N-A FOST GIUVAER MAI VECHI ÎN PATALIPUTRA – foileton – 0.4

 

 
Beguma Chowdhury Akter – păstrătoarea giuvaerului din Pataliputra
 
- Porunceşte-le să nu mă mai lovească, răcni Beguma, zvârcolindu-se pe podea. Te implor, mărite mandarin, te implor!
Mercenarii de Zhong Huo încetară cu loviturile, dar Bodhidarma rămase neclintit – părea să privească la bătrână, dar înţeleseră cu toţii că gândurile-i vagabondau cine ştie pe unde. Poate că trăgea cu urechea la ciripitul păsărilor – se auzea foarte bine de acum, că bătrâna încetase cu urletele.
 
Generalul Bodhidarma – se spune că el este cel care a inventat ceremonia ceaiului, aşa cum o ştim astăzi
 
- Eliberarea de suferinţă, începu Bodhidarma, e mai complicată decât îţi imaginezi tu, Begumo… Nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea dacă n-ai fi avut… anumite dorinţe.
- Hm, îşi drese glasul Ildirim. Se ridică din colţul său şi, apropiindu-se de Bodhidarma, zâmbi afabil. După controversa noastră de-aseară despre bunătate, când am comparat Canonul Pali şi Coranul, n-aş fi crezut că eşti în stare să porunceşti asemenea… hai să le zic cazne.
 
Ildirim-Fulgerul – marele vizir
 
Bodhidarma ridică din umeri. Între timp, călăul îşi făcea de lucru, frecând biciul din vână de bou cu o mână de urzici. Văzându-l, Beguma izbucni iarăşi:
- Despre ce dorinţe vorbeşti, mărite mandarin? E un păcat într-atât de mare să-mi doresc să nu mai fiu bătută? Sunt bătrână, iar nepoţeii mei…
- Ştii bine că nu la bătaie mă refeream când am amintit de dorinţele tale… hm, speciale. Dar, pentru că ai deschis vorba despre nepoţi, începu Bodhidarma, după care privi scurt la călău. Acesta se apucă să rotească biciul deasupra capului, pregătindu-se să-i lovească pe copii.
Dar Beguma:
- Nuuuu, mărite mandarin! Dacă ne laşi în pace, tu şi stăpânul tău aţi putea să ajungeţi cei mai învăţaţi oameni de pe faţa pământului! Îţi jur! Numai, nu-i lovi şi p’ăştia mici!
- Nici să nu te gândeşti! – se înfoie şi Ildirim în caftanul său, privind la Bodhidarma cu ochi sclipitori. Să nu loveşti copiii, Bodhidarma!
 
Qu’ran – volumul lui Ildirim, tipărit la Konya de Mevlevi
 
- Potoleşte-te, alteţă, cum o să-i lovesc, îi strecură Bodhidarma la ureche.
Călăul încă îşi învârtea biciul deasupra capului, iar copii prinseră să răcnească, vârându-se unul în altul. Bodhidarma făcu un semn scurt spre călău, iar acesta îşi abătu lovitura la mai puţin de un deget de creştetul nepotului cel mic al Begumei.
Bătrâna şi cei doi băieţi strigară ca din gură de şarpe. Mercenarii râseră, iar Bodhidarma îşi apropie faţa de Beguma, zâmbindu-i hieratic.
- Am început să-mi cam simt anii, îi zise. Din cauza asta sunt mai milos.
- Oh, îţi mulţumesc, mărite mandarin! – gâfâi ea, privindu-l în ochi.
- Parcă spuneai ceva despre cum ne-ai putea ajuta să ajungem mari învăţaţi. Ah, şi nu uita, Begumo: eu nu sunt mandarin.
- Îţi mulţumesc, stăpâne! Din adâncul sufletului îţi mulţumesc!
- Nu sunt nici stăpân, zise Bodhidarma, apropiindu-se şi mai mult de chipul bătrânei. Îi simţi duhoarea de transpiraţie. Îi văzu ochii holbaţi. Teama! – reluă el. Teama este o cale bătută de mii de ani de înţelepţi. Am bătut-o şi eu, dar parcă tot aş mai avea nevoie de puţină înţelepciune. Oh, ştiu… păcat că nu sunt într-atât de bătrân încât să nu mai doresc nimic, încheie Bodhidarma, zâmbind subtil.
 
