Bucureşti – Balcic şi retur prin Transfăgărăşan

Suntem aici de două mii de ani/ Umblând de-a surda prin Balcani…

Chestia asta am auzit-o în 1980, de la un coleg care acum predă neurologia în UK. Zicătoarea cu pricina era un răspuns adresat protocronismului românesc, o chestie trendy pe vremea aceea, mai ales prin brănduirea obsesivă a lui Burebista, creatorul primului stat… primului stat… cum îi zicea?… aah, da: primul stat centralizat de pe meleagurile carpato-danubiano-pontice.

Dacia lu’ Burebista

 

Burebista ăsta, ştiţi bine, a fost un tip cam nervos. Mda, era cam bătăuş şi n-avea şi el pe nimeni să-l bage în programe de anger management.. Sărea la cafteală mai tot timpul, chestie care i-a adus în timp, totuşi, un teritoriu onorabil şi cu o nemaipomenită ieşire la Pontul Euxin: de la Olbia, cetatea de la vărsarea Bugului, până la Mesembria, adică Nessebar pour les connaisseurs.

Nessebar

 

Practic, toate cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre cuprinse între aceste două puncte au făcut parte din statul lui Burebista, fiind cucerite, şantajate, prădate şi zăpăcite – cu o singură excepţie: Balcic, care pe vremea aceea se numea Dyonisopolis. Norocul vechiului Balcic era că acolo locuia un aprig negustor, Akornion pre numele lui, care i-a fost lui Burebista prieten, consilier de taină şi spion. Printre altele, era emisarul prin care regele dac comunica pe blat cu Pompei în nişte vremuri agitate, pe când amândoi vroiau să i-o pună lui Cezar, chestie care s-a terminat cu un mare flaps. Pompei a mâncat bătaie la Pharsallus, Burebista al nostru a fost asasinat – prohibiţia lui Deceneu, trebuie s-o menţionăm, îi cam pusese pe tarabostes şi pe comati, deopotrivă, pe jar – iar faimosul stat centralizat extras direct din conturile unui comerciant de gaze naturale s-a rupt în patru bucăţi.

Hal de istorie! Şi atunci, ca şi acum, trăitorii acestui spaţiu se ocupau de jonglerii politice şi de echilibristica manipulării, căci altfel, dracu’ ne lua! Dracu’ ne lua oricum, după cum s-a tot vazut, da’ barem dădeam şi noi impresia de mişcare, de agitaţie, de efort, nah, de chestii d’astea care dau bine când sunt povestite nepoţilor. Treaba e, însă, că doar aşa se clădeşte o tradiţie: nu cu bani, nu pe pile, ci prin simpla (?) capacitate de a te opune sorţii, sau, măcar, de a încerca s-o influenţezi stând în picioare şi nu de la nivelul solului.

Mda. Cam asta ar fi introducerea. Aşadar, Balcic. Prima oară am fost pe acolo prin 2004, pe vremea când nu erau decât 4 – 5 hoteluri. Atunci am stat în gazdă cu 5 (cinci!) euro pe zi. Era o casă marfă, amplasată în locul unde strada principală din Balcic o ia în sus, îndreptându-se spre Grădina Botanică. WC-ul era pe culoar şi deservea trei camere – păcat că era pardosit cu gresie. Curtea avea o boltă de viţă, avea piatră de calcar şi scoici pe jos şi mai avea şi un chioşculeţ – ce mai tura-vura, semăna cu o curte unde am stat la Mangalia pe vremuri, mai puţin zorelele care la Mangalia îmbrăcau chioşcul din curte într-un mod realmente profuz. Ah, şi mai e o chestie: din curtea de la Balcic lipsea şi mărarul, fraţilor, lipsea mărarul care umplea cu arome prevestitor gastronomice curtea mangaliotă, semn că Balcanii nu-s’ tot o apă şi-un pământ, dupe cum credeam noi, ca proştii. Apropo de variabilitatea Balcanilor, mai am nişte egzemple: mititeii, ceorbiţele, sarmalele etc. Ca să ne rezumăm doar la mititei, ăia greceşti sunt prea uscaţi, ăia bulgăreşti sunt prea cu oaie, ăia turceşti sunt prea lungi, aşa că adevăraţii mititei tot la nord de Istros îi găsim!

În fine. Încă de pe atunci am băgat de seamă o chestie la bulgăroii ăştia: ei au o relaţie aparte cu copacii din ţara lor. De-o pildă: n-ai să vezi la bulgari bărăganuri nesfârşite, holde interminabile, sau câmpii infinite, nooo, nici pomeneală! Au ei damblaua de a înconjura toate terenurile arabile cu perdele de copaci înalţi şi bătrâni, dispuşi de jur-împrejur în fâşii de 30 – 40 de metri lăţime. A doua pildă: parcările sunt pline de copaci netăiaţi, în detrimentul spaţiului parcabil. A treia pildă: am văzut la Balcic un hotel care se construia în jurul unui bătrân copac netăiat, clădirea având, evident, un design special imaginat ca să acomodeze copacul undeva prin curtea interioară. Mai mult, arhitectul renunţase la două-trei camere de la nivelurile unu şi doi din curtea interioară, făcând loc crengilor noduroase şi pline de frunze grele (ahm, ahm, ahm!) ale bătrânului copac…

Mda… Şi cum le spuneam noi, dăştepţii de la nord de Istros, cum le ziceam noi bulgarilor? Bulgăroi cu ceafa groasă? Zarzavagii de doi lei? Aşa le spuneam? Aud?   

