THE SUN ALWAYS SHINES ON TV…




Ehei, dragii moşului, şi se întâlniră într-o bună zi de… vară? Sau, o fi fost o zi de iarnă? Mă rog, nu mi-e clar în ce anotimp s-a petrecut întâlnirea pe care o să v-o povestesc, dar cert e că se întâlniră, măre, templierii ca să stabilească… hm… să fi fost templierii, sau masonii? Sau te pomeneşti că erau iluminaţii? Mă rog, poate că nu era vorba decât de câţiva membri ai Grupului Bilderberg – că ştiţi că despre asemenea lucruri nu poţi să fii niciodată prea sigur… Eh, cum-necum, iată că într-o bună zi se întâlniră, aşadar, nişte decidenţi mondiali, discret nervoşi că marele lor proiect comunist o luase în bălării. 



Era pân anii ’80, pe la începuturi. Ei, decidenţii, se aflau într-o proprietate frumoasă pe malu’ mării şi beau Campari, Martini şi Laphroaig, pricepeţi? 

Iar unul, cam gras şi cam ofticat: 

- Băh, ce dracu’ facem, băh, că ni s-a dus experimentu’ dă râpă… Proletarii, vai de ei, tot amărâţi au rămas, din democraţia roşie s-a ales prafu’, iar producţia comuniştilor a luat-o la vale, că n-au putirinţă industrială, neam! Eh, pe unde dracu’ scoatem noi cămaşa , că am promis că facem, că dregem, iar omenirea aşteaptă de la noi, nesăţioasă, echitate şi bunăstare socială… 

Da’ altul, cam român de origine: 

- Etee, bunăstare socială, mă leşi? I-am văzut io, băh, că tocma’ am dat o tură pân est şi să ştii dă la mine că se descurcă, prăpădiţii… Fac vin de casă, ţuică, samagon, mă rog, mai o găină, mai un porc, mai un mic trafic de frontieră, aşa că află de la mine că se pricep s-o scoată la liman! 

- Nţ! – i-o reteză ăl de vorbise primul. Eu nu vorbesc de flapsuri, tată, io-ţi spun ţie că nu e bine în general! Nu numa’ că n-a ieşit ce-am vrut, da’ comuniştii au început să ne coste cam mult, pricepeţi? Se ceartă toată ziua bunăziua cu capitaliştii, de ies nişte cheltuieli infernale cu înarmarea; po urmă, nici cu agricultura nu le merge, de trebuie să le trimită vestul ajutoare în grâne, cât despre maşinile pe care le fac ei… tu n-ai văzut că rămân fără roţi pă drum drept? Au dat faliment, fir-ar al dracu’ şi, odată cu ei, prafu’ s-a ales din visu’ de aur al omenirii! Bietu’ Marx face un scandal nemaipomenit prin purgatoriu, urlă şi zbiară toată ziua şi umblă dupe Lenin că cică vrea să-i spargă faţa, da’ Lenin nu e de găsit, că şi el aleargă dupe Stalin ca să-i rupă piceoarele, iar Stalin, la rându’ lui, e plin dă draci şi-l pândeşte pă Mao dupe colţuri cu o ţeavă de fier-beton în mână… Ce mai tura-vura! Am dat-o în bară! Aşa că, întrebarea e, ce naiba facem acum? 

Tăcură cu toţii. Cel mai tare şi mai tare erau supăraţi dân cauză că ierau cam bătrâni – mâine poimâine aveau să dea colţu’ şi, dacă veştile de pe lumea cealantă iereau aşa de rele, la ce fel de odihnă binemeritată puteau să mai spere? Asta, lăsând la o parte că riscau, cât iereau ei de oculţi, la niscaiva profanări de morminte dân partea ălora de-i ştiau, că doar nu vă aşteptaţi că extrema stângă fusese lansată pe tapet uite-aşa! – fără dezbateri, fără controverse şi fără scandaluri. 

Afară, după cum v-am spus, iera tare frumos. Cică soarele cobora spre asfinţit. Nu-ş’ dacă nu se întâlniseră cumva chiar pă insula Capri, că cică acolo e linişte şi se vede mereu un asfinţit tare romantic. 



Ei, şi cum stăteau ei aşa, reflectând adânc, odată se aude românaşu’ nostru: 

- Auzi? Ia zi-i lu’ Hans să mai aducă un rând. Cre’ că mi-a venit o idee numa’ că tre’ să mă concentrez umpic! 

