N-am ce să fac. Trebuie s-o zic p’a dreaptă. Am să mărturisesc.
Cărţile pe care le-am citit de cele mai multe ori n-au fost nici Un veac de singurătate, nici Ulysses, nici Casa Buddenbrook, nici Zgomotul şi Furia… N-am dat pagină după pagină, febril şi cu ochii scoşi de somn, nici la lectura lui Borges, nici la Andrei Makine, nici la Tolstoi şi nici la Dostoievski. Nu m-au trecut frisoane de plăcere sau de teamă nici în veghea din lan, nici urmărind călătoria pe mare pe urmele balenei, nici stând cu ochii aţintiţi la păţaniile unui cavaler nebun…
Pe aceştia toţi, ca să zic aşa, i-am ţinut minte din prima. Şi i-am citit pe îndelete. Aşezat. Cogitând. De parcă aş fi trăit o dragoste din aceea, matură, călduţă, la limita căderii în reluări perpetue.
Dar… Ah, ce să fac, o să recunosc că detractorii cititorilor de net au dreptate fir-ar să fie, dar nu mai pot să ţin chestia asta în mine şi mărturisesc: aaaah, am citit Winnetou de vreo opt – nouă ori, am parcurs, iuhuuu, După douăzeci de ani cam de tot atâtea ori (mai mult decât Cei trei muşchetari), iar Ultimul mohican mi-a stors lacrimi din ochi la ultimele paragrafe de vreo cinci-şase ori, fir-ar să fie…. Iar personajul care mi-a cerut să-i parcurg aventurile de cele mai multe ori este Corto Maltese, care nici măcar nu apare în paginile unei cărţi fără poze! Corto Maltese îmi cere şi acum, de fiecare Crăciun, să-mi rezerv câteva ore pentru a-l citi şi a-l vedea, prefăcându-mă că nu ştiu ce se petrece în paginile următoare…
Cât despre Cireşari – dumnezeule, cred că aveam vreo 43 sau 44 de ani când i-am citit pentru ultima oară. A câta oară să fi fost? A zecea? A unsprezecea?
Habar n-am şi nici nu contează.
Nu ştiu de ce dar am senzaţia că I ended by failing my parents and teachers… Ei s-au străduit să-mi dea o educaţie, să mă atragă pe panta marii culturi, iar eu? Iar eu… eu ce mama dreacului am făcut?
Eu am ajuns să mă bucur cel mai mult de nişte lecturi… hmmm, de nişte lecturi care mă făceau cel mai mult şi mai mult să transpir, să le citesc cu ochii înroşiţi şi să dau paginile, fără măsură, una după cealaltă. Mie îmi plăceau personajele-şablon, cele pe care le iubeam de o mie de ori mai mult decât pe oricare alt personaj descris magistral şi care a făcut istorie în critică. Mă cutremurau păţaniile previzibile, dar care mă făceau să trepidez, eram agăţat de settinguri la limita kitsch-ului, dar care mă făceau să-mi imaginez lucruri şi mai şi, şi mai mari, şi mai teribile, şi mai mirobolante.
Eh, iar în galeria asta pe care nu ştiu de ce nimeni n-o s-o accepte vreodată ca făcând parte din cultură, ci, cel mult, dintr-un acquis mental publique, alături de reguli de circulaţie, amintiri urbane şi bancuri, ei bine, în galeria asta se află la loc de cinste Cireşarii. Încă îi iubesc. Încă mă emoţionează. Încă ţin cu ei şi, vai de cel care o să mă acuze de pasiunea pentru un gen telenovelistic revolut!
Cred chiar că încă îmi vor aduce lacrimi în ochi la finele celor cinci volume, pentru că, fiţi siguri că acum, după ce Tapirul mi i-a reamintit, o să le mai parcurg o dată aventurile. Oare de ce o s-o fac? Să fie doar din cauza a ceea ce Chiriţă însuşi a denumit “ograda copilăriei” şi pe care, dorind s-o regăsesc, pornesc din nou la drumul acestei lecturi cu speranţa că voi simţi din nou acea emoţie imbatabilă?
