(pentru că anumite lucruri trebuie să fie spuse, indiferent de consecinţe)
Domnule Ministru,
Sunteţi absolvent al UMF Carol Davila şi, deşi n-aţi practicat medicina clinică niciodată, ar trebui să vă reamintiţi că factorul care determină o bună practică medicală, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca şi în afaceri, sau ca într-un cuplu, încrederea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigură ani buni de colaborare benefică sau, din contră, de suspiciuni şi dezgust. Marele avantaj al încrederii reciproce este că nu costă bani.
Mă tem că atitudinea dumneavoastră din ultima vreme nu a ţinut cont de acest deziderat elementar. Sper că numai din necunoştiinţă de cauză aţi accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, şi aşa profund şubrezit de mulţi dintre predecesorii dumneavoastră, într-o relaţie antagonică: pacienţii şi medicii au ajuns să se privească unii pe alţii precum şoarecele şi pisica. Poate că n-aş fi ajuns să vă scriu aceste rânduri dacă n-aş fi avut recent o discuţie cu ruda unui pacient, care mi-a explicat cât de „prost” fusese tratamentul prescris de un coleg necunoscut. Din fericire pentru tagma noastră, pacientul fusese tratat corect şi, de altfel, avusese o evoluţie favorabilă, numai că prea lentă faţă de aşteptările rudei pacientului. Cu toate acestea, „diagnosticul” stabilit de ruda pacientului, fără multă vorbă, a fost următorul: acel medic necunoscut greşise tratamentul! Ţin să vă atrag atenţia, domnule ministru, că respectiva afirmaţie a fost făcută cu aerul că era de la sine înţeles că medicul trebuia să greşească, în ciuda faptului că-şi tratase corect pacientul care, la ora conversaţiei, se juca în parc, alergând cu fiică-mea de la un leagăn la altul, sănătos tun, într-o atmosferă extrem de geroasă.
Această discuţie nu este altceva decât chintesenţa a ceea ce înseamnă acum încrederea populaţiei faţă de medici. Cu tristeţe, trebuie să extrapolez de o manieră care o să vi se pară cinică: cazul extrem de la Slatina nu este, la rândul său, decât un simptom al maladiei sistemului medical din România. Numai că, această maladie este foarte bine mascată – v-aţi pus, vreodată, problema, cum de a ajuns să fie acoperită cu atâta perfecţiune?
Oare o să vă miraţi când o să vă spun că practicienii din România n-au fost luaţi prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat la Slatina? Oare o să vi se pară bizar dacă o să vă spun că mă aştept la un deznodământ similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) în serviciul pe care îl coordonez?
De fapt, domnule ministru, motivul fundamental pentru care vă scriu este că mi-aş dori tare mult să faceţi o inspecţie chiar în serviciul meu. Am să vă explic de ce.
Funcţionez într-un serviciu chirurgical de urgenţă. În ţările din comunitatea cărora am ajuns şi noi să facem parte, specialitatea mea este considerată una de vârf – în consecinţă, este o specialitate faţă de care interesul decidenţilor este extrem de ridicat, concretizându-se într-o anumită politică financiară şi de personal. Ca să fiu mai specific, la acelaşi număr de paturi pe care îl are serviciul nostru, în Germania sunt angajaţi 6 medici specialişti, la care se adaugă un număr apreciabil de medici rezidenţi, toţi având drept de gardă. În cele mai bune zile ale noastre, noi am funcţionat cu 3 medici specialişti şi cu 3 rezidenţi care aveau, doar parţial, drept de gardă. Numărul asistentelor din ţările civilizate este de două ori mai mare decât la noi, asta ca să nu mai menţionez de personalul care se ocupă cu scriptologia… În alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru – singurul lor obiect de interes sunt pacienţii şi profesia, ceea ce le permite să aibă timpul necesar nu numai pentru practica medicală nemijlocită, ci şi pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrări ştiinţifice şi pentru studiu – toate acestea alcătuind medicina, după cum bine ştiţi.
Fireşte că la noi este imposibil să atingem aceste deziderate, chiar dacă funcţionăm în acelaşi an de graţie, 2009, cu Germania, Franţa, Spania, Italia, Marea Bitanie, dar şi cu Polonia, Ungaria, Croaţia şi Slovacia…. Acest lucru are loc şi din vina mea, domnule ministru, şi iată în ce fel. Dintr-o naivitate de care acum îmi pare rău, am fost de acord ca împreună cu colegii mei să asigurăm urgenţele în timpul nostru liber, neplătiţi, ba chiar dând bani din buzunar. Speram (oh, sfântă imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii noştri colaboratori vor fi recompensaţi pentru cei trei (3!) ani de alergătură pe benzina lor sau cu taxiul, în zile de sărbătoare sau, pur şi simplu de week-end, asta ca să nu mai amintesc de zilele săptămânii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, aşadar, ca în schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai noştri să obţină post în spitalul în care au muncit fără rezerve, chiar şi în tranşe de 48 de ore neîntrerupte, fără să solicite vreo clipă contravaloarea muncii lor, nici de la pacienţi şi nici de la cei care erau îndrituiţi să-i plătească.
Nu a fost să fie aşa. După ce spitalul şi-a văzut 3 ani de urgenţe acoperite fără să scoată măcar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care să-l împartă la doi. Ştiţi cu cât erau plătiţi, fiecare, ca proaspeţi medici specialişti?
Cu zece milioane de lei pe lună, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casă în Bucureşti. Era un ins cu reală aplicaţie chirurgicală, dar nu mai avea cum să lucreze într-o ţară în care chiria era aproape egală cu venitul său lunar de medic specialist. În consecinţă, a plecat în Belgia, domnule ministru. Să ştiţi că îi e bine acolo deşi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce să-i faci – era doar un băiat simplu din Ploieşti, cu părinţi care nu erau în stare să-l rezolve nici măcar cu o amărâtă de chirie, darămite cu un post. Şi nu, nu avea decât o Solenza cumpărată la mâna a doua, domnule ministru…
Dar nu se plângea din atâta lucru.
Aşa că, am rămas doar 3 plus 2, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După o vreme, am aflat că postul temporar de pe care plecase colegul, acel post împărţit cu colega lui, nu avea şanse să se definitiveze vreodată. În consecinţă, şi colega cu pricina a plecat – n-o condamn: după trei ani de neplată, să ajungi din nou să lucrezi voluntar, rimează totuşi a blasfemie intrafamilială, dacă pricepeţi ce vreau să spun. Colega a plecat, unde credeţi, la Pristina, în Kossovo, domnule ministru. Aflu că acolo câştigă 6000 de euro pe lună şi că pune bazele unui serviciu chirurgical. Mă bucur pentru colegă şi mă bucur şi pentru specialitatea mea – măcar în Kossovo să fie pusă acolo unde-i e locul.
Aşa că, am rămas doar 3 plus 1, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După care, şi cel de-al treilea rezident a încheiat cei şase ani de pregătire, fără ca să aibă posibilitatea de a se angaja pe undeva, asta în contextul în care componenta toracică a accidentelor ridică nepermis de mult rata de mortalitate a politraumatismelor – întrebaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat, dacă aveţi nelămuriri în acest sens. Între timp, însă, şefii dumneavoastră ajunseseră la concluzia că şi în România era criză, motiv pentru care s-au hotărât să îngheţe schemele de personal şi din sănătate. În consecinţă, cel de-al treilea tânăr coleg a plecat în Marea Britanie, unde nu e într-atât de multă criză încât să nu angajeze un chirurg toracic la Bristol. Nu ştiu cât câştigă acest din urmă coleg – nu ştiu decât că, după numai două săptămâni de lucru, a reuşit să-şi închirieze un apartament de trei camere în centrul oraşului, deşi este singurul membru care lucrează din familia lui de trei inşi. Ca o paranteză, cel mai tânăr dintre medicii primari din serviciul nostru şi-a permis abia acum, după 8 ani de serviciu, să-şi închirieze un apartament de două camere în Bucureşti, deşi lucrează atât el, cât şi soţia lui.
Dar, nu v-am scris doar ca să subliniez interesul pe care alte ţări îl acordă medicilor specialişti, fie ei doar nişte amărâţi de emigranţi. Aş putea doar să fac nişte trimiteri la manualele de istorie a medicinei pentru a vedea că, din cele mai vechi timpuri şi în cele mai îndepărtate puncte de pe glob, medicii erau respectaţi şi bine plătiţi, fiind consideraţi, totuşi, o specie meritorie d.p.d.v. social, care trebuie remunerată corect. Ştiaţi că în Grecia antică, sau la Roma, medicii erau scutiţi de taxe? Fireşte, nu mi-ar da prin cap să solicit aşa ceva acum, în zilele noastre cele atât de monetizate – nu e decât un exemplu prin care îmi susţin punctul de vedere de mai sus, cum tot doar un exemplu este că şi în ţările Africii Negre (lumea a III-a, voyons…) un medic specialist este plătit cu cel puţin 50% mai mult decât omologul lui român. Să nu îndrăzniţi să mă contraziceţi pentru că am primit oferte de acolo – numai că sunt prea bătrân ca s-o iau de la început, tocmai în Africa.
Numai că, nu sunt eu cel priceput când vine vorba de bani. Cine mă cunoaşte nemijlocit ştie că aşa stau lucrurile. Păsul meu este altul. Ce fac eu acum, împreună cu ceilalţi doi colegi ai mei plus un nou rezident, în contextul în care ar trebui să funcţionăm cu o echipă de 6 specialişti plus minimum 3 rezidenţi?
Vreţi să vă spun unde o să capotăm, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infectă şi nu mă interesează consecinţele unei scrisori deschise, aşa că o să vă spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriaţi. Dacă aveţi dificultăţi în a pricepe succesiunea raţionamentelor, rugaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat să citească materialul – fiind practician, dânsul îmi va înţelege argumentele la justa lor valoare.
Aşadar, suntem 3 inşi plus 1 într-un serviciu care necesită 6 plus minimum 3. Când şi când (s-a întâmplat chiar în ultimele două săptămâni), câte unul dintre noi are dreptul la concediul de odihnă legal. Atunci, rămânem în serviciu doar 2 specialişti plus 1 rezident. Acum, indiferent cât de mândru aş fi eu de specialitatea mea, nu vreau să fac prea mult caz de ea – cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internaţionale de bună practică, necesită la anumite intervenţii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus în faţa următoarelor situaţii: fie aleg să fac o echipă operatorie dintr-un număr mai scăzut de medici decât sunt necesari pentru buna desfăşurare a operaţiei, astfel încât să mai am un om care să urmărească pacienţii de pe secţie şi/sau care să primească urgenţele, fie intru cu echipa completă, conform cărţilor, numai că atunci nu mai rămâne nici un om care să urmărească pacienţii de pe secţie sau care să primească urgenţele.
Eu m-am sucit în fel şi chip, domnule ministru, vă dau cuvântul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabilă pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima întrebare pe care v-o pun: cum să fac, domnule ministru? Să-mi asum riscuri intraoperatorii, sau să-mi asum întârzierea în ce priveşte primirea unei urgenţe la camera de gardă? Să risc viaţa pacientului de pe masă, sau să las secţia descoperită?
Oh, staţi liniştit – până acum nu ne-am făcut de baftă, dar, îmi permit să vă întreb: cât timp credeţi că vom reuşi să funcţionăm în acest regim de lucru suboptimal? Credeţi că o fi făcut cineva calcule apropo de răgazul de timp mediu înainte de a comite o greşeală ireversibilă în condiţii de personal insuficient? Dacă da, trimiteţi-mi şi mie referinţele bibliografice, ca să pot să-mi informez corect pacienţii asupra riscurilor. Nu vă sfiiţi – încercaţi acelaşi lucru şi cu alte specialităţi (de pildă cu ATI-ul!), asta ca să ştim cam la ce intervale de timp să ne aşteptăm la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacienţii pe care susţineţi că-i reprezentaţi.
