu unde s-a dus.

Să știi c-am stins țigările în zăpadă. Pe urmă am intrat din nou să te văd, dar tu n-ai zis nimic. Ca niciodată, erai liniștit, pe cuvânt că erai liniștit: chipul ți-era odihnit, parcă nici cearcănele nu-ți mai erau așa de mari, nu spuneai nimic, nici măcar nu zâmbeai. Chestia asta mi s-a părut cam ciudată dar n-am comentat.

Pe urmă l-am dus pe Laurence afară, c-avea treabă, nu mai putea să stea. Când să iasă Laurence, a apărut și Vlad. Am auzit că v-ați văzut recent, mie mi se pare neschimbat, tu ce zici? Avea ochii roșii, toți îi aveam, ne-am și îmbrățișat, acolo, la 30 – 40 de centimetri de tine, după atâta și atâta vreme…  Nu ne-am gândit la mare lucru. Apoi am fumat și cu Vlad și cu încă un domn de care ți-era teamă, acum mulți-mulți ani, să nu te împuște cumva cu AKM-ul ăla al lui, când făceați de santinelă pe fâșie. Cică și-atunci erai serios, doar domnul cu pricina nu era serios, îi plăcea să să joace cu cartușele din sectoare – câte 120 de cartușe aveați în post, mai ții minte?

Și pe urmă mi-am amintit de cheful ăla sinistru de la 2 Mai, din 1985, când a furat Jaga niște gâște dintr-o curte. Le-a sucit gâtul, le-a jumulit, le-a pus la proțap. Era august, trecuse de douășpe′ noaptea și era foarte cald. Erau zilele și nopțile alea, știi, de la 2 Mai – Vama Veche, zile și nopți care nu  se sfârșeau niciodată, tu mi-ai spus odată așa, la supărare… În fine, atunci, la chef, cineva a furat și niște icre negre de la cherhana și le-a frecat ca pe icrele obișnuite, de crap, de-a ieșit un terci balcanic, și tu te-ai enervat, dar nu ne-a păsat: beam Corăbioară la 12 lei kilu și noaptea aia n-avea să se sfârșească nicicând – era noaptea de pe Atlantykron, noaptea de Anul Nou de la Sohodol, noaptea de la Mogoșoaia, se tot dădea în reluare.

Așa c-am băut tot vinul, toată votca, am stins tot ce curgea.

Atunci, la 2 Mai, habar n-aveam c-o să ne mai vedem vreodată și c-o să avem atâta treabă. Pe vremea aia habar n-aveam c-o să vină ziua de azi, răcoroasă din cale afară, în care o să trecem, atât de mulți, să te vedem. Pe vremea aia habar n-aveam c-o să mă uit la tine cu gândul ăla idiot c-o să deschizi ochii brusc, ca să ne spui ce farsă de commedia dell′arte ne-ai tras. Pe vremea aia habar n-aveam c-o să mai am chef să vorbim și că tu n-o să-mi răspunzi, c-o să am chef să ne sfătuim despre cartea pe care tu o știi: să-mi cenzurez parte din idei, sau nu – spune tu, merită?

Nu prea am mai citit Biblia în ultima vreme… M-am apucat de Coran, ți-am zis, sunt niște chestii pe care aș vrea să le pricep. Acum, însă, nu mai am cum să te întreb nimic, așa că am să recitesc și eu Evanghelia după Matei, poate capăt de-acolo răspuns la întrebările mele, poate descopăr și întrebările pe care ți le puneai în ziua în care ai plecat de acasă, fără să ne inviți pe niciunul, pentru ca noi, după aceea, să dăm buzna peste tine ca să te privim.

Iar mâine, înainte de despărțire, o să trec prin Hagi Ghiță, să știi, acolo unde ne-am cunoscut fără să ne gândim vreodată ca va veni și ziua de azi.

