Păţanie cu presimţiri şi semne

Pe când citeam io chestia asta, mi-am amintit de o păţanie trăită pe la v’o 21 dă ani. De fapt, setul de păţanii a început chiar în ziua când am împlinit 21 dă ani, adică în 1981.
Acu’, v-aţi cam prins voi deja că am avut mereu o înclinaţie către dat dân gură, aşa, ca un fel de passe-temps – eh, bineînţeles că am făcut chestia asta şi în noaptea când am împlinit 21 dă ani, în bucătărie la ai mei acasă. Ca să pricepeţi, însă, ce şi cum, o să fac un mic racord.
Pă vremea când la medicină se intra cu mult mai greu decât în zilele noastre, chiar trăiai clipe pe măsură ce se apropia admiterea. Băh, şi pe când venea el, examenu’, călcând totu’ în picioare, uite că apare mătuşă-mea pe la mine, care mătuşă avea o înclinaţia dân aia furibundă către ezoteric.
Vine, şi-mi spune aşa:
- Uite piatra asta, îmi arată ea o pietricică ce semăna cu cea din stânga, din poza de mai jos
 
 
ei bine, a continuat mătuşă-mea, eu am luat piatra asta de pe platoul Bucegilor, la răsărit, în ziua de solstiţiu,
 
 
aşa că, ai grijă de ea, c’o să-ţi poarte noroc la admitere.
Hm! Io sunt cam trufaş, aşa că nu prea mă dau în vânt după suport extern, indiferent de la cine ar veni el (indiferent de la cine venea el, că între timp, m-am mai temperat), dar, aşa o frică mi-era să nu pic examenu’, încât am pus pietricica respectivă dans le tirroir secret, cu restul amuletelor şi al fetişurilor pe care le posedam pă la opşpe’ ani (între timp, am ajus să le stochez doar în minte!).
Buuuun! Ei, şi am io noroc şi intru la facultate şi mă trezesc păşind în calitate oficială, cu treabă adică, pân clădirea asta:
 