A doua chestie care m-a mirat în 2004 e că nu găseai în tot Balcicu’ picior de Coca-Cola, de Marlboro, de Heineken, sau de cretă la borcan Danone! Nu, tată! Găseai sucuri, beri, ţigări şi iaurturi de toate felurile, numai că toate erau bulgăreşti. În schimb, pe vremea aceea n-aveau plăcinte şi bragă – p’astea le-au băgat doar recent, în compensaţie că au acceptat pe piaţă fecale decolorate à la Danone, Marlboro şi Coca-Cola.

Poate că ar merita oarece reflexie chestia asta. Nu de alta, dar noi, efilaţii şi ’telectualii de la miazănoapte de Danubius, am făcut pe dracu-n patru şi am băgat numa’ Marlboro în loc de Carpaţi, numa’ Coca-Cola în loc de Frucade (v-o mai amintiţi?), numa’ Heineken în loc de Azuga şi numa’ spumă uscată Danone în loc de iaurt. Mi s-a părut interesant să ştiţi treaba asta. Cine ştie, poate o să vă întrebaţi de ce au făcut bulgarii aşa. Adică, sper să vă întrebaţi de ce-au făcut aşa. Între timp, după cum vă spuneam, şi-au revenit şi ei, şi nu numai la ce se bagă pe gură, dar şi la ce intră prin ochi – vreau să spun că s-au pus pe construit, frate! Hoteluri şi case, ca la balamuc! Drumurile, în schimb, au rămas cam la fel, adică proaste, semn că nu suntem vecini degeaba.

Hotel Mistral

 

Booon! Să revenim. Anu’ ăsta nu ne-am mai dus la căsuţa aceea mangaliotă, ci la hotelul Iceberg. Când era scris cu caractere latine, numele Iceberg se scria dupe cum vedeţi; când băgau grafia chirilică, însă, se scria fonetic, adică Aisberg, ca să nu existe dubii.  Mda. O chestie mi-a sărit în ochi din prima clipă: Balcicul estival era populat cu români, cu ukraineni şi cu ruşi. Erau mulţi din fiecare naţie şi, ciudat, toţi erau fuarte liniştiţi, iar io nu m-am prins de ce. Ruşii, mai ales, (atenţie!) făceau non-stop ore de dans cu nişte copilaşi de 7 – 10 ani.

Mă rog. Ca să revin la sujet, trebuie să spun că tipii de la Iceberg sunt nişte şmecheri nemaipomeniţi – vreau să spun că au piscină, că sunt localizaţi pe lângă grădina botanică, că au o parcare care se închide noaptea şi că mai au şi nişte camere acceptabile, tocma’ bune pentru banii pe care îi dai. Baia e, hm, cam umedă, dar nu e câh. Micul dejun, o să recunosc public, e de kko, dar e comestibil – e oricum cu mult mai bun decât terciul pentru zugrăvit Danone.

La pipcină cu Haralambina

 

Cel mai mişto la hotel Iceberg era pe balcon, că aveai vedere mishteaux şi pen’ că mirosea plăcut de la verdeaţa aia. Era un balcon tocma’ bun de stat pe el, de citit şi de uitat la cele două stewardese ale hotelului – alea zăceau la piscină toată ziua, una era grasă, alta era dinţoasă, una cam făcea insolaţie şi ailantă cam trăgea mâţa de cuadă. Fiind băiet căsătorit, nu le-am băgat în seamă, drept pentru care, stând eu mai mult pe balcon, am parcurs ceva cărticele. Una era cartea aia a lu’ Cartianu (alertă, uşor tendenţioasă dar merită), po urmă m-am apucat de Confesiunile lui Augustin, dar alea merg mai bine de citit la Sulina (cred), aşa că am trecut la Hyperion (Dan Simmons, nu altceva!), care a curs acceptabil. În timp ce-l citeam, mă gândeam că…

Din balcon

 

Da’ ia stai, tată, aşa! Ia stai aşa! Ce dracu’ căutam io la Balcic? Mai există Grecia, mai există litoralul naţional, mai există şi Turcia, aşa că ce mama naibii făceam tocmai la Balcic?

Păi, în primu’ rând e ieftin, de criză. În al doilea rând, e fuaaarte aproape. Dacă pleci de la Bucale şi o iei pe la Călăraşi şi treci cu bacu’ la Silistra, nici nu te prinzi când ajungi – cu condiţia să ajungi, bien sûr, că bulgarii încă nu s-au apucat să panoteze corect pe drumurile mai puţin bătute. Ce vreţi, potemkinismul e în floare şi la ei, aşa că nu se ocupă decât de drumurile pe care le vede străinul. O altă condiţie ca să ajungi e să găseşti şi porcăria aia de vinietă, chestie pentru care bulgarii au găsit timp, bani şi panouri, ca să te sperie din 3 în 3 kilometri. Ce n-au găsit, însă, sunt chiar vinietele, aşa că la vamă se făcuse o cuadă de nedescris – 3-4 ore am estimat cu nevas’mea, ca vechi cunoscători în ale cozilor ante ’89. Drept pentru care, ne-am băgat piceoarele şi am luat-o spre prima benzinărie ca să cumpărăm apţibildu’, numa’ că toate benzinăriile, pe v’o 40 de kilometri, ba n’aveau viniete, ba n’aveau curent pentru casele de marcat, aşa că noi, ca români sparioşi ce suntem, ne-am organizat ad-hoc într-o coloană de 12 maşini care parcurgea drumurile ţării prietene, năpustindu-ne ca vulturii în benzinării, repezindu-ne după nişte viniete pe care nu le găseam.

