IZBITURĂ (POLITICĂ!!!) ÎN MOALELE CAPULUI – lecţie –

 

Povestea e cam veche, s-a petrecut pân 1992, da’ e plină de învăţăminte, dragii moşului… Oricât at părea de ciudat, am avut şi io o scurtă activitate politică – m-a ţinut cam o lună, mda…. De la sfârşitul lui decembrie 89 până la sfârşitul lui ianuarie 90, când, după ce am văzut că în numai treij’ de zile am minţit mai mult decât în toată viaţa mea de pân’atunci, mi-am băgat picioarele şi m-am cărat în puii mei. Cu toate astea, ei (adica ceea ce avea să devină Camera Federativă a Medicilor) m-au mai ales într-un for de conducere, atunci, în ianuarie, de a trebuit să-mi dau demisia după v’o doo luni, semnând o hârtie A4 pe capota unei Dacii parcate în faţă la Cocor.
Ei, şi cu asta am crezut că am zis pa, adio şi n-am cuvinte etc.
N-a fost chiar aşa. Pân 1992, dujmanu’ dă moarte al medicilor iera tovarăşu’ Mincu, ăla cu alimentaţia raţională, în apartamentul căruia m-am şi trezit, acu’ v’o trei săptămâni, da’ dom’ profesor nu mai stătea acolo: închiriase casa unui amic care are o firmă ciumeacă de tot. Eh, şi dujmanu’ ăsta de Mincu pregătea pân 1992 o lege sinistră – o chestie care reglementa activitatea medicală, ceea ce, fundamental, nu iera lucru rău, numai că dom’ profesor făcuse o lege aşa, după simţirea lui comunistică, şi pă linie absolut perfectă cu doleanţele zâmbitorului naţional – mă refer la insu’ ăla, ultimu’ dă pă listă.
 
 
La vremea ei, chestia asta a creat o mare rumoare printre doctori. Acu’ ca să fie clar: medicina a fost, este şi va fi o profesie liberală, deci nu venea un neica nimeni ca Mincu să repună pe tapet chestii colectiviste şi de limitarea a drepturilor medicilor. Ca să fiu mai clar, ceea ce dorea Mincu să facă atunci cam seamănă cu actualul proiect de lege a malpraxisului, care permite oricui bagă doar capul pe uşa unui cabinet medical să strige că i-au fost încălcate drepturile. Făcând o mică paranteză, vreau să vă spui că n-ar fi nici o bucurie pentru public o asemenea lege: efectele ei se vor manifesta în primul rând în deteriorarea şi mai profundă a relaţiei medic-pacient, chestie care a şi început deja. Vreau să zic că legea, în forma pe care o vrea Pinocchio, nu va conduce la altceva decât la transformarea pacientului într-un device de care doctorul se teme, şi că ceea ce acum se denumeşte consultaţie se va transforma într-un check-up idiot, pe care, ce să faci, va trebui să-l parcurgi cu viza principală de a nu fi dat în judecată, şi nu de a rezolva o problemă medicală.
Oh, dar încep să filozofez, iar chirurgii nu filozofează – ei doar taie, şi pentru asta nu-i nevoie de multă minte.
Aşaaa… Deci Mincu vroia să ne-o dea la cap în 1992 cu legea privind Ordinul Medicilor. Fiind io mai şmecher, am fraierit o grămadă de lume la viaţa mea – încerc să spun că mulţi şi-au imaginat că m-ar duce capu’ mai mult decât mă duce dă fapt. Prin urmare, m-au solicitat şi pă mine la celula dă criză care s-a înfiinţat, cu scopul exclusiv de a găsi o soluţie la tamponarea legii lui Mincu.
Ah, chestiile astea mă făceau să intru în vrie… Era rost de caft! Sângele îmi curgea mai repede prin vine, capu’ mi se înfierbânta, gândeam mai repede da’ mai prost, mă rog, eram în situaţie dă luptă. Ei, şi ne ducem noi, marii sfetnici, oarecum în clandestinitate, la hotelul Bucureşti dân Bucale, adică în locu’ ăla în care trăiau senatorii şi deputaţii.
 