 
după care, dau fuga acasă, repede-repede, ca să mă uit la piatra adusă de mătuşă-mea de pe platoul Bucegilor. Aveam chef să-i mulţumesc pietrei, să-mi schimb crezul, chestii d’astea… Mi-era tare, tare bine, aşa că ieram dispus la tot soiul de compromisuri.
Mda. Asta aveam chef să fac, numai că n-am mai găsit piatra aia niciodată. Toate celelalte obiecte (o lămâie uscată pe care mi-o adusese cineva de la Cap Sunion, un set de nasturi desperecheaţi, cusuţi pe o bandă albă de bumbac, câteva caieţele minuscule, manufacturate de moa etc), toate celelalte obiecte, aşadar, se aflau la locul lor, după cum le lăsasem, numai piatra cu noroc parcă intrase în pământ.
Pă vremea aia nu fumam, aşa că am rămas gândindu-mă pur şi simplu la păţanie, oarecum bucuros în sinea mea, cum că, iată, iereau nişte chestii care evadau din simpla cauzalitate carteziană şi că bla-bla, bla-bla, bla-bla…
Buuuun! Dar iată-ne în seara zilei mele de naştere dân 1981, la aproape doi ani dă la păţania cu piatraaaa…. Ne-am refugiat, patru dăştepţi, în bucătărie şi, tot sorbind la vodka Krepkaya (asta a dispărut dă tot dân galantare, iar lăbarii ăştia dă la megaimaj, oşan, cora et kkt, nici n-au auzit dă iea, proştii dracului cu uischiu’ lor dă fekale!), tot sorbind noi la Krepkaya, deci, am ajuns la subiectu’ numero uno pentru nişte ‘telectuali ca noi.
Există, sau nu există… Dânsul? Io cu încă un dăştept făceam pă ateii, în timp ce ceilalţi doi veneau şi ei cu tot soiul de argumente ebrioase ca să ne aducă pă drumu’ cel bun, adică să ne recupereze, dracului, din îmbrăţişarea puturoasă a lui Leo Taxel.
Boooon! Normal că nu s-a ajuns la nici o concluzie, normal că chefu’ s-a spart spre dimineaţă, normal că ne-a durut capu’ etc. Băh, şi încep dân ziua aia nişte chestii, exact ca în postu’ lu’ Puck!
Mai întâi, m-a luat pă departe. Mă gândeam, de pildă, la un ins pă care nu-l mai văzusem dă ani dă zile. Nu treceau mai mult dă două-trei zile, că şi dădeam dă insu’ cu pricina pă stradă, pân v’o vizită şi tot aşa. Po urmă, situaţia a început să se încordeze niţel, mai ales după ce am găsit nişte explicaţii că telepatia, că rezonanţa între două sufelete înarmate cu potenţial de a emite informaţii în eter etc.
Eh, ca să-mi arate că telepatia n-are nici o chestie şi că nu rezonanţa între mine şi ics e problema, am început să-mi amintesc dă câte o carte sau dă câte un tablou, să zicem, şi, după nu mai mult dă două-trei zile, dădeam dă cartea cu pricina sau dă tablou, aşa, ca dân întâmplare. Îmi amintesc perfect dă un volum de Goethe (am citit prea rar nemţi, aşa că d’aia-mi amintesc aşa dă bine), dân seria aia, Opere Complete, un volum la care m-am gândit fără motiv pentru ca, după câteva zile, să-l descopăr în casa unui ins în care am ajuns, indiscutabil, fortuit.
Bun. Deja, chestiile astea se aglomerau din ce în ce. Următorul pas a fost să citesc anumite lucruri care, îmi aduceau aminte instant de câte cineva. Revin la exemplul cu Goethe (împrumutasem cartea) – găsesc io acolo o formulare icstrem de rară pentru limba dă Bucale, şi anume: "frumoasă coz". Chestia asta io n-o mai auzisem decât o singură dată, la un oltean cu care mă împrietenisem (la vârsta aia, te împrieteneai uşor) întâmplător, pă munte, cu o vară mai înainte.
La cel mult cinci minute după ce citisem "frumoasă coz" în Goethe, mă sună olteanu’ cu pricina, care ajunsese în Bucureşti şi voia să ne întâlnim.
Era dân ce în ce mai mişto. Căpătam curaj, chiar. Îmi spuneam  că, dacă asemenea păţanii sunt posibile, s-ar putea chiar să fim nemuritori, deci eram din ce în ce mai optimist.
Băh, şi urmează tunurile.
Unu. Dormeam de prânz, că ieram în vacanţă. Visez o chestie, cum că mă sună o insă, sora unei alte inse dă care ieram io îndrăgostit pulbere, care soră îmi spune să mă duc la o petrecere unde, cum altfel, trebuia să dau ochii cu iubita-mea-din-minte, cu care nu puteam să am o relaţie coerentă dân cauză că ieram prost şi pentru că iea se cuplase cu un alt ins, ceea ce era normal.
Visul a fost lung. Au urmat secvenţe tehnicolor cu moa care se urca în autobuz, cu moa care ajungea la Cosmonauţilor, actual Lahovary, cum mă duceam la Eva şi ajungeam apoi lângă Ateneul Român, unde se afla casa unde se desfăşura cheful.
Băh, şi mă scoală mama. Şi-mi spune că e una la telefon. Şi la telefon ierea sora ăleia. Şi-mi spune să merg la chef că vine şi sor’sa, să-mi crape mie ochii dacă mint. Şi-mi zice că chefu’ e pă lângă Ateneu’ Român, că ştiu cum s-ajung acolo? – să-nţepenesc că aşa a fost, dă simţeam cum se deşurubează rotiţa telefonului, de una singură, sub privirile mele.
Bineeeee! Şi tot aşa, până în august, când, Doi – plec în Retezat cu cortu’. A fost mişto. Am pus cortu’ p’aci
 
 
Apa era rece. Noaptea se auzeau nişte avioane care nu ştiu unde se duceau. Am mâncat mult pate dă ficat d’ăla albastru. Eram cu nişte tipe cu care simulam reciproce apropieri nepermise, sub forma unor masaje pen’ că, deh – eram obosiţi dupe urcuş etc.
Băh, şi pă 23 august (îmi amintesc perfect, pen’ că taNpiţii iereau la defilare) ne ducem noi pă vârfu’ Peleaga.
 
