Brâncuşi – două întrebări

 
 
 
În casa de mai sus s-a născut Brâncuşi. Fundamental, locul este neschimbat – mă rog, nu cred că ta’su ar fi lăsat roata aia, vraişte, pân curte, da’ ăsta-i modelu’ la noi pentru locante şi case memoriale: laşi, la derută, nişte bucăţi dântr-un car pă ici, pă colo.
Acum, întrebările:
1) Cum naiba de a reuşit un om plecat din căsuţa asta (şi, mai ales, din restul mediului în care se află căsuţa) să se distileze într-atât de mult încât să ajungă să creeze, să zicem, Păsările alea Măiastre?
2) Cum de i-a dat pân cap să-şi reteze rădăcinile la un mod într-atât de radical, încât să renunţe până şi la cetăţenia care, oricum, nu-l încurca?
Fireşte, întrebările sunt oarecum retorice. Dar, sunt cu atât mai… pregnante, cu cât Brâncuşi a fugit de acasă de mic (fără să fi apucat să se educe în vreun fel serios) şi a trăit ani la rând de pe o zi pe alta, fiind, aşadar, extrem de aproape de imediatul existenţei româneşti standard: să bage ceva la tub, să pună capu’ jos undeva, chestii d’astea.
Cum-necum, dacă mergi mai mult prin Gorj, ajungi la concluzia că Brâncuşi le-a supt conjudeţenilor săi tot capitalul de gândire şi speculaţie pe vreo două-trei mii de ani de aici înainte. Nu sunt sigur dacă nu cumva, acelaşi capital nu a rămas cumva totalmente neinvestit preţ de alte două-trei mii de ani înainte de naşterea lui, tocmai pentru ca Providenţa (eh, eh…?) să-l dea la iveală pe Brâncuşi. Aşadar, cred că întreaga populaţie a zonei, fostă, prezentă şi viitoare, există doar ca efect secundar al fiinţării lui Brâncuşi, aşa, ca un waste necesar obţinerii unui produs extrem de rafinat.

24 Responses to “Brâncuşi – două întrebări”

  1. 1
    greenfield says:

    Cred ca se poate specula mult si bine pe tema Brancusi, dar raspunsuri la intrebari nu stiu daca am putea da. Multi artisti romani au plecat din casute saracacioase, de la tara, pentru ca asa erau casele la vremea aceea. Numai boierii aveau conace.
    Cu cat erau mai nevoiasi, cu atat tinteau mai sus.
    Unii artisti n-au fost niciodata bogati in timpul vietii, pentru ca asa le-a fost destinul.
    Teoria cu suptul capitalului de gandire este foarte originala, asa cum si Brancusi a fost un artist original. Imi amintesc prima expozitie Brancusi la Muzeul de arta: priveam si ma minunam, desi stiam la ce sa ma astept.

  2. 2

    măi… io sunt doborât de brâncuşi. nu văd cum dintr-un fiu rătăcitor, cu puţin mai mult decât analfabet înaintea marii plecări, a ajuns pe o orbită într-atât de circumcelestă. încerc să priep mecanisemele care l-au dus acolo -- chiar dacă are titlul de(extrem de clişeaic), de geniu.
    ce anume i-a jalonat drumul de la un fugar până la inefabil? (iertaţi perţiozitatea).

  3. 3
    greenfield says:

    Un Brancusi se naste o data la sute de ani. La un sculptor conteaza sclipirea, geniul, el nu a fost un om ca toti ceilalti. Asa sunt artistii in general: au furii, revelatii, nebunii, sunt chiar posedati uneori. Asa creeaza ei. Iar ceilalti trebuie sa le suporte hachitele.

  4. 4
    descult-007 says:

    Dintr-o casă mică iese un om mare.

  5. 5

    păi da, da’ ar fi trebuit să fim sufocaţi de atâţia oameni mari la câte case mici am văzut în ţara asta. Nu-i nimic! las’ că recuperează băieţii ăia de-şi fac veceurile alea ultragigantice pă care le ridică la Şosea.

