(pentru că anumite lucruri trebuie să fie spuse, indiferent de consecinţe)
Domnule Ministru,
Sunteţi absolvent al UMF Carol Davila şi, deşi n-aţi practicat medicina clinică niciodată, ar trebui să vă reamintiţi că factorul care determină o bună practică medicală, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca şi în afaceri, sau ca într-un cuplu, încrederea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigură ani buni de colaborare benefică sau, din contră, de suspiciuni şi dezgust. Marele avantaj al încrederii reciproce este că nu costă bani.
Mă tem că atitudinea dumneavoastră din ultima vreme nu a ţinut cont de acest deziderat elementar. Sper că numai din necunoştiinţă de cauză aţi accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, şi aşa profund şubrezit de mulţi dintre predecesorii dumneavoastră, într-o relaţie antagonică: pacienţii şi medicii au ajuns să se privească unii pe alţii precum şoarecele şi pisica. Poate că n-aş fi ajuns să vă scriu aceste rânduri dacă n-aş fi avut recent o discuţie cu ruda unui pacient, care mi-a explicat cât de „prost” fusese tratamentul prescris de un coleg necunoscut. Din fericire pentru tagma noastră, pacientul fusese tratat corect şi, de altfel, avusese o evoluţie favorabilă, numai că prea lentă faţă de aşteptările rudei pacientului. Cu toate acestea, „diagnosticul” stabilit de ruda pacientului, fără multă vorbă, a fost următorul: acel medic necunoscut greşise tratamentul! Ţin să vă atrag atenţia, domnule ministru, că respectiva afirmaţie a fost făcută cu aerul că era de la sine înţeles că medicul trebuia să greşească, în ciuda faptului că-şi tratase corect pacientul care, la ora conversaţiei, se juca în parc, alergând cu fiică-mea de la un leagăn la altul, sănătos tun, într-o atmosferă extrem de geroasă.
Această discuţie nu este altceva decât chintesenţa a ceea ce înseamnă acum încrederea populaţiei faţă de medici. Cu tristeţe, trebuie să extrapolez de o manieră care o să vi se pară cinică: cazul extrem de la Slatina nu este, la rândul său, decât un simptom al maladiei sistemului medical din România. Numai că, această maladie este foarte bine mascată – v-aţi pus, vreodată, problema, cum de a ajuns să fie acoperită cu atâta perfecţiune?
Oare o să vă miraţi când o să vă spun că practicienii din România n-au fost luaţi prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat la Slatina? Oare o să vi se pară bizar dacă o să vă spun că mă aştept la un deznodământ similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) în serviciul pe care îl coordonez?
De fapt, domnule ministru, motivul fundamental pentru care vă scriu este că mi-aş dori tare mult să faceţi o inspecţie chiar în serviciul meu. Am să vă explic de ce.
Funcţionez într-un serviciu chirurgical de urgenţă. În ţările din comunitatea cărora am ajuns şi noi să facem parte, specialitatea mea este considerată una de vârf – în consecinţă, este o specialitate faţă de care interesul decidenţilor este extrem de ridicat, concretizându-se într-o anumită politică financiară şi de personal. Ca să fiu mai specific, la acelaşi număr de paturi pe care îl are serviciul nostru, în Germania sunt angajaţi 6 medici specialişti, la care se adaugă un număr apreciabil de medici rezidenţi, toţi având drept de gardă. În cele mai bune zile ale noastre, noi am funcţionat cu 3 medici specialişti şi cu 3 rezidenţi care aveau, doar parţial, drept de gardă. Numărul asistentelor din ţările civilizate este de două ori mai mare decât la noi, asta ca să nu mai menţionez de personalul care se ocupă cu scriptologia… În alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru – singurul lor obiect de interes sunt pacienţii şi profesia, ceea ce le permite să aibă timpul necesar nu numai pentru practica medicală nemijlocită, ci şi pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrări ştiinţifice şi pentru studiu – toate acestea alcătuind medicina, după cum bine ştiţi.
Fireşte că la noi este imposibil să atingem aceste deziderate, chiar dacă funcţionăm în acelaşi an de graţie, 2009, cu Germania, Franţa, Spania, Italia, Marea Bitanie, dar şi cu Polonia, Ungaria, Croaţia şi Slovacia…. Acest lucru are loc şi din vina mea, domnule ministru, şi iată în ce fel. Dintr-o naivitate de care acum îmi pare rău, am fost de acord ca împreună cu colegii mei să asigurăm urgenţele în timpul nostru liber, neplătiţi, ba chiar dând bani din buzunar. Speram (oh, sfântă imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii noştri colaboratori vor fi recompensaţi pentru cei trei (3!) ani de alergătură pe benzina lor sau cu taxiul, în zile de sărbătoare sau, pur şi simplu de week-end, asta ca să nu mai amintesc de zilele săptămânii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, aşadar, ca în schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai noştri să obţină post în spitalul în care au muncit fără rezerve, chiar şi în tranşe de 48 de ore neîntrerupte, fără să solicite vreo clipă contravaloarea muncii lor, nici de la pacienţi şi nici de la cei care erau îndrituiţi să-i plătească.
Nu a fost să fie aşa. După ce spitalul şi-a văzut 3 ani de urgenţe acoperite fără să scoată măcar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care să-l împartă la doi. Ştiţi cu cât erau plătiţi, fiecare, ca proaspeţi medici specialişti?
Cu zece milioane de lei pe lună, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casă în Bucureşti. Era un ins cu reală aplicaţie chirurgicală, dar nu mai avea cum să lucreze într-o ţară în care chiria era aproape egală cu venitul său lunar de medic specialist. În consecinţă, a plecat în Belgia, domnule ministru. Să ştiţi că îi e bine acolo deşi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce să-i faci – era doar un băiat simplu din Ploieşti, cu părinţi care nu erau în stare să-l rezolve nici măcar cu o amărâtă de chirie, darămite cu un post. Şi nu, nu avea decât o Solenza cumpărată la mâna a doua, domnule ministru…
Dar nu se plângea din atâta lucru.
Aşa că, am rămas doar 3 plus 2, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După o vreme, am aflat că postul temporar de pe care plecase colegul, acel post împărţit cu colega lui, nu avea şanse să se definitiveze vreodată. În consecinţă, şi colega cu pricina a plecat – n-o condamn: după trei ani de neplată, să ajungi din nou să lucrezi voluntar, rimează totuşi a blasfemie intrafamilială, dacă pricepeţi ce vreau să spun. Colega a plecat, unde credeţi, la Pristina, în Kossovo, domnule ministru. Aflu că acolo câştigă 6000 de euro pe lună şi că pune bazele unui serviciu chirurgical. Mă bucur pentru colegă şi mă bucur şi pentru specialitatea mea – măcar în Kossovo să fie pusă acolo unde-i e locul.
Aşa că, am rămas doar 3 plus 1, dacă-mi permiteţi, în situaţia în care în orice ţară civilizată ar fi trebuit să fim 6 plus minimum 3. După care, şi cel de-al treilea rezident a încheiat cei şase ani de pregătire, fără ca să aibă posibilitatea de a se angaja pe undeva, asta în contextul în care componenta toracică a accidentelor ridică nepermis de mult rata de mortalitate a politraumatismelor – întrebaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat, dacă aveţi nelămuriri în acest sens. Între timp, însă, şefii dumneavoastră ajunseseră la concluzia că şi în România era criză, motiv pentru care s-au hotărât să îngheţe schemele de personal şi din sănătate. În consecinţă, cel de-al treilea tânăr coleg a plecat în Marea Britanie, unde nu e într-atât de multă criză încât să nu angajeze un chirurg toracic la Bristol. Nu ştiu cât câştigă acest din urmă coleg – nu ştiu decât că, după numai două săptămâni de lucru, a reuşit să-şi închirieze un apartament de trei camere în centrul oraşului, deşi este singurul membru care lucrează din familia lui de trei inşi. Ca o paranteză, cel mai tânăr dintre medicii primari din serviciul nostru şi-a permis abia acum, după 8 ani de serviciu, să-şi închirieze un apartament de două camere în Bucureşti, deşi lucrează atât el, cât şi soţia lui.
Dar, nu v-am scris doar ca să subliniez interesul pe care alte ţări îl acordă medicilor specialişti, fie ei doar nişte amărâţi de emigranţi. Aş putea doar să fac nişte trimiteri la manualele de istorie a medicinei pentru a vedea că, din cele mai vechi timpuri şi în cele mai îndepărtate puncte de pe glob, medicii erau respectaţi şi bine plătiţi, fiind consideraţi, totuşi, o specie meritorie d.p.d.v. social, care trebuie remunerată corect. Ştiaţi că în Grecia antică, sau la Roma, medicii erau scutiţi de taxe? Fireşte, nu mi-ar da prin cap să solicit aşa ceva acum, în zilele noastre cele atât de monetizate – nu e decât un exemplu prin care îmi susţin punctul de vedere de mai sus, cum tot doar un exemplu este că şi în ţările Africii Negre (lumea a III-a, voyons…) un medic specialist este plătit cu cel puţin 50% mai mult decât omologul lui român. Să nu îndrăzniţi să mă contraziceţi pentru că am primit oferte de acolo – numai că sunt prea bătrân ca s-o iau de la început, tocmai în Africa.
Numai că, nu sunt eu cel priceput când vine vorba de bani. Cine mă cunoaşte nemijlocit ştie că aşa stau lucrurile. Păsul meu este altul. Ce fac eu acum, împreună cu ceilalţi doi colegi ai mei plus un nou rezident, în contextul în care ar trebui să funcţionăm cu o echipă de 6 specialişti plus minimum 3 rezidenţi?
Vreţi să vă spun unde o să capotăm, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infectă şi nu mă interesează consecinţele unei scrisori deschise, aşa că o să vă spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriaţi. Dacă aveţi dificultăţi în a pricepe succesiunea raţionamentelor, rugaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat să citească materialul – fiind practician, dânsul îmi va înţelege argumentele la justa lor valoare.
Aşadar, suntem 3 inşi plus 1 într-un serviciu care necesită 6 plus minimum 3. Când şi când (s-a întâmplat chiar în ultimele două săptămâni), câte unul dintre noi are dreptul la concediul de odihnă legal. Atunci, rămânem în serviciu doar 2 specialişti plus 1 rezident. Acum, indiferent cât de mândru aş fi eu de specialitatea mea, nu vreau să fac prea mult caz de ea – cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internaţionale de bună practică, necesită la anumite intervenţii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus în faţa următoarelor situaţii: fie aleg să fac o echipă operatorie dintr-un număr mai scăzut de medici decât sunt necesari pentru buna desfăşurare a operaţiei, astfel încât să mai am un om care să urmărească pacienţii de pe secţie şi/sau care să primească urgenţele, fie intru cu echipa completă, conform cărţilor, numai că atunci nu mai rămâne nici un om care să urmărească pacienţii de pe secţie sau care să primească urgenţele.
