(sau ceea ce nici un politician n-o să vă spună despre Legea Sănătăţii)
Regula cinstită îmi impune ca atunci când operez un pacient să-i explic beneficiile şi riscurile intervenţiei chirurgicale. Este pasul obligatoriu prin care tu, pacientul meu, capeţi încredere în mine, medicul tău.
Iată că acum, noi toţi, pacienţi şi medici deopotrivă, ne pregătim de o operaţie dificilă. Politicienii o numesc reformă sanitară dar, câtă vreme nu ştim despre ce e vorba, ce garanţii avem că intervenţia pe care o operează statul va reuşi? Ce beneficii ne aduce? Ce riscuri are? Şi, mai ales, dispunem de alte variante în afara celor preconizate de stat?
Să ne reamintim – în ianuarie, legea sănătăţii a fost retrasă teatral de pe piaţă, ocazie cu care ne-am ales cu o promisiune: dezbaterea ei publică. Tu, pacientul meu, cât de multe ai aflat despre această lege? Ai idee cât o să te coste? Iar tu, colegul meu medic, ai idee ce vei deveni după ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial? Vei fi funcţionar de stat, sau te vei bucura, în sfârşit, de statutul unei profesii liberale, statutul tău dintotdeauna?
Din păcate, după cum ne-au obişnuit, decidenţii mimează comunicarea. Ei aruncă în presă doar frânturi de lege, pretinzând că adoptă regula cinstită a consimţământului informat. În realitate, acest lucru nu are loc. Pentru moment, să reţinem că orice consimţământ informat se încheie cu o semnătură, o semnătură prin care pacientul îi conferă medicului dreptul de a-l opera.
Noi, românii, pacienţi şi medici deopotrivă, pe ce document ne punem semnătura?
GENERALITĂŢI – SAU CE SOARTĂ AU BANII NOŞTRI?
Suntem cu toţii la curent cu scandalul Cupru Min. Din variile calcule, să reţinem cea mai optimistă cifră de afaceri avansată în presă: un miliard de euro anual. O altă industrie locală – mă refer la fastfood – este şi ea în prefaceri, iar McDonald’s, Burger King, KFC etc. se luptă pentru o piaţă de cinci sute de milioane de euro anual.
Şi acum, fiţi atenţi: piaţa sănătăţii din România înseamnă de trei ori mai mult decât Cupru Min şi industria fastfood luate la un loc. Vorbim despre aproape cinci (!) miliarde de euro anual. Iată o piaţă atrăgătoare pentru asiguratori! În plus, spre deosebire de banii din cupru şi din fastfood, banii din sănătate sunt siguri. Nu trebuie să foreze nimeni după ei şi nu trebuie să se lanseze nici o campanie promoţională ca să fie obţinuţi, pentru că vorbim despre banii pe care îi scoţi din „buzunar” la fiecare salariu, conform prevederilor legale, fie că eşti de acord, sau nu. Cu toate acestea, pentru fiecare român în parte, suma se ridică la numai… 250 de euro anual.
Să reţinem, aşadar: banii din sănătate sunt suficienţi pentru un business serios, dar ţie, personal, nu prea îţi ajung, chit că tu plăteşti.
Un alt lucru care merită amintit este că, oriunde şi oricând, reformele sanitare au avut loc în ţări în care accesul la serviciile medicale era restrâns şi scump. Reforma lui Bismarck în Germania a fost un cadou oferit populaţiei care, astfel, putea să ajungă mai uşor şi mai ieftin în faţa unui medic. Motive similare au stat şi îndărătul reformei Thatcher: un număr mai mare de englezi căpăta dreptul la sănătate, în condiţii de egalitate a şanselor.
În România, lucrurile stau pe dos. La noi, reforma sănătăţii înseamnă cheltuieli suplimentare pe care le vei suporta chiar tu, pacientul sau medicul român. Îţi aminteşti cum în luna ianuarie era cât pe ce să plăteşti nişte servicii de urgenţă care deja funcţionau? Ştiu că-ţi aminteşti, pentru că ideea te-a înfuriat. Legea a fost retrasă, iar tu ai crezut că ai câştigat, din moment ce SMURD-ul a rămas cel pe care îl ştiai, adică gratuit, aşa cum este şi în cele mai ultraliberale ţări.
Ceea ce nu ştii, însă, este că decidenţii au motive serioase să sprijine urgenţele: SMURD-ul trebuie să funcţioneze bine şi pentru ei. Oricât ai fi de bogat, odată accidentat, nu mai ai cum să iei primul avion către un spital occidental. Când ai căzut în stradă, ai nevoie de un serviciu care să te ridice şi să te ducă degrabă la un spital românesc, prin urmare, SMURD-ul le e necesar şi decidenţilor.
Cu totul alta e problema dacă te pregăteşti de o internare obişnuită. El, decidentul care ţine în mână pâinea şi cuţitul, ia de regulă avionul, în timp ce tu, pacientul-elector, iei loc pe un scaun într-o sală de aşteptare. S-ar putea ca el, decidentul, să fie consultat înaintea ta, poate chiar de unul dintre medicii români care au ţinut cont de sfatul preşedintelui:
– Plecaţi din ţară, eu n-am ce să fac pentru voi!
DE CE PIERZI BANII DE SĂNĂTATE CHIAR ACUM, CÂND CITEŞTI ACEST TEXT?
Ştii bine că sistemul românesc de sănătate funcţionează pe baza a numeroase erori şi incorectitudini. Iată doar două dintre ele – cele fundamentale.
În primul rând, CNAS este singurul jucător financiar de pe piaţa de sănătate. Această situaţie ar mai fi cât de cât corectabilă, cu condiţia ca sănătatea să fie reglementată, dar cea de-a doua eroare tamponează orice fel de strategie cu beneficiu public: mă refer la faptul că preşedintele CNAS este numit politic.
Monopolul şi obedienţa politică a CNAS sunt cei doi factori care îţi scot, de ani de zile, bani buni din buzunar. Monopolul şi obedienţa politică sunt factorii care permit deturnarea girată de stat a contribuţiilor (adică a banilor tăi privaţi!) pe care le plăteşti pentru sănătate şi care ajung în ceea ce se numeşte bugetul consolidat, de unde cine ştie câţi mai ajung înapoi în sistem. Tot monopolul şi obedienţa politică sunt factorii care permit CNAS să plafoneze accesul pacientului la medic. Ca să fiu mai clar, dacă un spital îngrijeşte 50.000 de pacienţi anual, CNAS găseşte toate motivele din lume ca să nu semneze contract cu spitalul decât pentru 45.000, să zicem (şi asta e o situaţie bună!), generând datorii perpetue ale aceluiaşi CNAS la spitale. Aceeaşi plafonare, v-o amintesc, o întâlnim şi la medicul de familie.
Motivele plafonării? Insuficienţa banilor. De ce sunt banii insuficienţi? Păi, nu au luat calea bugetului consolidat? Nu s-au comportat politicienii români, de 22 de ani încoace, ca şi cum sănătatea era gratuită? Iată cum beneficiul electoral al tuturor politicienilor români a ajuns să se traducă prin colapsul sistemului.
Să revenim. Tot pe monopol şi pe obedienţă politică se bazează şi subevaluarea pe care CNAS o practică pentru fiecare caz rezolvat, tarifele casei fiind inferioare costurilor reale. Şi, ca să pună capac la toate, dereglementarea din sistemul nostru sanitar permite CNAS să stabilească tarife distincte pentru un acelaşi tip de caz, în funcţie de factori… subiectivi. În context, cum ţi se pare faptul că CNAS plăteşte mai mult spitalelor private per caz rezolvat, şi asta în condiţiile în care spitalul privat îţi solicită şi ţie, pacient, onorarii? Vă reamintesc că, în prezent, reţeaua privată de medicină din România nu poate încă să absoarbă cazurile dificile, adică acele cazuri care sunt cele mai mari consumatoare de fonduri.
Dacă legea sănătăţii ar fi trecut în luna ianuarie, lucrurile ar fi derapat şi mai mult. Practic, se menţinea atât monopolul CNAS, cât şi obedienţa politică a preşedintelui său. În plus, banii tăi, cei pe care îi colecta statul, ajungeau în mâna unor societăţi private de asigurări, care se trezeau în braţe cu un cadou la care nici o casă de asigurări din lume n-a visat: obţinerea unor pacienţi (clienţi) fără concurenţă şi fără efortul de a le colecta contribuţiile. Practic, CNAS s-ar fi transformat într-un ordonator de credite centralizat, care ar fi înmânat fondurile strânse din banii tăi unor operatori privaţi, care nu se oboseau nici măcar să lupte unii cu alţii pentru clientelă. Cât despre casele de asigurări, ele privatizau profitul, în timp ce riscurile şi pierderile conexe cu activitatea medicală deveneau datorie publică. În concluzie, sistemul nostru public-privat de sănătate căpăta dreptul de a obţine beneficii financiare, în timp ce pierderile erau suportate, în primul rând, de asiguraţi şi, în al doilea rând, de personalul sanitar subplătit.
Să fie acesta adevăratul capitalism? Să fie aceasta libera iniţiativă, cea pe care în naivitatea noastră o credeam obligată să-şi asume riscuri pentru a obţine beneficii?
În fine. Spuneam că legea retrasă cu tam-tam permitea atât caselor de asigurări, cât şi noului CNAS să facă profit, şi asta în condiţiile în care cele mai multe case europene de asigurări din sistemul public au obligaţia de a prezenta un bilanţ zero la finele anului financiar. Să presupunem că românii sunt şi aici originali şi că vor o lege deosebită de uzul european, dar atunci se pune întrebarea: profit? De unde? Din cei 250 de euro cu care tu pleci la drum în fiecare an şi care şi-aşa nu-ţi ajung? Profit? Pe seama unor pacienţi din ce în ce mai bolnavi şi, prin urmare, din ce în ce mai costisitori? Profit? Pe seama medicilor care sunt plătiţi cu un ordin de mărime sub cele mai slabe salarizări europene?
O altă întrebare este: oare casele de asigurări ştiau în ce se bagă? Oare îşi făcuseră calcule la modul serios, sau mirajul celor 5 miliarde de dolari anual le punea în braţe un cadou otrăvit?