Sau, credeţi că ar fi mai bine să nu le mai permitem colaboratorilor să-şi ia concediul legal de odihnă? Poate că ar fi mai bine să le sugerăm să lucreze conform normelor unui stahanovism medical? Să le promitem ceva medalii, domnule ministru, că de prime şi de plata orelor suplimentare n-a fost vorba nici măcar când nu era criză, darămite acum?
Mă rog… Dar, staţi că n-am terminat! Mai e o chestie şi mai absurdă, domnule ministru, şi zău că vreau s-o auziţi! M-am trezit cu nişte adrese oficiale, domnule ministru, adrese conform cărora ni se pune un plafon de consum de medicamente per pacient… După ce le-am primit, am făcut şi eu nişte calcule şi ştiţi ce am constatat, fir-ar ea să fie de aritmetică?
Am constatat că plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie să depăşească 70 de euro… Pe cuvântul meu, atât mi-a ieşit: 70 de euro per pacient, că am făcut şi proba la împărţire, domnule ministru! Păi, zău că m-aş chinui să fac şi treaba asta, că m-am obişnuit să lucrez în condiţii suboptimale de când am intrat în sistem dar, ce să mă fac când, prescriind un medicament relativ ieftin, mă trezesc că respectivul medicament NU se află în farmacia spitalului?
Un lucru ciudat: medicamentul ieftin nu e în farmacie, în schimb, omoloagele lor (sic!) extrem de scumpe se găsesc la discreţie… Am şi eu momente când consider că un antibiotic pe cale bucală este suficient la cazul X sau Y dar, cum să-l prescriu, când spitalul îmi returnează condica de medicamente cu faimosul înscris L.F., adică lipsă farmacie, oferindu-mi în schimb, alternative care depăşesc într-o zi, la un singur pacient, 70 de euro?
Alt lucru bizar: în aceeaşi adresă cu plafonul de medicamente se aflau două paragrafe în care mi se atrăgea atenţia că mi se vor retrage sporurile de conducere dacă îndrăzneam să depăşesc respectivul plafon. M-a umflat râsul, domnule ministru! De cinci ani de când lucrez în actualul spital, n-am încasat niciodată sporurile de conducere, aşa că m-a cam durut în cot, recunosc, de ameninţarea decidenţilor. Problema apărea, însă, după încă un paragraf, în care scria negru pe alb că dacă vom depăşi plafonul de medicamente două luni succesive, sancţiunile salariale vor fi extinse şi asupra celorlalţi membri ai serviciului, nerezumându-se doar la medicul coordonator/şef de secţie.
Bun! Să zicem că ne speriem şi că luăm ad litteram ameninţările decidenţilor, care ameninţări, o ştiu prea bine, nu sunt făcute din capul decidenţilor locali, că i-am mai văzut şi noi pe alde Boc et comp. cum se străduiesc să scoată ţara din marasm, săracii! Rezultatul adresei sus-menţionate ar fi că, de spaimă, ne vom apuca să scriem reţete pe care să le dăm aparţinătorilor pacienţilor, astfel încât să facem economii, numai că, pentru această situaţie, aceiaşi decidenţi au stabilit că, dacă cineva se adresează la conducerea spitalului cu o asemenea reţetă (e dreptul pacientului să-şi recupereze cheltuielile din sistem, domnule ministru – vezi legea Paveliu!), atunci spitalul va pune medicul să plătească din buzunar tratamentul pe care l-a administrat pacientului.
Aşa că, vă întreb şi eu, oarecum naiv: eu ce fac cu pacienţii mei, domnule ministru? Îi mai tratez, sau îi las baltă? Îi mai operez sau îi trimit prin alte spitale, să-i opereze alţii, deşi, când mă gândesc în ce spital lucrez, îmi dau seama că n-am unde să-i mai trimit, spitalul meu fiind ceea ce se numeşte o staţie terminus d.p.d.v. medical… Aş vrea să vă reamintesc că acest plafon de 70 de euro per pacient ar fi valabil doar dacă noi am interna cei 70 de pacienţi contractaţi lunar cu Casa de Asigurări – ce să mă fac, însă, cînd, numai în luna ianuarie, am internat aproape o sută de pacienţi?
Zău că nu ştiu, aşa că aştept instrucţiunile dumneavoastră. Şi, pentru că tot am deschis mai sus discuţia despre staţia terminus d.p.d.v medical, vă daţi seama că am ajuns să mă plâng tocmai eu, care lucrez în ceea ce se cheamă, conform sistemului de referinţă local, un spital bogat. Aţi fost vreodată, domnule ministru, să vedeţi ce se petrece în spitalele din provincie? Nu mă refer la vizitele fulger în care aţi schimbat nişte directori de spitale, şi asta în condiţiile în care ştiaţi prea bine că problemele de personal din provincie sunt cu mult mai grave decât în Bucureşti, astfel încât în anumite judeţe nu se poate constitui o linie de gardă de ATI de exemplu… Nu la asta mă refer, domnule ministru, scuzaţi că vă atrag atenţia…
Mă refer la absenţa celor mai elementare facilităţi de practică medicală serioasă, domnule ministru. Am colegi care lucrează în provincie, am colegi care-şi cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice… Predecesorii dumneavoastră s-au lăudat cu nenumăratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumpărat, cu investiţiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am văzut pe nici un ministru, însă, şi, din păcate, nici pe dumneavostră nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sănătate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpără Z din oraşul M un echo doppler dacă nu are cine să-l folosească. Degeaba cumpără acelaşi Z din acelaşi oraş M o trusă de endoscopie dacă n-are cine s-o folosească. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Argeş chirurgi generalişti dacă nu există suficienţi anestezişti astfel încât să-şi poată efectua operaţiile.
Acum, eu ştiu că sunt cârcotaş – dar nu ştiu de ce, îmi este imposibil să nu mă gândesc că este mult mai facil să faci achiziţii de tehnologie în valoare de milioane de dolari/euro, decât să investeşti în personal, în calificări şi în programe. Poate că recompensele după achiziţionarea de tehnologie sunt mai… vizibile? Poate că investiţiile în politica de personal nu ajung chiar acolo unde trebuie? Uite, dacă aş fi ziarist v-aş pune această întrebare, dacă aş avea prilejul…
Şi ştiţi de ce mai sunt supărat, domnule ministru? Mai sunt supărat şi pentru că, nu ştiu de unde şi până unde, s-a încetăţenit ideea că în spitale nu se mai moare. Aş vrea să fiu clar: nu pledez, n-aş avea cum, pentru exonerarea celor care se fac vinovaţi, într-adevăr, de culpă medicală. Numai că, după cum bine aţi studiat în perioada în care dumneavostră înşivă aţi fost rezident în sănătate publică, domnule ministru, ştiţi că aşa-numitul malpraxis este un concept diferenţiat în funcţie de arealul în care se practică medicina. Asta n-o spun eu – o spun inşii cei mai nervoşi în ce priveşte malpraxisul, şi anume americanii.
Cu alte cuvinte, ceea ce la New York, să spunem, este considerată culpă medicală, este privită cu mult mai multă îngăduinţă la Washoe, să spunem, unde accesul la tehnologie este mai sărăcuţ, unde numărul medicilor este mai scăzut etc. Din acest motiv, spitalelor şi celorlalte aşezăminte medicale din ţările civilizate li se atribuie un anumit grad, în funcţie de capacitatea de rezolvare a cazurilor. Acest grad se regăseşte şi în încadrarea cazurilor de malpraxis. Fireşte, a nu examina un pacient este culpă medicală şi la Tuamotu-din-Vale, pe insulele Marchize, acolo la ei, în Pacific, dar nu la asta mă refer. La noi, în schimb, nu contează că un pacient este examinat şi tratat la Jibou, să zicem – el este considerat, a priori, ca fiind culpă medicală dacă nu are o evoluţie favorabilă, deşi la Jibou nu se pune problema unor capacităţi medicale optimale. În mod similar, am avut prilejul să văd la TV câteva cazuri care nu ţineau de culpa medicală, dar care erau tratate ca atare, fără ca dumneavoastră să explicaţi vreodată (nici predecesorii dumneavoastră n-au făcut-o) că medicina are limite şi că anumite maladii nu sunt compatibile nici cu viaţa, nici cu un diagnostic în doi timpi şi trei mişcări. Această realitate ar trebui să vă fie familiară – nu există specialitate medicală în care capitolul de diagnostic diferenţial să nu ocupe pagini întregi – aţi făcut 6 ani de facultate şi trebuie să ştiţi asta! Pe de altă parte, nu este treaba pacienţilor să înţeleagă cum stau aceste lucruri fără o explicaţie – pacienţii, însă, doar văd cum trageţi concluzii din vârful condeiului, de parcă medicina ar fi un service auto în care omul intră bolnav pe o parte, ieşind pe partea cealaltă, cu necesitate, sănătos şi zâmbitor.
Dar, las’ că aici, nici cei care ar trebui să pledeze corect pentru cazurile complexe nu o fac aşa cum ar trebui – aşa că această vină o împărţiţi cu confraţii noştri care recurg (e obicei naţional!) la număratul arogant al ouălelor în loc de a furniza publicului explicaţii inteligibile. Vina dumneavostră, însă, este că în ciuda faptului că ştiţi şi aceste lucruri, nu v-am auzit niciodată punând la punct respectivele probleme – să se datoreze asta relaţiei de strânsă prietenie pe care doriţi s-o clădiţi cu presa, în detrimentul realităţii?
Nu îndrăznesc să vă bănuiesc de aşa ceva. La fel cum nu îndrăznesc să vă bănuiesc de nimic rău (honi soit qui mal y pense!) nici când afirmaţi, prin interpuşi, că preţurile la medicamente, care tocmai au crescut, vor scădea în luna aprilie. Până atunci, însă, mă întreb cu ce anume substanţe vom mai da anestezie pacienţilor fără ca spitalele să nu devină datoare vândute (ştiţi cât de mult s-au scumpit anestezicele?), dar, mai bine mă opresc, căci deschid un alt subiect.
Numai că, uite că am ajuns să vorbesc şi despre bani. Aici, chiar că nu mă bag, domnule ministru. Ştiţi, n-am pregătire financiară. Absolut deloc. Numai că, auzind atât de multă lume povestind tot soiul de lucruri stranii care au loc cu banii de la Casa de Asigurări, mai ales în anii electorali, aş dori şi eu să vă fac, în măsura în care nu vă irit prea tare, o anume propunere. Fiţi pe pace, ştiu că banii de la Casa de Asigurări nu sunt pe tarlaua dumneavoastră, dar, măcar d.p.d.v. moral, dumneavoastră sunteţi garantul sănătăţii publice din România. În context, v-aş sugera să solicitaţi un audit în ce priveşte banii de la Casă – dar nu un audit din ăsta, ca între prieteni, ci un audit cu o firmă externă, independentă, care să scobească aşa cum trebuie prin conturile Casei Naţionale de Asigurări. Sunt sigur că mulţi români ar fi dispuşi să dea încă nişte bani (s-au obişnuit, săracii, inclusiv cu onorariile cu care, nu-i aşa, ne „îmbogăţesc” nepermis de mult pe noi, medicii), sunt convins, aşadar că românii ar oferi prin subscripţie publică banii necesari auditorilor, numai ca să ştie ce căi iau cotele prelevate din salariile lor.
