Tovarăşului preşedinte Băsescu, cu amor…

Mult iubite şi stimate tovarăşe preşedinte Traian Băsescu,


Vă văd în vână! Aveţi aplomb, ce kilu’ meu… Îmi place cum vă mişcaţi, chiar şi atunci când conduceţi, la derută, un Logan! Mă tot întreb dacă vi l-au dat la pachet cu casa din Mihăileanu, dar, chiar dacă ar fi aşa, zău că-l meritaţi cu vârf şi îndesat!

Păi, cine a mai reuşit, înaintea dumneavoastră, să pună poporul ăsta la treabă după cum îl puneţi dumneavoastră? Şi, dacă vreţi să ştiţi opinia mea, ei, românii, încă nici nu sunt pe cât de săraci ar trebui să fie, ca să le iasă odată din cap fumurile astea de rentieri. Păi, credeţi cumva că ei, românii, au stat vreodată cu inima cât un purice, aşa cum aţi stat dumneavoastră, pe vremuri, pe când organizaţi câte vreun buf năucitor cu cafea, kentane sau blugi, sau pe când puneaţi navluri la cale acolo departe, în port la Anvers?

Nici pomeneală, mult iubite tovarăşe Băsescu, nici pomeneală… Şi ştiţi de ce? Pentru că, pur şi simplu nu-s’ obişnuiţi cu munca, tovarăşe preşedinte, aşa că bine le faceţi că le tăiaţi salariile şi pensiile. Dă-i dracu’, tov. preşedinte şi puneţi-i la treabă că toată viaţa lor doar au stat cu cracii în sus, ai naibii!

Păi, să-i luăm pe pensionari, tov. preşedinte! Ăştia, să mă ierte dumnezeu, dar pe vremea comuniştilor n-au muncit pentru că, nu-i aşa, nimeni nu muncea pe vremea aia sau, dacă totuşi muncea, nu ieşea absolut nimic, aşa că degeaba au muncit. Po urmă, după ’89, tot n-au muncit, că au început concedierile, prăvăliadele şi alte alea, aşa că au continuat să frece ţiparul. Păi, câtă vreme să-i mai suportăm tov. preşedinte? Da’ ce? Ei îşi imaginează că toată viaţa e un huzur nesfârşit, fire-ar ei ai dracului?

Aşa că, bine le-aţi făcut că le-aţi tăiat din pensie, că poate aşa, s-or trezi măcar acu’, în ceasu’ al doişpelea, să pună naibii mâna pe un serviciu lucrativ, ceva… Uite, ar putea să se angajeze pe la casele noastre, ale colegilor din activu’ dă partid, care să deretice pân casă, care să spele o lenjerie, care vreun chilot, ceva, că ne luăm angajamentul că nu-i plătim cu bani impozabili – nu care cumva să se încurce tovii de la finanţe şi cu banii ăştia ai leneşilor de pensionari!

Po urmă, să-i luăm pe bugetari, tov. preşedinte! Pe ăştia chiar că i-aţi făcut! Ăştia sunt nişte imbecili, tovule, care toată vieaţa lor au stat cu mâna întinsă la stat, n-au fost în stare de o învârteală, de un buf cot la cot cu noi, n-au făcut nimic, pricepeţi? Nimic! Aşa că, tăiaţi-le banii, că poate doar aşa s-or mai duce să-şi mai caute v’un serviciu suplimentar, ceva, eventual pe plantaţiile noastre dă partid, ca să-şi mai spele ruşinea… De fapt, mă gândesc chiar că le-aţi tăiat prea puţin, că tare bine ne-ar mai prinde să-şi caute nu unul, ci v’o doo-trei servicii suplimentare, doar aşa, ca să nu le crape obrazul că n-au ieşit alături de noi la drumul mare! Păi, ce? Ştiu ei ce frică păţim noi, ştiu ei cum ne ţâţâie curul când jucăm pe burse sau când ne exportăm banii în Elveţia? Ştiu ei câte comisioane trebuie noi să plătim ca să ne ascundem banii bine, bine de tot?

Aşa că, bine le-aţi făcut, că poate, în felul ăsta, le mai tăiaţi şi din cioc, că prea fac curent când dau dân gură.