 
Uitaţi-vă bine la momâia aia dân pietre. Ceilalţi făceau poze chiar în faţa ei, iar io m-am tras mai la o parte, la v’o cinci-şase metri (cam pă unde stă ăla de-a tras poza!), cu gând să depun un sumar dă urină. Ierea o zi d’aia, cum să spun, ceţoasă, cu fuioare dă nori care alergau pân văzduh (opaaa…), cu soarele care să abătea deodată asupra lacului Bucura (hait!), care lac să vedea cam aşa
 
 
iar pă partea ailantă dă lacul Bucura era o ceaţă, nenicăăăă… ahhh… era tocma’ bine pentru acte fiziologice. Intru în rutină, desfac prohabul, mă uit în jur, ca orice fiinţă pudică şi….
Băh, deodată văd de partea opusă lacului Bucura, pă noru’ ăla dens, un cerc luminos. Să mor dă vă mint! Le fac semn celorlalţi să vină să vadă şi ei (dă-l naibii dă prohab dăschis, cu chiloţii fluturând, discret, în vântul alpin) şi când le fac semn… gulp! – văd cum se mişcă ceva în interiorul cercului luminos, care era cam cât o monedă dă 3 lei dă pă vremea aia.
- Băăăh! Veniiiiiiţi, băăăăăăh! – am urlat io, tot ţopăind şi dând dân mâini ca înecatu’, ca să vadă şi iei că silueta mea să proiecta în interiorul cercului luminos.
Slavă lu’ Hăl dă Sus, au văzut şi iei toate chestiile alea şi dă-i, scoate aparatu’ ălaaaa, băăăăî, scoate-l să facem poză, că aşa ceva nu mai pupăm noi… da’, până să ne dezmeticim , cercul s-a şters cu tot cu silueta magistrală a lu’ moa dân interioru’ lui…
Am plecat cam tăcuţi d’acolo, mai ales io. Nu ştiu dacă vreunu’ dintre cei cu care am fost acolo citeşte acest blog, dar am să-i amintesc, oricum: au fost alături de mine Adrian Ţoghe, Mihaela şi Dana – toţi trei studenţi la Medicină la Craiova, cu un an mai mici decât mine, care ieream student dă Bucale – da’ dacă vreunu’ citeşte figura asta, să dea, naibii v’un semn, ca să nu mă creadă lectorii uzuali un mincinos şi mai mare decât sunt.
Jur că aşa a fost! Jur!
Eh, şi după figura asta nemaipomenită, toate semnele şi premoniţiile care mă alimentaseră luni de zile s-au tăiat brusc. Blonk! – de parcă cineva ar fi tras heblul.
Nimic, nimic, nimic bizar nu s-a mai petrecut, de parcă aş fi fost subiectul unui crescendo ezoteric pe care, dacă nu l-oi fi priceput, să-mi fie naibii de bine!
Mda. Fireşte, am pus mâna pe telefon după ce am ajuns acasă şi am sunat-o pe mătuşă-mea. Iea mi-a zis că să vorbească umpic despre asta cu doamna X de la Sinaia, care o dusese cu doi ani mai înainte, pe platoul Bucegilor, cu cabina, la o oră nepermisă, cu noaptea-n cap, doar ca să prindă răsăritul dă solstiţiu.
Cum dă le duseseră ăia cu cabina? Ce putuseră să le zică iele unor lucrători simpli dă la cabină, în vremurile alea în care doar menţionarea divinităţii ridica probleme majore? Să fi avut legătură cu ceea ce, mult mai târziu, am aflat că se chema cercul teozofic dă la Sinaia?
Habar n-am. Chiar n-am.
Eh, cum-necum, am ajuns şi io la Sinaia, grăbit să aflu răspunsuri. Doamna X, amica mătuşă-mi, era tare în vârstă. Era într-atât de în vârstă, încât îl apucase pă însuşi Densuşianu (opaaa…. ia uite cum se leagă treburile….), cu care de altfel şi lucrase niţeluş. Fusese asistenta lui preţ de v’un an, şi mai era şi nepoata primul grădinar regal, un oarecare Knechtel, arhitectul peisagist dă care vă bucuraţi când ajungeţi pă la Peleş.
 
