SCRISOARE DESCHISĂ MINISTRULUI SĂNĂTĂŢII – un autodafé

(pentru că anumite lucruri trebuie să fie spuse, indiferent de consecinţe)


Domnule Ministru,

Sunteţi absolvent al UMF Carol Davila şi, deşi n-aţi practicat medicina clinică niciodată, ar trebui să vă reamintiţi că factorul care determină o bună practică medicală, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca şi în afaceri, sau ca într-un cuplu, încrederea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigură ani buni de colaborare benefică sau, din contră, de suspiciuni şi dezgust. Marele avantaj al încrederii reciproce este că nu costă bani.

Mă tem că atitudinea dumneavoastră din ultima vreme nu a ţinut cont de acest deziderat elementar. Sper că numai din necunoştiinţă de cauză aţi accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, şi aşa profund şubrezit de mulţi dintre predecesorii dumneavoastră, într-o relaţie antagonică: pacienţii şi medicii au ajuns să se privească unii pe alţii precum şoarecele şi pisica. Poate că n-aş fi ajuns să vă scriu aceste rânduri dacă n-aş fi avut recent o discuţie cu ruda unui pacient, care mi-a explicat cât de „prost” fusese tratamentul prescris de un coleg necunoscut. Din fericire pentru tagma noastră, pacientul fusese tratat corect şi, de altfel, avusese o evoluţie favorabilă, numai că prea lentă faţă de aşteptările rudei pacientului. Cu toate acestea, „diagnosticul” stabilit de ruda pacientului, fără multă vorbă, a fost următorul: acel medic necunoscut greşise tratamentul! Ţin să vă atrag atenţia, domnule ministru, că respectiva afirmaţie a fost făcută cu aerul că era de la sine înţeles că medicul trebuia să greşească, în ciuda faptului că-şi tratase corect pacientul care, la ora conversaţiei, se juca în parc, alergând cu fiică-mea de la un leagăn la altul, sănătos tun, într-o atmosferă extrem de geroasă.

Această discuţie nu este altceva decât chintesenţa a ceea ce înseamnă acum încrederea populaţiei faţă de medici. Cu tristeţe, trebuie să extrapolez de o manieră care o să vi se pară cinică: cazul extrem de la Slatina nu este, la rândul său, decât un simptom al maladiei sistemului medical din România. Numai că, această maladie este foarte bine mascată – v-aţi pus, vreodată, problema, cum de a ajuns să fie acoperită cu atâta perfecţiune?

Oare o să vă miraţi când o să vă spun că practicienii din România n-au fost luaţi prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat la Slatina? Oare o să vi se pară bizar dacă o să vă spun că mă aştept la un deznodământ similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) în serviciul pe care îl coordonez?

De fapt, domnule ministru, motivul fundamental pentru care vă scriu este că mi-aş dori tare mult să faceţi o inspecţie chiar în serviciul meu. Am să vă explic de ce.

Funcţionez într-un serviciu chirurgical de urgenţă. În ţările din comunitatea cărora am ajuns şi noi să facem parte, specialitatea mea este considerată una de vârf – în consecinţă, este o specialitate faţă de care interesul decidenţilor este extrem de ridicat, concretizându-se într-o anumită politică financiară şi de personal. Ca să fiu mai specific, la acelaşi număr de paturi pe care îl are serviciul nostru, în Germania sunt angajaţi 6 medici specialişti, la care se adaugă un număr apreciabil de medici rezidenţi, toţi având drept de gardă. În cele mai bune zile ale noastre, noi am funcţionat cu 3 medici specialişti şi cu 3 rezidenţi care aveau, doar parţial, drept de gardă. Numărul asistentelor din ţările civilizate este de două ori mai mare decât la noi, asta ca să nu mai menţionez de personalul care se ocupă cu scriptologia… În alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru – singurul lor obiect de interes sunt pacienţii şi profesia, ceea ce le permite să aibă timpul necesar nu numai pentru practica medicală nemijlocită, ci şi pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrări ştiinţifice şi pentru studiu – toate acestea alcătuind medicina, după cum bine ştiţi.

Fireşte că la noi este imposibil să atingem aceste deziderate, chiar dacă funcţionăm în acelaşi an de graţie, 2009, cu Germania, Franţa, Spania, Italia, Marea Bitanie, dar şi cu Polonia, Ungaria, Croaţia şi Slovacia…. Acest lucru are loc şi din vina mea, domnule ministru, şi iată în ce fel. Dintr-o naivitate de care acum îmi pare rău, am fost de acord ca împreună cu colegii mei să asigurăm urgenţele în timpul nostru liber, neplătiţi, ba chiar dând bani din buzunar. Speram (oh, sfântă imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii noştri colaboratori vor fi recompensaţi pentru cei trei (3!) ani de alergătură pe benzina lor sau cu taxiul, în zile de sărbătoare sau, pur şi simplu de week-end, asta ca să nu mai amintesc de zilele săptămânii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, aşadar, ca în schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai noştri să obţină post în spitalul în care au muncit fără rezerve, chiar şi în tranşe de 48 de ore neîntrerupte, fără să solicite vreo clipă contravaloarea muncii lor, nici de la pacienţi şi nici de la cei care erau îndrituiţi să-i plătească.

Nu a fost să fie aşa. După ce spitalul şi-a văzut 3 ani de urgenţe acoperite fără să scoată măcar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care să-l împartă la doi. Ştiţi cu cât erau plătiţi, fiecare, ca proaspeţi medici specialişti?

Cu zece milioane de lei pe lună, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casă în Bucureşti. Era un ins cu reală aplicaţie chirurgicală, dar nu mai avea cum să lucreze într-o ţară în care chiria era aproape egală cu venitul său lunar de medic specialist. În consecinţă, a plecat în Belgia, domnule ministru. Să ştiţi că îi e bine acolo deşi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce să-i faci – era doar un băiat simplu din Ploieşti, cu părinţi care nu erau în stare să-l rezolve nici măcar cu o amărâtă de chirie, darămite cu un post. Şi nu, nu avea decât o Solenza cumpărată la mâna a doua, domnule ministru…

Dar nu se plângea din atâta lucru.

Aşa că, am rămas doar 3 plus 2, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După o vreme, am aflat că postul temporar de pe care plecase colegul, acel post împărţit cu colega lui, nu avea şanse să se definitiveze vreodată. În consecinţă, şi colega cu pricina a plecat – n-o condamn: după trei ani de neplată, să ajungi din nou să lucrezi voluntar, rimează totuşi a blasfemie intrafamilială, dacă pricepeţi ce vreau să spun. Colega a plecat, unde credeţi, la Pristina, în Kossovo, domnule ministru. Aflu că acolo câştigă 6000 de euro pe lună şi că pune bazele unui serviciu chirurgical. Mă bucur pentru colegă şi mă bucur şi pentru specialitatea mea – măcar în Kossovo să fie pusă acolo unde-i e locul.

Aşa că, am rămas doar 3 plus 1, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După care, şi cel de-al treilea rezident a încheiat cei şase ani de pregătire, fără ca să aibă posibilitatea de a se angaja pe undeva, asta în contextul în care componenta toracică a accidentelor ridică nepermis de mult rata de mortalitate a politraumatismelor – întrebaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat, dacă aveţi nelămuriri în acest sens. Între timp, însă, şefii dumneavoastră ajunseseră la concluzia că şi în România era criză, motiv pentru care s-au hotărât să îngheţe schemele de personal şi din sănătate. În consecinţă, cel de-al treilea tânăr coleg a plecat în Marea Britanie, unde nu e într-atât de multă criză încât să nu angajeze un chirurg toracic la Bristol. Nu ştiu cât câştigă acest din urmă coleg – nu ştiu decât că, după numai două săptămâni de lucru, a reuşit să-şi închirieze un apartament de trei camere în centrul oraşului, deşi este singurul membru care lucrează din familia lui de trei inşi. Ca o paranteză, cel mai tânăr dintre medicii primari din serviciul nostru şi-a permis abia acum, după 8 ani de serviciu, să-şi închirieze un apartament de două camere în Bucureşti, deşi lucrează atât el, cât şi soţia lui.

Dar, nu v-am scris doar ca să subliniez interesul pe care alte ţări îl acordă medicilor specialişti, fie ei doar nişte amărâţi de emigranţi. Aş putea doar să fac nişte trimiteri la manualele de istorie a medicinei pentru a vedea că, din cele mai vechi timpuri şi în cele mai îndepărtate puncte de pe glob, medicii erau respectaţi şi bine plătiţi, fiind consideraţi, totuşi, o specie meritorie d.p.d.v. social, care trebuie remunerată corect. Ştiaţi că în Grecia antică, sau la Roma, medicii erau scutiţi de taxe? Fireşte, nu mi-ar da prin cap să solicit aşa ceva acum, în zilele noastre cele atât de monetizate – nu e decât un exemplu prin care îmi susţin punctul de vedere de mai sus, cum tot doar un exemplu este că şi în ţările Africii Negre (lumea a III-a, voyons…) un medic specialist este plătit cu cel puţin 50% mai mult decât omologul lui român. Să nu îndrăzniţi să mă contraziceţi pentru că am primit oferte de acolo – numai că sunt prea bătrân ca s-o iau de la început, tocmai în Africa.

Numai că, nu sunt eu cel priceput când vine vorba de bani. Cine mă cunoaşte nemijlocit ştie că aşa stau lucrurile. Păsul meu este altul. Ce fac eu acum, împreună cu ceilalţi doi colegi ai mei plus un nou rezident, în contextul în care ar trebui să funcţionăm cu o echipă de 6 specialişti plus minimum 3 rezidenţi?

Vreţi să vă spun unde o să capotăm, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infectă şi nu mă interesează consecinţele unei scrisori deschise, aşa că o să vă spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriaţi. Dacă aveţi dificultăţi în a pricepe succesiunea raţionamentelor, rugaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat să citească materialul – fiind practician, dânsul îmi va înţelege argumentele la justa lor valoare.