Tipitaka – documentele din Canonul Pali deşinute de generalul Bodhidarma
 
Bătrâna înghiţi în sec. Copiii se opriseră din urlat, dar prinseră să scâncească, ţinându-se strâns în braţe. Nu conteniră nici când Beguma îi strânse pe amândoi la pieptu-i scofâlcit. De afară se auzi trilul unei ciocârlii. Aerul din încăpere era stătut. Oh, cât de departe era Shaolin, cu văile sale pline de verdeaţă şi cu liniştea ce îl acoperea ca un giulgiu gros şi răcoros!
 
Munţii Songchuan deasupra templului Shaolin
 
Of, lumea era greşită – ceva era greşit în lumea asta, iar Bodhidarma nu ştia ce anume. Deîndată ce începeai să te mişti prin ea, să stai de vorbă cu unul şi cu altul, să întâlneşti oameni din ce în ce mai mulţi, să umbli prin cancelarii imperiale şi prin bordeie, să călătoreşti prin târguri sau pe mări nemaivăzute – deîndată ce te cufundai în lume, aşadar, se pornea ea să te ducă încoace şi încolo, complota ea să-ţi vâre în suflet putregaiul dorinţelor, îţi cerea ea, cu vorbe nespuse, să mănânci şi să bei, să aduni veşminte, să faci planuri şi să complotezi la rândul tău – să devii complicele ei, amestecat cu ea, cu scurgerea ei fără dă ţel…
Oh, cât de departe eşti, Shaolin!
 
La poalele Songchuanului
 
- Rămăsesem la înţelepciunea pe care ne-o poţi oferi, reluă Bodhidarma. Mie şi stăpânului meu.
Beguma dădu din cap, înfrântă, iar Bodhidarma continuă:
- Ce ciudat! Până şi cel mai mare secret ajunge să fie vândut cu uşurinţă, când vine vorba de ceva într-atât de precar: durerea unor copii. Ce părere ai, Ildirim?
- Mărite general, începu vizirul, vreau doar să-ţi spun că atunci când noi, musulmanii, punem pe cineva la cazne, preferăm să-l lăsăm singur cu călăul.
- De ce nu ieşi atunci, alteţă?
- Doar n-o să-i arăt unui necredincios că sunt mai slab decât el.
- Ah, în locul tău, aş fi ieşit, zise Bodhidarma, după care se întoarse către Beguma. Ei, cum rămâne cu înţelepciunea aia pe care ai fi dispusă să ne-o faci cadou?
Bătrâna îşi ţuguie buzele. Nelăsându-l pe Bodhidarma din ochi, se târî precum un câine îngrozit până în capătul încăperii, de unde scoase o taşcă de sub o bârnă putrezită.
- Copilul tău ar putea să fie şi el un secret, preamilostivule, zise ea, strângând la piept taşca.
- Ah, nu te înţeleg  deloc, dar parcă aş simţi că acum, dacă tot nu mai ai ce pierde, mă înfrunţi! – surâse Bodhidarma. Numai că, degeaba mă înfrunţi pe mine. Eu n-o să beneficiez niciodată de uzufructul faptelor mele. Sunt doar o pârghie care ajută la împlinirea lucrurilor ce trebuie împlinite. Giuvaerul, Begumo!
Bătrâna îi întinse taşca. Bodhidarma nu lăsă să i se vadă mirarea când apucă taşca şi văzu cât era de grea. Se trase la lumină şi privi înăuntru.
Ah, nu era un singur giuvaer! Erau, le numără el scotocindu-le repede, erau 21! Unul dintre ele, ce-i drept, era mai mare decât toate celelalte, iar Bodhidarma îl scoase afară.
- Chou! – zise el, deodată. Străjile sunt la post, nu-i aşa?
- Sunt precum şobolanii cei mai bătrâni, generale: au împânzit toate casele, curţile, beciurile şi uliţele de jur-împrejur.
Bodhidarma ridică giuvaerul în lumină. Ildirim se dădu lângă el şi prinseră amândoi să se zgâiască la obiectul acela nemaipomenit de ciudat. Aducea cu un flacon din cele folosite încă de pe vremea lui Hua Tuo pentru amorţirea celor duşi la cuţit, numai că era cu totul şi cu totul transparent. Era rece ca gheaţa, era lung de o palmă şi gros de două degete, iar în interiorul său se afla un lichid aproape negru, precum cerneala de fond a inscripţiilor lui Li Si. Iar în cerneală, plutea o cochilie cafenie cu pete argintii, cam cât o unghie de mare.
 
