Orange mă tutuieşte, dom’ preşedinte!

 

Dom’ preşedinte,
 
Mă gândesc să vă scriu dă când l-am văzut pă domnu’ ăla, redactor/scriitor sau patron, ce-o fi iel, domnu’ ăla Liceeanu cred că-i zice, care domn nu s-a lăsat azvârlit dă la balconu’ Parlamentului când cu chestia aia de-ai făcut-o matale când ai dat cu toată snaga în comunism cu c mic. Dom’ Liceeanu ăla e priceput însă – mi-au zis mie unii care ştie cum e cu pisiurile astea, că Liceeanu vinde cărţi la orbi pă nişte CD-uri şi că pune o singură carte d’aia audio, care nici măcar nu iera întreagă până mai deunăzi, pune o carte d’aia, aşadar, pă nu’ş’ câte CD-uri, deşi până şi io am vazut că pă un singur CD d’al meu încap v’o doişpe episoade comprimate dîn serialu’ Lost, cu ăia care nu mai ştie pă unde naiba a ajuns, pă insula aia…
Aşa că, dom’ Liceeanu, fiind orientat dupe cum să vede, a ales în cunoştiinţă dă cauză şi nu s-a lăsat azvârlit dă la balcon, deşi păţania aia te făcea să te gândeşti că chiar merită să te azvârle unii dă la balcon şi să întinzi copita, că era vorba dă demnitatea umană şi dă alte alea care p’afară, am văzut io, sunt chestii importante, la care lumea ţine, că cică să se fărâme şi pământu’ numa’ să se facă dreptate, după cum mi-a zis mie Selim, un prieten cam evreu, că a citit în nu’ş ce carte.
Da’ dom’ Liceeanu ăla a ales să zbiere la matale, că să-l salvezi, în loc să intre în istorie pântr-un fel dă defenestrare şi io am văzut că la-i salvat cu marea matale putere. Aşa că acu’ îţi scrio şi io.
Io nu vreau să mă salvezi, să mor io dom’ preşedinte! Io vreau să vorbeşti cu ăştia de la Orengi, ăia cu mobilele, ştii matale, să nu mă mai tutuiască, dom’ preşedinte! Cum îmi trimite ei semeseuri din ălea, cum mă ia la per tu, dă parcă am fi cerşit împreună pă la Roma, Paris şi Londra, fira-r iei să fie! Cum le cer v’un sfat, ceva, cum mă ia cu "fă aia, fă ailantă" deşi, să-mi sară ochii şefu’, nu i-am văzut în viaţa mea!
Orengiu mă ia la per tu, firmele dă advărtaizing dă pă stradă mă ia la per tu, că să cumpăr costume Armani cu eticheta la vedere, că să mănânc nu ştiu ce salam, că să cumpăr pantofi d’ăia de doi lei ş’un sfert, firmele dă panotaj, tot aşa, îmi zice tu ca să-mi dau cu deodorant numa’ d’al lor, iar alelante firme, alea dă pun reclame pă bilietele dă la metrou, tot cu tu mă ţine când mă cheamă la festivalu’ berii sau să cumpăr chiloţi dă la Bote, ăla care zice că-i dizainăr dă modă…
Toată lumea mă tutuieşte, dom’ Preşedinte şi io mă innervez dă nu mai pot, că tradiţia (aşa mi-a zis Selim că-i zice) poporului român nu e tradiţia ălora din America şi din ţările anglosaxone să-ţi vorbească cu tu, dom’ Preşedinte, că ăştia, la noi în ţărişoara noastră a ajuns să-mi zică TU şi la televizor, şi pă radio, şi pă afişe, dă parcă ne-am fi dat unii la alţii în venă pân’ spatele blocului, fire-aş al dracu’, dom’ preşedinte! Şi, iartă-mă că-ţi spun, da’ tea-m văzut şi pă matale, acu’ v’o două-trei zile, pă sticlă, când vorbeai cu o fumeie d-aia dă plastic, că-i ziceai tot cu tu…
Dă ce, dom’ preşedinte? O fi ea fumeia aia cam ca o gonflabilă şi o juca ia în reclame tâmpite la şampon dă urzici, da’ dă ce să-i spui matale tu? Dă unde şi până unde s-a ajuns la treaba asta, dom’ preşedinte că, să-neţepenesc acu’, pă loc, dacă iera aşa pă vremuri!
Şi mata şi ai tăi mai vrei respect, dom’ preşedinte? Până şi ziariştii mă tutuieşte, până şi ăia de-a furat la drumu’ mare, ăia dă se uită la mine dân parlament, până şi ăia mă tutuieşte, şi să ştii dă la mine, că-s’ om tare umblat :  la români tutuiala asta între necunoscuţi e primu’ pas către miştocăreală şi lipsă de respect (aşa zice Selim!), dom’ Preşedinte! E primu’ pas către vorba aia :  toţi mă bate, toţi mă-njură, toţi îmi dă cu aia ‘n gură, zău…
Ce zici dă asta, că uite, aşa am ajuns şi io să te tutuiesc pă matale, dom’ preşedinte?