Şi nici că le-am găsit până la Balcic.

De la balcon

 

Chestia asta mi-a amintit de mârlănia vameşilor bulgari pe care i-am înjurat adeseori cu vârf şi îndesat, chestia asta mi-a mai amintit şi că împărtăşim cu ei un balcanism deşănţat, aşa că, mai întreb o dată: ce dracu’ căutam noi la Balcic? Ce?

Haleală, băh! Haleală şi străduţe care şerpuiesc la deal. Spaţiu non-manele, vere, asta căutam. Mai căutam şi haleală aproape moca. Şi şosele care, chiar dacă au un carosabil de kkt, sunt într-atât de redundante pe ţărmul Mării Negre încât sunt mai tot timpul libere – pe alocuri existând chiar şi trei (3!) şosele între două localităţi. Ah, şi, bineînţeles, mai căutam nişte feluri de haleală bune şi aproape gratis.

Haleala la bulgari! N-au sarmale, n-au ceorbă de burtă, n-au bulz, da’ au salate de tuate naţiile! Au ghiveci de Kavarna cu carne de pui, la ceaun de pământ, înotând într-un sos de roşii şi vinete gros, uşor amărui, dătător de kilograme de salivă doar când îl adulmeci. Au nişte peşte proaspăt, mânca-ţi-aş, au nişte peşte pe care-l scot de la cuptor, aburind, scăldat în sosuri albe, acrişoare, din care încă mai pulsează aroma de iod marin, peşte ascuns sub salate şi ierburi – ce mai: le au cu sosurile, în general şi le au, mai ales, cu porţiile! Bagi în tine ca-ntr-un spital! Îţi ies ochii dân cap dacă bagi la tub tot ce-ţi pun ăia în farfurie. Faci burtă. Creşte colesterolu’. Îl stingi cu halbe de Kameniţa. Bagi vin de smochine la desert. Pregăteşti nopţi de neuitat (pour les jeunes, naturellement!) cu Kadarka rubinie şi amăruie. Râgâi în barbă. Mai ceri un rând. Dai drumu’ la curea. Te duci la WC, te uşurezi pe căi naturale, apoi cauţi un vomitorium, ceva, doar-doar ar mai intra o doză, şi tot aşa. Poţi să mănânci a prost, frate, că banii tot îţi ajung. Poţi să mănânci a prost şi să te îmbeţi ca să ţi se facă ruşine de tine a doua zi – fă toate astea că pe parte gastronomică, la bulgari, nu există criză.

Şi, lucru ciudat, nici nu te face nimeni la notă. Habar n-am de ce-s aşa de fraieri! Nu numa’ că nu te fac la notă, da’ se mai şi puartă frumos. Nu zâmbesc minereşte, ca niste proaspăt reconvertiţi în ofertanţi de servicii publice, nu se căciulesc şi nu-ţi fac cu ochiul – sunt demni, mânca-ţi-aş, politicoşi şi demni, au sânge adevărat de chelner în ei, cu fason, cu şorţ până în pământ şi discreţi ca nălucile, de zici că-s cubanezi de-ai lui Hemingway, ospătari d’ăia de viţă veche.

Asta se întâmplă mai peste tot, dar la restaurantul Korona e cel mai mishteaux. Restaurantu’ ăsta (quels ignobles, ces bulgares!) funcţionează în fosta bucătărie regală a palatului Mariei de la Balcic. Are avantaju’ că pe lângă o haleală prima-ntâi, îţi permite să intri fără să plăteşti bilet în grădinile palatului, aşa că împuşti doi iepuri într-un foc. E oficial, fraţilor! E liber, fără să fie nevoie de mingicăreală românească – pur şi simplu te hrăneşti trupeşte, ca antreu la hrana aialantă, regăsibilă pe potecile de piatră ale grădinilor, printre casele ridicate de Amerigo şi Augustino, printre magnolii şi plopi albi urieşeşti, la adăpostul, (ah, aşa se spune, nu?) boscheţilor puşi la cale de Jules Jany, în răcoarea cascadelor care nu reuşeşte să alunge aroma prăfoasă a ciulinilor, printre pa-no-u-ri-le alea din care afli chiar şi chestia nemaipomenită că România, Albania, Macedonia, Serbia şi Grecia puseseră la cale de-un nou Imperiu Balcanic, pe la debut de secol XX. Doreau să profite de decăderea Otomanilor, cum altfel, iar românii (ne spun bulgarii, ’oţeşte) nutreau gânduri de mărire şi de domnie în tronul acelui Imperiu virtual. Adecă al imperiului din mintea lor o spun eu acu’ pour les méconnaisseurs.

Gradina!

