Haralambina pe insula misterioasă – later edit cu poze dă la Rabi Selim

Insula – foto de Roberto Quaglia
 
Ca să stabilim o chestie clară: Haralambina e numele de net al fiică-mi! Pă iea o cheamă al’fel, da’ noi o să-i zicem Haralambina – iea a fost de acord cu chestia asta, aşa că, n-am chef dă comenturi conexe temei, right?
Right said Fred.
Acu’ v’o dooşpe zile, stăteam dă vorbă pă insula misterioasă (nu-i chiar aşa dă misterioasă, o să vedeţi) cu un ins dă la TV România Cultural. Insu’ îmi reproşa că am fost un taNpit care făcuse parte dântr-o gaşcă dă taNpiţi – ceea ce nu ierea o noutate. TaNpenia se trăgea dă la faptul că grupul literar cu pricina (n-o să-l numesc acu’) a pierdut nu-ş’ ce ocazii pân anii ’90 şi că ceea ce se experimentează acu’ pân lit. rom. a mai fost experimentat, numa’ că am fost noi proşti că nu ne-am jucat cartea (cărţile) la vremea potrivită ş.a.m.d. Vă daţi seama, discuţia primise un boast tomna’ dă la experimentele literare sau/şi artistice de la NY, chestiile alea legate dă HRP, Cristian Neagoe et comp.
Acu’, nu ie treaba mea să vorbesc despre artă – cel mult, pot să încerc să fac artă, sau ceva p’aproape, dac-oi fi în stare, bien sûr. Nici ceilalţi din gaşca la care făcea referire insul dă la Cultural nu prea discută despre artă – la fel ca şi mine, s-au străduit sau, încă se mai străduie. În cel mai rău caz, cred că putem să discutăm despre demersul estetic (sau contraestetic, ceea nu înseamnă dăloc anularea ideei de artă) al unui happening şi, fiind noi români, putem deambula ore-n şir pă tema asta. Personal, experimentele nu mă mai atrag: dă la Joyce,
 

 
Faulkner, şi monsieur Grillet încoace, proza mi se pare greu de re-experimentat, că au luat citaţii dă mai sus caimacu’, iar în artele imagistice, gestul lui Duchamp
 
Marcel Duchamp – Fântână
 
şi hazardul semiplanificat al lu’ Pollock
 
Jackson Pollock – Action Painting
 
(las la o parte "Pătrat alb pe fond alb" de Malevici) pun punct preemineţei ideii asupra manierei tehnice de obţinere a efectului artistic – ah, ce-am băgat-o p’asta….
(pauză dă privit în gol şi dă azvârlit meşa pă spate)
Io cred că arta tre’e să asigure un echilibru subtil între marfă şi ambalaj – nu găseşti linia aia icstrem dă îngustă, nu faci artă. Încercând să experimentezi prea mult, poţi să cazi cu uşurinţă în păcatul omului singur – ceea ce nu ie tocmai îngrozitor, având în vedere că masturbarea nu-i altceva decât televiziunea omului dăştept.
Deci, stimaţi spectatori (spusesem tevenauţi, da’ m-am gândit să nu să ivească ceva reclamaţii), asta discutam noi pă insula aia misterioasă aflată la v’o dooj’ dă kilometri nord dă Cernavodă, pă braţu’ drept al Dunării, lângă Capidava.
La început, v-am băgat un intro cu Haralambina. Iea, Haralambina, are trei ani şi v’o nouă luni. Dă ce dracu’ am avut io chef s-o duc pă Haralambină pă o insulă unde nu cură apa, unde nu ie air conditioning, unde sunt mai mulţi ţânţari dăcât frunze, unde se doarme la cort, unde se aberează pe varii teme etc?
 
Apus văzut de pe insulă de Rabi Selim
 
Păi, pântre altele, dân cauză că pe insula aia poţi să aberezi în gura mare despre experimentele artistice şi, în ciuda înghesuielii, n-o să întoarcă nimeni privirea spre tine, cum că: uite-l, băh, şi pă bou’ ăsta cum bate câmpii! Pă dă altă parte, Haralambina să pregăteşte dă ieşit în lume, la grădiniţă, şi deja am intrat în criză dă timp în ce priveşte ridicarea unui firewall eficient care s-o ferească dă contaminarea pân: manele, valentin stan, marea speranţă gâdea, 4ori4 ambalate jmechereşte, case cu ziduri roz, lanţuri dă aur proptite pă burţi proeminente, george copos, grohăituri pă post dă râsete – cu dinţii la vedere şi cu ciunga scăldată în bale, andreea marin, mac (dă la macdonald’s, nu dă la papaver somniferum), parlamentu’ Rrrrromâniei, clubbin’ pă muzică de simona sensual şi cristiana răduţă, implanturi, inşi care să descalţă pân locuri publice, case construite în albiile inundabile ale râurilor, audiobooks vândute la suprapreţ dă liceanu (sic!!!!), oameni animaţi dă iaurt în loc dă sânge etc.
 
Donald. Mac Donald. Zilele noastre.
 
Cu alte cuvinte, vreau s-o contaminez pă Haralambina cu chestii nefamiliare, sau căzute în amnezia spaţiului carpato-danubiano-pontic, iar insula misterioasă să pretează la aşa ceva.
Pă scurt, insula asta, care să chiamă Atlantykron, a fost găselniţa a doi inşi: unu ierea prof dă română (Aurel Cărăşel), iar ăllalt ierea ielevu’ lui la un cenaclu literar (Sorin Repanovici). Repanovici, ăsta, a sugerat pân vara lu’ ’89 să petreacă un uichend într-un loc sălbatic, aşa că au plecat, ai naibii, cu cenaclu’ pă Dunăre, la beri, la citit dă texte, la vin, eh, dracu’ ştie la mai ce. Băh, şi-a văzut Cărăşel (profu) locul cu pricina şi-a zis:
- Fraţilor, da’ ăsta-i loc bun dă tabără!
 
