Limbaj, dialoguri, locuri comune, simboluri etc.

 

hermannhesse

 

Joi seara, mare cenaclu mare la Observatorul Astronomic.  Las la o parte darea de seamă – au făcut-o, printre alţii, capricornk (of, cum naiba să nu te scuz? :) ), dragoş şi mahalagiul.

La un moment dat, s-a iscat o discuţie în jurul unui text citit de Liviu Radu. Pe scurt, era vorba de o ucronie în care W. Churchill avea de-a face cu Lawrence of Arabia. Subiectul? – o acţiune prin care Reichul unui Führer pe nume Horst Wessel făcea aranjamente sioniste pentru ca evreii să-şi întemeieze un stat în Israel. În schimb, evreii se pregăteau să pună pe picioare o divizie SS, “Leii din Iudeea”.

Las la o parte faptul că de-abia aştept să citesc textul cu pricina, în întregime, pentru că Liviu Radu nu ne-a lecturat decât 6 pagini din el. Interesantă mi s-a părut o parte a controversei iscate în jurul acestui text: clişeele pot să demonetizeze o idee interesantă? Cât de mult “surpă” potenţialul de lectură al unui text, faptul că acesta este… hm, redactat într-un limbaj desuet şi excesiv de expozitiv, chiar dacă ideile vehiculate au, prin ele însele, un cârlig suficient de puternic?

În consecinţă, am purces la recitirea unui roman pe care nu l-am mai deschis din 1983: Narcis şi Goldmund, de H. Hesse, ştiţi voi…

Aţi mai reciti acest text? Vă “avertizez” că este teribil de expozitiv şi de lent, cu minime cârlige narative şi că, în plus, dialogurile sunt extrem de ireale: nu respectă niciunul dintre canoanele contemporane care se străduiesc să redea un aşa-zis dialog natural, imposibil de reprodus, însă.

Aşadar, întrebarea este: mai are rost o literatură à la Hermann Hesse în 2009? Dacă răspunsul este DA, cine o mai citeşte?

Corolar: dacă o ficţiune îndrăzneaţă presupune, la un moment dat, suspendarea neîncrederii, o redactare aşa-zis desuetă, nu poate să presupună, la rândul ei, o suspendare a nerăbdării?

 

30593036_hermanncopia

30 Responses to “Limbaj, dialoguri, locuri comune, simboluri etc.”

  1. 1
    Dumitru Statescu says:

    Eu l-as reciti, asa cum m-as uita si la Casablanca, din nou…
    Problema este din punctul meu de vedere aceasta: exista texte “de idei”, in care decorul si personajele n-au nicio importanta pentru ca informatia este livrata in mod direct cititorului (sa zicem textele lui Borges din Ficciones), si exista texte in care apar niste personaje care traiesc, se misca intr-un anumit decor si fac diverse treburi, vorbesc in sinea lor si intre ele, etc si din toata aceasta increngatura de situatii si interactiuni la care este expus, cititorul incaseaza (in mod indirect) o anumita cantitate de informatie mai mult sau mai putin valida/relevanta (sa zicem Enigma Otiliei a lui Calinescu).
    Dupa parerea mea, cele doua modalitati de expunere nu trebuie amestecate. Adica, daca intr-un text de fictiune speculativa (in cazul de fata istorie alternativa) autorul opteaza pentru stilul indirect si apare, pentru sustinerea naratiunii, un anume personaj care face si spune diverse lucruri, atunci e bine sa le faca si sa le spuna, fie lent si expozitiv, fie rapid si concis, dar intotdeauna intr-un mod “realist”, chiar daca acel personaj este episodic sau chiar evanescent; asa cum sesizarea de catre noi a unei minime contradictii interne intr-un vis este echivalenta cu trecerea in starea de trezie, oricat de insignifiant este un detaliu de gestica, atitudine, frazare intr-un text, daca este anapoda el poate reusi sa faca tandari intreaga lume fictionala in care cititorul s-a lasat prins.