Se duc banii de asigurări doar în sistemul sanitar? Dacă da, ce anume se întâmplă cu ei în sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, într-o criză financiară perpetuă? Cine răspunde de fondurile prost investite în sănătate? Dacă toată lumea e nemulţumită, de ce nici unul dintre şefii Casei de Asigurări nu a dat explicaţii vizavi de filiera banilor pe care îi are în administrare? Pe de altă parte, dacă noi, medicii, suntem nişte proşti în ce priveşte administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem după ce mulţi manageri de spitale au fost selectaţi din alte profesii? Şi dacă nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lăsaţi pe bară colegii dumneavoastră de la Institutul de Sănătate Publică, domnule ministru? De ce n-am văzut nici un specialist în sănătate publică în funcţii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastră aveau scuza că n-au auzit de aceşti specialişti – dar, în ce vă priveşte, vorbim despre colegii dumneavoastră de rezidenţiat, vorbim despre conferenţiarii şi profesorii dumneavoastră, domnule ministru…
Chiar aşa o părere proastă să aveţi despre cei care v-au învăţat cum să fiţi ministru, domnule ministru?
Nu mă aştept ca vreun decident să ia în seamă ce am scris eu aici, nici chiar dumneavoastră, domnule ministru. M-am obişnuit să nu primesc răspunsuri, nici chiar la adresele oficiale în care semnalez decidenţilor probleme similare cu cele enumerate aici. Unii mi-au spus (doar verbal) că bat câmpii. Alţii mi-au spus, tot verbal, să fac gura mai mică. Alţii au relatat, în absenţă, că sunt o fiinţă imprevizibilă. M-am obişnuit cu toate astea, domnule ministru.
Cu un singur lucru nu m-am obişnuit, însă, acela fiind că numai noi, practicienii, ajungem să dăm explicaţii pacienţilor şi rudelor lor. Noi, practicienii, trebuie să justificăm incapacitatea sistemului de a oferi necesarul absolut minimal pentru o medicină onestă în 2009. Pe noi se supără pacienţii şi rudele lor când cazurile nu merg bine, deşi, doamne iartă-mă, ştim ce ar trebui făcut la cazul X, dar n-avem de unde să-i oferim ceea ce ar necesita acelaşi caz X – şi nu, nu vorbesc de nanotehnologii şi de transplanturi, vorbesc de banalele antibiotice, de feşe, de perfuzoare, de numărul angajaţilor, de analgezice şi de mănuşi de unică folosinţă şi de seringi.
Pe de altă parte, vă mărturisesc, domnule ministru, că nu reuşesc să mă obişnuiesc cu ideea că, prin tăcere, devin complice cu un sistem care, în egală măsură, afectează şi starea de sănătate a populaţiei, dar şi onoarea profesiei medicale. Oh, da, ştiu că sunt patetic – dar aşa m-au educat ai mei acasă, de mic. Vreau să spun că există cuvinte în care, eu unul, continui să cred, domnule ministru, părându-mi-se chiar mai importante decât accesoriile din jur. De altfel o să vorbesc chiar acum şi despre ele, despre accesorii…
Aşadar! Să nu vă aşteptaţi, cumva, să-mi pun cenuşă în cap pentru acele aspecte sistematic evitate în discuţiile publice cu medici – mă refer, cum altfel, la onorariile aşa-zis necuvenite. Nu vreau să iniţiez o captatio benevolentiae vizavi de pacienţi, aşa că nu vă speriaţi, domnule ministru, că aş fi în stare să mă aliez acum cu pacienţii ca să ne năpustim, împreună, pe bancheta din spate a vreunui Ferrari! Din contră, am azi chef să-mi ridic toată lumea în cap – pe non-medici inclusiv. În ultima lună mi-am petrecut fiecare a cincea noapte în spital, prin urmare sunt obosit şi nu-mi mai pasă de consecinţe.
Sunt ani de zile, stimat public, de când vi se tot spune că medicina nu costă decât cei 16% despre soarta cărora nu ştim nimic, deşi, o ştiţi prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastră, stimat public, vă prefaceţi că aşa ar trebui să stea lucrurile deşi auziţi foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri strânse pentru ca un pacient nefericit să fie operat în străinătate. Se vehiculează sume între 20.000 şi 140.000 de euro pentru o intervenţie, dar dumneavoastră vă prefaceţi că aceste cereri de ajutor pentru nişte semeni în reală suferinţă sunt acceptabile atunci când trebuie să ne tratăm în străinătate, dar că devin inacceptabile când trebuie plătite acasă.
Medicina costă mult, foarte mult, al naibii de mult costă, doamnelor şi domnilor.
De altfel, dumneavoastră înşivă aţi găsit soluţia la această problemă – adresarea la serviciile private. Acolo aţi găsit şi curăţenia care vă lipseşte în spitalele de stat şi modul de comunicare pe care vi l-aţi dorit. Cu alte cuvinte, aţi realizat că un anumit standard al serviciilor costă nişte bani pe care n-aţi ezitat să-i oferiţi. Şi acum, o să vă întreb, în ciuda vociferărilor: câţi dintre dumneavoastră aţi plătit asigurări de sănătate complementare, care v-ar fi permis să vă adresaţi unor servicii superioare, şi câţi aţi preferat să plătiţi leasinguri la maşini scumpe, bunuri electrocasnice etc?
Răspunsul, îl cunoaşteţi mai bine decât mine: vă este mai ieftin să plătiţi onorarii cenuşii la nevoie, decât o cotă parte din venituri, permanent, asta lăsând la o parte profilul comportamental de masă al românilor, care preferă să epateze cu un mobil foarte scump, decât să fie abonaţi la serviciul de sănătate X.
Ştiu, mie mi-e uşor să vorbesc din acest punct de vedere – n-am cerut nicicând vreunui pacient nici un capăt de aţă şi nici n-am s-o fac, din motive absolut personale. Pe de altă parte, nici n-o să-mi scadă clientela după acest autodafé – mai bine de 50% dintre pacienţii mei nu mă caută direct: ei ajung să mă cunoască doar după ce-şi revin din şocurile care îi aduc, din nefericire, la spital.
Dar, având în vedere că n-am cerut niciodată nimic, nimănui, aş vrea ca atât eu, cât şi colegii de vârsta mea care, mulţi nu v-au cerut nici ei, nimic, niciodată, şi care şi-au petrecut în 23 de ani de practică (am făcut calcule, domnule ministru!), cam şase ani de gărzi puse cap la cap, colegi care, în plus, au stat în jur de 40% din timp peste program, fără a fi plătiţi nici oficial, nici neoficial – în numele tuturor celor care v-au făcut sănătoşi, unii venind noaptea de acasă când nu era treaba lor s-o facă, mulţi suplinind lipsa cronică de personal, în numele celor care v-au prelungit viaţa, ba chiar şi în numele celor care v-au primit onorariile pentru care nu şi-au pus doar o simplă semnătură pe un act, ci care v-au operat, v-au anesteziat, v-au tratat în timp ce majoritatea dormeaţi – în numele tuturor, vă spun să nu-i mai credeţi pe toţi miniştrii sănătăţii, mult mai interesaţi în exerciţii de imagine decât în rezolvarea problemelor din sistem. Incapacitatea politică de a administra sistemul medical, domnule ministru, este doar incapacitatea dumneavoastră – nu este dovada nici a slabei pregătiri a celei mai mari părţi a medicilor şi nici a unei imoralităţi funciare a celor în halat alb.
Şi, pentru că tot avem un ministru al sănătăţii cu dublă specialitate, o să-mi permit următoarea afirmaţie, stimat public: când ai în buzunar bani pentru un Logan la mâna a doua, e cel puţin bizar să ai pretenţia să mergi toată ziua-bunăziua într-un Ferrari! Şi, ca să închei subiectul banilor negri, nepermişi, sau cum vreţi să le spuneţi, am să vă pun problema în felul următor: problema fundamentală a practicianului este să-şi trateze toţi pacienţii în mod egal şi fără să condiţioneze actul medical – în rest, însă, sper că nu doriţi să fiţi trataţi (doamne fereşte!) de chirurgi cărora să le stea mintea la plata întreţinerii sau care să se îmbulzească pe la cozi doar pentru că am fi cu toţii egali, sau care să stea peste program doar pentru că la noi în ţară, n-au apărut încă listele de aşteptare. Pe de altă parte, dumneavoastră înşivă, chiar inconştient, aveţi anumite aşteptări de la imaginea simbolică a medicului (era să spun de la engrama medicului) dar, numai când aveţi nevoie de el, aveţi pretenţia să se ridice la respectivul nivel de aşteptare. În rest, însă, când slavă domnului, sunteţi sănătoşi, aţi dori ca medicii să facă parte din marea masă a mulţimilor, ignorând realitatea despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, un medic.
Am să închei, discutând despre afirmaţia absolut aiuritoare că un coleg (fie el un scelerat care nu şi-a văzut pacientul la nevoie) a încasat 104 milioane de lei într-o lună.
Această afirmaţie determină o dilemă à la Nae Caţavencu – am s-o expun, pentru că domnul doctor Raed Arafat (of, cât de mult l-am admirat pentru realizările de la SMURD!) a ridicat-o la fileu. Nici eu şi nici nimeni altcineva, niciodată, n-am auzit de un salariu atât de mare în medicina românească, la stat. Dacă acel medic a primit, în mână, 104 milioane de lei la actualele tarife de plată, înseamnă că a petrecut în spital un număr de ore înfiorător de mare – un număr de ore nepermis prin codul muncii nu numai în ţara noastră, ci oriunde pe pământ. De aici, ce deducem? Sau că afirmaţia este adevărată – în consecinţă, schema de personal din acel spital era îngrozitor de subţire (nu mă mir) şi că nu era altă soluţie, decât ca respectivul medic să stea la nesfârşit în spital. Prin urmare, vina medicului care nu şi-a văzut pacientul (asta n-am să înţeleg niciodată, indiferent cât de istovit ar fi fost) trebuia împărţită cu vina sistemului supervizat de dumneavoastră, domnule ministru, sistem care permite încălcarea legii în ce priveşte numărul de ore lucrat. În context, vă întreb încă o dată: cum intenţionaţi să manageriaţi politica de personal, domnule ministru, în condiţiile în care România are cu 30% mai puţini medici decât este necesar? Nu uitaţi că şi eu vorbesc la rece – dar pot eu să ştiu cum o să reacţionez după ce o să mă ajutaţi să câştig 104 milioane de lei, petrecând o lună întreagă la serviciu? Poate că o să-mi văd pacientul, totuşi – dar credeţi că o să-l examinez corect?
Ce părere aveţi, domnule ministru?
Pe de altă parte… chiar 104 milioane?!?! Şi dacă domnul Arafat nu s-a uitat cu atenţie pe fluturaş şi a făcut o aserţiune nefondată?
Dacă se dovedeşte varianta neatenţiei, o să vă fie greu s-o justificaţi în faţa colegilor care, lucrând cu mult peste program, abia dacă reuşesc să ridice cel mult 40% din acel salariu, după o lună de lucru istovitoare. Aşa că mă întreb şi eu, cu naivitate, de ce a trebuit să vehiculaţi un lucru într-atât de neadevărat pe posturile TV, domnule ministru?
Cu stimă,
Un Împricinat de Medic
p.s. – Sincer, n-am de gând să moderez acest post, pentru că ştiu care vor fi reacţiile. Iertare pentru ce spun acum, dar, din nefericire, moderările la acest post, ca şi invectivele, nu vor avea nici un sens aici, în scris – ele vor avea loc în viaţa reală, în camerele de gardă, când dumneavoastră, pacienţii care nu mai aveţi încredere în noi, medicii dumneavoastră, veţi vedea că veţi aştepta din ce în ce mai mult pentru o consultaţie din ce în ce mai sumară, consultaţie urmată de un tratament din ce în ce mai frugal. Pentru ca realitatea să nu fie asta, o să fie nevoie de o minune: din păcate, nu văd cine o să fie în stare s-o aducă printre noi.