  6. 6
    Malkovich says:

    http://picasaweb.google.com/travel.americancity/ChicagoIL/phot

    mi-a placut sa-i vad citeva lucrari in urma cu o saptamina la The Art Institute of Chicago, chiar daca mi-ar fi placut si mai mult sa vad in dreptul numelui sau "romanian" decit "french, born Romania"..

  7. 7

    oh, mulţam fain de pozele cu pricina! sunt nişte chestii cu acest Brâncuşi, devenit french.
    una dintre chestii ar fi că francezii îi pronunţşă numele cam aşa: Brancuzi, cu accentul pe ultima silabă, bien sur.
    Altă chestie e că, în ’95, când am dat io o tură pă la Paris, era la Beaubourg o mare expoziţie care îi era dedicată. Coadă acolo, ca la noi, la carne, înainte dă ’89. Erau -- nu exagerez daloc! -- erau sute dă persoane la coadă, în piaţeta din faţă de la Beaubourg…
    În acelaşi an, nici una, dar NICI UNA dintre mediile noastre n-a suflat nici o vorbă despre Brancuzii, dă parcă ar fi fost un mort răscopt pân Patagonia.
    ei, şi acum, poanta. ajung io în La Defense şi acolo dau să cumpăr un Corto Maltese, că bietu’ Pratt abia dacă daduse colţu. Şi nu-ş’ cum vine vorba că de unde suntem (umblam precum curcile bete, în grup) şi io zic că suntem români, iar vânzătorul dă bedeuri exclamă:
    -- Ah, Brancuzii…
    N-am avut ce să fac şi, pentru că aveam o bancnotă care avea efigia lui Brâncuşi pă iea, am făcut-o cadou franţuzului.
    Pă de altă parte -- poza cu casa memorială a fost făcută într-o excursie, în cursul unei zile lucrătoare, în timpul orelor de program afişat, dar nu iera NICI DRACU’ p’acolo, să-ţi zică una-alta, că ce a făcut, că ce mânca, chestii d’astea. Nu tu un pliant, nu tu nimic! Puteam să furăm flori dân curte, vreo copaie, v’o buca’ dă perete, că nu ne-ar fi văzut NIMENI.
    casa lui memorială era lăsată de izbelişte…
    Şi atunci, de ce să nu devină el un francais (nu ştiu să bag la cedille).
    Cam aşa s-a petrecut şi cu Enescu. După ce a plecat, dus a fost şi n-a mai vrut să audă de nimic. Eugene, la fel…
    O fi v’un blestem?
    Scuze că m-am întins, da’ la inşii ăştia chiar ţin şi nu înţeleg dă unde bătaia dă joc manifestată printr-o uitare… plenară!

  8. 8
    Malkovich says:

    am fost placut surprins sa-i vad citeva lucrari expuse acolo, mai ales ca unele sali ale Institutului erau in renovare si multe exponate fusesera mutate iar cele lasate fusesera rearanjate. asa ca mi-a placut sa vad ca Brancusi nu a fost dus la "depozit". initial am vrut sa cer explicatii suplimentare referitor la "french born Romania", ulterior m-am rezumat la un scurt protest suficient de tare rostit incit sa-l auda toti ceilalti vizitatori care se uitau la tablourile de pe pereti ("he s not French born Romania, he s Romanian").
    ajuns acasa am dat o tura pe Wiki si am constatat ca francez a fost doar citiva ani spre finalul vietii, doar ca sa-i poata intra atelierul in patrimoniul francez (si inca nu-mi este clar daca a trebuit sa renunte sau nu la cetatenia romana pentru asta). in US oricum era foarte cunoscut inca din timpul vietii asa ca nu e de mirare ca are citeva lucrari expuse in Chicago (doar pentru mine a fost o surpriza).