  2. 2
    Dumitru Statescu says:

    Oricum, presimt ca nuvela o sa fie un deliciu pentru ca lumea pe care am intrevazut-o in timp ce isi citea fragmentul este absolut fascinanta iar talentul de povestitor al lui Liviu Radu este remarcabil.

  3. 3
    impricinatul says:

    mda, cam asa e, claude. cat despre hesse, am descoperit in Narziss & Goldmund pana si un cliseu cu ochi, lacrimi si gene, cam cum a fost faza cu ochii cei albastri ai lui Lawrence of Arabia…

  4. 4
    lollitta says:

    Hesse poate fi o etapa indiferent de timpul istoric. e ca filmele acelea vechi ale lui Sergio Leone, de exemplu, in care mai mult de jumatate de timp nu se intampla nimic. Regizorii actuali ar fi taiat tot probabil. Dar tocmai respiratiile acelea lungi in desfasurarea actiunii ii dau toata savoarea.
    Am citit Hesse demult. poate ca ar fi cazul sa-l recitesc…

  5. 5

    “Nu exista doua jocuri care sa fie la fel. Ele vor fi complet diferite si vor urma un cu totul alt curs toin functie de calitatile si virtuozitatea jucatorilor.”
    E o traducere aproximativa.
    De fapt chiar titlul cartii este cvasi-intraductibil in romana: unii spun “margelele, altii”perlele”. Nu ma asteptam sa mai se citeasca Narzis und Goldmund. Si cu atat mai putin sa arunce in discutie asa ceva. La noi.
    Si raspunsul este “da”, se citeste- in Europa si dincolo de ea Hesse se citeste si, mai ales, a devenit un “loc comun” pentru multi interesati de jocurile de limbaj, exista cluburi care urmeaza in activitatea lor unele principii hessiene . Care “multi” vin din domenii connexe ca interese, deci se adrseaza unui anumit tip de public-sa nu ne facem iluzii, nu este un autor pentru masa. Nici in Castalia nu putea ramane oricine-asta e filosofia lui. Ca si la Mann sau Musil -- cine mai citeste acum un “Bildungsroman” de la prima la ultima pagina? Deci o astfel de literatura are rost fie si pentru un mic segment de public.
    In ceea ce priveste cea de-a doua intrebare (corolarul) raspunsul ar depinde, ca de obicei in astfel de cazuri, de ceea ce se intelege prin “neîncredere” si prin “desuet”. Ca si in cazul lui Hesse deschiderea spre asa ceva depinde de virtuozitatea sau chiar calitatile celor care citesc un atfel de text.
    Oricum, un subiect mai mult decat interesant.

  6. 6
    Turambar says:

    Nope. Dupa umila’mi parere, de cititor care intr’o vreme jura cu mana pe alegoria lui Hesse, cred ca azi nu mai e loc si timp de scris cu dantelutza, a la sex 19, decat doar ca si exercitiu stilistic, sa dovedesti ca poti.

    Insa azi lumea are deficit de atentie, gandeste in ritmuri impuse de MTV si in riffuri de rock si in sacadari de hip hop. Azi lumea are nevoie de tensiunea lui Gibson, de snapinessul lui Bester, de taiosenia pulpului.

    Auzi, de ce nu mai scriem ca pe vremea lui Don Quijote sau a lui Tristam Shandy? Cand ai incercat ultima data sa citesti Don QUijote? Dupa cate pagini ai inceput sa tusheshti si sa vrei un John Le Carre? Cand te’ai plictisit ultima data pe Dostoievski? Cand ai vrut sa’i dai bice sa mearga mai repede lui Liviu Rebreanu? Fute’o nene mai repede pe rasfatzata aia, omoara’l pe boier in mai putine pagini, fa drama aia in 50 de minute, ca incepe meciul de rugby pe Internet.