Şi pe urmă, le-aţi văzut femeile, la pensionarii şi la bugetarii ăştia, tov. preşedinte? Păi sunt, cu toate, nişte grase şi nişte păroase…. Ce-s’, ca ale noastre, slăbuţe, chinuindu-se să meargă pe tocuri, preocupate de fitness, de spa şi de alte alea, adică de chestiile care ne diferenţiază pe noi, membri partidului dumneavoastră, de animale? Sunt nişte grase, aşa că tăierile astea o să le vină mănuşă, că poate o să mai slăbească, ce naiba, că ştiţi dumneavoastră prea bine că arăbeţii ăia de la care luaţi ţigări tax free degustă femeile mai planturoase şi astfel, poate că o să capete şi ele un debuşeu ca să le iasă de un ban cinstit, aşa cum aţi văzut dumneavoastră prin porturile pă unde aţi ajuns…

Ah, sunteţi sigur? Îmi permiteţi să vă tutuiesc, tov. preşedinte? Hai, nu mai spune, să muară mama că eşti de gaşcă, bueey! Păi vorbeam de grăsanele şi păroasele de bugetare şi de fonfii ăia de bărbaţi ai lor, baştane! Păi ei… nu i-ai văzut? Toată ziua la grătare şi bere! I-ai văzut cum conduc maşinile, cu mâna atârnată peste portieră şi cu maneaua dată la maxim, aşa că, bine le faci că-i calci pe gât, barosane!

Ia, de pildă profesorii… P’ăştia nu prea-i ştii mata, că nu prea ai avut treabă cu de-alde ei, da’ ţi-i povestesc io: sunt nişte ăia perfizi, cam palizi la faţă, cu ochelari, cu pantofii scâlciaţi şi cu ţoale vechi – dupe asta îi cunoşti cel mai bine. Eh, imaginează-ţi, başcârule, că ăia n-au pus mâna pe un ciocan sau ferăstrău toată viaţa lor şi, când spun asta, mă gândesc tot la colegii noştri care au vile prin zonele SPP secured şi la care bine ar mai face profii şi învăţătorii să se ducă şi să le deretice prin casă, tot aşa, pe bani nefiscalizabili, că doar n-o să încărcăm bugetul cu calcule prea grele, nu?

Pentru profii ăştia ar fi numai bine să pună mâna să muncească, nu de alta, da’ să-i înveţe p’ăia mici din proprie izpirienţă cum e să-ţi căştigi pâinea şi să nu-i dedea la prostii cum ar fi istoria, geografia, limba română şi mate, că ai văzut că nici mata n’ai avut nevoie de nimic din toate astea şi acum, iată-te preşedintele tuturor românilor!

Ah, şi era să uit! Lumea crede că tot acolo, printre bugetari, ar mai fi şi nişte doctori şi nişte asistente. Ăştia sunt toţi nişte ăia cu nasu’ pe sus. Sunt nişte şpăgari dacă vrei să ştii părerea mea, dar să nu te simţi solidari cu ei din cauza asta, că lor le intră muuuult mai puţin ca la prietenii matale, baştanule. Nişte şpăgari care sunt sau prea slăbănogi/slăbănoage, sau prea grăsani/grăsane.  În plus, poartă ochelari!

Păi, spune-mi şi mie, coane, de ăştia ce nevoie mai e? Cine-i pune pe papagalii de conaţionali ai noştri să se îmbolnăvească – că noi, ştii bine că ne repezim la Viena când se împute treaba şi ne scoatem noi, dar restu’… Ce contează restu’? – ştii mata prea bine că restu-s’ material în curs de expirare…

Şi toţi ăştia, şefu’, toţi ăştia mai au şi copii, că d’aia li se mai şi zice proletari! Da, da, cu doctori şi cu profi, cu tot, sunt neşte proletari dă doi bani, care fac copii, chit că nu-s’ în stare să le ia merţane sau să-i trimită la chef, sâmbăta, la Ibiza! Au neşte fonfi de copii, aşadar, neşte ăia mucoşi care se duc la MacDonald’s toată ziua, bună ziua, neşte ăia care le trebe’ educaţie, cică! Şi asta, zău, tov. preşedinte, e chiar culmea! Ce? Mata ai educaţie? Ai noştri au educaţie? Ai văzut prea bine cum e când îi încingem pe toţi nenorociţii de alegători cu vorba, când dăm peste ei cu maşinile sau când măcar îi stropim pe la stopuri cu apele din bălţile colegilor Videanu & Berceanu…

