Omaha, Gold, Juno, Sword, Utah…

 

images

 

Era în 1974. Eram în clasa a VII-a, la Liceul C. A. Rosetti – nici acum nu înțeleg de ce regimul comunist ne dăduse atâta libertate în școala aia din Floreasca… Am avut noroc de profi foc de deștepți, am avut noroc de profi englezi, am avut noroc să ne lase ăia să intrăm în clase cu eșarfe în loc de cravate, pe unii îi lăsau chiar și-n blugi – și acum ne mai întrebăm, la fiecare revedere, de unde ni se trăgea libertatea aia, cu atât mai mult cu cât discuțiile libere erau lăsate să se scurgă la nesfârșit aproape, în timpul orelor de curs, ghidonate de o manieră subtilă, care n-avea nici o legătură cu politica de partid și de stat.

Să revin, însă. Era exact acum 40 de ani și, în pauza dinainte de ora de istorie, m-am apucat împreună cu Tudor Potra să facem o hartă pe tablă. Nu ne-a luat mult s-o isprăvim, n-am intrat în cine știe ce detalii nemaipomenite, n-am desenat decât conturul coastei Normandiei, amplasamentul plajelor cu numele codificate din planul Overlord, situsurile de parașutare din interior, Carentan, Sainte-Mère-Église și… cam atât. Ah, am mai figurat steagurile celor ce debarcau – acum, nu mai țin minte decât că la Bloody Omaha am pus The Stars and Stripes, în timp ce la Sword l-am desenat, nu foarte frumos, pe Union Jack. Ar trebui să-mi fie rușine că i-am uitat pe ceilalți militari debarcați pe celelalte plaje – nu-mi mai amintesc precis cine, cum și unde a pus piciorul în Europa Occidentală, trebuie să corectez chestia asta cât de curând.

În fine, mai țin minte că luasem cretă colorată, așa că desenul de pe tablă a fost suficient de clar și de spectaculos pentru niște puștani ca noi.

Ei, și a început ora de istorie. Vine proful, domnul Ghinea pre numele lui (pe vremea aia elevii se ridicau în picioare și spuneau: Bună ziua, militărește), se uită el pe tablă și rămâne mut preț de câteva clipe. Domnul Ghinea era scund, avea păr alb și fusese preot pe vremuri – cine știe ce pățise în obsedantul deceniu, cine știe cum de ajunsese să ne predea nouă istoria după toate cele, nu știu decât că la aproape un an de la pățania asta ne-a predat 23 august vorbind despre PNȚ și PNL, despre regele Mihai și mai știu că ne-a mai și ascultat la lecția aia de ne-a scos peri albi, chit că nu prea a fost vorba despre ruși și despre PCR.

Acum, însă, în 6 iunie 1974, domnul Ghinea se uita la hartă și tăcea. Țin minte că era o după-amiază luminoasă, nu era nici foarte cald, nici foarte rece, și mirosea a tei înflorit – mai țin minte că ceilalți colegi începuseră să se uite cruciș la mine și la Tudor, căci domnul Ghinea era pretențios nevoie mare, nu prea gusta el glumele, na, prof de modă veche…

- Cine a desenat harta? întreabă domnul Ghinea după o vreme.

Ne-am ridicat în picioare, Tudor și cu mine – în fond, ce puteam să pățim? Eram prea mici, frica nu apucase să ne intre în minți, doar o bănuiam, plus că, v-am spus, modelul din Rosetti era să discutăm totul la liber, doar la cunoștiințe social-politice nu prea mergea, deși și acolo se lăsa cu controverse câteodată.

- Bine, măi băieți, ne-a zis profesorul din anii ăia comuniști, v-o jur că așa a spus, n-am pus nimic de la mine, după care a lăsat baltă lecția programată și s-a apucat să ne povestească (a fost singura oară când ne-a spus că nu trebuie să luăm notițe), s-a apucat să ne povestească, așadar, incredibilele și tristele peripeții ale aliaților și ale nesăbuitei lor debarcări pe plajele din Normandia.

Nu știu dacă domnului Ghinea i-au dat atunci lacrimile, pate că mi-au dat doar mie, acum, gândindu-mă la toți necunoscuții aceia de dincolo de Atlantic și de Canalul Mânecii, la toți acei tineri care n-aveau să audă de noi niciodată, la toți bărbații aceia care au coborât în apa rece a mării, avansând fără nici un adăpost către plaje, pe sub mareea de mitralii și de obuze, cu frica în oase, cu groaza de neant care le dădea ghes clipă de clipă, coborând pe un țărm care nu era al lor, care n-avea să fie niciodată al lor, care fusese doar al străbunicilor lor, poate, cândva – sângerând, strigând și murind pentru o patrie fără granițe, fără teritorii, fără națiuni explicite, o patrie despre care nici nu știu, măcar, dacă era în mintea lor de băieți tineri.