    Stiu, sunt marlan. Stiu: ma vetzi trata de dobitoc.

    Stiu: sunt viitorul. I sing the future electric, bilbiloilor.

    :p

  7. 7
    Turambar says:

    He. He he. Uite cum se face sexurile rata… pardon: actele ratate. In loc de sec, am scris sex. Nu e vina mea. The keyboard made me do it. The bloody techies put the X next to C, to shame me.

    Damn it. Can you spare a C, bro?

    :p

  8. 8
    impricinatul says:

    si-acu’, io daca am chef de hesse si de altii ca ei, ce naiba sa fac? in alta ordine de idei, acelasi hesse, cu steppenwolf cu tot, cam cum a dat cu maiul de-a ajuns pana la flower power -- intreb asta apropozito de riffurile electrice.
    la cenaclu am vorbit de pamuk -- si el are o scriitura desueta, nu?
    n-ai nevoie decat sa-ti iei picaturile si sa lasi totul sa curga lin, ca sa te apuci de citit. cartile se citeau in timp, pe vremuri, nu peste noapte. pentru asta ai nevoie de memoria zilei de ieri, ca sa ai, naibii, o continuitate a lecturii.
    poate ca ar fi buni Hesse & comp. si ca exercitiu anti-Alzheimer? ca te obliga sa te gandesti precum casa regala olandeza, sau suedeza, nu mai tiu minte care: Je maintiendrai!
    imi voi mentine mica evadare in lumea de acum o seara, extrasa de pe hartie direct in creier, pret de 25 de pagini citite temeinic. adica, am sa retin lumea imaginara de ieri seara si-o sa combat si disolutia memoriei de scurta durata cu ocazia asta…

  9. 9
    dragos c says:

    pai romanul asta lui hesse e parfum, trebuia sa zici de jocul cu margele. ala roman. dar oricum ideea e ca depinde cine citeste. daca cititorul e educat si vrea sa se piarda in carte, sa munceasca pe ea, nu importa ca e hesse, mann, joyce.
    dar daca e cineva grabit, obisnuit cu un “stil” de proza usor, evident ca nu mai inghite asa ceva…
    dar oricum e de remarcat ca la noi dostoievski e inca un bestseller!…

  10. 10
    mack says:

    hei, am citit narcis si gura de aur acum… doi ani? cam asa, poate trei, cel mult. foarte frumos. n-am mai ajuns de mult la asa carte picturala, ca un film a fost.
    t. turambar, rusine! honni soit la vache qui rit, daca o lasai asa cum picase am fi zis ca faci joc de glezne ;)
    cred ca are loc in vremea noastra in masura in care mai stim sa aminam recompensa -- ceea ce se chema inteligenta emotionala ridicata, in cartile cu pretentii.
    pe de alta parte n-as putea reciti jocul cu margele, chiar daca a fost favoritul meu. pentru ca prin unele lucruri treci o singura data in viata -- ca si muntele vrajit. ca alien, cel regizat de scott. vine, te trece, ca apa, si ramii in urma sa-ti tragi sufletul. frumos, dar nu duci mai mult de o data.

    si acum ma scuzati, am un pahar de vin in plus si ma duc sa ma hodinesc. oare o sa visez cimpii libere sau minastiri stricte?

  11. 11
    emma.enescu says:

    eu sunt nitel dezamagita ca nu ai postat una din acuarelele sale care se numeste “blick nach italien ” din 1924 :sad:

    bine , nici nu vreau sa critic ca sunt “beledejurimprejur” care s-or fi pricepand ele la “welt-beletristik” si-or fi auzit de pe la “ruditatile de prin jermania” mai una …mai alta sau de prin tara ” fratzia ” ca sunt cumva prea flexiblile intru “voiaj” …
    ma rog …

    nu e complex tipu hesse ? nu m-as aventura la el defel :) dar cred eu ca e o obligatie si un obiect de prestigiu pentru cei cu ” pretentii de apartenenta ” la spatiu german intelectual :lol:

  12. 12
    emma.enescu says:

    aa, am uitat ca trebuie sa ma ofensez dinainte doar in situatia in care poate sa apara ULTIMUL SERTAR SOCIAL … pre nume TITI …

    iata riscul …

    semneaza : HELLEN

  13. 13
    emma.enescu says:

    aaa, numai in situatia in care te intereseaza (info) l-am “pescuit ” pe blogul lekktor-ului matematician -- danez :eek:
    stii nu ? iti amintesti ca si pe tine te-a jignit chiar prima data !!! ce ti-e si cu betivanii astia neispraviti !

  14. 14
    impricinatul says:

    sa fie sanatos -- ma refer la titi.
    ah, dragos, “sa munceasca pe carte”, mda… sa se lupte cu ea = OK, ca sa prescurtez si eu. sa se lupte cu ea, asta e formularea care-mi place.
    margelele de sticla cam presupuneau un caft al lectorului cu textul. cred ca si la asta te refereai, belle de jour, n’est-ce pas?

  15. 15
    emma.enescu says:

    caft nu este . e acolo nitzel “PSIHOPATOLOGIE” cum obisnuieste sa spuna adesea -- consumenta fiind de “pizi-alaliza” !

    in privinta margelelor , tja . poate ca da …poate ca nu . oricum, eu le-as zice ” jucarii ” ca doar e mamica , nezpa ? si inca una priceputa intr-ale “algoritmelor-internetuliene” :roll:

  16. 16
    iulia says:

    mie imi plac cei care nu numai ca spun ‘ceva interesant”, dar spun si “cumva interesant” ( the what and the how), adica literatura pentru mine nu e doar continut, ci si forma. altfel ar fi filosofie, stiinta, reportaj, orice.arta cuvantului e sa gasesti expresia care sa fie revelatoare de sensuri. nu degeaba shakespeare e inegalabil. hesse, da, pot sa ma lupt cu el, sa-mi fac cultura generala. dar ma incanta rushdie sau margaret atwood, care spun ceva interesant intr-o forma la fel de maiastra ca si continutul ( rushdie trebuie citit in engleza neaparat. e un shaman al limbii engleze. nu stiu niciun alt contemporan care sa manuiasca atat de minunat limba, ca sa o supuna intr-atat incat engleza sa ia gustul indiei). sau umberto eco. sau o gramada de alti scriitori cel putin la fel de mari.imi plac sufletele mari, dar ma incanta daca sunt si in trup frumos. caut in literatura armonia, continutul care rimeaza frumos cu forma. jocul sclipitor al vorbelor care ascund sensuri adanci. altfel ma ia somnul. si zau ca nu am ce cauta in castalia, daca ma plictisesc de moarte. nu am timp sa citesc tot ce-mi place si sa fac tot ce-mi place. cum sa-l pierd plictisindu-ma doar ca sa fiu intre “elite”? exista si elite sclipitoare, nu numai elite plicticoase. to cut it short: trebuie sa citim ce ne place, fara complexe. chestia cu ” trebuie sa ai anumite calitati sa-ti placa hesse” merge doar daca luam “calitate” cu sensul din engleza: ” caracteristica, buna sau rea”. altfel e pur si simplu snobism. cred ca am dreptul sa ma plictiseasca hesse. pentru ca nu stie sa se joace cu vorbele, cum se joaca-bine,recunosc,cu ideile. a nu se intelege gresit: nu spun ca literatura buna e cea care-mi place mie. doamne pazeste. afirm doar dreptul de a spune deschis ca un scriitor mare nu-mi place, sau ma plictiseste. si sa argumentez de ce.