Eu m-am sucit în fel şi chip, domnule ministru, vă dau cuvântul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabilă pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima întrebare pe care v-o pun: cum să fac, domnule ministru? Să-mi asum riscuri intraoperatorii, sau să-mi asum întârzierea în ce priveşte primirea unei urgenţe la camera de gardă? Să risc viaţa pacientului de pe masă, sau să las secţia descoperită?
Oh, staţi liniştit – până acum nu ne-am făcut de baftă, dar, îmi permit să vă întreb: cât timp credeţi că vom reuşi să funcţionăm în acest regim de lucru suboptimal? Credeţi că o fi făcut cineva calcule apropo de răgazul de timp mediu înainte de a comite o greşeală ireversibilă în condiţii de personal insuficient? Dacă da, trimiteţi-mi şi mie referinţele bibliografice, ca să pot să-mi informez corect pacienţii asupra riscurilor. Nu vă sfiiţi – încercaţi acelaşi lucru şi cu alte specialităţi (de pildă cu ATI-ul!), asta ca să ştim cam la ce intervale de timp să ne aşteptăm la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacienţii pe care susţineţi că-i reprezentaţi.
Sau, credeţi că ar fi mai bine să nu le mai permitem colaboratorilor să-şi ia concediul legal de odihnă? Poate că ar fi mai bine să le sugerăm să lucreze conform normelor unui stahanovism medical? Să le promitem ceva medalii, domnule ministru, că de prime şi de plata orelor suplimentare n-a fost vorba nici măcar când nu era criză, darămite acum?
Mă rog… Dar, staţi că n-am terminat! Mai e o chestie şi mai absurdă, domnule ministru, şi zău că vreau s-o auziţi! M-am trezit cu nişte adrese oficiale, domnule ministru, adrese conform cărora ni se pune un plafon de consum de medicamente per pacient… După ce le-am primit, am făcut şi eu nişte calcule şi ştiţi ce am constatat, fir-ar ea să fie de aritmetică?
Am constatat că plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie să depăşească 70 de euro… Pe cuvântul meu, atât mi-a ieşit: 70 de euro per pacient, că am făcut şi proba la împărţire, domnule ministru! Păi, zău că m-aş chinui să fac şi treaba asta, că m-am obişnuit să lucrez în condiţii suboptimale de când am intrat în sistem dar, ce să mă fac când, prescriind un medicament relativ ieftin, mă trezesc că respectivul medicament NU se află în farmacia spitalului?
Un lucru ciudat: medicamentul ieftin nu e în farmacie, în schimb, omoloagele lor (sic!) extrem de scumpe se găsesc la discreţie… Am şi eu momente când consider că un antibiotic pe cale bucală este suficient la cazul X sau Y dar, cum să-l prescriu, când spitalul îmi returnează condica de medicamente cu faimosul înscris L.F., adică lipsă farmacie, oferindu-mi în schimb, alternative care depăşesc într-o zi, la un singur pacient, 70 de euro?
Alt lucru bizar: în aceeaşi adresă cu plafonul de medicamente se aflau două paragrafe în care mi se atrăgea atenţia că mi se vor retrage sporurile de conducere dacă îndrăzneam să depăşesc respectivul plafon. M-a umflat râsul, domnule ministru! De cinci ani de când lucrez în actualul spital, n-am încasat niciodată sporurile de conducere, aşa că m-a cam durut în cot, recunosc, de ameninţarea decidenţilor. Problema apărea, însă, după încă un paragraf, în care scria negru pe alb că dacă vom depăşi plafonul de medicamente două luni succesive, sancţiunile salariale vor fi extinse şi asupra celorlalţi membri ai serviciului, nerezumându-se doar la medicul coordonator/şef de secţie.
Bun! Să zicem că ne speriem şi că luăm ad litteram ameninţările decidenţilor, care ameninţări, o ştiu prea bine, nu sunt făcute din capul decidenţilor locali, că i-am mai văzut şi noi pe alde Boc et comp. cum se străduiesc să scoată ţara din marasm, săracii! Rezultatul adresei sus-menţionate ar fi că, de spaimă, ne vom apuca să scriem reţete pe care să le dăm aparţinătorilor pacienţilor, astfel încât să facem economii, numai că, pentru această situaţie, aceiaşi decidenţi au stabilit că, dacă cineva se adresează la conducerea spitalului cu o asemenea reţetă (e dreptul pacientului să-şi recupereze cheltuielile din sistem, domnule ministru – vezi legea Paveliu!), atunci spitalul va pune medicul să plătească din buzunar tratamentul pe care l-a administrat pacientului.
Aşa că, vă întreb şi eu, oarecum naiv: eu ce fac cu pacienţii mei, domnule ministru? Îi mai tratez, sau îi las baltă? Îi mai operez sau îi trimit prin alte spitale, să-i opereze alţii, deşi, când mă gândesc în ce spital lucrez, îmi dau seama că n-am unde să-i mai trimit, spitalul meu fiind ceea ce se numeşte o staţie terminus d.p.d.v. medical… Aş vrea să vă reamintesc că acest plafon de 70 de euro per pacient ar fi valabil doar dacă noi am interna cei 70 de pacienţi contractaţi lunar cu Casa de Asigurări – ce să mă fac, însă, cînd, numai în luna ianuarie, am internat aproape o sută de pacienţi?
Zău că nu ştiu, aşa că aştept instrucţiunile dumneavoastră. Şi, pentru că tot am deschis mai sus discuţia despre staţia terminus d.p.d.v medical, vă daţi seama că am ajuns să mă plâng tocmai eu, care lucrez în ceea ce se cheamă, conform sistemului de referinţă local, un spital bogat. Aţi fost vreodată, domnule ministru, să vedeţi ce se petrece în spitalele din provincie? Nu mă refer la vizitele fulger în care aţi schimbat nişte directori de spitale, şi asta în condiţiile în care ştiaţi prea bine că problemele de personal din provincie sunt cu mult mai grave decât în Bucureşti, astfel încât în anumite judeţe nu se poate constitui o linie de gardă de ATI de exemplu… Nu la asta mă refer, domnule ministru, scuzaţi că vă atrag atenţia…
Mă refer la absenţa celor mai elementare facilităţi de practică medicală serioasă, domnule ministru. Am colegi care lucrează în provincie, am colegi care-şi cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice… Predecesorii dumneavoastră s-au lăudat cu nenumăratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumpărat, cu investiţiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am văzut pe nici un ministru, însă, şi, din păcate, nici pe dumneavostră nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sănătate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpără Z din oraşul M un echo doppler dacă nu are cine să-l folosească. Degeaba cumpără acelaşi Z din acelaşi oraş M o trusă de endoscopie dacă n-are cine s-o folosească. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Argeş chirurgi generalişti dacă nu există suficienţi anestezişti astfel încât să-şi poată efectua operaţiile.
Acum, eu ştiu că sunt cârcotaş – dar nu ştiu de ce, îmi este imposibil să nu mă gândesc că este mult mai facil să faci achiziţii de tehnologie în valoare de milioane de dolari/euro, decât să investeşti în personal, în calificări şi în programe. Poate că recompensele după achiziţionarea de tehnologie sunt mai… vizibile? Poate că investiţiile în politica de personal nu ajung chiar acolo unde trebuie? Uite, dacă aş fi ziarist v-aş pune această întrebare, dacă aş avea prilejul…
Şi ştiţi de ce mai sunt supărat, domnule ministru? Mai sunt supărat şi pentru că, nu ştiu de unde şi până unde, s-a încetăţenit ideea că în spitale nu se mai moare. Aş vrea să fiu clar: nu pledez, n-aş avea cum, pentru exonerarea celor care se fac vinovaţi, într-adevăr, de culpă medicală. Numai că, după cum bine aţi studiat în perioada în care dumneavostră înşivă aţi fost rezident în sănătate publică, domnule ministru, ştiţi că aşa-numitul malpraxis este un concept diferenţiat în funcţie de arealul în care se practică medicina. Asta n-o spun eu – o spun inşii cei mai nervoşi în ce priveşte malpraxisul, şi anume americanii.
Cu alte cuvinte, ceea ce la New York, să spunem, este considerată culpă medicală, este privită cu mult mai multă îngăduinţă la Washoe, să spunem, unde accesul la tehnologie este mai sărăcuţ, unde numărul medicilor este mai scăzut etc. Din acest motiv, spitalelor şi celorlalte aşezăminte medicale din ţările civilizate li se atribuie un anumit grad, în funcţie de capacitatea de rezolvare a cazurilor. Acest grad se regăseşte şi în încadrarea cazurilor de malpraxis. Fireşte, a nu examina un pacient este culpă medicală şi la Tuamotu-din-Vale, pe insulele Marchize, acolo la ei, în Pacific, dar nu la asta mă refer. La noi, în schimb, nu contează că un pacient este examinat şi tratat la Jibou, să zicem – el este considerat, a priori, ca fiind culpă medicală dacă nu are o evoluţie favorabilă, deşi la Jibou nu se pune problema unor capacităţi medicale optimale. În mod similar, am avut prilejul să văd la TV câteva cazuri care nu ţineau de culpa medicală, dar care erau tratate ca atare, fără ca dumneavoastră să explicaţi vreodată (nici predecesorii dumneavoastră n-au făcut-o) că medicina are limite şi că anumite maladii nu sunt compatibile nici cu viaţa, nici cu un diagnostic în doi timpi şi trei mişcări. Această realitate ar trebui să vă fie familiară – nu există specialitate medicală în care capitolul de diagnostic diferenţial să nu ocupe pagini întregi – aţi făcut 6 ani de facultate şi trebuie să ştiţi asta! Pe de altă parte, nu este treaba pacienţilor să înţeleagă cum stau aceste lucruri fără o explicaţie – pacienţii, însă, doar văd cum trageţi concluzii din vârful condeiului, de parcă medicina ar fi un service auto în care omul intră bolnav pe o parte, ieşind pe partea cealaltă, cu necesitate, sănătos şi zâmbitor.
Dar, las’ că aici, nici cei care ar trebui să pledeze corect pentru cazurile complexe nu o fac aşa cum ar trebui – aşa că această vină o împărţiţi cu confraţii noştri care recurg (e obicei naţional!) la număratul arogant al ouălelor în loc de a furniza publicului explicaţii inteligibile. Vina dumneavostră, însă, este că în ciuda faptului că ştiţi şi aceste lucruri, nu v-am auzit niciodată punând la punct respectivele probleme – să se datoreze asta relaţiei de strânsă prietenie pe care doriţi s-o clădiţi cu presa, în detrimentul realităţii?
