A fost odată un sârb – odată, adică prin anii 90. Sârbul ăla își făcuse și el un butic pe Calea Moșilor, vindea țigări, ciungă, cafea, acadele (adică sugiuc), metraj, na, chestii d-astea care mergeau în era de dinainte de MegaImage și Auchan. Cică era mult de muncă, dar se câștiga binișor, iar sârbul era mulțumit de viață: avea copii frumoși, nevasta îl aștepta în fiecare seară cu ciorbă nici prea fierbinte, nici prea amorțită, Bucureștiul era liniștit și nu se pregătea de nici un război, ai lui erau sănătoși, ce mai tura-vura, bine că se apucase de business în Micul Paris.
Iată, însă, că într-o bună zi vine un țigan la ghișeu:
– Ascultă, bă, sârbule, da tu n-ai de gând să plătești protecție? O tot freci p-aci de-un an, iar tu, nimica-nimicuța!
– Of, țigane, zise sârbul, mâhnit, mai bine nu veneai! Mai bine nu veneai, că uite, eu îs tare fricos, și, din cauză că-s fricos, mi-am luat chestia asta! scoase el de sub tejghea ditamai cuțitoiul de măcelărie. Și știi de ce mi-e frică? Mi-e frică c-o să-ți plângă copiii și nevasta după ce ți-oi vârî șișul în gât, și mi-e și mai frică c-o să-mi plângă, și mie, copiii și nevasta după ce m-o lua poliția că te-am omorât, așa că, fă bine, țigane, și du-te la români, că ei îs mai curajoși ca mine!
Povestioara asta mi-a spus-o un coleg, la nervi, pe când discutam despre negocierile cu autoritățile din Bucale, autoritățile alea pline, doldora, dând pe afară de români curajoși, curajoși, curajoși…
La fel de curajoși ca și petenții!
asa…cine sa faca rivolutie ,soro, daca’s ai nostri la putere? si tot asa din legislatura in legislatura, toooocmai de la stramosi!
apropos! ai observat ca noi romanii am fost de la inceputuri politiccorecti? adica toata lumisoara asta se (si-o?) trage de la Adam si Eva numa’ noi din Traian si Decebal!
sfarsit de an sarbatoresc!
suntem generatie spontanee, de laborator, right!