Odată şi odată, toţi vom fi pacienţi…

Am scris io odată un txt. despre un doctor şi-o Jozefină… Editorul meu de atunci, d-l profesor Dan Petrescu (confundat la vremea lui cu fotbalistu’ omonim dă nişte băieţi dă la gaze), mi-a argumentat de ce să scriu io cartea cu pricina :  "Până la urmă, toţi vom fi pacienţi…"
Acum, după 11 ani de la discuţia cu pricina, întreb :  vom fi pacienţi, corect, dar pacienţii cui?
O să mă străduiesc să fiu serios şi o să vă prezint nişte date brute. De la începutul anului ne-au plecat din secţie 5 asistente. Numărul total al asistentelor noastre era 15. Prin urmare, o pierdere de 33% din personal. Fiind în România, nu pun la socoteală că erau cele mai bune asistente din serviciu. Ele se află acum pe tărâmuri UE (4 dintre ele) şi pe tărâm privat, în Românica (1).
Suntem 5 doctori. Dintre aceştia, 2 se pregătesc să-şi facă bagajele. Se cară în Belgia. Vreau să spun că 40% dintre chirurgii toracici din SUUB, se cară la vest de poldere. Sunt cei mai tineri din echipă.
Rezidenta noastră, cea de-a 6-a doctoriţă din echipă (ea nu se pune la numărătoare, pentru că Românica face mişto dă ia şi nu vrea s-o pună la numărătoare), şi-a depus actele ca s-o taie şi ea. Treaba s-a petrecut la Ministerul lui Pinocchio, acu’ v’o săptămână. Ştiţi ce număr de ordine a avut? 243!!!! Vreau să spun că, în ziua respectivă (numai în ziua respectivă!), 243 de medici, în majoritate foarte tineri, şi-au depus actele de plecare din ţară.
Pân septembrie ’90, un tovarăş ziarist al cărui nume îmi scapă – fost rugbyst care lucra la TVR şi care era tare, fiind apropiat de-al lui Ilici, n-aveţi cum să nu-l ştiţi – a spus unei delegaţii de medici cam aşa: "dacă nu vă convin condiţiile, emigraţi!"
Avea un rictus când a spus chestia asta, ştiind că pe vremea aceea emigrarea era cvasiimposibilă pentru doctori. Celor care speră că lucrurile stau la fel şi acum, le atrag atenţia că a fugit puiu’ cu aţa ptr. onor. ministerul de profil – medicii noştri sunt primiţi oriunde, după cum urmează:
a) ţările scandinave au nevoie urgentă de gastroenterologi, radiologi şi urologi – am avut şi noi la spital un afiş mare, lipit lângă lifturi, pă tema asta,
b) marea britanie are nevoie de tot soiul de chirurgi,
c) franţa vrea dă toate,
d) germania vrea dă toate.
Condiţiile sunt nişte examene de limbă şi de legislaţie şi, credeţi-mă, om fi noi, ca specie profesională, arghirofili sau mai ştiu io cum, da’ examene chiar ştim să dăm, să mă ia dracu’! Io am căzut cu burta pă cărţi ultima oară la vârsta dă 45 dă ani şi, presimt că o să mai am o cădere d’asta în viitorul iextrem dă apropiat, şi am 48 dă ani. Acu’ 3 ani am avut dă învăţat v’o 3000 dă pagini în doauă luni. Acu’, nu mai ştiu ce mă aşteaptă…
Buuuuun! Revenons a nos moutons… Speraţi, cumva, că secţia în care lucrez este v’un accident statistic? ! Pe care dr. îl întrebi, o să-ţi spună că acelaşi lucru se petrece şi în serviciul lui…
Acu’, io vă urez la toţi, să fiţi sănătoşi şi la pungă groşi şi să nu care cumva să ajungem să ne vedem la faţă! Mai ştiu şi că omu’ sănătos e discret îndurerat in his asshole dă toate lamentaţiile astea. Pă de altă parte, însă, lăsând la o parte marile exemple de imbecilitate şi/sau de dezorganizare, ştiu că majoritatea operaţilor şi a trataţilor din Românica a plecat din spitale pe propriile-i picioare.
Eh, vreţi să fiu sincer? Sincer, nu mai ştiu cât la sută din ceea ce obişnuiam să tratăm, o să mai plece la fel de bine, din moment ce prin spitale va ajunge să bată vântul. Deja se simte o boare uşurică, iar gărzile sunt din ce în ce mai încărcate, fiind noi mult mai puţini ca să ne ocupăm de aceeaşi cantitate dă oameni (citez din opiniile de economist ale lui Pinocchio). Cât despre cei care se bazează pe cardul UE de sănătate etc., etc., le reamintesc că, pentru afecţiunile curente, pe afară funcţioneză nişte apreciabile liste de aşteptare. Stan Păpuşă nu e nici Tăriceanu, nici Băsescu, nici Adrian Năstase, să fie operat pân Francia, Ostria sau Alemania peste rând.
Exemplu: programarea la secialistul oftalmolog chirurg în Alemania te pune pe o listă de aşteptare de 6 (şase!) luni. Vrei să te tratezi mai repede? OK! Costă, că trebuie să schimbi încadrarea de la asigurări…. Vrei să te tratezi acum? Din nou, OK, da’ costă ceva mai mult, pen’ că trebuie să intri în sistem privat pentru o programare pă loc.
Îmi pare rău, v-aş spune şi care sunt costurile, da’ nu le ştiu. Da’, credeţi-mă, pă bune că costă bani grei! Vă puteţi orienta, însă, după sumele solicitate prin varii emisiuni, pentru nişte bieţi pacienţi care ajung să solicite tratamente "afară".
Cam asta e… Şi nu vă păcălesc! Să-mi sară ochii dacă vă păcălesc!