Nu îndrăznesc să vă bănuiesc de aşa ceva. La fel cum nu îndrăznesc să vă bănuiesc de nimic rău (honi soit qui mal y pense!) nici când afirmaţi, prin interpuşi, că preţurile la medicamente, care tocmai au crescut, vor scădea în luna aprilie. Până atunci, însă, mă întreb cu ce anume substanţe vom mai da anestezie pacienţilor fără ca spitalele să nu devină datoare vândute (ştiţi cât de mult s-au scumpit anestezicele?), dar, mai bine mă opresc, căci deschid un alt subiect.
Numai că, uite că am ajuns să vorbesc şi despre bani. Aici, chiar că nu mă bag, domnule ministru. Ştiţi, n-am pregătire financiară. Absolut deloc. Numai că, auzind atât de multă lume povestind tot soiul de lucruri stranii care au loc cu banii de la Casa de Asigurări, mai ales în anii electorali, aş dori şi eu să vă fac, în măsura în care nu vă irit prea tare, o anume propunere. Fiţi pe pace, ştiu că banii de la Casa de Asigurări nu sunt pe tarlaua dumneavoastră, dar, măcar d.p.d.v. moral, dumneavoastră sunteţi garantul sănătăţii publice din România. În context, v-aş sugera să solicitaţi un audit în ce priveşte banii de la Casă – dar nu un audit din ăsta, ca între prieteni, ci un audit cu o firmă externă, independentă, care să scobească aşa cum trebuie prin conturile Casei Naţionale de Asigurări. Sunt sigur că mulţi români ar fi dispuşi să dea încă nişte bani (s-au obişnuit, săracii, inclusiv cu onorariile cu care, nu-i aşa, ne „îmbogăţesc” nepermis de mult pe noi, medicii), sunt convins, aşadar că românii ar oferi prin subscripţie publică banii necesari auditorilor, numai ca să ştie ce căi iau cotele prelevate din salariile lor.
Se duc banii de asigurări doar în sistemul sanitar? Dacă da, ce anume se întâmplă cu ei în sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, într-o criză financiară perpetuă? Cine răspunde de fondurile prost investite în sănătate? Dacă toată lumea e nemulţumită, de ce nici unul dintre şefii Casei de Asigurări nu a dat explicaţii vizavi de filiera banilor pe care îi are în administrare? Pe de altă parte, dacă noi, medicii, suntem nişte proşti în ce priveşte administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem după ce mulţi manageri de spitale au fost selectaţi din alte profesii? Şi dacă nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lăsaţi pe bară colegii dumneavoastră de la Institutul de Sănătate Publică, domnule ministru? De ce n-am văzut nici un specialist în sănătate publică în funcţii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastră aveau scuza că n-au auzit de aceşti specialişti – dar, în ce vă priveşte, vorbim despre colegii dumneavoastră de rezidenţiat, vorbim despre conferenţiarii şi profesorii dumneavoastră, domnule ministru…
Chiar aşa o părere proastă să aveţi despre cei care v-au învăţat cum să fiţi ministru, domnule ministru?
Nu mă aştept ca vreun decident să ia în seamă ce am scris eu aici, nici chiar dumneavoastră, domnule ministru. M-am obişnuit să nu primesc răspunsuri, nici chiar la adresele oficiale în care semnalez decidenţilor probleme similare cu cele enumerate aici. Unii mi-au spus (doar verbal) că bat câmpii. Alţii mi-au spus, tot verbal, să fac gura mai mică. Alţii au relatat, în absenţă, că sunt o fiinţă imprevizibilă. M-am obişnuit cu toate astea, domnule ministru.
Cu un singur lucru nu m-am obişnuit, însă, acela fiind că numai noi, practicienii, ajungem să dăm explicaţii pacienţilor şi rudelor lor. Noi, practicienii, trebuie să justificăm incapacitatea sistemului de a oferi necesarul absolut minimal pentru o medicină onestă în 2009. Pe noi se supără pacienţii şi rudele lor când cazurile nu merg bine, deşi, doamne iartă-mă, ştim ce ar trebui făcut la cazul X, dar n-avem de unde să-i oferim ceea ce ar necesita acelaşi caz X – şi nu, nu vorbesc de nanotehnologii şi de transplanturi, vorbesc de banalele antibiotice, de feşe, de perfuzoare, de numărul angajaţilor, de analgezice şi de mănuşi de unică folosinţă şi de seringi.
Pe de altă parte, vă mărturisesc, domnule ministru, că nu reuşesc să mă obişnuiesc cu ideea că, prin tăcere, devin complice cu un sistem care, în egală măsură, afectează şi starea de sănătate a populaţiei, dar şi onoarea profesiei medicale. Oh, da, ştiu că sunt patetic – dar aşa m-au educat ai mei acasă, de mic. Vreau să spun că există cuvinte în care, eu unul, continui să cred, domnule ministru, părându-mi-se chiar mai importante decât accesoriile din jur. De altfel o să vorbesc chiar acum şi despre ele, despre accesorii…
Aşadar! Să nu vă aşteptaţi, cumva, să-mi pun cenuşă în cap pentru acele aspecte sistematic evitate în discuţiile publice cu medici – mă refer, cum altfel, la onorariile aşa-zis necuvenite. Nu vreau să iniţiez o captatio benevolentiae vizavi de pacienţi, aşa că nu vă speriaţi, domnule ministru, că aş fi în stare să mă aliez acum cu pacienţii ca să ne năpustim, împreună, pe bancheta din spate a vreunui Ferrari! Din contră, am azi chef să-mi ridic toată lumea în cap – pe non-medici inclusiv. În ultima lună mi-am petrecut fiecare a cincea noapte în spital, prin urmare sunt obosit şi nu-mi mai pasă de consecinţe.
Sunt ani de zile, stimat public, de când vi se tot spune că medicina nu costă decât cei 16% despre soarta cărora nu ştim nimic, deşi, o ştiţi prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastră, stimat public, vă prefaceţi că aşa ar trebui să stea lucrurile deşi auziţi foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri strânse pentru ca un pacient nefericit să fie operat în străinătate. Se vehiculează sume între 20.000 şi 140.000 de euro pentru o intervenţie, dar dumneavoastră vă prefaceţi că aceste cereri de ajutor pentru nişte semeni în reală suferinţă sunt acceptabile atunci când trebuie să ne tratăm în străinătate, dar că devin inacceptabile când trebuie plătite acasă.
Medicina costă mult, foarte mult, al naibii de mult costă, doamnelor şi domnilor.
De altfel, dumneavoastră înşivă aţi găsit soluţia la această problemă – adresarea la serviciile private. Acolo aţi găsit şi curăţenia care vă lipseşte în spitalele de stat şi modul de comunicare pe care vi l-aţi dorit. Cu alte cuvinte, aţi realizat că un anumit standard al serviciilor costă nişte bani pe care n-aţi ezitat să-i oferiţi. Şi acum, o să vă întreb, în ciuda vociferărilor: câţi dintre dumneavoastră aţi plătit asigurări de sănătate complementare, care v-ar fi permis să vă adresaţi unor servicii superioare, şi câţi aţi preferat să plătiţi leasinguri la maşini scumpe, bunuri electrocasnice etc?
Răspunsul, îl cunoaşteţi mai bine decât mine: vă este mai ieftin să plătiţi onorarii cenuşii la nevoie, decât o cotă parte din venituri, permanent, asta lăsând la o parte profilul comportamental de masă al românilor, care preferă să epateze cu un mobil foarte scump, decât să fie abonaţi la serviciul de sănătate X.
Ştiu, mie mi-e uşor să vorbesc din acest punct de vedere – n-am cerut nicicând vreunui pacient nici un capăt de aţă şi nici n-am s-o fac, din motive absolut personale. Pe de altă parte, nici n-o să-mi scadă clientela după acest autodafé – mai bine de 50% dintre pacienţii mei nu mă caută direct: ei ajung să mă cunoască doar după ce-şi revin din şocurile care îi aduc, din nefericire, la spital.
Dar, având în vedere că n-am cerut niciodată nimic, nimănui, aş vrea ca atât eu, cât şi colegii de vârsta mea care, mulţi nu v-au cerut nici ei, nimic, niciodată, şi care şi-au petrecut în 23 de ani de practică (am făcut calcule, domnule ministru!), cam şase ani de gărzi puse cap la cap, colegi care, în plus, au stat în jur de 40% din timp peste program, fără a fi plătiţi nici oficial, nici neoficial – în numele tuturor celor care v-au făcut sănătoşi, unii venind noaptea de acasă când nu era treaba lor s-o facă, mulţi suplinind lipsa cronică de personal, în numele celor care v-au prelungit viaţa, ba chiar şi în numele celor care v-au primit onorariile pentru care nu şi-au pus doar o simplă semnătură pe un act, ci care v-au operat, v-au anesteziat, v-au tratat în timp ce majoritatea dormeaţi – în numele tuturor, vă spun să nu-i mai credeţi pe toţi miniştrii sănătăţii, mult mai interesaţi în exerciţii de imagine decât în rezolvarea problemelor din sistem. Incapacitatea politică de a administra sistemul medical, domnule ministru, este doar incapacitatea dumneavoastră – nu este dovada nici a slabei pregătiri a celei mai mari părţi a medicilor şi nici a unei imoralităţi funciare a celor în halat alb.
Şi, pentru că tot avem un ministru al sănătăţii cu dublă specialitate, o să-mi permit următoarea afirmaţie, stimat public: când ai în buzunar bani pentru un Logan la mâna a doua, e cel puţin bizar să ai pretenţia să mergi toată ziua-bunăziua într-un Ferrari! Şi, ca să închei subiectul banilor negri, nepermişi, sau cum vreţi să le spuneţi, am să vă pun problema în felul următor: problema fundamentală a practicianului este să-şi trateze toţi pacienţii în mod egal şi fără să condiţioneze actul medical – în rest, însă, sper că nu doriţi să fiţi trataţi (doamne fereşte!) de chirurgi cărora să le stea mintea la plata întreţinerii sau care să se îmbulzească pe la cozi doar pentru că am fi cu toţii egali, sau care să stea peste program doar pentru că la noi în ţară, n-au apărut încă listele de aşteptare. Pe de altă parte, dumneavoastră înşivă, chiar inconştient, aveţi anumite aşteptări de la imaginea simbolică a medicului (era să spun de la engrama medicului) dar, numai când aveţi nevoie de el, aveţi pretenţia să se ridice la respectivul nivel de aşteptare. În rest, însă, când slavă domnului, sunteţi sănătoşi, aţi dori ca medicii să facă parte din marea masă a mulţimilor, ignorând realitatea despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, un medic.