Insula – foto: Roberto Quaglia
 
Şi-au început să facă tabere p’acolo. Taberele iereau pentru taNpiţii care să ocupă cu literatura SF, numa’ c��, în scurtă vreme, au început să vie p’acolo tot soiu’ dă oameni dă ştiinţă, profi, artişti plastici – mă rog, inclusiv neşte inşi alături dă care, domnul Cristian Neagoe ar face figură dă epigon, pen’ că şi acei inşi iereau, la rândul lor, epigonii unor alţi inşi, şi aşa mai departe până în străfundul timpurilor, dân cauză că, nu vă spun o noutate: în secolu’ XX s-a cam terminat cu o anumită epocă a gândirii (nu mă refer la comunism, ca să n-avem vorbe!) asupra căreia am să revin.
 
Începe non-linearitatea
 
Păi, da! Pur şi simplu, până şi experimentele artistice se epuizaseră şi cădeau pă drumuri deja bătute, şi tre’ să fii un ins cu memoria mult prea scurtă ca să nu găseşti enşpe mii dă conexiuni între cel mai al dracu’ experiment artistic şi lucrările care l-au precedat cu cel puţin cinci decenii în urmă…
Revenind la acea epocă a gândirii ştiinţifice, finalizată plenar în secolul XX, am s-o şi denumesc, ca să nu mă bănuiţi dă fiţe: gândirea lineară, sau carteziană, sau mecanicistă – cum vreţi să-i ziceţi. Stream of consciousness, postmodernismu’, suprematismu’, abstracţionismu’, suprarealismu’ (spicial nu le-am pus în ordine cronologică!) – n-au făcut decât să prefaţeze în artă faptul pă care fizicienii deja îl afirmau (Heisenberg? ai?) cum că nimic nu e determinat şi linear, ba cum că totul ar fi fractalic şi catastrofic, chestie pă care o bag dă la mine, pă post dă metaforă/hiperbolă ce reflectă realitatea? iluzia realităţii? orgoliul minţii omeneşti?
 

 
Să revenim. Având în vedere că sefiştii cam aflaseră dă teoria haosului, acum vreo 12 ani, pă insula aia se putea asculta la difuzoare d-l Roberto Quaglia, ţinând, pântre copacii luxurianţi, o conferinţă intitulată Il pensiero stocastico. Pe acelaşi vad a venit apoi un prof dă mate, Florin Munteanu (acu’ are contracte cu universitatea dân Santa Fe), care s-a apucat să discute depre fractali şi catastrofe (matematice, les amis!), după care, cu trecerea timpului, au apărut alţii şi alţii, care au pus pă picioare ba un telescop astronomic, ba un laborator de nano-tehnologie (copiii sunt încântaţi când să joacă printre roboţei autonomi, care judecă aidoma unui gândac, să spunem) ba un laborator de biomecanică, ba un atelier de artă plastică, ba un curs de tehnică literară, eh, chestii d’astea. Totul fusese gândit astfel încât scriitorii dă sefeu să se vadă la faţă cu cercetătorii ştiinţifici, aşa, ca să aibă loc un schimb dă idei la liber.
 
Roberto Quaglia (gânditorul stocastic) şi Florin Munteanu (fractali et. comp.)
 
Tot acolo au băgat şi primele conexiuni wireless cu netu’, tot acolo au invitat scriitori care încasaseră premii barosane pă la convenţiile mondiale, ba chiar şi un cercetător plătit dă NASA ca să exploreze premisele teoretice ale călătoriei în timp (NU E BANC!!!).
Despre insu’ ăsta dân urmă – el ie american, nah, şi-l chiamă David Anderson.
 
David Anderson ie hăla dă lângă Florin Munteanu, adică, penultimu’ dân dreapta
- alături de iei. Joe Haldemann şi Ion Hobana. Ăl dă vorbeşte e Jonathan Cowie-
poza ie tot dă pă saitu’ lu’ Roberto Quaglia
 
Ca orice american care a fost şi pilot dă vânătoare, David Anderson are dambla cu sportu’. În consecinţă, înota zilnic de-i săreau capacele, ceea ce-l făcea să arate icstrem dă bine. Eh, şi cum Roberto Quaglia ie ioropean, ba chiar fost consilier la primăria Genovei, nici nu înota şi nici nu participa la acţiuni excesiv dă fizice – doar să gândea, că aşa-s’ ioropenii: nu amestecă intelectu’ decât cu secsu’ cel mult. Băh, şi într-o zi, văzându-l Quaglia pă american înotând dă zor, şi mai fiind iel supărat că americanu’ era mai cu succes la doamne, se apucă să comenteze:
- Ia uite, băh, la ăsta! Înoată ca fraieru’!
- Dă ce ca fraieru’, tată? Face bine la trup, te ţine sănătos etc.
La care, Quaglia:
- Păi, aşa îşi imaginează şi iel, că dacă ‘noată o să fie mai sănătos şi-o să trăiască mai mult ca mine. Da’ tu-ţi dai seama că toţi anii ăştia pă care crede că-i câştigă, îi pierde, de fapt, înotând ca prostu’? 
Da’ iei doi iereau prieteni, aşa că-şi permiteau.
 
Roberto Quaglia în Poiana lu’ Ivone (despre care se va vorbi!) – prin ochii lui Selim
 
În plus, pă insula aia să mai ţineau, dă pildă, concursuri de proză scurtă, dă critică – eh, aiureli, pricepeţi, da’ cu aiureli d’astea vreau io s-o contaminez pă fiică-mea. Printre alţii, pă insula aia a fost un ins care trăia dă unu singur (alea zece zile cât dura tabăra) într-o poieniţă, încă izolată pân anii ’90.
 
Poiana lu’ Ivone – văzută dă Rabi Selim pântr-un Canon
Poiana e înconjurată de copaci de "plută plângătoare"
 
Lua premii literare seară de seară şi, la un moment dat, după ce a rămas fără coli de scris (eh, da, pe vremuri se scria hârtie) a scris pe un rulou de hârtie igienică, şi tot a luat premiul pentru proză scurtă.
Vorbesc dă Ivone, Dănuţ Ivănescu – mulţi n-aţi auzit dă iel, da’ dacă aţi citi "Şi Pinocchio era viu", sau "Aşteptându-l pă Corban", nu v-aţi mai apuca să vă miraţi că… hm… experimente, spuneaţi?
 
jos – Don Simon, Dănuţ Ivănescu, Ionuţ Bănuţă, moa, Maic, Doru Stoica
sus – Adrian Bănuţă, Selim
poza ie făcută dă Aprilsea cu aparatu’ lu’ Selim Dion!
 