 

Ştim cum s-a sfârşit povestea aia imperială: noi ne-am ales temporar cu Cadrilaterul, bulgarii au organizat comandouri de comitagii după care au învăţat româneşte, Şirato, Tonitza şi alţii ca ei au avut impresia că pun la Balcic de-un Barbizon balcanic, regina Maria s-a ales cu un castel cu elemente arhitectonice ecumenice, pe potriva baha’ismului ce-o anima, mulţi machidoni de-ai noştri au colonizat zona, iar dupe aia a venit Tratatul de la Craiova. După Tratatul de la Craiova a venit comunizmu’ şi după aia a venit capitalizmu’. După ce-a venit şi capitalizmu’, nah belea: chelnerii s-au apucat de reînvăţat româneşte, şi la fel ca ei au făcut şi vânzătorii de îngheţată de pe faleză. Iar noua ocupaţie teritorială românească, asta care evoluează în pulsiuni estivale şi pascale, poate fi trecută la categoria compensaţiilor pe care, după ani şi ani, încă le mai acordăm bulgarilor pentru anişorii pe care i-am petrecut în Cadrilater ca belferii. Ce-i drept, nu le mai acordăm compensaţiile astea pentru că ne-ar obliga cineva, ci pentru că aşa pohtim noi şi Ministerul Turismului din România.

Grădina!

 

Grădina!

 

O chestie mishteaux pe care poţi s-o faci la Balcic este să tragi ture cu rolele sau cu biciclele pe faleza construită între Balcic şi Albena. Opt-nouă kilometri de pistă pe malul mării, tată! Cu dig, cu vegetaţie, cu băncuţe de piatră grele ca să te odihneşti, cu tot tacâmul. Fireşte, când te întorci de la o plimbare pe acolo, te opreşti la restaurantul Korona, dar de asta v-am mai spus! Ce nu v-am spus e că atunci când părăseşti restaurantul cu pricina ca să intri în grădina palatului, întâlneşti un obstacol cumplit: o cramă cu vinuri de-adevăratelea! Vinuri de tuate naţiile, de tuate tăriile şi tuate gusturile. Pă partea ailantă a cramei e un acordeonist care îl imită pe Astor Piazzola, deşi, dacă stau bine să mă gândesc, poate că Astor Piazzola îl imită pe insul ăla de la Balcic.

Haralambina alergând pe faleză – nu, nu are role!

 

Faleza în partea ailantă

 

Altă chestie ca lumea la Balcic sunt vechile case româneşti. E o stradă, prin spatele primăriei, cam vizavi de parcul central, în care sunt câteva case din astea, în timp ce altele sunt chiar pe faleză. Una dintre ele, casa Constantiniu, n-am fost în stare s-o regăsesc – era ceva à mi distance entre arhitectura tradiţională bulgărească şi minimalismul de Bauhaus – Walter Gropius, remember? Casa n-am mai găsit-o, dar bulgarii, băieţi dăştepţi, organizaseră o expoziţie pe tema arhitectonicii româneşti de la Balcic, cu poze, hărţi şi tot tacâmul… Ca să vezi! Ne făceau reclamă moca, taNpiţii! Şi nici de regina Maria nu le era absolut deloc jenă, că tot timpul vorbeau despre ea, o rebrănduiseră, o arătau prin poze, ce mai încoa’ şi încolo, scriau peste tot despre ea şi despre castelul pe care-l lăsase în urmă-i, la Balcic.

Casă românească

 

Vreau să spun că toate astea îmi făceau bine, bine. Era bine până şi faptul că aveau un afiş maaare de tot cu Darwin, pe care îl prăznuiau şi acum, la un an după ce i-a trecut comemorarea… Ah, şi în context, vreau să spun că n-am văzut picior de popă la Balcic. Nici popă, nici muftiu, nici rabin, nimic, nimic, nimic!

Casa Prinţului Nicolae – casa din Grădină!!!

 

Aşadar, a fost OK la Balcic. La Pontul Euxin poate să fie şi OK, e clar? Cu toate astea, la plecare, tot nu-mi era fuarte clar ce căutasem acolo. A fost necesară o scurtă excursie locală, de la Bucale, la Barajul Vidraru, apoi pe Transfăgărăşan, la Bran şi retur, ca să mă prind de ce făcusem încă un concediu la Balcic, aşa, fără să stau prea mult pe gânduri.

Aşadar… la noi! La Românica! Ce găsim noi? Gunoiu’. Parcările rupte. Jula din restaurante. Jula de la hotel. Aracetul Danone. Preţurile. Manelele de pe Transfăgărăşan. Ţigănia de la Bâlea Lac. Preţurile. Minciuna cu pozele de pe net care nu seamănă cu camerele de hotel pozate. Plictiseala patronilor. Felaţia naţională. România putrezindă pe la încheieturi. Preţurile. Fotolii de ratan pe strada principală din Bran. Femei pe tocuri cu poşete ţinute a pruaste. Femei cărora li se iţesc degetele picioarelor prin botul sandalelor, ajungând să-şi scalde pedichiura în praf. Lanţuri de ancoră, cu totul şi cu totul din aur, care se deplasează în BMW-uri decapotabile, atârnate de cefele unora tunşi la chelie. Burţi la vedere. Chiuituri. Ţânţari la pualele Bucegilor. Un miliţian. Flegme pe stradă. Ceorba de burta scoasă dân cutie. Preţurile. Băh, boule! Moaca de fitze a vânzătorilor care îţi atrag atenţia că parfumul ăla se pronunţă buşeron, nu buşhrohn.