  17. 17

    Intrucatva poate fi si o “lupta” cu textul -- marea majoritate a comentariilor au cam accentuat spaima de asa ceva (sau caracterul depasit al abordarii). Totusi, “Jocul” este si ramane un roman, deci eu il citesc din aceasta perspectiva. E rotund ca structura, textul curge simplu, clar, pe o pagina nu stai decat atat cat trebuie, ai de-a face cu dihotomii clasice: alb-negru, Knecht-Tito, Castalia-Lumea din afara (cam barthian in constructie s-ar zice printr-o grila post-moderna). Pe scurt, un roman care respecta legile clasice de compozitie interna. Cred ca sperie simbolistica, mixtul (principal) dintre mistica germana si filosofia indiana si, poate, registrul de adresabilitate al limbajului. Iar despre “margele” (care sunt si “perle”) dupa gustul meu e cam “tare” trimiterea la “monade”. De aici “neincrederea” care, presupun, ii poate apartine oricui se apropie de el dintr-un punct unic si foarte fix.
    Dar, in mare, pentru mine ramane un text … relaxant si reconfortant, pe care il citesti cand “ai timpul tau” (cu toate etichetele pe care le poate atrage o astfel de afirmatie).

  18. 18
    Viorica says:

    Text relaxant si reconfortant Hesse? Atunci Muntele vrajit al lui Mann e deadreptul roman politist.
    Marturisesc ca m-am jucat atat de demult cu margelele incat tot ce-mi amintesc e ca mi-a placut f tare (spre deosebire de muntele acela blestemat pe care l-am urat din tot sufletul) si atat.
    N-as mai avea rabdare sa ma lupt cu nemtii, mai ales dupa ce m-am rusinat (Shame) cu Rushdie…
    Prefer sa lupt altfel cu Alzheimerul: rebusuri, sudoku si…blogurile care-mi sunt dragi.
    Multumesc, Impricinatule, pt ca mi-ai implinit o dorinta secreta si m-am regasit si eu in stanga, pe o lista.

  19. 19
    emma.enescu says:

    belle de jour incearca sa ne spuna cu oarecare menajamente ca domnia sa raposatul h. hesse este atat de greu pe cat de imposibil de “asimilat” . la fel ca si cand ai urca pe muntele himalaia . ai nevoie de un “echipament ” cu totul special si desigur inca de multe altele suplimentare . concluzia este ca nu toti o putem face.

    in final insa cedeaza mai concilianta cu sine si cu ceilalati incurajundu-ne cam asa :
    senzatia pe care a castigat-o urmare a lecturii lui hesse este aceea comparativa cu plimbarea pe teleferic sus la munte in austria . deci poate fi chiar e relaxant si reconfortant.

    sigur ca aceste “bildungsromane” se citesc si se vor citi in continuare la fel ca si pana acum . insa cel mai adesea in escoli de “specialitate” si ma rog in “quartter litarar” cum ar zice herr h. kasasek la teveu :)

  20. 20

    Cu scuzele de rigoare pentru raspuns dar cred ca se impune acest lucru, dat fiind ca am fost “invocata”.
    Pentru a raspunde la comentariile care ma privesc si care se invarat in jurul unui “text”:
    Am spus ca pentru mine “Jocul” ramane un roman si il citesc aplicand aceasta “grila” (de fapt intreaga opera a lui Hesse o lecturez plecand de la aceasta premisa). Pentru a fi mai explicita adaug si ca, din perspectiva mea, textele cu adevarat grele, cele care ridica probleme insurmontabile, irezolvabile, sunt cele simple. Nu este cazul unui roman, asa cum este oricare dintre cele aduse in discutie. Prin urmare, in locul unei naratiuni care trezeste angoase si pare a te azvarli pe muchia prapastiei intelectuale, pentru mine dificultatea in lectura unui text incepe de la propozitii simple – subiect plus predicat – asa cum este cea de mai jos:
    “The snow is white”.
    Cum am de-a face cu internauti, dedicati lecturilor pe suport virtual, le indic sa caute propozitia in cauza adaugand, langa ea, in fereastra de cautare, un nume: Alfred Tarsky. Dupa ce trec prin textul in cauza si prin interpretarea lui Tarsky (plus cea a celor care il combat sau il accepta) este posibil sa isi isi revizuiasca un pic definitiile conceptelor utilizate in functie de elementul din real la care ele se aplica. Si atunci poate ca un roman (chiar de tipul “Jocului” sau “Muntelui” – pentru ca ele au fost amintite – dar nu numai) va fi o lectura …relaxanta si reconfortanta .
    Adaug si ca ma asteptam la reactii de tipul celor in care am fost mentionata direct sau indirect (a se vedea ultima parenteza care tocmai din acest motiv a fost introdusa). Am luat in calcul inclusiv existenta unor “intepaturi” jucause si …hai sa fim directi, …de gen, sau cu adresa “genderizata”. Deh, netul e o lume reala mai mica si se supune acelorasi legi de compozitie.
    Cu multumiri pentru lectura comentariului mai lung (pentru a incheia “rotund”)
    Belle de Jour