 
După ce m-a ascultat, doamna aceea mi-a spus câte ceva despre Upanişade (nici pân’acu’ nu mi-am făcut curaj să le citesc). Despre Zamolxis (p’ăsta îl ştiu fuaaarte bine). Despre proiecţii extracorporeale şi despre spiciul lui Vişnu când s-a văzut cu Arjuna, atunci, înainte dă caftu’ ăla dă la Kurukshetra (vorbesc despre Bahagavad Gita, les amis :) ), după care m-a lăsat aşa, cam nerezolvat şi cu explicaţiile cam plutitoare.
Nu-ş’ de ce a zâmbit mereu în timpul acelei conversaţii, da’ aşa a fost. Mă rog. De-atunci m-au apucat damblalele cu platoul Bucegilor, cu legendele despre Vârfu’ Omu şi, ca rezultat decisiv, după v’o 20 dă ani, am ajuns s-o cunosc pă nevastă-mea, tot p’acolo. Dă fapt, iea a făcut poza aia cu răsăritu’, dă la începutu’ postului.
Mda… Asta a fost păţania mea cu precogi şi cu alte alea. Ah, şi să nu uit: ăia doi lăbari, ăia care am făcut pă ateii (noi, noi, da!) – ei bine, am rămas amândoi să practicăm medicina în Bucale, în timp ce credincioşii ăia dă parteneri dă conversaţie au defectat la timpul potrivit în vest: unu ie prof dă neurologie în Lancaster, cred (oricum, în UK), iar ăl’lalt ie arhitect la New York. I-a făcut o casă şi lu’ Richard Gere, ba chiar şi lu’ Michelle Pfeiffer.
Pă bune.
Da’ las’, că nu mă credeţi voi, fir-ar să fie…
 
 

41 Responses to “Păţanie cu presimţiri şi semne”

  1. 1
    Dan Selaru says:

    Don doctor, acu’ dracu’ stie cum e cu astea paranormalele. Oricum e dubios, io-n prostia mea algoritmica am banuiala ca pe undeva ce credem aia patim. Au mai fost cazuri de apel la frumoasa proverbialitate stramoseasca, aia cu fruntea si scrisu’, na ca acu’ stilisticeste vorbind bat campii.

    Nu stiu cum sta treaba, am avut si io fo doua, trei d’astea in viata si m-au lasat pe ganduri.

  2. 2
    vvritz says:

    ce mă binedispui cu poveştile tale! n-am fost în stare să calculez cu câţi ani eşti mai mare ca mine (mi-au ieşit rezultate diferite), aşa că te tutuiesc. io te cred, că mi se întâmplă din top din astea. majoritatea sunt distractive.
    mai scrie. una pe zi, că şi aşa nu mai am cărţi pe română.

  3. 3
    Dan Selaru says:

    O parea distractiv ce zice don doctor da’ nu-i chiar asa, ca ne bate viata-n cap cu ateismul asta global care ne da la gioale, cat de credinciosi ne-om declara.

    48 e varsta distinsului cetatean, te las cu scaderea.

  4. 4
    DanielleS says:

    sunt atatea mistere in lumea asta…deja-vu, premonitii, telekinezie si enorm de multe altele pentru a le enumera aici.
    ca intotdeauna v-am citit cu placere.

  5. 5
    d says:

    mon ami, da’ cum te-ndoiesti ca nu citim si noi bhagavada? acu vad ca-i scriem altfel denumirea, da’ sigur tot aia e.

    exista omi care asa-si petrec viata. anticipand, stiind, simtind, samd. si nu e boring, pt ca omul e atat de toma necredinciosul incat poa sa se puna de-a curmezisul de N ori, sa zica "acu nu se poate sa fie tot asa" si se mai da cu capul de un perete, desi stia ca nu aia tre sa incerce. oh well.

    de fapt vroiam sa spun ca eu te-as fi crezut si fara sa juri. :)

  6. 6
    d says:

    chiar aparea prin multe locuri scrisa asa :)) deci eu n-am venit cu intentii de pus la coltz, sa stii.

    pai aia e, daca n-ai mai fi sceptic! nici la tine, nici la altul si mai ales la univers, cum zic io. sa vezi cate <<dinalea>> s-ar intampla, de nu ti-ar ajunge tot weblogul sa povestesti. nu ca ai mai vrea sa povestesti apoi, dar nah :))

    am citit mai devreme insemnarea de la metrou, nush cum imi scapase. merg la somn zambind, merci. apoi mai mi-a dat prin cap vorba aia cu democratia, care pune geniul cu idiotul la masa. asa si pe bloguri, doctorii cu panterele, de ex.
    mai bine nu comentam nimic! gata, noapte buna, respect

  7. 7
    Oceania says:

    Mda, exista si lucruri din astea pe care nu ni le putem explica si pe care majoritatea le ignora. Dar cei care sunt atenti in viata stiu ca ele exista. Mi-e mi se intampla intr-o vreme, prin anii 90, sa am diverse nedumeriri care ma rodeau un timp si carora le gaseam rezolvarea in cate o carte pe care o cumparam de prin librarii. Adica imi rezolvam dilemele efectiv citind cartea care trebuie fara sa mi-o recomande careva.

