visează la iesle
calul ce galopează-ntr-un cal
mâine soseşte
e mort ca un mort nenăscut
e orb ca pruncul în mamă
şi are gura cusută
e plin de săgeţi
miroase a ape
şi-ascultă o stea vâjâind cu-o ureche
ce sânge cât sânge ce sânge
ce bale cascadă de bale maree de bale
căci suliţa-i grea
toporu-ascuţit
şi spada luceşte
şi moare şi moare şi moare
calul cel mort galopând într-un cal
calul cel mort visând la o stea
calul cel mort săgetat-săgetat
calul cel mort rătăcit de stăpân
Eu venisem cu alt offtopic scop legat de ziua de maine, caci aflandu-ma eu in fata lacului Titan cand hraneam rate sau gaste de pe lac, mi-am amintit…
Poemul e frumos, dar e trist si parca nu-mi vine sa zic ce-am de zis, dar am sa-mi iau inima-n dinti si-am sa risc: sanatate si succes in toate! 🙂
danke, greenfield… am tras si eu o plimbare azi prin jurul lacului titan. 🙂
Un popas in care sa ne lingem ranile. Si sa mergem mai departe. 🙂
avem cam toti un cal dintr-asta in noi… si ne amagim cu faptul ca putem galopa mai repede decat o face el si nu ne-ajunge. uitand ca e de fapt mereu inauntru
te pomenesti ca erai si cu Haralambina si nu ne-am intalnit 😀
cu insasi haralambina am fost pe afara! vroia pe toate podurile, asa ca am facut un tur de lac!
Nu stiam de ce ma obsedeaza de un timp un cantec de haiducie in care se cheama calul…
Pt o zi atat de frumoasa cum a fost cea de ieri, poemul e cam trist iar urarea mea intarziata: La multi ani si multe “succesuri”
si multi pupici Harambinei!
imi plac caii. chiar si cel din poemul tau caruia i-ai rezervat o soarta trista.
Un poem frumos. Un cal nenascut, un cal aproape mort. Sagetile stapanului i-ai invins steaua. Ramane insa un cal galopand
foarte bun poemul, as mai citi