Măăă-rog, să revenim. Tot pe acolo s-au mai învârtit şi Maic Hăulică ( pă iel îl ştiţi) şi Don Simon (îl ştiţi?) şi alţii, şi alţii, care au experimentat suficient dă mult ca să mă amuze uimirea, extaziată câteodată, a celor dân jur à propos dă scriiturile contemporane aşa-zis deviante.
Aşadar, acolo aveam chef s-o duc pă Haralambina. Pân urmare, am luat beroasele, haleala, cortu’ şi ne-am cărat spre insulă. Pă drum, am mers noi pe aproximativ 70% din toţi kilometri de autostradă ai ţării, unde a fost mişto. Pă la Cernavodă, însă, începe coada, frăţioare: cârduri dă maşini să împotmoleau între ele, pă lângă podu’ făcut la finele secolului XIX dă Saligny – pod serios, tăticu, nu o aiureală d’aia, îngustă, puchinoasă şi meschină, cum au mai scos ai noştri după aia, la Ruse, la Giurgeni etc.
 
Pod pă bune – făcut dă ingineri pă bune!
 
Băh, şi pă lângă podu’ lu’ Saligny, vedem noi o reclamă uriaşă pe pereţii dă piatră măcinată dă deasupra Dunării: un copil dă 8 – 9 ani, lângă un ATV, cu un slogan la modul: obişnuiţi-l dă mic, băh, părinţi dăştepţi ce sunteţi! Îmi pare rău că n-am făcut poză, că merita să vedeţi una dântre cauzele care ne cheamă la spital dân ce în ce mai des.
Ei, şi pătrundem noi în Moesia Inferior, şi o luăm către nord, pă lângă Dunăre.
 
Dunărea lângă Seimeni
 
Insula asta, Atlantykron, se află lângă cetatea Capidava, care cetate ie pe acolo încă dân secolu’ uno post Christ. Romanii, oameni dăştepţi, n-au schimbat denumirea satului dacic pe care l-au găsit acolo – doar l-au întărit şi au dislocat în zonă o cohortă, care trebuie să asigure paza transporturilor de pe Dunăre şi de pe… hm, drumurile care se încrucişau pe acolo.
Păi, şi acu’ fiţi atenţi: ierea, mai întâi, un drum care venea tocma’ dă la Sarmisegetusa Ulpia Traiana (dân Haţeg, băh!) şi care se termina pă malu’ opus cetăţii Capidava, traversând juma’ dă România (Dacia non Felix, pă vremea aia…).
Po urmă, mai ierea un drum care venea… hm, hm, dă la Roma, da! Venea, al naibii, pân Dalmaţia, Moesia, ajungea la Durostorum (Silistra), urca la Capidava, ajungea în nord până la Igleniţa (dăstul dă aproape dă Isaccea, care se chema Noviodunum pă vremuri, şi care ierea sediul flotei fluviale romane a Dunării inferioare), după care lua curba, coborând pe ţărmul Mării Negre, la Histria, Tomis, Callatis şi, tot în jos, la vale, până la Bizanţ.
Dă la Capidava, mai ierea un drum care ducea direct la Histria, trecând prin Ulmet (Ulmetum). Chestiile astea nu le ştiam io, staţi liniştiţi, le-am aflat dă la studentu’ dă gardă dă la ruinele Capidavei, pă care l-am întrebat:
- Da’, ce fel dă drumuri iereau alea?
- Drumuri pietruite! Piatră cubică, mi-a zis iel, privindu-mă lung. Păi, ăia, romanii, aveau treabă, domne! Făceau comerţ! Cărau aur dân Transilvania, îl duceau la Tomis sau la Histria şi-l încărcau pe nave, să ajungă la Roma!
 
Capidava – sediul unei cohorte care asigura legătura între legiunea a V-a Macedonica, bazată la Durostorum, şi a XI-a Claudia, bazată la Iegleniţa.
 
La Roma. Da.
După ce romanii au plecat, Capidava a intrat pă mâini bizantine, devenind episcopat (secolul V – VI), adică având o populaţie dă peste 5000 dă inşi (condiţie sine qua non pentru a deveni episcopat). Băile publice nu iereau o condiţie obligatorie pentru obţinerea statutului de episcopat, dar Capidava avea şi aşa ceva. Mai mult, una dintre case, avea încălzire centrală, prin podele şi pereţi – hiponuştiucum se numea sistemul, al cărui nouhau era moştenit dă la romani.
Acualmente, Capidava n-are decât v’o 100 (o sută!) de locuitori şi nici o baie. Suntem în 2008, iar Capidava face parte dintr-o ţară denumită România. Avem 300 de kilometri de autostradă care nu duc nicăieri – se termină, ai dracu’, în gol, cumva, că în afară dă Piteşti, ceilalţi kilometri nu duc nicăieri, dacă pleci dă la premisa că Bucalele sunt buricu’ pământului. Mda. Şi ne mai inervăm că HRP a făcut Rrrrromânia la gură cum i-a venit – asta o zic aşa, pour la bonne bouche, pen’ că, pă de altă parte, parcă prea tare s-a montat HRP pă tema asta! Putea s-o zică mai subtil, naibii, că acu’, uite unde s-a ajuns: l-au pus pă un fripturist dă mare poet, unu’ care a mâncat cu Fane Spoitoru la masă, să-l judece pă HRP care…
Băh, ce ţară e asta?
Băh, uite dă ce m-am dus cu Haralambina pă insulă – nu c-ar fi acolo un spaţiu în care Mioriţa esenţială intră ca screensaver by default, nici pentru că acolo ar fi v-o Rrrrromânie siderală prin idealismul atins, ci pentru că acolo se petrec chestii care n-au legătură cu restul arealului luat în discuţie, România nefiind ţară nicicând, ci doar o aglomerare dă târguri, vremelnic întreruptă dă Mircea, dă Alex cel Bun şi dă Ştefan (da’ numa’ puţin), şi apoi dă Regatul României (puţin mai mult). În rest, vă reamintesc, noi ieream ăia care plăteam tribut, care ne trimiteam băieţii să fie ieniceri şi femeile cadâne – ieream ăia care au inventat vorba "capu’ plecat, sabia nu-l taie", că şi-acu’ mă-ntreb: la care cap să refereau, ai dracu’? Iar ghinionu’ nostru major a fost că, după Iorga şi Nae Ionescu, după Eliade şi Anton Dumitriu, ba chiar după Densuşianu, Brâncuşi şi…
 