Îi aduseră românului încă un rând, ba, mai mult, se mai cinstiră şi ceilanţi cu un pahar două, mai vorbiră de femei şi de maşini, dupe care reveniră la subiect: 

- Eh, ia zi! – îi dădu ghes marele maestru românaşului. Tu cam ai nişte viziuni dân când în când, aşa că ia zi: ce-ai clocit? 

Românu’, neam de artist, plescăi de câteva ori pen’ că-i plăcea să-i fearbă p’ăilanţi, pricepeţi? Până şi templierii, masonii, sau iluminaţii, ce-or fi fost ei, până şi ei sunt oameni, pe bune! 

- Băh, băieţi! – începu românaşu’. Ia fiţi atenţi! Văd aşa, cu ochii minţii, o bravă lume nouă! O văd şi-o aud, fraţilor, să-nţepenesc! E o lume liniştită foarte! Şi ştiţi de ce e liniştită? Pentru că dacă noi o să fim deştepţi, o să-i potolim pe toţi guralivii ăştia, fie ei ruşi, cehi, franceji, engleji, ba chiar şi români de-ai mei! Cât despre americani, ce să mai vorbim… 

- Bine, bine, da’ cum ai de gând să-i linişteşti? – făcu un cavaler dân ăla mai bătrân şi mai încercat, ioanit sau templier, ce-o fi fost iel. 

- O să fim plini de tact, făcu românaşul nostru, răsucindu-şi mustăcioara căci, nu-i aşa, orice român care se respectă poartă o mustăcioară. O să plecăm de la câteva premise icstrem de sim-ple! Ia spuneţi-mi voi mie, ce-şi pofteşte un om mai mult şi mai mult? 

- O maşină, făcu americanul. 

- Un televizor cu treiş’cinci de canale, făcu groenlandezul. 

- Încă o vodkă, făcu rusul.

- O nevastă tânără, făcu italianul. 

- O amantă virgină, făcu francezul. 

- Un ceolan afumat cu un pogon de cartofi prăjiţi, făcu ungurul.  Şi limba de predare maghiara. 

- O vadră de bere, făcu neamţul. Şi-o casă asigurată la Allianz. 

- Un copil fraged, şopti catolicul, oarecum temător. 

- Un tânăr cu anusul compliant, făcu englezul. 

- Bilete de tren la greu, făcu ţiganul. Şi să dea Zepter faliment.

- Două boluri de orez suplimentare pe zi, se hlizi chinezul. 

- Eh, vedeţi? – le făcu românaşul cu ochiul. Io aş vrea, de pildă, să vorbesc mereu la telefon, da’ mereu, băh, ştiţi ce-i aia? Când mi s-o scula să vorbesc, c-oi fi în deşert sau la poli, la secerat sau la sex, io pohtesc să vorbesc la telefon! 

- Să ştiţi că ăsta are dreptate, făcu evreul, căscând ochii mari. Şi mie îmi place să vorbesc la telefon din orice poziţie. M-ar scuti de alergătură. 

Preţ de câteva minute rămaseră toţi pe gânduri. Se uitau la apus, ce să facă. Aerul, cică, era foarte curat pân anii ’80, aşa că se bucurau de o seară fără de smog. 



Propunerile li se păreau icstrem de onorabile. Orice om de pe pământ vroia maşină, televizor, un partener de sex rezonabil, mâncare şi băutură. Mda… Comunismul, fir-ar el să fie, dăduse chix, aşa că era cazul să scoată la iveală altă găselniţă. 

- Băh, făcu americanul, da’ tu vrei să le dai bani la toţi, dacă înţeleg bine! 

- Păi cum? Bani, tată! Ia să facem noi un calcul! Că văd aici şi neamţ, şi evreu, şi englez şi american! Cum facem noi ca să le dăm bani la toţi papagalii ăştia, astfel încât să-şi cumpere tot ce pohtesc ei şi să tacă, dracului, din gură? Ei? Cum facem combinaţia asta? 