 
O chestie ciudată. De cum am intrat în hotelul parlamentarilor, am dat ochii cu nespus de multe fetiţe. Fetiţele aveau fuste scurte. Foarte scurte. Erau şi cam prea machiate pentru ora 5 dupe masa, ora la care am intrat noi în hotel. În plus, fetiţele alea aveau o disponibilitate icstremă pentru conversaţii, că stăteau de vorbă la liber cu angajaţii hotelului – ce mai, făceau parte integrantă dân peisaj…
Sau te pomeneşti că ierau pe ştatele de plată ale hotelului? Sau chiar ale Parlamentului rrrrromâniei?
Mă rog. Vreau să spun că unele aveau nişte picioare aşa de lungi şi nişte fuste aşa de scurte încât numa’ drumu’ până la lift mi-a fost suficient ca să mă ia cu ameţeală şi să salivez intens – eh, da, îmi plac icstrem de mult picioarele doamnelor, recunosc :  oricum ar fi o femeie – lungă, scurtă, grasă, slabă, tânără sau bătrână – îi privesc pentru început gleznele, apoi gambele, după aceea coapsele, apoi, mai sus… şi… hm… vorbeam despre altceva, nu?
 
 
Ajungem în camera deputatului/senatorului care ne găzduia. Iera un om cunoscut, nu spui cine. Iera un om taaaare cunoscut – a ajuns, după aia, şi ministru adjunct al sănătăţii, într-o perioadă în care, dacă nimereai pe culuarele ministerului, aveai impresia că ai ajuns pă la Odorheiu Secuiesc. Da’, să nu fiu rău, că n-au apucat, totuşi, să pună diacritice ungureşti la maşinile dă scris dân minister.
Băh, şi intrăm noi în camera potentatului. Mai ieram cu nişte beuieţi care chiar ştiu medicină, nu spui cine. Pântre beuieţii ăştia, unul al cărui nume am să-l zic, totuşi: profu’ Bruckner, dă la Colţea şi îi spun numele,  pen’ că ce-a făcut iel atunci s-a prescris, nu-i aşa?
Pân camera ăluia – nah, ca-n delegaţie! Haleală la borcane pă pervaz, haleală în crătiţi pântr-un frigider, o discretă putoare de bărbat singur deşi am văzut chiuloţi şi maieuri întinse la uscat pân baie, mă rog, omu’ nu iera la iel acasă, aşa că am strâmbat dân nas da’ am lăsat dă la noi. Eh, şi ne apucăm să citim noi textu’ dă lege, cel pă care Mincu avea să-l propună Parlamentului în doo zile. Hm!
Mai citim şi manevrele dă întâmpinare făcută dă toată gaşca cea vestită a medicinei româneşti: numa’ flapsuri! Că profu’ cutare, care îl ajutase pă Mincu, era rudă cu Ceauşeasca, că (sic!) Mincu a făcut şi-a dres, că una, că alta… Anunţaseră pă toată lumea, băh: pă embriounu’ ăla, încă de pe atunci impotent, care se chema Ioropa Unită, pă ambasada Americii, pă drepturile omului, c-o fi, c-o păţi.
M-am uitat la datele adreselor, că ceva-ceva mai ţineam io minte dă pă vremea în care fusesem, şi io, după cum v-am spus, potentat. Rahat! Abia le trimiseseră! Ăia dă la Strasburg nici n-aveau să le citească până să ia Mincu cuvântu’ în Parlamentu’ rrrrrromâniei, darămite să mai acţioneze cumva, admiţând că aveau chef să acţioneze altfel decât cu vorbe, chestie la care excelau şi pe atunci.
Ne-am uitat unii la alţii. Politicienii s-au uitat la noi. Noi la ei. Linişte. Scroafa era moartă în coteţ. Acu’, ne întâlnisem cu un scop, totuşi, aşa că am început să dăm dân gură.
- Poate că o ieşire în stradă…
Lula! Câţi doctori mai ieşeau în stradă în 1992? Plus că, un talentat că Zâmbilă Întâiul ne-ar fi scos imediat că ieşeam pentru salarii mai mari, şpăgarii dracului ce ieram!
- Poate că o petiţie adresată Parlamentului…
Rahat! Oamenii lu’ Zâmbilă ierau majoritari şi-i durea în cot dă petiţii.
- Poate că o atragere a sindicatelor în luptă…
În mă-sa! Care sindicate, care luptă? Câtă lume să aduni în doo zile, pentru un tărăboi pă cinste, după cum mai făcuserăm noi?
- Poate că ziarele…
Eh, da, ziarele! Le cam contactaseră pă majoritatea, iar ziarele dă aşa-zisă dreapta chirăiau, da’ cu ce folos?
Ce mai, ieram în găleată. Cred că am fumat un pachet în doo ore, am tot vorbit dă cai verzi pă pereţi, da’ n-am găsit nici o soluţie. Avea să ne încalece Mincu, futu-i!
Băh, şi când totul părea pierdut, să bagă în vorbă profu’ Bruckner, care tăcuse mai tot timpul. Acu’, io nu ştiu dacă îl ştiţi pă profu’ ăsta :  e un ins înalt, cam chel, are o faţă rotundă, obrajii puţin căzuţi şi buze subţiri, cu o mimică destul de rigidă pentru cât de agitat ieste. Cât despre biroul lui – doamne, am fost fericit să văd un om mai dezordonat decât mine, dezordinea fiind, după cum bine ştim, un semn de sănătate mentală.
Iar Bruckner:
- Cine va conduce şedinţa de la Parlament?
- Idioutu’ ăîla de Javra, veni răspunsul husarului.
Opaaa, nu-ş’ de ce, da’ m-am cam înfoiat! Javra, adică Ioan Gavra, de la PUNR – Vatra Românească, era, indubitabil, posesorul unui intelect liminar, da’ iera doar dreptul meu să-l fac prost, nu al husarului! Pe de altă parte, îl înţelegeam şi pă husar: iera tare greu să NU faci mişto dă Gavra, el făcând parte din specia aia de ardeleni care justifică bancurile care se fac pe seama lor.
 