  9. 9

    aşa e cu cetăţenia franceză -- au fost nişte motive pragmatice pentru care a solicitat-o. a trebuit, însă, să renunţe la cetăţenia română. pe de altă parte, el se considera, fără dubiu, artist francez. printre altele, a sculptat un magnific Cocoş, care a rămas doar în stadiul de machetă -- era, fireşte, un Cocoş Brancuzian, şi galic, pe deasupra. Şi-ar fi dorit ca acest cocoş să fie expus într-o piaţă pariziană, ca omagiu pe care el, Brâncuşi, îl aducea ţării de adopţie.
    bravo pentru mini protest. io nu prea-s’ naţionalist, că mi se pare că rimează cu intransigenţa şi intoleranţa, dar anumite chestii chiar trebuie AFIRMATE.

  10. 10
    adina hutanu says:

    ce s-ar fi facut Brancuzì cu cetatenia romana atata vreme cat el a solicitat statul nostru sa-i ofere un muzeu in care sa lase TOT ce astazi se afla in Paris, iar minunatul stat de care ne tot mandrim aici a REFUZAT?

    ma iertati, dar in locul lui Brancuzì nici n-as fi pomenit de unde vin, as fi spus probabil ca am suferit un accident si sufar de amnezie totala.

    traiasca romania, care i-a refuzat ULTIMUL omagiu si cadou lui Brancusi.. care cadou de fapt ni l-ar fi facut EL noua…

  11. 11

    păi… ăsta e nevelul! aici vroiam să ajung.

  12. 12
    criztu says:

    stii vorba aia din popor "7 ani deacasa" ? da o intelegi ? io de ex am o "familie", nu am "plecat de acasa" la 9 ani. dar, sunt complet strain de parintii mei. cei 7 ani de-acasa mi i-am petrecut de fapt intr-o cresha, dup-aia intr-o gradinita, dup-aia intr-o scoala generala. unde eram "crescut si educat" industrial, am amintiri mai vii cu chipul educatoarelor mele decat cu maicamea sau taicamiu… iar prietenii… cei de la gradinita au disparut si au fost inlocuiti de cei din generala. si cu unii si cu altii contactul era dezintegrat de mediul industrial in care se traieste in periferia Bucurestiului. in tot timpul asta parintii (de fapt genitorii) mei erau la "servici". iar singura perioada in care puteam trai cu adevarat ca un copil era vacanta de vara, cand eram deportat de parinti "la tzara" ca sa se poata bucura si ei de vacanta ;) la tzara aveam alti "prieteni" la fel de efemeri ca si cei de pe scara sau de pe strada in care locuiam. in cei 9 ani cat a stat Brancusi la parinti probabil a trait etapa "bunici > parinti > copil -- prieteni" 100% in timp ce periferia Bucurestiului produce pe banda indivizi antisociali cu o proteza in loc de copilarie.

    ti-as mai povesti si cum e cu principiul mentorului, maestrului si ucenicului, si rolul lor in devenirea Omului, dar numai la cerere.

  13. 13

    la ce vârstă maximă ar trebui să intervină mentorul pentru a mai găsi un material bun de plămădit?

  14. 14
    criztu says:

    a, nu mai zic de vitalitatea si bogatia universului copilariei lui Brancusi comparata cu toxicitatea periferiilor cu blocuri (custi de beton) depersonalizante, hazardul de asfalt si otel al strazilor, pestilenta aerului plin de noxe si smog care acopera stelele (cate nu au fost astupate de blocuri), si in general lipsa oricarei forme de viata fireasca (caini si pisici cu blana imbacsita de benzina scotocind prin ghenele de gunoi la concurenta cu lovitii de soarta). cu mult noroc ai 2-3 duzi in curtea scolii sa te catzeri in ei, iar daca nu esti dispus sa astepti toata ziua, sa te bati pt dreptul de a juca fotbal pe terenul aceleiasi scoli.