Cel mai vechi giuvaer din Pataliputra
 
Bodhidarma apropie giuvaerul de ochi. Ciudat! Reuşea să zărească tufişurile dese din curtea vecină, deşi privea prin cerneala aceea neagră şi prin cochilie… Apoi, îşi dădu seama că mărunta cochilie pulsa discret, lansând jeturi minuscule de pulbere roşiatică, ce se răspândeau în cerneală.
- E vie? – întrebă Ildirim în şoaptă.
- Aşa se spune, răspunse Bodhidarma, la fel de încet. Begumo! Eşti sigură că acesta e cel mai vechi giuvaer din Pataliputra?
Beguma făcu semn că da.
- Iar astea? – se interesă Bodhidarma, ridicând un pumn din celelalte obiecte, care semănau cu giuvaerul, numai că erau mai mici, iar în fiecare dintre ele plutea câte o sămânţă translucidă în locul cochiliei.
Beguma nu răspunse. Se uită de la Bodhidarma la Ildirim, după care zise:
- La întrebarea asta n-aş putea să-ţi răspund decât în prezenţa stăpânului tău, căci altminteri o să mă gândesc că-ţi doreşti pentru tine toată înţelepciunea.
- Wang? – rosti Bodhidarma, cu un glas oarecum întrebător, iar biciul călăului se abătu asupra bătrânei, făcând-o să tresalte şi să răcnească ascuţit. Bodhidarma îl văzu cu coada ochiului pe Ildirim cum înghite în sec, privind la bătrână cu ochi lucioşi – hm, oare chiar îi făcea silă toată povestea asta? 
- Prin urmare, reluă Bodhidarma, ce e cu giuvaerurile celelalte?
- Giuvaerul cel mare e lipsit de mare parte din puterea sa dacă nu e folosit împreună cu celelalte.
- Puterea, da. Puterea celui mai vechi giuvaer din Pataliputra… Bodhidarma lăsă giuvaerul să cadă la loc în taşca de piele, explicându-i lui Ildirim: Înţelepciunea din giuvaer îi este putere, mărite vizir. Şi cum aş putea să intru în posesia acestei înţelepciuni? – o mai întrebă el pe Beguma, făcându-i lui Wang un semn foarte scurt.
- Fiind vorba despre un giuvaer, începu Beguma, e suficient să-l porţi.
Bodhidarma pufni în râs.
- Păi tu, zise el, îl porţi de când ai deschis ochii pe lumea asta şi, cu toate astea, nu prea te văd înţeleaptă.
- Dacă nu-s aşa de înţeleaptă, de ce mă tot întrebi ce trebuie să faci?
- Numai ca să te citesc mai bine, Begumo, scrâşni Bodhidarma, nerăbdător. Tu chiar crezi că am părăsit pacea din Shaolin, ca s-o iau pe Drumul Mătăsii de la cap la coadă, de la Wuwei la Dunhuang, de la Kashgar la Samarkand, şi de la Samarkand până aici, cu puhoaie de soldaţi după mine, ca să mă bat cu trei armate şi să zac într-un oraş plin de ciumaţi, fără să ştiu ce caut, Begumo?
 