Și așa se face că anglo-americanii au ajuns până la urmă la Torgau pe Elba și că bătrâna Europă n-a fost eliberată numai dinspre est, de cei care mai galopaseră demult, tare demult, pe Champs-Élysées, în numele țarilor care, nu știu cum se face, dar se reîntorc din nou și din nou la Kremlin…

Cât despre domnul Ghinea, aflați că după ce a terminat lecția netrecută în programă, a ieșit din clasă ca de obicei, ca și cum nu se întâmplase nimic deosebit. Iar noi? Ei, bine, noi ne-am repezit pe culoare, care să fumeze o țigară pe blat, care să se joace, neștiind nici noi, pe atunci, că și din cauza morților de pe Bloody Omaha un fost preot putea să ne vorbească în plin comunism (în șoaptă, ce-i drept) despre eroism și onoare.

 

… și Punct!

citeşte mai departe

COSMOS – postare pentru copii și părinți disperați

Având în vedere că Teleenciclopedia e rătăcită printre Drăgușence, politicieni imbecili și Boți reconvertiți de media în artiști,

Ținând cont că în școli nu prea te mai învață nimeni DE CE-urile fundamentale,

Adăugând la asta că ăștia nu ne mai îndeamnă decât la shopping și la leasing,

Sperăm în oferta de primăvară, de la National Geographic:

httpv://natgeotv.com/uk/cosmos-a-spacetime-odyssey/videos/cosmos-trailer

 

Începe duminică, pe 16 martie, la ora 19.00  21.00, pe NatGeo.

 

&nbsp… citeşte mai departe

Marea fugă de-acasă la Afumați

 

jogja-duka-saroha-3488and8more_hdr-ku-21

 

Aveam 15 ani și mă plictiseam de moarte. De dus, o duceam bine, nu mă enerva decât că mă puneau ai mei să învăț, dar am trecut cu toții prin asta. În apartament încă se dădea căldură, la baie curgea încă apă fierbinte, salamul de Sibiu încă avea gust afumat, la colț, la Sălăjan, la Cuptorul de Aur de lângă Soldatul Crăcănat, aveau o pâine de aburea (costa un leu cin`zeci) – numai cărticica roșie de cunoștințe social-politice te agasa: contamina discuțiile, mersul pe jos, benzina, călătoriile pe munte, se infiltra în steagurile de 1 Mai și de 23 August, submina berea pe care o beam duminica, în familie, se lipea de îmbrăcăminte, se manifesta în… citeşte mai departe

Euromaidanul…

154

 

… oare când deschidem și noi un Euromaidan la București? Oare nu ne-am săturat de cretini în funcții publice de vârf? Oare nu ne-am săturat de imbecili patentați plătiți din taxe și impozite? Oare nu ne-am săturat de inșii fără nici o meserie care au ajuns să ne conducă? De unde vreți voi politicieni cu snagă-n creier, când mai toți se trag din facultăți la seral, din birouri neocupate pe bune niciodată, din chiulangii pe care nu i-ați fi invitat nici măcar la o bere în parc, din ingineri care n-au bătut un cui la viața lor, din juriști care n-au văzut niciodată vreun dosar, din medici cu birouri notariale, din economiști care n-au condus nici o afacere pe… citeşte mai departe

Ne vom întoarce în Muribecca – lansare

 

vs

 

Așa se cheamă romanul de care spuneam pe aici mai acum o săptămână și ceva. Lansarea o să fie vineri, 21 februarie, la ora 6 seara, la Centrul Cultural Calderon, care se află (cum altfel?) pe strada Calderon, la numărul 39 (dacă nu mă înșel). Asta vine pe la jumătatea străzii, între Batiștei și Maria C. A. Rosetti, pe stânga cum vii dinspre Batiștei. Mai demult, vizavi de clădirea centrului cultural se afla Legația Palestinei – acum, acolo e o transnațională ceva. Am auzit că în clădirea în care vă invit a fost cândva nu-ș ce policlinică a ministerului transporturilor, dar acum casa cu pricina e curată, renovată, au băgat mobilier nou, alea-alea, avem loc de-o cafea și… citeşte mai departe

Galeria Miniștrilor Sănătății

Fotografie0438

 

Panoul de mai sus se află pe undeva pe holurile Ministerului Sănătății – nu mai știu la ce etaj și nici nu contează. Ca fapt divers, din 1922 până în 1989, sub democrație parlamentară, sub nu-știu-câte dictaturi de dreapta și sub una năprasnică de stânga, am avut 40 de miniștri mari și lați. Îi veți regăsi pe acei distinși de ambe sexe în primele două rânduri de fotografii de pe panou.