 

 

Omaha, Gold, Juno, Sword, Utah…

 

images

 

Era în 1974. Eram în clasa a VII-a, la Liceul C. A. Rosetti – nici acum nu înțeleg de ce regimul comunist ne dăduse atâta libertate în școala aia din Floreasca… Am avut noroc de profi foc de deștepți, am avut noroc de profi englezi, am avut noroc să ne lase ăia să intrăm în clase cu eșarfe în loc de cravate, pe unii îi lăsau chiar și-n blugi – și acum ne mai întrebăm, la fiecare revedere, de unde ni se trăgea libertatea aia, cu atât mai mult cu cât discuțiile libere erau lăsate să se scurgă la nesfârșit aproape, în timpul orelor de curs, ghidonate de o manieră subtilă, care n-avea nici o legătură… citeşte mai departe

… și Punct!

citeşte mai departe

COSMOS – postare pentru copii și părinți disperați

Având în vedere că Teleenciclopedia e rătăcită printre Drăgușence, politicieni imbecili și Boți reconvertiți de media în artiști,

Ținând cont că în școli nu prea te mai învață nimeni DE CE-urile fundamentale,

Adăugând la asta că ăștia nu ne mai îndeamnă decât la shopping și la leasing,

Sperăm în oferta de primăvară, de la National Geographic:

httpv://natgeotv.com/uk/cosmos-a-spacetime-odyssey/videos/cosmos-trailer

 

Începe duminică, pe 16 martie, la ora 19.00  21.00, pe NatGeo.

 

&nbsp… citeşte mai departe

Marea fugă de-acasă la Afumați

 

jogja-duka-saroha-3488and8more_hdr-ku-21

 

Aveam 15 ani și mă plictiseam de moarte. De dus, o duceam bine, nu mă enerva decât că mă puneau ai mei să învăț, dar am trecut cu toții prin asta. În apartament încă se dădea căldură, la baie curgea încă apă fierbinte, salamul de Sibiu încă avea gust afumat, la colț, la Sălăjan, la Cuptorul de Aur de lângă Soldatul Crăcănat, aveau o pâine de aburea (costa un leu cin`zeci) – numai cărticica roșie de cunoștințe social-politice te agasa: contamina discuțiile, mersul pe jos, benzina, călătoriile pe munte, se infiltra în steagurile de 1 Mai și de 23 August, submina berea pe care o beam duminica, în familie, se lipea de îmbrăcăminte, se manifesta în… citeşte mai departe

Euromaidanul…

154

 

… oare când deschidem și noi un Euromaidan la București? Oare nu ne-am săturat de cretini în funcții publice de vârf? Oare nu ne-am săturat de imbecili patentați plătiți din taxe și impozite? Oare nu ne-am săturat de inșii fără nici o meserie care au ajuns să ne conducă? De unde vreți voi politicieni cu snagă-n creier, când mai toți se trag din facultăți la seral, din birouri neocupate pe bune niciodată, din chiulangii pe care nu i-ați fi invitat nici măcar la o bere în parc, din ingineri care n-au bătut un cui la viața lor, din juriști care n-au văzut niciodată vreun dosar, din medici cu birouri notariale, din economiști care n-au condus nici o afacere pe… citeşte mai departe

Ne vom întoarce în Muribecca – lansare

 

vs

 

Așa se cheamă romanul de care spuneam pe aici mai acum o săptămână și ceva. Lansarea o să fie vineri, 21 februarie, la ora 6 seara, la Centrul Cultural Calderon, care se află (cum altfel?) pe strada Calderon, la numărul 39 (dacă nu mă înșel). Asta vine pe la jumătatea străzii, între Batiștei și Maria C. A. Rosetti, pe stânga cum vii dinspre Batiștei. Mai demult, vizavi de clădirea centrului cultural se afla Legația Palestinei – acum, acolo e o transnațională ceva. Am auzit că în clădirea în care vă invit a fost cândva nu-ș ce policlinică a ministerului transporturilor, dar acum casa cu pricina e curată, renovată, au băgat mobilier nou, alea-alea, avem loc de-o cafea și… citeşte mai departe

Galeria Miniștrilor Sănătății

Fotografie0438

 

Panoul de mai sus se află pe undeva pe holurile Ministerului Sănătății – nu mai știu la ce etaj și nici nu contează. Ca fapt divers, din 1922 până în 1989, sub democrație parlamentară, sub nu-știu-câte dictaturi de dreapta și sub una năprasnică de stânga, am avut 40 de miniștri mari și lați. Îi veți regăsi pe acei distinși de ambe sexe în primele două rânduri de fotografii de pe panou.