Am să închei, discutând despre afirmaţia absolut aiuritoare că un coleg (fie el un scelerat care nu şi-a văzut pacientul la nevoie) a încasat 104 milioane de lei într-o lună.
Această afirmaţie determină o dilemă à la Nae Caţavencu – am s-o expun, pentru că domnul doctor Raed Arafat (of, cât de mult l-am admirat pentru realizările de la SMURD!) a ridicat-o la fileu. Nici eu şi nici nimeni altcineva, niciodată, n-am auzit de un salariu atât de mare în medicina românească, la stat. Dacă acel medic a primit, în mână, 104 milioane de lei la actualele tarife de plată, înseamnă că a petrecut în spital un număr de ore înfiorător de mare – un număr de ore nepermis prin codul muncii nu numai în ţara noastră, ci oriunde pe pământ. De aici, ce deducem? Sau că afirmaţia este adevărată – în consecinţă, schema de personal din acel spital era îngrozitor de subţire (nu mă mir) şi că nu era altă soluţie, decât ca respectivul medic să stea la nesfârşit în spital. Prin urmare, vina medicului care nu şi-a văzut pacientul (asta n-am să înţeleg niciodată, indiferent cât de istovit ar fi fost) trebuia împărţită cu vina sistemului supervizat de dumneavoastră, domnule ministru, sistem care permite încălcarea legii în ce priveşte numărul de ore lucrat. În context, vă întreb încă o dată: cum intenţionaţi să manageriaţi politica de personal, domnule ministru, în condiţiile în care România are cu 30% mai puţini medici decât este necesar? Nu uitaţi că şi eu vorbesc la rece – dar pot eu să ştiu cum o să reacţionez după ce o să mă ajutaţi să câştig 104 milioane de lei, petrecând o lună întreagă la serviciu? Poate că o să-mi văd pacientul, totuşi – dar credeţi că o să-l examinez corect?
Ce părere aveţi, domnule ministru?
Pe de altă parte… chiar 104 milioane?!?! Şi dacă domnul Arafat nu s-a uitat cu atenţie pe fluturaş şi a făcut o aserţiune nefondată?
Dacă se dovedeşte varianta neatenţiei, o să vă fie greu s-o justificaţi în faţa colegilor care, lucrând cu mult peste program, abia dacă reuşesc să ridice cel mult 40% din acel salariu, după o lună de lucru istovitoare. Aşa că mă întreb şi eu, cu naivitate, de ce a trebuit să vehiculaţi un lucru într-atât de neadevărat pe posturile TV, domnule ministru?
Cu stimă,
Un Împricinat de Medic
p.s. – Sincer, n-am de gând să moderez acest post, pentru că ştiu care vor fi reacţiile. Iertare pentru ce spun acum, dar, din nefericire, moderările la acest post, ca şi invectivele, nu vor avea nici un sens aici, în scris – ele vor avea loc în viaţa reală, în camerele de gardă, când dumneavoastră, pacienţii care nu mai aveţi încredere în noi, medicii dumneavoastră, veţi vedea că veţi aştepta din ce în ce mai mult pentru o consultaţie din ce în ce mai sumară, consultaţie urmată de un tratament din ce în ce mai frugal. Pentru ca realitatea să nu fie asta, o să fie nevoie de o minune: din păcate, nu văd cine o să fie în stare s-o aducă printre noi.
La fel de sincer vă spun că sunt momente când nu mai am chef să stau nici o clipă peste program (lucru de la sine înţeles în orice altă ţară), după ce văd cum profesia îmi este terfelită. Nu-i înţeleg nici pe colegii mei care, în loc de explicaţii coerente, răspund cu aroganţă – dar le găsesc circumstanţe atenuante: mi se pare cel puţin bizar ca specia denumită ziarişti să generalizeze, ricanând, o problemă tragică, azvârlind oprobiul asupra unei întregi categorii profesionale. Din experienţă proprie ştiu cum se comportă anumiţi ziarişti la spital – la fel ca şi pacienţii cu foarte mulţi bani, îşi imaginează că sănătatea poate fi dobândită prin presiune sau… prin bani. La fel ca şi pacienţii cu foarte muţi bani, consideră că se înţelege de la sine că domniile-lor merită un tratament preferenţial…
Ceea ce nu e deloc adevărat. Dar, ar fi acesta un motiv suficient pentru a considera că toţi ziariştii sunt prost crescuţi sau animaţi de parti-pris-uri?
În fine…
Acest post este dedicat tuturor medicilor care strâng din dinţi.
este cat se poate de adevarat, si trist in acelasi timp.. trist pentru ca se pare ca nimeni nu vrea sa ia taurul de coarne si sa rezolve intr-adevar deficientele sistemului. trist ca s-a ajuns iar la invrajbirea diverselor categorii sociale si acuzarea in bloc a medicilor.
medicina inseamna sacrificiu oriunde in lume. ore, zile, saptamini, examene, garzi, frustrare. dar nu stiu in cite tari din lumea asta medicul este in permanenta blamat si tratat cu dispret….
Romania, mereu surprinzatoare..
Am sa ma refer doar la aspectul cu invrajbirea. Pai din 1990 incoace asta a fost lucrul la care s-au priceput cel mai bine unii politicieni, ce-i de mirare ca ziaristii fac acelasi lucru?
Don’ Doctor,
Fiecare cuvant e infiorator de adevarat…si de logic si de dureros si de…toate.
PS Fara legatura cu post-ul, cine v-a sfatuit sa dati feed-uri partiale pe RSS,
va saboteaza.Cel putin in iepoca Web 2.0/
intr-adevar, fara sa fac parte din sistem, imi dau seama dupa cuvintele pe care le citesc ca lucrurile stau chiar rau. sistemul sanitar in mai toate tarile are probleme dar parca nu ca la noi.
of, am citit de dimineata si parca tot nu mi-a trecut starea de suparare. nu ca nu am sti ca sistemul in care sunteti (azi nu pot sa folosesc ps. II sg.) nu ar fi deja invinetit.
aş semna, aş parafa scrisoarea şi aş trimite-o over and over again pana ministrul o sa asculte cu adevarat, si o sa reactioneze si la altceva decat la linşări mediatice.
dar ştiindu-vă acolo, parcă nu-mi mor toate speranţele.
semnez şi eu dintr-un sistem la fel de subnutrit şi batjocorit pe toate canalele.
stima mea pentru medicii din romania este nemasurata. pentru un simplu motiv. in italia mama mea a murit cu o problema pe care in romania o rezolvase deja o data.
nu stiu daca respectul sau admiratia mea au vreo importanta cand nu mai reusesti nici macar sa-ti tii ochii deschisi.
aveam o idee de ansamblu despre starea sistemului sanitar…acum insa mi-e jena ca ma plangeam eu mie de mine. banuiesc ca o ordine in toate ar impiedica multe “afaceri” , asa ca nu cred nici in capacitatile si nici in intentiile alesilor.
O sa iau scrisoarea asta si o s-o dau mai departe, pentru ca toti am fost, suntem sau vom fi vreodata pacienti. Si am sa mai zic ceva, aici, in mod public, ceva ce am spus si repetat in particular cu mai multe ocazii:
Multumesc, doamnelor si domnilor doctori. Multumesc pentru ca ati meseria asta, viata asta, pentru ca v-ati tocit coatele pe banci de scoli 18 ani la rand ca sa puteti ajuta alti oameni. Multumesc pentru ca investiti timp si nervi in fiecare caz, desi de fiecare data va promiteti ca n-o sa va mai implicati emotional in dramele de zi cu zi. Multumesc pentru orele infernale, pentru noptile nedormite, pentru munca de Sisif pe salarii de nimic. Si multumesc pentru ca aveti puterea sa o luati in fiecare zi de la capat.
Ar trebui ca domnul ministru sa citeasca personal scrisoarea asta si sa fie obligat sa raspunda – nu stiu cum am face asta, iata o noua mostra de acces la autoritatea platita din banii nostri…- altceva decit previzibilele referiri la greau mostenire si la lipsa legislatiei. Am convingerea ca un om care si-a cistigat excelenta in profesie dupa ani multi de scoala si practica are dreptul sa aleaga in favoarea sa, adica sa mearga unde este tratat la nivelul pe care-l merita. Probabil ca o sa mergem la doctor in alte tari, daca la noi nu s-o mai putea – ramine insa, asa cum spuneati, problema urgentelor…Cred ca e vorba de introducerea mascata a selectiei naturale, pina la urma – daca raminem putini, macar sa fim vitali 🙂
As fi vrut sa fac medicina… Dar in asemenea conditii, parca e tot aia daca fac pe vraciul din coltul strazii… E frustranta bataia asta de joc, e chiar ilogica. Dupa cum ai spus si tu, ca asteptati un miracol care sa rezolve situatia asta (pentru care nu exista atribute suficient de expresive), asta astept si eu. Si ceilalti.
am citit, am dat copy/paste si-am printat. miine o sa te citeasca spitalul judetean din satu mare.
am pus si eu o insemnare cu link la scrisoarea ta. sper s-o citeasca cei care ma viziteaza si sa anunte si ei pe blogurile lor si tot asa… poate s-o sesiza careva.
textul asta ar trebui rescris de catre fiecare medic nemultumit din tara asta si trimis ministrului.
Sincer…sunt de acord cu invrajbirea. Este o prostie. Dar incercati, voi doctorii care ziceti ca faceti treaba si chiar faceti sa le spuneti de dulce colegilor vostri care va fac de ras.
tata a murit dupa operatie pt ca anestezistul a fost nemultumit de banii dati. Cam putin stiti? – asa mi-a zis… si erau 200 de dolari scosi de unde nu aveam atnci pe loc mai multi
1. “E cancer! Am intrat, am luat biposie, dar va pot spune si dupa aspectul macroscopic ca e malign!… In plus, a metastazat si in ficat deci… 3 luni maximum!”
2. “Nu e cancer dom’le, fii serios! Are intr-adevar ciroza hepatica macronodulara decompensata metabolic, cu semne de hipertensiune portala, dar nici vorba de cancer”
3. “Nu e ciroza dom’le, nu-s’ cine ti-a spus asta!? Si nici cancer, fugi d’acilea! probabil s-a decompensat in urma anesteziei din cursul primei interventii!”
Trei profesori universitari, trei diagnostice diferite… explicatii aruncate in graba, peste umar, parintilor mei, oameni simpli si cu respect pentru munca halatelor albe (doar stiu de la fiul lor cate sacrificii presupune medicina), convinsi ca se face tot ce este omeneste posibil pentru parintele respectiv socrul lor…
A fost nevoie sa vin in tara, sa dau (la propriu) cu pumnul in masa pentru ca bunicul meu sa ajunga in sfarsit in sectia care trebuia, sa primeasca un diagnostic corect si un tratament adecvat.