Din 1989 și până acum, în plină democrație de cumetrie subzistent-tranzacțională, am beneficiat de inteligența nețărmurită a 23 de băietani și a unei doamne – adică 24 de ființe (scuzați expresia!) furajabile (mai puțin doamna, fiind ea doamnă). Entitățile cu pricina se regăsesc pe cel de-al treilea (și… citeşte mai departe

TOP 3 (PRE/POST)CLASIC

1.

httpv://www.youtube.com/watch?v=vrDdRLDaZtE

2.

httpv://www.youtube.com/watch?v=WvweJ1lLcZc

3.

httpv://www.youtube.com/watch?v=6S-AOFgb59A

 

&nbsp… citeşte mai departe

Mi-a apărut o carte

Fotografie0496

 

Fotografie0497

 

Fotografie0501

 

Fotografie0502

 

Fotografie0503

 

Fotografie0504

 

2-map-colonel-fawcett-expeditions

 

 

Se cheamă: „Ne vom întoarce în Muribecca”

Un om cât un stat

Nu-l cunosc – nici voi nu-l cunoașteți. Nici măcar chipul nu i l-am văzut. Știu doar că e un simplu pădurar. O fi având școală, dar cu banii cum stă? – se pot întreba șmecherii, fițoșii, pițipoancele, fauna de mall și de Click. În ce fel de casă o fi locuind? Are, și el, familie, copii, probleme, belele? – că doar e român…

Habar n-avem. Nu știm decât o singură chestie. Pădurarul ăsta, necunoscutul ăsta – el unul a făcut cât un stat întreg, cât STS-ul, cât serviciile, cât armata și internele, cât toți șmecherii ăia care asudă prin fotolii și care n-au fost în stare să găsească un avion prăbușit într-o pădure ninsă alene, în Munții Apuseni. Omul și-a luat pușca, a plecat în pădure și a găsit avionul… citeşte mai departe

Calea Cadavrelor

 

malirv

 

Calea Cadavrelor începe pe North Col, la o altitudine de 7000 de metri, și se termină pe Vârful Everest, la 8848 de metri. Nu are borduri, nu e asfaltată, iar în preajma ei zac mai bine de 230 de alpiniști înghețați bocnă. Nu-i ia nimeni de acolo – cei ce se întorc pe propriile picioare, buimaci, amețiți, sfârșiți, degerați, cu creierele umflate, cu tromboze, înfometați, împuținați la trup – abia se pot căra pe ei înșiși, darămite să-și ridice morții lăsați în urmă.

Calea Cadavrelor… A deschis-o George Mallory, în 1921. Mallory absolvise Cambridge și fusese profesor în Surrey, unde-l avusese elev pe Robert Graves, scriitorul care ne-a lăsat Comitele Belizarie, Claudius Zeul și… citeşte mai departe

Marele buf din Anvers

 

 

Era prin martie 1989. Eram pe chei la Anvers, era o după-amiază rece, nici cu soare, dar nici cu ploaie, nici cu nor, dar nici senin – era ca a doua zi după chef. Rămăsesem cam fără bani (fiind novice, mă bazam doar pe 1,55 dolari pe zi) și n-aveam poftă de nimic, mai bine să fi plecat naibii odată – cică trebuia să ne cărăm la Tripoli de Liban.

La un moment dat, aud pe cineva vorbind românește. Nu m-am mirat: la Anvers intra câte un cargou românesc pe zi, numai că glasul ăla… ei, bine, îl știam bine, bine de tot. Dau cu bunghiul pe chei, mă uit încoace, mă uit încolo și, eh, da, îl văd pe colegul Parigi, făcusem multe gărzi… citeşte mai departe

Toccata și Fuga în Re minor – lumbago

Am o criză de lumbago. Iau analgezice și nu-s obișnuit cu medicamentele, nu le suport. Mai iau și diazepam, așa, pentru efectul miorelaxant.

Juergen Wolf interpretează Toccata și Fuga în Re minor într-o catedrală din Leipzig, Sfântul Toma pre numele ei. Sau Sfântul Nicolae, nu sunt sigur, sunt amețit de medicamente.

Analgezicele plus muzica, bașca diazepamul, alcătuiesc cocktailul. Sunetele o iau pe căile celui de-al optulea nerv cranian, nasc potențiale de membrană, se tamponează cu impulsurile din SRAA, bine modulate de moleculele farmacologice, declanșează pompe ionice, debușează în mareea de neurotransmițători ce scaldă cortexul – mulți dintre neuroni, dimpreună cu axonii și dendritele, băltesc de endorfine, serotonină, GABA, dopamină - dar astea sunt doar niște hors d`oeuvres, precare, neștiute: cică alcătuiesc sufletele noastre nemuritoare. Îmi lipsește un ceai verde și-mi amintesc… citeşte mai departe

Sârbul din Moșilor

A fost odată un sârb – odată, adică prin anii 90. Sârbul ăla își făcuse și el un butic pe Calea Moșilor, vindea țigări, ciungă, cafea, acadele (adică sugiuc), metraj, na, chestii d-astea care mergeau în era de dinainte de MegaImage și Auchan. Cică era mult de muncă, dar se câștiga binișor, iar sârbul era mulțumit de viață: avea copii frumoși, nevasta îl aștepta în fiecare seară cu ciorbă nici prea fierbinte, nici prea amorțită, Bucureștiul era liniștit și nu se pregătea de nici un război, ai lui erau sănătoși, ce mai tura-vura, bine că se apucase de business în Micul Paris.