    toata aceasta cumplita senzatie de negare a armoniei si firescului este desavarsita de constientizarea ca painea si apa, laptele, ouale, branza, rosiile, castravetii, cartofii, merele, strugurii, ciresele, caisele, piersicile, pepenii, tot tot tot, le cumperi cu bani. pt care tb sa devii sclav sau shef. si mai sunt si intr-o forma mai mult sau mai putin avansata de ofilire si stricare.

    nu e ca la tzara, unde daca esti suficient de vrednic, ai casa cu prispa si cuptorul, magazia si porumbarul si cosarul, ograda cu cotineata si grajdul, curtea si fantana, ciresul, marul, nucul, caisul, corcodusul, via, bostana, vaca, porcul, gainile, gastele, caii, etc etc, si peste toate pamantul prieten si iarba si cerul inalt si albastru si stelele noaptea, si aerul curat si ciripitul pasarilor si in general toate lucrurile la locul lor firesc si in armonie.

  15. 15
    criztu says:

    fara un mentor esti condamnat sa "dai cu capul de tocul usii" (alta vorba din popor) pana intelegi lucrurile si devii tu insuti mentor pt altii (daca nu, tot ce ai inteles tu despre lume a fost degeaba). nu stiu viata lui Brancusi, dar din ce citesc pe net, scrie ca patronul lui i-a platit studiile la scoala de arte si meserii (mai mult ca sigur ca tot el i-a si spus sa urmeze scoala). e, acum gandeste-te cati scriitori romani de SF s-au trezit ca ei sunt de fapt oameni de litere cand erau deja in proces de a deveni ingineri, pe bancile Politehnicii. a fost de 10000000 de ori mai norocos Brancusi sa aiba un mentor in acel patron, decat orice inginer care a trait "in familie" pana la 18 ani… "pomul cand e mic se indreapta". un om care si-a chinuit mintea sa se adapteze unei forme ingineresti (imi aduc aminte cu groaza sutele de ore arse in fata culegerii de matematica fortat de genitori sa devin inginer in loc sa imi formez si educ potentialul artistic) se trezeste in facultate ca stai ca de fapt e scriitor, ar vrea sa faca ceva dar cata inertie se acumuleaza …

    gandeste-te sa zicem ca Mozart s-ar fi apucat de pian la 20 de ani nu la 3, ajungea si el sa isi dea cu parerea despre nimic si orice purtand palarie in introducere la filmele de pe procinema, si mai purtand o incruntatura crunta care provine de fapt din constientizarea mediocritatii proprii, iar nu din povara detinerii vreunei mari acumulari de bogatii cunoastere.

    e groaznic :)

  16. 16

    povestea cu patronul e reala. brancusi a sculptat o vioara si a fost vazut de patronul sau si de un prieten al acestuia. avea vreo 18 -- 19 ani atunci iar cei doi l-au indemnat sa se apuce de sculptura. dupa care, Brancusi a ajuns in urbe. urbea de atunci nu e prea departe de periferia pe care o descrii.
    problema mea este: pe ce fel de material s-a altoit acel invatamant tardiv al lui? intrebarea nu e retorica. am cunoscut oameni care, fara pregatire (educatie) aveau o putere de a concepe intrebari cu mult superioara celor care facusera scoala etc.
    este o curiozitate de-a mea, daca vrei : in ce parte a creierului zac marile intrebari? cine si ce le scoate la iveala?
    simplificand, Brancusi a fost un vagabond pana cand a ajuns la scoala de arte si meserii. ce i-au bagat aia in cap, la cursuri, a intalnit un material preexistent, care nu astepta decat fasonarea. numai ca, era un material extrem de… eteric si de abstract, daca imi permiti.
    Brancusi era infuriat de formele clasice si de standarde. era extrem de meticulos si a reprodus o tema (Maiastra, sa zicem) de zeci de ori pentru ca i se parea ca nu atinge esenta.
    deci, scoala n-a fost decat un mijloc care i-a oferit posibilitatea de a-si scoate intrebarile la iveala. dar, intrebarile acelea zaceau, pe undeva, prin el.
    nelinistea mea este, repet: pe unde zaceau acele intrebari si cum au aparut ele? in ce fel fusesera lasate sa astepte acolo, in masa de neuroni denumita Brancusi?