- Băh, io nu-s’ de acord cu chestia asta, făcu unul de rit scoţian antic şi acceptat. De unde bani? Mai bine întărim poliţia, jandarmeria şi armăţile, le dăm un cadru legal şi… 

- Mai taci, odată, băh, zgârciobule! – se înfurie olandezu’. Cre’ că omu’ ăsta, fie el român, a judecat o dată corect! Le dăm bani, băh, bani să-şi ia tot ce vor ei, că ştiţi bine că nu-s’ pretenţioşi! Ia, gândiţi-vă ce-ar fi să le băgăm, de igzemplu, MacDonald’s în faţă la Mausoleul lui Lenin sau pe bulevardu’ Magheru! O să se calce în picioare ca să guste din preaplinul nostru, o să se ghiftuiască cu carton presat şi cu resturi recondiţionate de carne, iar noi o să facem bani la greu, în timp ce ei o să fie fericiţi şi-o să tacă dân gură! 



- Fericiţi, aha, are dreptate, se linse pe bot românaşul. Bagă în fiecare gospodărie de-a noastră un hamburger, un televizor şi-o maşină la mâna a doua şi gata! Adio Che Guevarra, adio Şcoala de la Frankfurt, adio Milton Freedman  Friedmann şi alte prostii! Eh, ce ziceţi? 

- Da’ de unde scoatem noi toţi banii ăştia? – îi aduse neamţul cu piceoarele pe pământ. 

- Eh, da… De unde bani pentru toate astea? – se întrebă şi rusul, visător. 

Se făcu linişte. Toţi se uitau la american şi la evreu, că ei erau mai dibaci la chestii d’astea. Americanu’ se scărpina în cap, iar evreu’ se uita în zare, ţuguind buzele. Americanu’ se trezi primul: 

- Băh, chinezule! – începu el. Cu ruşii m-am cam lămurit eu: dacă nu-i vorba de război sau rivuluţie, numa’ gura de ei! Dar tu… tu şi cu ai tăi, ăia mici şi mulţi… Vă simţiţi, măh, în stare să faceţi şi voi o mişcare, ceva, ca să terminaţi cu comunismu’ ăsta? 

- Păi, se poate, şefu’? Cum să nu… Mai păstrăm dân comunism doar numele că-n rest… Cunosc eu nişte tovarăşi în CC la Beijing care-s’ gata să dea dracu’ lupta de clasă! S-au cam săturat de ţoalele alea strânse pe gât, au început să-şi amintească de concubinele imperiale şi de alte alea, aşa că, vă spun, e ca şi făcută. O să păstrăm  din regim doar numele, c-o să ne prindă bine dac-om da chix şi de data asta. O să facem un compromis, ce mai! O să-i zicem comunism, dar ne băgăm şi noi la hamburgeri, dacă-i pe aşa! 

- Şi crezi că… – începu românul, dar nu apucă să termine, că evreul ţâşni în picioare, privind de la unul la altul cu ochi sticloşi: 

- Compromis, ăsta-i cuvântul! – tună el. Vroiaţi să ştiţi de unde scoatem banii? Ei, bine, o să facem nişte… bani de compromis

- Cum adică, bani de compromis? – se miră elveţianul. Aţi mai făcut o dată rahatu’ praf când v-aţi hotărât să nu mai acoperiţi bancnotele în aur. 

- Păi, acu’ o să facem pasul următor, scandă evreul, şi o să scăpăm şi de bancnote. Le dăm carduri la toţi, pricepeţi? Îi plătim cu bani pe care-i inventăm noi, din nimic şi-i învăţăm noi cum şi ce să cumpere, tată! Îi învăţăm să cumpere pe veresie! Pe toţi! Îi învăţăm să cumpere fără bani, v-aţi prins? 

- Ei, mai dă-o-n mă-sa! – se înroşi neamţul la faţă. Cum să cumpere fără bani? 

- Păi, îi credităm tot noi, mânca-ţi-aş, se prinse românaşu’ din zbor şi se apucă să chiuie, fericit. Îi părea rău că n-avea un tulburel, ceva, da’ nu se făcea tocmai aci, în insula Capri, unde se bea doar Brunello de Montalcino… Lor le fluieră vântu’ pân buzunare, reluă românu’, noi îi împrumutăm cu bani, iar ei cumpără ce-i învăţăm noi să cumpere: maşini care se strică mai repede, pantofi care expiră în juma’ de an, case din carton presat, hamburgeri din tocătură de şobolan, femei de plastic şi tot ce-om mai avea noi chef să producem, pentru că proşti am fi să nu-i facem să cumpere tot de la noi. Iar noi o să facem bani adevăraţi cu care o să începem să-i plătim pe ei şi după aia reluăm ciclul… 

- Du-te, băh, d-aci, că ai început să vorbeşti ca neomarxiştii, se bosumflă neamţul. 