Dar stiti care a fost reactia? “De ce nu ne-ati spus doamna, ca fiul dumneavoastra este colegul nostru!?”
Si cu toate acestea, pot sa va asigur (si citez dintr-una din postarile anterioare) ca “stima mea pentru MEDICII din Romania este nemasurata”… pentru ca ii stiu si stiu ca fara ei s-ar duce de rapa totul! Pacat insa ca vocea lor nu se aude…
Gheo intreaba la Radio Sant : – cum se pune accentul pe sistemul medical ? Radio sant raspunde: pe sistemul medical nu se pune nici un accent!
Cred ca problema romanilor la ora actuala e legata de faptul ca s-au obisnuit sa primeasca tot pe gratis, si sa nu plece nimeni acasa fara sa primeasca macar o reteta, ceva, orice, si fereasca sfantul sa nu aiba efect imediat medicamentul de pe reteta. Comunismul ne-a invatat si lenesi si lacomi, si atunci cand nu primim ceva, e considerat dintotdeauna ca e rea vointa si nu imposibil 🙁
Nu sunt cadru medical dar sunt de acord cu domnul doctor ca sanatatea e un privilegiu, nu un drept. Tre sa te bati pentru sanatate, sa ai grija de tine, sa o castigi si sa o pastrezi.
In trecut omul facea tot ce putea ca sa nu ajunga sa se imbolnaveasca, si daca totusi se intampla, isi punea soarta in mainile cui apuca, doctor, vindecatoare, ce era la indemana, si tot ce se intampla pozitiv dupa aia era bonus, si motiv de recunostinta.
Cand comunistii au inceput vanatoarea de vrajitoare prin sate, chinuind orice femeie care avea habar sa faca o fiertura de urzici, de cate ori murea cineva din sat, au promis tuturor ca medicii stiu ce fac si ca nu moare nimeni, ca sa mearga satenii numai la medici. Cu sau fara fonduri extra pentru spitale, cred ca e momentul sa ne reamintim ca sanatatea noastra e 100% responsabilitatea noastra si numai a noastra, si ca medicii fac ce se pricep ei ca sa ajute, dar nu pot face mai mult decat sa ajute.
foarte faina scrisoare.si cand ma gandesc ca asta ar putea fi doar o pagina dintr-un romanal dezastrului.lucrez intr-o upu de ceva timp.sunt rezident .consult si tratez zeci de pacienti pe zi.pranzul in garzi mai devreme de ora 20 nu cred ca l-am luat vre-o data in garda.garda neplatita.pranzul adus de acasa sau cumparat din imensul salariu.as vrea sa imi fac cursul de echo .6200 ron.adik salariul meu pe multe luni.mi-ar fi tare de folos.plafoanele pentru analizele pe care le pot solicita sunt jenante.slava domnului ca cei care m-au invatat medicina au pus accent mult pe partea clinica.
nu stiu cat mai raman aici.singurele lucruri care ma tin aici sunt familia si prietenii.dar stiu ca ma vor sprijini cand o sa plec.si o sa plec.nu mai are rost sa stau sa fac medicina de front ,sa fiu umilit , jignit, scuipat ,agresat cand ma straduiesc sa imi fac treaba cat mai bine sa fac treaba a cel putin inca un om.
am facut inainte un rezidentiat pe care nu l-am terminat(nu am dat ex de specialist ) fiindca nu imi permit sa imi platesc taxa pentru a doua specialitate.
urez succes maxim si timpuri mai bune pentru colegii care vor ramane aici si care merita tot respectul pentru curajul si “nebunia”lor
S-a schimbat un singur lucru în ţara asta odată cu revoluţia din ’89. Faptul ca înainte nu aveam voie să vorbim. Acum avem voie, dar n-avem decât să tot vorbim. Suntem şi vom fi ignoraţi înca multă vreme. De 19 ani plătim asigurare medicală la stat şi nu beneficiem de nimic pentru banii ăştia. De 19 ani plătim taxe şi impozite mari din salarii mici şi banii încasaţi se duc ca într-un sac fără fund, înapoi nu se întoarce nimic sub nici o formă. Sistemul medical e la pământ, dotările lipsesc iar acolo unde totuşi ar exista ajung pe mâinile unora care ori nu se pricep suficient şi le defectează, ori au interesul (cabinetul particular de acasă) ca acestea să nu funcţioneze. Marea majoritate a medicilor buni au plecat deoarece s-au săturat să lucreze fără dotările necesare şi cam fără salariile meritate. Eu mi-am făcut şi o asigurare de sănătate la o firmă privată, dar am renunţat după doi ani la asigurarea asta, nu era o soluţie. Zic asta pentru ca în momentul în care m-am îmbolnăvit am aflat că asigurarea mea nu acoperă şi învestigaţia medicală ci numai tratamentul, aşa că am plătit pentru investigaţii. O lună întreagă de două ori pe săptămână mergeam la investigaţii şi în final medicul a ridicat din umeri spunând că potrivit tuturor analizelor sunt sănătos, deşi aveam momente când nu mă mai ţineau picioarele şi trebuia să mă aşez indiferent unde eram când mă apuca o astfel de criză. Dar asta e numai sistemul medical. Dacă ar fi doar atât… Dar nimic nu avem. E la pământ şi sistemul de învăţământ. Şcolile sunt vai mama lor, profesorii lucrează tot pe salarii de mizerie şi pe promisiuni viitoare, aşa că toţi care au putut au plecat, au rămas suplinitorii şi cei care nu aveau de ales. Drumuri nu avem, deşi an după an zeci de miliarde se duc în astfel de lucrări. În toate părţile se cheltuiesc anual sute de miliarde, dar nu se vede nimic. Eventual se vede în conturile unora, dar cu respectivii nimeni nu poate avea nimic de împărţit pentru că beneficiază de “imunitate” în faţa legii…
Vă spun prin ce am trecut când soacra mea s-a îmbolnăvit de cancer? Dimineaţa la ora 10 mi s-a luat plicul, la ora 2 după-amiaza mi-au pus-o în braţe s-o duc acasă, i-au făcut externarea cu forme legale ştiind că nu o pot ajuta. Plicul acceptat şi când ştia că e gata socoteala vorbeşte despre caracterul acelui medic, că ţi se dă bolnavul să-l duci acasă vorbeşte despre sistemul medical. Am dus-o acasă pe soacra, ce era să fac? Am căutat prin tot Bucureştiul pe cineva cine să-i facă injecţiile şi cum nimeni nu era dispus să meargă decât ziua (noaptea o fi împotriva firii să sufere cineva şi să aibe nevoie de asistenţă), am ajuns să-i fac eu injecţiile cu tramadol şi după câteva zile cu fortral, deşi nu am nici un fel de pregătire în domeniu, dar nu puteam să mă uit la ea cum suferă şi nimeni nu face nimic. Atunci când a ajuns în ultimul stadiu, când i-au mai rămas doar 3-4 zile de trăit, a mers socrul cu toate documentele de la spital la medicul de familie pentru o reţetă de morfină. Două zile a stat câte 3 ore în faţa cabinetului şi de fiecare data a fost expediat pe motiv că nu-i de datoria medicului de familie să elibereze o astfel de reţetă. Aşa că am mers eu a treia oară. Medicul a încercat să-mi explice şi mie povestioara, apoi când şi-a dat seama că nu ţine, atunci ştiţi ce mi-a zis? “La ce vă agitaţi aşa domnule că doar au mai murit şi alţii şi nu le-a trebuit morfină!?” După ce şi-a făcut numărul şi după ce i-am ţinut un scurt discurs, a ajuns la concluzia că e mai bine să-şi ceară scuze şi să spună adevărul: că în toţi anii lui de când e medic, niciodată nu a eliberat o astfel de reţetă, că ştie că-i de datoria lui, dar că trebuie o reţetă specială şi el nu are formular de acest tip şi că nu ştie nici ce trebuie să scrie. Am umblat ziua întreagă până să mă văd cu medicamentul şi când în sfârşit l-am obţinut a fost cam degeaba. După nici 24 de ore soacra a murit. Dupa o astfel de întâmplare poate ar fi trebuit să ajung la concluzia că-i vai şi amar de capul doctorilor din România, dar nu am făcut-o. Am ajuns la concluzia ca sunt cu atât mai de apreciat cei care reuşesc să rămână adevăraţi profesionişti şi în mijlocul unui sistem atât de putred, căci este uşor să fi bun şi să rămâi bun când toţi în jurul tău sunt aşa şi-ţi impun profesionalismul, dar foarte greu să nu te rătăceşti şi tu de la cărarea cea adevărată când vezi că majoritatea celorlalţi au luat-o razna. Păcat însă că tocmai pe aceştia îi vom pierde, pe acei puţini cărora le pasă. Îi pierdem pentru că nu vor putea rezista la nesfârşit să se chinuie fără sorţi de izbândă. Îi vom pierde pentru că vor ajunge la limită şi îşi vor spune că preferă să lucreze într-o altă ţară, acolo unde dotările există, unde salariul este salar şi programul program, acolo unde se plăteşte profesionalismul. Eu recunosc, dacă eram în locul domnului Corn cred că aş fi plecat demult. Nu aş fi rezistat sa văd că degeaba vreau să-mi practic meseria pentru că îmi lipsesc atât dotările cât şi personalul necesar, că orele suplimentare nu mi se plătesc, că medicamentele prescrise pacienţilor risc să le plătesc eu şi că pentru toate eforturile mele mă confrunt şi cu prejudecăţile oamenilor din vina acelor medici cărora nu le-a păsat şi că drept încununare al acestor lucruri tocmai cel care ar trebui să rezolve problemele, dar nu o face, îşi permite să facă afirmaţii publice despre profesionalismul sau competenţa celor din subordinea domniei sale.
Dar cum spuneam, nu e doar sistemul medical, la noi copii orfani sunt ai nimănui, pensionarii au ajuns o categorie socială privită ca o povară…
Trăim în ţara în care talentul, dedicaţia, conştiinciozitatea, corectitudinea şi profesionalismul oferă o mai slabă şansă de afirmare decât poate oferi un eventualul unchi intrat în politică.
PS. Domnule Corn, la noi întradevăr se moare foarte greu în spitale, nu de alta dar majoritatea spitalelor noastre s-au specializat pe a da bolnavii acasă să moară, să se chinuie membrii de familie cu ei, să le privească neputincios suferinţa şi să ajungă să se întrebe dacă nu ar fi mai bine să facă ceva să pună capăt lucrurilor. Soacra mea, de exemplu (Dumnezeu s-o ierte), a ajuns să se roage de noi să-i facem ceva să moară. Asta pentru că eutanasierea nu este acceptată nici măcar în cazurile care nu mai sunt soluţionabile, dar nici asistenţă medicală nu li se asigură celor muribunzi şi nici măcar medicamentele care ar putea curma suferinţa nu se eliberează decât atunci când nu mai ajută la nimic.