18 Responses to “Orange mă tutuieşte, dom’ preşedinte!”

  1. 1
    greenfield says:

    Prin Moldova, Joiana e dumneaei sau dansa…O fi mai bine, asa?

  2. 2
  3. 3
    greenfield says:

    Oricum, tutuiala vine din limba engleza, ei nu se ascund dupa politeturi tip dvs., you e you:)
    De la ei ni se trage, cred…

  4. 4

    am stat mult pe acolo. am facut chiar si scoala americana vreun an. nu spun decat tu, dar engleza accepta alte formule de politete, prin locutiuni interogative, care, apar la absolut toti ziaristii pe care i-am vazut pe sticla. la presedintii lor, la politicienii lor si pe strada. chiar si in maroc, ca sa trec la africa, negri care pareau scosi din slums-uri, daca te atingeau pe strada, iti cereau scuze.
    la noi, politetea elementara te obliga sa faci loc doamnelor, sa le tii usa etc. afara, doamnele cu pricina fac cel putin un semn cu capul, aratand ca apreciaza gestul, asta cand nu multumesc prin viu grai (cazul cel mai frecvent).
    la noi, distinsele care se napustesc prin supermarketuri se comporta de parca barbatii ar trebui sa le fie un fel de usieri.

  5. 5
    greenfield says:

    Daca e sa comparam modul de abordare politicos/prietenos cu cel mitocanesc/egalitar, atunci ne trebuie ore intregi de dialog.
    Eu am intalnit la nordici pentru prima data stilul acesta de abordare directa, ne spuneam pe numele mic si ne "tutuiam", intr-un fel. Nu exista Mr sau Mrs, eram agali cu totii, ne pupam prieteneste cand ne intalneam, dar ne respectam.
    Aici, in virtual, ne tutuim, de unde si concluzia ca suntem cu totii egali:D
    S-a impamantenit obiceiul acesta si in viata de zi cu zi. Ne tragem de sireturi, cum s-ar zice.
    Buna crestere e pe cale de disparitie, asta e foarte adevarat. Dar sunt si barbati carora trebuie sa le tii usa, cand intri undeva. Eu aveam un coleg abonat la acest stil de viata.

  6. 6

    probabil ca era un barbat cu un profil hormonal neacceptat de el insusi, ca sa fiu dragut cu el. sau, poate ca invatase sa citeasca mai tarziu, chestii din astea…

  7. 7
    greenfield says:

    Era un tip umblat prin lume, destul de adulat de cucoane, cu o nevasta frumoasa, care se dadea foarte ocupat, poate de aceea…

  8. 8
    Tzurtzurica says:

    Si pe mine ma deranjeaza grozav tutuiala asta!