Aşadar, suntem 3 inşi plus 1 într-un serviciu care necesită 6 plus minimum 3. Când şi când (s-a întâmplat chiar în ultimele două săptămâni), câte unul dintre noi are dreptul la concediul de odihnă legal. Atunci, rămânem în serviciu doar 2 specialişti plus 1 rezident. Acum, indiferent cât de mândru aş fi eu de specialitatea mea, nu vreau să fac prea mult caz de ea – cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internaţionale de bună practică, necesită la anumite intervenţii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus în faţa următoarelor situaţii: fie aleg să fac o echipă operatorie dintr-un număr mai scăzut de medici decât sunt necesari pentru buna desfăşurare a operaţiei, astfel încât să mai am un om care să urmărească pacienţii de pe secţie şi/sau care să primească urgenţele, fie intru cu echipa completă, conform cărţilor, numai că atunci nu mai rămâne nici un om care să urmărească pacienţii de pe secţie sau care să primească urgenţele.

Eu m-am sucit în fel şi chip, domnule ministru, vă dau cuvântul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabilă pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima întrebare pe care v-o pun: cum să fac, domnule ministru? Să-mi asum riscuri intraoperatorii, sau să-mi asum întârzierea în ce priveşte primirea unei urgenţe la camera de gardă? Să risc viaţa pacientului de pe masă, sau să las secţia descoperită?

Oh, staţi liniştit – până acum nu ne-am făcut de baftă, dar, îmi permit să vă întreb: cât timp credeţi că vom reuşi să funcţionăm în acest regim de lucru suboptimal? Credeţi că o fi făcut cineva calcule apropo de răgazul de timp mediu înainte de a comite o greşeală ireversibilă în condiţii de personal insuficient? Dacă da, trimiteţi-mi şi mie referinţele bibliografice, ca să pot să-mi informez corect pacienţii asupra riscurilor. Nu vă sfiiţi – încercaţi acelaşi lucru şi cu alte specialităţi (de pildă cu ATI-ul!), asta ca să ştim cam la ce intervale de timp să ne aşteptăm la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacienţii pe care susţineţi că-i reprezentaţi.

Sau, credeţi că ar fi mai bine să nu le mai permitem colaboratorilor să-şi ia concediul legal de odihnă? Poate că ar fi mai bine să le sugerăm să lucreze conform normelor unui stahanovism medical? Să le promitem ceva medalii, domnule ministru, că de prime şi de plata orelor suplimentare n-a fost vorba nici măcar când nu era criză, darămite acum?

Mă rog… Dar, staţi că n-am terminat! Mai e o chestie şi mai absurdă, domnule ministru, şi zău că vreau s-o auziţi! M-am trezit cu nişte adrese oficiale, domnule ministru, adrese conform cărora ni se pune un plafon de consum de medicamente per pacient… După ce le-am primit, am făcut şi eu nişte calcule şi ştiţi ce am constatat, fir-ar ea să fie de aritmetică?

Am constatat că plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie să depăşească 70 de euro… Pe cuvântul meu, atât mi-a ieşit: 70 de euro per pacient, că am făcut şi proba la împărţire, domnule ministru! Păi, zău că m-aş chinui să fac şi treaba asta, că m-am obişnuit să lucrez în condiţii suboptimale de când am intrat în sistem dar, ce să mă fac când, prescriind un medicament relativ ieftin, mă trezesc că respectivul medicament NU se află în farmacia spitalului?

Un lucru ciudat: medicamentul ieftin nu e în farmacie, în schimb, omoloagele lor (sic!) extrem de scumpe se găsesc la discreţie… Am şi eu momente când consider că un antibiotic pe cale bucală este suficient la cazul X sau Y dar, cum să-l prescriu, când spitalul îmi returnează condica de medicamente cu faimosul înscris L.F., adică lipsă farmacie, oferindu-mi în schimb, alternative care depăşesc într-o zi, la un singur pacient, 70 de euro?

Alt lucru bizar: în aceeaşi adresă cu plafonul de medicamente se aflau două paragrafe în care mi se atrăgea atenţia că mi se vor retrage sporurile de conducere dacă îndrăzneam să depăşesc respectivul plafon. M-a umflat râsul, domnule ministru! De cinci ani de când lucrez în actualul spital, n-am încasat niciodată sporurile de conducere, aşa că m-a cam durut în cot, recunosc, de ameninţarea decidenţilor. Problema apărea, însă, după încă un paragraf, în care scria negru pe alb că dacă vom depăşi plafonul de medicamente două luni succesive, sancţiunile salariale vor fi extinse şi asupra celorlalţi membri ai serviciului, nerezumându-se doar la medicul coordonator/şef de secţie.

Bun! Să zicem că ne speriem şi că luăm ad litteram ameninţările decidenţilor, care ameninţări, o ştiu prea bine, nu sunt făcute din capul decidenţilor locali, că i-am mai văzut şi noi pe alde Boc et comp. cum se străduiesc să scoată ţara din marasm, săracii! Rezultatul adresei sus-menţionate ar fi că, de spaimă, ne vom apuca să scriem reţete pe care să le dăm aparţinătorilor pacienţilor, astfel încât să facem economii, numai că, pentru această situaţie, aceiaşi decidenţi au stabilit că, dacă cineva se adresează la conducerea spitalului cu o asemenea reţetă (e dreptul pacientului să-şi recupereze cheltuielile din sistem, domnule ministru – vezi legea Paveliu!), atunci spitalul va pune medicul să plătească din buzunar tratamentul pe care l-a administrat pacientului.

Aşa că, vă întreb şi eu, oarecum naiv: eu ce fac cu pacienţii mei, domnule ministru? Îi mai tratez, sau îi las baltă? Îi mai operez sau îi trimit prin alte spitale, să-i opereze alţii, deşi, când mă gândesc în ce spital lucrez, îmi dau seama că n-am unde să-i mai trimit, spitalul meu fiind ceea ce se numeşte o staţie terminus d.p.d.v. medical… Aş vrea să vă reamintesc că acest plafon de 70 de euro per pacient ar fi valabil doar dacă noi am interna cei 70 de pacienţi contractaţi lunar cu Casa de Asigurări – ce să mă fac, însă, cînd, numai în luna ianuarie, am internat aproape o sută de pacienţi?

Zău că nu ştiu, aşa că aştept instrucţiunile dumneavoastră. Şi, pentru că tot am deschis mai sus discuţia despre staţia terminus d.p.d.v medical, vă daţi seama că am ajuns să mă plâng tocmai eu, care lucrez în ceea ce se cheamă, conform sistemului de referinţă local, un spital bogat. Aţi fost vreodată, domnule ministru, să vedeţi ce se petrece în spitalele din provincie? Nu mă refer la vizitele fulger în care aţi schimbat nişte directori de spitale, şi asta în condiţiile în care ştiaţi prea bine că problemele de personal din provincie sunt cu mult mai grave decât în Bucureşti, astfel încât în anumite judeţe nu se poate constitui o linie de gardă de ATI de exemplu… Nu la asta mă refer, domnule ministru, scuzaţi că vă atrag atenţia…

Mă refer la absenţa celor mai elementare facilităţi de practică medicală serioasă, domnule ministru. Am colegi care lucrează în provincie, am colegi care-şi cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice… Predecesorii dumneavoastră s-au lăudat cu nenumăratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumpărat, cu investiţiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am văzut pe nici un ministru, însă, şi, din păcate, nici pe dumneavostră nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sănătate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpără Z din oraşul M un echo doppler dacă nu are cine să-l folosească. Degeaba cumpără acelaşi Z din acelaşi oraş M o trusă de endoscopie dacă n-are cine s-o folosească. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Argeş chirurgi generalişti dacă nu există suficienţi anestezişti astfel încât să-şi poată efectua operaţiile.

Acum, eu ştiu că sunt cârcotaş – dar nu ştiu de ce, îmi este imposibil să nu mă gândesc că este mult mai facil să faci achiziţii de tehnologie în valoare de milioane de dolari/euro, decât să investeşti în personal, în calificări şi în programe. Poate că recompensele după achiziţionarea de tehnologie sunt mai… vizibile? Poate că investiţiile în politica de personal nu ajung chiar acolo unde trebuie? Uite, dacă aş fi ziarist v-aş pune această întrebare, dacă aş avea prilejul…

Şi ştiţi de ce mai sunt supărat, domnule ministru? Mai sunt supărat şi pentru că, nu ştiu de unde şi până unde, s-a încetăţenit ideea că în spitale nu se mai moare. Aş vrea să fiu clar: nu pledez, n-aş avea cum, pentru exonerarea celor care se fac vinovaţi, într-adevăr, de culpă medicală. Numai că, după cum bine aţi studiat în perioada în care dumneavostră înşivă aţi fost rezident în sănătate publică, domnule ministru, ştiţi că aşa-numitul malpraxis este un concept diferenţiat în funcţie de arealul în care se practică medicina. Asta n-o spun eu – o spun inşii cei mai nervoşi în ce priveşte malpraxisul, şi anume americanii.