  21. 21
    emma.enescu says:

    uite ce frumos ai scris . simt un impuls “necontrolabil” sa iti multumesc si eu la randul meu . dar mai simt inca ceva foarte nastrusnic in adancul fiintei mele si anume : dorinta puternica careia nu ma pot opune … aceea de a face public un mare mister misterios …
    iata : nu toti suntem chiar asa dijtepti . elevati cumva si nush mai cum … adica toata suita de superlativele .

    orishicat , daca pastram relatia / proportia cat de cat armonioasa trebuie sa stim … ba mai trebuie sa si recunoastem smeriti ca pe lumea asta functioneaza prompt si mixtura -- carevasazica -- , aceea … dintre mai putin dotati si ailalti ….aa, mai mult sau mai putin :grin: oarecum . oricum . dar vorba proverbului : omul cat traieste invata . sa speram ca nu traim ca si broasca tzestoarsa george din galapagos ( nici nu stiu daca nu am murit intre timp -- ar fi era cazul deja :) ) ca atunci ma intreb ce ne-am face ? :)

    cu salutari cordiale
    iti doresc o zi mishto :)

    emma enescu

  22. 22
    impricinatul says:

    vio, n-a fost decat o corectie, ca sa-i zic asa, necesara. io intram pe la tine spontan -- mi+a luat o gramada de vreme sa-mi dau seama ca nu era si acolosha… :)

  23. 23
    emma.enescu says:

    a, am uitat sa mentionez ca un cuvint in limba romana ma deruteza cumva aventurier … intr-un hal fara de hal . “grila” cu accentul iscusit-ascutzit pe “a” si fac niste asocieri asa : ma gandesc la bucata aia de carne pe care o zvarlesc unii pe gratar vara :)

    daca eu nu mi-s tzacanita de-a-totului :lol: si uite totusi ca umblu inca libera . duoamne … dar ce om cumsecade e neamtzul si ma lasa . ba mai scribaleshte si literatura :)

  24. 24

    Multumesc pentru urare.
    Si tie o zi buna :)

  25. 25
    Vlad says:

    Există mereu loc pentru Hesse. Nu mai există (deocamdată) loc pentru cineva care ar vrea să scrie ca Hesse. Chiar dacă l-ar imita foarte bine, a la Pierre Menard, tot n-ar fi loc. Aş reciti oricând Hesse, dar nu cred că aş citi un nou autor care să scrie aşa. N-ar mai fi acelaşi lucru, s-ar crea un nod inutil.
    L-am văzut odată pe Malraux la televizor. Zicea că, dacă Venus din Milo ar fi fost sculptată de Picasso, ar fi fost cea mai slabă operă a lui. Nu există literatură pură, ea e mereu legată de context, conţine literatura care a precedat-o şi premisele literaturii ce va veni.