Din 1989 și până acum, în plină democrație de cumetrie subzistent-tranzacțională, am beneficiat de inteligența nețărmurită a 23 de băietani și a unei doamne – adică 24 de ființe (scuzați expresia!) furajabile (mai puțin doamna, fiind ea doamnă). Entitățile cu pricina se regăsesc pe cel de-al treilea (și… citeşte mai departe

TOP 3 (PRE/POST)CLASIC

1.

httpv://www.youtube.com/watch?v=vrDdRLDaZtE

2.

httpv://www.youtube.com/watch?v=WvweJ1lLcZc

3.

httpv://www.youtube.com/watch?v=6S-AOFgb59A

 

&nbsp… citeşte mai departe

Mi-a apărut o carte

Fotografie0496

 

Fotografie0497

 

Fotografie0501

 

Fotografie0502

 

Fotografie0503

 

Fotografie0504

 

2-map-colonel-fawcett-expeditions

 

 

Se cheamă: „Ne vom întoarce în Muribecca”

Un om cât un stat

Nu-l cunosc – nici voi nu-l cunoașteți. Nici măcar chipul nu i l-am văzut. Știu doar că e un simplu pădurar. O fi având școală, dar cu banii cum stă? – se pot întreba șmecherii, fițoșii, pițipoancele, fauna de mall și de Click. În ce fel de casă o fi locuind? Are, și el, familie, copii, probleme, belele? – că doar e român…

Habar n-avem. Nu știm decât o singură chestie. Pădurarul ăsta, necunoscutul ăsta – el unul a făcut cât un stat întreg, cât STS-ul, cât serviciile, cât armata și internele, cât toți șmecherii ăia care asudă prin fotolii și care n-au fost în stare să găsească un avion prăbușit într-o pădure ninsă alene, în Munții Apuseni. Omul și-a luat pușca, a plecat în pădure și a găsit avionul… citeşte mai departe

Calea Cadavrelor

 

malirv

 

Calea Cadavrelor începe pe North Col, la o altitudine de 7000 de metri, și se termină pe Vârful Everest, la 8848 de metri. Nu are borduri, nu e asfaltată, iar în preajma ei zac mai bine de 230 de alpiniști înghețați bocnă. Nu-i ia nimeni de acolo – cei ce se întorc pe propriile picioare, buimaci, amețiți, sfârșiți, degerați, cu creierele umflate, cu tromboze, înfometați, împuținați la trup – abia se pot căra pe ei înșiși, darămite să-și ridice morții lăsați în urmă.

Calea Cadavrelor… A deschis-o George Mallory, în 1921. Mallory absolvise Cambridge și fusese profesor în Surrey, unde-l avusese elev pe Robert Graves, scriitorul care ne-a lăsat Comitele Belizarie, Claudius Zeul și… citeşte mai departe

Marele buf din Anvers

 

 

Era prin martie 1989. Eram pe chei la Anvers, era o după-amiază rece, nici cu soare, dar nici cu ploaie, nici cu nor, dar nici senin – era ca a doua zi după chef. Rămăsesem cam fără bani (fiind novice, mă bazam doar pe 1,55 dolari pe zi) și n-aveam poftă de nimic, mai bine să fi plecat naibii odată – cică trebuia să ne cărăm la Tripoli de Liban.

La un moment dat, aud pe cineva vorbind românește. Nu m-am mirat: la Anvers intra câte un cargou românesc pe zi, numai că glasul ăla… ei, bine, îl știam bine, bine de tot. Dau cu bunghiul pe chei, mă uit încoace, mă uit încolo și, eh, da, îl văd pe colegul Parigi, făcusem multe gărzi… citeşte mai departe

Toccata și Fuga în Re minor – lumbago

Am o criză de lumbago. Iau analgezice și nu-s obișnuit cu medicamentele, nu le suport. Mai iau și diazepam, așa, pentru efectul miorelaxant.

Juergen Wolf interpretează Toccata și Fuga în Re minor într-o catedrală din Leipzig, Sfântul Toma pre numele ei. Sau Sfântul Nicolae, nu sunt sigur, sunt amețit de medicamente.