Aşa că, ce fiţe mai sunt şi alea, că la copiii lor le trebe carte? Ce să facă cu cartea, baştane – mai bine să-i învăţăm să dea din mâini ca proştii, să ţină o mistrie în mână, să înveţe tabla adunării până la 50 (ca să ştie să ne dea restu’ la pâine, nu de alta), sau să care cu cârca pentru intelectualii noştri de partid, ăia care ştiu adunări cu miliardele şi poker de stradă, de s-au trezit, drăguţii de ei, că fac faţă cu cinste prin restaurante pe la Cannes, prin consilii pe la Strassbourg şi pe la hoteluri prin Dubai…

Ah, jupâne, că bine m-am mai răcorit! Dupe părerea noastră, puteai să-i faci şi mai bine pe românii ăştia care, dacă mă gândesc bine, nici conaţionali nu ne sunt şi, dacă vrei s-o ştii p’a dreaptă, io te sfătuiesc ca la toamnă sau la iarnă să-i faci de tot… De tot, mânca-ţi-aş!

Şi ştii de ce-ţi spun asta? I-ai văzut că-s cam moi, coane, sunt cam moi şi nu prea se bagă la scandal, aşa că intră, vericule, ca lumea în ei, că nouă o să ne fie taman bine, iar ei tot o să ţină pliscul mic-mic-mic, că-s cam căcăcioşi dân fire!

Şi uite aşa, jupâne, o să scăpăm şi de nişte guri pe care tot noi, activu’ matale de partid, tre’ să le hrănim! Şi, bazează-te pe noi, pe activu’ matale credincios şi decorat în fel şi chip, că-ţi suntem alături în cuget şi-n simţiri! Uite, ca să fii sigur că-i terminăm de tot dupe ce le iei mata banii, află că avem om la Sănătate (la Asigurări, ştii mata!), băiat tuns la chelie, după cum ne şade nouă bine, îmbrăcat în negru, ca să se asorteze cu tenul, fost chirurg pe la Centrala Sării, unde a operat nişte gaze naturale pân saline, de-a ajuns să râgâie gaz metan în loc să vorbească… Ei bine, află că o să le bage omu’ ăsta al nostru o lege a compensatelor de-o să muară toţi lătrăii dupe stradă, barosane, o să muară pe capete, dă unii singuri, fără ca nici v’un tribunal de la Niurămberg să ne găsească nouă v’un nod în papură, aşa să ne ajute hăl de sus!


Şi tot aşa să-ţi şi ajute şi matale!

Pă ei, baştane, pă ei că n-are gloanţe!



Semnează,

Şeful confreriei de dealeri de la sectoru 7, Bucale

Ales în circomscripţia 666,

Secretar de stat la Agenţia Naţională de Topit Vagoane,

Consilier la Ministerul Secret de Export Valută Blătuită,


ss. indescifrabil

28 Responses to “Tovarăşului preşedinte Băsescu, cu amor…”

  1. 1
    Bujold says:

    Subscriu cu adanca simtire si mandrie patriotica.
    La cat de slab sunt, doar stii, nu mai suport sa tin in carca atatia pensionari umflati. Huo! La munca cu ei. Nu la-ntins mana.

    Semnez:

    SS descifrabil.
    Na, sac!

  2. 2
  3. 3
    Kilroy says:

    Traiasca! Partidul si al lui distins conducator, evident. Eu vreau sa ma autodenunt. Provin din familie de intelectuali, din aia scarbosi, ochelaristi cu parinti profesori si bunici medici. Stiu, stiu, deja ar trebui sa mor de rusine, sa ma inghita pamantul. Si ca sa nu divaghez, chiar daca de mai bine de 10 ani muncesc la particular, primii ani in campul muncii i-am petrecut la statul roman. Si mi-e rusine. As vrea sa donez salariul ala nesimtit de sase sute de mii de lei vechi pe care il primeam nemeritat. Si mai si injuram (de pe atunci) FSN-ul si statul, adica mana care ma hranea. Deci cred ca ar trebui sa platesc cate doua salarii pentru fiecare luna muncita la stat. Asadar, in aceasta ordine de idei, va rog sa imi spuneti un numar de cont in care sa virez sumele pomenite mai sus. Pentru ca vreau sa ducem tara pe cele mai inalte culmi ale progresului si civilizatiei. Si fara famiglia conducatoare nu putem face acest lucru. Si trebuie sa ii ajutam cu totii, cu mic, cu mare. Pentru ca ei stie mai bine, ce e bun pentru noi. Traiasca, traiasca ….