Drumul mătăsii
 
- Inş’Allah, se prefăcu Ildirim siderat. Şi eu care-mi imaginam că ţechinii noştri au fost cei care te-au adus aici!
Bodhidarma nu-l băgă în seamă pe vizir şi-i porunci comandantului gărzii sale:
- Chou! Dă-mi pumnalul tău! Mai repede!
Îşi desfăcu tunica de mătase portocalie şi, deodată propti vârful pumnalului în pielea de pe piept, gata s-o cresteze. Surâse, însă, şi se apropie de Beguma:
- Ştiu că trebuie să-mi crestez pielea, ştiu că trebuie să-mi vâr cochilia aia sub piele şi mai ştiu că trebuie să cos apoi pielea cu fire din maţ de capră, pentru că giuvaerul ăsta se poartă sub piele, nu deasupra! Ştiu că din clipa aceea voi fi doi, şi nu unul, deşi Bodhidarma numai unul nu e, căci unul ca mine aproape că s-a dizolvat în tathagatha-garbha
- Hm, pufni Beguma, şi dacă ai ajuns deja acolo unde spui că eşti, ce nevoie mai ai de giuvaerul ce mi-a fost lăsat în păstrare?
Bodhidarma fu gata-gata să-i răspundă, dar se abţinu în ultima clipă. Cum era să-i spună de faţă cu toţi, că nici Buddha însuşi nu vorbise vreodată de lumea cea nouă pe care începeai s-o zăreşti din clipa în care purtai în tine giuvaerul din Pataliputra – nici chiar Buddha nu povestise despre mintea aceea perfectă pe care ajungeai s-o găzduieşti deîndată ce coseai giuvaerul sub piele – mintea unui om care nu uitase nimic, de la primul început, de când se tot reîncarnase, din nou şi din nou, amintindu-şi toate vieţile anterioare, ca într-un samaddhi perfect adus la viaţă de acel simplu giuvaer…
 
Budha Sakyamuni Siddharta Gautama
 
Şi dacă omul pe care îl găzduiai era chiar Buddha? – avu Bodhidarma deodată, o inspiraţie care îl făcu să se clatine. Dacă giuvaerul ţi-l întrupa pe însuşi Iluminatul în carnea ta, mintea lui perfectă invadându-te treptat, precum o febră plăcută, sau precum o saţietate liniştitoare, ce te punea la adăpost de război, de foame, de sete şi de tot ce mai putea să te prindă în mreje?
- Ştii, măcar, cine e omul pe care am să-l găzduiesc dacă mă hotărăsc să port eu giuvaerul? – întrebă Bodhidarma, făcându-l pe Ildirim să caşte ochii.
- Păi, cred că de hotărât, te-ai hotărât deja, că altfel nu mai băteai atâta drum de la Shaolin până aici, rosti Beguma, dar când zări licărirea din ochii lui Bodhidarma, se grăbi să răspundă: Nu ştiu cine e! Eu doar am grijă de giuvaer! Ştiu doar că cine-l poartă îşi aminteşte de…
Bodhidarma îşi pierdu cumpătul şi o izbi cu piciorul.
- Nu-mi spune ce o să-mi amintesc, pentru că ştiu prea bine ce caut! O să fiu singurul care, îi suflă el cu vorbe pali, în şoapte polifonice, o să fiu singurul care o să-şi amintească de lumea cealaltă, lumea din care vine oaspetele meu, Begumo! Bodhidarma ştie prea bine ce caută!
Beguma se cutremură. Nu mai auzise şoaptele polifonice din copilărie, de când fusese sus, la mănăstirea Rongbuk, ca să primească toate cheile giuvaerului.
 
Mănăstirea Rongbuk, Tibet (Põ Rangzen!)
 
- Blestemat să fii! – îi şuieră ea, cu aceleaşi şoapte ce-i făcură pe mercenari să se cutremure, privind cu ochi holbaţi la generalul lor şi la pricăjita aia de femeie care-l înfrunta.
- Wang! Ia vezi, ştiu copiii ăştia să strige precum bunica lor? – porunci Bodhidarma, dar Beguma se azvârli asupra nepoţilor, acoperindu-i cu trupul ei şi răcnind ca din gură de şarpe, slobozind strigătul acela vechi pe care-l învăţase tot la Rongbuk.
Mercenarii se clătinară. Ildirim îl apucă pe Wang de braţ.
- Lasă-l să facă ce trebuie, mărite vizir, scrâşni Bodhidarma dar, în clipa aceea, de pe uliţă se ridică o hărmălaie nemaipomenită – tropote de copite, urlete de luptă şi salve năprasnice de culevrine mari şi mici se acoperiră unele pe altele, într-un crescendo aiuritor.
Chou luă cea mai mare parte din oameni şi se repezi pe scările ce duceau la parter, în timp ce garda lui Bodhidarma se strânse în jurul lui. Ildirim îşi scoase iataganul şi se propti cu spatele de un perete, dar nu-şi putea lua ochii de la băieţii care prinseseră din nou să plângă, chemând-o în ajutor pe Beguma.
- Să spintec muierea? – îl întrebă Wang pe Bodhidarma.
- Las-o, că mai e nevoie de ea!
Strigătele se auzeau din ce în ce mai puternic. Mirosul de pulbere năpădise încăperea, iar chiotele şi focurile de armă se apropiau din ce în ce.
- Fii pregătit, Sung, dacă trebuie s-o ştergem, zise Bodhidarma. Cu alteţa sa şi cu Beguma cu tot!
Numitul Sung se repezi în spatele încăperii şi trase de acolo lada cu zmee,
 