  17. 17
    criztu says:

    ce ti-am spus si vad ca n-ai inteles e ca de fapt tu nu cunosti biografia reala a lui Brancusi, doar cateva cioburi subiective. si te minunezi de "succesul" lui prin prisma prejudecatii: daca te-ai nascut intr-un catun, gata, viitorul ti-e pecetluit ai sanse minime. sau daca te-ai despartit de parinti la 9 ani gata esti distrus doar o minune te mai poate salva. mai intrebi si "la ce varsta ar tb sa intervina mentorul" sau "in ce parte a creerului zac marile intrebari".

    e mult de scris, pe scurt de mentori ai nevoie de la 2-3 ani cand devii constient de sine, si pana devii inconstient iar. iar Brancusi nu s-a nascut cu vreo gena in plus, ci s-a nascut animal ca noi toti ceilalti, si a devenit Om intr-o masura mai mica sau mai mare. cel mai probabil mica, pt ca cred ca toata viata lui a fost doar el vs. piatra. nu tu nevasta, copii, rude, comunitate, nu cred ca a avut ucenici, si nici nu a dat sfaturi folositoare altui om. un fel de monstru. cam cum am reusit sa desenez io odata o femeie perfecta si dup-aia mi-am dat seama ca m-am amagit, o femeie perfecta e o femeie in carne si oase, nu una desenata. n-a mai avut un mentor sa ii explice ca te tzicnesti daca toata ziua numa poc poc cu dalta’n piatra si nimic alceva.

    de fapt, ca si dolarul, Brancusi e

  18. 18
    criztu says:

    pfff, ramasitza cu "dolarul" e dintr-o idee nu prea relevanta, anume ca Brancusi are o oarecare valoare pe piata de obiecte de arta, si cand aud de "tabloul cu floarea soarelui lui Van Gogh s-a vandut cu 21 de milioane" romanul verde, clipind din obscuritatea camerei la tv-ul(sau netul) care tocmai i-a spus stirea, isi zice "vangoh asta, mare om, mare caracter"… aiurea, unu care storcea vopseaua pe panza direct din tub, aproape la intamplare. iar fracsu, cu relatiile lui, a reusit sa-l transforme in brand, in blasfemia de sistem de galerii de arta, in care in ziua de azi trasezi dungi cu pasta de pix pe o panza de 1x2 metri si daca trezesti un fior artistic omului potrivit la locul potrivit te-ai asigurat pe viata. iar Romania are nevoie de valori: daca ti se vinde o carte de bucate rosie in 100 milioane de exemplare intri in constiinta nationala, te imprima pe bancnota, dupa ce ai murit, bineinteles.
    ok, am vorbit cam mult, felicitari pt pozele cu namibiencele alea vopsite cu sienna :)

  19. 19
    criztu says:

    inca una si gata: toate intrebarile tale cu "distilarea, zacerea marii intrebari" sunt de fapt versiuni ale intrebarii reale cred: "cum mama masii au asa cota mare lucrarile lui Brancusi ?" pt ca de fapt pasarea, maiastra, etc. nu au o valoare intrinseca, ai pus-o pe birou si de-odata incepi sa scrii cele mai bune romane de sf ca si cum ai fi luat o pastila pt excitarea lobului de creer responsabil cu scrisul la o capacitate monstruoasa cam cum au autistii. dau pariu ca nu ai o replica a vreunei lucrari a lui Brancusi in camera ta, si chiar daca ai, e mai degraba din ratacirea dupa un reper in incalceala de noduri gordiene pe care nu stii cum sa le desfaci, pt ca nici tu nu ai un mentor sa iti sistematizeze informatia, sa intelegi de unde vii si pe ce carare sa mergi incotro te indrepti.