  4. 4
    Dan Selaru says:

    Ca tocmai terminai de vorbit cum sa-mi fac atelier de tamplarie, ce mecanica cereasca in Romania. Nasol e ca e pe bune.

  5. 5
    impricinatul de corn says:

    o tamplarie sau un gradinarit sunt tocmai bune.
    dar o sa ne puna astia impozite prea mari, ca sa scoata statul din materia cafenie in care l-au bagat.
    kilroy, noi suntem cu ochii pe d-astia ca tine!

  6. 6
    doina says:

    Aj dori din pept sa-mi scot/inima cu dor cu tot, acest citat as vrea sa-l dedic decit lu tovu presedinte, ca mindru-i si napraznic ca calul lu Mihai Breazu. Bag sama am uitat o virgula.
    Deci pina cind sa ne mai opereze pujlamalele astea de doctori, dom’ presedinte, io zic sa ne deie la toti bisturie si ata, ca sa ne rezolvam singuri -- ce dreak, daca tot ne ducem si cu leucoplast la spital, pe linga punga de medicamente si sulul de hirtie igienica -- just in case, poate vom avea nevoie de el, so help us god -- macar sa le dam o lectie! Sint inutili, bre dom’ presedinte, ca si profesorii lor si ai lu matale -- cine nu-i in stare sa-si ia examenele cash, e un luzer si spartanii stiau mai bine ce sa faca cu ei. Pensionarii? Ptiu, noroc cu matale, zau; io zic sa dai o lege din aia prin ordonanta urgenta ca cine are loc de veci si nu-l ocupa pina la 1 ianuarie 2011 i-l confisca statul. Asa. Noi intre timp o sa veghem sa nu fii singur cind or fi alegerile, adica numa cu sepepijtii, ca aia nu are culoare politica si sigur vor vota impotriva. Te pupam dulce si sa ne vedem cu bine; noua ne plac haiducii astia pe invers, ca matale, care ia de la saraci si da la bogati. Sa fie primit si sa primesti dupa inima matale, ca a mea e, cum ziceam, scoasa din pept cu dor cu tot si pusa-n gheata, poate ai nevoie de ea si io n-oi mai fi p-aci sa-ti dau.

  7. 7
    Mahalagiu says:

    Copiii? Vrea şcoală? Ce şcoală frate? LE ARDEM UNA PESTE BOT şi învaţă tot, cum să se poarte frumos, puradeii dreacu.

  8. 8
    rebi says:

    Off, dom doctor, ati reusit sa ne razbunati sufletele chinuite, prin cuvintele dvs! Mi-a mai scazut nitel tensiunea, ca prea o luase razna. Pentru ca lucru “la stat”, va trebui sa-mi completez veniturile mancate de basescu, si promit solemn ca o sa muncesc de-acu incolo, ca stiu sa deretec, chiar foarte bine, ma pricep putintel si la gradinarit….
    Si daca-mi merge bine, donez si eu leafa mea nesimtita, de 1000 de lei, ca sa fiu solidara cu iubitul meu conducator…. Deci….Astept provincia!

  9. 9
    impricinatul says:

    doina, sa-ti iei si o sonda de intubatie! -- da sa intreb la serviciul de achizitii de unde iese comisionul mai gras!
    kaft la copii, da, kaft! kaft, kaft, kaft! -- asa, mahalagiule, vezi ca te-ai prims cum se face treaba?
    lucrezi cumva la STAT, rebi…? la STAT? la grasanii aia care ii prabusesc pe slabutii din privat? -- esti de-a dreptul subversiva!

  10. 10
    rebi says:

    Eh, domnu doctor, nici chiar asa! Dar aveti dreptate , imi este sef unul usuit din pdl, care seamana izbitor cu domnu presedinte, poseda chelie, suvita rebela, unsa din cand in cand cu… nu precizez substanta…Iar azi, dupa ce ma inviorasem putin lecturand pe blog, m-a adus brusc cu picioarele pe terra printr-o incoerenta verbala greu de imaginat! Dar avem de ales? Totul in jurul nostru este lipsit de substanta….

  11. 11
    doina says:

    Imi iau, dom’doctor, numa sa ma-nvetze dom’presedinte cum se monteaza -- ce mare chestie, ca n-o fi mai greu decit sa-ntorci nava aia a lui pe directia de unde vine banu, blugu si politicu :) acu poate-mi ziceti si ce sa bag pe ea -- un aurolac, un fum de etnobotanice, ca mai mult nu crez sa am de unde :)

  12. 12
    impricinatul says:

    fum de etnobotanice ne baga ei de mai bine de un an…
    MULT fum!