Cu alte cuvinte, ceea ce la New York, să spunem, este considerată culpă medicală, este privită cu mult mai multă îngăduinţă la Washoe, să spunem, unde accesul la tehnologie este mai sărăcuţ, unde numărul medicilor este mai scăzut etc. Din acest motiv, spitalelor şi celorlalte aşezăminte medicale din ţările civilizate li se atribuie un anumit grad, în funcţie de capacitatea de rezolvare a cazurilor. Acest grad se regăseşte şi în încadrarea cazurilor de malpraxis. Fireşte, a nu examina un pacient este culpă medicală şi la Tuamotu-din-Vale, pe insulele Marchize, acolo la ei, în Pacific, dar nu la asta mă refer. La noi, în schimb, nu contează că un pacient este examinat şi tratat la Jibou, să zicem – el este considerat, a priori, ca fiind culpă medicală dacă nu are o evoluţie favorabilă, deşi la Jibou nu se pune problema unor capacităţi medicale optimale. În mod similar, am avut prilejul să văd la TV câteva cazuri care nu ţineau de culpa medicală, dar care erau tratate ca atare, fără ca dumneavoastră să explicaţi vreodată (nici predecesorii dumneavoastră n-au făcut-o) că medicina are limite şi că anumite maladii nu sunt compatibile nici cu viaţa, nici cu un diagnostic în doi timpi şi trei mişcări. Această realitate ar trebui să vă fie familiară – nu există specialitate medicală în care capitolul de diagnostic diferenţial să nu ocupe pagini întregi – aţi făcut 6 ani de facultate şi trebuie să ştiţi asta! Pe de altă parte, nu este treaba pacienţilor să înţeleagă cum stau aceste lucruri fără o explicaţie – pacienţii, însă, doar văd cum trageţi concluzii din vârful condeiului, de parcă medicina ar fi un service auto în care omul intră bolnav pe o parte, ieşind pe partea cealaltă, cu necesitate, sănătos şi zâmbitor.

Dar, las’ că aici, nici cei care ar trebui să pledeze corect pentru cazurile complexe nu o fac aşa cum ar trebui – aşa că această vină o împărţiţi cu confraţii noştri care recurg (e obicei naţional!) la număratul arogant al ouălelor în loc de a furniza publicului explicaţii inteligibile. Vina dumneavostră, însă, este că în ciuda faptului că ştiţi şi aceste lucruri, nu v-am auzit niciodată punând la punct respectivele probleme – să se datoreze asta relaţiei de strânsă prietenie pe care doriţi s-o clădiţi cu presa, în detrimentul realităţii?

Nu îndrăznesc să vă bănuiesc de aşa ceva. La fel cum nu îndrăznesc să vă bănuiesc de nimic rău (honi soit qui mal y pense!) nici când afirmaţi, prin interpuşi, că preţurile la medicamente, care tocmai au crescut, vor scădea în luna aprilie. Până atunci, însă, mă întreb cu ce anume substanţe vom mai da anestezie pacienţilor fără ca spitalele să nu devină datoare vândute (ştiţi cât de mult s-au scumpit anestezicele?), dar, mai bine mă opresc, căci deschid un alt subiect.

Numai că, uite că am ajuns să vorbesc şi despre bani. Aici, chiar că nu mă bag, domnule ministru. Ştiţi, n-am pregătire financiară. Absolut deloc. Numai că, auzind atât de multă lume povestind tot soiul de lucruri stranii care au loc cu banii de la Casa de Asigurări, mai ales în anii electorali, aş dori şi eu să vă fac, în măsura în care nu vă irit prea tare, o anume propunere. Fiţi pe pace, ştiu că banii de la Casa de Asigurări nu sunt pe tarlaua dumneavoastră, dar, măcar d.p.d.v. moral, dumneavoastră sunteţi garantul sănătăţii publice din România. În context, v-aş sugera să solicitaţi un audit în ce priveşte banii de la Casă – dar nu un audit din ăsta, ca între prieteni, ci un audit cu o firmă externă, independentă, care să scobească aşa cum trebuie prin conturile Casei Naţionale de Asigurări. Sunt sigur că mulţi români ar fi dispuşi să dea încă nişte bani (s-au obişnuit, săracii, inclusiv cu onorariile cu care, nu-i aşa, ne „îmbogăţesc” nepermis de mult pe noi, medicii), sunt convins, aşadar că românii ar oferi prin subscripţie publică banii necesari auditorilor, numai ca să ştie ce căi iau cotele prelevate din salariile lor.

Se duc banii de asigurări doar în sistemul sanitar? Dacă da, ce anume se întâmplă cu ei în sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, într-o criză financiară perpetuă? Cine răspunde de fondurile prost investite în sănătate? Dacă toată lumea e nemulţumită, de ce nici unul dintre şefii Casei de Asigurări nu a dat explicaţii vizavi de filiera banilor pe care îi are în administrare? Pe de altă parte, dacă noi, medicii, suntem nişte proşti în ce priveşte administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem după ce mulţi manageri de spitale au fost selectaţi din alte profesii? Şi dacă nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lăsaţi pe bară colegii dumneavoastră de la Institutul de Sănătate Publică, domnule ministru? De ce n-am văzut nici un specialist în sănătate publică în funcţii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastră aveau scuza că n-au auzit de aceşti specialişti – dar, în ce vă priveşte, vorbim despre colegii dumneavoastră de rezidenţiat, vorbim despre conferenţiarii şi profesorii dumneavoastră, domnule ministru…

Chiar aşa o părere proastă să aveţi despre cei care v-au învăţat cum să fiţi ministru, domnule ministru?

Nu mă aştept ca vreun decident să ia în seamă ce am scris eu aici, nici chiar dumneavoastră, domnule ministru. M-am obişnuit să nu primesc răspunsuri, nici chiar la adresele oficiale în care semnalez decidenţilor probleme similare cu cele enumerate aici. Unii mi-au spus (doar verbal) că bat câmpii. Alţii mi-au spus, tot verbal, să fac gura mai mică. Alţii au relatat, în absenţă, că sunt o fiinţă imprevizibilă. M-am obişnuit cu toate astea, domnule ministru.

Cu un singur lucru nu m-am obişnuit, însă, acela fiind că numai noi, practicienii, ajungem să dăm explicaţii pacienţilor şi rudelor lor. Noi, practicienii, trebuie să justificăm incapacitatea sistemului de a oferi necesarul absolut minimal pentru o medicină onestă în 2009. Pe noi se supără pacienţii şi rudele lor când cazurile nu merg bine, deşi, doamne iartă-mă, ştim ce ar trebui făcut la cazul X, dar n-avem de unde să-i oferim ceea ce ar necesita acelaşi caz X – şi nu, nu vorbesc de nanotehnologii şi de transplanturi, vorbesc de banalele antibiotice, de feşe, de perfuzoare, de numărul angajaţilor, de analgezice şi de mănuşi de unică folosinţă şi de seringi.

Pe de altă parte, vă mărturisesc, domnule ministru, că nu reuşesc să mă obişnuiesc cu ideea că, prin tăcere, devin complice cu un sistem care, în egală măsură, afectează şi starea de sănătate a populaţiei, dar şi onoarea profesiei medicale. Oh, da, ştiu că sunt patetic – dar aşa m-au educat ai mei acasă, de mic. Vreau să spun că există cuvinte în care, eu unul, continui să cred, domnule ministru, părându-mi-se chiar mai importante decât accesoriile din jur. De altfel o să vorbesc chiar acum şi despre ele, despre accesorii…

Aşadar! Să nu vă aşteptaţi, cumva, să-mi pun cenuşă în cap pentru acele aspecte sistematic evitate în discuţiile publice cu medici – mă refer, cum altfel, la onorariile aşa-zis necuvenite. Nu vreau să iniţiez o captatio benevolentiae vizavi de pacienţi, aşa că nu vă speriaţi, domnule ministru, că aş fi în stare să mă aliez acum cu pacienţii ca să ne năpustim, împreună, pe bancheta din spate a vreunui Ferrari! Din contră, am azi chef să-mi ridic toată lumea în cap – pe non-medici inclusiv. În ultima lună mi-am petrecut fiecare a cincea noapte în spital, prin urmare sunt obosit şi nu-mi mai pasă de consecinţe.

Sunt ani de zile, stimat public, de când vi se tot spune că medicina nu costă decât cei 16% despre soarta cărora nu ştim nimic, deşi, o ştiţi prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastră, stimat public, vă prefaceţi că aşa ar trebui să stea lucrurile deşi auziţi foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri strânse pentru ca un pacient nefericit să fie operat în străinătate. Se vehiculează sume între 20.000 şi 140.000 de euro pentru o intervenţie, dar dumneavoastră vă prefaceţi că aceste cereri de ajutor pentru nişte semeni în reală suferinţă sunt acceptabile atunci când trebuie să ne tratăm în străinătate, dar că devin inacceptabile când trebuie plătite acasă.

Medicina costă mult, foarte mult, al naibii de mult costă, doamnelor şi domnilor.

De altfel, dumneavoastră înşivă aţi găsit soluţia la această problemă – adresarea la serviciile private. Acolo aţi găsit şi curăţenia care vă lipseşte în spitalele de stat şi modul de comunicare pe care vi l-aţi dorit. Cu alte cuvinte, aţi realizat că un anumit standard al serviciilor costă nişte bani pe care n-aţi ezitat să-i oferiţi. Şi acum, o să vă întreb, în ciuda vociferărilor: câţi dintre dumneavoastră aţi plătit asigurări de sănătate complementare, care v-ar fi permis să vă adresaţi unor servicii superioare, şi câţi aţi preferat să plătiţi leasinguri la maşini scumpe, bunuri electrocasnice etc?

Răspunsul, îl cunoaşteţi mai bine decât mine: vă este mai ieftin să plătiţi onorarii cenuşii la nevoie, decât o cotă parte din venituri, permanent, asta lăsând la o parte profilul comportamental de masă al românilor, care preferă să epateze cu un mobil foarte scump, decât să fie abonaţi la serviciul de sănătate X.

Ştiu, mie mi-e uşor să vorbesc din acest punct de vedere – n-am cerut nicicând vreunui pacient nici un capăt de aţă şi nici n-am s-o fac, din motive absolut personale. Pe de altă parte, nici n-o să-mi scadă clientela după acest autodafé – mai bine de 50% dintre pacienţii mei nu mă caută direct: ei ajung să mă cunoască doar după ce-şi revin din şocurile care îi aduc, din nefericire, la spital.

