Kröller-Müller

 

krollermollergebouw

 

Să ne imaginăm că doamna M.V. sau doamna D.P. sau perpetuu inexistenta doamnă I.Ț., soții de oameni bogați, care țin pagina întâi a presei online, ar fi cuprinse de plictiseală. Dacă s-ar întâmpla așa, atunci, pe la vârsta de 35-36 de ani, ele s-ar apuca de un  curs de „înțelegere a artei” și, poate că după vreo două-trei decenii, ne-am alege și noi cu un muzeu de pus în ramă.

În realitate, însă…

În realitate, însă, n-o să rămânem decât cu niște colecții rătăcite prin case de care nu se aude. Ieri am vizitat colecția familiei Macovei, din strada 11 Iunie – picturi de Petrașcu, Ciucurencu, Tonitza, Pallady, Maxy, Țuculescu, printre piese de mobilier și de feronerie veche, într-o casă cu stil, de la îngemănarea secolelor XIX – XX, ridicată de un pălărier evreu kocher… Cărți de istoria artei și de filozofie, statuete mexicane și rusești, acuarele de-ale Ligiei Macovei, artă populară, icoane pe sticlă, plus un oarecare Paul Miracovici, de care habar n-aveam și care mi-a amintit (fără motiv) de Signac, Seurat et. comp…

35_35

Să reținem două aspecte: 1) domnul Pompiliu Macovei a fost (printre altele…) mintea care a mânat de la spate apariția revistei Secolul XX, și 2) statul român nu e interesat în nici un fel de colecția cu pricina, refuzând donația respectivei colecții.

Să ne mirăm? Verdunul românesc, după cum a denumit un coleg bătălia de la Mărășești, are un monument, dar statul român n-a catadicsit să-l reabiliteze din bani proprii. Chestia asta mă duce cu gândul la vorba curatorului de la colecția Macovei, care spunea că viciul românesc fundamental este absența recunoștinței. Ca să zicem așa, nici măcar monumentul de la Mărășești nu l-am reparat cu bani proprii, ci am făcut-o cu bani europeni; noi, românii, am fost niște șmecheri și n-am scos arginții din buzunar în memoria celor care (ce desuet!) au murit pentru țara care îți găzduiește și ție terminalul online.

Olanda, în schimb, nu are atari probleme. Pe la începutul secolului XX, echivalenta doamnelor M.V sau D.P. sau a perpetuu nedescoperitei doamne I.Ț. a hotărât că, din moment ce afacerile soțului mergeau strună (era un creator de transnațională, nu altceva), să se apuce de artă. În consecință, s-a înscris la un curs de… apreciere a artei, împreună cu fiica ei. Povestea asta s-a întâmplat pe la 1906, iar după trei decenii, bogata doamnă Kröller-Müller, scăpătată între timp, își vedea visul cu ochii: muzeul perfect din mijlocul unei rezervații de pini pletoși.

germania2013 309

Muzeul se află în Parcul Național De Hoge Veluwe, în apropiere de Appeldoorn. Doamna Kröller-Müller și-a donat colecția de artă statului olandez, în timp ce soțul și-a oferit terenurile de vânătoare, care au devenit Parc Național. Și, pentru că vorbim despre un Parc Național, primul lucru marfă care ți se întâmplă când te duci la muzeul cu pricina e că mașinile nu prea au voie înăuntru; în schimb, la intrare, găsești sute de biciclete albe, pentru copii inclusiv, pentru care nu trebuie să plătești nici o drahmă suplimentară ca să te duci la galeriile de artă.

germania2013 316

germania2013 272

Așadar, intri în parc, iei o biclă din rastel (merge ca focul!) și te-apuci să pedalezi. După câteva sute de metri, iei o pauză, că ți se pare că au dat curatorii cu cine știe ce spray prin pădure, un spray dulceag-amărui, cam aspru, dar plăcut. Adulmeci, te uiți de jur-împrejur, nu știi de unde vine mirosul – doar n-or fi spălat carosabilul cu detergenți aromați!

germania2013 284

Și îți dai seama că nu, slavă domnului, nu e vorba de nici un detergent, pur și simplu așa miros pinii din parc, sunt copaci duri, sănătoși și curați. Drept pentru care: pedale, frate! Te repezi pe aleile parcului și începi să râzi așa, ca un fraier, îți dai seama că ești liber, greu de descris senzația, râzi din tot trupul, cu mâinile și cu picioarele, cu stomacul, cu gâtul, cu tot – pedalezi și ești fericit.

