(pentru că anumite lucruri trebuie să fie spuse, indiferent de consecinţe)
Domnule Ministru,
Sunteţi absolvent al UMF Carol Davila şi, deşi n-aţi practicat medicina clinică niciodată, ar trebui să vă reamintiţi că factorul care determină o bună practică medicală, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca şi în afaceri, sau ca într-un cuplu, încrederea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigură ani buni de colaborare benefică sau, din contră, de suspiciuni şi dezgust. Marele avantaj al încrederii reciproce este că nu costă bani.
Mă tem că atitudinea dumneavoastră din ultima vreme nu a ţinut cont de acest deziderat elementar. Sper că numai din necunoştiinţă de cauză aţi accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, şi aşa profund şubrezit de mulţi dintre predecesorii dumneavoastră, într-o relaţie antagonică: pacienţii şi medicii au ajuns să se privească unii pe alţii precum şoarecele şi pisica. Poate că n-aş fi ajuns să vă scriu aceste rânduri dacă n-aş fi avut recent o discuţie cu ruda unui pacient, care mi-a explicat cât de „prost” fusese tratamentul prescris de un coleg necunoscut. Din fericire pentru tagma noastră, pacientul fusese tratat corect şi, de altfel, avusese o evoluţie favorabilă, numai că prea lentă faţă de aşteptările rudei pacientului. Cu toate acestea, „diagnosticul” stabilit de ruda pacientului, fără multă vorbă, a fost următorul: acel medic necunoscut greşise tratamentul! Ţin să vă atrag atenţia, domnule ministru, că respectiva afirmaţie a fost făcută cu aerul că era de la sine înţeles că medicul trebuia să greşească, în ciuda faptului că-şi tratase corect pacientul care, la ora conversaţiei, se juca în parc, alergând cu fiică-mea de la un leagăn la altul, sănătos tun, într-o atmosferă extrem de geroasă.
Această discuţie nu este altceva decât chintesenţa a ceea ce înseamnă acum încrederea populaţiei faţă de medici. Cu tristeţe, trebuie să extrapolez de o manieră care o să vi se pară cinică: cazul extrem de la Slatina nu este, la rândul său, decât un simptom al maladiei sistemului medical din România. Numai că, această maladie este foarte bine mascată – v-aţi pus, vreodată, problema, cum de a ajuns să fie acoperită cu atâta perfecţiune?
Oare o să vă miraţi când o să vă spun că practicienii din România n-au fost luaţi prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat la Slatina? Oare o să vi se pară bizar dacă o să vă spun că mă aştept la un deznodământ similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) în serviciul pe care îl coordonez?
De fapt, domnule ministru, motivul fundamental pentru care vă scriu este că mi-aş dori tare mult să faceţi o inspecţie chiar în serviciul meu. Am să vă explic de ce.
Funcţionez într-un serviciu chirurgical de urgenţă. În ţările din comunitatea cărora am ajuns şi noi să facem parte, specialitatea mea este considerată una de vârf – în consecinţă, este o specialitate faţă de care interesul decidenţilor este extrem de ridicat, concretizându-se într-o anumită politică financiară şi de personal. Ca să fiu mai specific, la acelaşi număr de paturi pe care îl are serviciul nostru, în Germania sunt angajaţi 6 medici specialişti, la care se adaugă un număr apreciabil de medici rezidenţi, toţi având drept de gardă. În cele mai bune zile ale noastre, noi am funcţionat cu 3 medici specialişti şi cu 3 rezidenţi care aveau, doar parţial, drept de gardă. Numărul asistentelor din ţările civilizate este de două ori mai mare decât la noi, asta ca să nu mai menţionez de personalul care se ocupă cu scriptologia… În alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru – singurul lor obiect de interes sunt pacienţii şi profesia, ceea ce le permite să aibă timpul necesar nu numai pentru practica medicală nemijlocită, ci şi pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrări ştiinţifice şi pentru studiu – toate acestea alcătuind medicina, după cum bine ştiţi.
Fireşte că la noi este imposibil să atingem aceste deziderate, chiar dacă funcţionăm în acelaşi an de graţie, 2009, cu Germania, Franţa, Spania, Italia, Marea Bitanie, dar şi cu Polonia, Ungaria, Croaţia şi Slovacia…. Acest lucru are loc şi din vina mea, domnule ministru, şi iată în ce fel. Dintr-o naivitate de care acum îmi pare rău, am fost de acord ca împreună cu colegii mei să asigurăm urgenţele în timpul nostru liber, neplătiţi, ba chiar dând bani din buzunar. Speram (oh, sfântă imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii noştri colaboratori vor fi recompensaţi pentru cei trei (3!) ani de alergătură pe benzina lor sau cu taxiul, în zile de sărbătoare sau, pur şi simplu de week-end, asta ca să nu mai amintesc de zilele săptămânii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, aşadar, ca în schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai noştri să obţină post în spitalul în care au muncit fără rezerve, chiar şi în tranşe de 48 de ore neîntrerupte, fără să solicite vreo clipă contravaloarea muncii lor, nici de la pacienţi şi nici de la cei care erau îndrituiţi să-i plătească.
Nu a fost să fie aşa. După ce spitalul şi-a văzut 3 ani de urgenţe acoperite fără să scoată măcar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care să-l împartă la doi. Ştiţi cu cât erau plătiţi, fiecare, ca proaspeţi medici specialişti?
Cu zece milioane de lei pe lună, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casă în Bucureşti. Era un ins cu reală aplicaţie chirurgicală, dar nu mai avea cum să lucreze într-o ţară în care chiria era aproape egală cu venitul său lunar de medic specialist. În consecinţă, a plecat în Belgia, domnule ministru. Să ştiţi că îi e bine acolo deşi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce să-i faci – era doar un băiat simplu din Ploieşti, cu părinţi care nu erau în stare să-l rezolve nici măcar cu o amărâtă de chirie, darămite cu un post. Şi nu, nu avea decât o Solenza cumpărată la mâna a doua, domnule ministru…
Dar nu se plângea din atâta lucru.
Aşa că, am rămas doar 3 plus 2, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După o vreme, am aflat că postul temporar de pe care plecase colegul, acel post împărţit cu colega lui, nu avea şanse să se definitiveze vreodată. În consecinţă, şi colega cu pricina a plecat – n-o condamn: după trei ani de neplată, să ajungi din nou să lucrezi voluntar, rimează totuşi a blasfemie intrafamilială, dacă pricepeţi ce vreau să spun. Colega a plecat, unde credeţi, la Pristina, în Kossovo, domnule ministru. Aflu că acolo câştigă 6000 de euro pe lună şi că pune bazele unui serviciu chirurgical. Mă bucur pentru colegă şi mă bucur şi pentru specialitatea mea – măcar în Kossovo să fie pusă acolo unde-i e locul.
Aşa că, am rămas doar 3 plus 1, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După care, şi cel de-al treilea rezident a încheiat cei şase ani de pregătire, fără ca să aibă posibilitatea de a se angaja pe undeva, asta în contextul în care componenta toracică a accidentelor ridică nepermis de mult rata de mortalitate a politraumatismelor – întrebaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat, dacă aveţi nelămuriri în acest sens. Între timp, însă, şefii dumneavoastră ajunseseră la concluzia că şi în România era criză, motiv pentru care s-au hotărât să îngheţe schemele de personal şi din sănătate. În consecinţă, cel de-al treilea tânăr coleg a plecat în Marea Britanie, unde nu e într-atât de multă criză încât să nu angajeze un chirurg toracic la Bristol. Nu ştiu cât câştigă acest din urmă coleg – nu ştiu decât că, după numai două săptămâni de lucru, a reuşit să-şi închirieze un apartament de trei camere în centrul oraşului, deşi este singurul membru care lucrează din familia lui de trei inşi. Ca o paranteză, cel mai tânăr dintre medicii primari din serviciul nostru şi-a permis abia acum, după 8 ani de serviciu, să-şi închirieze un apartament de două camere în Bucureşti, deşi lucrează atât el, cât şi soţia lui.
Dar, nu v-am scris doar ca să subliniez interesul pe care alte ţări îl acordă medicilor specialişti, fie ei doar nişte amărâţi de emigranţi. Aş putea doar să fac nişte trimiteri la manualele de istorie a medicinei pentru a vedea că, din cele mai vechi timpuri şi în cele mai îndepărtate puncte de pe glob, medicii erau respectaţi şi bine plătiţi, fiind consideraţi, totuşi, o specie meritorie d.p.d.v. social, care trebuie remunerată corect. Ştiaţi că în Grecia antică, sau la Roma, medicii erau scutiţi de taxe? Fireşte, nu mi-ar da prin cap să solicit aşa ceva acum, în zilele noastre cele atât de monetizate – nu e decât un exemplu prin care îmi susţin punctul de vedere de mai sus, cum tot doar un exemplu este că şi în ţările Africii Negre (lumea a III-a, voyons…) un medic specialist este plătit cu cel puţin 50% mai mult decât omologul lui român. Să nu îndrăzniţi să mă contraziceţi pentru că am primit oferte de acolo – numai că sunt prea bătrân ca s-o iau de la început, tocmai în Africa.
Numai că, nu sunt eu cel priceput când vine vorba de bani. Cine mă cunoaşte nemijlocit ştie că aşa stau lucrurile. Păsul meu este altul. Ce fac eu acum, împreună cu ceilalţi doi colegi ai mei plus un nou rezident, în contextul în care ar trebui să funcţionăm cu o echipă de 6 specialişti plus minimum 3 rezidenţi?
Vreţi să vă spun unde o să capotăm, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infectă şi nu mă interesează consecinţele unei scrisori deschise, aşa că o să vă spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriaţi. Dacă aveţi dificultăţi în a pricepe succesiunea raţionamentelor, rugaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat să citească materialul – fiind practician, dânsul îmi va înţelege argumentele la justa lor valoare.
Aşadar, suntem 3 inşi plus 1 într-un serviciu care necesită 6 plus minimum 3. Când şi când (s-a întâmplat chiar în ultimele două săptămâni), câte unul dintre noi are dreptul la concediul de odihnă legal. Atunci, rămânem în serviciu doar 2 specialişti plus 1 rezident. Acum, indiferent cât de mândru aş fi eu de specialitatea mea, nu vreau să fac prea mult caz de ea – cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internaţionale de bună practică, necesită la anumite intervenţii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus în faţa următoarelor situaţii: fie aleg să fac o echipă operatorie dintr-un număr mai scăzut de medici decât sunt necesari pentru buna desfăşurare a operaţiei, astfel încât să mai am un om care să urmărească pacienţii de pe secţie şi/sau care să primească urgenţele, fie intru cu echipa completă, conform cărţilor, numai că atunci nu mai rămâne nici un om care să urmărească pacienţii de pe secţie sau care să primească urgenţele.
Eu m-am sucit în fel şi chip, domnule ministru, vă dau cuvântul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabilă pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima întrebare pe care v-o pun: cum să fac, domnule ministru? Să-mi asum riscuri intraoperatorii, sau să-mi asum întârzierea în ce priveşte primirea unei urgenţe la camera de gardă? Să risc viaţa pacientului de pe masă, sau să las secţia descoperită?
Oh, staţi liniştit – până acum nu ne-am făcut de baftă, dar, îmi permit să vă întreb: cât timp credeţi că vom reuşi să funcţionăm în acest regim de lucru suboptimal? Credeţi că o fi făcut cineva calcule apropo de răgazul de timp mediu înainte de a comite o greşeală ireversibilă în condiţii de personal insuficient? Dacă da, trimiteţi-mi şi mie referinţele bibliografice, ca să pot să-mi informez corect pacienţii asupra riscurilor. Nu vă sfiiţi – încercaţi acelaşi lucru şi cu alte specialităţi (de pildă cu ATI-ul!), asta ca să ştim cam la ce intervale de timp să ne aşteptăm la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacienţii pe care susţineţi că-i reprezentaţi.
Sau, credeţi că ar fi mai bine să nu le mai permitem colaboratorilor să-şi ia concediul legal de odihnă? Poate că ar fi mai bine să le sugerăm să lucreze conform normelor unui stahanovism medical? Să le promitem ceva medalii, domnule ministru, că de prime şi de plata orelor suplimentare n-a fost vorba nici măcar când nu era criză, darămite acum?