Cum-necum, profitul despre care discutăm îţi mai scotea din circuit nişte bani, din cei şi aşa foarte puţini (doar 3,5% din PIB, nu uita, pe când calculele europene ne arată un necesar de minimum 7%) cu care îţi plăteşti sănătatea. Oare ce prevede legea care se elaborează acum, la adăpost de ochii noştri, referitor la profitul caselor de asigurări?
EXISTĂ SISTEME PERFECTE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ?
Răspunsul este NU. Practic, orice sistem de sănătate se confruntă cu o cerere mult mai mare decât oferta, iar disparitatea dintre necesarul şi resursele de sănătate se accentuează perpetuu, indiferent de ţară. Cu alte cuvinte, sistemele publice de sănătate au ca scop fundamental gestionarea deficitelor. Dacă Declaraţia Drepturilor Omului ar fi abolită, problemele sistemelor de sănătate s-ar rezolva imediat, pentru că am putea, nu-i aşa, să includem o sumedenie de pacienţi în categoria pierderilor colaterale.
Asta să fie soluţia sistemelor publice de sănătate? O politică eugenică, justificată prin raţiuni financiare?
În context, să amintim cum este caracterizat sistemul medical britanic (NHS), adică sistemul unei ţări capitaliste prin excelenţă: „o insulă de socialism într-o mare a pieţei libere”. Momentan, aşa sună esenţa unui sistem naţional de sănătate publică. Dar, despre NHS vom mai vorbi.
SISTEME DE SĂNĂTATE – CONTROVERSA PROFESIONIŞTILOR
Cu aproape doi ani în urmă, am avut prilejul să discutăm cu doi dintre autorii legii de sănătate retrase de pe piaţă. Cu acea ocazie, am găsit multe puncte comune de discuţie.
Să le luăm pe rând.
În primul rând, domniile lor au fost de acord că atât monopolul CNAS, cât şi dependenţa politică a acestei structuri trebuie desfiinţate. Cu alte cuvinte, căzuserăm de acord asupra principiului ca în România să existe mai multe case de asigurări concurente, care să se „bată” între ele atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici. Ne imaginam că o concurenţă reală între asiguratori ar fi determinat scăderea costurilor, pe principiul că un asigurator n-o să-şi fure căciula făcând achiziţii bazate fundamental pe comision. Totodată, speram ca un astfel de asigurator va oferi pachete de sănătate concurenţiale, astfel încât să-şi atragă o „pacientură” cât mai numeroasă. Speram ca asiguratorul să fie interesat să ofere pachete de salarizare la fel de concurenţiale pentru medici, astfel încât să-i atragă în spitalele şi cabinetele lor. Naivi fiind, speram ca în acest fel, asiguratorii de sănătate din România să devină ceea ce sunt oriunde: avocaţii din oficiu ai pacienţilor şi plătitorii corecţi ai medicilor.
Între timp, această paradigmă pare să se fi schimbat, iar profitul cu orice preţ este cuvântul de ordine al noilor asiguratori de sănătate. Aşa că, ne punem următoarea problemă: este obligatoriu să fim de acord cu paradigma profitului în sistemul public de sănătate, în condiţiile unei ţări care alocă prea puţini bani acestui sector?
Revenind la discuţia cu autorii legii retrase de pe piaţă, propusesem atunci organizarea unui grup de profesionişti (specialişti în sănătate publică) care să discute care este varianta de sistem care se adaptează cel mai bine la realitatea noastră socio-economică. Toată lumea a fost de acord, numai că până la urmă, grupul de lucru a fost alcătuit doar din cei doi specialişti ai administraţiei prezidenţiale. În plus, principiile cu care fuseseră de acord în ce priveşte casele de asigurări s-au dovedit a fi apă de ploaie. Ei nu discutaseră despre capitalism, ci despre bişniţa românească standard. Ei ne vindeau cafea şi ţigări la suprapreţ şi ne explicau cât de bine o să ne fie.
La scurt timp după aceste discuţii, am avut prilejul să discut cu o profesoară de sănătate publică neimplicată în dezbatere. Cu acea ocazie, ea m-a întrebat aşa:
– De ce crezi tu că doar societăţile de asigurări reprezintă soluţia pentru România?
I-am furnizat argumentele de mai sus, dar profesoara a clătinat din cap:
– Oare un sistem naţional de sănătate n-ar fi mai potrivit pentru noi? Suntem o ţară săracă, oamenii au venituri scăzute, eu cred că asta este soluţia pentru România.
Sigur m-am schimbat la faţă – un sistem naţional de sănătate nu-mi aducea aminte decât de situaţia pre ’89, nu-mi sugera decât eşecurile socialismului, un alt tip de monopol etc. Simţindu-mă, profesoara m-a întrebat:
– Tu crezi că la noi, acum, cu existenţa CNAS, avem de-a face cu vreo diferenţă faţă de sistemul de dinainte de ’89? Ceea ce avem acum este tot un fel de sistem naţional de sănătate, numai că el beneficiază de cosmetizarea şi costurile suplimentare denumite CNAS. Şi, ca să nu mă mai acuzi de socialism, a adăugat, te rog să reflectezi la sistemul de sănătate britanic. Englezii au sistem naţional. Ţi se pare că merge prost?
Pe vremea aceea nu ştiam decât că Marea Britanie oferă salarii dintre cele mai bune pentru medici. Această realitate a fost suficientă ca să mă gândesc mai atent la ce înseamnă un sistem naţional de sănătate. Cu acea ocazie, am aflat că şi canadienii, de pildă, se bucură de un sistem similar.
CE SISTEM DE SĂNĂTATE NE DORIM?
De fapt, cu această întrebare ar trebui să înceapă argumentaţia pro şi contra, pentru că, după cum am spus, nu există un sistem perfect de sănătate. Şi, pentru că ne aflăm, totodată, în faţa unui consimţământ informat, care consimţământ informat este sancţionat politic prin vot, ar trebui să ştim măcar care sunt costurile şi beneficiile diferitelor sisteme de sănătate.
Vom discuta despre doi „poli sanitari”. Pentru că legea retrasă în ianuarie se inspirase, iniţial, pe un model american, o să începem cu un rezumat al felului în care pacientul plăteşte în USA.
În USA, serviciile medicale sunt în totalitate private. Dacă nu eşti asigurat, vei beneficia doar de tratamentul urgenţelor majore, şi asta, pe o perioadă limitată de timp. Dacă nu eşti asigurat şi ai nevoie de medic pentru o problemă serioasă, ai varianta de a face un împrumut ca să ieşi din impas. Dacă vrei să te asiguri, fii sigur că vei avea de plătit, lunar, o grămadă de bani. Iar dacă doreşti să fii tratat de o somitate în domeniu, te costă suplimentar de te usucă.
Ei, bine, în ciuda faptului că USA vehiculează în sănătate aproximativ 16 % din PIB şi în ciuda faptului că la ora asta clinicile americane sunt primele din lume în ce priveşte know-how-ul şi organizarea (dar şi salarizarea medicului!), sistemul de sănătate american în ansamblu are carenţele sale. Iată un singur exemplu: a treia cauză de mortalitate pe teritoriul american este infecţia, iar infecţia este un marker de mortalitate al ţărilor în curs de dezvoltare.
Aşadar, un sistem de sănătate care să se asemene cu cel american ar presupune: contribuţii ridicate pe care nu le pot plăti toţi cetăţenii, la care se adaugă plăţi suplimentare pentru serviciile speciale. Atenţie: intrarea în sistemul unei case de asigurări presupune o evaluare a pacientului de la bun început! Spun asta pentru că nu există casă de asigurări care să acţioneze din altruism şi care să te aştepte cu braţele deschise, indiferent de starea sănătăţii tale. În context, casele de asigurări private sunt obligate, prin natura jocului financiar, să te consulte la includere şi periodic, astfel încât contribuţiile pe care le vei plăti vor fi deosebite, în funcţie de riscurile pe care le prezinţi. Un pacient de 30 de ani, nefumător, fără probleme de sănătate aparentă, care practică sport de trei ori pe săptămână, va plăti mult mai puţin decât un pacient de 75 de ani, diabetic, cu hipertensiune şi cardiopatie ischemică.
Să reţinem acest aspect şi să-l transferăm în România. Pensionarul, mult mai expus problemelor de sănătate, dar cu mult mai sărac decât pensionarul american, va fi obligat să plătească (logic!) o contribuţie mai ridicată decât un pacient activ. Totodată, la includerea într-o casă de asigurări, va avea de plătit consultaţiile prin care se stabileşte cât de bolnav este şi, implicit, nivelul contribuţiei. Să mai adăugăm ceva: pacientul român din 2012 nu mai seamănă cu pacientul român din 2002 – pacientul actual este mai bolnav, cu mai multă patologie asociată, deci mai costisitor. Oare este suficientă media de 250 de euro pe an pentru a susţine într-un sistem orientat pe profit, ceea ce nici acum sănătatea publică românească nu poate susţine? Cum vor face casele de asigurări beneficiile la care le dă dreptul legea, cu pacienţi mult mai costisitori, dar mult mai săraci decât în sistemul-mamă? Oare americanii îi asigură pe… homeleşi?
Cu alte cuvinte: mai putem să vorbim de un sistem public de sănătate?
La polul opus se află sistemul britanic, sau cel canadian. Marea Britanie beneficiază de un sistem naţional de sănătate, prin urmare, orice cetăţean se poate considera acoperit când are nevoie de medic. Dar, reprezintă sistemul britanic, sau cel canadian, garanţia că pacientul român va căpăta satisfacţie? Care este costul acestei asigurări cvasitotale?
Costul este… timpul. Timpul, adică lista de aşteptare. Lista de aşteptare de luni de zile, ba chiar mai mult, pentru operaţii, pentru examene CT, pentru RMN, pentru programarea la specialist etc. Urgenţele nu au listă de aşteptare dar, să nu vă imaginaţi că urgenţa va fi examinată deîndată la camera de gardă. Iată un singur exemplu. Pacientă, gravidă, la termen. Încep „durerile facerii” şi se adresează unui spital londonez. Spitalul îi spune: „Nu te internăm decât începând de la dilataţie 6.” (Dilataţia completă este 10, iar travaliul începe în condiţii de dilataţie 0, ca să simplific.) Pacienta locuia departe de spital, aşa că decide să aştepte până la dilataţie 6 în parcul din apropiere. După vreo oră, se rupe apa. Pacienta se duce din nou la camera de gardă. Răspunsul (foarte politicos) a fost: „Aveţi dilataţie 3. Nu vă internăm decât de la dilataţie 6.”