14 Responses to “Odată şi odată, toţi vom fi pacienţi…”

  1. 1
    Dumitru Statescu says:

    N-o sa-i sara ochii lu’ dom’ doctor. Ca tot ce zice e adevaru’ adevarat.

  2. 2
    andreea says:

    Se elibereaza astfel locuri de specialisti? Aia care raman au vreo sansa sa prinda pe bune un post de spital intr-un oras mare? Sau raman posturile blocate? (recunosc, si eu am blocat unul , dar era de rezident si printre noi umbla zvonul ca nu pot sa fac asta mai mult de 2 ani, asa ca o sa-l pierd/o sa se elibereze, pen` ca un` m-a dus dorul, rezidentiatul dureaza 4 ani).
    In legatura cu programarea la cand o da Domnu`, pot sa depun marturie ca asa-i :( Vazut pacient operat de nodul pulmonar solitar, care inca mai spera ca n-are nimic grav, desi in urma cu 2 (DOUA!) luni facuse o biopsie si i se spusese ca e un adenocarcinom de grad moderat… Pt care n-a primit nimic, poate doar incurajari si ziua buna.

  3. 3

    oh, daca eşti de-a noastră, ştii cum e cu "eliberarea" posturilor… fundamental, ar trebui să se scoată la concurs/alegere/altă formă legală pentru reocupare, redistribuire etc….
    în fapt, însă, posturile reprezintă, şi ele, din păcate, un capital şi intră pe o bursă de care sunt convins că ai auzit…

  4. 4
    Dumitru Statescu says:

    Domnilor si doamnelor, io sussemnatul declar in deplinatatea (inca) a facultatilor mintale ca nici daca as ramane muritor de foame n-as lua un post de medic specialist in sectia din spitalul din "orasul mare" in care se intampla (inca) sa ucenicesc (asta presupunand ca cineva mi-ar propune vreunul, eveniment a carui probabilitate este oricum egala cu zero, as putea pentru ca sa zic ca-i chiar un numar negativ, daca nu m-as teme ca ma fac de cacao, intrucat habar n-am de teoria probabilitatilor).
    Acu nu stiu cum o fi in alte spitale din alte orase mari, da aflu io.
    Pana atunci tot trag nadejdea la un oras mic, mic, mic.

  5. 5
    andreea says:

    @sebastian_corn: sa inteleg ca sistemul nu moare, nu se preda? Stiam doar de neeliberarea posturilor de asistente; cum nu cunosc specialisti plecati (doar rezidenti) habar n-am daca posturile lor dispar peste noapte sau sunt scoase la licitatie, nu la concurs. Am auzit desigur, dar de la colegi din aceeasi generatie cu mine si n-am crezut-o. Iar p-aia mai mari din anturaj nu i-am intrebat ca m-am jenat.

    @Statescu: Draga domnule, cat de mic? In "orasul mare" in care inca te chinui nu exista un alt spital?

    M-as intoarce la spitalul in care am facut pe doctorul, dar sa-mi dau io post: o clinica micuta pt damblaua mea in care sa ma pun sefa, am vazut la altii intorsi ca se poate. Dar imi urasc bucurestiul cu patima; sa fac asta intr-un oras mai civilizat (transilvan, de ex) ar insemna sa stau mai departe de ai mei decat stau acum (7 ore cu trenul fata de 4 cu avionul) si sa fac pe bugetara. Probabil ca piticul de pe creier va ramane nesatisfacut. Ei, dar ce vorbesc aici, abia am plecat.