  8. 8
    andreea says:

    Iti ador povestile! Cam off topic, rugaminte:ia-ma si pe mine pe munte cand mai pleci!

  9. 9

    @ oceania : cred că ne cam abrutizăm, pentru că toate păţaniile astea pe care ni le povestim, au mai fost spuse. vreau să spun că noi nu facem altceva decât să reinventăm apa caldă din cauză că am prins viteză prea mare.

    @ andreea : păi, când om mai pune de-un mers pă munte, dăm şfară în ţară. numai că, tre’ să fii atentă: pă unde mergem noi nu prea e apă, e frig, tre’ multe veştminte de schimb. mack the knife şi cu midori (cred!) cred că ştiu să-ţi mai spună şi iele ce şi cum… :)

  10. 10
    andreea says:

    Nu ma sperii, sunt bataioasa si indur in tacere. Sunt cocheta, da la nevoie, m-am spalat pe dinti in Timis si am dormit cu sacul afara sub cerul liber. E drept ca dormeam infasurata in sacul de dormit si flancata de doi baieti, sanu imi fie frig, al treilea s-a pus de-a curmezisul, la capul nostru, sa nu imi fie curent…da astea sunt detalii, important e ca nu-s mimoza. Cu caratul bagajului greu am o problema, dar mereu se gaseste o solutie-un tractor, un camion, vreun muntean care sufera cand ma vede cu rucsacul..De norocul meu chior beneficiaza, de regula, toata gasca care e cu mine.

  11. 11

    @inah : da’ despre şefu’ ăla al tău nu ţi-a zis prietena ta nimic? (măh, o fă sughiţat el dă ieri până azi?).
    eh, nici io nu cred, da’ vreau să cred căci mi s-ar mai potoli din frământări.

    @andreea : OK! S-a marcat, mai ales dacă aduci noroc! :)

  12. 12
    Oana says:

    Multe ai spus aici. Voiam neaparat sa-ti spun ca eu in 81 abia ma nasteam. Incep sa ma simt cam mica pe pamantul asta. Cum aflu si eu de un om destept, are vreo 21 de ani in fata mea.
    Cat despre vise, eu tot visez ca zbor. Daca, dracu’, imi iau zborul cu adevarat? Nu de alta, dar cred ca ar trebui sa imi iau si laptopul ca sa va spun asta sau, cel mai sigur, sa sun la Pro Tv.
    Ok, ok, acum glumesc, dar mi s-a intamplat una tare prin ultimul an de liceu. Aveam o pisica. Ma rog, si acum am, nu tot pe aia, ca s-o dus. Si am adormit, cu motanul pe pieptul meu, asa dormea el,ca Bula. Si, la un moment dat, m-am ridicat, am deschis usa camerei si am iesit pe hol. Moment in care pisica a urlat ca toti dracii. M-am trezit cumplit de speriata si cu o durere in piept de parca atunci imi intrase ceva acolo. Dar a fost atat de real si atat de frica mi-a fost ca am plecat de acasa pana a venit mama.

  13. 13
    puck says:

    unde s-o fi dus pietricica aia totusi?

    mi-ai dat batai de inima aci la cafea cand deschisai readerul.

    chestii de genul asta mi s-au intamplat cam dintotdeauna, unele creepy de tot, pana am ajuns sa zic eu stop (si sa regret pe urma). una din cele mai haioase si inofensive e aia cand zic ca as vrea sa ascult un cantecel si winampul se executa rapid.

    revenind la insemnarea mea, cartea am terminat-o, raspunsul l-am primit, dar nu prea imi convine ca e tare dramatic, in schimb in ultimele pagini am dat de numele firmei la care lucra tipul (de-l caut eu), nume pe care nu reuseam sa mi-l amintesc neam.

  14. 14

    Te cred. Şi eu am trecut prin chestii asemănătoare.