Aşadar, iată că pentru a asigura egalitarismul în faţa unui sistem care nu poate plăti la nesfârşit, apar altfel de costuri, care nu se concretizează în bani, ci în timp de aşteptare. Oricum, britanicii nu par foarte deranjaţi de acest sistem: practic, doar 11% dintre ei recurg la serviciile private paralele, acestea fiind asigurate separat. Cu alte cuvinte, ei au un sistem în două viteze, iar dacă dintr-un motiv sau altul consideri că nu vrei să intri pe lista de aşteptare, plăteşti suplimentar acelor societăţi care, dintru bun început şi-au asumat riscurile de a intra pe piaţă, fără sprijin de la stat şi fără ca statul să le preia funcţiile şi datoriile generale ale întreprinzătorilor.
Între cei doi poli există varii metode de asigurare, pe care le puteţi studia aici. Dintre toate exemplele de pe hartă, m-aş opri asupra Cehiei. Cu un sistem sanitar care primeşte 7,2% din PIB, Cehia a reuşit să ofere un pachet de asigurare de bază într-atât de copios, încât doar 0,1% din populaţie se asigură suplimentar. Ei cum au reuşit performanţa asta? Să fie imposibilă pentru noi?
PROBLEMELE ROMÂNEŞTI
Problema pachetului de asigurare de bază este cheia sistemului nostru de sănătate. Care este oferta statului sau/şi a caselor de asigurări pentru acest pachet? Este oare o ofertă 0, ca în USA, ceea ce implică să plăteşti foarte mult? Este o ofertă completă, ca în Marea Britanie, dar care te obligă să aştepţi? Este oare o ofertă „mutuală”, de tip francez, la care 82% din pacienţi plătesc asigurări suplimentare, în condiţii de 11% din PIB direcţionaţi către sănătate?
Răspunsul corect pe care o să ţi-l dea decidentul român (fără să mintă!) este: habar n-am! Sunt ani de zile de când decidenţii se feresc ca de dracu să stabilească plafonul ofertei de bază. Vei primi tu, pacient român, bani doar cât să stai de vorbă cu medicul timp de 20 de minute, sau vei putea, în aceiaşi bani, să beneficiezi şi de operaţii pe cord deschis? Vei primi un pachet de bază pentru un salon curat, de cel mult două persoane, sau vei sta în pat cu alt pacient, din lipsă de locuri?
De ce nu ştim care este valoarea pachetului de bază? Foarte simplu: pachetul de asigurări de bază este elementul de negociere critic, care permite statului român să vândă o afacere de 5 miliarde de dolari anual unor societăţi de asigurări care, spre deosebire de alte ţări europene, au permisiunea prin lege de a face profit pe investiţii publice. Dacă, tu, pacient român, ai avea de făcut o afacere, ai proceda la fel ca societăţile de asigurări. Ai stabili abia după cumpărare pachetul minim de servicii, iar acesta va fi extrem de scăzut, astfel încât să poţi să-ţi taxezi clienţii în vederea obţinerii unui profit maxim, pe o investiţie publică distrusă în mod sistematic, în acelaşi fel în care au fost abandonate alte industrii şi întreprinderi româneşti. Totodată, ai lansa tot soiul de fumigene pe piaţă, legate de calificarea medicilor şi de plata lor, astfel încât să-i salarizezi cât mai jos pentru că, nu-i aşa, legea română îţi permite profit fără ca tu să-ţi asumi riscurile unor cheltuieli. Statul român nu te obligă să concurezi pentru pacienţi, statul român nu te obligă să-ţi ridici contribuţiile prin propriul tău efort, statul român doreşte doar să facă un cadou asiguratorilor pentru că el, statul român, se doreşte incompetent.
Numai că voi, pacientul şi medicul român, vă aflaţi la celălalt capăt al afacerii. Şi vă mai paşte, pe amândoi, încă un set de cheltuieli de care habar n-aveţi. Pe lângă pachetul de bază pe care Ministerul Sănătăţii şi CNAS nu au catadicsit să-l facă public, statul mai are un as în mânecă la vânzare: costurile per serviciu medical. Vă reamintesc ce am spus mai sus: CNAS găseşte toate motivele din lume ca să nu plătească toţi pacienţii şi ca să subevalueze fiecare caz rezolvat… Ce anume le permite acest lucru?
Absenţa standardelor de cost. Nici o structură responsabilă cu sănătatea nu a fost interesată în ultimii 22 de ani de o operaţiune economică elementară: stabilirea costurilor serviciilor medicale. Astfel, dacă o apendicită banală costă efectiv, să zicem, 1000 de lei, nimeni n-o să împiedice un decident să stabilească, în absenţa unor standarde de cost, că ea nu costă decât 900 de lei şi să nu-ţi dea ţie, pacient, doar această contravaloare, pretinzând că restul până la 1000 îţi sunt imputabili sub forma de servicii suplimentare sau că ar trebui să ţi-i recuperezi chiar de la medic.
Pentru cine nu mă crede, să întrebe Ministerul sau CNAS: cât costă o arteriografie, să zicem, la Iaşi? Dar la Bucureşti? Există diferenţe de preţ? Dacă da, de ce? Realitatea este că absenţa standardelor de cost este cea care permite, oricând, „umflarea” cheltuielilor care, ulterior, vor putea fi transferate asupra asiguratului.
Absenţa standardelor de cost mai este „bună” la ceva: în absenţa lor, orice decident, fie el Minister, CNAS, sau casă de asigurări, poate să pretindă că protocoalele de diagnostic şi tratament sunt valide în ţara noastră şi că este doar vina medicilor că nu au fost introduse încă. Dar, ce te faci dacă afli că respectarea protocoalelor are costuri prea mari faţă de câţi bani catadicseşti să dai (investeşti) în sistem şi că tu, stat, sau casă de asigurări, nu ai puterea financiară de a le susţine?
Vei introduce… lista de aşteptare, asta vei face. Vei introduce lista de aşteptare specifică sistemelor naţionale de sănătate, chit că tu ai pretenţia să te numeşti societate privată de asigurări. Şi atunci, ne întrebăm, oare ce fel de sistem ne vor vârî pe gât decidenţii?
CONSIMŢĂMÂNTUL PROPRIU-ZIS
Aşadar, ce vă doriţi? Un sistem bazat pe asigurări, care va presupune mai mulţi bani scoşi din buzunar, sau un sistem naţional de sănătate, care presupune liste de aşteptare? Veţi dori un sistem de asigurări care, în peisajul românesc se pretează extrem de uşor la cartelizare şi la umflarea preţurilor, sau un sistem naţional care, prin monopolul său şi prin obiceiurile pământului, se asociază cu politica de achiziţii la nivel înalt prin comision?
Indiferent ce ai dori, însă, şi indiferent ce opinii ai, nu uita că sănătatea nu are culoare politică, nu uita că sănătatea nu se poate face fără bani şi nu uita că vrei să ştii foarte bine pe ce dai banii despre care vorbim… Nu uita nici că tu însuţi, pacient, ai o responsabilitate. Şi, ca să nu te laşi zăpăcit de vorbele goale ale decidenţilor, nu face rabat de la următoarele întrebări simple, la care orice politician va trebui să-ţi răspundă:
1) Ce pachet de bază îmi oferi, ca să ştiu ce cheltuieli suplimentare îmi vor cere asigurările?
2) Vrei să-mi oferi un sistem public de sănătate căruia îi este permis, prin lege, să facă profit?
3) De ce nu elaborezi standarde de cost, astfel încât să ştiu cu cât m-ar încărca în plus asigurările?
4) De ce nu-mi explici ce înseamnă un sistem naţional de sănătate şi de ce-l acuzi (aluziv) de stângism, din moment ce ţări precum Marea Britanie şi Canada se bazează pe un asemenea sistem?
5) De ce nu-mi plăteşti doctorii aşa cum sunt plătiţi oriunde la vest de Szeged, astfel încât să nu mai plece din ţară şi să mă trateze la mine acasă şi peste câţiva ani, fără ca eu să recurg la alte expediente?
6) De ce refuzi să aloci serviciilor de sănătate măcar 7% din PIB?
7) Dacă vei aloca 7% din PIB sănătăţii, ai curaj să-mi spui, înainte de alegeri, cât o să mă coste povestea asta?
Ei, bine, dacă tu, politician, o să-mi răspunzi vreodată la aceste întrebări fără să te refugiezi în termeni tehnici şi în justificări stupide, poate că am să semnez acest consimţământ informat – dar dacă nu….
Ei, bine, dacă nu, eu o să te întreb mereu:
– Tu chiar îţi propui să ai grijă de sănătatea mea, sau te interesează doar votul meu?
Iar când o să te întreb asta, o să-ţi aduc aminte că peste doar 15 – 20 de ani, cineva, un editor sau un ziarist, îţi va tipări portretul în cărţile de istorie şi în articole… Şi după ce-o să-ţi aduc aminte asta, o să-ţi mai spun aşa:
– Azi, s-ar putea să mă fraiereşti ca să te votez – dar mâine, ce vrei să scrie sub portretul tău?
Buna ziua, domnule doctor!
Multumesc pentru aceasta postare. Este atat de important ce se petrece cu sistemul de sanatate si, din pacate, lipsesc informarea publicului si transparenta decizionala.
Am citit pe site-ul ministerului de profil o prima parte a proiectului de lege. Se refera la coplata. Mi se pare inacceptabil ca in textul prioiectului se lasa la latitudinea guvernului sa hotarasca prin HG anuala cuantumul coplatii. De ce prin HG? De ce nu prin legea bugetului, astfel incat Parlamentul sa fie acela care decide?
Marii specialisti care tot vor sa reformeze sistmemul nu vor sa raspunda cand sunt intrebati ce anume vor contine pachetul minimal si pachetul de baza. Legifereaza ca imi incaseaza banii, dar nu vor sa-mi spuna ce anume imi ofera pentru banii pe care mi-i iau. Asta este furt!
In iarna, aceiasi specialisti spuneau ca reforma olandeza este modelul reformei romanesti. M-am informat si eu cu privire la rezultatele reformei olandeze. Tare modeste si contrastante! Marile companii de asigurare le-au exlus in 3 ani de pe piata pe cele mai mici si acum dicteaza. Costurile totale cu sanatatea au crescut, intre 2006 si 2010 cu 3% din PIB. Practic, costurile per capita cu sanatatea au crescut cu peste 1000 dolari in aceasta perioada. Iar rezultatele sunt tare modeste, chiar ingrijoratoare.