- Aşa e, numa’ că neomarxiştii nu sunt în stare să crediteze nici concediile, nici leasingurile! Ei o să rămână cu teoria, papagalii cu ce-or cumpăra de la noi, iar noi cu banii. 

- Tu sigur eşti român neaoş? – se încruntă evreul, cam suspicios. Eşti de pe la Fălticeni, cumva? 

- Da’ tu eşti sigur că ai stat în kibbutz până la 25 de ani? – îl luă şi românul, cam prea brusc. 

- Să nu te legi de kibbutzuri! – se stropşi evreul. Acolo, cel puţin, societatea era corectă şi… 



- Da’ nu te mai şifona, plescăi românaşul, că doar n-om fi tâmpiţi să desfinţăm kibbutzurile! N-ai auzit ce-a zis chinezu’? O să păstrăm din toate, câte puţin, ca să avem de prăsilă dac-o mai dăm odată în bară. Da’ io… ah… io îi şi văd pe ai mei, pe românaşii mei, dacă punem chestia asta la cale… Îi şi văd, mânca-i-aş, conducând cu o mână atârnată pe portieră, cu un telefon din ăla miraculos la ureche, scobindu-se în nas pe la stopuri, scăpaţi de grija numărării banilor după ce-o să le dăm carduri, cu chipurile împlinite în timp ce se preumblă agale printre galantare, cu coşurile pline de halimos artificial, votându-se unii pe alţii ca să se conducă prin rotaţie, cu cât mai imbecili cu atât mai politicieni, râgâind şi scuipând pe jos la ei acasă, dar făcându-se mici când o să ajungă la nemţi sau la engleji – ce mai! Îi şi văd cât de fericiţi o să fie, pupa-i-aş! Totul e să-i învăţăm cu bani din ăştia, de compromis, că la compromisuri sunt românii cei mai buni!

 – Ai tăi or fi buni la chestia asta, făcu neamţul, cam neguros. Da’ io ce fac cu ai mei? 

- Le dai instrucţiuni de folosire ca să-i ţii ocupaţi!

 – Bravo! – făcu rusul. Uite, pe-ai mei o să-i rezolv cu vodkă, că ai naibii, au obiceiul să tot despice firul în patru! 

- Corect! – se înfoie franţuzul. Un demi de rouge pour chacun et une poulette toute fraîche, şi-i fac pe toţi ai mei clocharzi

Mda. Deja începeau să vadă pas cu pas ce aveau de făcut. Toată lumea avea să se bucure şi o să se lase cu un chef planetar pe cinste. Şi, dacă o să se mai trezească, ici-colo, câte unul ca să facă gură, o să pice de fazan, că cine-o să-l creadă când omenirea întreagă o să fie ocupată să eructeze şi să-şi trăiască tristeţea post-coitală la volanul unor maşini cumpărate în rate? Femeile o să înveţe să slăbească, aşa, ca să ia forma unor cuiere siliconate, bărbaţii o să se înghesuie la fitness ca să poa’ să se ţină după cât ardei în cur o să le bage Viagra, ce mai, omenirea toaaaată o să intre în viteză… 



Într-o viteză tăcută, să ne înţelegem! 

- Băh, auziţi? – se băgă şi spaniolul în vorbă. Noi am mai trecut odată printr-o chestie ca asta, după ce-am colonizat America. Aveam aşa de mult aur că ne-am trezit cu prea mulţi bani pe cap, pricepeţi, şi chestia asta ne-a cam pus pe butuci, că am crescut salariile prea mult, moneda ni s-a apreciat prea tare şi am ajuns să importăm de la toţi târtanii de pe continent, fără să mai fim în stare să exportăm mai nimic. 

- Care târtani, băh? – se înfoie olandezul. 

- Schweinhund! – se ridică neamţu’ de pe scaun. Nu ştiu de ce  mein Führer v-a ajutat în războiu’ civil… 

- Taci, băh, nemţoiule, se ambală şi evreul, că noi eram ăilanţi

- Hei! Ia potoliţi-vă, că aici discutăm afaceri, nu prinţipuri, îi potoli americanu’, niţel cam nervos – se vedea după cum i se bătea pleoapa. 