Dar, având în vedere că n-am cerut niciodată nimic, nimănui, aş vrea ca atât eu, cât şi colegii de vârsta mea care, mulţi nu v-au cerut nici ei, nimic, niciodată, şi care şi-au petrecut în 23 de ani de practică (am făcut calcule, domnule ministru!), cam şase ani de gărzi puse cap la cap, colegi care, în plus, au stat în jur de 40% din timp peste program, fără a fi plătiţi nici oficial, nici neoficial – în numele tuturor celor care v-au făcut sănătoşi, unii venind noaptea de acasă când nu era treaba lor s-o facă, mulţi suplinind lipsa cronică de personal, în numele celor care v-au prelungit viaţa, ba chiar şi în numele celor care v-au primit onorariile pentru care nu şi-au pus doar o simplă semnătură pe un act, ci care v-au operat, v-au anesteziat, v-au tratat în timp ce majoritatea dormeaţi – în numele tuturor, vă spun să nu-i mai credeţi pe toţi miniştrii sănătăţii, mult mai interesaţi în exerciţii de imagine decât în rezolvarea problemelor din sistem. Incapacitatea politică de a administra sistemul medical, domnule ministru, este doar incapacitatea dumneavoastră – nu este dovada nici a slabei pregătiri a celei mai mari părţi a medicilor şi nici a unei imoralităţi funciare a celor în halat alb.

Şi, pentru că tot avem un ministru al sănătăţii cu dublă specialitate, o să-mi permit următoarea afirmaţie, stimat public: când ai în buzunar bani pentru un Logan la mâna a doua, e cel puţin bizar să ai pretenţia să mergi toată ziua-bunăziua într-un Ferrari! Şi, ca să închei subiectul banilor negri, nepermişi, sau cum vreţi să le spuneţi, am să vă pun problema în felul următor: problema fundamentală a practicianului este să-şi trateze toţi pacienţii în mod egal şi fără să condiţioneze actul medical – în rest, însă, sper că nu doriţi să fiţi trataţi (doamne fereşte!) de chirurgi cărora să le stea mintea la plata întreţinerii sau care să se îmbulzească pe la cozi doar pentru că am fi cu toţii egali, sau care să stea peste program doar pentru că la noi în ţară, n-au apărut încă listele de aşteptare. Pe de altă parte, dumneavoastră înşivă, chiar inconştient, aveţi anumite aşteptări de la imaginea simbolică a medicului (era să spun de la engrama medicului) dar, numai când aveţi nevoie de el, aveţi pretenţia să se ridice la respectivul nivel de aşteptare. În rest, însă, când slavă domnului, sunteţi sănătoşi, aţi dori ca medicii să facă parte din marea masă a mulţimilor, ignorând realitatea despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, un medic.

Am să închei, discutând despre afirmaţia absolut aiuritoare că un coleg (fie el un scelerat care nu şi-a văzut pacientul la nevoie) a încasat 104 milioane de lei într-o lună.

Această afirmaţie determină o dilemă à la Nae Caţavencu – am s-o expun, pentru că domnul doctor Raed Arafat (of, cât de mult l-am admirat pentru realizările de la SMURD!) a ridicat-o la fileu. Nici eu şi nici nimeni altcineva, niciodată, n-am auzit de un salariu atât de mare în medicina românească, la stat. Dacă acel medic a primit, în mână, 104 milioane de lei la actualele tarife de plată, înseamnă că a petrecut în spital un număr de ore înfiorător de mare – un număr de ore nepermis prin codul muncii nu numai în ţara noastră, ci oriunde pe pământ. De aici, ce deducem? Sau că afirmaţia este adevărată – în consecinţă, schema de personal din acel spital era îngrozitor de subţire (nu mă mir) şi că nu era altă soluţie, decât ca respectivul medic să stea la nesfârşit în spital. Prin urmare, vina medicului care nu şi-a văzut pacientul (asta n-am să înţeleg niciodată, indiferent cât de istovit ar fi fost) trebuia împărţită cu vina sistemului supervizat de dumneavoastră, domnule ministru, sistem care permite încălcarea legii în ce priveşte numărul de ore lucrat. În context, vă întreb încă o dată: cum intenţionaţi să manageriaţi politica de personal, domnule ministru, în condiţiile în care România are cu 30% mai puţini medici decât este necesar? Nu uitaţi că şi eu vorbesc la rece – dar pot eu să ştiu cum o să reacţionez după ce o să mă ajutaţi să câştig 104 milioane de lei, petrecând o lună întreagă la serviciu? Poate că o să-mi văd pacientul, totuşi – dar credeţi că o să-l examinez corect?

Ce părere aveţi, domnule ministru?

Pe de altă parte… chiar 104 milioane?!?! Şi dacă domnul Arafat nu s-a uitat cu atenţie pe fluturaş şi a făcut o aserţiune nefondată?

Dacă se dovedeşte varianta neatenţiei, o să vă fie greu s-o justificaţi în faţa colegilor care, lucrând cu mult peste program, abia dacă reuşesc să ridice cel mult 40% din acel salariu, după o lună de lucru istovitoare. Aşa că mă întreb şi eu, cu naivitate, de ce a trebuit să vehiculaţi un lucru într-atât de neadevărat pe posturile TV, domnule ministru?

Cu stimă,

Un Împricinat de Medic

p.s. – Sincer, n-am de gând să moderez acest post, pentru că ştiu care vor fi reacţiile. Iertare pentru ce spun acum, dar, din nefericire, moderările la acest post, ca şi invectivele, nu vor avea nici un sens aici, în scris – ele vor avea loc în viaţa reală, în camerele de gardă, când dumneavoastră, pacienţii care nu mai aveţi încredere în noi, medicii dumneavoastră, veţi vedea că veţi aştepta din ce în ce mai mult pentru o consultaţie din ce în ce mai sumară, consultaţie urmată de un tratament din ce în ce mai frugal. Pentru ca realitatea să nu fie asta, o să fie nevoie de o minune: din păcate, nu văd cine o să fie în stare s-o aducă printre noi.

La fel de sincer vă spun că sunt momente când nu mai am chef să stau nici o clipă peste program (lucru de la sine înţeles în orice altă ţară), după ce văd cum profesia îmi este terfelită. Nu-i înţeleg nici pe colegii mei care, în loc de explicaţii coerente, răspund cu aroganţă – dar le găsesc circumstanţe atenuante: mi se pare cel puţin bizar ca specia denumită ziarişti să generalizeze, ricanând, o problemă tragică, azvârlind oprobiul asupra unei întregi categorii profesionale. Din experienţă proprie ştiu cum se comportă anumiţi ziarişti la spital – la fel ca şi pacienţii cu foarte mulţi bani, îşi imaginează că sănătatea poate fi dobândită prin presiune sau… prin bani. La fel ca şi pacienţii cu foarte muţi bani, consideră că se înţelege de la sine că domniile-lor merită un tratament preferenţial…

Ceea ce nu e deloc adevărat. Dar, ar fi acesta un motiv suficient pentru a considera că toţi ziariştii sunt prost crescuţi sau animaţi de parti-pris-uri?

În fine…

Acest post este dedicat tuturor medicilor care strâng din dinţi.

673 Responses to “SCRISOARE DESCHISĂ MINISTRULUI SĂNĂTĂŢII – un autodafé”

  1. 651

    Buna ziua, stimate coleg!

    Ieri am reusit sa citesc scrisoarea D-voastra si m-am amuzat, mai mult decit atit am ramas profund impresionat si nu m-am putut abtine sa nu las un comentariu. De fapt, de mult cochetez cu idea de a face un gest asemanator, si anume de a descrie dificultatile inimaginabile de a implementa MEDICINA HIPERBARA in sistemul de urgenta din Romania.

    Constanta are un Centru de Medicina Hiperbara deschis pe 16 aprilie, anul curent, desi acest centru putea functiona inca de anul trecut din vara! (De atunci avem toate aprobarile si am finalizat lucrarile de amenajare).

    Poate cineva se intreaba si ce daca? Sigur, e dreptul fiecaruia sa se intrebe! Dar daca ar face-o, atunci se va intrista sa afle raspunsul:

    Oxigenarea hiperbara este singura metoda de tratament eficace ca atare sau asociata altor terapii in cazul unor patologii letale: intoxicatia cu monoxid de carbon, embolia gazoasa (dar si a altor forme grave de embolie), a gangrenei gazoase, botulismului, antraxul, septicemiilor, fasceitei necrozante, arsurilor grave, boala de iradiere, sindromul de reperfuzie, hemoragii majore si asa as putea umple o pagina.

    Dar poate ca in Romania aceste boli nu apar, sau poate ca medicii din Romania sunt obisnuiti sa accepte ca astfel de patologii nu pot fi tratate! Nu stiu daca aceasta posibilitate de tratament este cunoscuta, sau pur si simplu pentru ca in Romania nu au existat facilitati hiperbare s-a uitat ca asa ceva exista. Eu unul am invatat la Facultatea de Medicina din Bucuresti despre aceasta terapie si specializare medicala, atit in timpul stagiului de ortopedie la Foisor, cit si a celui de urgente chirurgicale la Floreasca, dar este adevarat ca de atunci au trecut aproape 20 de ani, timp pe care l-am „irosit“ sa ma specializez in aceasta ramura medicala prin Germania.

    Cert este ca toate demersurile noastre la Ministerul Sanatatii, la Casa Nationala de Asigurare (am trimis un mail de informare chiar si membrilor Comisiei de ATI), nu au primit nici un raspuns. Acum, tinind cont ca:

    -- de o luna functionam ca centru de medicina hiperbara;
    -- conform normelor ATI din Romania si a regulamentului de functionare al elicopterelor (semnat de fostul Ministru al Sanatatii) cel putin pentru intoxicatia cu monoxid de carbon si embolia gazoasa se stipuleaza explicit obligativitatea transferului pacientului chiar si cu elicopterul catre urmatoarea facilitate de oxigenare hiperbara (adica la Constanta): Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2003; LEGEA nr. 40 din 11 martie 2004; Ordin nr. 1091/2006 din 07/09/2006 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 775 din 13/09/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic;
    -- de la un anumit grad de intoxicatie chiar daca pacienti mai traiesc la venirea SMURD, ei mor fara HBO, iar in conditii de embolie gazoasa nu cred ca trebuie sa explic mai mult,

    eu ma intreb asa ca un om normal:

    -- Cine va fi responsabil pentru moartea acestor pacienti?
    -- Cine va fi tras la raspundere pentru toate cazurile letale ce puteau fi tratate cu HBO din momentul obtinerii autorizatiei de functionare (IUNIE 2008).