 
- D-l Ioan Gavra, deci, spuse Bruckner, şi căzu pe gânduri. Ia, mai daţi-mi nişte detalii despre regulamentul şedinţelor, vă rog.
Husarul i le dădu. Venea Mincu, citea argumentele în favoarea legii pe care o propunea, după care Ioan Gavra, preşedintele de şedinţă, se ridica şi dădea cuvântul celor din sală. Apoi, urmau dezbaterile. După dezbateri, votul. Pe vremea aceea, vă reamintesc, Parlamentul era dominat de PSD (se mai numea FSN, oare?), fiind solid ajutat de „opoziţia” reprezentată de PRM şi de defunctul PUNR. În opoziţia reală ierau PNL, PNŢCD, ceva resturi dă la ecologişti şi, evident, UDMR – una peste alta, opoziţia reală nici nu să punea la socoteală.
- Aha, făcu Bruckner după ce băgă explicaţiile la cap. Spuneţi-mi, vă rog, care e cel mai prost vorbitor de limba română din UDMR?
Husarul a zis un nume. Cunoscut şi el.
- Păi, uite cum o să faceţi, a continuat profu’ Bruckner. După ce termină d-l profesor Mincu expunerea (Bruckner a fost totdeauna elegant, în public cel puţin), ar fi foarte bine să ia cuvântul acel domn care vorbeşte prost româneşte. Făceţi cumva, ca acel domn să ia cuvântul cel dintâi! Se poate?
Husarul a zis că da, că se poate.
- Foarte bine, a reluat Bruckner. Problema e ca atunci când va lua cuvântul, acel domn care vorbeşte atât de rău limba română, să spună cât de nimerită i se pare lui această lege propusă de domnul Mincu, că aceeaşi lege a fost aprobată şi la Budapesta şi că experienţa maghiară a fost excelentă după aplicarea legii, că se miră de faptul că o lege care a dat rezulate atât de bune în Ungaria este aplicată abia acum în România şi că…
Mă rog. A mai dat profu’ Bruckner nişte mici detalii despre ce şi cum, iar nouă ne-a încolţit speranţa în suflet. Husarului îi sclipeau ochii. Cei care ne însoţeau mustăceau. Io mi-am terminat ţigările da’ zâmbeam şi io ca prostu’. Eh, aia iera: şi-aşa nu mai aveam de ales.
Zis şi făcut! După doo zile, vine Mincu la Parlament, sigur pă iel, mândru ca un cocoş, cu discursul scris dă nu ştiu cine. N-avea nici o apăsare, din câte mi s-a povestit. Citeşte iel ce citeşte, zâmbeşte cu ăia dân sală, se hăhăie cu ăia dân prezidiu, termină materialul, iar senatorul Gavra dă liber la luările dă cuvânt.
 