Sau Cireşarii, alături de toate celelalte page turners din anii ’60 – ’70 reprezintă altceva? Poate o poartă spre o lume simplă, corectă, controlabilă, où l’honneur est encore vertu? De ce am citit toate aceste cărţi de atâtea ori, cu senzaţia că aş păcătui faţă de marea valoare pe care am citit-o, admit, în cu totul şi cu totul alt fel, adică lipsit de adrenalină şi de eliberarea masivă a endorfinelor…
Habar n-am de ce sunt aşa. Habar n-am, dar ăsta mi-e păcatul şi iată că mi-am făcut curaj şi vi l-am recunoscut în faţă. Cum ar fi făcut Corto, cum ar fi făcut d’Artagnan, cum ar fi făcut orice Cireşar care se respectă!
Dom doctor, cred ca semanam prea mult. 🙂
da, dar mai ales roata norocului. si la medeleni primul volum si in casa bunicilor si ursitul stefanei velisar si recreatia mare a lui santimbreanu si alice in wonderland in engleza cum am citit-o prima oara printr-a saptea cu o profa de basm. si eu caut pretexte sa le recitesc. asa cum ma uit la aristocats, dalmatieni si jungle book, mai nou shrek, de cate ori mi se pare lumea insuportabila. asta inseamna ca nu ne-a imbatranit sufletul , si nici snobi nu ne-am facut. e bine.
Aripi de zapada parca se chema volumul 4. Mie ala mi-a placut cel mai mult. Cred ca ma apuc sa recitesc, oricum acum recitesc a 8-a oara “Mari batalii din istoria lumii”. O am din clasa a 4-a.
@ Dan : p’alea de istorie a WWII nu le-am mai pus la socoteala. si, uite ca-mi reamintesc de Baftosul E (Supravietuitorul din Pacific, parca se numea), pe care ar trebui sa-l recitesc… cat despre Aripi de zapada (eu l-am apucat ca Teroarea Alba) e unul dintre episoadele preferate. aaah, ce linistitor e sa-ti gasesti semeni… 🙂
@ anonymus ( 🙂 ): ma crezi ca mi-e dor de o banda desenata din Cutezatorii? era una senzationala, care se petrecea pe insula Ada-Kaleh, cu un plot de spionaj teribil! Mai sunt si Cismigiu et comp., ba chiar si niste basme din colectia Povesti Nemuritoare. Oliver Twist and David Cooperfield are OK too. Si Copiii capitanului Grant. Mda.
care pacat?! Winnetou, Ciresarii, Dupa 20 de ani sunt carti excelente. ca niste imbecili le considera cumva pt. raftul 2 e problema lor. a se compara cu noile lucrari aplaudate-premiate, teodosie cel mic, gen
(aripi de zpada nu e vol. iii?)
cismigiu et comp. n-am citit, desi am chiar doua editii
dar am bagat elevul dima dintr-a vii-a
Aripi de Zăpadă e patru (trei e Roata Norocului), se găsesc la mine pe sait (la lincul dat de împricinat) de downloadat.
La mine se mai adaugă o carte pe listă, care cred că e in top la numărul de citiri (cred că am trecut de 20). Nu ştiu dacă ştie cineva de autor sau de carte, se cheamă “Din jurnalul unui cascador”, scrisă de Aurel Gruşevschi, care chiar a fost cascador, cartea e autobiografică; Szabolcs Cseh i-a fost antrenor, a făcut multe filme cu Nicolaescu, denumit între ei “Patronul”, coleg şi cu cascadorul Tidor Stavru (care a murit după cutremurul din ’77, în echipele de salvare fiind).
Nu, domne, cărţile nu se judecă după criterii de nobleţe academice. Mi-aduc aminte o discuţie aprinsă in Cecenia Grozăveştilor, cu un cuplu care era oripilat că le spun ca pentru mine seria Dune e mult mai importanta decât fraţii Karamazov. Ete aşa le spun şi acum, da domne, prefer Dune şi Cireşarii lui Dostoievschi şi alţor clasici.
Jules Verne ramane cel mai tare, Insula Misterioasa ramane la fel de geniala dupa aproape 150 de ani.
ah, inseamna ca n-o sa ma arde astia de unul singur in gheena culturala romana! danke schon pentru impartasirea sortii, si tie, mulliganoglule, si tie, tapire, si tie, dane!
bre, ştii ce carte am mai savurat io, copil fiind? Una numită “Visul crestelor albe” de unul Viktor Astafiev, acţiunea uneva prin anii ’50 ai Rusiei sovietice, undeva pe fluviul Enisei…Superbă mi s-a părut.