germania2013 314

Și ajungi la muzeul propriu-zis. Au fost angajați să-l proiecteze, la vremea lor, o sumedenie de arhitecți de prin tratatele cele mari, cu pagini multe, Ludwig Mies van der Rohe, printre alții, numai că doamna Kröller-Müller l-a preferat până la urmă pe un oarecare Berlage. Acesta a început planurile, a și ridicat câteva ziduri, dar imixtiunile proprietarilor l-au făcut să se zbârlească și a abandonat lucrările. Le-a continuat Henry van de Velde, care a construit așa-numita „clădire de tranziție”, iar aceasta a rămas neschimbată până în 1953, când s-a decis construirea unei galerii de sculptură și a unei aripi care să găzduiască congrese. În 1965, s-a decis extinderea complexului, sub conducerea arhitectului Wim Quist, care a finalizat lucrările în 1977, sub forma clădirii pe care o putem vedea și azi.

1286914258-pedrokok-rietveldpavilion-10

E momentul să amintim crezul doamnei Kröller-Müller despre artă. În opinia ei, arta plastică se împarte în artă realistă și artă idealistă, dar, atenție, cele două aspecte se potențează reciproc, coexistând și dând viață fiecărei lucrări în parte. Cu alte cuvinte, Bosch, de pildă, are o mai mare încărcătură idealistă decât Rembrandt, să zicem, iar pictura în sine, meșteșugul ei, dacă ar fi să simplificăm foarte mult, nu este decât mijlocul prin care artistul ne face părtași la metafora creației sale. Realismul este preocupat, mai ales, de observație, în timp ce idealismul tinde să abstragă formele, oferindu-ne propria-i idee despre realitate – sau, în fine, cam așa ceva…  Datorită acestui crez, la muzeul Kröller-Müller vom întâlni adesea apropieri care în alte galerii sunt tabu: renascentiști alături de cubiști, suprarealiști qui cotoyent des pointillistes, abstracți vizavi de minimaliști…

În linii mari, galeriile propriu-zise ale muzeului găzduiesc pictură – de la Tintoretto până la Hans Arp, trecând prin Odilon Redon (faimosul Ciclop) și James Ensor, ba chiar și printr-un portret ale Evei Callimachi Catargi, de Henri Fantin-Latour,

eva

totul centrat de un hol imens în care se află cea de-a doua colecție privată de van Gogh din lume. Atenție: pe lângă van Gogh cel flamboyant, pe care îl caută toată lumea de după Era Descopery, muzeul posedă nenumărate lucrări din perioada lui cenușie, dacă nu chiar neagră, cu tonuri terne, aproape monocrome, de dinaintea migrației lui spre absint și spre lumina sudului.

După parcurgerea galeriilor, ajungi în grădina sculpturilor, unde se află lucrări de Dubuffet, Jean Richard Serra (erata, de la Ciutura Franta citire…) , Auguste Rodin, și un pavilion în aer liber creat de Aldo van Eyck.

germania2013 278

 

germania2013 301

 

germania2013 290

 

germania2013 291

Cum-necum, nu știu cum se face că toată arta aia de la Kröller-Müller nu-ți cade în cap – muzeul este extrem de relaxant. O fi din cauza contrapunctului artă veche/artă contemporană? O fi din cauza volumetriei galeriilor și a alternanței cu spațiile exterioare? O fi din cauza arhitecturii frugale, care nu-ți încarcă simțurile cu artă în exces, lăsând cale liberă doar exponatelor? O fi din cauză că vezi muzeul după o teribilă plimbare cu bicicleta, știind că la ieșire te mai așteaptă o tură printre pini și oameni liniștiți, care vorbesc în șoaptă, care se spală zilnic și care nu văd politicieni tembeli și jurnaliști imbecili la televizor?

Habar n-am! Cert e că după doza de sculptură subtilă (la un moment dat, pe o alee cu copaci bătrâni, te trezești trecând pe lângă un trunchi de fontă, pe care nu-l ghicești că-i „fals” decât cu greu),

germania2013 281

iei iarăși bicla și pornești mai departe, pe alei unduitoare, până în miezul unor dune întinse, mărginite hăt, la orizont, de nesfârșita pădure de pini, după cum se spune.

germania2013 310

Un parc național. Un muzeu. O familie cu dificultăți financiare, care și-a donat căpătuiala (hm…) unui stat aflat, și el, în criză financiară, în 1935, alături de restul lumii.