Zmee propulsate de culevrine
 
 
pusă la loc sigur încă de când intraseră. O desfăcu şi se apucă să monteze, grăbit, pânzele subţiri de mătase pe lujerii fini de bambus pe care îi înfigea unul în altul. Scoase apoi nişte culevrine subţiri şi prelungi şi le umplu cu pulbere până la refuz, după care aruncă un ochi îndărătul casei.
- Avem cale liberă în spate, la nevoie, îl anunţă Sung pe Bodhidarma.
- Nici nu mă aşteptam la altceva din partea voastră, spuse generalul, după care se uită la Ildirim: Dacă blestemaţii ăia de jos ne dovedesc, vă promit că scăpăm noi de aici, alteţă.
Ildirim făcu un gest de nerăbdare – trecuse multă vreme de când nu mai auzise săbiile izbindu-se prin preajmă şi simţea cum îi clocoteşte sângele.
Dar, nu a fost nevoie nici să se bată şi cu atât mai puţin să fugă. După o vreme, chiotele se răriră, apoi se ridicară tot mai multe răcnete de moarte, pentru ca în final zgomotele să se stingă de tot. Dintr-o curte îndepărtată se auzi o mierlă. Nu trecu mult şi Chou urcă scările în fugă.
- Avem prinşi, generale! Nişte mongoli şi nişte barbari din ăştia de pe aici, dar de toate felurile. Au şi o femeie cu ei.
 
Mongoli olhunuţi
 
- O femeie?! Mongoli?! – se miră Bodhidarma. Adu-i aici!
Mercenarii îi îmbrânciră pe prizonieri, înghesuindu-i în încăperea măruntă.
- Cine eşti tu? – îl întrebă Ildirim pe cel ce părea să fie căpetenia mongolilor.
- Sunt Gengis, han al olhunuţilor, se sumeţi mongolul.
Era un bărbat înalt, cu o barbă rară şi lungă. Ochii îi căutau fioros dintr-o parte în alta şi, din când în când, pufnea neputincios.
- Ce cauţi aici, Gengis? Tu nu-ţi asculţi Khaganul? Sultanul Barayat-Cutremur a bătut palma cu Hulagu, împăratul vostru, încă de acum trei luni! Învoiala a fost ca nici un picior de mongol să nu calce în Constantinurbs.
- Dar cine eşti tu, de-mi pui asemenea întrebări?
- Sunt Ildirim, marele vizir al lui Barayat şi bairacter cu nouă tuiuri! Sunt cel ce-ţi ţine viaţa în mână. Răspunde: ce cauţi aici?
Gengis oftă prelung şi privi într-o parte. Privirea sa se încrucişă cu a lui Corto. Scuipă la picioarele lui.
- Venisem după pradă, mare vizir… Suntem de luni de zile aici şi nu ne-am ales decât cu o ciumă, ce era să facem?
- Eşti sigur că nu te-a trimis Hulagu, ca să-ţi bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala?
- Dacă află Hulagu că suntem aici, pe mine mă rupe cu caii, iar pe oamenii mei îi pune la fiert, rosti Gengis, punând capul în pământ.
Bodhidarma puse mâna pe umărul lui Ildirim şi rosti:
- Hm, dacă Hulagu n-o să afle nimic despre voi, nici n-o să aibă motiv să vă supună la asemenea grozăvii… Dar asta nu stabilesc nici eu, şi nici marele vizir, aici de faţă – o să mergem la Barayat-Cutremur, că luminăţia-sa are ultimul cuvânt…. Voi, olhunuţii, nu sunteţi cei care v-aţi luptat cu Neimanii acum patru ani?
- Noi suntem, se miră Gengis, privind cu mai multă luare aminte la Bodhidarma.
- Iar Hulagu nu s-a ridicat din Neimani înainte să devină Khaganul vostru, al tuturor?
Gengis l-a privit în ochi pe Bodhidarma.
- Ascultă, străinule! Dacă e să-l omoare cineva pe Hulagu, atunci acela o să fiu eu. Dar am s-o fac de unul singur şi pentru mine, nu în contul altcuiva, zise el într-un târziu.
Bodhidarma dădu din cap, cum că da, îl pricepea.
- Cum-necum, cu luminăţia-sa, Barayat-Cutremur, tot trebuie să dai ochii.
Lui Bodhidarma i se păru că Gengis ar mai fi vrut să spună ceva, numai că nu scoase o vorbă. În schimb, fură o privire scurtă spre Ildirim.
Oh, mărite Budha, se gândi Bodhidarma. Nu-mi spune că ăştia doi se ştiu!
- Dar voi, ăştilalţi, cine sunteţi? – reluă Bodhidarma, făcând pe nepăsătorul, dar, hotărât în sinea sa să stea cu ochii pe Gengis şi Ildirim. Ce-i cu femeia asta cu voi?
- Oh, eu sunt Corto, înălţimea ta, se înclină Corto, plin de meşteşug, după cum văzuse că e obiceiul la Hanbalikh şi la Brusa,
 