- Liniştiţi-vă că are dreptate americanu’ – se băgă şi românul, anal, după cum îi e scris în codul genetic. Noi n-o să facem greşeala voastră, băh, spaniolilor, că dacă ne punem acu’ de acord cu toţii, n-o să avem de la cine să importăm, înţelegi? 

- Nem tudom, hăhăi ungurul, aşa, ca să se afle în treabă. 

Numai că spaniolul nu se lăsă: 

- N-o să mai fie de la cin’ să importăm, asta pricep, dar noi ne-am dus de-a dura deşi aveam aur cu tonele… Ce-o să ne facem când s-o umfla gogoaşa şi-or vedea toţi că-i plină cu aer? Cu bani de compromis, cum zicea amicul…

 – Parcă asta-i problema – se strâmbă americanul. Nu înţelegeţi că scopu’ e să-i aburim? Punem pe Wall Street de-o criză şi-o luăm de la început!

 – Oh, da, dădu evreul din cap, satisfăcut. O criză, da, da… Am eu o cunoştiinţă, jidan de-al meu, unu’ Lehmann, şi-abia aştept să-l fac! Punem de-o criză când vreţi, cu condiţia să-l dau pe Lehmann cu roatele în sus! Tâmpitul! Zicea şi el că-i comunist! Zicea că-i comunist da’ avea un Pontiac de la ta’su, aşa că mi-a regulat logodnica cât ai bate din palme!

 – Ce dracu… Suferea de ejaculare prematură?

 – Nu, nici pomeneală, numa’ că el regula la normă! Era un stahanovist al sexului, pricepeţi?

 – Nem tudom!

 – Mai taci, băh, dân gură cu nem tudom al tău! – zbieră românaşul. Cum ziceai, tată? – se uită el din nou la evreu. Stahanovist?

- Igzact! Stahanovist al sexului!

 – Aşa, deci! Păi, aici tre’ să ajungem şi noi, fraţilor! – zbieră românaşul, cu o privire tulbure. Să-i împrumutăm pe toţi ca să-şi ia câte un Pontiac, că-s’ aşa de proşti că din clipa aia o să se apuce să-şi reguleze toate logodnicele unii altora până n-o să-şi mai vadă capul de treabă. Şi-atunci, numa’ la noi n-o să le mai stea mintea… Sunteţi de acord?

 Rând pe rând, făcură semn că da. Apoi, mai băură un rând. Băgară şi bisericile în ciorba asta, mai discutară şi despre petrol, îşi împărţiră advertisingul, stabiliră că era mai bine ca toată lumea să vorbească în engleză că verbele se conjugau mai uşor şi, mai ales, se gândiră la câţi bani mai erau de băgat în reţele TV – unde vor rula numai ştiri despre oameni de succes, unde toată lumea avea să fie fericită şi unde, după orele 12 din noapte, se va lăsa cu orgii contrafăcute la care nici măcar obsedaţii n-o să fie în stare să se mai uite.

 Ei, şi a doua zi, plecă fiecare pe la el pe acasă. Spre după-amiază, românaşul nostru se trezi pe Magheru – era în jur de ora 17.00, era deja întuneric (cre’ că se întâlniseră iarna, totuşi), erau maşini prea puţine, iar prin case era frig. Aşa zicea lumea pân staţii, aşteptând prosteşte la nişte autobuze dărăpănate care nu mai veneau. Mă rog… românaşului nostru îi era o foame de lup şi avea poftă de o plăcintă din aia cleioasă, dar, nici pe bulevardul Magheru, nici pe Calea Victoriei, nici în Amzei şi pe nicăieri altundeva, nu mai rămăsese nici o plăcintărie care să vândă plăcinte. Băgaseră, peste tot, conserve de peşte oceanic. Cică de vreo patru-cinci ani nu mai văzuse nimeni nici măcar vreun colţişor de plăcintă în tot Bucureştiul.

 Atunci, românaşul proaspăt venit de pe insula Capri, dădu să oprească un taxi, numai că nu-l lua nimeni, că oculţii ăştia stau, de regulă, la dracu’ cu cărţi, pân Berceni, pân prelungirea Ferentari, sau pân alte zone dân astea, ca să nu vă prindeţi voi cine vă e vecin.