 
Băh, şi să ridică unguru’ ăla care habar n-avea româneşte. Şi dă-i, şi bâlbâie-te, şi zi-i cum Ungaria a făcut la fel, şi dă-i, şi laudă legea, că aşa au făcut şi maghiarii şi că ce bine le e, că lacul Balaton, şi că…
Între timp, Gavra (prostănacul acelor ani) se înroşeşte la faţă. Se uită la ai lui. Dă cuvântul unui PUNR-ist vehement, care nici nu mai aşteaptă să termine ungurul care nu ştia bine româneşte, că şi ţâşneşte în picioare şi dă-i lu’ bozgoru’ peste ochi, şi dă-i în legea lu’ Mincu, şi tot aşa.
Mincu, aşezat acolo, la prezidiu, cască ochii! Păi… Ăştia la PUNR… Too-varăşii dă drum… Nu trebuiau să-i ţină partea? Ce mă-sa?
Mai ia un ungur cuvântu’. Şi dă-i înainte cu experienţa Ungariei, că ai lui o să voteze legea în mod sigur, că legea lui Mincu e leit cea de la Budapesta, că lacul Balaton, că pusta maghiară…
Ahaaaaaa! Trădare!!!! Aşa, deci? Lege bună dă la Budapesta? ’re-aţi ai dracu’ dă bozgori capitalişti! Lacu’ Balaton, ‘ai…?
În consecinţă, a urmat un debaclu de zile mari. PUNR-ul s-a inervat. Da’ rău, băh! S-a inervat aşa de tare, că i-au atras în trenă şi pă boii dă la PRM. Ungurii se tot ridicau şi spuneau că legea ie bună, da’ ăia la PRM au început să-i fluiere. TaNpiţii dă la PSD au căzut în capcană şi au început să tropăie – că dacă făceau gură ăia dă la PRM şi cu confraţii lor întru neuroleptice dă la PUNR, înseamnă că trebuiau să dea şi ei, vârtos, în dujmanu’ dă clasă :  ungurii, moşierii, burghejii, mă rog, cine se nimerea…
Mincu încremenise. Se uita la scandalul dân sală şi nu-i venea să creadă. Majoritatea era de acum furioasă şi-l înjura ca la uşa cortului, da’ iel nu ştia dă ce. Ciudat – ungurii, adică UDMR-ul, îl lăuda şi-l aclama, la fel şi PNŢCD-ul, dar ce folos… Iera clar că legea lui n-o să treacă.
Şi n-a trecut, băh! Dăloc n-a trecut! Niciodată! Nici n-au mai avut curaj, de atunci, s-o scoată pă tapet, aşa dă tare i-a îmbrobodit UDMR-ul, respectând pas cu pas sfaturile profesorului de Medicină Internă de la Spitalul Colţea, rector al Universităţii Carol Davilla, profesorul Ion Bruckner.
Şi-am încălecat p-o şa, şi v-am spus povestea-şa, şi-am încălecat p-o roată, şi v-am spus povestea toată!
Şi vă jur că aşa a fost!
 