Mă rog… Dar, staţi că n-am terminat! Mai e o chestie şi mai absurdă, domnule ministru, şi zău că vreau s-o auziţi! M-am trezit cu nişte adrese oficiale, domnule ministru, adrese conform cărora ni se pune un plafon de consum de medicamente per pacient… După ce le-am primit, am făcut şi eu nişte calcule şi ştiţi ce am constatat, fir-ar ea să fie de aritmetică?
Am constatat că plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie să depăşească 70 de euro… Pe cuvântul meu, atât mi-a ieşit: 70 de euro per pacient, că am făcut şi proba la împărţire, domnule ministru! Păi, zău că m-aş chinui să fac şi treaba asta, că m-am obişnuit să lucrez în condiţii suboptimale de când am intrat în sistem dar, ce să mă fac când, prescriind un medicament relativ ieftin, mă trezesc că respectivul medicament NU se află în farmacia spitalului?
Un lucru ciudat: medicamentul ieftin nu e în farmacie, în schimb, omoloagele lor (sic!) extrem de scumpe se găsesc la discreţie… Am şi eu momente când consider că un antibiotic pe cale bucală este suficient la cazul X sau Y dar, cum să-l prescriu, când spitalul îmi returnează condica de medicamente cu faimosul înscris L.F., adică lipsă farmacie, oferindu-mi în schimb, alternative care depăşesc într-o zi, la un singur pacient, 70 de euro?
Alt lucru bizar: în aceeaşi adresă cu plafonul de medicamente se aflau două paragrafe în care mi se atrăgea atenţia că mi se vor retrage sporurile de conducere dacă îndrăzneam să depăşesc respectivul plafon. M-a umflat râsul, domnule ministru! De cinci ani de când lucrez în actualul spital, n-am încasat niciodată sporurile de conducere, aşa că m-a cam durut în cot, recunosc, de ameninţarea decidenţilor. Problema apărea, însă, după încă un paragraf, în care scria negru pe alb că dacă vom depăşi plafonul de medicamente două luni succesive, sancţiunile salariale vor fi extinse şi asupra celorlalţi membri ai serviciului, nerezumându-se doar la medicul coordonator/şef de secţie.
Bun! Să zicem că ne speriem şi că luăm ad litteram ameninţările decidenţilor, care ameninţări, o ştiu prea bine, nu sunt făcute din capul decidenţilor locali, că i-am mai văzut şi noi pe alde Boc et comp. cum se străduiesc să scoată ţara din marasm, săracii! Rezultatul adresei sus-menţionate ar fi că, de spaimă, ne vom apuca să scriem reţete pe care să le dăm aparţinătorilor pacienţilor, astfel încât să facem economii, numai că, pentru această situaţie, aceiaşi decidenţi au stabilit că, dacă cineva se adresează la conducerea spitalului cu o asemenea reţetă (e dreptul pacientului să-şi recupereze cheltuielile din sistem, domnule ministru – vezi legea Paveliu!), atunci spitalul va pune medicul să plătească din buzunar tratamentul pe care l-a administrat pacientului.
Aşa că, vă întreb şi eu, oarecum naiv: eu ce fac cu pacienţii mei, domnule ministru? Îi mai tratez, sau îi las baltă? Îi mai operez sau îi trimit prin alte spitale, să-i opereze alţii, deşi, când mă gândesc în ce spital lucrez, îmi dau seama că n-am unde să-i mai trimit, spitalul meu fiind ceea ce se numeşte o staţie terminus d.p.d.v. medical… Aş vrea să vă reamintesc că acest plafon de 70 de euro per pacient ar fi valabil doar dacă noi am interna cei 70 de pacienţi contractaţi lunar cu Casa de Asigurări – ce să mă fac, însă, cînd, numai în luna ianuarie, am internat aproape o sută de pacienţi?
Zău că nu ştiu, aşa că aştept instrucţiunile dumneavoastră. Şi, pentru că tot am deschis mai sus discuţia despre staţia terminus d.p.d.v medical, vă daţi seama că am ajuns să mă plâng tocmai eu, care lucrez în ceea ce se cheamă, conform sistemului de referinţă local, un spital bogat. Aţi fost vreodată, domnule ministru, să vedeţi ce se petrece în spitalele din provincie? Nu mă refer la vizitele fulger în care aţi schimbat nişte directori de spitale, şi asta în condiţiile în care ştiaţi prea bine că problemele de personal din provincie sunt cu mult mai grave decât în Bucureşti, astfel încât în anumite judeţe nu se poate constitui o linie de gardă de ATI de exemplu… Nu la asta mă refer, domnule ministru, scuzaţi că vă atrag atenţia…
Mă refer la absenţa celor mai elementare facilităţi de practică medicală serioasă, domnule ministru. Am colegi care lucrează în provincie, am colegi care-şi cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice… Predecesorii dumneavoastră s-au lăudat cu nenumăratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumpărat, cu investiţiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am văzut pe nici un ministru, însă, şi, din păcate, nici pe dumneavostră nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sănătate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpără Z din oraşul M un echo doppler dacă nu are cine să-l folosească. Degeaba cumpără acelaşi Z din acelaşi oraş M o trusă de endoscopie dacă n-are cine s-o folosească. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Argeş chirurgi generalişti dacă nu există suficienţi anestezişti astfel încât să-şi poată efectua operaţiile.
Acum, eu ştiu că sunt cârcotaş – dar nu ştiu de ce, îmi este imposibil să nu mă gândesc că este mult mai facil să faci achiziţii de tehnologie în valoare de milioane de dolari/euro, decât să investeşti în personal, în calificări şi în programe. Poate că recompensele după achiziţionarea de tehnologie sunt mai… vizibile? Poate că investiţiile în politica de personal nu ajung chiar acolo unde trebuie? Uite, dacă aş fi ziarist v-aş pune această întrebare, dacă aş avea prilejul…
Şi ştiţi de ce mai sunt supărat, domnule ministru? Mai sunt supărat şi pentru că, nu ştiu de unde şi până unde, s-a încetăţenit ideea că în spitale nu se mai moare. Aş vrea să fiu clar: nu pledez, n-aş avea cum, pentru exonerarea celor care se fac vinovaţi, într-adevăr, de culpă medicală. Numai că, după cum bine aţi studiat în perioada în care dumneavostră înşivă aţi fost rezident în sănătate publică, domnule ministru, ştiţi că aşa-numitul malpraxis este un concept diferenţiat în funcţie de arealul în care se practică medicina. Asta n-o spun eu – o spun inşii cei mai nervoşi în ce priveşte malpraxisul, şi anume americanii.
Cu alte cuvinte, ceea ce la New York, să spunem, este considerată culpă medicală, este privită cu mult mai multă îngăduinţă la Washoe, să spunem, unde accesul la tehnologie este mai sărăcuţ, unde numărul medicilor este mai scăzut etc. Din acest motiv, spitalelor şi celorlalte aşezăminte medicale din ţările civilizate li se atribuie un anumit grad, în funcţie de capacitatea de rezolvare a cazurilor. Acest grad se regăseşte şi în încadrarea cazurilor de malpraxis. Fireşte, a nu examina un pacient este culpă medicală şi la Tuamotu-din-Vale, pe insulele Marchize, acolo la ei, în Pacific, dar nu la asta mă refer. La noi, în schimb, nu contează că un pacient este examinat şi tratat la Jibou, să zicem – el este considerat, a priori, ca fiind culpă medicală dacă nu are o evoluţie favorabilă, deşi la Jibou nu se pune problema unor capacităţi medicale optimale. În mod similar, am avut prilejul să văd la TV câteva cazuri care nu ţineau de culpa medicală, dar care erau tratate ca atare, fără ca dumneavoastră să explicaţi vreodată (nici predecesorii dumneavoastră n-au făcut-o) că medicina are limite şi că anumite maladii nu sunt compatibile nici cu viaţa, nici cu un diagnostic în doi timpi şi trei mişcări. Această realitate ar trebui să vă fie familiară – nu există specialitate medicală în care capitolul de diagnostic diferenţial să nu ocupe pagini întregi – aţi făcut 6 ani de facultate şi trebuie să ştiţi asta! Pe de altă parte, nu este treaba pacienţilor să înţeleagă cum stau aceste lucruri fără o explicaţie – pacienţii, însă, doar văd cum trageţi concluzii din vârful condeiului, de parcă medicina ar fi un service auto în care omul intră bolnav pe o parte, ieşind pe partea cealaltă, cu necesitate, sănătos şi zâmbitor.
Dar, las’ că aici, nici cei care ar trebui să pledeze corect pentru cazurile complexe nu o fac aşa cum ar trebui – aşa că această vină o împărţiţi cu confraţii noştri care recurg (e obicei naţional!) la număratul arogant al ouălelor în loc de a furniza publicului explicaţii inteligibile. Vina dumneavostră, însă, este că în ciuda faptului că ştiţi şi aceste lucruri, nu v-am auzit niciodată punând la punct respectivele probleme – să se datoreze asta relaţiei de strânsă prietenie pe care doriţi s-o clădiţi cu presa, în detrimentul realităţii?
Nu îndrăznesc să vă bănuiesc de aşa ceva. La fel cum nu îndrăznesc să vă bănuiesc de nimic rău (honi soit qui mal y pense!) nici când afirmaţi, prin interpuşi, că preţurile la medicamente, care tocmai au crescut, vor scădea în luna aprilie. Până atunci, însă, mă întreb cu ce anume substanţe vom mai da anestezie pacienţilor fără ca spitalele să nu devină datoare vândute (ştiţi cât de mult s-au scumpit anestezicele?), dar, mai bine mă opresc, căci deschid un alt subiect.
Numai că, uite că am ajuns să vorbesc şi despre bani. Aici, chiar că nu mă bag, domnule ministru. Ştiţi, n-am pregătire financiară. Absolut deloc. Numai că, auzind atât de multă lume povestind tot soiul de lucruri stranii care au loc cu banii de la Casa de Asigurări, mai ales în anii electorali, aş dori şi eu să vă fac, în măsura în care nu vă irit prea tare, o anume propunere. Fiţi pe pace, ştiu că banii de la Casa de Asigurări nu sunt pe tarlaua dumneavoastră, dar, măcar d.p.d.v. moral, dumneavoastră sunteţi garantul sănătăţii publice din România. În context, v-aş sugera să solicitaţi un audit în ce priveşte banii de la Casă – dar nu un audit din ăsta, ca între prieteni, ci un audit cu o firmă externă, independentă, care să scobească aşa cum trebuie prin conturile Casei Naţionale de Asigurări. Sunt sigur că mulţi români ar fi dispuşi să dea încă nişte bani (s-au obişnuit, săracii, inclusiv cu onorariile cu care, nu-i aşa, ne „îmbogăţesc” nepermis de mult pe noi, medicii), sunt convins, aşadar că românii ar oferi prin subscripţie publică banii necesari auditorilor, numai ca să ştie ce căi iau cotele prelevate din salariile lor.
Se duc banii de asigurări doar în sistemul sanitar? Dacă da, ce anume se întâmplă cu ei în sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, într-o criză financiară perpetuă? Cine răspunde de fondurile prost investite în sănătate? Dacă toată lumea e nemulţumită, de ce nici unul dintre şefii Casei de Asigurări nu a dat explicaţii vizavi de filiera banilor pe care îi are în administrare? Pe de altă parte, dacă noi, medicii, suntem nişte proşti în ce priveşte administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem după ce mulţi manageri de spitale au fost selectaţi din alte profesii? Şi dacă nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lăsaţi pe bară colegii dumneavoastră de la Institutul de Sănătate Publică, domnule ministru? De ce n-am văzut nici un specialist în sănătate publică în funcţii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastră aveau scuza că n-au auzit de aceşti specialişti – dar, în ce vă priveşte, vorbim despre colegii dumneavoastră de rezidenţiat, vorbim despre conferenţiarii şi profesorii dumneavoastră, domnule ministru…
Chiar aşa o părere proastă să aveţi despre cei care v-au învăţat cum să fiţi ministru, domnule ministru?