  13. 13
    Inah says:

    io zic ca ultimu sa stinga lumina, ca s-o scumpit corentu.
    si sa deie drumu la caine pan’ curte.
    atat.

    p.s. ai frun plan de escape, dom doctor?
    ca io nu-s in muza…si ma gandesc ca-i jenibil : 40 de ani batuti pe muchie, copkil mic, sotz workaholic, mama batrana si ipohondra. unde sa-i car io, pacatele mele, pe toti astia?

  14. 14
    impricinatul says:

    inah, ce sa spun… inca mai aman putin plecarea, da dupa chestia asta cu presa cea nevolnica, aia care ataca republica dpdv al sigurantei, parca nu cred ca mai e rost de ramas.
    indiferent unde si cati am pleca.

  15. 15
    rebi says:

    Sa-i lasam singuri, sa vedem de unde mai iau, pt. a scadea deficitul….Sau poate nu va mai fi nevoie si vom salva tarisoara asta…dupa cum se observa, noi cei care o populam i-am adus pe dansii in criza….
    V-ar placea africa?

  16. 16
    anonim says:

    Australia. Nu vreti sa plecam in grup organizat, sa impartim costurile? Pornim o caravana, cu catel si purcel, si facem Romania in alta parte, ca pe asta ne-au luat-o astia destepti. N-o sa mai avem noi si munti si mare si delta si bucovina si maramures, si vara cu lanuri de grau si iarna cu zapada si primavara cu ghiocei si toamna cu frunze ruginii,n-o sa ne mai leganam in limba romana ca o sa trebuiasca sa invatam limba bastinasilor, dar macar nu o sa mai traim cu rusinea de a auzi si vedea in fiecare zi ce prosti si slabi suntem, nu o sa mai muncim sa-i imbuibam pe toti nenorocitii care ne conduc, in timp ce noi si copiii nostri ne chinuim sa supravietuim.Pana nu ne-or alunga si de acolo. Dar, nu-i nimic, plecam si de acolo peste vreo 2000 de ani. Pamantul e mare.

  17. 17
    impricinatul de corn says:

    oh…. o caravana! africa sau australia…
    n-ar merita o caravana de taburi spre cotroceni, inainte de toate? dupa aia, mai vedem noi.
    parca as prefera africa. undeva prin sud africa, pe langa muntii drakensberg, cu o iesire minimala la oceanul indian, unde o sa creem bantustanul romanesc de eliberare!

  18. 18
    anonim says:

    Bine, intai taburi la cotroceni, si, daca nu reusim( deci sigur), in africa.nu-s mofturoasa.imi pregatesc cearceafuri de imbracat si pun bani deoparte pentru drum.

  19. 19
    impricinatul de corn says:

    adica, punem de-un exod…
    romanii prin pustie, la tara canaanului de sud…
    numa sa nu ne trezim cu vreun profet din asta, de tip nou, cu vuitoane!

  20. 20
    anonim says:

    de cand tot zic eu ca nu peste mult o sa se vorbeasca de romanul ratacitor. de-aia zic, hai repede sa ne facem o tara, ca ne trezim ca nu mai avem unde sa revenim cand ne-or alunga strainii de la ei.

  21. 21
    rebi says:

    “Descurca-te Romane” !……cum poti, daca mai poti….Cat despre exod, prefer Tanzania….Mai ales pt. clima…nu urca peste 30 grade….Am vazut nigeria, spitalele private si cele de stat dintr-o anumita regiune, apropiata capitalei…V-ati dori sa va intoarceti in romania….Dar am cunoscut persoane care au sacrificat totul aici, pentru a avea bucuria deplina de a fi neconditionat in slujba semenilor…Am inteles ca un medic este foarte apreciat acolo. Iar albii sunt considerati de catre africani purtatori de prosperitate si bogatie…daca-i lasi sa te atinga sunt binecuvantati….Daca ar sti ca in aceste momente suntem mai “saraci” decat ei…

  22. 22

    Bha, fratilor, bha, soru-mea, bagati-va, bha, mintile in cap!