    Ma intreb pentru ca raspunderea civila, dar si penala a neaplicarii unui normativ national, care pe deasupra mai e si Protocol European poate intra in atentia procurorilor, dar si in incidenta tribunalelor din Romania sau Bruxelles! Da, da! Ati inteles bine, inca din iunie 2008!

    Asa ca, ma mai intreb acum, cine va plati daune apartinatorilor care au avut sau vor avea astfel de probleme si oare cine va raspunde penal:

    -- Medicul de la SMURD sau salvare care preia pacientul si nu cheama elicopterul sa-l trimita la Constanta, pentru ca nu a transferat de urgenta pacientul catre urmatoarea facilitate hiperbara (ghidul ATI care poarta semnatura Dl. Prof. Sandesc, sa nu mai vorbim de legislatia europeana: http://www.atitimisoara.ro/_files/documents/files/2004/Protocoale%20in%20managementul%20arsurilor%20severe.pdf), desi acesta poate nici macar nu este informat de existenta noastra?
    -- Medicul de pe elicopter care refuza transferul pe buna dreptate deoarece nu il poate deconta (desi in ordinul Dl. Nicolaescu explicit se stipuleaza obligativitatea „transferul pacientului cu elicopterul catre urmatorul centru de oxigenare hiperbara de urgenta”), dar terapia ca atare nu este luata in Normativul Cadru?
    -- Directorii de spitale sau medicii din serviciile de urgenta, sectiile de ATI care primesc astfel de pacienti si nu ii redirectioneaza de urgenta catre Centrul de Medicina Hiperbara din Constanta?
    -- Reprezentantii Casei de Asigurari care nu au creat conditiile de decontare a elicopterului?
    -- Directiile Sanitare ca nu au informat rapid Serviciile de Urgenta despre existenta Centrului de Medicina Hiperbara din Constanta?
    -- Medicii din Centrul de Medicina Hiperbara din Constanta care nu pot incheia contract de prestari servicii medicale de urgenta cu Asiguratorul, deoarece Terapia nu este inca in Normativul Cadru, dar nici cu pacientul, deoarece acesta se afla in coma?
    -- Casa Nationala de Asigurare care nici macar nu a gasit necesar sa raspunda memoriilor noastre cu numar de inregistrare, pentru luarea terapiei in Normativul Cadru si decontarea serviciului de urgenta?
    -- Ministerul Sanatati din Romania, care nu a informat Directiile Sanitare, SMURD si Directiile de Salvare si Urgenta din teritoriu despre existenta Centrului de Medicina Hiperbara si nu a creat conditii legale Asiguratorului sa poate incheia un contract pentru prestarea serviciului de urgenta si a decontarii transferului, in ciuda memoriilor repetate inca din 2006 (inregistrate la MS)?
    -- Sau poate eu? Dar asta chiar m-ar bucura, ca sub juramint, in fata instantei trebuie sa spun tot ce stiu si sa nu ascund nimic! Si credeti-ma, stiu multe!

    Acum sigur, nu sunt jurist sa pot aprecia reactia procuraturii sau a tribunalelor din Romania, dar daca se va ajunge la Bruxelles stiu ca se vor plati daune substantiale si oricum merita incercat.

    Desi Centrul de Medicina Hiperbara din Constanta (www.medicinahiperbara.ro) este inregistrat in Reteau Europeana de Facilitati Hiperbare (www.oxynet.org) a Comisiei Europene de Medicina Hiperbara (www.echm.org) inca nu am informat autoritatile de la Bruxelles de faptul ca Romania incalca Protocoalele Europene referitoare la tratamentul de urgenta, dar sint convins ca se vor AUTOSESIZA cel tirziu cind vor afla despre primul caz din Romania! Si iar nu pot sa nu zimbesc! Chiar ma gindesc pe cine vor trimite cind vor trebui sa dea explicatii? Ca atunci, cu siguranta voi fi si eu de fata cu cererile mele inregistrate oficial atat la Ministerul Sanatatii, cat si la Casa Nationala de Asigurare, si la fostul si la actualul, dar si cu raspunsurile care nu au venit nici pina azi! Se va lasa oare cu vreo monitorizare? Mai ales ca vin spitalele alea pe fonduri? Personal nu cred ca i-ar strica Romaniei ca Europa „sa traga cu ochiul“ prin Ministerul Sanatatii.

    Asa ca, inca ma mai gindesc daca ar trebui sa scriu chiar tot ce am vazut si auzit eu prin Romania, in ultima jumatate de an! Sa scriu, oare, si raspunsul primit (verbal, desigur) de la un reprezentant al Oficialitatilor din Bucuresti:
    „Dl doctor, da eu vad aici din documentatia d-voastra ca o terapie de urgenta ar costa numai 1500 de euro, pai domne ce tot pierzi timpul prin ministere da-i drumul odata la terapie ca oricine iti va plati decit sa moara!”. Acum, eu nu stiu in ce masura acest Director (si medic) are dreptate, si din pacate nici nu am cum sa aflu daca are dreptate, pentru ca astfel de pacienti sint de regula in coma, si, chiar daca ei ar fi dispusi sa plateasca singuri o terapie de urgenta, pentru care platesc deja o asigurare, stau iarasi si ma intreb oare cum ar putea decurge o astfel de situatie:

    Vine elicopterul cu un pacientul in COMA din Pitesti si…

    -- Trebuie sa negociez cu acesta un contract de prestari servici medicale de urgenta?
    -- Si daca n-are bani la el ce fac? Il trimit inapoi la Pitesti sa faca rost? Tot cu elicopterul?
    -- Daca nu poate negocia din cauza starii alterate de constienta (mai bine zis inexistenta) atunci trebuie sa-i caut rudele?
    -- Si ce ar trebui sa le spun la telefon? Ca au cam 5 minute la dispozitie sa vina la Constanta sa semneze un contract de prestari servicii medicale de urgenta, deoarece Oficialitatile din Romania inca nu au avut timp din 2006 sa reglementeze acest tratament?
    -- Dar ce ne facem ca elicopterul e numai pentru pacient in normativ, nu si pentru rude? Deci chiar daca ar vrea tot n-ar putea!

    Oricum si orice as face presimt ca un mic scandal, daca nu chiar unul de proportii va aparea si eu, ca cetatean german, voi fi in mijlocul acestui virtej! Interesant, dar si distractiv e faptul ca atit PNL (din 2006 pina in 2008), dar si PDL, PSD si PC nu au cum sa capitalizeze incompetenta celorlalti, ca ar trebui sa o recunoasca initial pe cea proprie! Cel putin pina acum puteau actualii sa dea in PNL, dar de azi va fi mai greu! Si deja ma umfla risul pe cine oare o sa destituie? Ca de cazut capete vor cadea destule! Cind? Pai hai sa ne gindim logic oare cit va dura pina cind vom avea in Romania, intr-o mina sau un combinat siderurgic, un accident de munca cu arsi sau intoxicati cu monoxid de carbon? Doamne fereste! Dar daca? Sau oare cit va dura pina cind OTV, ProTV , Antenele sau Realitatea vor avea ideea nastrusnica sa ma lase sa vorbesc „live”?

    Dar gasesc interesant ceea ce scrie un alt comentator al scrisorii D-voastre: el ca particular le incarca devizul medicilor din start cu 25%, daca stie ca sint medici si chiar se lauda cu acest lucru! Dar ma rog, particularii din Romania nu au depus nici un juramint. Si apropo juraminte, cind cineva ma intreaba de juraminte stiti ce ii raspund? Ca desi nu este acesta sensul juramintului lui Hipocrat, eu sunt dispus sa-l tratez gratuit, adica sa renunt la onorariul medical, dar sa-mi preia el costurile de electricitate (ca Enelul nu-mi face nici un rabat ca sint medic), cu oxigenul (ca fabrica de oxigen la fel ma taxeaza, daca nu chiar cu 25% mai mult, ca de, sunt medic) sa-mi plateasca chiria imobilului, amortizarea, reparatia si inspectia utilajelor medicale, costurile personalului si celelalte costuri care mai apar in centru! Si tace si prefera sa preia costul unui tratament, ca oricum iese mai ieftin decit daca i-as pune totul in circa (amortizarea investitie si a dotarii, iar chiria imobilului n-am calculat-o in pretul tratamentului, INCA! Dar poate ma razgindesc, ca de, n-am facut nici un contract cu Casa Nationala de Asigurare, ca nu suntem in Normativ! Dar daca ma razgindesc, atunci oxigenoterapia hiperbara in Romania va costa ca in occident).

    Ce ar trebui oare sa fac eu ca Manager, nu ca medic, daca imi vine vreun politician de la Bucuresti care mai are cam vreo 5 minute timp de negociat (daca nu chiar 3 minute)? Ei la chestia asta nu m-am gindit inca! Dar incep sa ma gindesc acum:

    -- Nefiind in Normativul Cadru si neavind nici o obligatie contractuala cu sistemul sanitar din Romania l-as putea trimite de unde a venit! Adica unde va ajunge oricum mai devreme sau mai tirziu! Dar n-ar fi etic ca medic, si totusi chiar si in functia de Manager, raman medic!
    -- Sau as putea face ca particularul de mai sus cu cei 25% ai lui!
    -- Dar de ce 25%? Ca si asa pina la Viena unde este urmatorul centru nu ajunge elicopterul? De ce nu i-as cere 1 milion si jumate de euro? Din banii astia as putea trata 1000 de cazuri din Romania care poate nu-si permit tratamentul!
    -- Da! Dar poate ca politicianul nu-si va permite atitia bani? Ei si? Ar fi in concordanta cu juramintul lui Hipocrate: pe toti sa-i tratam la fel (medical)! Adica si deloc ar fi la fel!
    -- Da! Dar daca si-ar permite milionul dar nu poate face rost de el in 5 minute!?