Cine sunt vinovatii… clasa politica,aceia care dupa 1989 au distrus economia nationala ,cei care au vindut bogatiile minerale ,subsolul,solul,aerul,apa si chiar cota de emisii poluante. Au vindut copii,au vindut oameni ca forta de munca..au vindut prezentul romanilor si acum le vind viitorul.
Niste oameni “oameni forma” care nu pot fi decit rataciri ale genei umane.
Distrugind componentele unui proces economic..nu poti sa realizezi venituri pentru medicina si alte servicii sociale.
Vinovati suntem noi,ca ii accepta si atunci cind acestia doresc ii reconfirmam fie ca votam sau nu votam..
Rezultatul actiunilor lor il percepem abia acum cind sistemul lor..incepe sa ucida oameni cu nume propriu.. desi crimele impotriva tarii si a poporului au fost produse..
Acum,disperati, temindu-se ca vor pierde tot si castelul lor de carti de joc se va prabusi,acesti jucatori de alba neagra, scot in fata asa zisi vinovati..pe care ii stabileste dupa ce infiinteaza comisii cu proceduri staliniste..
Pentru ei activitatea unui medic este doar o relatie economica ..si aceea aberanta.
Stiti cumva cine a desfiintat spitale spunind ca sunt prea multe,cine a redus in cele care au mai ramas numarul de paturi,cine a redus numarul de medici si asistente medicale,cine nu asigura medicamentele in spitale.. cine a spus ca medicii pensionari trebuie sa isi irosesasca stiinta pe o banca in parc..decit sa o daruie pentru viata semenilor lor….
De fapt aceasta clasa politica.constituita din teroristi economici, trebuie sa realizeze “cota de morti” prea multi oameni au dreptul la viata,la pensie,la asistenta medicala, .. si atuinci au gasit solutia..
Abia acum inteleg au transformat Romania intr-un lagar de exterminare..
Nici un medic din Romania..nu a muncit sisific pentru a ajunge medic..decit din dragoste de oameni.. nici un medic nu gindeste si nu accepta ideea ca ar putea face ceva pentru ca un om sa moara..
Medicii nu sunt oameni..sunt semizei..pentru ca uneori dumnezeu prin stiinta si miinile lor trece viata..
Pentru a nu mai fi tracasati juridic…va sugerez ceva: Ca medici executati doar actul medical..si daca starea unui om necesita internare,tratament medical..dv. sa le prescrieti in totalitatea lor.. si sa raspunda aceeia care nu asigura patul in spital,medicamentele necesare si tot ceea ce este necesar. De ce clasa politica sa isi acopere intentia rea cu care a condus aceasta tara,prin inducera unei raspunderi juridice catre dv.
Nu medicii sunt de vina pentru ce se intimpla..si ocupindu-se de stiinta de a ajuta oamenii,au ramas singuri in fata unor administratori fara scrupule..
Sa aveti putere dominolor doctori pentru a ainvata,a sti sa vindecati oameni, si dumnezeu sa va dea puterea de a iubi mai departe oamenii…
Nu oamenii va ponegresc acum..ci sistemul pe care l-ati impiedicat sa isi realizeze cota de moarte..
Andrei Marian
in 2006 inainte de capionatul mondial de fotbal aici la noi a fost organizata o greva la nivel national . medicii care practica in spitale au reclamat praxis-ul insuportabil la care sunt supusi urmare a “supletzei” bugetare in spatiul de sanatate . concret au fost avizate : garda care se extindea de multe ori intre 36 si spre 50 ore la bucata cu acele intermezzo-uri de “odihna” .salariu mizerabil raportat la profesia si implicatiile de responsabilitate pe care le cere o atare profesie ( cu urmari grave adesea pentru pacienti ) surmenajul rezultat si evident lipsa unei adevarate vieti private ( familie , prieteni , divertisment ) . si-au obtinut greu o mare parte din ceea ce li se cuvine datorita presiunii pe care au exercitat-o asupra ministeriului de sanatate si al politicienilor . relevant insa in acest caz este solidaritatea publica a pacientilor sau mai degraba a potentialilor pacienti de care s-au bucurat medicii si personalul aferent . caci asa este , cand doresti calitate in sanatate atunci nu poti sa te rezumi doar la critica “pasiv-verbala” sau in cel mai rau caz sa extragi cazuri particulare si sa le generalizezi pentru a crea o “impostura” care compromite una dintre cele mai nobile profesii din lume . dar nu cum spunea … insuficient este o asemenea actiune fara sprijinul populatie care daca ar fi ceva mai pretentioasa la calitate ar reactiona … cum sa spun activ !
gudlac monsher 🙂
O idee buna a avut cineva mai sus: sute de scrisori de genul asta care sa fie trimise pe la ziare si pe la cabinete de conducatori, poate s-o gasi cineva care sa reactioneze. O palida idee de contracurent si tot ar fi ceva.
Eu am fugit din tara si imi pare bine, aici unde sunt am oportunitati mai multe decat as fi visat. Dar, cum spunea tapirul, nu pleci niciodata “de tot” fiindca ma doare sufletul pentru toti colegii mei ramasi acasa de cate ori imi ajung la urechi stiri fabricate de tot felul de “jurnalisti” aserviti politicii. Dar nu puteam in ruptul capului sa ma imaginez facand medicina “de frica”. De frica pacientului, de frica administratiei, de frica aplatizarii afective.
Va asigur de toata afectiunea si tot respectul meu, cu care, din pacate, nu prea aveti ce face :-).
e foarte bine scrisa, ar merita facut din ea o petitie! poate poti sa o formulezi pt petitii online!
Nu trebuie sa fugim..asta isi doresc si ei.. avem datoria fata de noi..sa ramanem.. trebuie doar sa vrem sa traim..sa ne spunem adevarul despre noi..suntem tineri,frumosi si destepti..
Pentru ..dra dr.Lulu..sa va fie bine unde sunteti..si sa puteti duce cit mai usor “dourul de acasa” sincer..numai ginduri bune.
Andrei
problema e ca sistemul medical reflecta perfect sistemul social al nostru! Slab functional, asa va fi si sistemul medical! Este principiul Gigo: garabage in, garbage out! pana a te respecta cineva pe tine, trebuie sa te respecti tu insuti!
cvasi-offtopic : apropos sebastian … in situatia in care iti iese “pasentza cu petitia” ar fi solidar din partea ta sa ceri si pentru “omologii” tai dintr-un sector mai “special” o clauza suplimentara adicatelea dreptul la a aplica o medicatie especiala pentru o noua maladie care bantuie sfera virtuala romaneasca si a reusit sa “infecteze/infesteze” un micutz grupaj ( daca nu ma insel chiar si dinspre cele strainataturi unde “cresc bipezii” in multe cazuri ) cica i-ar zice maladiei asteia “erotomania” . ma gandesc ca si steve wonder cu ocheanele sale galeshe si agere ar fi reusit sa optserve unele “asemanari” raspandite pe cel putin 10 bloguri romanesti 😎
( sa speram ca banii publici in romania nu-s dirijati in exclusivitate doar in institutiile bisericesti caci se vede o stare “acuta” de interventie – naja !…sa nu devina “pandemie” tulai duoamne asta chiar nu-i lipseste romaniei ) .
V-am citit cu mare placere blogul si aici si dincolo, atent povestirile, razand la amintirile hazlii, intristandu-ma atunci cand ati vorbit despre Sanatate.
Astazi, am urmat un link si am ajuns pe blogul unei studente la medicina, care in cea mai recenta postare prezinta alte defecte ale sistemului: http://peculiarme.wordpress.com/2009/02/05/de-ce-omoara-doctorii-oameni/
Succes in lupta cu morile de vant.
Iulian
Ca de obicei, conţinutul însemnărilor domnului doctor sunt dincolo de comentarii. Însă trebuie să fac o observaţie. Însemnarea asta nu trebuie să rămână aici. Dacă am permisiunea dumneavoastră, domnule doctor, o să lipesc peste tot. O să o strig la portavoce în Piaţa Mare. (Păstrând toate drepturile de autor, desigur.) Cu siguranţă sunteţi cea mai puternică voce pe care am auzit-o în maşinăria asta prea înţepenită înr propria-i sociologie ca să mai fie în stare de reacţie, pe care o numim medicina românească. Am sărit în sus de entuziasm citind ce aţi scris aici.
Ah, dacă măcar unul din 10, din 20, din 100 din şefii de secţie din ţara asta ar ridica cuvântul aşa cum aţi făcut-o dumneavoastră!
În primul rînd, felicitări pentru iniţiativă, curaj şi elocvenţă.
În al doilea rînd, dacă prin viu grai sau în mass media se ridică voci împotriva profesiei medicale în ansamblul ei, aş avea ceva de spus în apărarea medicilor din România:
În experienţa mea personală, de fiecare dată cînd am avut de-a face cu medici, fie în calitate de pacient, fie în calitate de rudă a unui pacient, am fost tratat respectuos, profesional şi eficient. Nimeni nu mi-a pretins vreodată bani negri, cenuşii sau de vreun alt fel.
Dacă condiţiile obişnuite de lucru ale medicilor români sînt acelea descrise în postare, atunci cu atît mai mult domniile lor merită respectul şi admiraţia noastră.
Este un cerc vicios oameni buni.Sistemul fara nici cea mai mica urma de indoiala este de vina;in primul rand este permisiv.Vorbesc in calitate de student in an terminal la prestigioasa facult de medicina.Atata timp cat in timpul facultatii baiatul sau fetita lu’ dom doctor x si altii platesc(si ma refer la bani cash) pt a promova examenele,care ajung in anul 6 fara a avea cunostinte de baza ,profunde deja ar fi prea mult ,care platesc o suma de aproximativ 20 000 de euro pt promovarea rezidentiatului si care apoi se duc in spitale si PRACTICA medicina..cum?nu stiu..dar eu nu m-as lasa pe mana lor.De aici si problema acelor medici etichetati incompetenti.