Din punctul de vedere al unui profan, sistemul de sanatate are drept misiune principala sa redea sanatatea celor bolnavi si sa-i tina in viata (si intr-o stare cat mai buna) pe cei ce nu pot fi insanatositi.
Ei, intre 2006 si 2011 a scazut speranta de viata sanatoasa in Olanda: cu 4 ani pentru barbati si cu 3 ani si 6 luni pentru femei. Cam scumpa “realizarea” asta, nu credeti?
In aceeasi perioada, speranta de viata sanatoasa in majoritatea statelor europene s-a mentinut sau a crescut. La noi este dezastru, a scazut cu 5 ani!
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=tsien180&language=fr
http://perspective.usherbrooke.ca/bilan/servlet/BMTendanceStatPays?langue=fr&codePays=NLD&codeTheme=3&codeStat=SH.XPD.PUBL.ZS
La cum arata astazi economia, la cate posibilitati legale exista petru evaziune fiscala si “optimizare fiscala”, eu as opta pentru o renovare a sistemului de finantare a sanatatii (organizata ca sistem national). Nu vad motive suficiente pentru care CASS platit de angajatori sa se raporteze tot la salariul angajatului. Ar fi bine sa se raporteze la excedentul brut de exploatare. Ambele parti din economie, munca si capitalul, sa plateasca proportional cu “remuneratia primita” in urma activitatii. Salariatii sa plateasca proportional cu salariul brut, angajatorii sa plateasca proportional cu ce ramane din Valoarea Adaugata Bruta creata dupa ce se scad salariile angajatilor si impozitele raportate strict la productie.
Sanatatea a devenit in foarte mare masura un bun public, nu mai poate fi considerata doar un bun personal. In urma cu un secol, hrana oamenilor era naturala, mediul nu era intens poluat, riscurile profesionale erau altele, etc. Nu se putea spune ca, in sine, activitatea economica si produsul ei afectau sanatatea. Erau, bineinteles, accidente. Dar activitatea economica nu elibera masiv noxe in atmosfera, nu producea hrana cu caracteristici modificate (OGM, tratamente cu antibiotice si hormoni de crestere, etc), nu polua apele. Totul s-a schimbat astazi. O persoana, chiar fara statut de salariat, suporta riscuri pentru sanatate din partea mediului economic fie prin afectarea mediului, fie prin calitatea/compozitia produselor mediului economic pe care le consuma.
Exista argumente pentru a decupla contributia firmelor la cheltuielile sistemului de sanatate de masa salariala.
Da, eu optez pentru un sistem national de sanatate care sa ofere serviciile de sanatate necesare tuturor. Dar astept si asigurari private de sanatate suplimentare pentru elementele de confort, o compensare suplimentara a medicamentelor, drept la o opinie medicala din partea unui mare specialist preferat, compensarea unui consult in strainatate, etc. Cei ce au bani trebuie sa aiba posibilitatea de a-si asigura un serviciu medical cat de costisitor prefera, dar si natiunea intreaga trebuie sa fie ingrijita.
@ casandra:
Va multumesc pentru precizari. Cel mai important lucru acum, cred eu, este informarea opiniei publice cu privire la potentialul (benefic sau nociv, vom vedea) al unei noi Legi a Sanatatii. Intamplarea face ca, din cate am aflat recent, inclusiv casele de asigurari germane traverseaza probleme similare cu cele din Olanda.
> Cehia…Ei cum au reuşit performanţa asta?
Despre cehi umbla o vorba. Că-s mai nemţi ca nemţii.
>Să fie imposibilă pentru noi?
“Ne trebuie niste nemţi.”
Cat de necesar a fost articolul asta!
Multumesc!
@ Dragos B – sa stii ca avem si noi nemtii nostri, numai ca nu-i “joaca” nimeni. ma refer la specialistii in management sanitar.
@ supastaru – nu trebuie decat sa nu uiti intrebarile de la sfarsit si sa vezi daca noua lege a sanatatii iti ofera raspuns la ele… multumesc si eu.
Bun post, domnule!
Sistemul american de sanatate n-a functionat niciodata “à merveille” pentru pacient, nici macar cand economia americana “duduia”, desi companiile americane plateau angajatilor asigurari super bune. Nu vad cum ar putea functiona intr-o economie ca a romaniei si cu o populatie saraca.
Nici in Canada nu e perfect(ca tot ai amintit), dar de murit nu mori in strada. Problema aici e ca fiind platiti la numarul de pacienti pe care-i vede(de cate ori “trage cu cardu’ “, unii medici devin interesati doar de asta. …dar asta are de-a SI cu calitatea umana a medicului din fata ta si cat de blazat a devenit.
Acum sa ne intoarcem la oile noastre/voastre. Sa-ti permiti sa dai o lege a sanatatii in care CNAS sa poate face profit(in romania de azi) e cel putin bataie de joc la adresa medicilor si pacientilor. Adica hai sa-i lasam pe fraierii astia(medici si pacienti) sa se-nteleaga-ntre ei, ca si-asa sunt obisnuiti s-o faca. Au inceput c-un ou/o gaina sau un Whisky si-un Kent(neaparat cu castel), au continuat apoi cu plicul cu lei si-au evoluat chiar spre verzituri si euro. POT. Iar cei care nu pot(mai ales medicii, pacientii oricum n-au de ales), n-au decat sa moara dracu’ intr-un apartament cu doua camere la etaju’ 10, fraierii!
Asa e, filozofie de “smenar” la schimbat valuta in colt la Lipscani, pentru ca baietii aia, politicieni cu P mare, isi “permite”, pentru ca romanii sunt prosti si/sau dezinformati…
De-aia e cu atat mai laudabila initiativa asta a ta. O sa preiau postul tau si la mine pe blog, daca nu te deranjeaza. Merci!
@ cora_:
Cum o sa ma deranjeze? Asta e scopul: sa informam publicul asupra punctelor-cheie pe care sa le PRETINDA de la o lege a sanatatii. Cu cat mai discutate vor fi aceste aspecte, cu atat mai bine, mai ales acum, cand FMI si ministerul sanatatii discuta chiar despre… legea sanatatii.
Multumesc!
@ sebastian-corn:
pe bune? avem specialişti în management sanitar? cum, de unde? şi ce fac? adică, nefiind solicitaţi oficial, cu ce se ocupă?
A, nu, in privinta negocierilor cu FMI nu-mi mai fac griji, de luni avem un superministru la sanatate — un baiat care a facut 4 variante de proiect de lege in 4 luni, nu ca fraierii aia din alte tari, care dezbat si calculeaza si negociaza cu anii de zile! PATRU variante, dumnezeule doamne!
”În discuțiile pe care le-am coordonat în Minister, ca șef al grupului de lucru, s-au conturat patru variante. Una, mai radicală, presupune o competiție totală între casele de asigurări publice și private. O variantă moderată ar fi ca să poată oferi pachetul de bază Casele publice, iar cele private să ofere pachetele voluntare sau suplimentare. În fine, ar mai fi două variante, în funcție de modul de colectare, pentru cea de-a doua variantă principală. Eu personal aș opta pentru varianta mai radicală, dar este mai greu de realizat legislativ și există probleme de imagine. Rezultă circa 10 puncte de decizie politică, pe care trebuie să le ia Parlamentul, dar în principiu, din punct de vedere tehnic noi am avansat la nivel de detaliu.”— Cepoi
La atatea simulari de tipuri de competitie, mai fin, mai brutal, mai cu sticle, mai cu borcane…, pfff, aia cu pachetele de baza, cu standardele de cost bag s’ama c-a fost ashea, un izercitz’ de formulat liste de cumparaturi pentru consoarte cu memoria scurta, nu alta!
Deci ce dracu-ti mai poti dori CA COntribuabil in tara asta? =)) Io una ma simt pe maini cu muschi, frate!
@ of:
bineinteles ca avem asemenea specialisti! si nu sunt chiar putini.
ce fac ei?
functioneaza in institutele de profil si acorda consultanta in privat. nu sunt singurii meseriasi pe care statul roman ii tine pe bara pentru ca “urechistii” sunt la putere.
si, crede-ma, spun asta fara sa am rude sau prieteni apropiati in specialitatea asta!
@ Anca:
pai, daca a facut atatea variante, am vrea sa le vedem si noi. si ar mai vrea sa le vada si specialistii (taticii, vreau sa spun) in management, ca tot vorbiram de ei.
fara discutie, trebuie discutat in sfera politica. dar, ma tot intreb eu, pe adevaratii tatici din management de ce nu-i intreaba nimeni nimic?
un exemplu de intrebare pentru redactorii trecuti si actuali ai legii:
cum se cheama sistemul care va fi in stare sa sustina sanatatea romaneasca in 2030, atunci cand 40% din populatie va fi pensionata?
Eu cred ca tu n-ai perceptia notiunii de geniu, batrane, al’fel nu-mi explic de ce vrei sa ne mai complicam cu tatuci in management, numa’ asa, sa-i stricam pauzele de ceai distinsului Cepoi! 🙂
Cat despre expozitia publica a variantelor alora, ma tem ca-s numai cu prezentare de la om la om, chiar ma bate gandul sa ma urnesc down to south special ca sa ma crucesc de lumina moldoveneasca proaspat avansata pe scara. =))
mi se pare ca in romania nu se poate introduce nici sistemul englezesc nici cel american. cel american cu siguranta nu, am fost acolo si l-am experimentat personal. pe romaneste ESTE FOARTE de k…T!! cel englezesc nu poate fi sustinut, nu sunt destui bani. trebuie o solutie pt pensionari cu 4-5 mil salariu si 20 de boli…. nu le ajung bani de mancare si medicamente dapai de altceva.
cel nemtesc, in care ma aflu momentan, este foarte foarte bine gandit dupa parerea mea. se plateste din salariu lunar un procent pt asigurarea de sanatate normala , care pt mine care sunt tanar e mai mare decat cea privata dar am asigurata toata familia. pt asigurarea de sanatate privata care m-ar costa in jur de 200-250 de euro poate chiar mai bine mai ieftin pe luna as avea acces la orice foarte rapid ( ai acces la orice si din sistemul nbormal doar ca dureaza poate un MRT 1-2 zile si nu 2 ore . daca e urgenta cu 3 semne de exclamare dureaza si la cea normala tot 2 ore ), esti tratat doar de directorul clinicii sau medici primari din conducerea spitalului ( deci nu de rezidenti )si ai inca cateva facilitati de care se poate lipsi oricine :D. doar ca nu ai asigurata familia. in germania orice boschetar are asigurare, chiar daca e asigurare sociala, si el nu munceste si nu a muncit niciodata. cand e vorba de urgenta este internat si tratat exact ca orice alt pacient. o suma fixa la noi in romania nu este o solutie, asa cum o singura firma care se ocupa de asa ceva este intr-o democratie un exemplu clar de comunism!! cum adica doar el GOGU are voie sa faca asta? si el GOGU e de stat si condus de un alt gogu mai mic pus politic!! care e un catel care face absolut tot ce i se ordona…. la noi nu asigurarea de sanatate este problema, si nici sistemul. ci oamenii care sunt la conducere. s-au invatat atat de mult sa fure si ii invata si pe cei mici sa fure, incat nu se mai poate scoate furtul asta din sangele lor inca multe generatii. imi aduca aminte si zambesc de scandarile de la tvr cu nu ne vindem tara… hahaha acuma ii rugam sa o cumpere pe o spaga mica cat de cat acolo…
e pacat, trist…. dar adevarat.