    Ultimii care au scris aşa de expozitiv cred că au fost avant-gardiştii anilor 50-60. Mi-aduc aminte de non-romanele lui Robbe Grillet. După care, pur şi simplu lumea s-a plictisit rău şi avangarda a picat de tot, şi în literatură, şi în muzică, şi în arte plastice, peste tot. Deocamdată suntem în stadiul supralicitării: cât mai repede, cât mai sex, cât mai furie. Cred că la un moment dat se va ajunge la un punct critic, dincolo de care, dacă trecem, nu ne vom mai putea întoarce, şi vieţile noastre vor păli în timp ce vor deveni definitiv dependente de viteza şi imaginile de azi. E posibil să fi trecut deja de punctul ăla.

  26. 26
    impricinatul says:

    right, vlad!
    ceea ce ar fi nespus de nasol.
    sau, nu?

  27. 27
    iulia says:

    sau,frustrati si nesatisfacuti de lumea pe care am creat-o, vom inceta sa mai fim fascinati de creatiile noastre,oricum imitatii, si ne vom cufunda, in sfarsit, in studiul creatiei originare. ce fascinant va fi sa citim omul de langa noi din scoarta in scoarta! si fiecare om. ce literatura!

  28. 28
    razvan c says:

    narcis si gura de aur, una din cartile mele de capatii.
    anul trecut am avut o clipa de ragaz si am reusit sa gasesc pe rafturile prafuite ale unei biblioteci ‘orasesnesti’ o mare parte din opera lui hesse. pina atunci citisem doar lupul de stepa si narcis…
    am citit si restul cartilor gasite acolo, dar din pacate cred ca am fost singurul, caci si pe cartile alea era asternut un strat de praf destul de gros

  29. 29

    ce este clișeul? Ar trebui să fug la un oarece dicționar și acolo să adopt vesel și fără minte o oarecare definiție. Numai că, deși aparent se regăsește în orice text, totuși clișeul se refuză unei definiții clișeu. Să vedem, de pildă, primele sensuri de imagine fotografică negativă sau de planșă tipografică nu sunt utilizabile. Putem adopta drept funcțională doar forma sa figurată care îl definește ca o formulă stilistică banalizată de repetare. Dacă e banalizată, atunci nu mai e formulă stilistică(sic!) Ne păcălește această definiție arătându-ne modul cum o formulă stilistică se anulează pe sine, dar nu și condițiile, nu și modul, timpul, contextele posibile. Oare o poezie foarte cunoscută nu-și tocește la rândul său formulele stilistice? Oare o prea frumoasă fată, expresia din poemul lui Eminescu nu și-a pierdut demult frumusețea și azi e un simplu clișeu? Oare o formulă stilistică rezistă doar atâta timp cât nu are o circulație prea mare? Ce înseamnă această repetare? DEX-ul din 1998 nu ne-o spune……

    Domnule Sebastian Corn, dacă vreți să citiți tot articolul provocat de ideea dvs vă invit și pe blogul meu http://www.carteadeschisa.ro/cinicul-de-serviciu/

  30. 30
    albaidaq says:

    Si atunci ce sa facem, sa citim doar cartile la care textul ”curge”, doar fiindca avem putin timp pt lectura la dispozitie? Am sesizat privind in jur la oameni cu pretentii ca, proiectand scuza cu timpul, multi sunt mai dornici sa citeasca muuulte carti, decat sa citeasca niste carti groase, eventual si cu textul greoi, dar care ating ceva esential si intr-o maniera care da de gandit.

    Marturisesc ca am citit doar ”Jocul cu margele de sticla” si ”Lupul de stepa” (la care lectura chiar curge, era buna la o varsta mai frageda), dar o carte ca prima as spune ca merita citita de cel putin doua ori. O sa pun mana curand si pe Narcis si Gura-de-aur, celelalte doua mi-o recomanda, daca pot spune asa.

Leave a Reply


− seven = 2

Subscribe without commenting