La fel de sincer vă spun că sunt momente când nu mai am chef să stau nici o clipă peste program (lucru de la sine înţeles în orice altă ţară), după ce văd cum profesia îmi este terfelită. Nu-i înţeleg nici pe colegii mei care, în loc de explicaţii coerente, răspund cu aroganţă – dar le găsesc circumstanţe atenuante: mi se pare cel puţin bizar ca specia denumită ziarişti să generalizeze, ricanând, o problemă tragică, azvârlind oprobiul asupra unei întregi categorii profesionale. Din experienţă proprie ştiu cum se comportă anumiţi ziarişti la spital – la fel ca şi pacienţii cu foarte mulţi bani, îşi imaginează că sănătatea poate fi dobândită prin presiune sau… prin bani. La fel ca şi pacienţii cu foarte muţi bani, consideră că se înţelege de la sine că domniile-lor merită un tratament preferenţial…
Ceea ce nu e deloc adevărat. Dar, ar fi acesta un motiv suficient pentru a considera că toţi ziariştii sunt prost crescuţi sau animaţi de parti-pris-uri?
În fine…
Acest post este dedicat tuturor medicilor care strâng din dinţi.
Inca ceva
Eu sunt in America de 1 an si jumatate.
Aici, cu toata tehnica lor, medicina e o afacere.
Daca te-ai imbolnavit , cu toate ca ai asigurare, dai mii de dolari din buzunar pentru probleme simple. Daca nu ai asigurare nu se uita nimeni la tine.
Mai avem inca sansa, in Romania, ca sa nu ajungem asa.
Sper sa va auda cineva
sa va ajut,domnule doctor!
8-|
un coleg de al d-voastra care stie prea bine cum e viata de medic in spitalul acela.
Domnule Corn. Sau domnule doctor. Nimic nu ma face sa va dau dreptate.Nu ma impresioneaza suferintele de 24 sau de 48 de ore din garzi. V-ati ales o meserie grea.Sunteti medic .Eu am o meserie grea. Trag cu pusca. Eu omor -dumneavoastra salvati.Aceasta scrisoare nu e urletul unui doctor care se bate cu establishmentul, e urletul pe net al unui doctor neputincios.Neputinta dvs ma face sa rad,cu lacrimi. Sunteti, banuiesc, barbat. Iertati-ma, scriti ca o doamna care si-a rupt iremediabil o unghie.Ii scrieti d-lui Bazac in speranta ca etc etc si ca medicii se vor trezi etc etc. Aveti exemplu doctorului Arafat. N-am auzit de scrisori deschise din partea lui. Faceti apel la dr Arafat. Incetati sa va mai plangeti, vindecati romani mai saraci sau mai bodati, stati atat cat trebuie cu mainile in burtile lor si asigurati-va ca mai si traiesc, dupa. Dr Arafat ar trebui sa fie exemplu pentru voi. Medicii cu care lucram pe front ar trebui sa fie exemplu pentru voi. Nu sunt nici mai prosti nici mai destepti ca dumneavoastra. Dar cand au ales meseria asta au stiut ce-i asteapta. Sunteti in slujba vietii asa cum eu sunt in slujba mortii. Deocamdata , din ce citesc, voi omorati si eu salvez. Si nu, nu sunt un el. Buna seara.
Master Sargent – va reamintesc ca in Ro e pace. Inca. Poate ca intr-o buna zi o sa trageti si pentru noi? Sau deja va pregatiti sa trageti in contul… dumnealor?
p.s. – scriEti ca o doamna, nu scriti ca o doamna – asa e corect. Cat despre impuscati, injunghiati si/sau facuti ferfenita mai rau decat daca ar fi fost impuscati – am operat destui. Multi sunt vii. Unii v-or fi fost chiar si colegi. Erau barbati, ce-i drept.
Se plangeau de dureri la fel ca si cei care nu impusca. Vomau si sangerau la fel. Dupa ce au plecat pe picioare, ne-au multumit. Tot la fel ca cei care nu impusca.
Daca ati primi ordinul (sau comisionul) sa omorati pe unul care merge cu o masina blindata si care are o escorta bazata si daca nu aveti decat un amarat de glock in dotare si daca nu vi se asigura un plan corect de evacuare – ce parere ati avea de cel care v-ar da ordinul sau comisionul?
ah, uitasem. sunteti in armata si ordinele nu se discuta, se executa. indiferent cate casualties lasi pe teren.
eu nu sunt in armata. dar am fost in armata. ba am fost si medic pe vapor cand ne-a prins un razboi in liban. la tripoli. ati avut misiuni, vreodata, in orientul apropiat, cu trei tabere care se impusca unii pe altii in acelasi timp? nu?
nici eu. numai ca a trebuit sa duc un pacient la un spital din tripoli pe niste stradute care treceau printre trupele siriene si militiile druze. cuiburi de mitraliera, tanchete, controale, mortiere, stiti mai bine decat mine. a fost interesant, pe bune. si nu, pentru chestia aia nu m-am plans, pentru ca era razboi si la razboi n-ai de ce sa te plangi.
in Ro inca nu e razboi si sper sa ramana asa. cand o sa fie, sa ma anuntati si pe mine, va rog, ca sa incetez sa ma mai plang.
cat despre d-l Arafat – aflati, precis, cine i-a sprijinit demersurile. daca nu primea OK la Tg Mures de la niste decidenti locali care au avut creier, nu se mai auzea de el. Si ar fi fost tare pacat.
p.s. 2 – vedeti ca eu NU merg cu masina blindata. prefer metroul. in plus, imi plac femeile care trag cu pusca.
Mda, perfect adevarat 100 % ce spune dom’ doftor, dar dupa umila mea parere scrisoarea asta are dimensiuni prea epopeice pt neuronul unui politician .Cel mult le-ar folosi de hartie igienica 🙁 .Si eu sunt membru al acestei ghilde atat de blamata in ultima vreme si pe deasupra am avut partea de aventuri in sistemul medical de ambele parti ale baricadei: atat ca student , dar si mai mult ca rezident implicat intr-o serie de intamplari tragicomice si absurde regizate parca de Kafka , dar si ca pacient coate goale batand in ushi incuiate cu indiferenta.Dar destul cu poezia si sa revenim la lucuri serioase cum ar fi motivul care m-a determinat sa postez si eu un raspuns pe aici: tocmai postul masterei sergeante , stapana mortii ( parca asa a dat de inteles).In primele momente mi-a venit sa beep niste injuraturi si sa -i imfing flinta acolo unde lumina soarelui nu straluceste.Dar dupa cateva momente de reflectare mi-am dat seama ca fiinta asta in nebunia ei, cu toata mansarda deranjata si in flacari zice ceva adevarat.Distinsii mei colegi si colege de breasla in rahatul asta ne-am bagat singuri : mai tineti minet ce ne ziceau cei mai mari care terminau medicina ? Sa fugim dreaq ca nu stim ce ne asteapta , sa dam la alta facultate ca medicina in Romania nu -i ca-n serialele americane .Dar al naibii , tot am insistat si dupa cate o epopee personala prin facultate, unde am invatat niste lucruri foarte folositoare sau poate nu ( blazarea, invidia, spaga, fofarlica si trisatul, nedreptate, tratamentul preferential, barfa ,sa moara capra vecinului si etc ) am intrat cu bratele deschise in rezidentiat si astfel orice urma de glazura de ciocolata care mai acoperea rahatul asta medical a disparut cu totul. Care pot fug afara si isi fac un nume si situatie, care pot sa fure fura si capata posturi pe nepotisme si bani , iar cei mai multi nu fac nimic , se lasa biciuiti ca iobagul pe mosia boierului pe 2 gologani amarati, caraie ca niste babe nevolnice pe la colturi si se pricep cel mai bine sa isi plinga de mila.Cand niste analfabeti si semidocti de ziaristi ne iau la rost, bagam capul in pamant si ne halim ocara , din nevinovati ne facem singuri vinovati.Toata stima si respectu dom doctor, nu ma indoiesc ca sunteti un profesionist, dar singurul mod in care s-ar capata un raspuns la acesata scrisoare ar fi sa o legam de o tepusa si sa i-o imfingem in gaura curului lu’ dom’ ministru si a altor politruci care ne joaca tara la ruleta. E timpu sa ne ridicam si sa ne aparam imaginea, suntem oameni si nu tapii ispasitori ai crizei, suntem o elita in care s-au investit lacrimi, timp si sudoare.Ce mama naibii am ajuns sa cred intr un nenorocit de grafitti pe care l-am descoperit cu ochii impaienjeniti cand ieseam dintr-o garda : ma revolt, deci exist. Sa se rasuceasca nea Pascal in mormant, dar asta e adevaru in tara noastra.Uff, treptat treptat mi se racesc motoarele supraincinse de furie si me mai stinge focul in la teava tunurilor.Un ultim mesaj pt super sergentu nostru: sa ne mai scutesti cu atitudinea superioara ca tu esti tarie flinta si noi parliti de civili… si eu mi-am facut stagiu militar si dupa mi-am vazut de viata, mi se falfaie ca tu invarti o flinta undeva pe -o baricada uitata..e cel mai ushor sa lupti cu pushca ….e lupta si conflictul cu nesimtirea, cu nepasarea, e o lupta sa salvezi viata unui om , la naiba toata viata e o lupta , doar ca fiecare o duce la propria lui categorie de greutate. Ihaa , inchid ca altfel o iau si eu pe aratura la cati draci am si legiune de nemultumiri s-a cuibarit in mine.Un sfat :cei de treaba , nu va lasati zdrobiti de masinaria asta infernala care o reprezinta societatea moderna romaneasca , luptati sa va mentineti verticalitate, invatati sa va uniti cu cei ca voi si sa va faceti vocea auzita – ca un tunet , ca asa se aude o grupare unita.Pt cei nemernici tineti -o tot asa , ca o sa vina o zi cand nici toata spaga, nici pilele lu taticu si ale partidului, nici tot banu din lume n-or sa va mai scape din rahat – si atunci am sa fiu acolo sa va joc hora pe mormant. La lupta!
Domnul “Master Sargent” (oare nu se scrie “Sergent”?, ma rog… la UMF se face mai putina engleza si mai multa medicina, s-ar putea sa ma insel) zice cumva ca e in slujba mortii?
Din moment ce mintea dansului (de marimea unei nuci verzi, ce-i drept) a reusit sa excrete acele “minunate” randuri, trebuie sa intelegem ca aceasta slujba nu “il da pe spate” (inca), reusind sa emita pretentii de intelectual “established” (cum ar zice dansul). Pai poate de-aia unii ajung sa traga cu pusca toata viata…
Nu putem sa avem pretentii de la dumneavoastra, domule “Master Sargent”. Discutiile de pe acest site va depasesc capacitatea intelectuala. Totusi, va multumim ca existati pentru ca altfel am pastra tot timpul o nota serioasa.
Buna seara.
Domnule, tot urlet pe net se cheama , va place sau nu. Si tot scriti se scrie, si tot protestul dumneavoastra vine din neputinta. Nu ma cunoasteti. Am suferit de neputinta ceva timp apoi mi-am adus aminte cine sunt si ce pot face. Nu, nu lucrez sub steagul romanesc.Dar intr-o zi, cand voi ajunge in varf, o sa pun steagul tarii mele acolo unde ii e locul. Eu.