@ tudse:
stiai ca marele experiment romanesc initial (avem o lege care merge pe schema asta acum!) s-a inspirat din sistemul german?
numai ca, bine zici, sistemul romanesc, oricat de german ar fi in scripte, e umplut cu de-ai nostri.
acum, insa, noi chiar suntem in galeata cu medicina, cu pacienti cu tot! asa cum arata lucrurile acum, medicina romaneasca e o chestie libertariana in care scapa cine poate prin negociere directa, fara reguli, fara bani, fara protocoale si fara posibilitatea de a le introduce. lucrurile s-au deteriorat intr-atat, incat nici colectarea datelor nu se mai poate efectua dupa niste principii corecte.
asadar, ca si in politica, noi poate ca nu vom alege sistemul cel mai bun, ci raul cel mai mic.
@ sebastian-corn:
pai unde in lumea asta ai vazut tu 2 oameni la fel ? nici clonati nu ies la fel.. cum , adica cat cap sa ai sa copiezi un sistem care functionaeaza perfect, dar sa copiezi fara sa gandesti. asa doar, pai lu maria ii vine marimea 36 , ce sa ii iau ancutzei? aceasi rochie aceasi culoare marimea 36… anca ma omoara cand vede ce ii cumpar da nu cnteaza ca ea are marimea 44 si uraste rosu, daca ii vine mariei e bine 😀 nu exista asta decat intrun joc pe calculator cred, nu ai cum sa implementezi acelasi sistem si sa si functioneze perfect in 2 tari atat de diferite. semanam cu germania ca 2 picaturi, una de apa una de smoala…. fara aluzie la conationalii mai pigmentati. un sistem pt romania ar trebuii in primul rand sa combine mai multe feluri de asigurari. nu ai cum sa bagi pensionarii in acelasi rand cu pustanii de 26 de ani care castiga 40-60 de mil de lei pe luna… trebuie o perioada de 20-30 de ani in care sa se mearga in paralel cred eu , asa cu mintea mea de medic. trebuie sa adopti lucruri si sa le schimbi in conformitate cu cerinta si cu nevoile populatiei. aici e neaparat nevoie de oameni cu studii pe chestii dintrastea nu un idiot oarecare cu 12 clase care zice .. daaa am o idee , copiem sistemul britanic. ala german care l-am copiat mai devreme e de kkt. nu asa….
La noi nu este interesul de a face bine, ei nu se gandesc ca, in 10 ani sau in 20, copii copiilor lor vor traii intr-o tara saraca, uscata, supta, de care o sa fuga toata eruopa! o sa ajungem ca sierra leone acu 20 de ani si astia nu se gandesc decat la furat. cand nu o sa mai aibe nimik de furat io sper sa incepe sa fure unu de la altu, da slabe sperante….
ma gandesc la legea xxx, sau alte legi care s-au dat doar de fatada. de ras, de batjocura, sa inchida ochii lu mama nitza de la sat…nici taranii nu mai cred nimic. pe cine o sa mai minta si inca cat? mare tristete cand ma gandesc, doareee. daca si prostia ar durea..
Groasa treaba, impricinatule, groasa rau. Atita timp cit era doar de suprafata, ne enervam, ne dadeam cu parerea precum chibitii din Cismigiu, fiecare se racorea si pleca la culcare cu sentimentul ca le-a spus-o el alorlalti.
Da’ ce ne facem acu’? Matale ai deschis cutia Pandorei. Cum adica nu exista sistem de asigurare a sanatatii perfect? Cum adica visul american are viermi? Si ala olandez la fel? Pai daca la ei nu merge, la noi cum sa mearga?
Ok, gluma deoparte, tu aduci in discutie lucruri foarte importante. Le-as banui chiar de a fi lucruri filozofice. Si sint de acord cu tine ca intrebarile alea trebuie puse si necesita raspunsuri. Clare.
Dar la ele as mai adauga una: Cum propune legea modificarea tiparului interactiunii asigurat-furnizor de servicii medicale? Pentru ca, vezi tu, ma duc pe asigurare sa-mi rezolv o problema si ma costa la fel de mult un serviciu “asigurat” cit ma costa acelasi serviciu “la liber”, furnizat la standarde superioare, unde este, de altfel, destul de scump.
Sistemul romanesc de sanatate, atita cit ma pricep eu, este parazitat de mai multe lucruri in acelasi timp: incapacitatea sistemica de a construi un sistem eficient care exclude eugenia, o suma de alegeri politice gresite (din care exclud reaua-vointa) care l-au dus spre fundaturi sigure, rea-vointa (scopuri meschine, furt) si o relatie catastrofala intre pacient si sistem (am intilnit nu doar cadre medicale care cereau spaga, am intilnit si pacienti care insistau sa dea).
Daca problema sistemica e acolo si n-ai ce-i face, face parte din realitatea obiectiva si nu poti decit sa controlezi dezastrul, celelalte probleme invita dezastrul. Parerea mea este ca o lege a sanatatii ar trebui sa le adreseze pe toate, nu doar sa inlocuiasca o optiune “politica” (mai socialist, mai liberal, libertarian sau mixuri originale) cu alta sperind ca restul se vor rezolva de la sine. Nu se vor rezolva. In plus, insuccesul rezultat va lasa senzatia ca solutia politica in sine a fost proasta, chiar daca nu era neaparat asa.
@ tudse – pai… cred ca asta incercam si eu sa spun. “importul” fara discernamant al unui sistem este o actiune stupida.
@ mbadragan – tocmai din cauza asta trebuie o dezbatere publica REALA, nu doar o chestie mimata. in olanda a durat aproape 4 ani scandalul care a precedat introducerea unui sistem de sanatate care, pana la urma i-aenervat pe toti… vezi linkurile de mai sus, de la casandra…
Impricinatule, scoate rogu-te daca poti, de la spam, ce mi-am dat si eu cu presupusul ca o pafarista ce sunt. Si sa stii ca am inceput sa raspandesc materialulm matale pe facebook, deocamdata au zis ca le place unii care nu stiu boaba de romana 🙂
Am zis sa cauti in spam ca acum nu mia tiu minte ce am scris, deh, am o varsta…
Vio, nu am nimic in spam! pe bune! Nu stiu ce naiba, dar de cateva zile mi-au mai transmis unii mesaje din astea pe alte cai, eu am cautat, dar nimic n-am gasit in spam.
imi pare rau! 🙁
Mi-e teama ca am revenit dupa ani la aceeasi discutie.Atata timp cat fiecare sta in viata lui, pe blogul lui, cabinetul lui, bolnavul lui, catelul lui,etc. in rastimpul dintre crize, cand vine o criza si e nevoie de vointe si voci unite, e un fis pe cate un blog sau forum si-atat. Eventual mai da vreo organizatie sau vreun colegiu vreun comunicat catre tara. Problema romanilor ramane aceeasi mereu: incapacitatea de a se uni pentru binele comun. Fiecare dintre noi strigam pe tarlaua noastra si nu suntem in stare sa ne intalnim si sa ne unim fortele cei care vrem aceleasi lucruri. De ce? Eu nu am reusit inca sa inteleg.
Doctore, o sa se intample cum vor vrea cei de sus. Deci o sa fie prost, iar noi, ca intotdeauna , vom ramane de prosti. incep sa cred din ce in ce mai mult ca ramanem ce suntem.
@ iulia:
DA, DA, DA! Exact asta e problema si o spun ca… Stan Patitu!
Am cetit postul cu mare interes. Problema este, evident, foarte complexa. Dupa parerea mea, cel mai important pas este, dupa cum este subliniat mai sus, scoaterea asigurarilor de sub controlul guvernului si spargerea monopolului. Restul vine de la sine. Daca salariatii companiei A sunt nemultumiti cu plata serviciilor de catre asigurarea X, Compania A va cumpara un pachet de la asigurarea Y, si asa isi pierde X clientii.
Constat in post o oarecare confuzie la cum e descris sistemul american. Sistemul nu este deloc asa cum e descris acolo. Este mult mai complex, nu moare nimeni daca nu e asigurat, batranii si saracii au Medicare, respectiv Medicaid, daca lucrezi pentru o companie mare sau pentru guvern platesti putin din buzunar si nu te exclude nimeni bazat pe boli preexistente( pentru ca asigurarea vrea toti angajatii companiei, deci riscul e diluat)
Au probleme majore cei care lucreaza pentru companii mici sau cei care sunt self employed, si nu s-ar califica pentru Medicaid in caz de dezastru, de aia cheltuielile de sanatate raman o cauza importanta de bancruta. Aici sunt de vina politicienii de ambele culori, pentru ca exista monopoluri locale si indivizii nu au putere de negociere. Oamenii destepti gasesc solutii, un sot poate lucra pe un salariu relativ mic dar cu beneficii si acopera sotul mai productiv, dara fara beneficii de sanatate.
