Au trecut câţiva ani de când un eseist român „en vogue” stabilea în câteva vorbe de ce ne-au făcut rău scrierile lui Marx: omul avea, pur şi simplu, hemoroizi… Durerile permanente generate de patologia anală erau răspunzătoare pentru acele scrieri care, finalement, au dus la apariţia unui dezastru politic. Lăsând la o parte faptul că hemoroizii nu dor şi că, mai probabil, Marx suferea de fisuri anale, simplificarea cu pricina m-a cam umplut de silă, chit că pe vremea aceea aveam certuri cumplite cu taică-meu pe probleme politice: el era marxist, eu nu eram, el citise Marx, eu nu citisem, dar de certat, ne certam cu vigoare. În ce mă privea, nici nu simţeam nevoia să-l parcurg pe Marx; în definitiv, insul o dăduse în bară în văzul lumii întregi, demonstraţia fusese făcută, istoria se pregătea să încaseze pierderile colaterale determinate de marxism, prelungind şirul de experimente sociale ratate, cel care a debutat cu prima diviziune a muncii şi care ne spune: unde-s doi, unul e şeful – aşa se zice după blocuri şi asta e treaba pe bune, să nu ne mai dăm după deget…
Aşadar, Marx făcuse rahatul praf, iar noi ne trezeam în zorii unei ere noi: capitalismul se pregătea de izbândă la oraşe şi sate.
Şi totuşi… Cum naiba să dai vina pe nişte hemoroizi? Hm, neştiute sunt căile propagandei…
Cam astea-mi erau gândurile ieri, când dădeam fuga pe străduţele Trierului, să văd cu ochii mei casa în care s-a născut Karl Cel cu Anusul Îndurerat… Ciudat: la Trier, autorităţile au altă opinie despre Marx, cică insul ar fi născut o cultură şi că, pe deasupra, mai reprezintă şi imaginea unei culturi.
Nimic despre hemoroizi, nimic despre eseistul român în mare vogă, nimic despre dezastrul social care a reieşit exclusiv din paragrafele lui Das Kapital, acel Das Kapital despre care noi, ortodocşi sau gânditori cu glas adânc, incerţi dpdv sexual, ştim foarte clar câte parale face: omul a scris la nervi, Marx a imaginat un sistem filozofic în timp ce-l hăituia durerea în cur, cea atât de danubiano-pontică…
La Marx acasă, însă, destul de mulţi vizitatori. Unii, indieni probabil, se fotografiau. Alţii, cu trăsături mai degrabă chinezeşti, se fotografiau şi ei. Alţii, albi de-a dreptul, se grăbeau dejur-împrejur cu Canon-urile în braţe. Ce chestie… Ăştia n-au avut niciodată hemoroizi sau fisuri anale?
În fine. Fotografiez şi eu casa. Se află între un magazin de ţoale italieneşti
şi o pizzerie,
în acelaşi oraş cu cea mai veche episcopie situată la nord de Alpi, în acelaşi oraş care a fost prefectura Galliei Belgica, în acelaşi oraş al cărui arhiepiscop era unul dintre cei şapte prinţi-electori ai Sfântului Imperiu Roman.
Şi uite aşa, pe negândite, am ajuns să fotografiez casa lui Marx chiar în ziua în care s-au împlinit trei ani de când a murit taică-meu, cel cu care m-am certat de atâtea ori din cauza unui Marx pe care nu l-am citit nici până acum.
Marx locuia la parter, la etaju’ unu, ori la mansardă?
În casă… era parchet pă jos?
Cum era încălzirea? Cu lemne, cu păcură… ori cum?
Buda era la un loc cu cada, ori separat?
Camerele era decomandate?
Bucătăria era cu gresie, ori cu faianță?
Ceva o curte-n spate este?
Canalizarea e dă la oraș ori cu cu fosă septică personală?
Mobeler ceva era?
Cum era patu’ lu’ Marcs? Câte perne, plapumă dă puf ori covertură?
Avea lampă cu gaz la berou? Unde scria Capitalu’ ăla… ori avea branșament la electrică?
Era toră d-aia în casă? Că bunică-su…
Da’ sfeșnic d-ăla cu șapte lumânări?
Tablouri pă pereți avea? Cu ce subecte?
Băi frate… te duci la Marcs acasă… și ne povestești dă șoarmăria dă lângă el…
De citit nu l-ai citit… despre el ca om ne zici doar dă hemoroizi… zău, mă și mir dă tine, om fin, cu școală și alea.
🙁
atat ma duce capu, blegoole, ce sa fac…
pot sa zic doar ca are curte interioara cu pomishor.
Blegoo(cu ton de babă arțăgoasă):“Ia mai lasă-mă cu replici d-astea împăciuitoristice! Oi fi io bleg, da’ nu-s prost!
Văz bine ce caterincă cânți tu… ca să-mi astupi gura!”
(persiflînd, cu voce dă piți alintată):“…oh vaiii, blegule… atâta mă duce capu’… alea.”
(amenințător):“Crezi că scapi eftin? Scrii dîn an în paște… și cînd scrii… ne zici dă hemoroizii lu’ Marcs!
Huooo!… Huideooo!…
Uoarrrba după el!
cre´ca si Iengels avea ceva hemoroizi, iar Leninu si Stalinu, pfuaaai…
Blegoo(bosumflat):“Adicătelea… toți socialiștii, comuniștii, sufereau dă chestia aia?
Adică… dacă te doare-n fund… înclini spre partea stângă a spectrului politic?”
(gânditor, fâlfâind dîn coadă)“…o fi ceva în ce spui dumneata, că ai școală, alea.
Da’ tot crez că e enteresant să afli detalii dă copilăria lu Marcs – chestie pă care d-ta ai considerat că e mai puțin emportantă dăcît curiozitățile mele îndreptățite.
Ei… ce să facem, defilăm cu ce avem, hemoroizi și alea”
asa ne invata die neue schule auf Bukarest, nu io, nu io!
Bine-bine…
Da’ oare culoare secrete (ca sa fi fost ascultat) o fi avand casa?
Eu am ajuns la casa lui Beethoven (din Bonn); era pustiu pe acolo.
In sfarsit intelegem ce poate face propaganda din noi !
Dle Doctor,
I-am scris odata(acum 8=9 ani) dlui Tismaneanu, critic consistent al efectelor concrete ale aplicarii teoriei marxist leniniste, ca desi Leszek Kolakowski si von Mises au facut mult in falsificarea teoretica a teoriei marxiste, lucrurile nu sunt terminate la nivel conceptual, caci daca erau terminate, un Ion Iliescu nu mai putea emite in dec 89 zicerea aia cu intinarea idealurilor socialismului stiintific exact cum nimeni nu ar putea spune ca nu stiu ce inventator de perpetuum mobile intineaza idealul fizic al realizarii unui adevarat perpetuum mobile.
Deci inca mai este de lucrat la dovedirea falsitatii acestei teorii nu numai prin exemplele de esec peste tot in aplicarea practica in diversele societati unde s-a facut acest experiment nefericit, dar ca in viitor acesta sa nu se mai repete de diversi ion iliesti marxisti, teoria sa fie infirmta ca adevar stiintific.
impricinatule mai suflezi? ai adoptat 1-2 caini?:)
Ce tareeeee !