  15. 15

    @ oana : zborul în vis! de mult nu l-am mai avut, fir-ar să fie! erau cele mai teribile vise!
    las’ că-i mai bine să ai cu 21 de ani mai puţin decât 48! pe de altă parte, valoarea nu aşteaptă numărul anilor, nah, că mă dau rotund cu citate traduse, acum! :)

  16. 16
    lollitta says:

    :) ai grija ce-ti doresti, nu? cam asa se intampla. a mele is mai personale si fara extraterestri, da tot in aceeasi directie.

  17. 17

    @ d… : sper ca ai dormit frumos.

    @ puck : creepy, da’ tu ai si un nick care te predestineaza, cumva… Puck si Morrigan la Fay, din gashca cea batrana a lui Arthur, pe langa Merlin, p’acolo…

    @ alex petria : o chestie "asemanatoare" ar fi sa-i scriem o scrisoare deschisa lu estonianca aia cea prea desteapta.

    @ lolitta : pot sa fie oricat de simple, dar sunt semn ca… sunt semn ca logica nu e suficienta. si asta ma bucura.

  18. 18
    Frobenius says:

    Domnu’ doctor, lacul din poza, cel cu insula, e Taul Tapului. Pe-acolo pui cortul cam pe-o dunga daca vrei sa nu te-mpunga si nici sa pleci cu el la vale. Da’ n-are-a face, zau! Eu multumescu-ti pentru timpul petrecut.

  19. 19

    Măi Frobenius, tot ce se poate! Pozele făcute acum 27 de ani au rămas cine ştie pe unde, că pe vremea aia aveam o fixă, să nu prea apar prin poze. Oricum, din tot cea am gugălit pă imăgis, ăsta semăna cel mai mult cu lacul Viorica (sau, să fi fost Lia? -- sincer, ASTA nu-mi mai amintesc aşa de bine!). Realitatea e că ieram aşa de obosiţi când am ajuns la lacuri, că am pus corturile (mamă, şi ce mai ploua într-unul dintre ele!) la coada primului lac mai serios peste care am dat, venind dinspre cabana Buta.
    Iar de-atunci, cu păcat şi ruşine recunosc, pân Retezat n-am mai ajuns…

  20. 20
    Inah says:

    interesaaaaaaaaaant.
    eu am o prietena care ma mai suna din cand in cand si-mi mai spune cam ce urmeaza sa mi se intample. ea n-are nici o aplecare spre kestii de genul asta. nu crede in omuleti verzi si spiridusi cu pantaloni oranj
    doar viseaza.
    e artist plastic, cam atee….nu pricepe de ce viseaza kestii de genul asta….dar n-are ce face.
    cu vreo 2 saptamani inainte sa-l nasc pe Pufu…mi-a dat amica un telefon si mi-a zis, nitel contrariata :"auzi, tanti…am visat ast’noapte ca o sa nasti pe 18".
    evident, io ascult tot ce-mi spune fata(ca ne cunoastem de fro 25 de ani si vad ca "stie meserie"…o viziteaza spiridusi seriosi si bine informati), mi-am sunat doftoru…si i-am comunicat scurt:"conashule…io nasc pe 18"
    ala nedumerit si calm "spune cine?"
    io, la fel de sigura pe mine "spune Simona, prietena mea".
    nu reproduc raspunsul lu dom’doctor Nicu….:))
    evident ca Pufu s-a nascut pe 18…
    deci, se intampla…se intampla.

  21. 21
    Frobenius says:

    Primul lac "mai serios", cum urci din poiana Pelegii (Gura Bucurei), este Lia. Cel din poza se afla dincolo de Papusa, ceva mai spre est. Oricum, poza este ochioasa. Si e din Retezat (pacat si rusine!)

  22. 22
    Turambar says:

    Eu cred ca acel halou galben mischatoriu se datora senzatiilor fiziologice modificate, mai ales contextului feminin neactualizat, nebabardizat si nepratrunsizat. Si atunci, toti din jurul tau au fost coplesiti de valurile tale mentale generate de eroticitatea neimplinita si au vazut pe cer orgasmul ala care trebuia sa se intample cu o seara inainte si n’a fost sa fie. Proiectzie mitopoietica cu radacini in energiile sensibile din primul nod energetic, ala de supt buric, cum ar zice Rene Gerard si Vasile Lovinescu.

    Auzi tu, masaj in Retezat, la Taul (care tau o fi ala din poza. Ascuns? Aninat?), fara finalizare. Parca atzi fi inventat cabinetul de masaj erotic doozeci de ani avant la lettre.