Să nu fiu rău de tot cu Românica, însă. Haralambina, adică fie-mea, a vrut să-i cumpăr trei chestii de la Balcic. Un arc. O spadă. Un fel de puha melaneziană de pus la gât. I-am cumpărat arcul pentru că avea 10 săgeţi. Spadele erau prea kitsch, aşa că la alea am renunţat. Puha nu era nasoală, dar era făcută în China, aşa că am dat-o dracu’.

Ei, bine, când am intrat noi la castel, la Bran, în ţigănie, la suveniruri, ca să vedem mersu’, ce credeţi că am zărit acolo?

Arcul. Spadele. Puha chinezească. Erau identice cu cele de la Balcic. Identice cu cele de la Albena. Mă dau mai aproape… Mda… Chinezării. Numai chinezării. Numai şi numai chinezării.

M-am uitat după puloverele groase de lână şi după saricile de odinioară, că mi-am luat chestii d’astea de la Bran, acum mulţi ani… Nu mai rămăsese nimic. Erau dispărute. Le dăduseră ăştia delete.

Offf… M-am mai uitat după ceorapii groşi de lână, croşetaţi, din ăia cum îmi luasem acum doi ani, tot de la Bran.

Nema.

Eh, da! De la Castelul Bran, de la suveniruri, nu mai poţi să-ţi iei decât chinezării, ce credeaţi!

Aşa că, ce să fac, îi aştept pe chinezii ăştia să reinventeze şi bulzul, că asta merităm cu vârf şi îndesat! Iar între timp, pe vreme de criză, tot la Balcic o să mă duc.

Casa Cutzescu – Storck

34 Responses to “Bucureşti – Balcic şi retur prin Transfăgărăşan”

  1. 1

    Stimată redacţie,

    Noi ăştia din agenturili străine primim un “403 Forbidden” cu IP-ul din dotare şi suntem nevoiţi să folosim Tor-ul imperialiştilor. Jos tapirul!

  2. 2
    tapirul says:

    păi ce ip ai, bre, că am pus la popreală numai ip-uri ruseşti şi chinezeşti??
    uite-le aici:
    Photobucket

    le scot iar pe toate, na.

  3. 3
    PisicaLuiDickens says:

    bulgaria este ( a fost placerea moderata a ex-est-germanilor si tineretului cu precadere de provenienta ” blocul de 10 etage de beton”
    exista agentii de turism serioase ( plus dominantza ADAC-ul Europeana/ Internationala ) care iti ofera un supliment ticket-ului de calatorie .. si anume.. sfatul ca .. cel putin 2 saptamini inainte de calatorie sa te protejezi cu o ” profilaxa ” impotriva hepatitei de tip A .. B !

    daca bulgarii sunt cu mult mai grozavi decit romanii .. acesata este un motiv in plus sa ridici drapelul clasic al “imormantarii” .
    pentru ca ..occidentul spune ca nu romanii ci bulgarii sunt cei din tara cea mai saraca ..

    din eVropa !

    si iata ca .. o tara fara valori istorice/estetice literare filozofice muzicale etc .. reuseste sa topeze intr-o shparta de element inferior . adica sa domine !!

  4. 4
    impricinatul de corn says:

    @ stefantalpalaru -- traim aceeasi frustrare cand incercam sa va penetram domeniile electronice, my sweet prince! :)

    @ pisica……. -- in ce priveste litoralul, bulgarii ne fac, domne, ne fac!

    @ tapiru’ -- frate, nu pricep o iota din ce spui!

  5. 5
    Madelin says:

    Haaaaaaa, Sebastian maitre, ce idee mishteaux mi-ai dat! Sa-mi iau *si* rolele cand plec la Balcic, mai pe la sfarsitul lunii, asa.

    Acush 2 ani, io am mers pe jos, dus-intors, pe faleza aia (si ce incantata am fost, tulai doamne!), dar nu mancat la Korona, rekunosc. Am intrat numa’ in cofeneaua aia cu hucale dar mi-o fo rusine sa-ntreb cacum se folosesc. La crama am doar degustat. Oare ce vin sa-m cumpar, ca nu prea ma pricep?

  6. 6

    gata, s-a rezolvat

    BTW, typo la butonul de trimis comntariul

  7. 7
    tapirul says:

    iote ca nimeni nu se prinsese de typo

    madelin soro, ce vrai să spui cu mai pe la sfarsitul lunii asa? :-)
    că m-aţi înebunit, postase sor’mea de la Sf Gheorghe, acu’ împricinatul de la Balcic.

    iar cu frustrarea, akismetul, domne, akismetul. io v-am zis.