germania2013 311

Cu toate astea, Olanda a găsit și atunci, și acum, modalitatea de a întreține un muzeu, deși, după cum ar dezbate analiștii de pe sticla cretină din provincia comisarială Carpato-danubiana-pontica, ei, olandezii adică, nu aveau nevoie de muzee suplimentare: erau, oricum, doldora de spații expoziționale!

germania2013 313

800px-Kroller-Muller_EntranceSculpture2

11 Responses to “Kröller-Müller”

  1. 1
    cora_ says:

    Pai treaba-i asta? Eu cu Dubuffet in carte(tocmai am examen despre el), tu cu Dubuffet in fata? Ca sa nu mai spun ca de fapt ai stat in el. Sunt invidioasa a doua oara intr-o saptamana. :)

    Iar copacul ala e superb! Ca sa nu mai zic de ideea de bicicleta. Cred ca cea mica a fost incantata.

    PS. Cred ca pe Serra il cheama Richard, dar o fi fost si Jean (Arp?) prin apropiere. Iti amintesti daca sculpturile lui Serra sunt cele din ultima poza sau sunt de-alea imense si ruginite cum are obiceiul sa faca?

  2. 2
    impricinatul says:

    RICHARD serra, da, ai dreptate, scuze, iar la Jean Arp am preluat “grafia” non-franceza. Copacul nu-i apartinea lui Serra -- era un italian, ceva, al carui nume nu-l cunosteam. Am pozat placuta care ne spune numele autorului, ca nu eram in stare sa tin minte atatea chestii, numai ca poza a iesit de kakao, asa ca n-am cum spune CINE a facut copacul cu pricina.
    drept pentru care, am hotarat sa mai mergem o data, la anul. si n-o sa mai stam doar o singura zi.

  3. 3
    cora_ says:

    M-am abtinut sa vorbesc despre “si la noi de ce nu?” dar cum incepe sa-mi placa sa fiu rea si azi n-am fost destul, revin sa-ti spun si tie ceea ce-am tot auzit io in ultimul timp: “cand vom rezolva problemele importante din romania, poate ne vom ocupa si de prostiile astea.
    In romania mor copii de foame si oamenii in spitale(habar n-ai), iar tie-ti arde de monumente si de muzee. Auzi tupeu!” :(

  4. 4
    impricinatul says:

    eu le aud direct de la sursa de 4 ani incoace -- mai ales pe aia cu copiii din spitale!
    “De unde sa dam bani SI la sanatate, cand nu mai avem de unde?”
    Pai, sa-ti zic eu cu muzeele!!!! Stai asa, ca am fost de garda si nu ma mai cenzurez! Nu e cine stie ce colectie la Casa Macovei, dar chiar AI ce vedea si afli o gramade de lucruri interesante.
    Se duce careva pe acolo? Nimeni!
    Ce naiba, domne? Copiii nu mai merg cu clasa pe nicaieri? Ii duci la un muzeu mare, ii pierzi pe drum, dar la o casa mititica, au timp sa incaseze informatia, s-o misatuie si inspravesc vizita mai repede, inainte sa se plictiseasca…
    Doua-trei clase pe saptamana daca ar vizita o Casa Macovei gen, si-ar plati aia macar curentul electric, plus ca -- ce naiba? -- cultura publica nu mai DELOC de interes? Nu trebuie sa se LIPEASCA arta de toata lumea, nici n-ar avea cum, dar barem s-ar ajunge macar la o TOLERANTA fata de fenomenul artistic, care la noi (dar si in transnationalele de kko) e etichetat ca flaps, pierdere de timp, prostie, ocupatie de gay…

  5. 5
    cora_ says:

    In loc sa le bage pe gat ore de religie pentru ca la religie au acces usor daca vor(presupunand ca le-ar face bine), mai bine le-ar baga ore de muzica, teatru, arta plastica, etc, pentru ca aici oricum majoritatea copiilor nu au acces fie din saracie, fie din ignoranta(a parintilor si educatorilor, evident).
    Ca sa nu mai spunem ca ratam sansa sa facem din ei niste oameni mai buni sau mai mult decat atat, niste artisti. Oricat de mult talent nativ ar avea un copil nu poate face nimic in domeniul artelor intr-o lume ignoranta.
    Aici se omoara astia ca nu stiu ce sa mai faca sa-i aduca pe toti la muzeu sau sa aduca muzeul la ei, se cheltuie milioane din bani publici pentru sensibilizare, unul din muzeele din Montreal(cunosc chestiunea dinauntru) si-a schimbat directorul pe principiul viziunii “arta de masa” si nu “arta de elite”(aici nu intram in discutii).
    Cum zici, ar putea sa plateasca macar curentul intr-o astfel de institutie din vizite.
    Dar ce sa mai zic, cand am fost eu la muzeul de arta din Craiova acum vreo 2 ani, in incaperea cu Luchian si Grigorescu batea soarele-n tablouri si vantul umfla perdelele(geamurile erau deschise) de-mi venea sa plang si mie si lui P. care ma intreba stupefiat daca oamnenii aia sunt specialisti in muzeologie. Numai in aripa Brancusi era climatizare si temperatura/umiditatea controlata, ma si mir cum…
    Deci cam asa, de-aia zic ca in ro trebuie feriti copii de prostie si indiferenta in primul rand, se vede clar ca asta-i pericolul. Sau poate nu se vede… :)