 În fine. Când ajunse şi el acasă, îşi dădu seama că picase cam prost. Mda. Îşi aminti de povestea evreului cu Lehmann şi oftă, de unul singur, în bucătărie, în timp ce nevastă-sa şi prietenul său cel mai bun se dădeau de ceasul morţii să se îmbrace dracului mai repede. Oarecum deranjat, românaşul dădu să-şi facă un ceai de mentă, dar nu avea gaze la aragaz, dacă-mi e permis barbarismul. În plus, descoperi o infiltraţie igrasioasă deasupra ferestrei. Tocmai o examina, când prietenul său cel mai bun se apropie de el. Ţinea în mână o şapcă din aia de la Griviţa Roşie.

 – Să mor io, Tălică, da’ n-am ştiut că te întorci azi dân delegaţie! Barem a crescut producţia de hamei la hectar?

 – Stai, băh, liniştit, îşi permise românaşu’ să-i facă cu ochiul. Ia zi! La tine acasă ai gaze?

 – Nu, tată! La voi tot e bine, că aveţi lumină! Da’ la noi… nici gaze, nici lumină!

 Eh, fir-ar al dracu’! – se gândi românaşul, cam pleoştit. Gaze: nu, lumină: nu, taxi: nu, plăcintă: nu! Păi, în cazul ăsta şi-o merită, ai naibii, cu vârf şi îndesat.

 Se gândea la conaţionalii lui, fireşte. El, unul, era sigur că românii lui o să înghită orice pe nemestecate şi zău dacă-i mai părea rău de ce pusese la cale. Cât timp zburase de la Capri la Otopeni, se tot gândise că poate sărise calul cu toate propunerile alea ale lui… Mda… Oameni care mănâncă în leasing, mame care fac copii în rate şi bebeluşi născuţi datornici…

 Da’, în fond,  ia mai dă-i naibii, conchise românaşul. Comunism rimează cu consumerism, aşa că, luaţi de-aici: consumatori din toate ţările, hrăniţi-vă!








27 Responses to “THE SUN ALWAYS SHINES ON TV…”

  1. 1
    tapirul says:

    dom’ne… pe cinstea mea…

  2. 2
    Laur says:

    Chapeau, dom’ doctor! Și bine-ați revenit :)

  3. 3
    impricinatul says:

    sar’na, tapiru’, sar’na , laur…

  4. 4
    Amalia says:

    ce dor mi-era de povestile tale, doctore…

  5. 5
    Amalia says:

    un p.s. :nu cumva ai incurcat niste fire de poveste ca sa ne pui un pic mintea la treaba, si pe romanasul din poveste, care ne-a deschis societatea,il chema,de fapt, soros?

  6. 6
    impricinatul says:

    soros lipseste din poveste -- era cat pe ce sa intre si el, dar in alt context. cat despre romanas, hai sa zicem ca e un om al zilelor noastre. e un tipar.

  7. 7
    greenfield says:

    Brilliant, comme d’habitude! :)
    Cea mai iscusita analiza stiintzifico-fantastica a crizei prezente, trecuta prin fitrele fine ale cunoscatorului…
    Ma bucur foarte mult de lectura…mi-a luminat ziua!
    Salutari Haralambinei! :)
    Presupun ca a mai crescut!

  8. 8
    impricinatul says:

    a mai crescut, sar’na, si parca sesisez la ea o oarecare tendinta de a face fitze.
    hm!
    :)

  9. 9
    vera says:

    Ah, da! Tatal care incepe sa intrevada ce il ashteapta cu adevarat de la printzesa dumisale. Pai, doctore, ia-o cu umor si rabdare. Ca altceva tot nu ai ce sa faci.

  10. 10
    Vlad says:

    Băgami-aş pumnu-n nas, ce bun e textul ăsta!

  11. 11
    loser says:

    Meschin rau. Iluminatii lu’ peste.

  12. 12
    Inah says:

    pfuaaaaaaai, ai revenit, doctore…
    incredibil.
    si ti-ai facut o intrare de zile mari.
    p.s. acu’ sa n-o iei perzonal, da’ ma saturasem de domul ala….
    p.s. pupaciuni conitei Haralambina.