Cartea o găsisem la Ploştina sub un pat unde ţinea Maicamare cărţi rămase de pe vremea când erau tata şi unchiul copii.. cărţi luate de la biblioteca sătească şi rămase acasă …
si eu tot cu Dupa 20 de ani :)) dar de recitit nu m-am mai obosit… cred ca e o trasatura pur masculina sa recititi carti – eu stiu pe unul din vecinatatea mea care a citit Morometii de 9 ori, Stapanul inelului de 5… eu am citit doar Despre eroi si morminte de 3 ori…
aventurierule
astafiev, bre, tapire? hm, o sa caut 🙂
@ delia – nu cred ca e doar masculina trasatura asta! un membru al familiei mele, sex feminin, nu alta, rade la dune bucata dupa bucata, din nou si din nou…
inseamna ca are o latura masculina :))
mi-am amintit ca nu imi imaginam ca plec in calatorii fara spray-ul meu ventolin =))) iar in timpul crizelor visam ca solutia care imi era injectata in vene imi trimite un fel de muschetari mici care se bat cu fortele raului ce zaceau in mine!!!
nu stiu de ce mi-a amintit acest lucrul… probabil faptul ca esti doctor
eu credeam ca e o trasatura pur feminina sa recitim carti
mai am una pe listă, împricinatule, se chema “Aviatorul polar” de Mihail Vodopianov. Şi asta tot autobiografică (ca a lui Gruşevschi). Suuuuuper! – îţi dai seama după titlu.
Uite aici despre dumneadânsul:
http://en.academic.ru/dic.nsf/enwiki/227950
de Aventurile lui Tom Sawyer a zis cineva?
mda, tapire! o sa-l caut pe vodopianov. sper sa nu traiesc faze ca la Solohov cand o sa-l parcurg, ca am tentat sa citesc pamant destelenit si am cam abandonat. o sa revin cu donul linistit, sa vad, ma duce capul?
tom sawyer e tip corect. si asa e – am fost de mai multe ori cu el. da’ imi placea mai mult huck, cand a plecat el pe rau, cu negrul jim cu tot. uite, pe twain il uitasem, naibii, ca poate ma mai spalau apele daca ziceam ca macar cu el am avut o relatie repetata. si nu doar cu tom sawyer si huck. viata pe mississippi chiar mi-a placut si m-am tot plimbat p’acolo de v’o trei-patru ori.
sa mai bag unu’ kult? adica patu’ lu’ procust? asta m-a dus cu el din motive de anii ’20 in capetala si la movila. jockey club si alte fitze. amoruri cam tari si avioane.
Cum scriam si la dl tapir, cand am descoperit postul despre ciresari, raman in continuare uimita ca asa ceva se discuta aici si oameni in toata firea, cu preocupari si pregatiri serioase s-au emotionat ca si mine cu voulmele ciresarilor in brate… Credeam ca e micul meu secret nevinovat, ca nimeni nu va intelege o astfel de scapare… si iata, cineva are curajul sa strige in gura mare: da, iubesc ciresarii si aventurile lor previzibile si naive! Da, ma induioseaza povestea lor simpla si-as mai citi 20 de volume daca cineva le-ar scrie, despre aventurile lor intr-o lume irepetabila! Si subscriu. Si sunt incantata ca existati.
numai sa nu le facem ciresarilor v’un fan club, ceva, ca-i decadem in consumerism. 🙂 si, ah, catherine, avusesem chef sa bag un coment la tine acolo, la chestia cu firele si nodurile, da’ blogu’ nu m-a lasat.
de la o vreme am problema asta: ma goneste blogurile de colo-colo!
tapire! ce mama naibii? am capatat deja interdictie?
mah, stiti ce-i trist? ca fi-mea se straduieste acu’ sa citeasca ciresarii si o face doar de dragul meu… am asteptat cu sufletul la gura sa vad cum pica in fascinatie dar… ntz! nimic. n-are domn’e farmecul vampirilor cu uochi portocalii… 😉
noi citeam despre realitatea asa cum ne-ar fi placut sa fie, si ar fi putut fi, si, de multe ori, a si fost. eu am fost in niste excursii a la ciresarii. copiii de azi sunt hraniti cu harry potter, stapanul inelelor, si vampiri, si alte ciudatenii. li se ofera o evadare clara in alta lume. daca mergi intr-o librarie mare, la standul pentru copii si adolescenti nu gasesti decat astfel de carti. cele ca ciresarii sunt re-editari fara succes la cei tineri, ci doar la nostalgici ca noi.de ce? cred ca merita discutat, si e chiar important.