Asa gandesc si nimic nu ma poate opri. Nu merg cu masina blindata, Sir, si nu trag in gospodine si-n copii .Nu vanez oameni, imi infrang in fiecare zi neputinta pe care am trait-o aici, langa concetatenii mei din metrou din masini Mercedes sau mai stiu eu ce.
Nu exclud ca va faceti meseria. Nu ajunge. Sper sa va intalnesc intr-o zi. Eu sunt raspunsul la scrisoarea dvs deschisa . Trebuie doar sa-l intelegeti.
Domnule AP, domnilor. Daca va enervez inseamna ceva?Inseamna.Nu’mi raspundeti cu generalitati si nu jigniti, va rog. Nu va cunosc, nu ma cunoasteti. Chiar daca va dadeam dreptate nu rezolvati nimic. Toate scrisorile deschise au raspunsul in vietile pe care le salvati. Chiar daca toti Master Sargenti ar aproba ce spuneti si ce scriti problema ramane aceeasi. Miracolele din medicina incep cu voi. Pacientii vindecati de voi sunt adevaratele voastre scrisori deschise. Lasati-i pe ei sa vorbeasca. Buna seara.
nu trageti in domnul doctor, va rog ( ” eu sunt raspunsul la scrisoarea…” imi da frisoane. sunteti cumva kamikaze?sper din tot sufletul ca doriti sa-l intalniti, ca orice femeie,fie ea si sergenta, pentru ca v-a spus ca-i plac femeile cu pusca). si lasati, va rugam frumos, steagul romaniei unde e. nu avem nevoie sa-l infigeti pe nicio reduta. har , domnului, la noi e pace. si vrem sa ramana asa.doar cam mare dezordine in tara. dar putem face curat fara pusca la tampla.
si inca ceva, doamna sergent, in romania e eroism sa-ti faci bine meseria daca esti medic sau profesor.
caini latra, ursul trece. ( sunt student la medicina) cred ca ar fi mai bine sa va faceti orele care sunt stabilite prin lege,si nimic in plus, si atunci, cred ca se vor schimba lucrurile, nimic mai mult si cand vor vedea ca nu au pe cine sa lase la munca vor angaja si pe alti, nu cred ca se rezolva nimic cu vorba cu acesti nesimtiti care ne conduc pe care unii inca ai mai voteaza, si care ne toaca banii asa cum vor ei, suntem in criza, zic ei, eu zic ce criza nu am vazut nici un parlamentar sa renunte la plata chiriei pe care se presupune ca o plateste in bucuresti, un politist are un salari, dupa doi anii de scoala, de 1200 lei in primul an de lucru plus chirie platita, daca este din alt oras, si la noi in tara lumea se impusca pe unde poate, si acum vorbesc de subofiteri, dar pana la urma ei nu au nici o vina. Vina tot medici o poarta…. nu mai lasati ma oamenilor nimic de la voi(gasesc ei de lucru proaspeti absolventi de rezidentiat dar spacialisti cu o suma de ani de lucru), au murit o suma de oameni la revolutie ca sa scapam de comunisti, noi inca comunisti votam……… o sa ziceti ce o sa se intample cu pacientii, ce o sa se intample? cel mai probabil or sa moara sau vor suferi poate asa isi deschid si ei ochiii aia, oricum si acum ei dau vina pe doctori, asa ca mai rau vazuti decat sunt acum nu cred ca pot fii, daca lumea noastra vede decat ceea ce i se arata…
“Nu exclud ca va faceti meseria. Nu ajunge.” – spune Mater Sargent.
Aici, fara discutie, are dreptate, dupa cum recunoaste si Master Chief.
De pilda… stiti ce sfat am primit astazi, printre multe altele?
Sa ma constitui parte civila intr-un proces cu statul roman pe tema scrisorii. Sugestia mi-a fost data dupa ce am afirmat ca, a continua sa tacem in contextul acestor zile, ne face complici la modul cel mai serios cu putinta la incapacitatea autoritatilor.
Adica: noi, ca medici, stim unde sunt bubele dar, tot noi nu le facem publice. Ca lucram pana ne sar ochii din cap e una – dar faptul ca survin decese evitabile, dupa cum ar trebui sa stie si d-l Bazac ca se numesc, este si consecinta tacerii noastre. In speta, nu atacam sistemul asa cum ar trebui s-o facem – si nu ma refer la maniera la care se pricepe Master Sargent cel mai bine.
La fel de ciudat, tot azi, am mai fost intrebat de unii si de altii daca as fi dispus sa merg pana in panzele albe cu aceasta scrisoare. Am spus ca da, cum sa nu. Mi s-a spus atunci ca la noi, regula e ca sa dai inapoi dupa ce ai o iesire din aceasta, care e privita, de regula, ca o frustrare momentana, o suparare trecatoare etc.
Nu. N-am de gand sa ma opresc. Astept, cu nesat, si ALTE propuneri din medii, in afara celei pe care am primit-o astazi. Daca ele nu vor veni, am sa condensez scrisoarea, dupa cum multi mi-au recomandat, pentru a trimite-o si in alte locuri decat in cele unde a fost trimisa deja…
btw: se mai gasesc 9 insi dispusi sa se constituie, alaturi de mine, parte civila impotriva statului roman, daca se va ajunge la respectiva etapa de protest?
Stimate domnule doctor “sebastian – corn”,
Scrisoarea domniei voastre este pentru o lume normala. O putem retine pentru un manual de Istoria medicinii din Romania. Deocamdata noi traim anormal:a) 2,8 milarde euro se strang anual la Casa nationala de sanatate ( vezi raportul anual la cnas.ro) si decidentii se plang de lipsa banilor ; b) deficitul de personal este mai mare de 30% dar fiecare unitate de ingrijire bolnavi tine in spate 3-4 institutii de control pline cu sinecuristi: Autoritatea de sanatate publica, Directia de sanatate publica , Casele locale de sanatate si Colegiul medicilor:c)pacientii sunt usor de manipulat prin media pentru ca sunt complicii sistemului – oricine stie ca un medic care conditioneaza actul medical nu poate sa faca mai mult decat daca nu i-ai fi dat: ori stie meserie si are caracter , ori te-ai dus unde nu trebuia: si totusi , in loc sa-si ceara corect drepturile pentru care cotizeaza si sa se ingrijeasca de asigurari pentru sanatate suplimentare , prefera sa creada ticalosiile de la t.v. ( acum doua zile am primit in cabinet o pacienta ce avusese o criza de angor a frigore in zorii zilei cand dadea la vaca si familia a oprit-o sa sune la Ambulanta: ” Vrei sa mori la spital? Nu vezi ce zice la televizor?”),asa ca incurand vor muri ca prostii care au crezut in noul lor dumnezeu: t.v.-ul!
Sa nu mai pierdem timpul : sa facem o Liga a profesionistilor din sanatate , autoritara si respectabila asemenea celor facute de notari sau arhitecti!
Colegiul medicilor are un statut ingrat si ingradit: el trebuie sa fi o “procuratura” mai mult sau mai putin politizata sau corecta.
Si un bun inceput ar fi sa -i punem la punct pe oricare din acesti neaveniti care indraznesc sa ne judece acum ca hienele , dar cand sunt la ananghie vin la noi cu sarut-mana sau merg sa se opereze la Viena!
Dan Gavrilescu
Doamna/domnule Master Sargent, sa va explic. Nu intereseaza pe nimeni daca dati dreptate sau nu. Aici, fiecare isi da cu parerea despre subiect (atentie doamna mea, despre subiectul acestei scrisori, nu despre persoana care a conceput-o). Asadar, cand dvs veniti cu texte de genul “Neputinta dvs ma face sa rad, cu lacrimi” sau “scriti ca o doamna care si-a rupt iremediabil o unghie”, mi se parea normal sa raspund in aceeasi nota. Si, colac peste pupaza, mai veniti si cu morala “Sunteti in slujba vietii asa cum eu sunt in slujba mortii. Deocamdata , din ce citesc, voi omorati si eu salvez”. De unde rezulta ca nu intelegeti nimic nici din meseria noastra, nici a dvs.
Si sa va mai explic o chestie: daca tu ca medic ai salvat 100 de oameni, dar pe al 101-lea nu l-ai mai putut vindeca, pentru familiile primilor 100 esti erou, iar pentru familia celuilalt nu reprezinti mare lucru, ba uneori chiar tu esti scos vinovat. Deci stim ce inseamna esecul, dar asta nu inseamna ca “omoram”. Poate unele cuvinte au sensuri diferite pentru fiecare dintre noi…
Domnule doctor Gavrilescu… Deja un coleg a initiat o discutie vizavi de o Liga a Profesionistilor in Medicina (nu dadea acest nume). Constata si el exact aceeasi incapacitate a forurilor existente in acest moment pentru rezolvarea problemelor care ne preocupa.
Sper sa putem discuta mai larg pe aceasta tema.
Stimate coleg
Va felicit pentru curajul dumneavoastra si regret ca, din pacate, noi ceilalti suntem cum suntem. Tot ceea ce descrieti este perfect adevarat, si in ca ar mai fi multe de spus. Evident , nimeni nu pare interesat sa le asculte, afara de cei care au ales sa practice medicina Romania.
Cred sincer ca am fost indoctrinati cu tot felul de sintagme, precum : ” omul bolnav, omul suferind, ajutor pentru cel ce sufera, omenie, grija, sacrificiu, etc”. Cel mai grav este ca majoritatea celor ce au decis sa studieze si sa practice medicina chiar le-au insusit, le-au luat in serios si se simt vinovati daca nu dau dovada de ” calitatile” mentionate in sablon.
Dupa parerea mea, medicina trebuie practicata in primul rand ca pe o profesie iar scopul pentru care te pregatesti este sa devii un bun profesionist. Restul nu sunt necesare , ba dimpotriva iti pot afecta in mod negativ performanta profesionala. Nu este deloc recomandabil sa te incarci cu toate aspectele afective pe care le intalnesti in practica de zide zi, este chiar daunator si cei ce practica medicina de mai multi ani cunosc pe deplin acest aspect ( ” the burn out syndrome”)
Din nefericire notiunea de ” bun profesionist ” este complet diferita in mentalitatea celor ce practica medicina fata dse cei ce o “organizeaza” si o conduc. Este inutil sa mentionez ca pentru cei din urma un “bun profesionist”, este cel ce supravegheaza sa nu intre caini in saloane, sa nu se sparga tevile de apa sa ” dea” caldura in salon , sa verifice hrana pacientilor, sa duca brancardul sau targa si in general sa practice medicina anilor 2000 in conditii de front.
In “fisa postului” sau prin tot felul de dispozitii, sunt prevazute atat de multe sarcini ce nu pot fi indeplinite din conditii absolut obiective, incat nu este nici un secret ca oricare dintre noi suntem permanent culpabili in timpul activitatii, indiferent de cat de bine lucram.
Ar fi multe de spus dar cred ca ceea ce lipseste in primul rand este o clarificare cu valoare legislativa a problemelor care apasa asupra medicilor si a practicii medicale in Romania. Nu am pregatire juridica, dar pare de bun simt ca sa fie juridic consfintit faptul ca in medicina se lucreaza cu probabilitati si nu cu certitudini. Avand in vedere acest aspect, o evolutie nesatisfacatoare a pacientului intr-o situatie clinica data nu ar trebui , decat in cazuri exceptionale, calificata drept ” culpa” ci inteleasa ca una din posibilitatile care au fost luate in vedere de la bun inceput( chiar daca probabilitatea este mult mai mica ). Dupa cate stiu , in tarile civilizate , eventualele insatisfactii ale pacientilor legate de actul medical sunt legate mai ales de aspectul pecuniar si sunt rezolvate prin politele de asigurare de malpraxis. Am auzit ca in Statele unite sunt aproximativ 100.000 de cazuri de malpraxis anual, care ridica numai probleme de despagubiri materiale. Nicaieri in lume un medic NU POATE FI DAT AFARA ca la noi pentru ca este aparat de paragrafe de legi foarte clare.