  8. 8
    Kilroy says:

    Deci, monsher, intai ne innebunesti cu descrieri de mancaruri alese, ca se stie ca seara nu trebuie sa mancam grele si atunci servim ceva citit de pe bloguri. Si ce sa vezi? Citesc si imi ploua in gura. Tz, tz, tz
    Iar cand am vazut pozele din gradina si mi-ai zis si de pista aia bestiala pentru role, chiar am cazut in posterior (desi stateam pe scaun :-)). Abia astept sa trag o talpa pe acolo.
    Muchas gracias

  9. 9
    mosu says:

    E o diferenta ca de la cer la pamant intre serviciile oferite de bulgari si preturile lor si cele de pe la noi.
    Venira niste pretini acu vreo saptamana si mersera in Mamaia la o terasa. Dupa vreo juma de ora de asteptare s-a protapit in fata lor o domnisorica cu mutra acra.
    -- Ce doriti?
    -- Pai am vrea sa servim masa si noi. Niste ciorba, friptura, salata si bineinteles niste bere rece. X aveti?
    -- Nu
    -- Y aveti?
    -- Nu
    -- Z aveti?
    -- Nu – repeta impasibil domnisoara cu gene grele de negreala si pleoapele si mai grele de crema de pe ele (sa ma scuze doamnele da io-s cam nepriceput la trebile astea)
    -- Atunci spuneti dumneavoastra ce ne puteti oferi – zice unul din barbati coborandu-si sabia, scutul si setea…
    -- Numa aia ultima de jos de acolo dupa lista. A plecat acuma masina sa mai aduca, da n-a ajuns – trage domnisoara linie. Si sa stiti ca la noi merge greu, foarte greu ca azi nu avem bucatar.
    Bag sama ca neavand bucatar ciorba se mixeaza din ce a ramas de peste saptamana iar fripturile le facea tanti economista de tine evidenta facturilor (daca doamne fereste sunt obligati sa completeze vreuna) reprofilata pe post de fripteuza e ocazie.
    Oamenii au zis ca daca tot s-au asezat sa nu se mai ridice. Da domnisorica avusese dreptate. Dupa o ora si-au permis insa sa intrebe cu juma de gura:
    -- Mai vin ciorbele alea domnisoara?
    -- Io v-am zis ca merge greu… -- a trantit domnisorica din celalalt capat al terasei…
    Si au sosit in cele din urma cand deja li se acrise. Nuuuu, nu ciorba, li se acrise de nesimtirea ce colcaia in jur, de mesele murdare, de manele, cam de tot…
    Au trebuit insa sa inghita si friptura facuta numai pe-o parte, si salata fara sare si piper, iar cel mai greu le-a fost inghita nota de plata, unde o bere costa de cinci ori cat in alimentara ca mde, platesti si “atmosfera” de local nu numa berea, painea pe care nu ceruse si din care nu mancase nimeni dar se proptise in cap de lista, fripturile care se inmultisera de parca ar fi facut pui, si socoteala totala ce fusese facuta dupa cu totul alte reguli matematice decat cele invatate la scoala…
    -- Daca nu va convine de ce nu va duceti in alta parte?! E Mamaia plina – s-a ratoit domnisorica cand prietenii au incercat sa-si spuna spasit o parte din nemultumiri si le-a trantit un “nesimtitii” printre dinti cand amicii i-au pus in palma banii exacti si au intins-o…
    Si uite asa asa eu sincer as prefera sa merg vreo doua ore cu masina pana la prima plaja bulgareasca decat sa merg cinspe minute pe jos pana in Mamaia…

  10. 10
    impricinatul says:

    madelin, sa-ti iei rolele musai! sau, macar o bicileta, ceva…
    kilroy, sa tragi un chef la korona. atentie cand intrati in gradina: crama e imediat mai sus, pe stanga. au vin de toate natiile! inclusiv din ala de smochine si “de zapada” (atentie, amandoua sunt ptr. duamne, fiind ele vinuri mai dulci.)
    mosule, cred ca incasezi frustrari maximale pe tema asta.
    tapire, lasa, domne, botonu’ asa cum e -- face parte din firma, ca sa zic asa!

  11. 11
    v says:

    coane-mpricinatule, citii ieri bucăţica asta fix înainte să-mi treaca ca glonţul prin cap să mai verific şi eu spamurile şi neaprobatele şi să găsesc comentariul matale…
    deci da, ca sa zic aşa. mă cuprinde o tristeţeeee… i-re-me-di-a-bi-lă…

  12. 12
    MuchToMyRegret says:

    aaa .. te-ai incurcat umpic !
    intre “eis” si “schnee” e o diferenta
    ca si intre gheata si zapada

    in sensul ca .. eisWein -- ul se “obtine” urmare a unui proces special . adica ..numai dupa ce a dat gerul o data-n-boabele de struguri !

    de aici si “eticheta” de : “vin de gheata” si nu “vin de zapada” :)

  13. 13
    impricinatul says:

    revino-ti, vidoace! mai cumperi salteaua auto?
    sa fiu sincer, m-am bazat doar pe eticheta scrisa in romaneste, de mana, care spunea “vin de zapada”. oricum, e cam prea dulce. dar au si vinuri tribile, domne, teribile, chit ca mie imi place ale noastre, mai taninoase, mai grele, mai grosute, fir/ar sa fie! :)

  14. 14
    v says:

    aş cumpăra-o dacă mă lămureşte cineva cum se-nşiră coastele pe ea :D
    alealalte, gonflabile clasice, mă oftică_că-s prea înalte. 22-30 dă centimetri într-un biet cort, vere?
    (apropo, “MuchToMyRegret” de mai sus nu-s io, am o vagă impresie că ne-ai comasat, or, io la vinuri mă pricep doar să identific culoarea :D)

  15. 15
    VidalSamsoo:) says:

    bun asa !! si, acum pedeapsa cu Moarte ( imi place enorm de mult cind tzijneste sanguinu :grin: )

    aaa…pai nu-i asa ca romanii au si alde vin-uri si alde munti si alde meri ( nu copacii desiguri :lol: ) si .. ma rog .. etc !