Nu mă aştept ca vreun decident să ia în seamă ce am scris eu aici, nici chiar dumneavoastră, domnule ministru. M-am obişnuit să nu primesc răspunsuri, nici chiar la adresele oficiale în care semnalez decidenţilor probleme similare cu cele enumerate aici. Unii mi-au spus (doar verbal) că bat câmpii. Alţii mi-au spus, tot verbal, să fac gura mai mică. Alţii au relatat, în absenţă, că sunt o fiinţă imprevizibilă. M-am obişnuit cu toate astea, domnule ministru.
Cu un singur lucru nu m-am obişnuit, însă, acela fiind că numai noi, practicienii, ajungem să dăm explicaţii pacienţilor şi rudelor lor. Noi, practicienii, trebuie să justificăm incapacitatea sistemului de a oferi necesarul absolut minimal pentru o medicină onestă în 2009. Pe noi se supără pacienţii şi rudele lor când cazurile nu merg bine, deşi, doamne iartă-mă, ştim ce ar trebui făcut la cazul X, dar n-avem de unde să-i oferim ceea ce ar necesita acelaşi caz X – şi nu, nu vorbesc de nanotehnologii şi de transplanturi, vorbesc de banalele antibiotice, de feşe, de perfuzoare, de numărul angajaţilor, de analgezice şi de mănuşi de unică folosinţă şi de seringi.
Pe de altă parte, vă mărturisesc, domnule ministru, că nu reuşesc să mă obişnuiesc cu ideea că, prin tăcere, devin complice cu un sistem care, în egală măsură, afectează şi starea de sănătate a populaţiei, dar şi onoarea profesiei medicale. Oh, da, ştiu că sunt patetic – dar aşa m-au educat ai mei acasă, de mic. Vreau să spun că există cuvinte în care, eu unul, continui să cred, domnule ministru, părându-mi-se chiar mai importante decât accesoriile din jur. De altfel o să vorbesc chiar acum şi despre ele, despre accesorii…
Aşadar! Să nu vă aşteptaţi, cumva, să-mi pun cenuşă în cap pentru acele aspecte sistematic evitate în discuţiile publice cu medici – mă refer, cum altfel, la onorariile aşa-zis necuvenite. Nu vreau să iniţiez o captatio benevolentiae vizavi de pacienţi, aşa că nu vă speriaţi, domnule ministru, că aş fi în stare să mă aliez acum cu pacienţii ca să ne năpustim, împreună, pe bancheta din spate a vreunui Ferrari! Din contră, am azi chef să-mi ridic toată lumea în cap – pe non-medici inclusiv. În ultima lună mi-am petrecut fiecare a cincea noapte în spital, prin urmare sunt obosit şi nu-mi mai pasă de consecinţe.
Sunt ani de zile, stimat public, de când vi se tot spune că medicina nu costă decât cei 16% despre soarta cărora nu ştim nimic, deşi, o ştiţi prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastră, stimat public, vă prefaceţi că aşa ar trebui să stea lucrurile deşi auziţi foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri strânse pentru ca un pacient nefericit să fie operat în străinătate. Se vehiculează sume între 20.000 şi 140.000 de euro pentru o intervenţie, dar dumneavoastră vă prefaceţi că aceste cereri de ajutor pentru nişte semeni în reală suferinţă sunt acceptabile atunci când trebuie să ne tratăm în străinătate, dar că devin inacceptabile când trebuie plătite acasă.
Medicina costă mult, foarte mult, al naibii de mult costă, doamnelor şi domnilor.
De altfel, dumneavoastră înşivă aţi găsit soluţia la această problemă – adresarea la serviciile private. Acolo aţi găsit şi curăţenia care vă lipseşte în spitalele de stat şi modul de comunicare pe care vi l-aţi dorit. Cu alte cuvinte, aţi realizat că un anumit standard al serviciilor costă nişte bani pe care n-aţi ezitat să-i oferiţi. Şi acum, o să vă întreb, în ciuda vociferărilor: câţi dintre dumneavoastră aţi plătit asigurări de sănătate complementare, care v-ar fi permis să vă adresaţi unor servicii superioare, şi câţi aţi preferat să plătiţi leasinguri la maşini scumpe, bunuri electrocasnice etc?
Răspunsul, îl cunoaşteţi mai bine decât mine: vă este mai ieftin să plătiţi onorarii cenuşii la nevoie, decât o cotă parte din venituri, permanent, asta lăsând la o parte profilul comportamental de masă al românilor, care preferă să epateze cu un mobil foarte scump, decât să fie abonaţi la serviciul de sănătate X.
Ştiu, mie mi-e uşor să vorbesc din acest punct de vedere – n-am cerut nicicând vreunui pacient nici un capăt de aţă şi nici n-am s-o fac, din motive absolut personale. Pe de altă parte, nici n-o să-mi scadă clientela după acest autodafé – mai bine de 50% dintre pacienţii mei nu mă caută direct: ei ajung să mă cunoască doar după ce-şi revin din şocurile care îi aduc, din nefericire, la spital.
Dar, având în vedere că n-am cerut niciodată nimic, nimănui, aş vrea ca atât eu, cât şi colegii de vârsta mea care, mulţi nu v-au cerut nici ei, nimic, niciodată, şi care şi-au petrecut în 23 de ani de practică (am făcut calcule, domnule ministru!), cam şase ani de gărzi puse cap la cap, colegi care, în plus, au stat în jur de 40% din timp peste program, fără a fi plătiţi nici oficial, nici neoficial – în numele tuturor celor care v-au făcut sănătoşi, unii venind noaptea de acasă când nu era treaba lor s-o facă, mulţi suplinind lipsa cronică de personal, în numele celor care v-au prelungit viaţa, ba chiar şi în numele celor care v-au primit onorariile pentru care nu şi-au pus doar o simplă semnătură pe un act, ci care v-au operat, v-au anesteziat, v-au tratat în timp ce majoritatea dormeaţi – în numele tuturor, vă spun să nu-i mai credeţi pe toţi miniştrii sănătăţii, mult mai interesaţi în exerciţii de imagine decât în rezolvarea problemelor din sistem. Incapacitatea politică de a administra sistemul medical, domnule ministru, este doar incapacitatea dumneavoastră – nu este dovada nici a slabei pregătiri a celei mai mari părţi a medicilor şi nici a unei imoralităţi funciare a celor în halat alb.
Şi, pentru că tot avem un ministru al sănătăţii cu dublă specialitate, o să-mi permit următoarea afirmaţie, stimat public: când ai în buzunar bani pentru un Logan la mâna a doua, e cel puţin bizar să ai pretenţia să mergi toată ziua-bunăziua într-un Ferrari! Şi, ca să închei subiectul banilor negri, nepermişi, sau cum vreţi să le spuneţi, am să vă pun problema în felul următor: problema fundamentală a practicianului este să-şi trateze toţi pacienţii în mod egal şi fără să condiţioneze actul medical – în rest, însă, sper că nu doriţi să fiţi trataţi (doamne fereşte!) de chirurgi cărora să le stea mintea la plata întreţinerii sau care să se îmbulzească pe la cozi doar pentru că am fi cu toţii egali, sau care să stea peste program doar pentru că la noi în ţară, n-au apărut încă listele de aşteptare. Pe de altă parte, dumneavoastră înşivă, chiar inconştient, aveţi anumite aşteptări de la imaginea simbolică a medicului (era să spun de la engrama medicului) dar, numai când aveţi nevoie de el, aveţi pretenţia să se ridice la respectivul nivel de aşteptare. În rest, însă, când slavă domnului, sunteţi sănătoşi, aţi dori ca medicii să facă parte din marea masă a mulţimilor, ignorând realitatea despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, un medic.
Am să închei, discutând despre afirmaţia absolut aiuritoare că un coleg (fie el un scelerat care nu şi-a văzut pacientul la nevoie) a încasat 104 milioane de lei într-o lună.
Această afirmaţie determină o dilemă à la Nae Caţavencu – am s-o expun, pentru că domnul doctor Raed Arafat (of, cât de mult l-am admirat pentru realizările de la SMURD!) a ridicat-o la fileu. Nici eu şi nici nimeni altcineva, niciodată, n-am auzit de un salariu atât de mare în medicina românească, la stat. Dacă acel medic a primit, în mână, 104 milioane de lei la actualele tarife de plată, înseamnă că a petrecut în spital un număr de ore înfiorător de mare – un număr de ore nepermis prin codul muncii nu numai în ţara noastră, ci oriunde pe pământ. De aici, ce deducem? Sau că afirmaţia este adevărată – în consecinţă, schema de personal din acel spital era îngrozitor de subţire (nu mă mir) şi că nu era altă soluţie, decât ca respectivul medic să stea la nesfârşit în spital. Prin urmare, vina medicului care nu şi-a văzut pacientul (asta n-am să înţeleg niciodată, indiferent cât de istovit ar fi fost) trebuia împărţită cu vina sistemului supervizat de dumneavoastră, domnule ministru, sistem care permite încălcarea legii în ce priveşte numărul de ore lucrat. În context, vă întreb încă o dată: cum intenţionaţi să manageriaţi politica de personal, domnule ministru, în condiţiile în care România are cu 30% mai puţini medici decât este necesar? Nu uitaţi că şi eu vorbesc la rece – dar pot eu să ştiu cum o să reacţionez după ce o să mă ajutaţi să câştig 104 milioane de lei, petrecând o lună întreagă la serviciu? Poate că o să-mi văd pacientul, totuşi – dar credeţi că o să-l examinez corect?
Ce părere aveţi, domnule ministru?
Pe de altă parte… chiar 104 milioane?!?! Şi dacă domnul Arafat nu s-a uitat cu atenţie pe fluturaş şi a făcut o aserţiune nefondată?
Dacă se dovedeşte varianta neatenţiei, o să vă fie greu s-o justificaţi în faţa colegilor care, lucrând cu mult peste program, abia dacă reuşesc să ridice cel mult 40% din acel salariu, după o lună de lucru istovitoare. Aşa că mă întreb şi eu, cu naivitate, de ce a trebuit să vehiculaţi un lucru într-atât de neadevărat pe posturile TV, domnule ministru?
Cu stimă,
Un Împricinat de Medic
p.s. – Sincer, n-am de gând să moderez acest post, pentru că ştiu care vor fi reacţiile. Iertare pentru ce spun acum, dar, din nefericire, moderările la acest post, ca şi invectivele, nu vor avea nici un sens aici, în scris – ele vor avea loc în viaţa reală, în camerele de gardă, când dumneavoastră, pacienţii care nu mai aveţi încredere în noi, medicii dumneavoastră, veţi vedea că veţi aştepta din ce în ce mai mult pentru o consultaţie din ce în ce mai sumară, consultaţie urmată de un tratament din ce în ce mai frugal. Pentru ca realitatea să nu fie asta, o să fie nevoie de o minune: din păcate, nu văd cine o să fie în stare s-o aducă printre noi.
La fel de sincer vă spun că sunt momente când nu mai am chef să stau nici o clipă peste program (lucru de la sine înţeles în orice altă ţară), după ce văd cum profesia îmi este terfelită. Nu-i înţeleg nici pe colegii mei care, în loc de explicaţii coerente, răspund cu aroganţă – dar le găsesc circumstanţe atenuante: mi se pare cel puţin bizar ca specia denumită ziarişti să generalizeze, ricanând, o problemă tragică, azvârlind oprobiul asupra unei întregi categorii profesionale. Din experienţă proprie ştiu cum se comportă anumiţi ziarişti la spital – la fel ca şi pacienţii cu foarte mulţi bani, îşi imaginează că sănătatea poate fi dobândită prin presiune sau… prin bani. La fel ca şi pacienţii cu foarte muţi bani, consideră că se înţelege de la sine că domniile-lor merită un tratament preferenţial…
Ceea ce nu e deloc adevărat. Dar, ar fi acesta un motiv suficient pentru a considera că toţi ziariştii sunt prost crescuţi sau animaţi de parti-pris-uri?
În fine…
Acest post este dedicat tuturor medicilor care strâng din dinţi.