Bacurile văzute de Selim
 
Da’ ce mă interesează pă mine chestiile astea? Sau pă voi? Culianu nu ţine loc dă lizing, Enescu putea să bage, mai bine, un "am dat zile dă la mine", iar Cioran ar fi trebuit să se ocupe dă redactat discursuri politice pentru imbecilii care, dă 6 decenii, conduc Rrrrrrromânia. Iar Eugen Ionescu i-un cretin că n-a imaginat Cântarea României, iar Camil Petrescu nu-i decât un infatuat, pen’ că a scris măscări şi pen’ că s-a luat dă armata rrrrrrromână într-un roman cu iz erotico-filozofic, nah!
Aşaaaaa…. Aşa că, ajungem noi pă insulă, cu VWu’ nostru ăl roşu. Luăm o lotcă
 

 
şi ajungem pă insulă şi punem naibii, cortu’ ăla, în poieniţa lu’ Ivone şi ne apucăm dă ce să face mai bine pă insula aia: dă vorbit. Între timp, ăilanţi montau telescoapele, o staţie meteo, scene, camere video etc. Băh, şi pornesc io cu Haralambina în cercetare.
Vede iea corturi multe. Vede telescopu’ şi vrea şi iea să se uite la stele.
 

 
Vede cum un spaţiu luxuriant d.p.d.v. vegetal se transformă într-o tabără dă corturi, chestie la care contribuim şi noi, conform unui nouhau aiuristic.
 
Efort haralambinic înregistrat de acelaşi magnific Rabi Selim
 
 
 
 
Euclidian Geometrics!!!
 
După care, catastrofă (?!), găseşte alţi copii! Băh, şi începe urmărirea. Mai întâi, intră cu toţii în cortu’ nostru. Se lasă cu o nemaipomenită alergătură pâ’năuntru. Cortu’ se umflă, se clatină, se aud chirăieli, cortu’ ierea împrumutat, cablurile care-l amarează se întind periculos, proemină câte-un cap dă copil pân pânză, se aud răcnete….
- Haralambinaaaaaa! Stai, naibii, că faceţi cortu’ praf!
Haralambina, nimic. Copiii ăilanţi: după iea. Chirăială, bubuituri, cortu’ era ca-n Tom şi Jerry, ies copiii dân iel, o zbughesc, se aruncă pe cort, li se pare că seamănă cu un tobogan, se caţără pă iel, trag dă iel, po urmă să apucă să-l dea la pământ, deliberat, ca să-l prindă dedesubt pă unu’ dântre copii pă care ăilanţi îl închiseseră înaăuntru.
- HARALAMBINAAAA!
În fine. O scoatem, dracu’, d’acolo. E roşie la faţă şi transpirată. Tropăie pe loc şi-i fug ochii, în căutarea a ceva nou dă făcut.
 
În acţiune
 
Găseşte nişte bulgări de pământ. Îi aruncă la întâmplare. Apoi, apare alt copil şi se apucă să se stropească cu suc unul pe altul. Caft. Stai locului. Plecăm acasă. Haralambina cere o bere. Primeşte o doză de aproxmativ 15 mililitri.
Mare greşeală – în loc s-o potolească, berea parcă i-ar fi băgat ardei în fund, aşa că mai pornesc cu ea într-o tură. Să explorăm insula. Ea zice că e căpitanu’ şi io sunt Ned Land, că ce altceva aş fi putut să fiu pă o insulă misterioasă, dacă nu un ăla dân Jules Verne?
 