Sistemul american poate fi aplicat cu succes in Romania, pentru ca Ro are ceea ce lipseste in US( obligativitatea si un mediu judiciar oarecum prietenos doctorului). Cu mici modificari, evident 😉
Cerbu, presupun ca tu locuiesti in US si esti mai la curent cu ceea ce se intampla, chiar ma bucur ca ai intervenit. Eu stiam(am cativa prieteni americani) ca sistemul lor(dinainte de Obama) era extrem de complicat in sensul ca puteai sa fii exclus pe baza de boli preexistente sau survenite pe parcursul angajarii(renumitele “amendments” din asigurari), chiar daca angajatorul iti platea asigurare. Ex. – avusesesi un cancer de prostata care era sub control si-ti renegociai asigurarea, puteai sa fii tratat de orice mai putin… cancerul de prostata. In plus, cu un anumit tip de asigurare “de baza”, puteai avea acces doar in unele spitale, care de obicei erau pline, prost utilate, etc… si aveai acces doar la anumite tipuri de servicii medicale, “de baza”.
Deci pentru a avea acces in spitale bune, trebuia sa te asiguri ca ai un anumit tip de asigurare care era extrem de scumpa. Desi multe companii ofereau angajatilor beneficii bune, tot trebuia sa dai din buzunar destul de mult(astia ai mei lucrau la Disney Feature Animation si tot se plangeau). Ma intreb daca acum s-a schimbat in bine(stiu ca Obama incerca sa imbunatateasca sistemul), dar nu e usor de luptat cu companiile de asigurari… partea asta o cunosc un pic si daca locuiesti in US o cunosti si tu. 🙂
Deci dac-ar fi sa preluam sistemul american, ne-ar trebui totusi niste companii care sa plateasca angajatilor asigurari… eventual bune. He he he.
@ Dragos B:
apropos de Cehia, cum de Nurofen in farmacia de la ei e la jumatate de pret fata de Romania?( o pastila care o cumpar des si gasii o farmacie cu adaos mic)
O alta sugestie care functioneaza in strainatate: coplata. Orice vizita la medic, ma costa. Apoi mi-o decontez. Alegerea mea daca ma duc la un doftor f. scump – decontatul este o suma fixa, fie ca ma duc la cel mai scump cardiolog, fie ca ma duc in spital si fac o consultatie.
De ce nu se discuta de achizitiile scumpe pe banii statului? cand se poate achizitiona mai ieftin?
de ce nu se discuta ca avem cea mai lunga lista de vaccinuri din Europa?
Am aflat de acest post datorita unui fost coleg de liceu, care este acum chirurg si cu care tot discut problema sistemului sanitar asa cum e perceputa de ambele parti.
Nu contest, si cred ca niciun om normal la cap si cu un minim simt al realitatii n-ar putea sa faca asta, ca in sistemul romanesc de sanatate fondurile sunt gestionate foarte prost/dubios iar latura politica are, din pacate, o contributie semnificativa la aceasta trista stare de fapt.
Sper din tot sufletul sa nu ajungem la imitarea sistemului american care pare sa puna aspectele de business inaintea sanatatii pacientului.
Sunt cateva aspecte pe care totusi amicul meu fie a evitat politicos, fie nu a putut niciodata sa mi le explice.
– transparenta legata de costurile medicale. Vorbim de un sistem public, in care nu se poate pune problema de secrete industriale sau sabotaj. Poate n-ar strica macar asa de imagine, daca cel putin spitalele foarte mari sa ofere rapoarte detaliate ale tuturor costurilor oficiale pe care le implica tratarea fiecarui tip de pacient. Daca exista asa ceva, chiar as aprecia niste link-uri. Am inteles de la amicul meu ca si conducerea unor spitale mai scapa cate o “eroare numerica” la achizitii.
– problema coruptiei si a principilor morale flexibile. Nu contest ca exista medici foarte bine pregatiti si foarte bine intentionati. De asemenea, sunt constient ca un medic trebuie sa fie platit cel putin decent pentru a se putea concentra asupra meseriei sale si nu asupra problemelor financiare. Totusi, am experimentat sau mi-au fost relatate direct de la sursa destule situatii in care cel putin deontologia profesionala daca nu chiar bunul simt isi iau o mica pauza de odihna. Nu mi se pare etic atunci cand un medic se foloseste de o problema medicala si lipsa de optiuni a pacientului pentru a obtine un plus de profit neimpozabil peste ceea ce ar fi decent. De exemplu, poate nu e tocmai elegant intr-o tara cu salariu mediu de 400-500 euro sa te simti jignit ca primesti o atentie de doar 100-200 euro pentru o interventie de sub o ora. La fel de bine nu mi se pare corect ca un leader care teoretic s-a angajat sa respecte juramantul, sa propuna masuri legislative cu caracter anticoncurential doar pentru a mentine profitul ridicat al unor entitati private.
– problema preventiei si a diminuarii costurilor prin reducerea numarului de solicitari. Din pacate traim intr-o societate in care traditia, incultura si lipsa banilor dau nastere unor stiluri de viata extrem de nesanatoase, in care alimentatia precara, stressul si viciile nu fac decat sa creasca substantial problemele medicale in randul populatiei. N-ar fi oare mai inteligent, chiar daca mai greu, sa incercam mai intai sa carpim sau sa astupam galeata inainte sa incercam sa turnam mai multa apa in ea?
– aroganta personalului medical. Poate e mai mult o problema de imagine, dar e foarte greu sa ai intelegere/sa rezonezi cu problemele unei categorii profesionale atat timp cat observi ca atitudinea nu e reciproca sau cand ti se spune in mod express ca medicii fac parte dintr-o categorie sociala superioara tuturor celorlalte. Nu accept ca un numar de ani de facultate, indiferent de cat e de mare, sa-i dea dreptul unei alte persoane sa ma trateze ca pe un animal.
– neasumarea raspunderii pentru erori, aspect valabil si pentru sistemul privat din Romania. Am avut parte de un tratament stomatologic de durata, destul de costisitor (pe ideea dau un ban dar stiu ca face) cu un cadru universitar UMF Bucuresti. Din pacate, rezultatele au fost cel putin indoielnice, de o superficialitate groteasca si momente in care medicul incerca sa ma convinga ca nu vad bine. Discutand cu amicul meu (care provine dintr-o familie numeroasa de medici), raspunsul a fost destul de clar “daca ai timp de pierdut poti sa-i faci reclamatie, da ce, crezi ca o sa-i faca ceva amicii lui de bere de la CMSB?”. In plus, interpelarea (ce-i drept online) a altor dentisti mi-a returnat raspunsuri de tipul “pacient problema”, “erori inchipuite” chiar inainte de a verifica situatia. Nu cred ca pitirea gunoiului sub pres este o strategie prea buna de imagine.
Personal, m-as bucura daca intr-un numar de ani am ajunge sa avem un sistem medical care functioneaza normal, in care problemele cauzate de un stil de viata defectuos pot fi prevenite, iar medicii sunt platiti corect si se bucura de respect pentru binele pe care-l aduc comunitatii si nu din cauza temerii de moarte a pacientilor. Totusi, mi-e greu sa cred ca doar banii vor putea rezolva tot.
arakelian a zis:
Pai n-am spus? Cehii-s de fapt nemti.
Pe langa mecanica (motoare/automobile), chimie/metalurgie, optica, aviatie, balistica, autostrazi, trenuri s.a. mult m.d. germanii stiu sa faca comert. Am constatat ‘pe piele mea’, acum, ca m-a tarait o doctorita in Germania. Pe langa idis, evreii au invatat de la germani si sa faca comert.
Talciocul de aici e mai ieftin ca cel din Romania… Iar la 2nd hand sint 3 jucarii de plush la 1 euro. In Romania e 1 euro jucaria… 🙁 S.a. mult m.d. 🙁
tudse a zis:
iar oamenii de la conducere sint acolo pentru ca
iulia a zis:
@ Varlan:
Cand vine vorba de problemele tehnice/administrative despre care vorbesti, nu prea e loc de negociere, e clar ca subfinantarea e dublata de jaf la strada mare si cu becurile de Craciun aprinse. Cand vorbim insa despre aspectele sensibile, eu recunosc, nu ma simt in stare sa stabilesc in procente cat e realitate si cat e mitologie in privinta medicilor afaceristi si a medicilor aroganti. Intamplarea face ca provin dintr-o familie cu portofoliu larg de “pacienti de profesie”, chestie care ne-a transformat cumva in index alfabetic de medici de toate specialitatile, varstele si geografiile. Si-ti jur ca-n tot nomenclatoru’ asta de profesionisti n-am dat decat peste doi medici cu deviatii comportamentale si cu interese financiare. De-asta zic, poate ar fi bine sa luam tema asta serios la tranta in dezbateri publice zdravene, sa ne lamurim odata naibii cati vorbim pe bune si cati avem noroc sau ghinion in viata. 🙂 Ca eu deja incep sa simt ca ar fi cazu’ sa iau loteria-n calcul, daca ma uit la ponderea supermedicilor de maxim bun-simt peste care-am dat de cand bantui prin lume.
Una peste alta, nu stiu cat de doritori de “sporuri salariale informale” sunt medicii, dar stiu sigur ca mie mi-e o jena crancena la gandul ca un supermedic cu zeci de ani de practica la bord castiga intr-o luna cat mine in 2-3 dupa-mese lipsite de riscuri si fara nu stiu ce mari responsabilitati masurabile. (Ei lucrand ZILNIC in niste locatii sinistre in care mie mi-e lehamite sa calc o ora-ntr-un an! Si beneficiind de marea oportunitate de a evalua frontal lipsa de igiena individuala dintr-o tara modest alfabetizata.)
>cand ti se spune in mod express ca medicii fac parte dintr-o categorie sociala >superioara tuturor celorlalte.
Dpdv social nu-s mai speciali decat contabilii, inginerii, invatatorii sau mai stiu eu ce. Iar un sofer de autobuz are o mai mare raspundere, ca-n caz de malpraxis omoara 20-30 dintr-un foc (vezi accidentul de tramvai(e)) de azi.
Totusi, chit ca si altii fac reciclari si multa scoala, cred ca medicii invata cel mai mult. Adica-si petrec tineretea cu nasu-n carti. In timp ce altii isi ‘traiesc tineretea’. Asta-i afce mai speciali, intr-adevar.
>De exemplu, poate nu e tocmai elegant intr-o tara cu salariu mediu de >400->500 euro sa te simti jignit…
Astia-s minoritari-minoritari. Iar cei care conditioneaza-s inca si mai putini.