  6. 6

    @ andreeaa: nu te intoarce! nu! nu! dezastrul abia incepe, iar … hmm… decidentii sunt din ce in ce mai… din ce in ce mai…
    din ce in ce mai!
    normal ca totul se discuta in termeni de licitatie si sprijin relational / ma refer, fireste, la orientarea temporo-spatiala, bien sur… :)

  7. 7
    Dumitru Statescu says:

    @andreea: atat de mic incat aparatul medical local sa contina numarul minim posibil de membri ai speciei descrise de sebastian-corn in insemnarea subiacenta (Activist 2008)

  8. 8
    omul says:

    tot la "clasamente" ajungem; probabil ca’i in vreo gena si d’asta a prins si la bloguri dar in domeniul vostru e chiar trist iar in domeniul nostru (pacient fiind) nu mai spun. bafta!

  9. 9
    greenfield says:

    Am fost zilele trecute la o policlinica privata unde ne-am inscris la medic de familie. Toti pacientii erau intrebati daca si-au facut recent analizele gratuite, daca nu, erau invitati sa le faca. Ziceai ca n-auzi bine. Mi-amintesc primele analize facute sambata la Med Life, prin 2000-2001, parea ca am intrat in alta lume. La Fundeni am experimentat vreo 3 proceduri ultramoderne prin 2001-2002, deci atunci se putea, ca uite dupa 3 anestezii generale inca scriu pe blog.
    Acum sa inteleg ca in spitale e chiar asa de rau?
    Atunci ma duc sa dau acatiste de sanatate.

  10. 10

    inca nu e asa de rau. dar o sa fie aiurea din cauza problemelor de personal insuficient. pe afară, o asistentă este normată la 2 (două) paturi. la noi, o asistentă supraveghează 8 paturi deja, ceea ce e, hai să recunoaştem, insuficient d.p.d.v. al unei urmăriri serioase.

  11. 11
    sammas says:

    am petrecut in urma cu mai bine de un an, cateva luni prin cateva spitale, ca apartinator al unui caz fara solutie; n-am ramas de acolo decat cu ideea ca medicii de la noi fac minuni in (in)conditiile pe care le au ca sa-si desfasoare munca. in schimb pe asistente, surori si cei care trebuie sa faca curatenie…le-as ….nu stiu sigur ce le-as face. si am mai remarcat ca in Ardeal erau mai constiiciosi fata de sud…
    una peste alta, gandesc ca trebuie sa-ti iubesti tare mult meseria ca sa alegi sa ramai totusi aici in conditiile date; eu una eram plecata demuuult in locul lor.

  12. 12
    căpșunica says:

    eu aici am asigurare de stat, plătesc cam 15% din salariu pentru ea şi acoperă analize de bază. nu vorbesc bine limba, dar asta nu i-a oprit să-mi dea, ca să zic aşa, concursul. nu mi-au rezolvat problema (pe care trei medici specialişti din românia au încercat să o dovedească), dar încă se străduiesc.
    şi, da, într-adevăr, durează destul de mult să prinzi loc la o programare.
    în altă ordine de idei, ai voie prin lege de la serviciu să te duci la medic, nu ţi se taie din salariu şi nici nu-ţi iei liber, totul e computerizat (reţeta, dosarul meu), pot să-mi fac programare pe net, care programare se cam respectă (nu că n-a venit doamna doctor, cum mi s-a întâmplat de un milion de ori în românia). apropo, s-a calculat că e nevoie de 7 minute să consulţi un pacient, aşa că se fac programări din şapte în şapte minute. e un sistem, până la urmă, iar medicii români chiar sunt mai deştepţi.

  13. 13

    7 minute… hmm… mi se pare cam putin. abia ai timp sa-i iei o anamneza cumsecade.

  14. 14
    tapirul says:

    io cred ca o sa se ajunga la un echiliblu osmotic cu Europa mai devreme sau mai tarziu. Acu’ abia s-a dat drumu la robinet, da’ nu poate sa tina asa la nesfarsit, ca se umplu si la aia spitalele. Aud ca deja au inceput sa cam ridice ştacheta şi ăia, că au ajuns mulţi buni da’ cu fiţe de doctor de romania, la ei pacentu nostru/stăpânul nostru, nu invers cum e la noi. Că de aia au băgat şi americanii CSA, că ajungeau minţi luminate medical da’ fără nici un talent la relaţia cu pacientu’

Leave a Reply


3 − one =

Subscribe without commenting