Cata dreptate aveti…
Nu sunt decat o incapatatata studenta la medicina, cu niste parinti hotarati care au incercat sa ma determine prin toate metodele sa nu intru in tagma asta batjocorita de toata lumea. Dar nu, nu au putut, asta a fost dornita mea, e pasiunea mea. Insa mi-e tot mai frica de finalul facultatii, parintii ma finanteza, insa sunt pensionari..cat timp isi vor mai permite, in 2 ani daca lucrurile decurg asa o sa fiu tanara rezidenta :)) cu cel mult 1000 ron pe luna, in cond in care stau intr-un centru universitar renumit unde toate sunt scumpe mai ales chiria si intretinerea…imi va fi de ajuns?!
Am decis deja…cu toate ca o sa sufar…imi iau talpasitza si ma duc…cat vad cu ochii… ca peste tot e criza, de medici,si nu sunt naiva nu ma gandesc ca undeva totul e roz…stiu cum e…chiar acum sunt in strainatate insa…ai statutul de medic pe care lumea il stie de mii de ani! Din fericire am ascultat de parinti cand am fost mica si vb fluent 3 limbi de circulatie internationala asa ca am de unde sa aleg unde sa merg. Imi va fi greu, dar macar imi voi implini visul, sa pot sa ma gandesc doar la pacient…nimic mai mult. Sunt curioasa sa vad cum va arata lacul care colcaieste de indiferenta din conducere cand vor ajunge la concluzia ca mai mult de 50% din tinerii absolventi au zburat deja…si ca spitalele vor fi pline…de pacienti si medici lipsa!
Mi-e scarba si groaza sa fiu atat medic cat si pacient in tara in care am avut nenorocul sa ma nasc! Imi pare rau pentru cei care acum practica medicina, pentru ca stiu ce inseamna sa te sacrifici, sa te imbolnavesti de stomac de la stress, de la emotii de la examene si alte griji ca in final sa fii tratat cu dispret, trist…:(
Nimic mai adevarat si mai crunt. mergem mai departe, asa am fost invatati!
desi nu ma aflu in Romania incerc sa urmaresc stirile din tara, mai ales cind sunt legate de profesia medicala.
de fiecare data cind incepe o campanie de presa de genul celei in desfasurare zilele astea sunt dezamagit de cei care acuza intregul corp medical de bolile sistemului.la fel de dezamagit sunt si de comentarii pline de violenta verbala si instigari la violenta fizica lasate de diversi cititori.
cu toate astea am fost placut surprins de citiva oameni care se pare ca pot inca sa analizeze obiectiv situatia. atit timp cit oameni de litere cum ar fi Cristian Tudor Popescu (cu care nu sunt intotdeauna de acord) sau Mircea Dinescu spun ca este o mare greseala sa acuzi medicii in bloc mi se pare ca nu este totul pierdut.
am constatat ca respect pentru medici inca exista in Romania desi la un moment dat aveam impresia ca nu mai exista asa ceva si chiar ma intrebam cum poate un medic cinstit care lupta pentru pacient si care nu a conditionat niciodata actul medical sa mai lucreze in conditiile in care vede ca stiri cu titlul “spitalul mortii” sau “diavolii in halate albe”
si da, cred ca este si de datoria mea sa multumesc tuturor medicilor cu vocatie ramasi pe baricade in Romania care au grija de parintii si bunicii nostri.
va multumesc si va doresc, pe cit posibil, garda usoara in continuare!
Sunt medic rezident si in toamna am examenul de specialitate, ceea ce inseamna ca la anul voi fi medic specialist. Pana acum o luna eram convinsa ca voi lucra in aceasta tara; vroiam sa ma duc intr-un oras de provincie. Acum, cu toata aceasta campanie anti-medici, cu aceasta isterie generala in care toti suntem asa usor catalogati, ma gandesc sincer sa plec din tara, sa ma duc sa lucrez in conditii civilizate si in acelasi timp sa fiu respectata. Intrebarea este: daca toti gandesc ca mine ( si multi o fac, credeti-ma), cine va mai trata pacientii din Romania?
Apropo de reactii, zilele trecute eram de garda ( la psihiatrie). Cei care mai au cunostinte medicale stiu ca la aceasta specialitate se pune diagnosticul pe discutii, pe discursul pacientului. A venit o familie de romi, carora li s-a dat o reteta ( reteta care ar fi trebuit sa fie data din policlinica nu la camera de garda) si au iesit tipand ca nici macar nu i-am “pipait pe cap”, ca se duc sa ne reclame. Asta esta efectul campaniei duse importiva noastra.
In final am alta intrebare:daca pacientii au toate drepturile din lume, avem si noi vreun drept? Avem si noi dreptul de a nu fi jigniti in fiecare zi si de a nu fi amenintati mereu cu reclamatii atunci cand pacientii vor altceva decat ceea ce poate face medicul respectiv pentru ei?
Unde lucrati, domnule doctor? Parca mi-ati mai dat curaj: daca exista din loc in loc oameni ca dvs. poate mai avem o sansa.
Nu conteaza unde lucrez – sa stiti ca exista in multe spitale medici de toata isprava. Nici prin cap nu-mi trece sa ma consider deosebit fata de ceilalti colegi ai mei. Numai ca vad cum totul se distruge de jur imprejur, cum sistemul se face farame si ca deciziile serioase sunt, ca de obicei, lasate deoparte.
Acest post a fost scris inainte de cazul de la Satu Mare. Sunt ingrozitor de trist ca am avut o gura “aurita” – de la aparitia posturilor au mai avut loc inca DOUA cazuri de decese in care, principala cauza, este brambureala din sistem si ignorarea sistematica a normelor de buna practica.
Stiati ca publicarea ghidurilor de practica medicala ar obliga statul roman sa-si recunoasca, odata pentru totdeauna, falimentul politicii din sanatate?
As vrea sa vad raspunsuri publice, oficiale la aceasta scrisoare de la Bazac, de la Boc si de la Raed Arafat. As vrea, dar nu voi vedea…
Nu sunt de profesie medic, asa ca nu stiu daca sunt binevenita.
Spuneti multe adevaruri dureroase in scrisoarea dvs.,ce vizeaza afectiuni cronice si profunde in sistemul sanitar din Romania.
Un paragraf mi-a atras indeosebi atentia, si anume, cel referitor la faptul ca unii dintre noi, recurg la serviciile medicale private. De unde concluzia: actul medical, mai ales cel facut cu profesionalism si plin de respect pentru pacient, costa. Si ca ar fi bine sa contractam asigurari de sanatate private. Dar acel procent care se colecteaza la sursa(adica la venitul nostru brut), nu este suficient pentru acoperirea serviciilor medicale? Se pare ca nu, caci si dvs. v-ati intrebat,retoric, cum sunt gestionate sumele colectate de la asigurati.
Acest fenomen ma supara enorm, deoarece sunt bancher de multi ani si ca multi altii, am cotizat destul de mult la Bugetul Asig. de Sanatate. Iar in schimb, pentru aceste contributii, a trebuit sa inghit nu de putine ori, impertinenta anumitor medici.
Este un sistem medical bolnav, intr-o societate bolnava.
Numai bine, cu respect,
Tudor Musat
tata ar fi fost mindru de scrisoarea asta.
avea 5 ani cind s-a hotarit sa se faca medic oftalmolog, dintr-o intimplare nefericita cu un prieten de joaca. a scos spanuri de metal din ochi cu obiecte improvizate, cind lucra la forja, la Aiud, in inchisoare. si stam aproape de Vatra Luminoasa tocmai pentru ca era aproape de orbii lui dragi.
eu asa stiu ca trebuie sa fie medicii. si cind sunt huliti, ma doare de parc-ar da in tata.
Sunteti binevenita, pacat ca ne-am cunoscut sub asemenea auspicii. Acesta nu este un blog medical.
Pacostea este ca banii din sistem, banii cotizati de toata lumea, nu ajung pentru acoperirea unor protocoale corecte dpdv diagnostic si terapeutic. Ghidurile de practica medicala, daca ar fi publicate, NU AR PUTEA SA CONDUCA LA ADOPTAREA ATITUDINILOR MEDICALE CORESPUNZATOARE, NEPUTAND FI ACOPERITE DE BANII AFLATI IN SISTEM.
Cat despre personalul din sistem, ce sa mai vorbim.
Personal, am redactat ghidurile pentru Tuberculoza chirurgicala de aproape 3 ani. Ministerul, care solicitase aceste ghiduri de la specialisti cu ocazia unei sedinte de la Palatul Patriarhiei (am scris un post pe acest blog pe aceasta tema) nu a mai fost interesat de ghidurile respective. Cunosc cel putin un alt specialist care a redactat ghidurile din specialitatea lui – nici lui nu i-au mai fost solicitate dupa ce le-a elaborat.
N-am intalnit pana acum un SINGUR medic care sa se comporte ok cu un pacient si sa nu-l trateze ca pe un simplu obiect. E adevarat ca sistemul sufera in Romania. Insa nu e doar cazul celui sanitar. Pana la urma totul se rezuma la momentul in care te duci la spital,iar maritul si “dumnezeiescul” medic iti da cu flit. Poate daca in facultate ati “invata” sa fiti oameni,inainte de “masini” oferitoare de diagnostice,lucrurile ar incepe sa se schimbe.
Raspuns pt # hurin2005436on
Imi pare tare rau ca nu ati fost tratat de catre nici un medic asa cum v-ar placea insa…in ciuda faptului ca sunt studenta la medicina, mi se inampla si mie…insa asta nu da dreptul nimanui sa generalizeze. Sunt medici exceptionali insa sunt altii care sunt satuii de mizeria sistemului in care se afla si poate nu reactioneaza cum ar trebui. As vrea sa vad un alt om intr-o situatie similara cum s-ar comporta…e usor sa vorbesti dar e greu cand esti in situatie E atat de simplu sa bagi toti oamenii intr-o oala…insa privit de mai de-aproape…e o drama pe care o traim cu totii..dupa cum am zis atat pentru medici cat si pentru pacienti…
De la un ziarist:
Frumoasa scrisoare, esti un om deosebit. Cu constiinta. Atipic pentru un medic roman. Cand cei ca si tine vor dispare… ce ne facem noi ca pacienti?
Intrebare: de ce nu te angajezi la un spital privat? La o clinica bine dotata, si cu personal suficient? De ce te complaci in mocirla aia numita SPITAL DE STAT? Institutie care TREBUIE FALIMENTATA, la fel ca intreaga industrie romaneasca…
Factorul politic are acest rol, de a falimenta sistemul, pentru ca apoi sa fie privatizat pe bani marunti. E mai ieftin un spital in colaps, decat unul functional…
Tu, ca om, ai de ales: normalitatea, la un spital privat (nu insist sa iti deschizi un cabinet propriu, sau sa te asociezi cu un coleg care a deschis ceva, deoarece ai o specialitate care necesita dotari serioase), sau sa te scufunzi in aceasta ghena de gunoi, falimentata intentionat de asa-zisi politicieni, niste nulitati promovate acolo in scopul mai sus mentionat.
adevarat…dureros de adevarat…suntem unii dintre acei rezidenti care fac acele garzi neplatite si care stiu ca nu vor avea un post in spitalele pe care le deservesc…iar daca vor avea…leafa lor ar fi una de mizerie…nu ca in acest moment am avea vreun salariu uimitor….doar echivalentul a 300 de euro….ne intrebam unde am gresit?…unde?…am facut 6 ani de zile o facultate, cum nu cred ca exista ca si dificultate….stiindu-se ca procesul de pregatire al unui medic este lung si anevoios…am luat acel infernal examen de rezidentiat dupa ce am invatat luni de zile fara pauza…si..finalul a fost cel asteptat…am ajuns rezidenti..pe chirurgie…o mare mandrie…pe trecem cca 14 ore in spital, fara a mai calcula orele de garda neplatite, incercand sa invatam si sa suplinim in acelasi timp lipsa personalului mediu si superior…si pt ce?..pt a fi denigrati…pt a fi numiti criminali, ignoranti si…lista ar putea continua…in conditiile in care la 30 de ani avem un salariu de 12 milioane…congrese, carti, supraspecializari…hmm…vise…de un concediu nu poate fi vorba…unde am gresit?…am gresit ca am invatat atat…ca imi place meseria pe care o practic?…am gresit?….nu…o sa plec..o sa plec…cu toate ca imi las parintii singuri, rudele, prietenii…o sa plec ca sa pot munci, ca sa pot trai, ca sa pot sa imi intemeiez o familie, sa imi fac o casa, sa ma pot duce macar 10 zile pe an in concediu, sa pot sa imi cresc copii..o sa plec…si sa ii vad cu cine raman,cei care ne denigreaza acum…cine o sa ii mai trateze…si ca mine, ca noi sunt multi tineri rezidenti..sa va vad atunci ce o sa faceti?