  16. 16
  17. 17
    VidalSamsoo:) says:

    Roager .. d-aici dan Hiustan :lol:

    ps. desigur nu te duci pina in bulgaria sa citesti ceva pe romaneste nu-i asa ? cam asa am vrut sa “concentrez” :)

  18. 18
    impricinatul says:

    stiu ca nu esti tu, nu v-am comasat da’ am uitat sa scriu cui adresez partea a doua din raspuns.
    mi-e cald. cre’ca d’aia.
    e mai misto aia auto. da’ si mai misto e un patut omenesc.

  19. 19

    Să îţi fie de bine vacanţa, la mai multe, şi să ne mai scrii poveşti frumoase, împricinatule!

  20. 20
    mosu says:

    :) nu prea is frustrari; ca io cobor din bloc direct la scaldatoare, iar cu carciumile nu mi-s cine stie ce prieten…

  21. 21
    Osterhase says:

    Heeei, ai uitat mititeii yugo cu lipsa de porc, si revenind la bulgari atotprezenta branza de sirena… de fapt ce zic, ca anul trecut cand am fost eu la Balcic mi s-a parut ca marar pusesera pana si in sapun. Sunt convins ca m-am vindecat naturist de cateva zeci de boli incurabile datorita acestei cure (tzatze insa nu mi-au crescut phiu).

  22. 22
    impricinatul says:

    @ vidalsamsoo : cum naiba sa citesc romaneste in strainatate? ce-s taNpit?
    @ florin pitea : muchas gracias!
    @ da, mosule, da macar umpic de dragoste de constantean vroiam sa simt! :)
    @ osterhase : bucura-te ca ai ramas la fel!

  23. 23
    v says:

    “da’ si mai misto e un patut omenesc”

    cu siguranţă, da’ şi mai mişto e să te trezeşti la cinci jumate pe plajă cu prima geană a răsăritului şi să faci o baie pe la şase, doar tu şi cîrdul de pescăruşi, în cea mai clară şi mai vie apă din lume. nici un pătuţ omenesc din sistemu’ ăsta solar nu bate trebuşoarele astea. cel puţin în manualul meu alternativ aşa scrie. :D

  24. 24
    impricinatul says:

    atunci ia o autogonflabila. barem nute chinui s-o transformi in pat!

  25. 25
    Resboiu says:

    Buna Kamenita aia… si ieftina rau! Romanii au ca bere echivalenta Carlsberg. :P
    Sticlele seamana, gustul la fel. 17 000 lei vechi la Silistra. Imi venea sa cer azil… :)

  26. 26
    CiresariiDinAl.ObrejaCity says:

    Scuza-ma te rog .. am plasat doua comentarii la “Scrisoarea deschisa
    catre Ministerul Sanatatii ” total aiurea !

  27. 27
    CiresariiDinAl.ObrejaCity says:

    haha.. inca o data trebuie sa-mi cer scuze -- de aceasta data pt TYPO :lol:
    abia cum am descoperit ca-l cheama Prof Dr Alexandru Obregia
    ( o sa ma prajeasca Domnu nostru cel Sfint de tot pe gratar pentru asa o gafa :grin: )

  28. 28
    vgeorgicas says:

    Domnule,
    Actualul comentariu nu are legatura cu postul de mai sus.
    Are, insa, legatura cu domniia voastra.
    V-am vazut la un TV in care se comentau reducerile drastice de salarii la bugetari.
    Am auzit cum, unia dintre colegii dumneavoastra, medic primar, pentru program intreg de lucru plus 7 garzi pe luna i-a venit fluturasul cu 2 900 roni.
    Nu ati putut rapunde la o intrebare simpla a unuia dintre vorbitori. Cit ar fi luat domnul acela FARA garzi. Exact jumatate din cit al luat. Asta trebuia sa spuneti. Maximum 1 400 roni (desi stiu pe cineva cu 1 075)
    Ar fi trebuit sa spuneti ca un rezident de primul an va lua 600 roni si atit, din care sa traiasca, sa-si cumpere carti, sa-si plateasca chiria si intretinerea, sa mearga la congrese si sa-si plateasca cursuri suplimentare…
    Stiu o domnisoara in aceasta situati care are da dat lunar 400 roni pentru chirira camerei de camin (Regie). Va ramina cu fix 200 roni pe luna. Va fi cu siguranta muritoare de foame.

  29. 29

    @ vgeorgicas: fara garzi, si am spus-o in interventia care a urmat, colegul meu ar fi luat 200 de lei! ca atat era restul, avand in vedere ca pe garzi luase aproximativ 2700.
    cat despre rezidenta care lucreaza cu noi, ea a luat cam 1000 de lei. 6,35 lei pe ora OFICIALA de lucru desi, dupa cum multa lume stie, nici un rezident nu sta DOAR atat cat e trecut in fisa de pontaj. vreau sa spun ca un rezident sta cu cel putin 30% mai mult timp in spital decat e trecut in scripte.

    e ok, ciresarii din OCity… :)

  30. 30
    Pacientu` mofluz says:

    Pai, bine, ma, doctore, ma…citesti Ciresarii la batranete, dai ture cu reatebeurile ditamai chirurgu`ilustru si nu te-ai prins ce ai? De arhetipu` ala cu paradisu` pierdut ati auzitatra matale? Ati auzitara cu siguranta, da` te rasfeti cum ca nu te-ai prinde!
    Eu, unul, te inteleg! Si pe mine ma apuca! Muierea zice ca imbatranesc patetic. Ca ma emotionez cam grabnic si deopotriva patognomonic. Da` ce stie ea?
    Acu`…tin-te bine! Ma duc cu taxiul pana la Gara de Nord -- acolo am copilarit eu -- si de acolo iau tramvaiul pana la Cismigiu. Traversez parcu` si iau trolebuzu` pana la “cimitirul tineretii mele”, pentru care mi-a fost intrerupta educatia vreme de patru ani. Acolo dau tarcoale, intru prin curte, ma uit dupa mirosuri uitate, siii…doctore…tin-te bine…cateva lacrimi tot scapa nestapanite! Daca nu te ingrijorezi ca si medic, macar te-ai cacat nitel de ras.
    Doctore! Mi-e dor de ma tavalesc! Si tie ti-e, prietene! Da` nu se mai intoarce, frate! Acu` sa-mi arati ca esti destept, cum zice si lumea si eu, si sa-mi explici de unde in noi sentimentul ca oricand putem sa ne intoarcem si sa retraim? De unde?
    Sa nu uit! Recitesc in spume toate cartile varstei aleia si revad toate filmele misto de pe atunci. Le am! Ti le tin la dispozitie pe toate!

  31. 31
    impricinatul says:

    de unde sa fiu eu in stare sa raspund la asemenea intrebari, pacientule mofluz…? :)
    de ce-as mai scrie daca as gasi raspunsuri la intrebari din astea?
    de ce-as mai scrie daca as fi chiar atat de destept pe cat zici?
    ah, si inteleg perfect plimbarile tale! chiar le pricep! apropo de asta: sa vezi ce plimbari pe jos trag, in amintirea vremurilor de odinioara. s-ar putea sa ne fi petrecut, candva, prin Cismigiu. Iar mirosurile, ei bine, p-alea le caut tare abitir! ele sunt primul indiciu al comorii pierdute.

  32. 32
    Pacientu` mofluz says:

    Doctore, doctore, nu-ti mai pune sub capa modestiei desteptaciunea. N-ai de ce sa faci asta, decat poate sub semnul nedumeririlor permanente de care sufera strict metafizico-gnoseologic tot desteptul. Modesti sa fie taNpitii, cum le zici tu, pentru ca si au de ce!
    Sa-ti dau un argument trist, cum ai prevazut tu absolut nostradamic, in scrisoarea aia disperata a ta, recenta tragedie din maternitatea groazei. Citez din tine:
    ” Cât timp credeţi că vom reuşi să funcţionăm în acest regim de lucru suboptimal? Credeţi că o fi făcut cineva calcule apropo de răgazul de timp mediu înainte de a comite o greşeală ireversibilă în condiţii de personal insuficient? Dacă da, trimiteţi-mi şi mie referinţele bibliografice, ca să pot să-mi informez corect pacienţii asupra riscurilor. Nu vă sfiiţi – încercaţi acelaşi lucru şi cu alte specialităţi (de pildă cu ATI-ul!), asta ca să ştim cam la ce intervale de timp să ne aşteptăm la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacienţii pe care susţineţi că-i reprezentaţi.”
    Hm! “Greşeală ireversibilă în condiţii de personal insuficient”, “să ne aşteptăm la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacienţii”.
    Sa n-ai, doctore, indoieli in privinta desteptaciunii tale! Pana si locul, ATI, l-ai prevazut! Nu de prost a fost Laocoon pierdut de catre zei, ci de limpede la creier si la simturi!
    Stiu, o sa-mi spui ca zi si noapte te-ai rugat in subconstient, veritabila Rugaciune a Inimii, sa nu fi avut dreptate cand i-ai scris iNbecilului aluia, preocupat doar de sortulete si bolizi!
    Nu ma pot abtine!!! Iti atrag terifiat atentia asupra unei sincronicitati jungiene absolut inspaimantatoare: tragedia s-a petrecut fix in ziua in care sistemul medical si-a privit privit primul flututas de salariu drastic si samavolnic diminuat…à bon entendeur, salut!

  33. 33
    impricinatul says:

    “…s-a petrecut fix in ziua in care sistemul medical si-a privit privit primul flututas de salariu drastic si samavolnic diminuat…à bon entendeur, salut!”
    corect!!!! uite, nu ma gandisem la coincidenta asta!

  34. 34
    Vlad says:

    Undeva, pe o străduță dosnică din centrul Bucureștiului, există o frântură de Balcic. Acolo se află și un portal, prin care ești transportat instantaneu pe malul mării. Se cheamă casa Storck, și e pe Vasile Alecsandri. Portalul -- e un salon vast, cu pereții acoperiți de picturile Ceciliei Cutzescu-Stork. Și ce picturi! Aduc aminte de Gauguin, dar cu parfumul singuratic al mării Negre.

    (Când facem o excursie acolo? E aproape la mine în ogradă, vă stau la dispoziț. Problema e că programul e doar până la 4 pm, din câte știu.)

Leave a Reply


9 − six =

Subscribe without commenting