  13. 13
    impricinatul says:

    bine ne-am regasit!
    conita haralambina se pregateste de plecare in icscursie. unde credeti ca se duce?
    hm… pe Valea Doftanei, mda.

    mda. iar iluminatii sunt ai lui peste prajit. parerea mea…

  14. 14
    loser says:

    Ma refeream la manareala asta globala, ca mi se pare meschina rau. Daca si astia sint atinsi de vreo iluminare, atunci eu sint Einstein.

  15. 15
    Viorica says:

    Ha! Io-te cum imi compelez io cultura generala, ca par-ca simteam ca lipseste dan ea iconomia politica (creca suntem singura facultate dan tara care n-a facut-o cand imi frecam io fundu’ de bancile scolii) si mai ales cineva sa-mi isplice mie pa-ntelesu la neuronu din dotare cam cu sta treaba cu iluminatii si criza mamii lor.

  16. 16
    Viorica says:

    pupici la Haralambina lu matale si la mamica ei.

  17. 17
    impricinatul says:

    lui loser: offf, da. e prea meschina si-mi da asa, un fel de lehamite. dar cred ca asta e modelul cand incepi sa te gandesti sa faci binele cu forta. din bine nu mai ramane nimic, doar “iluminatul” ramane cu forta.

    vioricai: tot incerc si eu sa gasesc pe cineva care sa-mi explice pe inteles cam care e treaba cu mare finanta, cu criza etc. n-am gasit pe nimeni sa-mi spuna ceva de o maniera didactica, asa ca am bagat si eu de la mine. am asa, o tristete, din cauza ca ma trezesc cu ganduri spontane de stanga (eu cred despre mine ca am o orientare ultraliberala!) cand vad incotro o iau lucrurile.

  18. 18
    impricinatul says:

    inei (sau, inahei :) ) -- chere inah, nu reusesc sa postez commenturi la matale pe blog! nu esti singura cu care patesc chestia asta. ce naiba, cat am lipsit de pe aici ati bagat vize de intrare pe bloguri externe? :)

  19. 19
    Inah says:

    fereasca sfantu’.
    cred ca am io noroc chior la platforme de bloggerit de mare angajament.
    ma bag sub capota sa vad cum remediez (nu promit ca-i dovedesc, dar incerc).

    p.s. si ce faceti dumneavoastra mici si fitzoase la valea doftanei, bre?
    noi am trecut oareshcum prin perioada “fitzi si bashini” (ma scuzati dumneavoastra, da’ nu le pot denumi altfel ), acuma suntem pisalogi.

  20. 20
    Inah says:

    am recuperat comentariul din spam. platforma de toata jena.
    :)

  21. 21
    impricinatul de corn says:

    se dusara mama und fiica sa se plimbe pe la baraj si pe la iulia hajdeu cu gradinita. eu am stat linistit, la locurile mele.

  22. 22
    Inah says:

    norocosule.
    cum mai e veatza la shpital?

  23. 23
    Viorica says:

    Linistit zici? Atunci ce cautai pe scrollul de la nu stiu care TV?
    Mult succes iti urez, desi scepticismul meu e mare, doar traim in Romania, unde solidaritatea e doar o vorba…

  24. 24
    Viorica says:

    Ce vremuri traim, sa-mi vad parte din cei de pe blogroll la TV, si nu ma refer la profesionisti de media…

  25. 25
    Inah says:

    unde? unde?
    apai, asa se procedeaza, bre?
    nu spui la fanele matale ca apari pe sticla?
    bineeeeeeeeeeee.
    :)
    p.s. io-s de dimineata pe “cartoon”, asa ca degeaba ma dau de lebada savanta…..

  26. 26
    impricinatul de corn says:

    cre’ ca luni mai ma baga astia.
    vio, stii vorba cu speranta…

  27. 27
    Viorica says:

    Pai in State si UK liberalii sunt de stanga, dar la noi cam lipseste dreapta si-asa s-a facut ca liberalismul s-a mutat dinspre centru-stanga spre centru- dreapta, firear ei sa fie de revolutionari francezi cu adunarea lor constituanta cu tot si cu scaunele lor asezate de-a stanga si de-a dreapta.
    Apai sa nu uitam ca extrema dreapta la nemti era nazista, adica national SOCIALISTA.
    Deci nu trebe sa te rusinezi de partea asta cu inima, ca nu e cazul.

Leave a Reply


six − = 1

Subscribe without commenting