Voi incheia cu urmatoarele
1. trebuie ca organizatia ce se ocupa de PROTEJAREA DREPTURILOR MEDICILOR, probabil Colegiul Medicilor, sa angajeze avocati , care sa redacteze in termeni juridici reglementari ale practicii medicale cu referrire explicita la situatia din Romania, care sa poata preveni in temeiuri legale abuzurile la care se preteaza in prezent reprezentantii Ministerului sanatatii, Mass media, si o anumita categorie de pacienti.
2. odata asemenea document elaborat, sa fie disponibil tuturor medicilor pentru a fi semnat
3. Odata semnat acest document sa devina in mod obligatoriu anexa la contractele de munca pe care le semnam anual.
4. Nu cred ca cineva ar avea tupeul sa renege un document semnat de 80-90% din medici.
Stiu ca problemele legislative sunt complicate si greu de dus pana la capat , dar totusi cred ca este singura solutie ” lucrativa” si sper eficienta. Cu iesitul in strada sau grevele de protest nu se rezolva sigur nimic ( desi orice initiativa poate fi de folos la un moment dat)
2. acest do
Va sustin in a va constitui parte civila impotriva statului . Va sustin in a trimite si, poate, publica pe agentiile de presa starea de fapt din medicina romaneasca. Good morning Sir.
Clar, este o problema! Si nu numai in acest domeniu. Ne caracterizeaza lipsurile…si nu stim cum sa schimbam ceva. Stiu, schimbarea/revolutia este o iluzie amara, dar cine stie in ce se poate transforma?
Culmea, de aia sunt jurnalist in devenire. Tocmai pentru aceste lucruri de genul aspectelor prezentate in “scrisoare”.
Lumea sanatoasa la cap stie ce sa aleaga. Dar din pacate, nu toata lumea este sanatoasa la cap!
Sa ne pastram, totusi, rabdarea. Fara ea – si fara speranta – am claca din toate punctele de vedere.
Cu respect.
Domnule doctor Dediu,
Sunt extrem de binevenite precizarile dumneavoastra. Practic, in clipa de fata, fisa postului unui medic roman nu ar fi semnata de nici un medic cu scaun la cap, oriunde pe acest pamant. Printre altele, aceasta fisa a postului (o stiati, dragi colegi?) prevede ca “medicul este la dispozitia conducerii unitatii”, afirmatie care contravine cu prevederile legislative ale UE. Cu alte cuvinte, chiar si acum am putea sa dam statul roman in judecata pentru modul in care a redactat contractele colective.
Va multumesc f. mult, domnule doctor Dediu pentru precizarile punctuale.
Si, totodata, sunt pe deplin de acord cu dumneavoastra in ce priveste natura profesiei noastre – desi se refera la o realitate non liniara, ca sa ma exprim mai pretios, profesia medicala este dirijata de un set de norme si reguli destul de precise. Acestea tin de logica si de ratiune, dar nu de afect. Pentru suportul afectiv, s-au inventat preotii, mai demult, si psihologii, mai recent. N/are sens sa subliniez acum cat de importanti ar fi psihologii intr-un serviciu onco sau de chirurgie onco – in alte zone, aceasta afirmatie ar fi din start asimilata cu existenta apei calde. La noi nu exista asemenea specialisti in spitale (sau sunt MULT prea putini), ceea ce denota, inca o data, amatorismul organizatorilor de sanatate aflati pe rol.
Va multumesc foarte mult, domnule doctor.
p.s. – de altfel, ne-am intersectat de cateva ori in viata reala, ce-i drept, mai rar, tratand cateva cazuri de cancer pulmonar. Sunt dr. Chirculescu, de la chirurgie toracica SUUB. In plus, medicul oncolog (de fapt, o doctorita…) cu care colaborez zi de zi, v-a fost invatacel…
Scrisoare deschisa adresata Domnului Doctor
Stimate Domnule Doctor
Am tot respectul pentru nobila dumneavoastra profesie si pentru curajul pe care l-ati avut publicand scrisoarea. Ma bucura faptul ca, in vremurile astea, mai exista medici care-si mai aduc aminte de “banalul” parteneriat medic-pacient, ca si de increderea reciproca pe care ar trebui s-o aiba partenerii. Ma tem insa ca multi dintre colegii si colaboratorii dumneavoastra (asistente sau infirmiere) au uitat demul de acest parteneriat. De aici si neancrederea in medici si, de fapt, in intreg sistemul medical romanesc.
Stiu domnule Doctor ca aveti dificultati legate de personal, de salarizare, de dotari sau de incadrare in tot soiul de plafoane aberante. Si trebuie sa o spunem clar si raspicat ca este foarte greu. Dar si dumneavoastra trebuie sa stiti ca si noi, pacientii, nu provenim dintr-o alta Romanie, mai roza, mai banoasa, mai linistita. Si noi avem nelinistile noastre, necazurile noastre, greutatile si problemele noastre financiare. Dar, atunci cand ajungem la dumneavoastra, mai avem ceva: o durere. Suficient de mare ca sa ne aduca in fata dumneavoastra.
Venim la dumneavoastra sa ne recapatam sanatatea, domnule Doctor. Daca se poate. Si stati linistit. Suntem constienti de faptul ca in spitale se moare. De fapt, murim putin in fiecare zi. Si nu cred ca cineva crede ca puteti face minuni sau pe cineva nemuritor. Dar ceea ce cerem este sa nu va retrageti de pe “teren” inainte de termen. Sau sa conditionati intrarea in “teren”. “Meciul” asta viata – moarte nu are decat un singur invingator. Intotdeauna. Mai devreme sau mai tarziu. Tot ceea ce va cerem este sa incercati, in masura in care acest lucru este posibil, folosind cunostintele dumneavoastra, sa duceti “meciul ” asta in prelungiri. Atat. Pentru ca asta este esenta meseriei dumneavoastra.
Si va mai cerem ceva. Sa nu uitati ca, cel mai adesea, pacientul roman este un om lipsit de posibilitati materiale. Adica sarac. Tot atat de sarac ca si bugetul Sanatatii. Sa nu uitati ca suntem oameni. O vorba buna sau un zambet valoreaza enorm atunci cand esti in spital, ca pacient. Daca nu veti uita astea, fiti sigur ca va veti recastiga respectul.
Un (inevitabil) viitor pacient
D-le Doctor. Vă admir curajul de A SPUNE LUCRURILOR PE NUME. Am auzit expresii de genul: “Nu există pădure fără uscături”. Adevărat lucru, dar în meseria Dvs. “uscăturile e fatale”! Cât despre “interesul clasei politice pentru sănătate, educaţie, cultură, etc.”, v-aţi convins deja. În faţa ăstora care ne conduc, suntem nişte biete cifre… Singurele cifre care îi încurcă grozav suntem noi, că zerourile din coada cifrelor din conturile lor, nu-i încurcă. Că ne conduc nişte minţi “luminate”, se vede şi din satelit, cu “politici adecvate”, cu “strategii pe termen lung”. Deh, neajunsurile democraţiei reprezentetive…
Cu respect, un profesoraş
Intr-adevar aceste lucruri trebuiau spuse, domnule doctor ! Si iata ca mesajul dvs. face valuri, am primit linkul de mai multe ori din directii diferite zilele acestea iar comentariile de aici sunt graitoare. Felicitari pentru energia de care dati dovada !
Voi continua si eu sa-l dau mai departe, every little helps.
Si iata inca un link pe care l-am primit, se pare ca guvernantilor nu le era suficient sistemul sanitar decedat deja, UPU-rile pline ochi, acum desfiinteaza prin faliment si medicina de familie http://www.petitieonline.ro/petitie-p35682052.html
Domnule Pacos (suna cam… ciudat, dar n-am gasit o formula mai fericita) – de ce spuneti, “Un (inevitabil) viitor pacient”? Eu sper sa fiti sanatos si sa nu dati ochii cu medicul decat la controalele periodice. In ce priveste saracia romanilor, problema pe care o ridica aceasta scrisoare deschisa se refera la faptul ca, desi banii sunt putini, mai sunt si prost administrati de autoritati. In ce priveste saracia romanilor – sa stiti ca nicaieri pe pamant populatia nu este suficient de “bogata” pentru a acoperi tot ce inseamna cheltuiala in sanatate, inclusiv onorariile noastre: de aceea s-au inventat casele de asigurari de sanatate. Eu nu doresc sa fiu platit de dumneavoastra, nemijlocit – as vrea sa fiu platit oficial, conform cu pregatirea mea, asa cum este platit un medic oriunde pe pamant, chiar si in tarile cu mult mai sarace decat Romania si asta nu pentru ca as vrea sa ma imbogatesc, sau sa duc o viata de lux, ci pentru ca orice act chirurgical, oricat de minor, se deprinde intr-un numar de ani cu mult mai mare decat in oricare alta profesie. Pe de alta parte, atunci cand imi efectuez meseria, as vrea sa nu mai fiu injurat din start, cum se intampla prea des in ultima vreme. Pe de alta parte, dumneavoastra cum ati vrea sa arate portretul robot al chirurgului care (sper sa nu fie cazul niciodata, dar o luam in discutie doar ca o ipoteza), asadar, cum ati vrea sa arate chirurgul care ar trebui sa va opereze?
Ati dori sa fie un ins frustrat? Ati dori sa va opereze dupa 30 de ore de serviciu? Ati dori sa va opereze dar mintea sa-i fie preocupata de problemele de zi cu zi? Ati dori sa fie necitit in profesia lui? Ati dori sa va opereze in timpul lui liber, motiv pentru care sa fie iritat ca nu mai ajunge sa-si vada familia sau ca nu se odihneste? V-ar face placere sa fiti operat in ziua urmatoare de un ins care tocmai a fost tarat prin mocirla la varii posturi TV?
Dupa cum am mai spus, la noi s-a incetatenit ideea ca sanatatea este un dat simplu, care nu costa bani si care nu necesita investitii din partea indivizilor. Nicaieri pe pamant nu este asa. Repet, eu nu cer onorarii (cuvantul spaga mi se pare ca este rezervat pentru beneficiile rezultate prin folosirea unui drept de semnatura, in timp ce doctorul chiar face CEVA de banii pe care, eventual, ii primeste de la pacienti), dar daca eu nu am acest obicei, imi permiteti, macar, sa solicit o plata oficiala decenta?
M-ati ajuta sa primesc aceasta plata decenta? Mi-ati sustine acest drept, pentru a fi sigur ca in ziua in care, doamne fereste, cineva apropiat sau dumneavoastra ati avea nevoie de un medic, ati beneficia de unul care sa se concentreze numai asupra problemei de sanatate a dumneavoastra?
Sincer – nu doresc legalizarea plicului de la dumneavoastra, domnule Pacos! Nu pentru asta am scris scrisoarea. Am nevoie doar de sprijinul dumneavoastra pentru a repune medicul in locul in care dintotdeauna s-a aflat, aici si aiurea… N-o spun cu emfaza. Nu consider ca medicul are tangente cu divinitatea. Dar medicul a avut si are o functie sociala care necesita, pe timp de pace, cel putin, o concentrare exclusiva pe problemele pacientilor sai.
Altminteri – survin greseli mult mai frecvente.