O alta problema este populatia ,pacientii mai bine zis..care pt a nu plati o consultatie in ambulatoriu vin si aglomereaza salile in camera de garda..si nu pt o afectiune acuta care intr-adevar ar necesita servicii de urgenta ci pt acele afectiuni pt care trebuie sa te duci la medicul de familie sau in ambulatoriu.Dar inca o data medicii sunt cum se spune luati ‘for granted’.Eh si tu ca medic dupa x ore petrecute in garda sa nu te enervezi cand iti vine un pacient care s-a zgariat putin in talpa?!!!(caz veridic)
Intr-adevar interesul iti scade pe parcursul celor 6 ani minunati petrecuti in facultate..in care inca din primul an ti se spune ca nu are rost sa faci aceasta facultate daca nu ai pedi-gree(adica mami tati conferentiari sau sefi se sectie) sau daca nu ai bani;cand la spital ajungi sa iti doresti in timp ce sprijini peretii sa te/va bage cineva in seama..macar sa intrebe ai cui suntem..dar ce privilegiu greu de obtinut.Si populatia se intreaba de unde atata lehamite din partea halatelor albe.Sau vin dl si d na x de la schi din austria putin raciti si se ofuscheaza vai doamne ca nu le-ai prescris cel mai scump antibiotic sau ca nu le prescrii un antibitic,explicandu-le ca nu este decat o simpla raceala si nu au voie…dar cum tu mergi cu ratb -ul sau cu o solenza second hand si ei in Q7 cine este privit de sus si cine de jos?:))
Eu ma gandesc cu groaza ce voi face cu un salariu de 7 milioane..rata la masina nu,chirie nu,..nimic;probabil voi lua urma colegilor mei si voi pleca,cred ca ar fi mai bine si in botswana,macar am avea respect…Nu ii pasa domnului ministru ca noi cei care plecam sau am vrea sa plecam nu am face-o daca am avea macar respect si conditii minime de lucru,nu ii pasa ca NU vrem sa plecam dar suntem nevoiti.Nu ii pasa de fapt de nimic!!!Indolenta este mare,din pacate prea mare.
Si mai si are tupeul sa il critice pe dl Arafat,sa ii spuna in cadrul deschiderii unui congres medical ca ar trebui sa nu mai dea apa la moara studentilor,ca isi pierd timpul in garzi in loc sa stea la cursuri :)) Dle ministru care cursuri va intreb.Cele predate fara nici o lipsa de interes,concepute in 1900 toamna???pt ce sa preferam amfiteatrele imbacsite si profesorii plictisiti in locul orelor de garda din cadrul smurd?grea decizie banuiesc.
Problemele sunt MULTE,FOARTE MULTE..ar fi inca de 10 ori pe atat de scris si asta asa succint..dar pe dl ministru nu-l intereseaza,dansul este probabil mai interesat de strangerile de mana complezente cu anumiti auditori si presa ca sa isi sporeasca conturile in banca.
Este trist domnilor ce se intampla in sistemul medical romanesc
Stimati colegi, cei care mai practicam medicina in conditiile bine stiute, ce putem face cand auzim zilnic la tv ca suntem criminali?
Se intreaba cineva cate cazuri de urgenta pe noapte sunt ? D-le Arafat , cel care m=ati instruit in Timisoara credeti ca asa putem lucra, doar cu sanctiuni? Fara manusi? fara echipament, fara medicamente… personal m-am infectat cu hepatita cu virus C de la pacient din cauza conditiilor de lucru, muncim unii ca negrii….nu vrem flori si rasplata dar nici sa fim numiti criminali.. e o meserie. cum putem salva viata pacientilor cand unii dintre ei vin doar pt. senzational , mai ales in ultimul timp. e foarte buna aceasta scrisoare scrisa de un om care se vede ca a trait multe. sa le trimitem pe mail la toate cunostintele noastre aceasta scrisoare, poate unii oameni vor intelege cate ceva.nu toti, dar si macar 10% daca inteleg poate fi suficient si poate intro zi ne vor ajuta chiar pacientii nostri.
Spune mult adevar ceea ce a scris d-nul doctor, din pacate insa cred ca este prea lunga acesta scrisoare pt a fi citita de d-nul ministru, foarte ocupat cu…altele! Desi, in general, sunt o persoana optimista, la capitolul medicina realitatea din Romania imi sugruma orice urma de optimism!
o citi pe toata..genial!!! trebuie tradusa in engleza, frenceza si germana si trimisa afara
nu am nimic de adaugat..felicitari ! ai si talent la scris
F frumos scris domnule dr. Sunt inca mica, termin anul acesta anul 6 si ma gandesc cu groaza la ce voi face in aceasta viata. Vina noastra a tuturor celor din sistem este ca nu ne facem auziti si nu suntem uniti. In alte tari cand rezidentii fac greva…….fac toti…..nu doar 5-10-15. Prin rotatie 15% din ei merg in spital si restu fac greva. Iar restul personalului anunta autoritatile ca nu pot face fata singuri. La noi nu se va intampal niciodata asa ceva…….pentru ca nu stim sa fim uniti.
pai, asa cum am facut si eu, cred ca “aia de bine”, care mai citesc scrisoarea asta, s-o trimita si mai departe: postat pe net, trimis persoanele din lista, “mass” email. Din pacate, ma tem ca ministrul actual nu are capacitatea mentala necesara si nici vointa sa duca vreo reforma la bun sfarsit.
sistemul este profund viciatz(unele aspecte le-a zis si un studinte medicinal, mai sus):
-reminiscente comuniste, atat la populatie, cat si la medici; pacientii vor totul gratis, medicii inca se mai cred (unii) Dumnezei. Cred ca pe ambii ar trebui sa-i aduca capitalismul cu picioarele pe pamant. pe unii costul serviciului medical si pe altii procesele de malpraxis.
-esenta tare, balcanista, de promovat prin “tzepe”, rudenie, samd, in sistemul medical. Nicaieri ca la medicina romaneasca, nu se promoveaza in halul asta incompententa si mediocritatea. Am plecat din Romania(btw, scriu din US), in primul rand scarbit de prea multi colegi care “intra direct” preparatori, desi nu au fost in stare sa ia nici rezidentiatul. [al doilea motiv de scarba a fost faptul ca imi dadeam seama, ca din postura de medic tanar, se cam stergea pe jos cu alde mine, in Romania, de catre populatiunea romaneasca, doritoare de friptura de doctor in sange: uitadu-ma acum pe net, la comentariile romanasului referitor la “datele problemei”, imi dau seama ca nimic nu s-a schimbat, dimpotirva, setea este mai mare, atat pt ca politicienii au nevoie de tzapi ispasitori, cat si presa, care tre’ sa-si vanda marfa].
-apropo de examenul de rezidentiat: este o ultra bataie de joc; daca nu ma insel, pana acum cativa ani, examenul de rezidentiat in Ro consta in 3000 de grile, pe care cantidatu’ trebuia sa le invete pe de rost si apoi se prezenta la examen. imh(in my humble opinion), pana si un cimpanzeu cu atasament fata de rasa umana, ar putea fi educat sa “ghiceasca” 3000 de grile…
-studintele medicinal se plange iar “de sistem”, dar adevarul este ca ii convine(uneori) sa procedeze “in sistem”: mai copie de unul singur sau organizat, mai pune grupa niste bani, se mai ia o scula profului de…etc.[tipic romanesc, nu vad de ce se inerveaza populatiunea romaneasca asa tare..cand vine de exemplu sa bage un plic la domnu’ doctor, pen’ca vrea un concediu medical, desi el e sanatos tun,..etc]
in afara de asta, ramane insa ideea de baza, cred eu, si anume ca romanul crede ca “medicina tre’ sa fie gratis”, crede ca niste juraminte cu Hipocrate tin loc de foame, medicului.
daa, corect…medicul “in west”, nu “ia bani de la pacient”. Banii ii ia spitalul; care spital ii ia de la asigurare. Care asigurare te usuca de bani de nu te vezi.
sugerez celor interesati sa afle notiunile de “co-payment” si “deductible”.
in fine, sa zic eu: “co-payment este o suma de vreo $25, pe care o platesti ORICUM, atunci cand te duci la medic. Ideea este tocmai ca sa descurajeze pacientul sa frece medicul la cap pt orice chestie. ma rog, in statele “socialiste”, gen Canada/Franta, etc, nu exista chestia asta; exista insa “reversul”, “stai la coada, pana te plictisesti..”.
Oricum ar fi ea medicina, fie in tari “capitaliste”, gen US, fie din astea mai socialiste, gen Anglia, Franta, Canada, etc, medicul are cu “o cifra in plus” la salariu, fata de salariul mediu in tara respectiva. soo….da, ceri “anumite servicii”, in momentul in care dai banii pe serviciile alea[de altfel, zice si domn’ doctor mai sus, de treaba asta].
iar la urgenta, da, exista si in US asta cu “aia care trebuie salvati la urgenta”. Da, daca esti in pericol de moarte si nu ai asigurare, legea obliga sa-l salvezi. Dar, daca nu ai asigurare si te duci la “urgenta” ca te-ai taiat nitzel la picior, ia sa vezi cum platesti de te ia naiba(serviciul in urgenta costa mai mult decat “la medicul de familie). Altfel, nu se uita nimeni la tine. Si nu vine presa pe tema asta. Presa, in America, se in schimb de populatie, ataunci cand cheama servicul de urgenta pt “chestii minore”. mde, diferenta de opinii. In Romania se toarna filme cu “Lazarescu”, iar la tembelizor se toarnaa despre nemernicia doctorilor, prin alte parti, se mai toarna si alte chestii…mentalitatea, mde[asta n-o s-o schimbe NIMENI, NICIODATA].
Care medic de familie, apropo, raspunde la telefon ziua si noaptea, ca sa-si pastreze pacientii…nu ca in Ro, unde cam iau aia banii degeaba.
deci, sistemul este profund viciat, din toate punctele de vedere.
in plus, exista si presa ROMANEASCA, care trebuie sa manance si gura ei ceva, o presa execrabila, profund neprofesionala, care este in asentimentul comunistoid, ca “trebuie internat tot”.
pai sa interneze tot, iar cand nu o sa mai fie bani, sa vina nenea asta care da traistutze cu Ferrari, sa dea din banii lui. Apropo, nu se gaseste nimeni in presa sa-i explice incompatibiliatatea intre functia sa si reclama la Ferrari?! ca eu, pe unde ma duc, cand trebuie sa completez chestionare despre cel care a tinut un “talk”, trebuie sa scriu daca prezentarea a fost libera de orice “activitatate comerciala”. Ala ar trebui demis, nu sa faca reclama la Ferrari, pe banii contribuabilului.
deci, ma indoiesc cum ca acest domn ar putea, ar vrea, sau pur si simplu i-ar trece prin krier sa faca ceva, in afara de show-uri pe la tembelizor.
ps. mai nou, mi-a zis cineva ca se interneaza “cu pistolul la tampla”: un medic specialist cardiolog a vrut s-o trimita pe una acasa cu “o reteta”. persoana respectiva i-a zis ca “vrea internare, ca altfel, o s-o vada la televizor!” 😀 [nu mi-e clar daca o sa reclame sau o sa se sinucida, din cauza ca n-a fost internata, mde].
hehe, nu vad solutii. exista insa mereu, “solutia individuala”. “cine poate”[ca medic], s-o intinda cat mai departe de Romania. ma tem ca am o viziune f pesimista asupra sistemului romanesc per total, in special a celui medical. sper sa ma insel, bineinteles 😀 .