Apoi, cum sa spun, daca as fi medic as gandi si eu cam asa. Ia uite, omul se indigneaza ca nu stiu ce medic vrea nu stiu ce suma dar tot pe el, omul, il doare la basca in rest de situatia medicilor, a medicinei si sanatatii in general… De, cand ajunge cutitul la os…
>da ce, crezi ca o sa-i faca ceva amicii lui de bere de la CMSB?
Ca n-o sa-i faca colegii nimic e clar. Mai rau e ca nici procurorul sau judecatorul n-o sa-i faca nimic. Pen’ ca-n caz de nevoie (DNA & stuff) de la cine-si trage scutire medicala procurorul sau judecatorul? De la doctor, desigur. Na c-am dat si eu in doctori! 🙂 🙁
@Anca:
Mi-ar placea sa cred ca experientele mele sunt doar rezultatul unui ghinion extins, transmis pe cale genetica :-p. Lucrurile pe care le-am spus, nu erau copy-paste din vreun articol marca Click sau Cancan pentru ca am incetat sa mai iau de bun tot ce-mi serveste media romaneasca.
Totusi, cateva exemple:
– maica-mea merge la medici, pentru probleme de stomac si osteoporoza de cativa ani buni. Are luni cand da si 2000 RON pe consultatii si analize. Pana acum n-a primit vreun diagnostic si/sau tratament clar si care sa aiba efect, in schimb i-au tot fost prescrise pumni de medicamente. Foarte rar i-a fost sugerat, si doar tangential, un plan de alimentatie corect in locul medicamentelor. Mai mult o tampesc eu cu informatii de acest tip. Ma cam obsedeaza domeniul, poate si pentru ca propriile experiente cu nutritionisti au fost cam aride.
– asa cum e odios ca unii medici sa aiba sub 1000-2000 EUR salariu, la fel e ca si altii sa iti solicite cateva mii de euro pentru o operatie de sub o ora, de fitza sau nu, sau sa-ti explice ca daca nu-ti convine cu “atentie”, te asteapta cu multa placere la centrul medical privat unde mai are un job. La fel si cu cei care au ca side job distributia de medicamente. Ma-ndoiesc ca un medic m-ar fi mintit in privinta asta, ca nu vad cu ce l-ar fi ajutat.
– parca nu-mi convine sa stiu ca dentistul meu imi cere 1000 EUR pentru cateva zeci de minute de munca, si ramane cu cel putin 50% bani in mana, doar pentru ca asta e natura pietei si “deal with with, in strainatate si-asa e de 10 ori mai scump”, iar la final, 15 ani de experienta se traduc prin carpeala si implicit alt timp si bani pierduti. Cat e de corect ca medic sa scrii: “Munca mea este aceeasi, dar profitul mult mai mare la zirconiu.” sau “toti vreti bah mai ieftin, nu puteti sa luati credit de la banca asa cum luati pentru masina”? Nu pot decat sa inteleg ca acel profit este unul de oportunitate, ca si cum am vorbi despre fitza unui fanboy Apple in loc de nevoia de sanatatea a unui pacient care poate nu vrea sa aiba o baterie in gura pentru tot restul vietii. Si pentru ca tot veni vorba de stomatologie, de ce nu sunt decontate serviciile de acest tip de catre stat si de ce stomatologia de stat se rezuma in mare la practica studentilor? Dintii nu fac parte tot din corpul pacientului? Cat de corect este ca Dr. Brezoescu (seful CMSB) sa sustina limitarea numarului de cabinete stomatologice in Bucuresti, pentru a evita scaderea preturilor? Nu este si asta o forma de coruptie?
Ca pacient, nu este responsabilitatea mea sa curat sistemul, cum la fel nu ar trebui sa fiu invinuit pentru ca nu am incredere oarba in toti actorii unui sistem cu lacune. Faptul ca exista studenti care reclama ca se poate copia in facultate sau unele examene se iau pe bani ma ingrozeste. Vorbim totusi de viata unor oameni, iar genul asta de exemple n-ar trebui sa existe. Ce e insa si mai trist e atunci cand unii medici tineri in loc sa promoveze eliminarea uscaturilor, iti raspund ca “ce mah, tu esti perfect?”.
Repet, nu vreau sa generalizez. Mi-ar placea insa ca in loc de musamalizarea cazurilor nefericite din sistem sa vad din partea medicilor competenti o atitudine de igienizare si de ce nu reexclusivizare a breslei. Cu totii am avea de castigat din treaba asta.
@ Varlan — De-asta am si zis ca nu-s in stare sa trag concluzii. Ca exista cazuri odioase, e clar, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti, vorba aia. Dar mi-ar placea al naibii de tare sa stiu care e proportia. Si sincer, la faza cu toleranta prin tacere pe care o manifesta un procent cosmic de medici in regula in raport cu colegii lor marlani (ca si in raport cu restul problemelor din sanatate, de altfel) sunt total de acord cu tine, e nasol si fara logica — nici eu nu pot pricepe de ce-i tolereaza printre ei pe unii care genereaza mentalitati nasoale aplicate intregii bresle — dar imi vine sa cred ca daca maine le-ar spune cineva documentat ca suporta sa fie vazuti prost de catre pacienti din cauza a 1-2% dintre colegi, mai ca le-ar reintra sangele-n circulatie si nu le-ar mai tine spatele, fie si prin tacere, criminalilor in serie care se misca printre ei. Daca am constata ca 60% sunt niste nenorociti infecti sau chiar si 20%, sigur ca ar trebui sa intre toata societatea-n trepidatii si ar trebui organizate sesiuni de vanatoare de cretini afaceristi. Eu insa, suflet liberal cum sunt, am oroare de generalizari si predominantze proclamate din pix, cu atat mai mult cu cat, cum iti spuneam, sunt intre fericitii muritori care oriunde se uita, numai supermonumente de umanitate si profesionalism medical vad. 🙂
@Anca- “De-asta zic, poate ar fi bine sa luam tema asta serios la tranta in dezbateri publice zdravene, sa ne lamurim odata naibii cati vorbim pe bune si cati avem noroc sau ghinion in viata”.
Daca vrei, iti povestesc in privat o intamplare cu un “ghinionist” din familia mea, caz cu medic neurochirurg NEOM(nu exista cuvinte pentru a-l descrie), cu practici ale multora din departament care erau si ei departe de a putea fi catalogati drept oameni(pe care le-am observat in 3 saptamani de stat la capatai, cu pauze scurte pentru somn). Mai ramasesera prin departamentul ala vreo 2,3 angajati “tampiti” care sufereau cot la cot cu pacientii vazant ce se petrece. O asistenta cu care discutam in lungile nopti de veghe imi spunea ca e in pragul unui “burnout”. Te asigur ca experienta e traita, desi mi-as fi dorit sa nu… si in plus nu aveam de ales, fiind singurul spital din oras unde se putea “trata” cazul.
Scuze de off topic.
Anca, eu nu generalizez, ba chiar ma gandesc cum trebuie sa se simta alti medici care-si fac datoria… e greu insa de stabilit un procent cum spui tu si asta nu e treaba mea, ca pacient.
PS- ma bucur pentru tine ca esti norocoasa, am devenit si eu mai norocoasa intre timp, am plecat din romania:)
@ cora_:
1. Sunt absolut convinsa ca se-ntampla cazuri macabre de-a dreptul! Dar daca pacientii carora li se intampla nu fac galagie public, astea n-au sa se termine niciodata, dimpotriva! Zice foarte multa lume ca autoritatile vizate nu iau masuri oricum si deci nu face efortul de a-i reclama. AIUREA! Exista si presa pe lumea asta! Iar isteria publica pe care o poate genera presa e de maxima eficienta, crede-ma!
2. Cumva decurgand din ceea ce-ti spuneam mai sus despre nevoia de reactie: BA DA, E TREABA PACIENTILOR! In alte tari pacientii considera ca e treaba lor sa se revolte organizat atunci cand calitatea lor de contribuabili nu le intoarce servicii la nivelul asteptarilor! Cine altcineva sa faca valuri? Cu mine-n cabinetele medicale pe care le-am frecventat n-a intrat niciodata politia sau ministrul sanatatii sau presedintele Colegiului Medicilor — am fost eu cu personalul medical SI DE-ASTA E TREABA MEA SA MA REVOLT DACA CEVA E IN NEREGULA, ca nimeni altcineva nu-mi poarta grija intr-o chestiune de maxima intimitate!
Anca a zis:
E pe naiba. De la revoluţie încoace au fost isterii de genul ăsta cu sutele. Îi pare cuiva c-au avut vreun efect?
Iaca încă un caz, trăit chiar în prezent de familia mea: http://onafrantz.wordpress.com/2012/05/04/unchiul-medicina-si-impricinatul
De fapt, ultima dată cînd cineva din preajma mea s-a întîlnit cu un “supermonument de umanitate şi profesionalism” (ghilimelele includ citatul, nu au funcţie peiorativă!) a fost cînd omul meu s-a operat de un lipom, acum treişpe mii de ani. Şi ia ghici, l-a operat omul minunat care este chiar proprietarul blogului acestuia. Iar înainte de asta, cînd eram eu copil, un superdoctor, celebrul endocrinolog Damian, a operat-o pe mama de tiroida. Era faimos, şi pe bună dreptate. Doi inşi în nu ştiu cîte decenii, cam răruţ, taică, cam răruţ! Că restul am avut parte numai de loaze, şi-mi asum epitetul cînd îl scriu.
Îmi pare rău, eu nu pot fi optimistă. O fi şi nervul meu proaspăt (re)inflamat de vină, oi fi subiectivă, posibil. Dar pînă acum nu m-a ajutat nimic în relaţia cu corpul medical, nici subiectivismul, nici obiectivismul, nici vorbitul civilizat, nici protestele, adesea nici măcar banii.
@Anca, mai mult de 60% din pacientii aia(terapie intensiva-neuro), nu se mai puteau plange de nimic, niciodata. Iar cei din departament, din spital, STIAU de tot ce se intampla. Povestea coincidea cu asaltul spitalului/salonului de catre clanurile tiganesti.(Spitalul judetean Craiova). Am fost singurul martor, alaturi de cateva asistente(medicii erau baricadati in camera de garda).
Ziarele si televiziunea erau preocupate de senzational, cui ii pasa de niste bieti pacienti? Dealtfel dupa incidente situatia s-a “rezolvat”, s-au pus usi metalice si nici-un apartinator nu avea voie sa mai intre in departament.