…sincer, cred ca toata suflarea medicala din romania ar trebui sa se stranga in fatza minsterului sanatatzii, cu o piatra in mana, si, la un semn, sa aruncam pietrele si sa strigam “domnule ministru, sa ne sugetzi ….!” …altceva nu merita. ashtia nu sunt oameni cu care sa ratzionalizezi…
nu am cum sa ma angajez in sistemul privat. specialitatea mea este extrem de scumpa chiar si pentru oamenii cu multi bani. pe de alta parte, pacientii de care ne ocupam noi se recruteaza, preponderent, din mediile sarace (TBC, maladii cronice pulmonare, infectii pleurale etc.), sau survin dupa accidente (traumatisme).
deci, sectorul privat imi este, si mie si colegilor mei de specialitate, inchis.
pt ziaristul romanesc Daniel:
-sunteti o specie execrabila, am vazut reporteri si prin alte tari, dar pe alde voi nu va depaseste nimeni la capitolul “hiene”. Scrieti la comanda, stiri care scot publicul in strada, etc. Nu exista la niciunul, nici cel mai mic interes pt “fapte obiective”. Sunteti prea multi: prea multe ziare, prea multe canale de televizune, prea multa frunza tocata la caini, pt o tara atat de mica. Citesc stirile pe internet si ma minunez ce agramati sunteti.
Practic, trebuie sa INVENTATI STIRI, ca sa supravietuiti. De fapt, nici voi nu sunteti vinovati: cerere si oferta…
Ce spui tu acolo, este o aberatie, care dovedeste iar si iar, ca scrieti prostii, fara sa va informati. Exista “numai spitale de stat” in Romania, pentru un simplu fapt: NICI UN ROMAN CU VENIT NORMAL NU SI-AR PUTEA PERMITE SA PLATEASCA LA STANDARDE DE “PRIVAT”, UN SERVICIU MEDICAL. Cartile sunt tot acelea ca si in occident, medicamentele costa LA FEL. Dar voi, vreti totul sa fie “mai ieftin”. Daca se poate, GRATIS.
Am vesti proaste pt voi: medicina nu e gratis, costa foarte multi bani. Ori platesti direct serviciul medical, ori platesti la asigurarea de stat de te ia naiba. De fapt, asa cum s-a dovedit din experienta altor tari bogate, nici unul dintre cele 2 sisteme nu merge perfect: in ala capitalist americanesc, mai mor oameni care nu au bani, in ala “socialist”, de fapt serviciile sunt cam proaste, tocmai pt ca “este subfinantat”, nefiind bani atat de multi, “pt toata lumea gratis”.
in rest, pt toti pacientii de pe aici: mergeti la medicul de familie in primul rand, nu suprasolicitati spitalele. Mda, o sa se interneze tot; sunt foarte curios cine o sa plateasca astea, cand or sa intre spitalele in faliment.
oh, si am uitat asistentele…de fapt, este prea mult de scris, asa cum am zis si mai sus, sistemul este prea putred si oricum se da cu pietre numai in capul medicilor.
Chiar nu ma mai intereseaza sa conving pe alde daniel sau hurin; ei NU POT FI CONVINSI.
pt studenti&rezidenti: invatati, ca invatati pt voi. Intr-adevar, e cumplit rezidentiatul in Romania, pt ca nu platesti din salariu nici chiria(prb numai cei cu venituri mari vor putea in viitor sa fie medici, pt ca ii va sustine financiar familia). Dar, odata specialist, EUROPA ESTE DESCHISA. Nu mai trebuie sa dai examene in plus, etc. Trebuie sa aplici pt job si atat.
pe cat se poate de adevarat..desi sunt inca student(anul 4),simt pe propria piele realitatea cruda din spitale…felicitarile mele domnului doctor pentru initiativa….o sa fac tot posibilul sa dau mai departe post-ul….sperand ca va exista un rasunet.in rest,tin sa mentionez ca ma numar printre miile de studenti si viitori medici care se gandesc daca e bine sa plece sau nu din tara.e greu dar nu prea exista alternativa.inca o data in viata trebuie sa mai induram altele.pentru ca e greu sa pleci departe de familie rude prieteni etc.m am familiarizat cu garzile prin spitale asa ca tin sa le transmit celor din mass media un mesaj pe cat se poate de simplu:voi nu stiti cum e sa fii medic!sa fii pus in fata pacientului/lor de cele mai multe ori(pentru ca in Romania sunt mult prea multi pacienti si prea putini medici), sa nu ai strictul necesar medical la dispozitie,sa faci o medicina cvasiperfecta dar cu suport minim, sa iti dai seama ca esti criticat de toti si ca nu mai ai timp pentru tine,pentru familie!Si inca ceva,multi oameni nu inteleg un lucru:un medic e medic,nu Dumnezeu…..Garda usoara,domnule doctor!
o tara in care educatia ,sanatatea si alte domenii importante au fost de-a lungul anilor pe ultimele locuri in atentia guvernantilor, o tara in care tinerii medici si asistenti prefera sa plece pe alte meleaguri sa-si cistige, in demnitate un salariu care sa le permita sa traiasca si sa profeseze, fara sa se gindeasca cu ingrijorare ,la ziua de miine( si ma refer nu numai la traiul zilnic,dar si la multele probleme de la locurile fiecaruia de munca ,gen :avem anestezic ( si apropo de anestezic – in sala de operatii chirurgul se adreseaza anestezistului: – Anestezic!
– De-al nostru sau de import?
-De import!
-S-a terminat!
-Atunci de-al nostru!
-Nani, nani puisor….)
sau avem necesarul de medicamente, fese, vata si cite si mai cite……., ? o tara in care omul simplu nu poate muri cu demnitate in unele spitale,(si aici ar fi multe de povestit – la conditiile jalnice pe care le ofera acestea …nu poate sa se numeasca …civilizata. Nu este adevarat,cei mai multi dintre romani nu vor totul gratis(asa cum a afirmat cineva mai sus), romani vor sa fie tratati bine si in conditii civilizate pentru banii pe care ii platesc ( indiferent ca sunt salariati la stat sau la privat sau pensionari).Ar trebui sa existe un pachet minim de servicii medicale,pe care sa il plateasca tota lumea la fel, indiferent daca cistiga 1 ron sau100000 ron, iar daca doreste un tratament mai sofisticat sau mai complex ,sa plateasca in plus-.Exista asigurari medicale private, dar spuneti-mi cum poate sa faca diferenta un medic intre un pacient cu asigurare si altul fara, daca ambii sunt tratati in acelas spital, cu aceeasi aparatura si aceleasi medicamente ? Ca de spitale private nu prea putem sa vorbim…unul ,doua prin locurile mai importante.Dar ce se intimpla cu restul oamenilor din tara, care ar dori un altfel de tratament? Multe foarte multe ar mai fi de spus, dar un singur lucru mai doresc sa amintesc.Exista, ca in orice domeniu de activitate, oameni care au har si dar , ca sa o practice si altii care nu au nici har si nici dar, dar…o practica.Imi doresc ca toti medicii din Romania sa aiba si har si dar .Pentru cei care le au am toata admiratia.Si zau ,nu sunt putini la numar…
shrek2 — daca ne ambalam, nu castigam nimic. incearca sa-i faci sa priceapa care e situatia: deja, distinsii ministeriabili au pe cap 3 cazutri si, fii sigur ca o sa mai fie si nu vor putea sa dea vina, la nesfarsit, pe medici. e momentul sa gasim ziaristi rationali (si ei au oameni de probitate profesionala) care sa pledeze cauza medicinei romanesti, pentru ca pe noi, pe medici, pacientii si publicul nu o sa ne creada – asa au dorit politicienii si avem de recuperat o politica de ani de zile in care s-a acreditat ideea ca medicina e gratis si ca nboi suntem niste nesimtiti de spagari.
asta a fost intentia decidentilor si le-a convenit sa fim mentinuti sub aceasta forma. da-ti seama. nu le dam salarii pentru ca ei iau spagi, oricum. in felul asta noua ne scad cheltuielile cu salariile si cu pensiile lor si, la o adica, dam vina pe ei, dupa cum se petrece si acum.
ziaristii de buna credinta trebuie convinsi de justetea observatiilor nostre, de faptul ca sunt obiective si ca, fundamental, pentru politicieni, medicina si fondurile CAS sunt o vita tocmai buna de muls.
Nu sunt ziaristul de mai sus astfel incat nu aruncati cu oua in mine :), stii voi ca romanii fac haz de necaz si atunci cand cineva moare, dar si acest lucru trebuie sa se schimbe cat mai curand posibil, pentru ca o sa ramanem numai cu zambetul pe fata si cu nimic altceva.
Sunt de acord cu parerea Domnului Doctor, asta este realitatea, dar sa stitii ca nu numai in domeniul sanatatii se intampla aceste lucruri, ganditiva la functionarii publicii care din cauza salariului mic, nu mai au stimulent pentru a ne servii asa cum se cuvine, de aceea cozi interminabile, de aceea lesina oameni pe la cozi, si tot din cauza banilor bineinteles sunt corupti. Asta este viata.
2 la mana, Profesorii, invatatorii, suplinitorii, care au un salariu de …………… cu multe zerouri inainte de virgula adica 000000000000,0000. ce sa mai zic.
Trebuie sa facem ceva, eu zic sa dam din nou ceasul inapoi, este momentul pentru ANUL 0, LUNA 0, ZIUA 0, ORA 0, MINUTUL 0, SECUNDA 0,
Este timpul pentru o noua REVOLUTIE,
TREBUIE sa iesim din nou in strada.
TREBUIE sa ne sustinem punctul de vedere.
TREBUIE sa aratam lumii si in general parlamentarilor nostri ales, ca nu suntem niste sclavii, ca nu muncim pentru ei, nu traim pentru ei.
TREBUIE SA O LUAM DIN NOU DE LA CAPAT.
Eu va rog tare mult sa luati acest punct de vedere in considerare, ma doare de prea mult timp inima sa vad oameni care plang ca nu au bani sa isi ia medicamente, ca sunt dati afara de la servici, ca nu au cu ce isi plati creditele ipotecare, ca isi fac un buget pentru ca sa isi cumpere o masina in rate si cand o cumpara si vin in tara cu ea trebuie sa dea taxa de poluare de 3 ori mai mare decat costul masinii, sa vad judecatori coruptii, sa vad directori corupti si multi multi alti.
VA SALUT SI VA MULTUMESC.
NU UITATI, O NOUA REVOLUTIE ESTE SINGURA SOLUTIE, CUTITUL A TRECUT DE MULT DE OS.
Scrisori, cereri, planuri și posibile soluții au mai fost trimise ministerului.
Nu putem schimba nimic, putem să dăm un exemplu chiar și în condiții de anarhie…
P.S. Stilul și “oful” par mai de grabă ale unui rezident decât ale unui șef de secție chirurgicală…
nu stiati de ce mor oamenii in spitalele de urgenta? tocmai am aflat de la dl.val valcu( un doctor frustrat,care o face pe ziaristul): din cauza medicilor de familie care isi inchid cabinetele la ora 19. ca daca astia ar sta non-stop in cabinet, (eventual sa se mute cu toate bagajele acolo),urgentele s-ar adresa lor si s-ar rezolva,dracului,problema din sistem.
da ironia sortii,muri azi si la usa unui asemenea cabinet , un batran de 82 de ani. care saracul probabil venise sa-si ridice reteta lunara pt. bolile lui multe. care amarata de reteta ii provoca,probabil, in fiecare luna dureri de inima la gandul ca nu stia cu ce bani s-o mai cumpere…care bani,cu criza asta,nu credea ca-i vor ajunge pt.toate medicamentele scumpite cu peste 30%…si va spun cu mana pe inima ,ca stiu colegi care le dau bani si mancare unor amarati de pacienti sa-si poata lua medicamentele. desigur ca asta nu se vede si nici nu are cineva,doamne fereste ,pretentia sa se vada. da intreb si eu ca un om care lucreaza in sistem de peste 25 de ani:comunitatea locala,biserica, oameni de bine,generosi, unde sunt? ca nu i-am vazut sa se inghesuie sa dea vreun sfant pt spitalele din oras .asa ca,unde esti dta,dle elias?