nu stiu bre de interdictii… desi banuiesc io ca tot de la akismet se trage, au patit si altii de au fost pusi pe lista neagra a lui akismet din greseala si dupa aia aveau probleme la postat pe alte bloguri de folosesc akismet, ca akismet zicea “uratule!”.
ia vezi, nu se intampla mai ales pe bloguri cu platforma wordpress? (adicatelea, nu pe bloguri blogger)
impricinatule, daca vrei sa-mi postezi vorbe cu miez si nu se poate din cauza wordpress-ului, io-s gata sa-mi mut si blogu’, asa sa stii! da’ poate nu-i nevoie… 🙂
tapire, cre’ca apare pe ashtia de la wordpress…
mai ales la ashtia!
de ce o fi asa, anonymus? nu stiu. poate ca imaginarul se afla in alte zone de acum. nu-i mai putin adevarat ca acum totul se desfasoara doar in plan virtual, adica: am auzit io de unul care avea o pensiune la munte, da, la munte! eh, si ala le spunea copiilor ca sa-i atraga sa vina la el ca le ofera internet pe branci! in consecinta, plozii se duceau la ala la pensiune ca sa petreaca o nemaipomenita noapte la munte in fata pisiului!
astia nu mai stiu cum e sa-ti fie frig, tata! de vant, soare, nici atat!
cică există posibilitatea să contactezi pe cei de la akismet si să le spui păsul, da’ ştiu io dacă ascultă cineva? – încearcă totuşi
http://akismet.com/contact/
nu ma rog io d’un robot, maitre tapire!
ia mai da-i dreacu, ca ma descurc io cumva!
Si eu am problema cu akismetul…
Da ma gândesc si eu, precum Catherine, daca Jules Verne sau Chirita o sa mai fie cititi de cineva in viitor. De ramas o sa ramana, fiindca imaginarul nostru i-a digerat si ii va transmite mai departe, in feluri ascunse, dar mi-e teama ca o sa le fie uitate numele si bucuria aia pura de a le citi cartile n-o sa mai existe.
Si daca imaginarul nostru ieri era la stele, azi e in cimitire si grote si e populat de bampiri. Macar la stele, am fi putut spera sa ajungem intr-o zi, ca pana la urma, imaginarul la asta foloseste, ne indeamna sa-l facem real, nu e doar o ascunzatoare impotriva intemperiilor.
pai nu se stie niciodata, vlad, istoria e ciclica. copiii astora de zici cu bampirii vor re-citi jules verne iar parintii lor (astia de zici cu bampirii) vor ofta nostalgic pe vreun blog “oare o sa se mai uite cineva la ‘Eclipse’?”
si, iata-ne ajunsi, pentru a cata oara, la cele 33 de variante de plot descrise de insul acela al carui nume imi scapa. ca e chaucer, ca e dumas, ca e cervantes, batman, paul muad’dib sau familia targaryen, povestea se spune doar in 33 de feluri (sau erau 35?).
stiu eu daca-s mai bune stelele, vlad, din moment ce noi nu suntem in stare sa definim, de pilda, substratul material al constiintei?
33,neaparat 33. si nu poti defini intr-o dimensiune ce exista in alta dimensiune. constiinta e din alt material, ce vrei? da’ trebuie sa fim multumiti ca s-a stabilit macar ca nu e inauntru, ci afara. bine si atat. deocamdata.
merge minutili (vorba lu’ Bahoy)
noi n-am invatat greaca veche, copiii nostri nu citesc clasici francezi. noi nu vom avea internet direct in creier, ei nu vor manca conserva de fasole cu costita.
mi se pare ca internetul asta a schimbat tot
Hmm… Sa stii ca-s de acord cu tine. Traba sa recunosc ca nu am citit Ciresarii din simplu` fapt ca nu mi-a picat in mana, ori poate unde m-am nascut io prea tarziu pentru ei, da` am cetit multe altele si ce pot spune este ca (,) ce se scrie astazi cam lasa de dorit (nu vreau sa jignesc pe nime`, da` alde Cartarescu si Oana Mujea si etc ma lasa complet indiferent). Aaa, stii ce m-a impresionat, la momentu` ala? “Agonie si extaz”- asta era acu` vreo 10 ani, prin liceu. Si Kazantzakis- chiar, il mai citeste careva pe ciudatul grec? Sau Oscar Wilde- sa nu razi de mine, da` a scris niste povesti pentru copii adorabile! Printre altele. Si Bulgakov, da… Sa nu-l uit. Si “Memoriile lui Hadrian” a lu` Yourcenar, care e o ea si scrie memoriile unui el intr-un mod in care un el nu cred ca ar putea s-o faca.