    ps- eu nu mai cenzurez in ultima vreme, si-asa sunt vestita pentru felul in care “fac rau romaniei” ca ma revolt, cand as putea sa tac naibii din gura. dar sa mor eu daca tac. :)))

  6. 6
    cora_ says:

    Ca fapt divers, cea mai mare colectie corporatista de arta din Montreal(sunt multe altele) este cea a Loto Quebec, loteria nationala, cum ar veni. Au o imensa colectie, un spatiu expozitional permanent GRATUIT, participa la multe manifestari de arta(in toate domeniile artei) si cumpara masiv. Politica lor e sa “dea inapoi” comunitatii, in aceasta forma, ceva ce le apartine. Uite aici:

    http://lotoquebec.com/cms/corporatif/fr/responsabilite-entreprise/collectivite-commandites/espace-creation

    E drept ca si legile sunt bune(companiile care se implica in arta au avantaje majore) si guvernul e receptiv(indiferent de culoarea lui), exista o lege in vigoare de prin anii ’60 prin care in fiecare cladire guvernamentala nou construita se investeste 1% pentru arta. Si 1% trebuie sa fie arta publica vizibila in cladire de tot poporu’, nu tablouri ascunse in birouri…
    Deci da, poate niste legi…

  7. 7
    impricinatul says:

    Asta cu Loteria care “sponsorizeaza” arta e teribila!…
    Si-asa nu stie nimeni ce face loteria romana cu banii, bine ar fi sa sprijine, uite, Casa Macovei, de pilda!

  8. 8
    mack says:

    ah, ce mă bucur că ai fost la ligia şi pompiliu macovei! mie mi s-au lipit de suflet -- şi mi s-a povestit cum, intrînd în casa lor, oamenii n-aveau curaj să calce pe covorul splendid de buhara (ăla din livingul mic de la intrare, unde sînt măsuţa de cafea, canapeaua şi fotoliile) -- şi pompiliu rîdea de ei: “e făcut să fie călcat în picioare şi să ne bucurăm de culorile lui şi de cum îl simţim sub talpă. lucrurile frumoase nu-s făcute să fie puse în vitrină, ci să fie folosite.”
    colecţia aparţine de muzeul municipiului bucureşti.
    ei au mai avut multe piese, din care o parte a venit la muzeul satului, mama a fost la ei şi a inventariat ce aveau şi au stabilit ce donează încoace. a fost dorinţa lor ca o mare parte din colecţie să rămînă în casă şi să fie expusă ca atare.
    vaaaai, ce bine că mai merge cineva pe-acolo, şi mai şi scrie despre asta!

  9. 9
    cora_ says:

    Erata: ceva ce ii apartine(ei, comunitatii, adica). :)

  10. 10
    Madelin says:

    Eu am mers pe jos :). Am ajuns dimineaţă, dimineaţă. Băiatul de la poarta a insistat cu bicicleta dar io m-am dat lovită în aripă cum că mersul pe jos face sufletu’ frumos (de fapt habarnam sa merg pe beciucleta). Aşa că dimineaţa, pe răcoare, într-o pustietate aproape perfectă pentru introvertita de mine, singură singurică, am mers pe îndelete prin pădurea de pin. Încă am ajuns cu 10 minute înainte de deschidere. A fost vizita perfectă, eram singură (recte fără companioni care să se plictisească, ca familionul unit la Malaga, la Picasso), aveam timp berechet (ăilalţi tovarăşi de excursie în Olanda erau prinsi cu ceva delegăţii). Muzeul are o parte în spaţiu închis şi una în aer liber, care face toţi banii. Spaţii largi, nene. Fără apăsarea artei cu A mare. Am făcut şi neşte poze.

  11. 11

    @ Madelin: Si nu ti s-a părut marfă?

Leave a Reply


seven + 1 =

Subscribe without commenting