Domnule doctor aveti toata stima mea pentru cele scrise. Mai ales ca vin din partea unui medic chirurg. Nu vreau sa intru aici in detalii, dar chirurgii se dau deoparte cand vine vorba sa ridicam glasul si sa ne spunem pasul. Si NOI suntem vinovati pentru ceea ce ni se intampla. Pentru ca n-am fost niciodata in stare sa fim uniti, sa spunem ceea ce se cuvine sa fie facut, pentru ca acceptam, atunci cand nu avem pe cineva in spate sa ne ajute si cand suntem in situatia tanarului d-voastra coleg cu Solenza, sa fim sluga altora pentru a avea ce manca. Din punctul asta de vedere ma surprindeti. Probabil ca nu este o sectie universitara pentru ca n-am vazut nici macar una pana acum in care nepotismul si sclavia sa nu fie singurele modalitati de supravietuire. Tot respectul pentru colegii mei care au plecat. Stiu ca nu mai inseamna nimic astazi ideea de tara, patrie….Numai ca cea de familie pentru unii din noi inseamna mult mai mult decat banii. Ce vreti sa spun: ca astept sa raman singur si deocamdata nu imi intemeiez o familie (oricum n-am avea cu ce) ca sa pot sa plec intr-un viitor?! A spus cineva ca medicina inseamna sacrificiu. E adevarat numai ca…in momentul in care pacientul intra in camera de garda si cel care il insoteste se uita la tine cu ura si dispret…pentru cine sacrificiu? Sa ma ierte Dumnezeu, dar, desi am facut aceasta meserie dintr-o chemare si desi ne simtim extraordinar cand un pacient iti multumeste cu lacrimi in ochi pentru ce ai facut pentru el, nu suntem toti medicii Maica Tereza. Avem si noi orgolii, suflet, vicii, dorinte, sperante…Am ajuns sa coboram cu adevarata repulsie in garda stiind ca ne asteapta injuraturi directe in fata, sau printre dinti, certuri cu oameni pe care nu-i cunosti…Si colac peste pupaza mai vin si certurile cu colegii de garda de pe celelalte specialitati. Si mai apare si cate un pompier de la SMURD, care acum avandu-l pe domnul dr.Arafat in spate se cred zei coborati pe pamant, si care sa nu care cumva sa indraznesti sa nu internezi pacientul adus de ei ca te iau peste picior si peste cateva ore te trezesti si cu TV pe cap. Nu conteaza ca e urgenta, ca ai unde sa-i internezi, de fapt pentru ei nu conteaza nici daca l-au adus la alt spital sau alta sectie decat cea potrivita. Sa ne ajute Dumnezeu sa ne schimbam ca noi nu cred ca o vom face prea curand. Asta e tara in care traim (nu stiu pentru cat timp) si pe care acest popor, ma doare sufletul ca o spun, cred ca o merita. Garzi cat mai usoare domnule doctor! Si multumesc mult celor care au avut un cuvant frumos de spus despre medici.
Va urez, domnule Eugen, sa nu ne cunoastem niciodata in mediu chirurgical. Problemele sunt exact cele expuse – sunt medic, nu generator de scandaluri publice. Oful se datoreaza pur si simplu faptului ca vom mai vedea multe asemenea decese. Nu eu sunt cel care trebuie sa va spuna ca nu va pot oferi “decat lacrimi, sudoare si sange” – le primiti zi de zi, dar cei care vi le ofera nu au curajul sa si le asume.
Fii sigur ca cei din spitalul meu vor citi scrisoarea!
Daca nu moderezi comentariile te poti astepta la orice si pot sa spun dintr-o experienta destul de amara ca uneori comentariile rautacioase chiar dor. Din pacate si azi la radio si online au aparut alte decese prin spitale, deci presiunile sunt mari. Un ginecolog este vinovat ca dupa 36 de ore de garda s-a dus acasa si exact dupa plecarea lui s-a intamplat…si nu era nici un alt doctor prin zona. Acum daca cineva isi imagineaza ca voi doctorii nu aveti dreptul sa mai si dormiti, ce sa zic, dar daca sunteti obositi puteti pune mana pe bisturiu? O operatie inseamna precizie si pe urma iar nu va iarta nimeni.
Uite sotul meu a tot mers zilele astea la o camera de garda la chirurgie, a intalnit niste medici cumsecade, dedicati meseriei lor si nu-i cunostea dinainte. Deci cum as putea sa spun lucruri rele, dar asa cum spunea cineva nu stiu unde in spitale se mai si moare, din pacate. Ca acolo se intalneste viata cu moartea.
Garda usoara, sau odihna placuta, caci nu stiu ce sa mai zic.
O seara buna!
Am citit cu mare atentie scrisoarea si este dureros cit de adevarate sunt toate.
Nu poti trata un pacient fara incredere reciproca.In urma cu 2 zile dupa 52 de consultatii mi-a intrat in cabinet un pacient care mi-a pus pe masa un reportofon ,pentru orice eventualitate mi-a declarat. Credeti ca am putut sa consult?
M-am ridicat si am plecat.Ceilalti pacienti care erau in sala de asteptare au incercat sa ma linisteasca .Stiti care a fost reactia doamnei ? Un val de injurii la adresa medicilor.Surprinzator dar cu persoana respectiva m-am inteles bine si imi este pacienta de multi ani.
Am 32 de ani de munca si nu mi s-a intimplat niciodata asa ceva.
Am ramas cu un gust amar .
Vina cea mai mare o avem tot noi doctorii ca rabdam ca fraierii…
Domnule Bogdan Radu, as dori sa va anunt ca tatal dumneavoastra nu a murit pentru ca anestezistul ar fi fost nemultumit de banii dati – nu vad cum asta ar fi posibil. Explicatia ar fi ca oamenii mai si mor si medicii nu pot sa faca minuni tot timpul. Dar ca dumneavoastra gandesc multi neaveniti ( scuzati-mi va rog apelativul ). Care ar fi dovada pe care va bazati cand afirmati acele lucruri domnule Bogdan Radu? Eu va inteleg suferinta, durerea cauzate de pierderea tatalui dumneavoastra, dar acuzatia dumneavoastra este nefondata.
sunt student la medicina generala in anul 6 si in ciuda apropierii examenului de rezidentiat, imi permit sa petrec zilnic 5 ore in cadrul unui spital pentru a invata cat mai multe.
nu e zi de la inceputul aceste campanii impotriva medicilor, sa nu fie un pacient nervos care sa ameninte corpul medical cu procese sau cu “presa” pentru ca trebuie sa astepte din cauza aglomeratiei si a lipsei de personal.
nu da vina pe sistem ci da vina pe doctorul care deja a consultat zeci de pacienti in acea garda si este obosit pentru ca la urma urmei este un om sau pe asistenta care trebuie sa stea cu ochii pe 6 saloane si cateva rezerve cu un total de 30 de paturi din simplul motiv ca pe schema de personal dupa orele 15:00 din 3 asistente mai ramane doar una ajutata de o infirmiera.
nu stiu de ce oamenii au ajuns atat de comozi … nimeni nu vrea sa stea in spital mai mult de o zi DESI TREBUIE SA FIE TINUTI SUB SUPRAVEGHERE, nimeni nu doreste un tratament complex de lunga durata ci prefera maxim 2 pilule si fereasca sfintii sa i se prescrie un supozitor pentru ca reactia imediata va fi “nu imi plac”, iar ca totul sa fie complet, pacientii sa asteapta sa se vindece in 2 zile … daca oricare din aceste conditii sunt incalcate, medicul e considerat un incompetent, iar pacientul respectiv va cauta un alt medic si va rosti celebra fraza “am considerat ca tratamentul nu era potrivit” …. daca pacientul respectiv “stia” deja ce tratament i se potriveste, de ce a mai avut nevoie de un medic ….
doctorii sunt si ei oameni si ar trebui tratati ca atare
se simte in spital aceasta tensiune creata de campania impotriva medicilor, pacientii privesc fiecare gest al medicului cu neincredere, iar medicul la randul lui este tot mai distant de frica sa nu fie un pacient nemultumit de calitatea actului medical
” hurin2005436on 07 Feb 2009 at 10:43 am
N-am intalnit pana acum un SINGUR medic care sa se comporte ok cu un pacient si sa nu-l trateze ca pe un simplu obiect. E adevarat ca sistemul sufera in Romania. Insa nu e doar cazul celui sanitar. Pana la urma totul se rezuma la momentul in care te duci la spital,iar maritul si “dumnezeiescul” medic iti da cu flit. Poate daca in facultate ati “invata” sa fiti oameni,inainte de “masini” oferitoare de diagnostice,lucrurile ar incepe sa se schimbe. ”
iar eu va pot spune ca rar am vazut prin spital pacienti care sa perceapa o imagine de ansamblu. majoritatea isi urmaresc propriul interes si ignora faptul ca acel medic trateaza zeci de pacienti si fiecare este cu patologia lui, suferinta lui si FRUSTRAREA LUI. pacientul merge la doctor cu gandul de a se face bine si nu constientizeaza ca acel medic este obosit si traieste sub un stres care in final il face indiferent la suferinta bolnavului. toata energia negativa a pacientilor este transmisa catre acel om zi de zi, luna de luna si an de an … cand pacientul se face bine, locul lui este luat de alt pacient si apoi de altul …. de medic cine are grija ?
MEDICUL nu este un ZEU sa ia durerea cu mana, nu este o BIBLIOTECA sa ofere un diagnostic imediat, nu este un ROBOT lipsit de defecte … ci este doar un om care si el poate avea probleme acasa, care si el poate fi bolnav sau poate are o zi proasta si este stresat … dar cui ii pasa ? acel medic trebuie sa fie intelegator si sa asculte miile de oameni care ii trec pragul intr-un an DAR PE EL CINE IL ACSULTA ?
Acest “strigat” e trist…dar e si el parte a realitatii sarace in care isi incep cei tineri activitatea, absolventii de la Medicina, cei care rostesc , cu sufletul si mintea (sau cu mintea si sufletul…?!? – ordinea e liber arbitru, zic eu , aici…) juramantul lui Hipocrate.(sau il rosteau…?).
Totul e mei simplu decat pare : lipsa de coordonare si in afara salii de operatie, lipsa de comunicare (“raportare”) catre minister, zilnic a lipsurilor din spitale, a paturilor disponibile si nu in ultimul rand, a inertiei romanului care nu mai vede ca…a mai trecut o zi si el…e cufundat in studiu/munca si nu a observat cum a mai trecut un an din viata.Respectul de sine e concomitent cu respectul fata de cei din jur.E doar o parere personala.
Sa nu uitam ca avem o populatie mult imbatranita inainte de vreme, si tineri care se…cresc singuri si oameni care fac boli profesionale noi (din cauza sensibilitatii la radiatiile diverse, la factorii nocivi, la “mancatul pe fuga” sau deloc in timpul serviciului…privat, depresiile aparute subit odata cu cresterea colesterolului pe baza de stress – in CV-uri se pune mult accent pe a citii:”rezistenta la stress”…zau?!) si mai avem…lipsa de miscare si de mere si lamai si ceai de musetel.
Astfel, munca medicilor e mult mult supraincarcata.La orice spital, cabinet, e nevoie de cel putin un/o contabil/a PRICEPUT/A in ale birocratiei, in ale evidentei, in ale comunicarii cu ramura administrativa din Ministerul Sanatatii si C.A.S.