Iar eu, dupa doliu, am plecat.
Dar ai dreptate 100%, intr-o societate normala, trebuie sa protestam.
Problema e ca…, dincolo de toate contraargumentele pe care mi le aduceti, si care sigur ca au o baza in experiente personale care au lasat urme nasoale, afara de reactia vocala, de revolta manifestata in toate formele…, alternativa e sa nu facem nimic. Adica asa cum momentan procedeaza majoritatea pacientilor! Si vad ca nu ne merge fantastic nefacand nimic. Parca-mi vine mai repede sa cred ca reactii mai multe, mai dese si mai inversunate pot schimba ceva. Ca e greu de mobilizat mase, de schimbat mentalitati, de predat drepturile omului intr-o tara in care jumate din populatie traieste intr-un mediu rural care nu are nici o legatura cu 2012 si cu mediul rural de prin alte parti, stim, nu e vreun breaking news. Ca nu exista solutii usoare si care sa nu necesite timp, iar ar trebui sa stim.
(Si pe cuvant ca devin paranoica, nici nu vreau sa ma gandesc vreo secunda ca dam peste mai multi sau mai putini medici in regula functie de bucata de tara pe unde ne facem veacu’!)
Mulţumesc pentru că ai scris şi ai postat acest articol. Fie şi cu o oarecare întîrziere, l-am parcurs, i-am făcut o prezentare călduroasă pe blogul meu, apoi i-am îndemnat pe vizitatorii mei să vină aici, să îl parcurgă integral şi să îl reposteze. Toate cele bune.
asa e, Anca, niste palavragii dramatici… “éspèce de bon à rien”…:)
Partea cea mai trista e ca exista o groaznica indolenta si un egoism foarte meschin (dar partial justificabil de stilul de viata in viteza) din partea celor din jur: daca nu mi se intampla mie, atunci nu-i problema mea. Cel putin in cazul meu, reactiile prietenilor au fost nu tocmai incurajatoare: “ha ha ha ce fraier esti” (de la colegul medic), “doamne, inceteaza cu posturile astea ca ne plictisesti”, “termina ca te porti ca si cum ai fi bolnav psihic” sau “ok ti-ai luat o tzeapa de cateva mii de euro, breathe and let go, n-are rost sa te consumi si sa te imbolnavesti”.
Ceea ce nu inteleg toti acesti viitori pacienti e ca daca un medic mai superficial stie ca nu exista consecinte pentru greselile sale nici macar in mediu privat, nimic nu-l va impiedica sa se comporte la fel de fiecare data cand se plictiseste de un pacient sau simte ca-i este ranit orgoliul. Personal, pot sa trec peste pierderea financiara sau de timp, dar ma deranjeaza ca un astfel de individ nu numai ca este lasat sa profeseze in continuare, dar mai si formeaza generatii de noi “profesionisti” dupa chipul si asemanarea sa.
In schimb pentru cei care-si fac treaba ca la carte, tot respectul si sper sa converteasca pe cat mai multi colegi. Nu de alta, dar ultimele luni am inteles cat de importanta e mentinerea unui nivel optim de sanatate iar acest lucru nu se poate realiza fara oameni foarte bine pregatiti in domeniu.
In alta ordine de idei, mama este profesoara si nu pot sa nu ma gandesc oare cum se descurca cei care au nevoie de servicii medicale de calitate, dar care nu au parte de suportul familiei pentru acoperirea costurilor aditionale.
PS: Daca am scris prea mult rog sa mi se faca observatie, ca n-as vrea sa fac flooding pe blogul omului 🙂
Intre timp s-a lansat cu mare tam-tam
—
http://medalert.ro/
CORUPŢIA ESTE CEA MAI GRAVĂ BOALĂ A SISTEMULUI MEDICAL ROMÂNESC!
Dacă eşti pacient şi te-ai săturat de tratamente gratuite pe care trebuie să le plăteşti, de medici care aşteaptă şpaga înainte recunoştinţei tale, de spitale murdare unde trebuie să-ţi aduci tifonul de acasă, atunci fă o sesizare. E singura salvare!
—
Sa lichideze efectele. Poate dispare si cauza. Sau nu.
Pai doar n-o sa-si bata capul sa reformeze sistemul…
“Cu nepreţuitul efort al două mari democraţii occidentale, şi al vreo trei ciumeţi fomişti din presa de căcat a iubitei noastre patrii, Republica Absurdă România, s-a găsit soluţia pentru corupţia(reală!) din sănătate: delaţiunea! S-a dat în “folosinţă” un site de turnătorii la adresa medicilor. … Punem pariu că după iniţiativa asta plecările de medici din sistem se vor dubla?”
http://constantingheorghe.blogspot.de/2012/05/turnatoria-salveaza-romania.html
punctual:
1. sistemul american este extrem de complex. exista PPO’s, HMO’s, networks, co-pays, dracu-lacu. bottom line: daca esti under-insured poti ajunge in strada datorita unui accident. daca esti under-insured si tre sa faci o operatie poti astepta mult si bine si poti ajunge pe mana unor macelari. da, si aici sunt macelari.
sistemul american nu e infailibil – se fac greseli (tone). nu exista ceva gen “dreptul universal la basic care” de la nastere pana la moarte la nivel federal. celor care vorbesc din pozitia de doctori le reamintesc de free samples si insurance lawyers si ER (si fake SS id’s) si collection agencies (sebastian, pp. ca stii ce sunt alea). cei care vorbesc din auzite, mai bine sa taca.
sistemul american nu e potrivit pt. romania pt. ca e un sistem f. complicat de capitalism salbatic cu ceva ingerenta federala si statala (sistemul din CA nu este identic cu cel din MA, sau cu cel din TX) si locala (la nivel de orase) – e un mess care daca e aplicat undeva ca in romania o va face bucati.
2. se uita un simplu amanunt – romania e in pierdere de oameni si e si in imbatranire. adunati 1 si cu 1 si vedeti ce da la buget. si se mai uita ca IMF-ul et al dicteaza. deci vor fi companii de asigurare, companiile farmaceutice sunt si ele dupa colt cu limba scoasa
dar situatia se va pastra…cam ca acum. pt simplul motiv ca nu ai cum sa platesti un salariu de 5k euro pe luna unui medic (asa cum spera, for starters) din salarii de 200-300 de euro, basca cu capusele de asigurari (alea nu sunt organizatii de maicute, da?, merg pe profit).
Intre timp, in Romania:
“Aproape 5 milioane de telespectatori la nivelul întregii populaţii au fost cu ochii pe Pro TV în minutul de aur – 22:36. La nivelul publicului commercial din mediul urban apogeul a fost atins în minutul 23:13, când Pro TV a înregistrat o audienţă de 27,1 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 62,5%, în timp ce Antena 1 avea 0,5 puncte de rating şi 1,2% cotă de piaţă.
Marea finală a emisiunii “Românii au talent”, în care mentalistul Cristian Gog a fost desemnat cel mai talentat român şi câştigătorul premiului de120.000 de euro, a fost lider absolut de audienţă pe toate targeturile, informează Pro TV.
Obişnuit să ofere lucruri care să uimească şi să lase oamenii fără cuvinte, Cristian Gog a prezentat vineri un număr în care nu numai lui, dar şi telespectatorilor le-a stat pentru puţin timp inima în loc. Cristian Gog a sfidat moartea şi a reuşit să rămână fără puls sub privirile a milioane de telespectatori Pro TV, supravegheat de două cadre medicale. Pentru a doua oară, Cristian Gog le-a citit gândurile celor trei juraţi şi a scos din valiza închisă cu cifru numai de el ştiu trei coli de hârtie pe care erau scrise exact lucrurile pe care se aşteptau juraţii să le găsească acolo. ”
http://www.mediafax.ro/cultura-media/romanii-au-talent-marea-finala-a-emisiunii-a-fost-lider-absolut-de-audienta-9619635
P.S. de amroul artei (medicale):
http://medicologia.info/2012/05/castigatorul-romanii-au-talent-cristian-gog-cateva-explicatii-medicale/
“În USA, serviciile medicale sunt în totalitate private.”
Nu in totalitate, exceptia este “Veterans Health Administration”:
http://en.wikipedia.org/wiki/Veterans_Health_Administration
“Dacă nu eşti asigurat [in SUA] şi ai nevoie de medic pentru o problemă serioasă, ai varianta de a face un împrumut ca să ieşi din impas”
O problema serioasa, cum ar fi de exemplu un heart bypass costa cam $120000 in zona unde locuiesc (dupa estimarea doctorilor cardiologi cu care lucrez). Daca nu ai asigurare medicala mai mult ca sigur ca nu ai cum sa garantezi un imprumut bancar. De aceea, cam 60% din falimentele personale din SUA sint din cauza imposibilitatii de plata a facturilor medicale.
http://www.reuters.com/article/2009/06/04/us-healthcare-bankruptcy-idUSTRE5530Y020090604
Daca romanii de rind ar cunoaste realitatile din sistemul de asigurare american, cred ca i-ar linsa pe toti politicienii romani care ar mai avea tupeul sa recomande copierea sistemului american.
Si ca sa va dau o idee cam cit este costul anual pt o asigurare medicala va ofer cifra de $19576 (pt o familie de 4 persoane). Din fericire angajatorul meu acopera $14762 din suma mai sus mentionata.
Excelent articol (si blog; m-am abonat!)
Bună ziua!
Mă numesc David Benedek și scriu lucrarea mea de licență cu titlul Bloguri ca instrumente de marketing în România. Aș vreau să cercetez despre tendințele de blog din România, despre blogosferă și cel mai mult, despre activitatea bloggerilor de marketing. Dacă aveți 3 minute și vreți să ajutați un pic, vă rog să vă completați chestionarul, iar dacă aveți prieteni bloggeri, puteți să le trimiteți și pentru ei. Mulțumesc frumos!
https://docs.google.com/spreadsheet/viewform?formkey=dGpkMlg1QnFhcTAyRzh2MWtlWDFMNlE6MQ
@ FV:
multumesc fffff mult pt. observatii (si pentru aprecieri 🙂 )
O fi asa, n-o fi asa…
http://www.telegraph.co.uk/health/healthnews/9385674/Hospitals-letting-patients-die-to-save-money.html
o fi asa, o sa se vada in direct si aici.