  20. 20

    nu, problema nu e legată de cota lui Brâncuşi -- aspectul chiar nu mi se pare relevant. şi nici de potenţialul, eventual, prin care el ar putea să inducă creativitate. pe de altă parte, nici cătunul, ba nici chiar periferia urbană nu mi se par piedici pentru una, sau alta.
    cât despre cunoaşterea, sau non-cunoaşterea biografiei lui… în fine. mă tem că avem discursuri oarecum paralele -- o fi din cauză că nu reuşesc să fiu prea explicit, neavând eu mentor?

  21. 21
    criztu says:

    umm, pai sa stii ca e mare lucru sa pui intrebarea adevarata. intrebarile tale is derizorii : "cum a reusit un om cu origini insuficiente sa realizeze un lucru extraordinar" ar fi prima intrebare, care ti-am explicat ca e gresita. performanta lui Brancusi nu e superioara unui sportiv care toata viata decat doar "distileaza" aruncatul sulitei da’ daca-l intrebi cat e mah radical din 2 sau cum e cu incalzirea planetei iti zice ca nu stie, iar mediul in care si-a format nucleul de caracter e mai mult decat suficient.
    intrebarea 2 "cum de la taiat capul sa plece de-acasa si alte boroboatze" de parca ar fi fost vreun mic Buddha iluminat, in loc sa te gandesti ca l-a dat viata de toti peretii pe bietu om, de s-a trezit si fara copii (cel mai crunt faliment) probabil si fara o femeie care sa il iubeasca, si probabil fara nimic altceva decat dalta si ciocanu si el sclav in sistemul occidental de exploatare a obiectelor de arta (conventional numita arta, pt ca "arta" fac si cei mai rudimentari negrii in pielea goala din africa, fara sa fi mers la vreo academie de arta, cum frumos ai si aratat pe blogul tau)

    deci da, ai nevoie de un mentor, sa te lumineze, si sa zambesti citindu-ti blogul despre Brancusi

    habar nam de ce comentez pe blogul tau lol, cred ca din cauza pozelor alea cu negrii cu coafuri exotice :)

  22. 22
    sebastian corn says:

    depinde din ce punct de vedere stabilesti derizoriul unei intrebari. exceptia, scoasa in evidenta de statistici, analize non-numerice, chestionare (atentie! -- nu chestionare de vot sau de satisfactie!) etc., poate sa fie relevanta. pentru aceasta categorie de discursuri nu este necesara, neaparat, prezenta unui mentor, cel putin in acceptiunea pe care i-o dai.
    din nefericire, lumea din jur nu mai face obligatorie prezenta mentorilor. pe de alta parte, excesele zilelor noastre nu inseamna, automat, falimentul modului de gandire cartezian. gandeste-te ca pana si simplul fapt ca suntem in stare sa comunicam asa cum o facem, pe acest amarat de blog, este posibil independent de existenta, sau ba, a mentorilor.
    asta, cu exceptia notabila a mentorilor, sau mai bine zis a "sihastrilor" imaginati de libertarieni -- si ma refer, aici, la conceptul de vonu.

  23. 23
    criztu says:

    uite exemplu de intrebare derizorie:
    1) Cum naiba de a reuşit un om plecat din căsuţa asta (şi, mai ales, din restul mediului în care se află căsuţa) să se distileze într-atât de mult încât să ajungă secretarul general al partidului comunist roman si presedintele republicii socialiste Romania ?

    hei, Einstein nu a ajuns stapan pe destinele a 22 milioane de oameni, deci Ceashca al nostru era evident cu muuult superior lu Einstein…

    chiar e f greu sa pui o intrebare valida, pare-mi-se e un principiu in logica, asta cu raspunsul corect necesita o intrebare corecta.

  24. 24

Leave a Reply


two + = 7

Subscribe without commenting