Palatul de vară de la Hanbalikh
 
reuşind să se plece în acelaşi timp atât în faţa lui Bodhidarma, cât şi a lui Ildirim. Iar ei, continuă el, sunt nişte amărâţi de dezertori: trei cruciaţi şi un vareg din garda lui Alexios Anghelos, împăratul de Constantinurbs. Cât despre femeie, ea era în slujba unor negustori briţi care au fost seceraţi de mitralii în casa lor de lângă Hipodrom. Toţi oamenii aceştia m-au plătit ca să-i scot din oraş. Cu asta mă ocup eu: scot oamenii din foc, încheie Corto, zâmbind din colţul gurii.
Bodhidarma îl simţi pe Ildirim că vrea să zică ceva, dar se grăbi să se apropie de Corto şi-i dădu roată.
- De unde veniţi? – întrebă.
- Din Constantinurbs II. De lângă Blachernae.
- Aha… Ai putea să-mi spui, atunci, de ce doreai să-i scoţi pe oamenii ăştia din foc tocmai pe aici, pe unde zidurile sunt cele mai înalte? Pe de altă parte, dacă tot aţi plecat de lângă Blachernae, de ce n-aţi luat-o spre miazănoapte… messer Maltese?
Surâsul lui Corto Maltese îi cuprinse, treptat, toată faţa.
- Văd că mă cunoaşteţi, generale. Nu pot să fiu decât foarte flatat.
- Nu văd de ce ai fi. Eu te întrebasem de ce n-ai ales o cale mai lesnicioasă ca să ieşi din Constantinurbs, dacă tot ai fost plătit să-i salvezi pe oamenii ăştia?
Corto se propti de cel mai apropiat perete şi apoi făcu un lucru nemaivăzut: scoase din buzunar o casetă minusculă, lucioasă, iar din casetă scoase un fel de cilindru cafeniu, prelung, pe care-l vârî în gură înainte să-i aprindă un capăt.
 
Corto, fumând ţigări primite cadou de la Levi Colombia (Melchior Chiorul)
 