Da` acuma serios: il mai citeste cineva pe Kazantzakis?
PS: io-s pe wordpress si n-am probleme cu akismetu`, dar am bagati la spam de ordinu` zecilor de mii! Pe mine akismetu` nu ma ia de spammer, bag sama tine cu astia de la wordpress.
@ mulliganoglu : merge minutili! bahoyu are dreptate, ca de obicei. tomna’ pt ca a venit internetu am spus ca, indiferent de metoda (scris, citit, filmat, cantat epic) sunt functionale ale 33 de tipuri de plot. stilu’ conteaza.
@solomonar : kazantzakis n-am mai citit de mult. cica a fost comunist si d-aia da lumea in el – adek, o prostie, da? pacat ca a fost comunist da’ sa nu amestecam marfa cu ambalaju’, ca scria mishteaux, si nu numa’ zorba. cat despre oscar wilder, oh, da! l-am recitit de curand, cand i-am cititi fiica-mi povesti mai “kult”…
ştii de ce mi-e dor mie acum să citesc? Radu Tudoran. “Toate pânzele sus!”, deh, da’ şi “La nord de noi însine”
Maestre Corn, unul din personajele lui Astafiev este Pistimeea Agafonova, o femeie straşnică care a alungat cu mătura din curte un ren care venise şi-i mizdrea florile.
Dom’ doctor: te-am descoperit astazi cu ajutorul lui lilick si dupa ce ti-am citit treaba cu buful, te-am trecut in blogrolll la mine si mi-am permis sa-ti las urmatorul comentariu: “Dom’ Doctor scrii fain si desi strecori anumite inadvertente in text, acesta este placut si in mare parte conform cu realitatea. Ti-o spune un skipper (comandant de nava, master, captain-deci termenul la aceasta functie se refera nu la cea de secund), motiv pentru care te invit la mine pe blog sa mai stam, cand ai chef la ceva sueta marinareasca. http://marcus64.wordpress.com/ ”
sa fii iubit
marcus
@All : citind comentariile dvs. am descoperit multi iubitori de cele marine. Intamplator sunt comandant de nava si autor al unei carti “May Day …Sabordarea Flotei Comerciale Romane”, roman care mi-a fost cenzurat la distributie prn vanzare in librariile constantene ca urmare a faptului ca, printre altele povestesc si despre rolul jucat de El Presidente in disparitia flotei noastre comerciale. Celor interesati va recomand sa intrati la mine pe blog: http://marcus64.wordpress.com/ unde si puteti lectura cateva capitole din carte, spre a va forma o impresie.
Domnule Doctor, imi cer scuze pentru faptul ca v-am abordat cititorii de aceasta maniera, insa alta solutie nu am gasit pe moment.
sa fiti iubiti
marcus
marcus, o sa ne citim! numa ca si la tine am dificultatea de a posta comenturi, damn tou, akismet si antispamule!
@amice nu-ti face probleme, nimeni nu te baneaza si eu verific periodic spam-ul si dau drumul la comentarii. Vezi ca ti-am raspuns.
Sa fii iubit
marcus
Daca tot e ora marturisirilor care te pot face sa decazi in ochii consumatorilor fini de literatura, atunci s-o zic si eu: am recitit de mai multe ori cateva din cartile lui Jules Verne. La diferite varste. Si de fiecare data cu placere.
ar trebui sa recitesc si io ciresarii cand ajung p-acasa. si-acum tin minte cat am plans in noaptea in care i-am terminat de citit. pur si simplu nu-mi venea sa cred ca nu mai exista inca un volum, ca asta a fost tot.
de atunci am ramas traumatizata si citesc ultimele pagini cu incetinitorul 😀
[am gasit episoadele astea, dar nu par cine stie ce :-s]
ce comentariu repeticios-taNpit am lasat, se cunoaste ca nu mai stiu cu blogurile : )) recitesc-citit-citesc, zici ca in intreaga viata numa ciresarii si abecedarul ce-am mai studiat. a, si familii de cuvinte, ca sinonime de unde atata. ia gata, in umbra cu mine.