 
Numa’ că insula misterioasă e rapid înconjurabilă. Pă drum, slavă lu’ ăl dă sus, Haralambina vrea să ne apucăm să găsim un anaconda, aşa că mai câştig câteva minute. Intrăm în tufe. Dăm peste un cort izolat, atât dă izolat că-ţi venea să crezi că l-au pus acolo pentru… ăăh…ca să…. mmm… aşa, izolat şi departe de restul corturilor…. hm.
- Hai să mergem, îi poruncesc Haralambinei.
- Io sunt căpitanu, Ned! Hai să vedem ţe e-n coltu’ ăsta…
- Hai să plecăm, aici stau nişte oameni…
- Ţe oameni?
- Au nevoie de linişte. Hai să nu-i deranjăm.
- De ţe au nevoie de liniste? Ţine sunt oamenii ăştia? De ţe nu stau cu ţeilalţi? Ţe vol ei să facă aiţi, singuli?
- Hai să ne cărăm odată!
Acceptă, dar, în schimb, trebuie s-o duc caii-caii.
- Ahaaaa, căluţule… acu’ intlăm în zunglăăăă. După anacondaaaaa!
Intlăm, naibii, în zunglă, de răsuflă ăia uşuraţi în cortul lor singuratic în timp ce io gâfâi pă post dă cal. În fine. Ajungem la grosul corturilor. Acolo, ne întâlnim cu ceilalţi copii. Au şi o mamă cu ei, apare şi nevas’mea, aşa că răsuflu uşurat.
Nu pentru multă vreme. Haralambina intră, icstrem dă relaxată, într-un cort străin. Intră în vorbă cu oamenii de acolo. Dau s-o salt de acolo.
- Nu, nu, lăsaţi-o, că e tare drăguţă. La fel şi prietenii ei! Hai, lăsaţi-o cu noi!
O las, da’ mamele rămân dă jurnă lângă copii.
După o vreme, Haralambina fură un fisbi din cortul necunoscut. Se lasă cu chiote şi atunci, aruncă fisbiu’ în copac. Fisbiu’ rămâne acolo şi Haralambina mă pune să mă urc după iel. Nevas’mea se aliază cu iea, da’ io nu pot să mă caţăr în salcia aia uriaşă şi fisbiu’ rămâne acolo. Haralambina se prinde că-i nasol şi nu mai aşteaptă să mă dau jos dân pom: fuge în cel’lalt capăt al insulei ca să nu fie prinsă dă posesorii fisbiului, dă mine şi dă toată lumea care, simte iea, se coalizează, treptat, împotriva iei. Fuge împreună cu un băieţel de vârsta iei pă care-l agăţase pă lângă cort.
Mamele aleargă după ei. După sunetele dân tufe, îmi dau seama că nu le-a luat mult ca să pună mâna pe amândoi.
Ştiinţă…. pfuuuh… s-o inoculez cu alte valori…. auuuu…
Ce-ar fi să beau o bere?
Cumpăr berea. Între timp, mamele apar cu plozii, care, stabiliseră deja că sunt frate şi soră. Mergeau ca taNpiţii, dă mână, dă colo-colo, pă insulă. Lumea: vai, ce drăguţ! ooooh, ce mişto! Aştia doi să prind că sunt centru’ atenţiei şi fac pă cuminţii, ca să mai încaseze premieri din astea verbale: uite-te la ei, ce scumpi! doamne, doamne, ce frumoooos ş.a.m.d.
Prin urmare, mă decid să profit, aşa că mă duc să fac pă artistu’ discret aburit dă alcool, alături dă prieteni. A trebuit să me prefac că-s uşor apucat dă nas, ca să-i prind şi io dân urmă, da’ nu s-a putut: Haralambina stătea, a naibii, cu preopinentu’ dă copilu’ ăl’lalt pă acelaşi scaun – în plus, se uitau prea mult unu în ochii celuilalt. Am lăsat baltă epopeea pe care o povesteam amicilor şi m-am dus să văd dă Haralambina.
Era gata. Îl sorbea dân ochi pă preopinent şi-mi tot spunea că-i frac’so. Io căscasem ochii, împuşcat parcă. Preopinentu’ o pupa. Ea îi spunea să se mai joace de-a nu ştiu ce. Fraieru’ zâmbea şi marşa la sugestiile ei.
 

 
Ah, nu! Venisem, dracului, să educ copila şi iea, a naibii, se îndrăgostise dă primu’ eşit în cale şi ierea gata-gata să se joace cu iel o după-amiază întreagă! Nu-i vorbă, băiatu’ era drăguţ, dă familie, alea-alea, da’ ce mă-sa să petrecea? Adică, la prima ieşire în lume, Haralambina se şi gândea să-şi ia catrafusele şi să se care?
Ra-hat!
O iau io dă mână şi vreau s-o car la plimbare, să-i arăt minuni de-ale ştiinţei, monumente de-ale artei, râu’, ramu’…. Da’ ce, iea ierea proastă? Că unde e preopinentu’? Că unde era frac-so? Că iea tre’ să-l caute. Că nu merge fără iel, chestii d’astea…
Ale naibii femei… Dă mici, gena încurcăturilor se manifestă plenar în jurul lor!… Au iele obiceiu’ ăsta să amestece lucrurile, se pricep să vrea chestii alambicate, insistă ca lucrurile să aibă loc într-un anumit mod şi nu în altul şi tot aşa!
Între timp, pă insulă se adunase la lume, ciotcă! Ăia terminau telescoapele, ăilalţi dădeau drumu’ la roboţi, Florin Munteanu pregătea tablele pentru scris, unii comentau texte literare…
 

 
Ah, începea să-mi vină inima la loc – pân’ la urmă, o contaminez io pă Haralambina cu arta înaltă, cu ştiinţa de vârf… O să vadă trestii gânditoare… o să se scalde în cunoaştere pură… Oh, şi-o să vază şi ceva tipi excentrici, printre care faimosul Fane Nebunu’, care a încasat o scatoalcă dă la pretenaru’ lui dă Selim dân cauză că ierea prea excentric… oh….
 

 
À propos de Fane Nebunu’ ăsta, io nu ştiu pă unde ar fi dă găsit prozele lui – da’, după cum scrie şi dă dân gură, şi-ar merita şi iel v’un post pă la v’un centru cultural, m-am trezit că-mi trece pân cap. Dân păcate, acelaşi Fane, care arată ca un clochard dar care se pregăteşte dă un doctorat în structuri dă rezistenţă, n-are cum să prindă v’un post plătit dă guvernu’ României: a plecat, naibii, dân ţară, pă muşchiu’ lui, cu niscaiva treburi private. E pân Italia.
Mda. Nasoala cu insula asta a fost că n-am putut să stăm cât trebuia, as’fel ca Haralambina să beneficieze, aşa cum ar fi trebuit, de inoculul dă care vorbeam la început. N-a apucat, amărâta, decât să stea pă lângă omu’ cu telescopu’, care i-a explicat cum ie cu planetele, cu v’o două-trei stele şi cu alte chestii d’astea care, har Domnului, au dat-o pă fiică-mea pe spate!
 

 
Mă rog. A trebuit să ne cărăm înainte ca să monteze ăia un joc care, mai mult ca sigur, ar fi cucerit-o definitiv pe Haralambina: era vorba, de fapt, de un laborator de biomecanică, în care copilul (sau adultul) sare pe o trambulină specială, care simulează că te dai ba cu scheitbordu’, ba cu sărfu’, ba că sări cu skiurile…. E invenţia unor băieţi care-s mai vechi pă Atlantykron, şi care şi-au propus să facă un hibrid dă realitate virtuală cu realitate reală, aşa, ca să nu te atrofiezi ca taNpitu’, stând doar pă scaun la pisi.
 
Ştefan Ghidoveanu emite de la Atlantykron. Cred.
 