Pufăi din cilindrul acela şi un fum aromat se răspândi în încăpere. Apoi, spuse:
- Scuzaţi-mă că vă întreb şi eu: când aţi formulat întrebările, generale, chiar vă imaginaţi că o să vă răspund la vreuna dintre ele?
- Nu, messer Maltese… Am auzit de domnia-voastră şi ştiu bine că sunteţi un mare hm… diplomat.
- Oh, generale… mă flataţi încă o dată! Mai degrabă aş spune că sunt un mare mincinos.
- E totuna, făcu Bodhidarma un semn de lehamite. E totuna, mai ales că iscoadele mele mi-au relatat ceva foarte ciudat: trei inşi au traversat Cornul de Aur la adăpostul întunericului şi, tocmai atunci, aerostatele lui Montgolfier au lansat un atac de diversiune asupra galerelor greceşti. Cei trei inşi, mi-au mai spus iscoadele, s-au întâlnit cu domnia-ta după ce au ajuns cu bine pe malul ăsta. Asta ce ar trebui să însemne?
- Că am o relaţie foarte bună cu mareşalul Montgolfier, ce altceva?
- Iată un lucru demn de ţinut minte. În lipsă de alte idei, o să am cui să cer o răscumpărare pentru dumneata. Încă ceva… Dacă tot aţi ajuns în mâinile mele… Presupun că, aşa cum aţi făcut şi la Hanbalikh acum doi ani, aţi fost extrem de precaut cu… hm… cu acele căi care v-ar putea asigura salvarea dintr-o astfel de situaţie.
Corto desfăcu braţele, într-un gest de neputinţă:
- Înălţimea voastră… După cum singur aţi constatat, am ales un drum cam întortocheat ca să-i scot din oraş pe oamenii ăştia. E posibil să fi fost de conivenţă cu cineva.
- Oh, nici o problemă, rânji Bodhidarma după ce îl surprinse pe Ildirim că începuse să clipească mai des. Dacă nu sunteţi de conivenţă cu o anumită persoană, teribil de influentă, cred că drumul domniei-voastre şi al… hm… prietenilor dumneavoastră va ajunge mult prea curând la… destinaţie, să zicem?
- Tot ce e posibil, generale! În ce mă priveşte, ajung totdeauna acolo unde mi-am propus!
- Până una-alta mergem la tabăra lui Barayat-Cutremur. Luminăţia-sa este persoana specială de care vorbeam mai devreme.
 
***

11 Responses to “N-A FOST GIUVAER MAI VECHI ÎN PATALIPUTRA – foileton – 0.4”

  1. 1

    oh, mai e, fir-ar să fie…

  2. 2
    lollitta says:

    pai si eu a trebuit sa ma uit in urma, ca nu pricepeam inceputul, da m-am lamurit :) tare frumoasa cochilia. da astept mai multe lamuriri, ca domnul doctor e atat de priceput in a doza suspansul incat ma apuc si eu de bombanit cand se termina

  3. 3

    eh, lolitta, ce zici tu e semn că nu mi-a ieşit figura. în mod normal, nu trebuia să te duci înapoi ca să pricepi, numai că foiletonul pe net are umpic alte reguli decât scrisul pe hârtie continuu, fir-ar să fie!
    pe de altă parte, nici nu mă simt în stare să bag fraze de genul: În timpul în care Corto încerca să strige la Gengis, îm casa Begumei se petreceau următoarele bla-bla-bla-, că atunci, sigur aş fi băgat racordul de rememorare a ultimelor paragrafe din episodul precedent.
    lasă că o să găsesc eu niscaiva soluţii. :)
    cât despre lămuriri… o să survină treptat, treptat, încet, încet, că altfel se duce naibii textul! :)

  4. 4
    Rudi Kvala says:

    Poate vii sambata, 8 august, in Chitila si ne povestesti pe indelete despre toate acestea? Portile se deschid dupa ora 15. Ce zici?

  5. 5
    andreea says:

    Eu sunt pe aici, stau cuminte si numa’ bomban cand se termina: si, si? Mai departe ? :-)

  6. 6
    greenfield says:

    cititori fideli, dar tacuti…m-am mai linistit, atunci:))

  7. 7
  8. 8
    greenfield says:

    Si chiar acum cand au aparut giuvaerurile au disparut cititorii fideli?
    Or fi in vacanta, fara wireless…
    M-au speriat ochii femeii de sus, eu cu firu’ epic, mai greu, chiar nu stiam cine e, de ce o bat, pe urma m-am lamurit.

  9. 9
    helpthegrass says:

    Am ajuns din intamplare pe aci. Dar revin cu placere. Si astept noi postari. Spor la scris.
    P.S. Sunt mai tacut, dar un cititor captivat. De mult nu am mai gasit o poveste interesanta, captivanta, scrisa bine.

  10. 10

    @ helpthegrass : mulţam fain de cuvintele bune!

  11. 11
    melissa says:

    Mai vrem! Mai vrem!

Leave a Reply


− two = 3

Subscribe without commenting