24 Responses to “IZBITURĂ (POLITICĂ!!!) ÎN MOALELE CAPULUI – lecţie –”

  1. 1

    Manipulare ca la carte. Reacţie pavloviană.

  2. 2

    absolut pavloviana, ceea ce e cam trist pentru a noastra clasa politica…

  3. 3
    greenfield says:

    Mise en scene de zile mari, cred ca-l stiu de la tv pe D-l Bruckner, sau de la Coltea, ani de zile am apartinut de ei. Erau doctori foarte buni acolo, or mai fi si acum? La ORL un doctor Ionescu Nicolaie, l-ati cunoscut?
    M-a distrat ca de obicei savuroasa poveste, cu borcanele de mancare pe geam si mirosul de "mitocan"(asta-i de la mine).

  4. 4

    jur ca asa mirosea! jur! luase de acasa mancare pentru o saptamana intreaga, parol! supe, gulasz, paprikasz, naiba sa-l ia!
    avea mancare la pachet, mai!

  5. 5

    misto, misto, da ie cam trist de noi… iti dai seama ca legile NU conteaza, de fapt?

  6. 6
    Laur says:

    Dom’ doctor, am ras cu lacrimi… Mult respect catre D-l Bruckner, care s-a dovedit un fin cunoscator al politichiei mioritice.

  7. 7
    lollitta says:

    :)cum se explica faptul ca si in politica tot oamenii inteligenti au castig de cauza. din pacate au grija ceilalti sa nu ajunga prea des acolo…

  8. 8

    păi, profesorul Bruckner (şi nu numai el) nu e interesat de politică. n-ar avea viteză acolo. deloc.

  9. 9
    Inah says:

    vai, dom’doctor….va tineati de shoricarii….:)))
    faina manipulare.
    fin cunoscator al naturii umane, dom’profesor Buckner.
    mishto clasa politica
    halal sa ne fie.

  10. 10

    Sebastian, pot să public în gazeta mea textul cu şpaga lui Băse? Bineînţeles că n-am bani să te plătesc. Sunt doar un mogulaş de presă.

  11. 11

    bineinteles ca poti sa-l publici. sunt chiar onorat de propunerea ta.
    cat despre bani… pai n-am pus textul pe blog? e la liber!

  12. 12
    lollitta says:

    fu bine la doctorat? presupun ca da. asteptam confirmare ca sa pornim felicitarile :)

  13. 13
    ionutz says:

    bey frate sa nu zici k nu aveai dreptate cu pietricelele. n-am mai intrat pe blogaraie de vreo sapta den motive de predare de revista ktre tipo shi inainte sa intru la tine chiar ma gindeam sa-tzi amintesc de episodul cu dat "fonctzia" lu’ musiu cinteza ;)) shi cind colo ce sa vezi taman despre perioada aia scriseshi, halal. clar trebuie sa ne vedem la irishi ;)) mai ales k am atzi propune ceva lucrativ, dak te intereseaza

  14. 14
    Jenika says:

    herr Doktor…
    farstand…vorva sasului…adicacine are urechi sa auza cine nu sa bage la capatzana…acum iedeea este de unde sa lom noi ,pentru aplicarea aceleiasi strategii demani si pulare a politikului ,vreo duzina cinshpe de domni doftori Brukneri????
    :)))

  15. 15

    @lolitta : fu bine la doctorat, fu bine, dar acum tre’ sa-l scriu pe fast forward intr-o luna.