 
Adică te joci cu helmeturi şi data glovuri, da’ te joci făcând sport pă bune.
Acu’, să nu vă imaginaţi că pe insula aia sunt numa’ nişte ăia care declamă non stop adevăruri fundamentale, peripatetizând pântre sălciile dân care coboară liane. Nu, tăticu’, sunt oameni relativ normali, nişte d’ăia în pantaloni scurţi, fără papion şi cu tricouri, numa’ că se gândesc la lucruri mai neobişnuite. Eh, şi dacă alături de asemenea inşi, mă mai întâlnesc şi cu restul taNpiţilor care ne-am ratat momentul literar în anii ’90, io mă simt bine şi aş vrea ca şi Haralambina să se bucure de aceleaşi lucruri.
Nu de alta, dar mi s-ar părea aiurea ca, văzându-l fiică-mea pă Neagoe la TV, peste ani şi ani, să-şi imagineze, fie şi pentru o singură clipă, că pumnii verbali pe care i-a încasat ăla sunt o premieră ieşită din comun pentru un curaj literar nemaivăzut.
Câţi pumni am luat noi în gură pentru "Motocentauri pe Acoperişul Lumii", să fie ICR-ul sănătos! Numai că noi am avut noroc: meritată, sau nu, ne-am încasat "papara" dă la nişte inşi care mai scriseseră şi ei, care un roman, care un set de povestiri, care un volum de critică – nu dă la gâdea şi dă la stan, acel stic al laptopului cumpărat dă papa Crescent! Şi asta, ca să nu mai vorbesc de adevăraţii experimentatori, la care până şi noi, românii, am excelat, fără discuţie: Unu, mişcarea Dada, Le Minotaure et les autres, că şi le Concombre Masqué, ca să fiu cinstit, îşi cam trage puţină sevă dă la Tristan hăl bătrân, cu casa în Montmartre, puţin mai jos de Le Lapin Agile, că tare mi-a mai plăcut p’acolo!
 
Dada – coinventat de un ins dân Moineşti, Tristan Tzara
 
Mda… Ăia dă pă vremea lu’ Tristan au avut curaju’. Nu noi. Nici unu’ dintre cei apăruţi după ’90 – ca să fie foarte clar până în rându’ dân faţă, da? Acu’ ie dă bonton să fie ics sau igrec puţin ostentativ, puţin gay, puţin impotent, că toate astea dau bine la publicu’ degustător, right?
Right said Fred.
 
Le Minotaure
 
Da’ acu’, semidoctu’ dă ziarist român (of, of, pă unde or mai fi ăia care scriau în anii ’90?) a ajuns să ţină loc activistului cu propaganda dă pă vremuri: scrie Cruz când e vorba de rachete cu rază medie de acţiune, da’şi dă cu părerea în economie, în sociologie, în politică, în istorie, asta ca să nu mai vorbim că are şi "preferinţe" morale, bine susţinute de salarii.
 
Sensei Pamfil Şeicaru
 
Dar, după cum spunea un bun prieten, şi despre ziarişti, şi despre noua pleiadă intelectuală, "sunt oameni care n-au un destin propriu, aşa că, ce să le ceri?"
Păi, da! Cre’ că asta aş vrea, cel mai mult, să înveţe Haralambina: să aibă chef să-şi facă un destin propriu, iar Atlantykron ar fi în stare s-o inoculeze cu aşa ceva…
Sper!
Ah, şi să nu uit: am mâncat o pastramă de oaie senzaţională pă insula misterioasă!
/>

42 Responses to “Haralambina pe insula misterioasă – later edit cu poze dă la Rabi Selim”

  1. 1
    uv says:

    de cunoscut nu l-am cunoscut, dar pun pariu ca tot quaglia e mai sexy decat anderson ala. :) si cartea lui, gandirea stocastica, e faina si ii port recunostinta ca a scris-o pe intelesul omului de rand ca mine.

  2. 2

    pe langa ca sunt amandoi inteligenti, si Quaglia, si Anderson sunt oameni de gasca -- nu umbla cu fite si au aceasta preocupare: disemineaza informatia!

  3. 3
    uv says:

    a, si eu am o colega americanca cu 20 ani mai in varsta decat mine, dar arata doar cu vreo 10. si ma cara cu ea la inot, of! am sa reprosez ca imi scurteaza viata!:)

  4. 4

    ah, tu tii cu Quaglia orice as face! :)

  5. 5
    Dan Selaru says:

    Don doctor de ieri seara ma ocup cu scrierile matale. Cu pataliputra e senzational. Baronul Rosu si Karl Marx iau piuitul. Pacat ca se mai pierd din personaje pa traseu da o sa le scoti la capat. Despre Varujan Pambuccian stiu multe ca mi-a fost profesor, unele-s legende altele nu, n-a fost plecat din tara, asa de-un pamplezir publicistic sa-ti spun. Aventurile cu Haralambina ma pun intr-o situatie cunoscuta, noroc cu Gogu ca e mai reticient la avansuri. Dracu’ stie pana cand. Dai cu Pataliputra ca merita. Cele bune.
    Dan

  6. 6
    lollitta says:

    dom’ doctor, spor mult cu Haralambina. eu cred ca o sa reusesti. si sa dea Domnu’ sa ai convertesti multi altii la preocupari din astea. tare mi-ar placea si mie o vizita pe insula aceea :)

  7. 7
    uv says:

    tin cu europenii, macar pentru ca inca mai merg pe strada. si asa pe lumea asta nu mai stii cu cine sa tii.

  8. 8

    @ dan : pataliputra mai are de incasat o gramada de treaba ca sa ajunga unde trebuie. cu varujan, auzisem si eu ca n-ar fi plecat, de fapt, dar zvonistica asa a ajuns pana la mine. am pastrat-o ca atare, pentru savoare. Cat despre Gogu, multa bafta!

    @ lolitta : accesul pe insula e neingradit; daca mai ai si ceva de propus ca activitate, ca experienta, esti chiar mai MULT decat binevenita. singura problema e sa gasesti acel loc (daca suferi cu somnul) in care sa fie liniste noapte de noapte, ca "taraboaiele" se pornesc usor! pe de alta parte, facilitatile sunt nexam!

    @ uv : oh, ioropa e net mai savuroasa. are oleaca mai mult stil. iar bucataria e, evident, mai buna! :)

  9. 9

    e nasol cu mediul in care se misca cei mici. eu nu mai merg cu masina prin oras de peste doi ani si ce vad in metrou ma inspaimanta. pe simona sensual si pe altii ca ea ii stiu din ziarele pe care le citeste publicul calator, cu ochii holbati de interes.
    nu. carnetelul de bal nu e la zi! :)

  10. 10
    permafrost says:

    e otz tare haraPbambinu. sa-ti traiasca.