    Vedeti dilema! Asa ca mai bine nu ma mai gindesc si imi vad mai departe de urgentele mele din Germania!

    Pe de alta parte, sistemul acesta criticat din Romania nu poate fi chiar asa de rau! Curios e faptul ca eu caut ATI-sti, sa organizez un serviciu de urgenta non-stop, privat de ceva vreme pentru acest centru de medicina hiperbara, pe banii mei, dar de gasit n-am gasit nici unul dispus sa plece din spital. Acum iar incep asa sa ma intreb oare de ce le e frica intr-o UPU privata? Ca doar aici au toata aparatura si medicamentele pe care si le doresc, chiar din Germania, si orele sunt platite?

    -- Oare ca aparatura din centru e germana si instructiunile de folosire nu sunt in limba chineza?
    -- Oare ca nu stiu ce inseamna hiperbarism? (Nici nu trebuie sau am cerut, e de ajuns sa se ocupe de urgente conform protocoalelor europene ca restul putem monitoriza din Germania via internet!)
    -- Oare ca suntem privati si daca totusi vorbim prea multe ne cotonogesc oficialii? (nici o frica deabia astept si mai ales avocatii mei)
    -- Oare ca fiind o UPU privata nu mai „pica“ spaga?
    -- Oare as mai gasi un medic in Romania in conditiile in care colegii mei de aici ar afla ca asa de mult se cauta medici in Germania, incit in mai putin de 5 minute primesc dreptul de libera practica din partea Autoritatilor Germane pe diplomele romanesti si chiar un curs de limba germana platit din partea spitalului, numai sa vina in Germania?

    Iar nu pot sa nu zimbesc! Pentru ca medicii din Germaia, dupa aproape 10 ani de guvernare socialista, pleaca in alte tari, in masa, de bine ce e aici (dupa ce in ultimii 6 ani s-au redus sustantial veniturile medicilor angajati, iar ale sefilor de sectie si de cabinete particulare ce trateaza pacienti asigurati la stat la aproape un sfert). Iar aici trebuie sa faca treaba cineva, ca noi avem protocoale si daca nu le respectam trebuie sa inchidem sectia! Vedeti ce bine e de D-voastra! Si va plingeti ca n-aveti protocoale! Pai daca ati avea ca noi si v-ar lipsi un singur doctor, nu 30%, sau o singura asistenta medicala, atunci vi s-ar inchide sectia! Pina ati remedia situatia, iar de acest lucru puteti fi convins, ca nu ati putea-o deschide pina nu ati remediat-o!

    Dar, chiar si asa, nu sunt de plins angajatii medici din Germania care au deocamdata cam de 10-15 ori salarii mai mari decit cele oficiale din Romania. Daca insa am socoti si spaga sau relatiile dobindite prin functie pe deoparte si CAS de 40% si apoi impozitele de 50% din Germania, pe de alta parte se cam apropie situatia!

    Si pentru cine nu stie, tinind cont ca D-voastra sinteti medic Sef de Sectie: medicul Sef de Sectie in Germania este o Institutie in sine avind dreptul, in trecut, de a incasa o mare parte a onorarului privat al intregii sectii (intre 50 si 80%), chiar si in spitalele de stat, adica al platii tuturor serviciilor medicale destinate pacientilor asigurati privat din sectia respectiva, cu exceptia spitalizarii (in cifre, desigur in functie de sectie si renumele respectivului, uneori chiar mai multe sute de mii de euro pe an), dar si obligatia de a se ocupa, personal si exclusiv, zi si noapte, de acesti pacienti asa-numiti privati, pacienti care pina acum citiva ani in Germania nici macar nu-i vedea in trecere rezidentul! De cind nu mai primeste Seful de Sectie acea cota parte din onorariul privat in spitalele de stat, pot fi tratati acesti pacienti si de catre rezidenti, deoarece Sefii de Sectie sunt plecati in weekend in Anglia, sau alte tari nordice care au inteles ca o medicina competenta costa bani, multi bani, dupa ce le-au plecat insa medicii lor in America. In Clinicile private situatia s-a imbunatatit deoarece ca urmare a acestei politici socialiste de sanatate pacientii privati migreaza catre clinicile complet private unde statul ii lasa pe medici sa-si faca treaba asa cum vor ei, ca n-are incotro!
    In plus medicul Sef de Sectie are un salariu tarifar de vre-o suta de mii (euro) pe an (pentru coordinarea tratamentului pacientilor de stat, dar nu si a tratamentului individul care e problema celorlalti medici din sectie), nu face garzi (ca trebuie sa se ocupe de pacientii privati, asa ca are tot timpul garda la domiciliu) plus „SPAGA”! Da, ati citit bine, spaga! Da sigur nu e vorba de aceeasi spaga pe care o cunoasteti D-voastra, ci de una mult mai rafinata si mai substantiala. Daca apare un medicament pe undeva prin lume si chiar daca e validat stiintific, mai trebuie validat o data si in Germania, iar aceasta validare se face printr-un studiu, adica 1000 de pacienti (asigurati la stat) iau medicamentul nou, iar altii 1000 iau medicamentul clasic. Acuma Seful de Sectie trebuie sa bifeze niste casute pe o coala fiecarui pacient (el semneaza dar bifarea o face de regula rezidentul, pentru ca tratamentul individual al pacientilor de stat nu intra in atributiile acestuia, ci in ale medicilor specialisti „Oberärzte” sau a rezidentilor „Asistenzärzte”) si in functie de cite casute sint bifate primeste oficial si impozabil un onorariu de citeva sute bune de euro (cam o mie) pe pacient si din prima grupa si din a doua grupa. Ce n-am inteles eu pina acum e ca astfel de studii se fac numai pe pacientii de stat, dar nu si pe pacientii privati! Nu stiu sa spun de ce, dar poate voi afla! Mai bine insa nu mai scriu despre ceea ce se intimpla rau pe la noi, nu ca mi-ar sarii colegii in cap, ca unde-i lege nu-i tocmeala, dar poate ii apuca validarea si pe Oficialii din Romania (ca e rost de spagi mari) si ramineti fara nici un medicament pina se vor valida! Dar ma rog, cam atit cistiga un Sef de Sectie pe la noi.

    Asa ca aviz amatorilor, Germania cauta rezidenti sau proaspat specializati la greu! E o cerere de citeva mii bune de doctori (Assistenzärzte si Oberärzte), neacoperita si cred ca la cum se pleaca de aici, nici daca toti rezidentii si specialistii din Romania ar emigra in Germania tot nu s-ar acoperii! In plus, acum se cauta si Sefi de Sectie!

    Vedeti ce inseamna sa lucrezi in Germania: te rupi complet de realitatea cotidiana romaneasca si, desi sunt dispus sa vin din cind in cind in Romania sa dau efectiv o mina de ajutor Centrului de Medicina Hiperbara din Constanta, atit din partea oficialitatilor, cit si din partea medicilor (cu exceptia celor constanteni) rezonanta e zero!

    Cu siguranta insa ca nu ma pling ca n-as avea ce face in Romania, ma pot ocupa de „dopajul” sportivilor cu oxigen, hiperbara nefiind inca interzisa sau de recuperarea lor rapida (tinind cont ca o fractura recupereaza de 5 ori mai repede sub oxigenare hiperbara, a sta pe tusa 5 luni sau 5 saptamani nu e tot una) sau de alte indicatii mult mai usor de abordat decit urgenta! Sa nu mai vorbim de scafandrii si scufundarile in Marea Neagra care in sfirsit se pot desfasura in siguranta! Indicatii sint slava Domnului destule, iar urmatorul centru cu o dotare asemanatoare se gaseste la peste 1000 de km la vest: Viena, sau in sud: Ankara, Istanbul (in schimb acolo sint vreo 10) sau in Grecia! Iar in nord, daca exceptam Chisinaul, care este foarte activ stiintific, dar cu o tehnica ceva mai veche trebuie sa trecem mult de polul nord sa mai intilnim o facilitate similara.

    Si iarasi stau asa si nu inteleg si ma tot intreb:

    -- M-am schimbat chiar asa de mult sa nu mai pot intelege Romania?
    -- Ii sperie chiar asa de tare prezenta mea pe Oficialii din Romania ca n-au nici macar curajul sa-mi ceara spaga numai sa-i dea drumul odata?
    -- Chiar e posil sa vreau sa tratez urgente in Romania, unde m-am nascut, la o treime din pretul Europei si sa nu pot?
    -- Sa pun totul la dispozitie din Germania, pe banii mei, cea mai moderna aparatura de specialitate din Europa, pe care tarisoare ca Italia, Spania sau Franta (pentru Germania sunt inca numai niste tarisoare) ar rivni-o dar nu si-o pot permite si in orasul meu natal, Constanta, sa nu pot salva vietile acelora care au nevoie de urgenta de mine?
    -- Si acuma iar ma intreb? Ce pret ar trebui sa cer politicienilor din Romania, daca-si va „rupe” vreunul gitul si va avea nevoie de mine? Dar cred ca stiu ce ii voi spune in calitate de manager:

    Domnule Senator, sau ce-o fi, aveti maximum 5 MINUTE la
    dispozitie sa organizati luarea in Normative a terapiei pentru
    toti cetatenii Romaniei si va tratez personal,
    ca pe un adevarat pacient privat, si pe gratis!
    Daca nu il astept pe urmatorul!