    Ramanand la capitolul polititete, ori de cate ori mi se intampla (adica destul de rar) ca un barbat sa ma trateze politicos intr-un mijloc de transport in comun, ma ingrijorez; ma gandesc ca, probabil, am inceput sa arat foarte batrana… :)) -- cu toate ca nici politetea fata de batrani nu da pe-afara…

  9. 9

    et voila! tocmai pentru că există şi această optică, am inserat postul cu femeia ca garsonieră…

  10. 10
    Anthea says:

    Oops, m-am off-topicizat :P Fiecare cu ce-l doare, parca era vorba :P
    Mai on-topic, treaba asta tine strict de epoca in care traim (ma refer la tehnologie). Pentru ca, sa spunem, poti fi singur in camera cu televizorul si (asa cum se intampla in prea multe cazuri) chiar sa crezi ca vorbeste cu tine, in mod special. Sau macar asta cred eu ca este intentia. Inainte de teveuri si chiar de billboard-uri si mai stiu eu cate altele, s-a observat ca se vinde mai bine (persoana, obiectul, ideea) daca va cunoasteti suficient de bine sa aveti incredere unul in gustul celuilalt, pentru a face o recomandare. Masura familiaritatii fiind data de tutuiala, au pus oamenii 1+1 si au iesit cu ideea ca daca ti se adreseaza familiar, iti vor vinde mai usor ce au de vandut. Si trece (aproape) neobservata povestea asta pt ca o fac cu atata dezinvoltura. Nu conteaza pt ei ca te deranjeaza pe tine, daca restul consumatorilor nu doar ca nu observa, dar poate le si place stilul asta.

  11. 11
    Anthea says:

    La indemnul Lorenei, mi-am bagat si eu nasul si pana acum am tot citit. In sens invers, ce-i drept, incepand cu cea mai recenta postare.
    Si dupa ‘bunul’ meu obicei, nu ma pot abtine de la a comenta.
    Am fost crescuta sa diferentiez tutuiala de politete. Adicatelea: poti fi politicos, respectuos, etc si adresandu-te cu ‘Tu’, precum poti adresa cele mai mari magarii, vorbindu-i interlocutorului cu ‘Dvs.’

    Prin vestul vesturilor (sau al vestelor, ca nu mai stiu) pe unde ma aflu, asa e, trebuie sa faci un efort lingvistic ca sa dai de inteles ca te adresezi cu ‘dvs’ si nu cu ‘tu’. Oricum nu prea le pasa. Pentru ca, si ei, la fel de bine te pot injura si pe tine si pe Dvs. daca socotesc necesar.

    Desi, mi se pare ca prin excesul de politete(si nu ma refer la a multumi cuiva care iti ofera un loc sau iti tine o usa deschisa) se pierde ceva din autenticitatea comunicarii. "Ce faci?" -- "Bine" Asta nu tine nici de respect si nici de adresare. E o chestie acceptata insa, sa mentina in picioare niste relatii pur formale. Cu alte cuvinte, "nu-mi pasa cu adevarat ce faci, dar trebuie sa ma prefac" la care se raspunde cu "nu e treaba ta, dar stiu ca te prefaci, asa ca nu-ti voi raspunde nici eu altfel". Economie de cuvinte, intr-un fel.

    Ca nota de final, cand am citit "[…]doamnelor, sa le tii usa[…]" am adaugat aproape automat "nu care cumva sa intre" si am pus treaba asta intr-o imagine mentala. Mai trebuie sa adaug ce tura de ras am dat, pe tema asta? (ce-i drept, ma gandeam de fapt la ‘cucoane’ nu la ‘doamne’ :D )

    Iti urez o zi minunata :)

  12. 12

    @ anthea: ms! ce vroiam eu sa comunic aici nu tine neaparat de politete (ni se pare o chestie subsidiara, dar necesara) ci familiarismul excesiv prin care ajung sa fiu luat partas de ics sau de igrec ca sa fac si sa dreg intr-un anume fel.
    ma rog, nu stiu cat la suta din comunicare este dislocuita de limbajul gesturilor, asa ca, oricum, dvs. vs. tu poate sa fie suplinit prin ton, mimica, etc. la noi, treaba cu tu este doar un epifenomen, care ne arata in ce plonjon mental/moral profund ne-am angajat.