Iată, însă, că într-o bună zi vine un țigan la ghișeu:

- Ascultă, bă, sârbule, da tu n-ai de gând să plătești protecție? O tot freci p-aci de-un… citeşte mai departe

BD-ul Haralambinei

1

2 (1)

4 (2)

4 (1)

 

p.s. După cum se vede, elementele de copyright sunt extrem de BINE subliniate…

&nbsp… citeşte mai departe

Esența medicinei

 

BHC 002068

 

Era în ianuarie 1945, în Ardeni. Era tare frig și ofensiva Wehrmachtului se împotmolise. Aceasta este o poveste scurtă despre un medic SS și este relatată de Jacques Delaunay, un istoric cu simpatii de stânga. Precizez asta ca să exclud eventualele discuții despre un parti pris al celui care ne-a supus atenției acest episod.

Așadar, Ardeni, 1945. În satul X se dădea o bătălie cumplită între un regiment SS și unul britanic. Ningea și era ger de crăpau pietrele. La un moment dat, britanicii trimit o delegație cu steagul alb și solicită o încetare temporară a focului: aveau prea mulți răniți, iar medicii lor nu făceau față. Nu doreau altceva decât să capete… citeşte mai departe

Comisarii!!!

 

Poster013

 

 

… mă întreb cât de întâmplător este faptul că acei înalți funcționari europeni care sunt denumiți comisari poartă        același nume generic cu cei dintâi miniștri sovietici din 1917…

 

 

eussr-heads

 

Pentru pasionații de istorie: să lăsăm Revoluția Franceză deoparte!

 

eu1

O.Z.U. ÎN TELEVIZIUNILE ROMÂNEȘTI, SAU POLITICA STRUȚULUI

Trouw 11022013

 

O.Z.U. înseamnă ordin de zi pe unitate – cine a făcut armata știe foarte bine acest lucru. Ei, bine, în ce privește televiziunile care se laudă cu national coverage în spațiul carpato-danubiano-pontic, O.Z.U. din 2 noiembrie 2013 a sunat cam așa: un premier la a cincea căsătorie și viața personală a divelor sunt mult mai importante decât revendicările celor 10.000 de profesioniști din Sănătate ieșiți la Marșul Tăcerii.

Ciudat… Mai acum câțiva ani, aceleași televiziuni se plângeau de inerția cetățenilor români în fața autorităților. Aceleași televiziuni jeleau când se deschidea problema colapsului din sănătate. Iată că și-au văzut visul cu ochii: 10.000 de profesioniști sanitari au mărșăluit pe Calea Victoriei, numai că ratingul și firul scurt… citeşte mai departe

SĂNĂTATEA TRECE LA S.R.I.

 

 

După principiul că decât niște pacienți tratați, mai bine toți cetățenii ascultați, politicianul român a dispus: nu mai dăm bani la sănătate, mai bine investim în servicii.

Ceea ce ne arată ce aliați fideli suntem Statelor Uimite ale Americii: Obama și NSA fac pui pe malul Dâmboviței, iar Obamacare și Pontacare sunt moarte în copac.

Să fie într-un ceas bun!

Estimp, negocierile cu Ministerul Sănătății, al Finanțelor și al Muncii ajung, invariabil, la umeri ridicați și la priviri pe pereți: să vedem ce zice FMI-ul, noi nu ne băgăm, n-avem voie, arde al naibii, suntem sperioși, nu vă uitați la noi? Politicianul român nu negociază, el trage de timp. USL a învățat chestia asta de la PDL & Boc, PDL a învățat-o de… citeşte mai departe

Brândușa, șarpele și fructele roșii – toamna

Fotografie0447

 

Fotografie0460

 

DSC_0062

DSC_0095

 

Frumos, frumos, frumos… Munții Penteleu, satul Varlaam. Toamna, mda.

De ce-o fi satul mai frumos în poze decât IRL?

Oricum, de scăpat, ei o să scape, indiferent ce iese pe Wall Street, în Biroul Oval, la Kremlin sau în Piața Tiananmen (sau cum naiba s-o mai scrie…).

Iar vinul a fost din ăla gros, cu gust plin, vin d-ăla, nemedaliat, nestrecurat, nefiltrat, neetichetat… citeşte mai departe