Domnule Bojan, sunt de acord cu tot ce spuneti, mai putin cu termenul de “profesoras”, care imi da fiori de nervozitate. Ca si medicul, Profesorul are tangenta cu … scuzati-ma, un profesor sau invatator are tangenta cu “firea” pe termen lung a unei colectivitati, fie ea un sat, un oras, o tara. Profesorul este cel care pastreaza si care fasoneaza o populatie pentru viitor, scuze de tonul cam patetic. Din pacate, nici munca profesorului nu este privita ca o investitie serioasa in tara noastra cea extrem de neserioasa.
Dana, ei falimenteaza spitalele, intregul sistem, nu numai medicina de familie… Crede-ma, viteza sau frica i-a facut pe guvernanti sa emita, la un moment dat, niste documente pe care le-am pastrat f.f.f.f.f.f. bine! Am cerut (in scris!!!) note explicative pe care nu le-am primit, insa.
Dar, am pastrat hartiile, cu antete, cu semnaturi, cu tot, in caz ca le da prin cap sa spuna ca nu, ei nu s-au gandit la asa ceva. In clipa de fata, medicul practician este soilicitat sa fie partas tacut (citeste complice!) la politica de economie a guvernului, o politica fara cap, dusa de colo pana colo de niste amatori inconstienti.
Va transmit si eu felicitari pentru aceasta scrisoare, dar ma indoiesc ca va avea ceva urmari. Suntem un popor bolnav (nu doar fizic, boala noastra e o boala a sufletului si a mintii), adus in pragul disperarii de o cloaca de nemernici care se pretind a fi politicieni. Valorile morale s-au prabusit, cuvinte ca educatie si cultura nu mai sunt intelese de majoritatea romanilor, nici macar sportul nu mai are un viitor in tara asta. Luminita de la capatul tunelului s-a stins…
Cu toate ca nu cred ca se va schimba ceva, va urez mult succes, Domnule Doctor!
eu am ce am cu “jurnalistu’ romanesc”. Inca un exemplu de “arta de-a scrie”(imbecil).
“Moartea loveste pe holurile spitalelor”=titlul. buuun, efectul scontat a fost realizat, EA MOARTEA, UMBLA IN SPITAL SI LOVESTE.
dupa care, vin explicatiile din text:
-“Sanctiunile aplicate medicilor de catre Ministerul Sanatatii pentru neglijenta in serviciu, in ultima luna, sunt departe de a avea efectul scontat. Seria neagra a deceselor in spitale continua si, aproape zilnic, noi cazuri de posibila culpa medicala ies la iveala.”
ASA, DECI, INCA NISTE CULPE MEDICALE. Ia sa vedem culpele respective:
“La inceputul saptamanii trecute, barbatul a mers la Negresti, la cabinetul medicului Aida-Luis Istrate, situat in curtea spitalului orasenesc. Batranul i-ar fi spus doctoritei ca se simte foarte rau si ca doreste sa fie internat. In replica, dr. Istrate i-ar fi raspuns insa ca spitalul este supraaglomerat, ca bolnavii stau cate doi in pat la Interne, asa ca ar fi bine sa revina pentru un consult vineri.”
“. Conducerea Spitalului Orasenesc din Negresti a declarat ca Sectia Interne este intr-adevar aglomerata, dar asta nu i-ar fi dat dreptul medicului Istrate sa-i spuna unui bolnav daca poate sau nu sa fie internat. In plus, medicul respectiv nu era de garda. “Este adevarat, sectia este foarte aglomerata, avem 65 de pacienti pe 45 de paturi. Daca bolnavul se prezenta la camera de garda, era internat.”
Buun, deci, avem pe o treime din paturi, cate 2 bolnavi in pat. Culpa medicala clar. Propun tovaraseste ca doctorita respectiva sa fie lapidata.
Mai avem o culpa medicala, de data asta in Comanesti; inca un criminal(ginecolog de data asta), dupa 36 de ore de garda, a plecat acasa.
“DECES LA MATERNITATE”..etc
de aici, tre’ sa retinem 2 idei principale, pt cititorul grabit si (cam) neavizat:
1. “MOARTEA LOVESTE IN SPITAL”[subtext>>DOCTORI=CRIMINALI]
2. “INCULPATII DEGEABA AU FOST INCULPATI”, ca inca nu le-a intrat cum trebuie frica in oase. Sa stea 48 de ore de garda si sa interneze pana sunt cel putin cate 2 bolnavi in fiecare pat!
aici este articolul “originar”:
http://www.romanialibera.ro/a145697/moartea-loveste-pe-holurile-spitalelor.html
in fine, se pare totusi ca salvarea vine din blogosfera. Doar aici mai exista o sansa se reprezinte echitabil situatia…
http://turambarr.blogspot.com/2009/02/citeste-gandeste-si-da-mai-departe.html
http://lucescu.blog.cotidianul.ro/2009/02/08/pentru-ca-anumite-lucruri-trebuie-sa-fie-spuse-indiferent-de-consecinte/
Felicitari, Domnule Doctor!
împricinatule, mare dreptate ai. 🙁
Sistemele “moderne” de sanatate reusesc sa mearga prost si in tari in care nu te-ai astepta. De ex in Germania sistemul administrativ al asigurarilor medicale consuma 65% din bugetul sanatatii. Restul ajunge la medici…. Acum 2-3 ani medicii au facut greva pentru ca unele specialitati trebuiau sa vina cu bani de acasa pentru a practica (anestezistii). In continuare sistemul este ingrupat in birocratie (o recomandare la balneo facuta de un dermatolog necesita 40 minute de completat formulare!)
Cu alte cuvinte vreau sa spun ca abordarea traditionala nu da roadele dorite. Si cand spun la traditional ma refer la pacientul care mananca si bea ce vrea cand vrea, isi streseaza organismul la maxim (tutun, alcool, stres) ca apoi sa vina la “mecanic” sa il repare. Experienta ne arata ca mecanicul de oameni repara greu masini foarte uzate din pura inconstienta.
Sa va mai dau un exemplu:
Sistemul de asigurari German plateste (din ce in ce mai putin dar plateste) tratamentele stomatologice. Germanul de rand e linistit ca tratamentul e asigurat. Rezultatul incidenta dintilor afectati 65% (si tratati in mare parte e adevarat)
Elvetia: sistemul de sanatate nu plateste pentru stoma nici un ban (exceptand afectiunile congenitale unde nu e vina ta) Elvetianul nu mai e linistit ca ii plateste cineva tratamentul si se spala pe dinti si exporta Milka in Romania (glumesc evident). Rezultatul 5% dinti afectati. Si pot sa va spun ca tratamentul este scump (in ambele tari)
Educatia este esentiala.
Ar trebui sa recunoastem esecul in ce priveste asigurarea sanatatii Romanilor si sa ne ocupam macar de sanatatea copiilor nostri. In scoala ar trebui sa te invete ce sa mananci, cum sa ai grija de corpul si de nervii tai, cum sa recunosti afectiuni in stadii incipiente cum sa fie normal sa mergi la control regulat …
Ca pe adulti sa ii mai inveti asta …
PS Sincere felicitari tie si tuturor medicilor care fac medicina din pasiune. Multi inteleg ce sacrificii implica asta. Din fericire o rasplata vine de la Dumnezeu prin ochii plini de recunostinta a pacientilor insanatositi, si-ti incalzeste inima. Dar daca ei tin ochii inchisi atunci …
Bravo dl dr.Sebasitian Corn,aveti curajul ca si mine sa spuneti despre problemele din Sistemul Sanitar din Romania .Poate se v-a face ceva in acest sens .Daca fiecare ar lua atitudine ca dumneavoastra domnule dr. Sebastian Corn ,unele probleme s-ar rezolva in sistemul nostru sanitar.
Va doresc succes in batalia pentru redresarea sistemului sanitar din Romania.
VA SUSIN DOMNULE DOCTOR .!
Multumesc.
pentru samuraii voluntari, nu ai si o adresa valida de e-mail, doctorule? ca ma oferisem parte civila, dar mi-a zis daemonul ca nu existi
acum ar trebui sa se vada si adresa valida. dar am sa fac o alta adresa, speciala pentru chestia asta.
VIN CU O PROPUNERE DOMNULE DR.SEBASTIAN CORN:
TOTI DOCTORII DIN ROMANIA SA VINA CU SOLUTII PENTRU REDRESAREA SISTEMULUI SANITAR DIN ROMANIA .IMPREUNA CU MINISTERUL SANATATII VOR PUNE IN APLICARE SOLUTIILE CELE MAI BUNE.
EU AM O SOLUTIE :
ATRAGEREA DE INVESTITORI STRAINI SI ROMANI ,CARE SA INVESTEASCA IN SISTEMUL DE SANATATE SI FIRMELE DE ASIGURARI SUNT BINE VENITE.
STATUL ROMAN VA SCUTI DE IMPOZIT ACEI INVESTITORI CARE INVESTESC SUME MAI MARI DE 10.000.000 EURO TIMP DE 20 ANI .
BANI DIN CAS SA FIE INVESTITI IN SPITALE SI FARMACIILE DIN SPITALE, IMPREUNA CU INVESTITORII PRIVATI.(50%PRIVAT SI 50% STAT).
DIN PRIVATIZARILE CARE SE VOR FACE SA FIE DAT 5%CATRE SISTEMUL SANITAR.
SOLUTII AR FI ,DEPINDE DE NOI TOTI DACA VREM SA REDRESAM SISTEMUL SANITAR.
PS.MASMEDIA DIN ROMANIA VA VINA SI EI CU SOLUTII .NU VENITI CU CRITCII LA ADRESA SISTEMULUI SANITAR SI MEDICILOR.
IAR POPULATIA SA NU MAI OFERE MITA DOCTORILOR SI ASISTENTELOR DIN SPITALE .
MULTUMESC.
sorry, apare aceeasi eroare, adresa inexistenta pe yahoo. eu sunt arwenid@yahoo.com
caini latra, ursul trece. ( sunt student la medicina) – Citat din “bontoaca”
– invata sa scrii si sa te exprimi romaneste….cum ai ajuns student la medicina? Ma ingrozesc cand ma gandesc ce medici se ridica acum de pe bancile facultatilor!!!! Chiar vrei sa cred ca ai putut invata atat de multe materii “grele”, daca in circa 20 de ani de scoala n-ai reusit sa inveti limba materna???
Cred ca toata lupta medicilor actuali de a -si face o imagine justa este in zadar…
Ii pierdem incet – incet pe acesti eroi, e trist, dar ce punem in loc?
Nu cred ca exista profesie mai grea si mai plina de responsabilitati, de aceea vin si spun ca ar trebui platita inmiit, vin si spun ca e datoria noastra sa-i sustinem pe medici, si , de asemenea, sustin “acordarea plicului”, care oricum nu valoreaza nimic comparativ cu ce mi se ofera (ma refer la viata, la starea de bine pe care mi-o recuperez datorita medicului).
