NICO

 

Salut, m-ai văzut, m-ai auzit?

Am trecut pe la tine, Maître, nu știu dacă m-ai băgat de seamă. Venise multă lume – veneau, se gândeau, plecau. Pe birou era Evanghelia după Matei, o ediție comentată – o reciteai doar pentru că aveai chef, sau te interesau niște interpretări? Mai erau și alte cărți pe birou, tot ceva religios – erau așezate cam alandala, unele erau deschise, cu fața în jos, pesemne voiai să te uiți prin ele după ce aveai să te întorci acasă…

Ce naiba căutai? Ce te frământa?

Era frig la tine. Mi-au dat un ness fierbinte când am ieșit la țigară. În curte era și mai frig. Am vorbit cu unul, cu altul – eram cam buimaci, dar nu din cauza gerului. I-am trimis sms lui Rabi, i-am scris că era și el acolo, cu noi, cu tine, cu mine, că-i la Londra, săracul, n-are cum să treacă să te vadă… Pe urmă am văzut cum a sărit gardul o pisică alb cu negru – o știi? – a intrat la tine în curte, în spate. Era cam șmecheră pisica aia, am cunoscut-o după ochi. Era și o pasăre mărunțică în cireșul desfrunzit din colț, sau vișin, ce-o fi… Pasărea aia stătea pe-o cracă, avea pene negre și cenușii, căuta ceva, i-o fi fost foame. A zburat când a intrat pisica, nu știu unde s-a dus.

Să știi c-am stins țigările în zăpadă. Pe urmă am intrat din nou să te văd, dar tu n-ai zis nimic. Ca niciodată, erai liniștit, pe cuvânt că erai liniștit: chipul ți-era odihnit, parcă nici cearcănele nu-ți mai erau așa de mari, nu spuneai nimic, nici măcar nu zâmbeai. Chestia asta mi s-a părut cam ciudată dar n-am comentat.

Pe urmă l-am dus pe Laurence afară, c-avea treabă, nu mai putea să stea. Când să iasă Laurence, a apărut și Vlad. Am auzit că v-ați văzut recent, mie mi se pare neschimbat, tu ce zici? Avea ochii roșii, toți îi aveam, ne-am și îmbrățișat, acolo, la 30 – 40 de centimetri de tine, după atâta și atâta vreme…  Nu ne-am gândit la mare lucru. Apoi am fumat și cu Vlad și cu încă un domn de care ți-era teamă, acum mulți-mulți ani, să nu te împuște cumva cu AKM-ul ăla al lui, când făceați de santinelă pe fâșie. Cică și-atunci erai serios, doar domnul cu pricina nu era serios, îi plăcea să să joace cu cartușele din sectoare – câte 120 de cartușe aveați în post, mai ții minte?

Și pe urmă mi-am amintit de cheful ăla sinistru de la 2 Mai, din 1985, când a furat Jaga niște gâște dintr-o curte. Le-a sucit gâtul, le-a jumulit, le-a pus la proțap. Era august, trecuse de douășpe′ noaptea și era foarte cald. Erau zilele și nopțile alea, știi, de la 2 Mai – Vama Veche, zile și nopți care nu  se sfârșeau niciodată, tu mi-ai spus odată așa, la supărare… În fine, atunci, la chef, cineva a furat și niște icre negre de la cherhana și le-a frecat ca pe icrele obișnuite, de crap, de-a ieșit un terci balcanic, și tu te-ai enervat, dar nu ne-a păsat: beam Corăbioară la 12 lei kilu și noaptea aia n-avea să se sfârșească nicicând – era noaptea de pe Atlantykron, noaptea de Anul Nou de la Sohodol, noaptea de la Mogoșoaia, se tot dădea în reluare.

Așa c-am băut tot vinul, toată votca, am stins tot ce curgea.

Atunci, la 2 Mai, habar n-aveam c-o să ne mai vedem vreodată și c-o să avem atâta treabă. Pe vremea aia habar n-aveam c-o să vină ziua de azi, răcoroasă din cale afară, în care o să trecem, atât de mulți, să te vedem. Pe vremea aia habar n-aveam c-o să mă uit la tine cu gândul ăla idiot c-o să deschizi ochii brusc, ca să ne spui ce farsă de commedia dell′arte ne-ai tras. Pe vremea aia habar n-aveam c-o să mai am chef să vorbim și că tu n-o să-mi răspunzi, c-o să am chef să ne sfătuim despre cartea pe care tu o știi: să-mi cenzurez parte din idei, sau nu – spune tu, merită?

Nu prea am mai citit Biblia în ultima vreme… M-am apucat de Coran, ți-am zis, sunt niște chestii pe care aș vrea să le pricep. Acum, însă, nu mai am cum să te întreb nimic, așa că am să recitesc și eu Evanghelia după Matei, poate capăt de-acolo răspuns la întrebările mele, poate descopăr și întrebările pe care ți le puneai în ziua în care ai plecat de acasă, fără să ne inviți pe niciunul, pentru ca noi, după aceea, să dăm buzna peste tine ca să te privim.

Iar mâine, înainte de despărțire, o să trec prin Hagi Ghiță, să știi, acolo unde ne-am cunoscut fără să ne gândim vreodată ca va veni și ziua de azi.

 

 

4 Responses to “NICO”

  1. 1
    msr says:

    Dar acum stim.
    Acea zi va veni…

  2. 2
    creca says:

    simplu, trist, edificator.

  3. 3
    dragos b says:

    „În 25 de ani de existenţă, peste 7.000 de cărţi au văzut lumina tiparului la Nemira“
    Interviu cu Ana NICOLAU, directoarea Editurii Nemira

    http://www.observatorcultural.ro/In-25-de-ani-de-existenta-peste-7.000-de-carti-au-vazut-lumina-tiparului-la-Nemira*articleID_32746-articles_details.html

  4. 4
    Lascaris says:

    Imi face mare placere sa iti citesc creatiile literare.

Leave a Reply


5 + = twelve

Subscribe without commenting