  11. 11

    multam, perma!!!! da haralambina e fata! :))))) e ciumeaca aia!

  12. 12
    greenfield says:

    Haralambina e o fetita cu multa personalitate si inventiva rau de tot.
    E educata in new wave, ceea ce e foarte bine.
    Ma gandeam ca toti copiii educati astfel se maturizeaza mai repede, sunt ff inteligenti, peste medie (sau tarla, cum zice cineva apropiat), dar cand cresc devin foarte exigenti.
    Si stii ce-i interesant, sunt exigenti in primul rand cu parintii lor, asa ca…a bon entendeur, salut!

  13. 13

    oh, asta cu exigenta vs. parinti o constat secunda de secunda!

  14. 14
    permafrost says:

    am inteles/vazut ca e fata. io am fol masculinu penca am vazut ca e plina de initiative :)

  15. 15
    Inah says:

    eh, grea misie pe capul matale, dom’doctor.
    grea misie pe capul tuturor.
    vaz ca stai bine cu informatiile la zi (simona senzual si alte belele pe capul nostru)… :))
    cred ca va fi greu sa-i convingem sa aiba un destin propriu si sa devina niste oameni extraordinari.
    sa iubeasca pur si simplu neconditionat si total acest "a sti".
    nasol e faptul ca nu au "modele"… piata e plina de "siulicon" (sub toate formele)…orizontul e nitel cam gri (te rogi sa poata evada intr-un loc civilizat in care sa fie apreciati si platiti asa cum se cade) …iti trebuie o strategie de exceptie sa-l faci pe "puradel" sa te urmeze….
    Haralambina e o splendoare …
    aveti "cereri" serioase???
    carnetelul de bal e la zi?
    ca, desi suntem nitel mai mici (da’ frumosi si cu apucaturi intelectuale, parol)…am facut ochii mari si am exclamat razand "fititzaaaaaaaaaa".

  16. 16

    ba, la anu’ o sa fac in asa fel incat sa prindem actiunile full -- inclusiv consola!

  17. 17
    April says:

    1. vorbesti de "Pătrat alb pe fond alb" de Malevici. Ma gindesc c-ai putea sa amintesti si de 4’33" a lui John Cage. Adica poti trece si prin muzica, daca vrei sa vorbesti despre chestii care nu sunt si totusi e arta.
    2. poza aia cu selim si trupa, de la lansarea-ti, in care apare si selim, e facuta de mine. cu aparatul lui selim, atita tot. dar chiar nu mai tii minte la cine rideai acolo cind cu poza? uf uf uf, ce oameni.
    2,5. s-ar putea sa mai revin, deocamdata atit am citit din insemnare

  18. 18
    April says:

    3. au, mama. am terminat toata lectura. bine, deci la anu mai trag un loz cu insula, ca m-ai doborit.
    4. ale naibii discutii destepte ce aveati voi acolo, si eu sa absentez. sper ca ati pus doar punct si virgula la discutii, si la anu’ le luati de la cap.
    5. am trimis si pe Liviu Radu aici. sper sa treaca si sa-l treaca si pofta de a servi un pic de insula, cindva.
    6. vai, ce mi-ai facut.
    7. lucrul cel mai misto de-acolo e ca se vorbeste de toate chestiile astea stind in cur pe iarba. ca te faci destept fara sa simti.
    8. cu siguranta Haralambina o sa fie ajutata sa-si faca un drum propriu. noi am fost, trecind p-acolo niste ani, prin anii 90. eu sunt sigura ca insula a ajutat omului care sunt. 10 zile pe an, cu prietenii care s-au legat pentru o viata. si care fac diferenta. toata diferenta din lume. o sa vezi.

  19. 19
    April says:

    9. poza aia cu haralambina si kidul ondulat e parca rupta din Lady and the Tramp, cind impart o macaroana…

  20. 20

    1. am vorbit doar de scris si de imagini pentru ca scandalu’ dă la icereu’ niuiorchez se referea doar la scris şi la imagini. john cage -- mărturisesc că nu am ascultat. doar am citit despre iel şi am aflat că a inventat sumedenie dă instrumente.
    2. au, au, auuuuuuu -- aşa ie, aprilia cc! tu făcuşi pozna aia! stai sî bag o corectare!

  21. 21
    april says:

    aferim. selim dion, huh? culmea e ca seamana, dar la ascutimi..
    da, scandalu’, corectishe. nu stiam ca ajunsese si pe insula. hence arta vizuala, nu auditiva. a poem should not mean, but be -- archibald mc leish. etc etc.

  22. 22
    mack says:

    corecţie la prima poză a lui roberto -- e atolul, nu insula. da’ cine mai bagă de seamă, în blocul ăla mare, după atîtea volume :)
    şi da, bine ai făcut că ai luat-o pe haralambina de acolo înainte să apară wii-ul! că ne-a mîncat sufletul minunata consolă, nu ne-am mai dezlipit de ea decît cu ameninţări (bă, plouă!) şi scos din priză :))

  23. 23
    v says:

    mi-a soptit o vrabie c-au disparut aia doi copaci de baza de care se lega hamacu’, asa-i?
    :((

  24. 24

    @ v : habar n-am! câtă vreme am stat p’acolo, n-a zis nimeni, nimic, despre copaci dispăruţi! ce-i drept, se apucaseră nişte non-insulari de o defrişare scurtă, da’ i-au oprit băieţii, cred.

  25. 25
    vio says:

    1.Am vrut sa pun si eu un comment la Pataliputra da’ nu sce s-a intamplat ca nu aparea codu’ de validare, intre timp mi-a disparut inspiratia.
    2.Am "decupat" o parte din expunere, ca sa fie pe intelesul nepotelei de 8 ani, mai molcoma si mai linistita din fire, dar care s-a distrat nespus auzind (a preferat sa-i citesc eu, ea citeste mai greu in romana, facand scoala in engleza) pataniile taticului Haralambinei, despre care am cazut amandoua de acord ca seamana la atitudine cu verisoara ei de 4 ani (Haralambina, nu taticu’), mult mai relaxata decat e nepotica mea in stare.
    Pt ca parintii nepotelei se straduie, din rasputeri, s-o educe in spirit stiintific, are toata intelegerea si aprobarea pt eforturile de educare a Haralambinei in acelasi spirit, iti ureaza mult succes.