    Cu stima,
    Dr Ion Bogdan Cristian
    Director Institutul de Medicina Hiperbara si a Scufundarilor Bielefeld, Germania
    Director Centrul de Medicina Hiperbara si a Scufundarilor Constanta

    P.S. Azi am cautat sa citesc reactiile oficialilor la scrisoarea D-voastra, mai ales la felul subtil prin care va acuzati Ministrul de incompetenta, mai mult chiar de retardare, dar n-am gasit nimic! Deoarece intr-o tara ca Germania, daca un Sef de Sectie ar publica o astfel de scrisoare ca a D-voastra, cu siguranta ca Ministrul Sanatatii ar fi fost a doua zi demis sau medicul respectiv ar fi avut ajuns in fata Justitiei pentru insinuari tendentioase si calomnie (sau ma rog, cam pe acolo ca termenul juridic exact nu-l cunosc). Si acum iar ma intreb, dar de data asta cu groaza:
    -- chiar atita inconstienta sa domneasca in rindul factorilor de decizie din Romania, incit nici macar nu realizeaza gravitatea acuzatiilor D-voastra directe, dar mai ales a celor subtile?
    -- Chiar asa de mare sa fie indiferenta lor, daca realizeaza ceea ce scrieti D-voastra, si convingerea lor ca sunt mai presus decit orice (lege sau chiar Dumnezeu), incit nici macar sa reactioneze intr-un fel sau altul?
    -- Oare mai are vreun rost sa vin in Romania? Ca mai mult rau fac decit bine: pina acum mureau pacientii „mei” impacati stiind ca nu se poate face nimic, acuma mor constienti ca se poate face ceva, dar din cauza indiferentei din Sistemului Romanesc de Sanatate Publica, nici macar nu pot ajunge acolo unde ar trebui!

  2. 652
    raducumic says:

    Domnule Doctor am citit ce ati scris si am ramas impresionat de complexitatea problemei.
    Chiar nu va dati seama ca Romania e in intuneric? .. Si ca tot comunisti am ramas?
    Eu am obtinut un post de medic rezident langa dumneavoastra in Luedenscheid langa Dortmund. Sunt foarte multumit de tot.
    Am invatat limba germana cat sa pot profesa si sa pot incepe in 3 luni. Ii astept cu drag si pe ceilalti colegi sa vina in Germania. Daca ar exista un centru care sa se ocupe de medicii romani sa invete limba sigur o sa ramanem fara medici in tara.
    E destul de costisitor sa inveti limba germana in Germania si in Romania cel mai des isi fac un rost in viata pana reusesc sa invete limba.

    De ce credeti ca in Germania un om la 80 de ani se numeste Jungemann??
    Tocmai pentru tot ce ati scris dumneavoastra mai sus.

  3. 653
    ALINA .T says:

    Sunt mama unui copil cu autism ,am fost la Centrul de Medicina Hiperbara din Constanta,sunt foarte multumita de rezultatele care au inceput sa apara .Multumesc tuturor celor de acolo in special DOMNULUI ION ,CARE ESTE UN MEDIC EXTRAORDINAR

  4. 654
    ALINA says:

    DOMNULE MINISTRU ,COPILUL MEU DE 6 ANI SA NASCUT SANATOS,DUPA CE AM FACUT ACELE VACINURI CARE CONTINEAU MERCUR ADUSE DIN AMERICA A APARUT AUTISMUL ,AS VREA SA VA INTREB UN LUCRU DACA COPILUL DUMNEAVOARTRA AR FACE ACELE VACINURII CE MASURI ATI LUATI,ASA CA PARINTE MACAR INCERCATI SA LUATI MASURI IN CEA CE PRIVESTE MEDICINA HIPERBARA CARE AJUTA LA AUTISM, SA SE POATA FII PLATITA DE CNAS.FACETI CEVA PENTRU ACESTI COPII CARE S-AU NASCUT NORMALI SI DIN GRESELI MEDICALE UITATI CE PATESC ,LE SCOATETI PE BANDA CERTIFICATE DE HANTICAP , DIN 150 DE COPII ESTE 1 COPIL AUTIST .ASUMATIVA RASPUNDEREA,PENTRU CRESALA ACESTEI TARI

  5. 655
    Mihaela V. says:

    Am citit post-ul si imediat ce am terminat,am dat mai departe link-ul.
    Situatia a depasit de mult limitele bunului simt. Tind sa cred ca domnul ( daca se mai poate pune problema sa ii spun asa ) ministru a ajuns in stadiul in care nimic nu il mai poate atinge si ca nesimtirea s-a inradacinat in el definitiv.
    Este strigator la cer ce se intampla la ora actuala si ma gandesc cu groaza la anii ce vor urma.
    Totusi, peste 2 saptamani incep facultatea.De medicina.Cat voi rezista in tara dupa terminarea facultatii, nu stiu sa spun.Si ca mine,multi altii.Multumim,domnule ministru.

  6. 656
    dana says:

    “Sunt mândru că sunt român în Franţa, nu în România!”
    de Cristian Tudor POPESCU | 24 SEPTEMBRIE 2009

    Cedez astăzi spaţiul meu de comentariu acestui text, primit la redacţie (CTP)

    Subject: Nu sunt mândru că sunt român! (vă rog citiţi)

    From: bogdan dima
    Date: Mon, 21 Sep 2009 13:21:48 -0700(PDT)
    To: ctp@gandul.info

    Bună seara, domnule Popescu.

    Vă deranjez cu un foarte scurt gând aşternut pe hârtie (mă rog, pe tastatura laptop-ului), referitor nu la articolul despre partidul ticăloşit, ci la aberaţia imensă (a câta oară?) a preşedintelui Băsescu, şi anume aceea că tinerii care nu se declară mândri a fi români sunt trădători. Deşi sunt departe de ţară (şi asta pentru că aşa am ales eu!), ţin să îi transmit lui Traian Băsescu că sunt mândru că sunt român, dar MI-E SCÂRBĂ DE ROMÂNIA! Mi-e scârbă de toţi lingăii de la Guvern, de toţi maneliştii inculţi (scuzaţi pleonasmul) care beneficiază de clemenţă atunci când omoară oameni, de toate fufele ajunse în poziţii de conducere exclusiv pe baza nurilor, de toţi bişniţarii care îşi afişează averile ilicite fără a fi luaţi la întrebări, de toţi politicienii care în loc să-şi facă datoria în Parlament pierd timpul la televiziuni, de toate mononeuronalele fete de preşedinţi (orice asemănare cu EBA nu e deloc întâmplătoare!) promovate delirant pe scena politică doar din dorinţa bolnavă de a se vedea aplaudate şi lăudate, de toţi băseştii, becalii, bourenii, cozmâncii, vosganienii, vadimii, hrebenciucii…

    Sunt medic şi am plecat din ţară pentru că nu m-am simţit ACASĂ! Şi când am ajuns în Franţa, deşi mi-a fost greu, am realizat de ce mă simt bine (fără a fi mândru că locuiesc acolo): pur şi simplu SUNT MÂNDRU CĂ SUNT OM! Asta ne lipseşte în România… nu ne mai simţim oameni. Asta nu înţelege Băsescu. O să mă consider român atunci când n-o să mai fiu desconsiderat în propria-mi ţară de cei pe care îi plătesc din impozitele mele, atunci când Iliescu/Năstase/Ciorbea/Băsescu/Boc o să-mi ceară scuze pentru că şi-au bătut joc (şi) de mine în toţi anii aceştia, sau măcar când o să-l văd pe Băsescu că se duce la prima secţie de Poliţie ivită în cale şi îşi depune carnetul de conducere pentru că s-a urcat la volan (în văzul camerelor TV) după ce băuse cu Gigi Becali sărbătorind o calificare a Stelei.

    Aşa că… mă simt mândru că sunt român în Franţa, dar nu mă mai simt român în România PENTRU CĂ ACASĂ NU MĂ MAI SIMT OM!

    Cu respect,
    Dr. Bogdan Dima
    P.S. Scuze de deranj, dar chiar simţeam nevoia să “urlu”…

    ctp@gandul.info

  7. 657
    Bogdan Radu says:

    Salut…

    Cum vi se pare urmatorul caz:
    pe 12 septembrie sunt sunat de SMURD ca matusa mea a fost gasita in casa fara posibilitatea de astii unde se afla si de ce. Suferise o criza de dementa.
    Tot pe 12 ajung acasa (dintr-un concediu rupt -- normal -- rudele conteaza) si chem din nou SMURD-ul pt ca mi-am gasit matusa pe jos. Suferise al doilea atac de dementa (su cum i s-o zice). Este luata la urgenta -- floreasca.

    este internata la neurologie si mi se spune ca are creierul in regresie si dementa incipienta

    Duminica vorbesc cu doctorul P******* (nu ii dau numele acum) si il rog sa imi spuna ce trebuie sa fac, ca locuiesc pe timp de vara la Ploiesti, ca am un copil de 10 luni si ca vreau sa stiu cum si cui s ama adresez cand o duc acasa. Imi spune ca NU il intereseaza si ca el marti o externeaza. Ii explic ca nu am unde sa o duc, sa ma lase sa caut un intern sau ceva si sa imi pot face si eu mutarea la Bucuresti.

    Luni ma apuc de mutare si ma duc si pe la spital. Ma ia pe sus doctirul: aha, deci m-ai mintit…uite ca esti si azi in bucuresti. maine o gasesti externata.

    Ma dau peste cap, marti ma duc acolo…deja externata i se spunea sa plece din pat. Matusa mea nu se putea tine pe picioare, tremura toata de oboseala si slabiciune. Au urmat cateva zile groaznice in care sotia mea (mai ales) si cu mine am invatat cat de cat sa avem grija de doi copii…saraca matusa mea nici la baie nu avea putere sa fie dusa… Externata cat inca nu era sanatoasa macar asa, cat de cat…

    Si intreb: DE CE A PLATIT ATATA TIMP LA ASIGURARI? NU CA SA FIE INGRIJITA CAND AR AVEA NEVOIE?
    DE CE S_A PURTAT ASA CU MINE RESPECTIVUL DOCTOR?

    Inca nu am gasit o solutie, la azil mi se cer 25-40 milioane; incerc sa angajez pe cineva intern; actele pentru a putea avea acces la pensia ei si a mai recupera din cheltuielie necesare dureaza cateva luni…

    Si ce se intampla cu matusa mea daca nepotii ei nu erau cat de cat cu o posibilitate de a o ingriji?