Din cate citesc, asa cum ma asteptam nu am intalnit nici un invectiv in replicile la scrisoarea d-lui doctor. Sunt student in anul 6 la medicina si credeam ca nu am sa vad prea curand o descriere atat de precisa a ceea ce se intampla cu sistemul in care ma pregatesc sa intru. Ce ma bucura este ca pe parcurs ce citeam imi doream si mai tare sa intru in nebunia asta si sa incerc sa schimb ceva. Am sa incep prin a trimite linkul tuturor colegilor cunoscuti si necunoscuti de la medicina, inclusiv domnului rector Florian Popa. In incheiere vreau sa va transmit domnule doctor ca imi doresc din suflet ca odata, chiar si fara sa stiu ca sunteti dvs. sa va strang mana. Cele mai sincere felicitari!
Ar avea sens cele spuse daca Bazacul ar fi facut intr-adevar macar o specialitate, fie ea si de Sanatate Publica (o specialitate respectata si respectabila in Vestul lumii de altfel). De fapt bazacul nu a facut nici-o specialitate si si-a luat specialitatea respectiva prin echivalare cu anii petrecuti in MS, cum au facut de altfel o gramada de smecheri care nu au dat in viata lor vre-un examen de rezidentiat si care au ajuns acum sa se impauneze cu diferite titluri, inclusiv de profesor universitar. Asa ca recursul la memoria rezidentiatului si al muncii e inutil la smecheri gen Bazac; in rest corect totul, pacat ca asta e tot, adica doar impostura si mizeria au succes in Romania, asa ca cine doreste- ca medic – sa fie apreciat solutia e in afara Romaniei, chiar daca si acolo se munceste pe branci si nu se castiga mereu asa cum se crede.
Domnule Doctor, eu raman la ideea mea “fixa” ca medicii si pilotii romani sunt cei mai buni! Si asta nu ca sa flatez pe nimeni ci pentru ca sunt convinsa de ceea ce spun. Este adevarat ca in ambele situatii sistemul face lucrurile imposibile si umileste oamenii deoarece asa e la noi, la romani, sa fim chinuiti inainte de toate. Iti trebuie multa scoala si munca sa poti sa razbesti, caci la noi cei de rand, obisnuiti sa muncim non stop nimic nu ne pica din cer.
Dar poate tocmai acest lucru ne deosebeste de cei care au totul pe tava, desi drept sa spun si mie mi-ar placea asa ceva:)
Iar celebra politica ” dezbina si stapaneste” in acest caz este oribila. Caci daca invrajbesti vulgul pe medici faci o mare greseala. Am mai spus si cu alte ocazii: exista medici si medici. Exista oameni exceptionali carora le port tot respectul din lume deoarece m-au ajutat si salvat in situatii critice pe mine si familia mea, dar exista si “uscaturi” ca in orice padure. Dar datorita “uscaturilor” nu avem dreptul sa condamnam padurea. Va doresc succes tuturor in lupta cu sistemul care vrea sa va dezarmeze!
Week-end placut!
in week end sunt de garda. cu atat mai mult iti multumesc, greenfield!
Foarte frumos a scris si SHREK2 mai sus.
Probleme nationale:
1.Mentalitatea comunista
2.Lipsa oricarei responsabilitati a locuitorilor tarii. Practic nimeni nu e vinovat. Toti dau vina pe altul sau pe altceva incepand cu omul de rand pana la cel mai inalt nivel.
3. Lipsa totala a unui sistem de valori. In comunism eram egali iar acum :)) sunt cultivate numai scursurile societatii (bekaly, c-rv-, proxeneti, manele, etc).
4. Posturile de medici din spitale nu sunt adjudecate pe criterii de competenta ci pe nepotisme, spaga etc. Sa fim seriosi: Toti cei care au posturi in spital de pe vremea comunistilor erau “de familie buna” legaturi cu securitatea, titluri obtinute abuziv – toti trebuie dati afara din sistem pentru ca il paraziteaza si nu avem cum sa progresam.
5. Promovarea rezidentilor – practic nu exista asa ceva.
Acum sunt in Germania si voi invata in 2 luni limba Germana intensiv.
Nu am nici o teama ca nu imi voi gasi un post de medic rezident in momentul in care voi sti sa vorbesc limba cat de cat.
Ca si cei de mai sus am incercat din rasputeri sa fac ceva cu tarishoara cea frumoasa lasata de Dumnezeu, pacat ca e populata.
Greve, scrisori, presa – credeti ca ajuta la ceva.
Multe din intamplarile din sistemul medical care pot fi atribuite malpraxisului sunt intalnite si in alte tari pe care le numim conventional “mai dezvoltate”. In acele locuri insa medicii nu au fost trecuti printr-un regim politic care a avut grija sa distruga – initial – elitele pentru ca apoi sa le mentina mereu in dizgratia societatii prin diferite metode ticaloase – de la “muncitor sanitar” la bancuri cu doctori si chelneri sau de la salarii mizere care favorizau evident coruptia pana la asmutirea haitelor de hiene mediatice din ultimul timp…
Celelate tari unde mai devreme sau mai tarziu o sa plecam toti astia care ne mai obosim sa comentam in van pe bloguri nu sunt neaparat “mai dezvoltate” cand vine vorba de medicina – in definitiv oamenii conteaza si nu cred ca suntem mai “primitivi” decat colegii de acolo – ci au inca o constiinta nealterata a elitelor. Intelectualul “lor” e mai respectat decat “al nostru” pentru ca nici un guvern nu a avut interesul in istoria tarii respective sa rastoarne total societatea. La romani acest lucru s-a incercat si s-a reusit din anii 50 ai secolului trecut pana astazi – din motive diverse, amintind doar eficienta modelului NKVD, dar si terenul pe care a fost aplicat. Romanii nu au fost “moderni” ca societate decat putin timp in istoria lor – dupa o incercare de iesire din despotism feudal asiatic inceputa odata cu venirea lui Carol I si terminata cu Carol al II-lea au cazut prada variantei autohtone de bolsevism care a anihilat foarte rapid bruma de societate civila ce incepuse sa prinda contur.
In concluzie ce sa cerem de la aceasta societate? Celor care viseaza sa invete medicina si sa o profeseze aici ar trebui sa li se arate intai pacientii si apartinatorii lor – in marea lor majoritate parca proveniti din randul Uruk-hai-lor lui Saruman decat al cetatenilor UE – n-aveti decat sa ma acuzati de xenofobie daca doriti dar asta e realitatea. Iar de guvernanti, ce sa mai vorbim, sunt doar niste smecheri care profita de aceasta masa – imbecilizata de mass-media, manipulare politica si ortodoxie primitiva si retrograda – pentru a deturna banii in folosul propriilor vile si afaceri si care ca urmare nu au nici un interes in a restaura arhitectura normala a unei societati civile.
PS: vad ca ne cam intalnim, noi SF-istii, pe blog-ul asta, hehe…
7 in grupa…anul 6 la medicina.3 dintre noi nu vor mai fi in tara peste un an doi.Si restul vor sa plece macar o perioada.2 motive:pregatire (destul de proasta in facultate) si bani.Ca sa nu mai zic de multi altii care sunt deja prin franta,germania etc.Majoritatea ar vrea sa se intoarca acasa,la casele lor….mai incearca…si ajung sa se intrebe daca au bani de ..orice.Cat priveste scrisoarea de mai sus…adevarat.M-a revoltat si pe mine atitudinea presei….si cu atat mai mult cu cat anumite cazuri medicale erau judecate de “profani” …si sincer era greu de zis daca doctorul a facut o greseala.
Si povestile in care medicii se lupta cu sistemul sunt multe.
un ultim exemplu:ca un medic sa -si poata trata pacientii cat de cat corect…mai apeleaza la inflorirea cazului unui pacient pt a-si acoperi cheltuielile cu alt pacient.Deci…intra in operatie…iese…si dupa se mai gandeste ce sa zica el in foaie ca sa poate sa-si acopere cheltuielile.Adica timp pierdut.
BUUN…mai sus au fost identificate problemele….le-am re-postat la http://valiotronic.blogspot .com….dar soluţii???….cine,unde,cât,cum…???
Regasesc din pacate realitatea in fiecare cuvant din aceasta scrisoare. Oare cand va intelege domnul nostru ministru ca aceasta campanie de vanatoare de medici dintr-un sistem alcatuit din chirpici cu bucati de beton aruncate pe ici pe colo se afla pe drumul exterminarii acestora din tara?
Bravo, ai facut bine ca ai scris asta. Cand ma emotionez mi se ridica parul pe maini si asa s-a intamplat acum. O sa dau mai departe.
am pus aici http://www.radioguerrilla.ro/forum/viewtopic.php?t=6260
si pe blogul meu
Încă o copie pe blog-ul meu:
http://ubergeek.ro/2009/02/07/scrisoare-deschisa-ministrului-sanatatii/
Eu unul, după 6 ani de facultate, am renunțat complet la medicină. Și din păcate apar din ce în ce mai multe momente (cum ar fi cel de acum) în care constat că am făcut o alegere bună…
am citi scrisoarea dumneavoastra, din pacate sunt un tanar rezident in romania asa ca sistemul; imi e destul de cunosct. cea ce m a impresionat insa pana la lacrimi a fost commentul unui anume ” laur” si pot sa va spun ca sunt o persoana f greu impresionabila.
asemenea multumiri te motiveaza si te fac sa vrei sa fii mai bun mult mai mult decat orice bani grii din sistem
ok.
de acord, dom’doctor….da’ ce ne facem cu cei care au facut sistemul asta dupa chipul si asemanarea lor.
had, odios, nemilos…
respectul meu pentru cei care practica medicina cu suflet si profesionalism este nemasurat. pentru cei care au inteles ca nu e o meserie. ca e o chemare. pentru cei alesi. care isi iubesc semenii si vor sa-i ajute. pentru cei care vor sa iasa “pe plus” la judecata de apoi.
dureros este ca n-am intalnit mai mult de 3-4 oameni care merita acest respect.
restul m-au tratat inuman/cu indiferenta/penibil/degradant/cu amatorism.
ce ne facem cu astia?
ei sunt, deocamdata, portdrapelul.
ei semneaza pentru tot.
Nulla res tam necessaria est quam medicina – Nimic nu e mai necesar ca medicina.