Se reduc,din motive de economie prost inteleasa, din schema/organigrama prea mult “rotite” care AJUTA/USUREAZA munca sistemului sanitar in sine.Se fac privatizari negandite din pct de vdr contabilo-gestionaro-legislativ.Poate ca in Universitatile de medicina sau in cele de studii economice ar fi bine sa existe si “contabilitate medicala” la modul fff serious. Si nu doar “management blablabla”
oricat se va scrie sau se va vorbi, politicienii stau linistiti…si nu-i intereseaza.
stiti cand vor reactiona? cand vor fi intr-un impas major…adica in momentul in care , intr-o buna zi, nimeni nu se va mai duce la spital: nici un rezident, medic primar sau specialist si nici cadrele medicale medii: asistenti…
in acel moment, se vor gasi solutii pentru tot…pana atunci, nu va asteptati la nimic…
atunci, toti pacientii vor fi alaturi de medici, toti posibilii pacienti, oamenii de pe strada…pentru ca nu va mai exista nimeni sa acorde asistenta medicala…si va fi multa suferinta…(dar acum , nu este???)
alta solutie nu exista…cu vorba buna nu seface nimic in Romania…nici cu un milion de scrisori…
@sebastian-corn,
in primul rand, garda usoara.
in al doilea rand, sunt destul de departe de tara, ca sa nu-mi pese de ce cred eventualii ziaristi. de fapt, stiu ce cred “dansii” si nu pt ei scriu aici. stiu exact cati bani fac.
toti ziaristii astia, plus poporul romanesc, or sa inteleaga o singura chestie:
– CAND NU OR SA MAI FIE MEDICI IN TARA. [si asa, nu mai sunt, de fapt].
Am o amica, si-a luat specialitatea in pediatrie anul trecut in decembrie, din primavara lucreaza la Londra, pe post de medic specialist, cu 2000 de lire pe luna. Una din problemele majore pe care le-a intampinat, a fost ca ministerul nu-i aproba eliberarea nu stiu carei diplome/adeverinte, etc. Tocmai pt ca sunt atat de multi MEDICI TINERI, CARE PLEACA. Medici tineri ai caror parinti sunt pensionari, care nu-i mai pot sustine, samd.
Exista o problema uriasa in sistemul universitar medical romanesc, aceea a nepotismului. NU VA FI REZOLVATA.
Ajung la o varsta la care incep sa nu mai cred in miracole si nici ca oamenii sau mentalitatea se pot schimba. Romania o sa ramana vesnic o tara balcanica, in care mita, nepotismul si atitudinea “capra vecinului” nu vor disparea.
Cred ca ai nostri colegi, cei tineri, au uriasa sansa sa mearga sa lucreze direct in Europa; asta e parerea mea, pe care tin s-o imparatasesc pe acest blog(multumesc, apropo).
Cat despre ce se intampla acum in Romania, veti ajunge sa faceti medicina cu “pistolul la tampla”.
Am citit forumuri, am citit ziare, comentarii, etc, si EXACT SPRE ASTA VA INDREPTATI. Linsaj public.
Exista multe uscaturi printre doctori, mai ales printre cei romani. Ei bine, cand vad ce se intampla, cum sunt haituiti “in corpore” medicii in Romania, imi vine sa fiu solidar pana si cu ala de la Slatina.
Urlau unii pe hotnews…”ha, ati vazut? doctorul ala lua 100 de milioane!” Pt ca individul ala sa ia 100 de milioane la urgenta, de fapt facea o garda la 2 zile sau poate 3 zile. Practic, statea mai mult din jumatate din timpul pe o luna IN SPITAL. Si imi vine sa-l inteleg pana si pe ala, cand ii vine si-i arunca asistenta iar un “caz social”, “ca nu mai are chef sa-l vada si pe ala”, in conditiile astea. Individul ala NU ARE NICI O SCUZA, dar am zis, mai ca il inteleg pana si el.
Deci, nu stiu exact ce faceti, dar aveti grija, ca sunteti deja pusi la zid si viitorul suna si mai rau. Si chiar nu cred ca se merita; pt anii distrusi cu cartile in fata, sa ajungi sa se stearga pe jos cu tine, ca medic in Romania. De fapt, mi se pare cu atat mai dureros, pt “ca sunt ai tai”.
iar politicienii nici macar nu merita adusi in discutie. este criza, o sa fie si mai nasol, iar medicii sunt inca odata tzapi ispasitori potriviti. Nu cred ca mai este nici macar “un politician bine intentionat” in Romania. Si chiar daca ar fi, nu vad cum ar rezolva problemele din sistem. Pana atunci, o sa faceti medicina cu presa si cu televizorul la usa, servind cu mandrie tovaraseasca, etc.
prin 1990 suna un strigat de lupta, din piepurile inflacarate: “moarte intelectualilor!”
Ei, s-au mai “nuantzat” lucrurile, intre timp
Stimate domnule doctor,
As putea incepe spunand ca tatal meu este chirurg si ca trei dintre bunicii mei au fost medici. As putea sa spun ca lucrurile pe care le-ati scris dumneavoastra le aud tot mai mult in ultimii ani in propria mea familie.
Cu toate acestea, as vrea sa spun aceleasi lucruri in alt fel.
Sunt doctorand la Oxford si vreau sa ma intorc in sistemul universitar din Romania dupa ce termin. Absolut toata lumea, inclusiv tatal meu, imi spun ca e o nebunie sa iei o diploma de la una dintre primele cinci universitati din lume, pentru ca sa te intorci intr-o tara unde practic nu poti sa faci cercetare. Ma voi intoarce, totusi, pentru familia mea, pentru prietenii mei de la facultate care se straduiesc sa construiasca o scoala in domeniul in care lucram, pentru ca sa imi plimb cainele pe strazile orasului meu. Sunt doar motive sentimentale si prostesti, dar multi dintre prietenii mei aflati la “scoli inalte” simt la fel.
Cu toate acestea, imi pun intrebari la care nu gasesc nicicum raspunsurile de care am nevoie:
1. Cum ma voi putea obisnui din nou cu senzatia ca daca am nevoie de o carte pentru ceea ce scriu nu o gasesc in biblioteca?
2. Cum imi voi putea cumpara cartea respectiva din salariul meu de asistent universitar sau chiar de lector, in conditiile in care salariile respective ajung cu greu pentru mancare si cheltuieli de baza?
3. Cum voi mai ajunge la conferinte (pentru care universitatea la care sunt acum plateste participarea)?
4. Cum voi plati pentru ca sa am acces la datele necesare cercetarii?
5. Ce le voi spune studentilor mei ca sa ii conving ca are rost sa invete? ca vor avea un loc de munca din care sa poata trai? ca nu vor ajunge vanzatori cu diplome universitare? ca nu vor trebui, dupa 4 ani de invatat din greu sa se alature rudelor din Spania si din Italia ca si chelneri sau ca si muncitori in constructii?
… pe scurt: cum imi voi putea practica meseria pe care o iubesc si pe care profesionisti de varf din domeniu considera ca o fac bine?
Am fost extrem de emotionata cand am citit scrisoarea dumneavoastra. Din fericire pentru mine, daca eu gresesc in meseria mea, nimeni nu moare. Cu toate acestea, recunosc vocea omului care vrea sa isi faca bine meseria in tara lui. E vocea noastra, a tuturor, si mi se pare extraordinar ca totusi se aude. Ma bucura foarte mult sa vad oameni inteligenti, articulati, ridicandu-si vocea pentru ceva.
“Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie?” Iti doresc oameni care sa gandeasca, oameni care sa spuna nu, oameni care sa creada in ceea ce fac. Iti doresc pensionari care sa iasa in strada pentru ca le sunt incalcate drepturile, iti doresc profesori carora sa le pese atat de mult de copiii din mediul rural incat sa protesteze in fata Ministerului Educatiei pana cand isi pot permite financiar sa ofere invatatura la tara. Iti doresc vecini care sa cheme politia cand aud ca sunt batuti copii sau neveste, organizatii care sa reactioneze prompt. Iti doresc legi care sa nu se schimbe anual, iti doresc sa nu mai fi inecata de ordonante ale tuturor tembelilor de pe pamant. Iti doresc partide care sa stie ca sunt de stanga si nu se pot alia cu cele de dreapta si vice-versa. Iti doresc medici care sa nu ceara si sa nu accepte plicuri si sa nu aiba nevoie de ele ca sa poata plati gazul a doua zi. Iti doresc parinti care sa nu vina la scoala nervosi pentru ca profesorul le invata copilul cum sa salute. Iti doresc sa vina ziua in care oamenii vor avea voce pentru alti oameni, din alte tari, care nu vor mai fi puncte abstracte pe harta. Cu alte cuvinte, iti doresc sa ai cetateni, nu populatie. Si poate daca glasul nostru ar incepe sa sune asa, ca aceasta scrisoare, intr-o buna zi, am deveni mai mult decat statistici.
Scrisoarea trebuie sa fie publica, asa cum ar trebui sa fie insotita de mii de scrisori de la toti oamenii care incep sa gandeasca. Ar fi momentul.
oricat se va scrie sau se va vorbi, politicienii stau linistiti…si nu-i intereseaza.
stiti cand vor reactiona? cand vor fi intr-un impas major…adica in momentul in care , intr-o buna zi, nimeni nu se va mai duce la spital: nici un rezident, medic primar sau specialist si nici cadrele medicale medii: asistenti…
in acel moment, se vor gasi solutii pentru tot…pana atunci, nu va asteptati la nimic…
atunci, toti pacientii vor fi alaturi de medici, toti posibilii pacienti, oamenii de pe strada…pentru ca nu va mai exista nimeni sa acorde asistenta medicala…si va fi multa suferinta…(dar acum , nu este???)
alta solutie nu exista…cu vorba buna nu seface nimic in Romania…nici cu un milion de scrisori…
DE CE SA PLECAM IN ALTA TARA????
uite, eu chiar vreau sa lucrez aici, dar in alte conditii….daca noi nu schimbam nimic, noi medicii….politicienii nu o vor face niciodata pentru noi!!!!!!!!!!!!!!
daca noi nu facem ceva radical: nimeni nu mai trateaza, nimeni nu mai oprereaza, nimeni nu mai lucreaza (chiar daca pacienti nevinovati vor suferi…alta solutie nu mai este , din pacate), politicienii nu vor schimba nimic…
credeti ca pe ei ii doare capul de comentarii si scrisori? nu fiti naivi..nu dau doi bani pe asta…
pt shrek2
legenda nepotismului in medicina e la fel de exagerata ca si legenda profesorilor meditatori
nu poti trece un examen de rezidentiat pe nepotism, nu spun ca e imposibil pentru ca totul pe lumea asta e posibil dar a generaliza ca sistemul in romania se bazeaza pe nepotism e o aberatie. sa zicem ca te referai la examenul de specialitate, la fel trebuie sa te contrazic pentru ca generalizezi. sunt de acord cu tine ca se mai practica dar sistemul nu functioneaza asa. la noi inca mai sunt examene grila si nu poti intra undeva doar pe baza de interviu si ochi dulci.
am colegi ostracizati pentru ca parintii lor sunt medici desi nu au cum sa beneficieze de un ajutor de pe urma lor. o sa ajungem sa interzicem copiilor de medici sa mai faca medicina ? anul trecut era scandal la SINGURA FACULTATE DE ARHITECTURA DE STAT din bucuresti pentru ca sunt cadre didactice sot si sotie. evident ca varianta nepotism a fost adoptata pentru ca da bine la scandal, dar realitatea e ca avand o singura facultate in bucuresti si inca 2 sau 3 in tara nu este neaparat vorba de nepotism.
@andi,
cunosc bine problema “nepotismului universitar din Romania”( http://www.forumul-academic-roman.org/index.php?page=23 )din multele sale ramuri, in special cea medicala. Citeste cu atentie. Asta in afara de cazurile pe care le cunosc eu personal. Citeste mai ales cum sunt tratate cazurile de nepotism in alte parti.