  8. 658
    xTru says:

    Luati-va familiile si plecati cu totii. Nu inteleg ce va mai tine aici. Sunt sigur ca va veti putea permite sa va intretineti familiile, cu aproape orice fel de specializare in medicina. N-au decat sa ramana mai marii conducatori si cu “afaceristii” lu` peste, sa se fure intre ei. Tara asta e vanduta de mult.
    Ar mai fi o alternativa. Sa li se faca si lor ce i-au facut lui Ceausescu.
    (eu unul m-am saturat de atata mizerie si am cam inceput sa-mi pierd speranta)

  9. 659
    tot io says:

    mda, pai cand o ajunge Romania fost imperiu colonial ca Germania, Franta, Anglia, Belgia, Olanda, Spania, Portugalia, etc., actuale imperii economice si teritorii strategice ale lor precum Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia, Croatia si alte provincii catolice, atuncea o sa o duca si romanii bine.

  10. 660
    Americanul says:

    Si pina la urma nu s-a schimbat nimic in Romania in ultimii 10+ ani. Sotia mea e medid, a terminat rezidentiatul la Iasi in 1997, a stat un an acasa somera, a inceput al doilea rezidentiat ca in final sa luam hotarirea sa plecam din tara, am plecat in 2000, acum e medic in SUA cu toate licentele si examene date + un alt rezidentiat in SUA si mai e si cadru didac la o Universitate americana, e medic intr-o ramura chirurgicala, ca sa reusesti drept chirurg in SUA nu e usor.

    Toate astea prin sudoare proprie, fara spaga si rude care sa-i deschida calea.

    Romania e o tara “bogata” de isi permite sa-si piarda oamenii competenti.

    Nu generalizez, sotia mea fiind medic, insa am si exemple de medici care nu meritau nici sa termine facultatea, au avut insa matusi/unchi si parinti sa le deschida drumul.

    Asa ca adevarul o fi pe la jumatate, e adevarat ca (pacientul) roman sufera de pacatul generalizarii dar la fel de adevarat e ca unii medici nu merita sa fie medici.

    La urma urmei sotia mea a plecat din tara nu din cauza pacientilor ci din cauza colegilor ei pilosi de care nu a avut loc, desi aia care au luat post in Iasi nu fusesera in stare nici macar sa ia examenul de intrare la rezidentiat!

  11. 661
    impricinatul de corn says:

    absolut corect, americanule!
    in anii ’30, incepeau facultatea de medicina cateva sute de oameni. dupa sase ani, puteau sa incheie doar cateva zeci. problema pe atunci era un ALTFEL de finantare universitara (nu ma refer neaparat la salarii!), care nu-i aducea pe profi in situatia de a accepta ca orice rebut sa treaca examenul.
    asta, lasand la o parte faptul ca profii chiar erau profi, nu negustori.

  12. 662
    CiresariiDinAl.ObrejaCity says:

    da` auzi ? :grin: chiar m-am gindit cat de fain le shade doctorilor cind sunt orientati dupa “maxima” ( Hipocratica ? haaaa :lol: ) si “mushketariana” : …
    “unu` pentru toti si toti pentru UNU` ” hahaha :lol: fain de tot .. Nu-i asa? :grin:

    p.s. m-am gandit in continuare ca in “Absurdistan” locuiesc mai multi gandaci decit oameni ! oare de ce ?!

  13. 663
    CiresariiDinAl.ObrejaCity says:

    apropos Impricinatul : cind le dai pacientilor cite o “diagnoza” de “krebs” (spre exemplu ) :sad: nu-i asa ca le spui sa consulte un terapeut ??? ei si familia …???
    cam asa cred eu ca si shparta asta de “medicina” ar trebuie sa aiba un feed-back pe masura !

  14. 664
    Mihai says:

    Oare a schimbat ceva aceasta scrisoare la vremea ei? Mi se pare in continuare foarte actuala.

  15. 665
    gerula says:

    Nu Mihai, nu s- a schimbat, din pacate nimic.Stai sa vezi ce se va intimpla in urmatorii ani! Bugetul va fi de citeva ori mai mic,se vor reduce paturile din spitale,salariile cadrelor medicale se vor mai reduce,medicamentele vor lipsi din ce in ce mai mult,populatia va fi din ce in ce mai nemultumita,etc,etc. Apropo,toti injura medicii,dar uita milioanele de bolnavi salvati in conditiile oferite de sistemul sanitar romanesc.Daca convinge cineva macar un singur medic din vest ,care sa lucreze in Romania 3 luni, eu imi scot un ochi.

  16. 666
    gerula says:

    Catre”Impricinatul de corn” ! Care este situatia miscarii sindicale in care sunt prinsi medicii?

  17. 667
    vgeorgicas says:

    Gerula si Gebeleisis sint una si aceeasi persoana ?

  18. 668
  19. 669
    gerula says:

    Catre Sebastian-corn:Trebuie intarita miscarea sindicala,ai autoritatea morala si stiintifica.NU te astepta la sustinere din partea cadrelor universitare,ci din partea medicilor din provincie,care au aceleasi probleme ca si tine.Iti multumesc,pentru ca desi esti la virsta la care n-ar mai trebui sa-ti pese de nimic,tu incerci sa schimbi ceva. Mesajul pe care mi l-ai trimis ma face sa cred ca sti cine sunt.Sunt in situatia ta,incerc sa fac ceva, dar ma lovesc de indiferenta, egoism,etc.

  20. 670

    am mai lansat o modificare, ca sa zic asa. acum suntem federatie nationala cu drept de negociere si incerc sa raliez cat mai multa lume medicala in organizatie. sper ca luna februarie sa ne aduca cel putin 5 judete noi in federatie.
    medicii sunt, insa, extrem de apatici. situatia e, pe de o parte, de inteles. cu toate astea, mergem inainte. nu mi-am propus scopuri uriase, ci doar sa creem o organizatie viabila si cat mai ampla, pentru a capata o voce puternica.
    in rest, absolut de acord, din pacate…

  21. 671
    tapirul says:

    pe mine m-a frapat încă din studenţie faptul că mediciniştii erau cel mai greu de mobilizat pentru orice acţiune. e drept că majoritatea acţiunilor studenţeşti erau cam fără scop, dar oricum, mediciniştii nu se grupau.

  22. 672
    tanase maria says:

    excelentei sale domnului dr. raed arafat, cu stima si consideratie,,.domnulecdoctor suntetio entitate medicala rar antalnita an aceasta tara oprimata romania,,.cu respect va aduc la cunodtinta ca va port un respect unic an felul sau,,.apartinetidomnule doctorunei culturi aparte an aceata lume,stele arbe au an viziunea mea o calitate unica an felul lr,, fata de un crestinordodox depildaan acesta lume a mileniului trei sunteti anaintea noastra din punct de vedere moral si nu numai,,……. eu cer scuze pentru scrisul dificil ,,nu agramat,, am o neuropatie declansata an urma unui,,a. v. c. de acum opt ani si la care accident vascular m am deplasat laspitalul militar al ministerului de interne unde am gasit medicii neurologi beti an cabinet si colonei doctori,,.care de fapt m au nenorocit prin neprezentare,,…………………………….. acum optluni an urma uneirecaderi a bolii total netratata m am deplasat cu fiica mea la spitalul fundeni unde un derbedeu medic sigur un nevrozat si bolnav psihic m a dat afara an strada cand i am plans asistentului care m a ddus cu salvarea ca nu pot sa merg ca si acum dealtfel,,………..ca medic excelenta voastra stiti ce semnifica terapia heparinica antiagreganta pe care eu am pierdut o de fapt de doua ori acum opt ani si acum opt lini,,.asadar nu pot sa merg curdiv eu nu am mai iesitan sytrada de cateva luni bune,,…………………… ce sa fac an aceasta tara unde suntem condusi de o politica sinistra si fara de o valoare stiintifica,,.de pilda la spitalul militar al m. i. este un asa zis medic neurolog care are o coadaimensa la spate seamana a circar nu a om de stiinta,,………………………….rusine romani rusine romania ,domnule sbsecretar de stat eu am lucrat la s. t. s. am muncit greu si cu raspunderea actelor mele profesionale,, mi se opresc lunar din pensia militara 70 de roni la ,,c. a. s. ,,dar nu primescnimic ba chiar sunt dat afaradin spital,,………….. daca o sa l cinoasteti vreodata pe acel medic spun eu bolnav psihic de la fundeni sisubordonat al doamneiprof. dr. virginia ion o sa mi dati dreptate este un nevrozat bolnav psihic,s a amestecat unde nu l privea ,astfel excelenta voastra eu am lucrat la s. t. s. am fost candva coleg de liceu cu domnul general tanase tudor comandantul s. t. s. aveam domnule ministru o misiune dictata de fisa mea de post an a lucra la spitalul militar al m. i. la instalarea si antretinerea echipamentelor de transmisiuni ,unde am muncit foarte greu si cu competenta de aceia nu ma asteptam ca an momente de necesitate sa gasesc medicii beti ancabinet accesati pe google spitalul militar al m. i. si o sa antelegetidrama mea,,………………. nu sunt un om rau din fire chiar am pretentia de a fi un bun crestin dar consider ca acest bolnav psihic si medic esteunpericol public permanet la fundeni neurologie,,………………………excelenta voadtra domnule secretar de stat dr. raed arafat, eu anchei multumindu va pentru permisivitsate,,tanasemarian251146@yahoo.com,,.cu respect sa traiti si cu sarutari demaini doamnelordin anturajul dumneavoastra pe linie profesionala,,.sa trati,,………m. m. an rexerva tanase marian de la s. t. s. ,,.

  23. 673
    tanase maria says:

    excelentele voastre eu sriu an media internet de ani buni,nu pot sa merg,ma ancapatanez sa mi doresc un rasspuns de la voi, an aceasta lume murdara,,.m. m. an rezerva tanase marian,,………….sa traiti,,………

Leave a Reply


9 + = twelve

Subscribe without commenting