asa, uite link cu episoadele: http://filme.italk.ro/ciresarii-1974-01-expeditia-in-pericol/
Domnule Doctor,
Din pacate adresa cu care ati intrat la mine pe blog nu este corecta, motiv pentru care n-am putut sa va transmit urmatorul mesaj:
“Domnule Doctor,
Am citit postarea cu peripetiile dvs. ca marinar si sincer mi-a placut. Dupa cum v-am scris pe blog sunt autorul unei carti pe aceeasi tema, motiv pentru care vin pe aceasta cale la dvs. sa va intreb daca n-ati dori s-o cumparati. Pretul este de 28 RON (taxe postale incluse) si tot ce trebuie sa faceti este sa-mi indicati adresa unde doriti sa o primiti, urmand s-o achitati la livrare. In eventualtatea in care textul citit de mine fac parte dintr-o carte deja publicata de Dvs. v-as propune un schimb de carti.
In asteptarea raspunsului dvs. va doresc multa sanatate si toate cele bune
Cu respect
al dvs.
M. Z. (marcus)”
In evetualitatea ca acceptati propunerea mea imi puteti da un e-mail pe adresa cu care mam inscris la dvs. pe blog.
Pana atunci
sa fiti iubit
marcus
Conashuleeeeeeeeeeee,
m-ai facut sa lacrimez (un soi de salivat de pohta) la amintirea lui Corto Maltese.
Ce desene superbe poate sa faca “banditul” ala de Hugo Pratt…
Si eu, si eu – cu Ciresarii – am inceput sa-i citesc in clasa I, la lumanare, ca era oprit curentul, si mai apoi in facultate ii citeam in fiecare sesiune, idem in “sesiunea” pentru def. Si cu Dune. Si cu Asimov. In sertarul meu de recitit de multe ori mai sunt si Croitorul de povesti al Martei Cozmin (povesti pe care din pacate nu le stiu prea multi) si Medelenii (prea romantioasa, or sa comenteze baietii – ei bine nu, Medelenii Olgutei… alta poveste!).
Si ma mir putin cum de n-ati amintit in discutie si de seria lui Ioan Dan, ca doar avem si noi muschetarii nostri – Cae Indru si Chirila Zece Cutite, cine mai e ca ei? De la ei am si o victorie in “palmares” – cu un junior care refuza sa citeasca orice – dupa prima (pe care i-am pus-o in brate fortat si a inceput-o de rusine) mi le-a cerut singurel pe toate… 🙂
mr. micawber, our old friend jules is still alive and kicking!
did, io stiu ca o sa plang cand o sa recitesc, da, uite asa! 🙂
marcus, hai ca mai vorbim curand. poate ne si vedem.
iovik – ce mai faci, domnule? iti place hugo, ai?
bine ca mi+ai spus de Ioan Dan, trix, ca ma folosesc si eu la nevoie de el! 🙂
mie imi place enorm jules verne . partea buna este ca il retraiesc ( “senzorial” ) in fiecare an ..avind la citiva km de orasul meu o firma care se ocupa doar cu “(Luft)balons” verne-eriani “.
in fiecare an cind e cald ..inca de dimineata ( la week-end ! ) se impinzeste cerul de baloane “aventuriere” (un spass / fahrt din asta costa cca. 300 euro – deci cam scump insa de regula sunt intre 4 si 6 persoane dispuse sa “confirme” ca imaginarul este de mult transformat in real ) .
p.s. am observat ca marile companii platesc bani grei sa-si faca reclame . e ca la zepelin ..
p.p.s. pe francezi nu-i poti vinde pe nimica in lume . muschetarii si uatevar …
cum adica, nu-i vinzi pe les trois mousquetaires? 🙂
a, pai ma gindeam ca muschetarii trebuie sa fie priceputi ca o lectura obligatorie in romania anului 2010 .. 20 de ani dupa revolutie !
de ce ei si nu ciresarii ? ( btw – n-am citit ciresarii ! )
pai, nu s-au casapit ei cu politica .. coruptia .. intrigile institutiilor “bisericale” ..etc ? 🙂
citeste ciresarii! 🙂
cat despre muschetari… ii citim si pe ei cu nesat!