  16. 16
    Madelin says:

    Bai, nene (copirait mahalagiu’) daca n-am stat sconcentrata cu ochelarii lipitzi de ecran sa vaz deznodamantu’…
    Uffffffffff, noroc ca am inima tare si brava! De romanca, bah!
    Poate ca domni doctori Bruckneri s-ar mai gasi p’ici pi colo, dar entuziasmu’? Dorinta de a face/schimba ceva pe care au avut-o ai de se intalnira acolo, la domnu’ cu papricashu’in camera!? ia-le de unde nu-s…

  17. 17

    in primul rand trebuiau sa VA EXPLICE de ce fac operatia, care sunt beneficiile si apoi care sunt riscurile. sunt anumite reguli de comunicare in asemenea situatii, astfel incat pacientul sa nu se sperie mai mult decat e cazul.
    numai ca, consimtamantul informat ca atare (partea scripticaă) îngrozeşte pe oricine, dacă respectivele noţiuni nu sunt explicate ŞI verbal.
    asta e problemă grea la noi. cu comunicatul verbal, vreau să spun.

  18. 18
    Vio says:

    Spor la scris dom doctor, am ras si eu cu lacrimi, daca o sa scrii si teza cu atata talent te fac aia docent mintenash. La Coltea am fo’ si io internata la ORL vo’ cateva zile, trebuia sa fac niste analize si m-a pus sa semnez o hartie cum ca n-am pretentii sa-mi iasa bine operatia, de mi-a stat inima in loc: care operatie? Cre’ ca era vorba de protectie contra legii malpraxisului, si asta se intampla cu vro’ doi ani in urma.

  19. 19
    vio says:

    suna frumos "trebuia sa explice" problema e ca n-are nimeni timp de explicatii si ai spus chiar matale de ce. Pe de alta parte am citit in NYT despre niste nenorociti de parinti care au cerut expres sa nu li se resusciteze copilul, medicii nu i-au ascultat si acum copilul salvat avea atat de multe handicapuri ca ii costa o avere pe parinti sa il trateze. Cum si la noi a fost un caz similar, f mediatizat, ce poti face tu ca pacient, Doamne fereste?

  20. 20

    nu, nu e vorba de "n-am chef sa fiu dat in judecata". problema acestei legi este ca, in forma actuala, legea permite pricui, chiar si spitalului in care lucreaza, sa dea medicul in judecata. din nefericire, in clipa de fata, foarte multe elemente de malpraxis sunt consecutive (nu ma refer la lipsa de bun simt!) unui management facut cu picioarele. daca directia spitalului te incarca pe tine, practician, cu incapacitatea lor de a organiza o linie de garda sau sa doteze un serviciu, nu prea e corect. daca o linie de garda necesita 4 persoane si ei nu dau decat 2, e vina medicului ca dupa 12 ore de lucru in continuu oboseste si face greseli?

  21. 21

    e greu de explicat toate acestea. ar trebui un eseu foarte lung despre directiile gresite si bune pe care o ia medicina zilelor noastre.

  22. 22
    c says:

    multumesc pentru raspunsuri; astept cu nerabdare eseul :)

  23. 23
    c says:

    usor pe langa subiect, de ce e rea legea malpraxisului? pot sa dau nume de doctori dezinteresati si prost crescuti si care nu stiau cum sa ma dea mai repede afara pe usa, desi platisem consultatii, ma purtam cu respect, nu puteam prin cabinet etc. Adica pentru mine, cititorul neavizat/consumatorul de servicii medicale, o garantie/obligatie ca medicul sa-si faca treaba imi suna ca un lucru bun. Inteleg ca peste tot exista oameni mai mult sau mai putin pregatiti. Daca eu am o zi proasta la birou si scriu niste cod cu buguri, cuiva undeva o sa-i crape o aplicatie si o sa o restarteze. Daca un doctor are o zi mai proasta, consecinta e ca cineva isi buseste unicul corp pe care il are… Intreb care-i problema cu legea mentionata ca sa aflu si punctul de vedere al medicilor, bine, lasind la o parte evidentul si nu foarte elegantul "n-am chef sa ma dea cineva in judecata".

  24. 24

    of, c, eseul ala m-ar pune jos daca m-as apuca sa-l scriu. e o intreprindere teribil de complicata si de cronoconsumptiva.

Leave a Reply


+ four = 11

Subscribe without commenting