    Ah, ou sont les dieux d’antan. Et les nanas d’antan, bien sur.

    :)

  23. 23

    les nanas, mon cher, ah CES nanas!
    era la lacu’ Viorica.

  24. 24

    înseamnă că Lia a fost lacul unde am mas vreo patru-cinci zile… mulţam fain şi… mare păcat şi mare ruşine!
    din păcate, încă v’o nişte ani de-acu’ încolo, tot n-o să avem cum să ajungem în Retezat, că e Haralambina prea mică pentru escapade din astea, adevărate. da’ zău dacă mi-a mai tras-o v’un munte, altul de cât Retezatul, aşa de tare peste ochi! mai ales noaptea, pe lună plină, pe malul lacului, pfui, cât de frumos era! acu’, că mi-am resetat amintirile pe partea de munte a poveştii, îmi amintesc cum lumina lunii era într-atât de puternică încât, dacă ne uitam cu atenţie unii în ochii celorlalţi, puteam chiar să ne ghicim culoarea ochilor… şi mai era liniştea aia alpină, specială, liniştea aia care AŞTEAPTĂ CEVA, o ştii tu, că am văzut pe blogul tău că ştii…
    pe munte se întâmplă mereu chestii din astea, nefăcute, de neînţeles pentru cei care ajung mai rar pe… sus. mda. hai că m-ai făcut să zâmbesc cu amărăciune. ce bine era, chiar şi acum 8 ani, când încă mă mai angajam la chestii gen: urcat-pe-valea-morarului-la-omu-noaptea, în decembrie, pe zăpadă şi gheaţă.
    ooooffff! şi acum… mă inervez în spitalul lor, plin de derbedei obezi, hoţi, şi făr-de-cuvânt, inşi pe care nu i-ai lua cu tine la munte nici să te plătească, ca să nu le vezi fiţele şi felul în care strâmbă din nas…
    scuze că m-am ambalat şi mersi că mi-ai reamintit!

  25. 25
    Inah says:

    dom’doctor…din pacate, n-a zis.
    ca ma orientam mai bine…la o adica.
    ca am incredere in ea, ce naiba..:))

  26. 26

    @ dan selaru : eu VREAU să cred chestii dân astea, da’ parcă mereu mă reţine ceva…
    @ vvritz : mă căznesc şi când e să scriu una la trei -- patru zile, şi tot nu-mi ies bune toate! una pă zi, nu pot! :)
    @ danielle : bine-ar fi ca din toate cate sunt sa-nteleg macar umpic!
    @ did : nah! c-am băgat un flaps la taste! Acu’, nu mai corectez, ca să fie rotund cu comentu’ tău!
    de jurat, m-am jurat pen’ că dacă citeam la altu’ aş fi fost sceptic, ce să fac! nu mă cred nici pă mine, cu chestii d’astea, pen’ că altminteri, tot inventez la poveşti! mă rog, când inventez aici, dau şi io un mic anunţ la început…

  27. 27
    Turambar says:

    Cairn’urile astea balcanico-muntoase, numite mai putzin pretentzios de catre urmashii dacilor si tatarilor "momai", se gasesc fie in puncte semnificative / de belvedere, fie pentru a indica trasee nemarcate, sa nu te pierzi dracului de tot prin peisaj.

    Si mie mi s-a parut ca e un tau. De’aia am si zis. Si gresesc eu, sau acesta din poza e in rezervatzie? Caz in care chiar nu ai cum sa fi pus cortul langa el, ca vin marmotele si the mountain rangers sa-ti taie amenda shi sa te alerge :)

  28. 28

    @turambar : am dezbătut aspectul cu lacul cu frobenius, dă pă la comentu’ 22 pân’ la 25. e Tau, aşa e. lacul unde am pacrat io cortu’ se cheamă lacul Lia, am descoperit (cam tardiv!) :)

  29. 29
    Vio says:

    Of,ce ti-e si cu subconstientul asta, sau o fi inconstientul colectiv al lui Jung, cum se manifesta el in cel mai nebanuit mod, si-mi baga numele in lacuri pe care nici in vis nu le-am vazut… Atentie cu paranormalele si premonitiile astea, ca-ti joaca feste cand ti-e lumea mai draga, cand ajungi sa crezi ca cineva sau ceva chiar vrea sa-ti faca un pustiu de bine si sa-ti dea semne (felicitari cu muzica ce incep sa cante EXACT de ziua celui ce s-a dus dintre noi in vara trecuta, pietre puse dupa Feng Shui sa am noroc la bani si care dispar in mod misterios, etc) dau vise si semne fara cap si coada,dar cu muuuulte, muuulte necazuri daca le crezi si actionezi in consecinta.