    Care vreti sa va carati, daca e si-o fi, lasa ca ramai io ultima!
    Sa sting lumina, nu de alta! Ca mi-e ca se prind ashtia ca nu am platit la termene si ne baga la calculatii cu procente functie de cat stii sa utilizezi mistria, compasu\’, ori, dupa caz, echeru\’.

    Daca te mai gasesc si in cursul unei calculari de volume dodecaedrice, atat ti-a fost!

    D-aia zic: caramba! sau nu mai stiti limba romaneshte?

    Auzi, da\’ daca tot va duceti, luati, sa nu va moara mama, si pe puradeii mei din dotare, care ie da viitor, sa mor io, ca i-a educat bine tac-su!

    Care ie mai bun la inimi, sa-l ia si pe tata lu\’ puradeii mei, ca stie si el sa faca una-alta. La pariu ca, la o adica, convinge. Pan viu grai, nu orisicum. Si nici nu e pensionar. E de viitor.

    Si doctorii ashtia, ce vrea ei? Ce mai vrea, dom\’ne? Nu se vede cu ochiul ca toata lumea este sanatoasa…tun! care este.

    Si profesorii…Pai nu zice aia de la Pink Floyd ca ui dont nid no educashion…ce mai vrea si ashtia, in puii mei?

    Si pensionarii! La munca! Nu la intins mana! In puii mei! As fi zis care este, dar mi-e ca ma repet si se interpreteaza. Ca cu siru\’ lu\’ Fibonnaci si cu setu\’ lu\’ Mandelbrot nu mai stii cum s-o dai ca sa fie bine la toata lumea!

    Traiasca clubul Bilderberg!
    Nu de alta, dar serveste patria!

  23. 23

    Care ai, bheei, Excaliburu’ ascuns in pod?
    Ia fa-te-ncoa!
    Care ai, bheei, pistoalele si flintele?
    Ia fa-te-ncoa!
    Care ai, bheei, gloantze ramase?
    Bheei, care cu banduliera, care cu capu’, care cu calu’, care cu pseudonimu’, care cu cornu’, ori, dupa caz, care cu coarnele, care cu bitziclu, care cu monoclu, care cu ce are acuma, ca, deh, de unde nu e , nici Dumnezeu nu cere, ia fa-te-ncoa!
    Ca cu astia nu mai e de trait!
    Macar sa moara si capra lor, ce oaia mea!
    Pan’ la proba contrara, noi suntem ei!
    Nu ei, noi!

    Deci?
    Ca mi s-a cam aplecat.
    O fi de la bere?
    Ma intreb si eu, retoric.
    Ca vad ca n-am pe cine.

    Hai, pa.
    Ala cu Excaliburu’ sa se prezinte primu’!
    Sa ia legatura cu Impricinatu’!
    Neantarziat si inopinant! (a e a din i si n e in consecinta logica).

  24. 24
    impricinatul says:

    nu s-a inventat excalibur d’ala care sa le zica romaneste.
    ma tem ca nu.
    aia de l-au inventat demult au ajuns acum, dupe multe vreme, sa faca bilderbergu’!

  25. 25
  26. 26
    LexiconulCulturalaluiKrug says:

    da cam asa zicea si Krug ..

    intelectual = rational
    moral = inima
    estetic = gust

  27. 27
    geomarz says:

    Al naibii boul asta, era sa zic tov., da’ nu-i decit un bou… catarat in fruntea tatii pe care o jumuleste cu nesimtire ca si cum ar fi mosiia lu’ m’sa…
    La Mos Califar se tot anunta o escaladare de zid pe un delusor din Bucuresti … care incepe cu C si unde, in vremurile imemoriale ale anilor 60 domneau copiii…
    Da’ eu nu cred…
    Hotii se apara bine iar boborul n-are vina.

  28. 28

    Mamaliga e pe foc, uita-te la mine!
    Care pe aragazu’ alimentat la electrica (desi astia mai subtire, cred), care la aragazu’ tzevuit la gazu’ metan (de la rusi, normal, ca noi n-avem), care la jaraticu’ din vatra…

    Numa’ ca pacat ca malaiu’ e d-ala de fierbe greu!
    Ca daca era d-ala de fierbea instantaneu, pana acuma era gata si mamaliga!!!

    Fi-r-ar ai dracu’ ei cu melcii ,lor cu tot!

    Ca nu mai pot!
    La mine mamaliga s-a fiert deja!!!!!!!

Leave a Reply


− four = 4

Subscribe without commenting