Nu se poate generaliza, dar “sistemele universitare medicale romanesti” sunt practic “inchise”, pt “cine trebuie”.
pacat. nu se mai poate face nimic. si se pare ca va fi mai greu. rezident an I pe stagiul de ortopedie 940 lei in mana si bonuri de masa in valoare de 160 lei. cu greu am obtinut detasarea de la timisoara. drumurile (3) m-au costat 2500 ron. cazare la timisoara 250 euro sau echivalent. carti congres mancare teatru wc public transport intretinere se pare ca din spaga. vrem performanta. o mare bataie de joc. cine are si familie, nevasta+copil oare cum se descurca? cred ca ii ajuta parintii pensionari ca doar copilul e medic. cine a facut un master si un doctorat a acumulat cam 24 ani de scoala. si sa te umileasca unu cu 4 clase primare. buna treaba. cat despre ministrul ferrari mult succes si bravo lui. e dovada vie ca se poate. si el si costi ionita baieti de succes. colegilor cu constiinta si celor care se parpalesc la propriu de conditia pacientilor (de munca depusa in fapt) le urez mult noroc si sa fie ocoliti de neplaceri. tinerilor viitori medici sa fie increzatori. tuturor celor de serviciu garda usoara. si poate dumnezeu nu bate cu paru.sa auzim de bine.
nu am nimic impotriva “doctoranzilor de la Oxford”
am impotriva alora care intra direct preparatori, dupa ce nu au luat nici concursul de rezidentiat, dar sunt potriviti sa fie “cadre universitare” in specialitatea respectiva
I think that’s funny
Pt Andi: la Medicina mai mult decat la alte facultati cred sa practica nepotismul. Hai sa zicem ca ai dreptate cu examenul de rezidentiat, ca sunt destul de putie cazuri care isi iau examemnul pt ca e fiul/fiica lui cutarescu. Si ce daca sunt examen grila? Crezi ca alea sunt relevate. Crezi ca examenul de rezidentiat cu cele de 200 de grile ale lui este relevant pentru cunostintele tale de medicina? Te asigur ca nu. Am dat terminat in 2007 si am dat rezi. Voiam cardio, dar nu am luat punctaj suficient de mare (si crede-ma ca m-am spetit invatand pt prostia asta de examen si am invata si in facultate) si acum sunt pe medicina de familie. Si pe ce? Ca nu am reusit sa scot punctaj destul de mare la cele 200 de grile afurisite. Sistemul din Romania ma obliga sa fac o specializare care nu imi place, doar din cauza unor grile… care iti decid intreg viitorul. Mai un an si ceva si termin si nu stiu incotro o voi lua. Probabil calea strainatatii, desi cu specializarea asta e destul de greu. Doar sa fac a doua specialazare, da si aia e pe bani. Nu zic ca fii/fiice medilor din Romania sa nu mai faca medicina, dar sa fie tratati exact cum suntem si noi, nu in regim special pentru ca am facut aceeasi facultate si am dat cu totii aceleasi examene.
Mult mult succes in continuare iti urez.
Sistemul medical “bolnav” este doar una din problemele unei tari “bolnave” si chiar fara speranta as spune dupa 26 de ani de viata. Spun asta pentru ca pana acuma am platiti atat eu cat si angajatorul meu impozit pe salariu timp de 5 ani, timp de vreo 3 ani am fost asociat intr-o firma si am platit foarte multe impozite (iar atunci cand incercam sa particip la o licitatie publica “de stat” aveam un “mic” control “aleator” de la garda financiara) si dupa asta sa vad tot felul de imbecili (ii bag pe toti la gramaba cu greu gasesc un deputat/senator/ministru care sa-si faca treaba) isi bat joc de banii mei. Sunt convins ca sunt multi in situatia mea (foarte multi care au “cotizat” mai mult ca mine) dar eu m-am saturat deja si drept urmare am luat urmatoarele masuri: iesit din firma, facut firma singur in care sunt singurul angajat cu venit minim pe economie(ca sa pot plati asigurari sanatate, pensie, etc), lucrez pentru firme non-UE de acasa si sunt platit la negru (nu platesc impozite) si sunt foarte fericit cu treaba asta. Stiu ca nu este bine, moral, frumos, civic, de viitor etc … dar m-am saturat. Probabil ca sunt multi idealisti care spun ca din cauza unora ca mine nu merge tara asta bine dar nu sunt de acord pentru ca nu te poti lupta cu un sistem atat de bolnav ca al nostru. Situatia o sa se schimbe in Romania si sunt convins de asta mai ales ca vad ca lucrurile se tot schimba de ceva vreme dar situatia in Romania o sa devina acceptabila in 30-40 de ani minim.
Acum sa zic si ceva “on-topic”: sunt convins ca majoritatea cadrelor medicale sunt ca dvs domule Sebastian. Mama mea este incadrata ca “ingrijitor” la un spital municipal la sala de operatii chirurgie si job-ul ei de ingrijitor mama mea face urmatoarele: spalat holuri si sali de operatii, dus instrumente/materiale de la operatii la curatat/sterilizat, pregatire pacient operatii, asistat doctori/asistente la operatii cu “sevirea” instrumentelor in timpul operatiilor si uneori, mai rar ce-i drept, asistarea activa la operatii (mai tine o clema, si alte chestii minore in pacient pe care nu le cunosc) atunci cand sunt prea putini doctori/asistente in operatii si toate astea pentru un salariu de pana in 1000RON/luna (dupa vreo 30-35ani de munca la stat – de vreo 12 ani lucreaza pe acest post). In zilele mele bune castig intr-o zi cam cat castiga mama intr-o luna si ma rog de ea sa stea acasa ca-i platesc eu salariu ( ) dar ea vrea sa munceasca pentru ca-i place si oricum s-ar plictisi acasa. Eu nu vreau sa mai platesc impozite acestui stat care isi bate joc de oameni. Peste 2-3 ani, cand o sa se mai linisteasca criza, o sa imi aleg o tara care stie ce sa faca cu banii pe care ii platesc eu si o sa emigrez acolo si o sa incerc sa conving cat mai multa lume sa faca asta … sa ramana ei, hotii, singuri aici. Nu sunt patriot? Poate, dar am o singura viata (din cate am dedus eu pana acum) si nu vreau sa o irosesc pentru a ma lupta cu toti oportunistii, pilistii, hotii, etc
Pentru dvs domnule Sebastian am decat un singur sfat (daca-mi permiteti): niciodata nu e tarziu sa emigrezi
@ Trinity
nu am spus ca examenul de rezi este unul relevant, chiar cred intocmai ce ai spus si tu, ca nu reflecta activitatea mea din acesti 6 ani si nu mi se pare normal ca o cariera sa depinda de un singur examen care pune la incercare capacitate de memorare. in atatia ani am mers pe sistemul de asimilare logica si deodata am in fata un examen in care grilele sunt word by word dintr-o carte si un simplu “sau” pus la intamplare in varianta de raspuns face diferenta
am spus ca acest examen este o piedica pentru nepotism si favoritisme si este oricum mult mai relevant decat solutia rectorului Dr. Florian Popa de a se promova pe baza unui interviu unde sa fim sinceri e firea romanului de a se araja cu plicul
mersi de urare si succes in continuare
@ shrek2
faceam referire la sistemul medical si nu la cel universitar
@ cristi
incerc totusi sa reusesc mai intai acasa. am o responsabilitate fata de parintii mei sa ii sustin si eu la batranete si datorez ceva si sistemului care desi nu e perfect mi-a asigurat 1 an de gradinitia si 18 ani de invatamant
pt Andy, in legatura cu nepotismul:nepotii nici macar nu dau examenul de rezidentiat.Intra preparatori sau doctoranzi in specialitatea respectiva pe baza unui examen sustinut de obicei pe sest in fata unei comisii formate din proful disciplinei respective plus inca cateva persoane din facultate, dupa care ISI ECHIVALEAZA examenul de rezidentiat si e rezident ca oricare altul, basca e si cadru universitar.Imagineaza-ti ca un prof si examineaza propriul fiu.Ce crezi ca va face?Mai mult decat atat, s-a creeat o adevarata mafie prin care profii fac schimb de posturi.De ex, daca taticul e prof de chirurgie digestiva si are o fetita care n-ar vrea sa faca aceeasi meserie ca a tatalui ca e murdara si pute, dar ar vrea sa faca oftalmologie sau altceva;ei, atunci taticul se duce la profa de oftalmo si o roaga frumos sa o primeasca pe fetita sa invete si ea ceva oftalmo in clinica doamnei;doamna fireste ca accepta pt ca si ea are un baietel care ar vrea sa faca chirurgie digestiva, iar domnul profesor n-ar putea sa o refuze, mai ales ca fetita o sa lucreze direct cu doamna profesor.Si uite-asa se face o mafie intreaga si poate se pune si de-o nunta.Aaaa, dar uitam:problema e ca atat fetita e cam toanta, nu prea ii place sa invete si toata facultatea a trecut-o fiindca taticul e prieten cu toata lumea si la rezidentiat e greu ca vin toti disperatii care n-au alt viitor decat sa invete si ea nu crede ca s-ar descurca.Eh, atunci taticul si cu doamna de la oftalmo si cu alte tanti si neni, care si ei au copii care ar vrea sa imbratiseze o cariera universitara se strang si inventeaza un sistem prin care poti sunta rezidentiatul:echivalarea ex de preparator dat in spital la taticu cu examenul national de rezidentiat bazat pe grile si unde nu poti sa faci smenuri.Eu intotdeauna m-am intrebat cum poate un tanar de 25 de ani care abia a terminat facultatea sa predea unor studenti cu 2-3 ani mai mici ca el o materie despre care are vagi cunostinte.Foarte curios.Dar na, e asistent universitar si doctorand in medicina.Sunt pline facultatile de medicina cu de-astia.Viitorul suna bine, nu?Si atunci un tanar ca mine de ex, care n-are tatic prof universitar se duce si da rezidentiatul cot la cot cu toata lumea.Ajunge rezident si e frecat si alergat si nu i se arata nimic si nu e lasat sa opereze fiindca in fiecare clinica sunt tot felul de baietei si fetite, iar concurenta trebuie ucisa din fasa.Iar cand termina rezidentiatul posturi nu sunt in spitalele universitare pt ca sunt ocupate de baietei si fetite care acum sunt si ei specialisti, ba mai mult sunt doctori in medicina, au scris carti cu diversi tatici, au participat la congrese pe banii facultatii.Iar unuia ca mine ii ramane sa mearga in provincie unde dotarea e cum e, unde nu e personal suficient, etc si unde peste ani si ani vine fetita lu dom profesor, acum ajunsa si e la randul ei profesoara in control pentru un caz de malpraxis prezentat in direct la RealitateaTv.Si doamna/domnul profesor, spirit de o calitate morala exemplara taie in carne vie si curata sistemul de uscaturi.Aaaa, si mai e o cale:sa plec in exil.Cred ca o sa raman in Franta.
@andi
Responsabilitatea fata de parinti o am si eu, ii respect si o sa-i ajut atunci cand vor avea nevoie. Sistemul este foarte, foarte departe de a fi perfect. Cate despre cei 3 ani de gradinita si cei 18 ani de scoala ai mei mi-ar face mare placere sa-mi achit aceasta datorie morala in continuare atunci cand stiu ca cei de la putere vor nu-si vor urmari interesele lor financiare cu banii mei. Poate ca sunt egoist dar nu vreau sa ajung la 60 de ani (si inca sa mai platesc un credit ipotecar ) si sa-mi blestem zilele pentru ca am crezut ca se poate.
aveam un comentariu la moderat:
Your comment is awaiting moderation.
nu am nimic impotriva “doctoranzilor de la Oxford”
am impotriva alora care intra direct preparatori, dupa ce nu au luat nici concursul de rezidentiat, dar sunt potriviti sa fie “cadre universitare” in specialitatea respectiva
I think that’s funny
Nu sunt cadru medical ,dar provin dintr-o familie de medici care m-au invatat ce inseamna respectul pentru “halatele albe”. Si pentru sanatatea proprie. Am dat copy paste la mine pe blog, sper ca este in ordine, dar sper si ca va ajunge la cat mai multa lume. Domnule doctor, va urez mult succes cu aceatsa initiativa, si va multumeasc dvs si colegilor dvs ca existati si ca ati ales aceasta cale sinuoasa pentru a aduce vindecare si alinare celor din jur.