Analgezicele plus muzica, bașca diazepamul, alcătuiesc cocktailul. Sunetele o iau pe căile celui de-al optulea nerv cranian, nasc potențiale de membrană, se tamponează cu impulsurile din SRAA, bine modulate de moleculele farmacologice, declanșează pompe ionice, debușează în mareea de neurotransmițători ce scaldă cortexul – mulți dintre neuroni, dimpreună cu axonii și dendritele, băltesc de endorfine, serotonină, GABA, dopamină – dar astea sunt doar niște hors d`oeuvres, precare, neștiute: cică alcătuiesc sufletele noastre nemuritoare. Îmi lipsește un ceai verde și-mi amintesc… citeşte mai departe

Sârbul din Moșilor

A fost odată un sârb – odată, adică prin anii 90. Sârbul ăla își făcuse și el un butic pe Calea Moșilor, vindea țigări, ciungă, cafea, acadele (adică sugiuc), metraj, na, chestii d-astea care mergeau în era de dinainte de MegaImage și Auchan. Cică era mult de muncă, dar se câștiga binișor, iar sârbul era mulțumit de viață: avea copii frumoși, nevasta îl aștepta în fiecare seară cu ciorbă nici prea fierbinte, nici prea amorțită, Bucureștiul era liniștit și nu se pregătea de nici un război, ai lui erau sănătoși, ce mai tura-vura, bine că se apucase de business în Micul Paris.

Iată, însă, că într-o bună zi vine un țigan la ghișeu:

– Ascultă, bă, sârbule, da tu n-ai de gând să plătești protecție? O tot freci p-aci de-un… citeşte mai departe

BD-ul Haralambinei

1

2 (1)

4 (2)

4 (1)

 

p.s. După cum se vede, elementele de copyright sunt extrem de BINE subliniate…

&nbsp… citeşte mai departe

Esența medicinei

 

BHC 002068

 

Era în ianuarie 1945, în Ardeni. Era tare frig și ofensiva Wehrmachtului se împotmolise. Aceasta este o poveste scurtă despre un medic SS și este relatată de Jacques Delaunay, un istoric cu simpatii de stânga. Precizez asta ca să exclud eventualele discuții despre un parti pris al celui care ne-a supus atenției acest episod.

Așadar, Ardeni, 1945. În satul X se dădea o bătălie cumplită între un regiment SS și unul britanic. Ningea și era ger de crăpau pietrele. La un moment dat, britanicii trimit o delegație cu steagul alb și solicită o încetare temporară a focului: aveau prea mulți răniți, iar medicii lor nu făceau față. Nu doreau altceva decât să capete… citeşte mai departe

Comisarii!!!

 

Poster013

 

 

… mă întreb cât de întâmplător este faptul că acei înalți funcționari europeni care sunt denumiți comisari poartă        același nume generic cu cei dintâi miniștri sovietici din 1917…

 

 

eussr-heads

 

Pentru pasionații de istorie: să lăsăm Revoluția Franceză deoparte!

 

eu1

O.Z.U. ÎN TELEVIZIUNILE ROMÂNEȘTI, SAU POLITICA STRUȚULUI

Trouw 11022013

 

O.Z.U. înseamnă ordin de zi pe unitate – cine a făcut armata știe foarte bine acest lucru. Ei, bine, în ce privește televiziunile care se laudă cu national coverage în spațiul carpato-danubiano-pontic, O.Z.U. din 2 noiembrie 2013 a sunat cam așa: un premier la a cincea căsătorie și viața personală a divelor sunt mult mai importante decât revendicările celor 10.000 de profesioniști din Sănătate ieșiți la Marșul Tăcerii.

Ciudat… Mai acum câțiva ani, aceleași televiziuni se plângeau de inerția cetățenilor români în fața autorităților. Aceleași televiziuni jeleau când se deschidea problema colapsului din sănătate. Iată că și-au văzut visul cu ochii: 10.000 de profesioniști sanitari au mărșăluit pe Calea Victoriei, numai că ratingul și firul scurt… citeşte mai departe

SĂNĂTATEA TRECE LA S.R.I.

 

 

După principiul că decât niște pacienți tratați, mai bine toți cetățenii ascultați, politicianul român a dispus: nu mai dăm bani la sănătate, mai bine investim în servicii.

Ceea ce ne arată ce aliați fideli suntem Statelor Uimite ale Americii: Obama și NSA fac pui pe malul Dâmboviței, iar Obamacare și Pontacare sunt moarte în copac.

Să fie într-un ceas bun!

Estimp, negocierile cu Ministerul Sănătății, al Finanțelor și al Muncii ajung, invariabil, la umeri ridicați și la priviri pe pereți: să vedem ce zice FMI-ul, noi nu ne băgăm, n-avem voie, arde al naibii, suntem sperioși, nu vă uitați la noi? Politicianul român nu negociază, el trage de timp. USL a învățat chestia asta de la PDL & Boc, PDL a învățat-o de… citeşte mai departe