  13. 13

    Ei, aţi pus degetu’ pă rana mea! aţi văzut, cumva, un film american din anii ’50, care se chema John Doe? Acolo apare un bagabont care are o filozofie interesantă (mă rog, pe cât de interesantă putea fi filozofia într-un asemenea film). Ăla vroia să taie legăturile cu societatea de consum (care era abia la începuturi) şi pretindea că d’aia umblă teleleu pân America. Folosea fraza:
    "Şi dacă ajungi să cumperi cumva dă la iei, al lor ieşti!"
    Uite, asta mă innervează cel mai tare. Să nu mănânc ce mă învaţă ei să mănânc, să nu ascult ce vor ei să ascult, să nu citesc ce vor ei să citesc, să nu mă-mbrac cum vor ei să mă-mbrac, ş.a.m.d.
    Pen’ că după aia o să gândesc cum vor ei să gândesc. Adică o să văd că trebuie să-mi opresc mentaţia la automobile 4 ori 4, cu valve nu ştiu dă care, să visez la ţoale armani cu care să mă dau pân cluburi şi să ajung să am şi cine ştie ce depresii când văd că ics şi-a luat mobil cu manivelă dă aur.
    Sper dă la mine că vreau mai mult. Sunt orgolios, na!

  14. 14
    Corector says:

    O mică observaţie: în engleză, "you" este la origine, oricât ar părea de ciudat, pluralul persoanei a II-a. Singularul de la persoana I este "thou", care a dispărut din vorbirea curentă şi se mai păstrează doar în textele religioase. S-ar putea spune, aşadar, că la ei este generalizată adresarea politicoasă ("thou" îi spun ei doar lui D-zeu).

  15. 15

    ms ptr. precizare. modalitatile generale de adresare sunt, cred, temelia "verbala" a unei societati. din cauza aceasta am simtit nevoia acestui post. om fi devenit noi o societate globala, dar………

  16. 16
    Corector says:

    Încercam să spun că anglo-saxonii sunt politicoşi când folosesc "you", în timp ce la noi, oamenii din presă îl folosesc pe "tu" din ignoranţă, crezând că "aşa se face".

  17. 17
    sammas says:

    ah…postul asta ma unge la ficat. cand mergeam io in Aleea castanilor si ma luau vanzatoarele:"ce-ti dau?" ma lua asa o lesuiala in stomac care-mi urca la creer si-mi dadea o nervozitate excesiva. da’ io, inteleapta, ma gandeam: ce sa le ceri? ; mai tarziu am mai crescut in grad si am ajuns sa discut cu neste oamini importanti despre neshte contracte. domne’ne , cand mai nimeneram cate unu mai "emancipat" care ma lua la per’tu, cre ca ma invineteam la fata. era un caz pierdut ala. da’ cel mai mult mi-a placut cand m-am dus la o banca sa-mi inchei niste conturi, iar tanti de acolo tot asa m-a luat. atunci am stiut ca pot vorbi din culori si priviri ca i-am spus: "madamo, esti mai mare ca mine cu fo douaj’de ani , asa ca n-am fost impreuna la gradinita nr 5, si nici la sireturi nu ne-am legat impreuna!" c’asa-s io, o doamna , si nu spun omului in fata ce cred, ci doar din crisparea obrazului :), iar ea a inteles tot. a inceput tanti sa-si aminteasca neste lectii din scoala generala , d-alea cu pronumele personal de politete;
    multumesc pt ca am avut ocazia sa vad ca nu-s io babeta care spune: "pe vremea mea…era altfel

  18. 18

    @sammas: nu-ţi dai seama ce mă înfurie să fiu tutuit! degeaba sunt oferite argumentele cum că în limba engleză nu MAI există pluralul de politeţe (deşi, uite ce spune corector mai sus!). în limba română, tutuiala e semn de familiarism.
    în ce mă priveşte, nu le tutuiesc nici pe infirmierele cu care lucrez. dacă ajung să tutuiesc pe careva, o fac după îndelungi ezitări.
    ciudat e ce se petrece aici, pe www. : tutuiala e la ea acasă şi, nu ştiu de ce, nu prea mă agasează. poate că şi unde simt că am DE CE să comunic pe un palier familiar cu cei din jur.

Leave a Reply


five − 2 =

Subscribe without commenting