  26. 26

    @ vio : multam de urarile de succes! acu’, ii dam inainte, ce sa facem…

  27. 27
    mack says:

    a dispărut unul din ei. partea proastă e că forestieru’ nu vrea să reîmpădurească, fiind zonă inundabilă, ci doar să întinerească, aşa că într-un an s-ar putea să ne trezim cu bătrînii păzitori de corturi tăiaţi de la un metru şi lăsaţi să rămurească de noi :/

    bine, fie şi cu consolă, atunci, numai să vă văz din nou printre sălcii :)

    haidi, apriluţ, că ar fi timpul!

  28. 28
    Vio says:

    Pt ca, nu stiu de ce, IE meu nu poate deschide complet ultimul episod al giuvaerului, cu toate incercarile mele repetate (si disperate), o sa incerc sa comentez aici.
    Marturisesc ca senzatia pe care am avut-o a fost de vartej, de Maelstrom temporal. Multumesc pt aparitia extrem de fulguranta a dragului de Constantin Dragastes al VIII-lea Porfirogenetul, a fost balsam pt inima mea. Aglomeratia enciclopedica de personaje m-a luat prin surprindere la inceput, apoi am reusit sa-i gust farmecul.
    Daaar, asa se intampla cand reusesti sa citesti ceva SF si sa-ti mai si placa, ("nimic nou sub soare", a zis Ecleziastul) am gasit oarece vagi influente din Paul McAuley, acum nu-mi mai amintesc din ce roman, ca am citit mai multe cand imi puteam permite sa platesc taxa de abonament la British Council si nu ne crescuse inca un computer, dar stiu ca era taaaare interesant, cu acea fiinta care retraia multele milenii de viata salasluind in creerul ,cred, personajului principal (sper ca nu fac o varza McAulistica)
    Mi-a mai amintit viitorul roman a carui schita tocmai o terminasi (si care mi-a placut, sa stii) si de "Adam si Eva" lui Rebreanu, desi foarteee pe departe.
    Ce-am inteles eu e ca exista o reteta a nemuririi, si ca nu degeaba isi inchipuie unii ca exista reincarnare.
    A, si mi-am amintit ca exista un f interesant capitol despre regresia temporala in vremuri imemoriale in "Coroana neagra" a lui Efremov.
    Motivul pt care-mi amintesc atat de bine cum se cheama romanul lui Efremov, dar nu si al lui McAuley e ca atunci cand am pus mana prima data pe o carte a britanicului (alfel om de stiinta, botanist) m-am enervat grozav din cauza de deja vu, apoi mi-a trecut, pt ca scrie f bine. Cred ca acea carte era Eternal Light.
    Nu am avut aceasta senzatie de deja vu citind despre giuvaerul din Pataliputra.
    Scuze daca am plictisit.

  29. 29
    Vio says:

    Ceva nu e in regula, dupa ce mi-a zis ca nu-mi publica nimic pt ca am gresit codul de validare, m-a pus sa scriu codul nou si acum mi-a publicat carnatul de mesaj de doua ori. Necunoscute sunt caile blogaritului!

  30. 30

    @vio : sarna! :)
    apropo de Adam si Eva, am avut si eu senzatia ca mi se incalcesc itele. Efremov am citit tare demult. Despre MacAuley doar am auzit, nu am citit.
    Daca n-ati apucat sa deschideti in totalitate ultimul episod, vi-l trimit prin mail.

  31. 31
    Vio says:

    Multam fain. Textul l-am citit (o sa-l recitesc cu placere)dar voiam sa vad si toate pozele,care au refuzat sa se deschida,indiferent ce manevre am facut.

  32. 32
    Vio says:

    M-am luat cu vorba si n-am spus ca abi aastept emailul

  33. 33
    greenfield says:

    Am uitat sa spun un lucru foarte important: fotografia cu cei doi copii care beau suc cu paiele alea caraghioase e de reclama la suc:))
    Poate, cine stie…

  34. 34
    did says:

    sa iti traiasca sanatoasa si fericita!

  35. 35
    voicunike says:

    Don’ doctor il poti convinge pe Doru Stoica sa mai scrie ceva,ca are destui fani care asteapta ca insetatii in desert.

  36. 36
    Turambar says:

    Coool. Copilarie, cu padurea ta cu tot.

    Da-mi un e-mail pe mirel at ccsb punct ro sa-ti trimit chestia aia care a disparut :)

  37. 37
    tapirul says:

    ăla cu zarurile catastrofice mi-a a’s aminte de un filmuleţ făcut de un român pe melodia lu’ ăia de la Tiamat, care melodia o căutasem io pe iutube de fapt.Ăsta de filmuleţu’ http://www.youtube.com/watch?v=yK9IdHBNR5Q

  38. 38
  39. 39
    Vio says:

    De cand l-am descoperit pe Octavio Ocampo am tot colindat cautand Optical Illusion. Pt cine vrea sa vada cum se explica unele din ele adevaratul profesor e http://www.michaelbach.de/ot/
    F frumoase iluzii optice pot fi vazute la http://www.ritsumei.ac.jp/%7Eakitaoka/index-e.html

  40. 40

    măi, nu l-am mai văzut în ultima vreme. şi selim se mai chinuie să-l pună să scrie…

  41. 41
    ileana says:

    Draga Vio,
    imi doresc mult sa recitesc "coroana neagra"… stii cumva unde o pot gasi/imprumuta/cumpara? A mea s-a ratacit si imi pare tare rau…

  42. 42
    Vio says:

    S-ar putea s-o am eu prin biblioteca, mergi te rog la blogul meu si lasa-mi un mesaj pe formularul din stanga cu adresatade email ca sa putem stabili ce si cum

Leave a Reply


9 − = seven

Subscribe without commenting