Ma inclin,
1.stiu, ca poate am scris gresit ce am scris, nici nu mai citesc, ca oricum imi e rusine ca mi-am iesit din fire, dar m-am saturat sa vad cum inca din gradinita ni se taie aripile si nu suntem lasati sa gandim liber, ….. asa ca imi cer scuze
2.”zic sa nu mai stati peste program”, nu cred ca ati putea cum nici eu nu cred ca as putea, stiind ca omul pe care il tratez si-a pus viata in mana mea, doarece omul acela are o suferinta daca a venit la mine, si aici simt nevoia sa imi cer scuze
3.caine latra, ursul trece este un proverb asa ca este corect, daca nu l-ai inteles poate il mai rumegi, dar multi urla peste tot pe la tv, radio, dar ziare dar nimic concret
4.eu nu am zis ca am invatat toate acele materii grele care exista….. si doamne iti dau dureri de cap, eu am zis decat ca sunt student la medicina, nu cred ca ai copil la scoala de esti asa uimit, ca daca ai fii avut ai fii vazut ce se intampla si in invatamant, si nu iti trebuie sa sti prea bine romana ca sa poti trata un om suferind si sa iti faci meseria bine, nu vreau sa ma fac ziarist.. ei ar trebui sa stie romana dar nu o stiu si de asta imi dau si eu seama care nu prea stiu multa romana
5.sunt student la medicina si cred ca nu o sa termin aceasta facultate deoarece in anii acestia de facultate mi-am dat seama ca medicina, in majoritatea ei, nu ajuta cu nimic omenirea,
– dotarita medicinei nu se mai face selectia naturala asa ca medicina va deveni o corvoada pentru orice stat, vom fii ca stejarul acela foarte batran impunator la exterior si putred in interior
– natura are modul ei de a rezolva bolile, natura a gasit leacul pentru ciuma, intr-un satuc din austria 13 la suta din populatia este imuna la ciuma, omul nu a reusit acest lucru, mai mult acesti oameni cu anticorpi anti-ciuma sunt imuni si la hiv, nici aici omul nu a prea reusit,
– oameni se vindeca de cancer fara medicamente si operatii,
– bunicul meu a trait 80 de ani si nu l-am vazut o data in spital, pe cand copiii de azi sunt o data la doi ani peste cap in spital
Sper din toata inima sa reusiti sa schimbati ceva in sistemul sanitar, dar eu cred ca sistemul sanitar asa cum il stim noi in toata lumea nu are un viitor prea lung
Am dat mai departe Don Doctor.
O INTREBARE PENTRU TOTI ROMANII.
CINE ESTE RESPONSABIL PENTRU DEZASTRU DIN SISTEMUL SANITAR ?
ASTEPT RASPUNS LA ACEASTA INTREBARE .
O intrebare adresata nemultumitilor serviciilor oferite de cadrele medicale:
ati adresat in scris vreo plangere pentru serviciul prost oferit? ati solicitat vreodata caietul de reclamatii? si va rog nu mai dati mita personalului decat dupa ce v-au oferit serviciul si numai daca ati fost multumit de serviciu. imi veti spune ca nu vi se face nimic daca nu dati, stiu. dar atunci scrieti undeva ca asistenta X sau medicul Y nu v-au oferit serviciul. undeva va ramane scris spre analiza si nu e spre lauda nimanui….
@a
domnule a, daca dumneavoastra sunteti dispus sa faceti experimente cu sanatatea/viata personala sau a celor dragi dumneavoastra, unii nu sunt chiar atat de masochisti. sa nu ma intelegeti gresit, sunt total impotriva spagii/mitei/atentiilor, cu o singura exceptie : sanatatea. pentru ca multe lucruri pe lumea asta se pot rezolva printr-o metoda sau alta, dar de la groapa nu se mai intoarce nimeni. sau cel putin nu cunosc si nici n-am auzit vreodata de cineva care sa fi reusit aceasta performanta
70% dintre medici,sunt niste hahalere,care au facut medicina,cu gandul la spaga care or sa o ia vindecand niste amarati!!!!!!!Restul de 30% sunt adevarati profesionisti,oameni in fata carora iti scoti palaria.
Draga Dan,
Nu vad nici un sens in a cauta vinovatul. Si daca il vei gasi si se va dovedi (foarte putin probabil) sa fie o persoana, ar dura ani intregi sa il tragi la raspundere. Nu mai bine incercam ceva constructiv (noi romanii nu ne prea pricepem la asa ceva, e drept) si gasim o iesire din beleaua asta?
In ceea ce ma priveste sunt un student in anul 6 la medicina care a vazut deja prea mult din tara asta ca sa o mai suporte. Si desi salut initiativa acestui autodafe, nu el m-a convins sa plec. M-au convins o sumedenie de alte motive, toate in mod ciudat legate de clasa politica, aceasta capusa imensa de pe grumazul din ce in ce mai firav al tarii noastre. M-au convins salariile marite in timp de criza si votate in timp ce unii membrii incercau disperati sa iasa din sala pentru a invalida votul, dar – haha!, n-au reusit la timp (ca la gradinita), m-a convins biblioteca nationala (care biblioteca nationala, mai degraba), m-a convins (sper ca nu e doar un zvon) faptul ca Rosia Montana se pregateste din nou sa fie exploatata pentru ca persoanele care trebuie sa isi dea acordul (functionari de stat de altfel) pentru acest lucru or sa fie in curand fosti anagajati la compania de extragere a minereului Rosia Montana, si m-a convins MARELE beneficiu pe care il are tara noastra din castigul procesului de la Haga pentru teritoriul maritim impotriva Ucrainei. Si stiti ce m-a convins cel mai mult? DAR CEL MAI MULT? Faptul ca se fac toate lucrurile astea pe fata. Deja nu le mai pasa ca noi aflam!
Sper ca peste 1-2 ani sa va scriu in continuare de pe alte meleaguri. Romania este o tara minunata, pacat ca este locuita – iata un adevar.
draga coleg,sunt un medic prins in acelasi sistem.scrisoarea ar trebui printata si data spre semnare si parafata de catre toti medicii care strang din dinti.poate asa trezim ministerul
M-a tulburat scrisoare dv.In acelasi timp sunt plina de ura pe unii medici,care,da,mi-au cerut bani de la obraz,multi.Tata era pe moarte,un cancer in metastaza galopant.In fine nu se mai hranea deloc acasa si l-am dus la spitalul de Urgenta Floreasca sa fie hranit artificial pentru ca orice ar fi nu-ti lase genitorul sa moara de inanitie.Tata a contribuit toata viata la asigurarea lui medicala (apropos,unde sunt banii care intra lunar in sitem?) iar “medicul”Alexianu, anestezist ne-a cerut de la obraz 25O lei pt o tomografie la cap (in conditiile in care o tomografie,facuta ambulatoriu costa 120 lei) si mi-a facut taxa pt asistentele sefe,respectiv 60 lei de caciula pe tura.Imi vine sa vars doar cand ma gandesc.Mi-a luat 30 lei pt 2 fiole de metoclopramid si mi-a facut taxa de 5 lei si pt infirmiere:5 lei de schimbat un pampers pt pipi si 10 pt treaba mare.Ura,se cheama ce simt eu domnule Impricinat de corn.Mai cred si ca ministrul sanatatii e un ticalos mafiot ca toti politiceienii romanai ( afost unul singur care nu a fost asa-Corneliu Coposu) si mai cred ca la fel cum dv sunteti loviti din toate partile si noi suntem la fel de loviti.Sunt artist si blestem ziua in care am decis sa faca aceasta meserie!Aveti dreptate,dar in acelasi timp sunteti atat de lacomi (ma refer la toti medicii din sistemul de stat pe care i-am cunoscut) si de dezumanizati.Doctorul Alexianu de la Urgenta Floreasca isi construia o casa la Predeal in acel moment.Ma gandesc ca o parte din termopane sa zicem, sunt platite de familia mea.Nu am intalnit vreodata un medic roman modest imbracat sau chinuindu-se sa plateasca chiria.Desigur cu rezidentii e altceva,dar se dau repede pe brazda si ei.Asa ca dl Corn,desi aveti dreptate vreaus a va spun ca sunteti si ticalos(nu duv personal).Daca v-am ofensat va rog sa ma iertati!As
Stimate domnule “dorin ” ,
Ma inclin in fata acuratetii de care dati dovada in studiul pertinent de sociologie asupra medicilor hahalere. Banuiesc ca ati ajuns la aceste procente categorice in urma unor studii aprofundate, serioase , chiar anevoiase. Probabil asa se explica lipsa timpului necesar pentru perfectionarea gramaticii si ortografiei. In semn de recunostinta pentru concluziile atat de folositoare ale studiului dvs. am sa va explic ca virgula dupa ” care au facut medicina ” nu se cerea si ca mai corect este “cu gandul la spaga pe care ” si nu simplu “spaga care”.
Of, “tara trista, plina de umor”, cum ai pierdut tu cenzura bunului simt!
Dan Gavrilescu
NU ATI RASPUNS LA INTREBAREA MEA .
CINE ESTE RESPONSABIL PENTRU DEZASTRU DIN SISTEMUL SANITAR ?
În sfârşit, ia cineva atitudine! Te felicit domnule doctor şi mărturisesc că, aşa cum dumneata nu te poţi uita în ochii bolnavilor care aşteaptă un tratament gratuit sau cu medicamente ieftine, nici eu nu mai pot privi în ochii copiilor nevoiţi să vină la tratament pentru cancer, că nu mai suport să-i aud cum plâng în liftul spitalului ca nu mai vor injecţii şi că îmi înţeleg mama care refuză să mai facă citostatice pentru că “cu toţii suntem datori cu o moarte”… Aşa că mă alătur invitaţiilor pe care le adresezi ministrului sănătăţii, de a da o tură, măcar prin spitalele din Bucureşti. Nici nu-ndrăznesc să scriu să vină la Călăraşi, unde Nicolăescu a adus un tomograf care nici nu funcţionează şi pe care vrea să-l ia înapoi şi să-l ducă în alt judeţ. (Între noi fie vorba, Nicolăescu e deputat de Călăraşi).
Felicitări doctore! Nu atât pentru articol, cât pentru vieţile pe care le-ai salvat, pentru clipele în care. în loc să stai la televizor sau să citeşti o carte, ai preferat să faci cheta prin spital ca să-l mai salvezi pe câte unu’, pentru clipele în care ai tăi de acasă te-au înţeles că eşti un tip căruia îi pasă de ceilalţi şi nu te-au “certat” că nu le-ai stat în preajmă, pentru clipele în care ai dat curaj celui despre care ştiai prea bine că nu mai există nicio şansă, pentru zilele în care… ne-ai purtat pe braţe!
NOI ROMANII SUNTEM VINOVATI PENTRU DEZASTRU DIN SISTEMUL SANITAR .
DE CE ?.
NU CAUTAM SA SCHIMBAM IN PROFUNZIME SISTEMUL SANITAR .
SUNTEM LASI ,CORUPTI,MINCINOSI ,EGOISTI.
VINA CEA MAI MARE O AU POLITICENII SI TINERII .
PENSIONARI NU AU VINA ,EI AU CONTRIBUIT MAI BINE PENTRU TARA FATA DE TINERII DIN ZILELE NOASTRE ,CARE UMBLA DUPA BANI , DROGURI ,BAUTURA ,DISTRACTII IN DISCOTECI.
UNGURII ,POLONEZII,CEHII,BULGARII SUNT MAI SERIOSI DECAT ROMANII
VAI DE NEAMUL ROMANESC UNDE A AJUNS !.
GUNOIUL EUROPEI SUNTEM !.
@Dan: noi cu totii, domnule.
Si noi mieii, domnule,
Si voi domnii, domnule.
Problemele nu se resolva gasind vinovatii. Problemele se rezolva gasind solutii. Asta am invatat eu la scoala aia a mea de ingineri cu ochi inteligenti.
Si pentru oamenii cu experiente negre in sistemul sanitar romanesc: va inteleg durerea si poate si “ura” pana la un punct, dar nu generalizati. Nu dati cu parul intr-o intreaga breasla numai pentru ca v-ati lovit de niste oameni nedemni de profesia de medic. Iar restul lumii, cei care ati fost la doctor si ati fost tratati bine, vindecati, fara spaga si fara plangeri: mana sus, domnilor! Sa auzim si de la voi ceva.
De ce nu vad prin ziare si stiri de genul “seria alba a vindecarilor din sistemul sanitar continua”? Sau “operatie miraculoasa, dupa opt ore de interventie pacientul a supravietuit”? Sau astea nu sunt stiri?