  30. 30
    Vio says:

    Nu stiam casi la noi exista cairn-uri (piramida aia de pietre) ca in parcurile naturale din Utah. Deh, la munte am fost mai mult iarna, ca asa s-a intamplat, si n-am amintiri prea placute

  31. 31
    Lulutza says:

    Măi, măi, ce coincidenţă! Chiar ieri, pe la prînzişor, am cules şapte pietre, mai ciudate şi precis norocoase, din faţă de la Teatrul Naţional… Pentru că săptămîna asta mi-am ales vinerea drept duminică… Dacă vreau, pot! :)

    Altfel, lucrurile inexplicabile sînt sarea si rozmarinul vieţii mele. Dar pe Ararat tot o sa mă încumet cîndva! :(

  32. 32

    lulutza… nu stiu ce sa mai zic… mai bine sa lasam sa fie misterios, nu?

  33. 33
    tapirul says:

    bai frate, să’m sară okii din cap dacă nu am păţit şi io iegzact aceeaşi chestie cu cercu şi noru şi lumina şi umbra. Şi dacă nu m-a găsit Roza de tot, TOT pe vârful Peleaga. Că-mi amintesc că coboram după aia la Bucura la cort şi făceam ca babuinii de s-au speriat unii care urcau, s-au oprit vreo cinci minute, şapte,până ne-au auzit râzând. Iote o sa ma duc sa scotocesc printre poze, deşi nu cred ca am apucat să facem nici noi.
    Ce kestie.

  34. 34
    Lulutza says:

    Hăhăhă! Normal, dacă-i misterios, să rămînă misterios! Pînă la următorul halou pe alt nor. Cred că aşa se numeste fenomenul meteo cu pricina, foarte impresionant cînd îl vezi cu ochii proprii, dar, probabil, destul de banal, de vreme ce l-am văzut şi eu de cîteva ori. Ce-i drept, mai mult din avion… Aşa că nu prea aveam motive de amuzament…

    După cît am rîs pînă acum la mai toate subiectele de pe blogul ăsta, îi dau premiul I pentru umor de cea mai buna calitate. Aştept cu interes următorul "episod"! :)

  35. 35

    nu, nu cu tine am fost la Peleaga… :). eh, pe munte se intampla tot soiul de chestii…

  36. 36

    cum te cheama, tapirule? om fi fost impreuna pe acolo, dracu’ stie… :)

  37. 37

    nah, ca acu’ m-a cam luat cu frig, tot gandindu-ma la similitudinile aproape perfecte…

  38. 38
    tapirul says:

    pre numele meu Cristi(an) Dogaru, da’ toti ma stiau de Tapirul.
    Pe varful Peleaga am o poza sigur cand faceam pe jesus christ pe cruce.
    Am mai patit una -- desi asta nu e paranormala da’, vorba bancului, orisicat, in Fagaras la lacul Avrig, m-am suit pe creasta cum-s-o-mai-chema. In vale la lac era o ceata de nu vedeai la 1.2 metri (la coborare era sa calc fix in lac, nu mai spun ca recusem pe langa cort si m-as fi dus vesel la vale), iar in valea ailalta era senin sticla. Nu’s cum sa explic, ceata o vedeam cum zbura in sus din vale de la lac si fix deasupra mea era destramata. In fata aveam un perete de ceata, in spate valea plina de soare.

  39. 39
    tapirul says:

    iote chiar ma duc la poze acu’. care ai un scaner?

  40. 40
    Jidanu' says:

    Las ca ar prinde bine si una pe zi… Ca sa citez din Bhagavad-Gita XVIII, 60: "Esti legat de fapta nascuta din firea ta, o fiu al lui Kunti; ceea ce […] nu doresti sa faptuiesti, vei faptui silit".
    Daca avem chef si fumul nu e dens… linga foc, peste o saptamina… mai vorbim si d’astea.

  41. 41

Leave a Reply


+ 7 = fourteen

Subscribe without commenting