2 Mai – Vama Veche (foileton mainstream – 0.7)

6.
- Şi nu care cumva să pleci mai târziu de 2.00 noaptea, zise fiul Fevroniei. Ţii 135 de grade, cât mai aproape de 135 de grade, cam o oră; după aia, o iei paralel cu ţărmul, adică pui la 180 de grade şi-i dai drumul la motor, ’nţeles? Dacă ai putea să porneşti pe la miezul nopţii, ar fi şi mai bine, că atunci se schimbă garda, iar plantonul 2, de obicei, doarme… Ai înţeles, da?
- Am înţeles, să trăiţi, se amuză Andrei.
- Ei, atunci hai noroc şi doamne-ajută, încheie Marcel şi ieşi de-a buşilea din cortul în care era adăpostită barca pneumatică. Se uită de jur-împrejur, dar nu văzu pe nimeni. Se scutură şi, părând să zâmbească fără motiv, o luă de-a dreptul, pe plajă, spre şantierul naval de la Mangalia.
Andrei recapitulă: lăsase maşina pe o ulicioară dosnică în 2 Mai, astfel încât să nu fie văzută de vreun cunoscut în cursul zilei următoare. Oricum, prietenii săi se învârteau mai mult prin Vamă; numai Dan avea ceva cunoştiinţe prin 2 Mai, dar ăia stăteau în celălalt capăt al satului. Deci, din partea asta, nici un pericol.
Pipăi barca umflată, cu motor Evinrude de 55 de cai, controlă bidonul cu apă, cele două canistre cu motorină, cele trei pungi cu senvişuri, pânza de cort, busola, harta, punga cu acte, punga cu bani, plicul cu adrese… Totul era în regulă. Îşi aprinse o ţigară. După ce trase vreo două fumuri, îl pufni râsul amintindu-şi ce figuri făcuse în cort alături de fiul Fevroniei, ca să umfle barca pe blat, nesimţiţi de nimeni, ca s-o încarce cu toate cele şi, mai ales, cum se strecuraseră între barcă şi pânza cortului, icnind… „Dacă ne aude careva,” zisese Andrei, „o să-şi imagineze că ne probăm unul pe altul…”
„Las’ că nu ne-a văzut nimeni când am venit… M-am uitat eu.”
Brusc, Andrei îşi simţi palmele cum se umezesc. Înghiţi în sec, dar nu prea avea salivă. Recapitulă: spre ziuă, trebuia s-o ia, iarăşi, spre largul mării, punând cap compas la 135 de grade, cu motorul pornit de data asta şi, după ce va fi mers o oră, adică după ce va fi ajuns în apele internaţionale, trebuia să pună din nou la 180 de grade, direct spre sud. Cam în 30 – 35 de ore, avea să ajungă la Bosfor – Marcel îi dăduse asigurări că nu vor fi probleme cu vremea, că se uitase pe „meteorul” de la unitate şi văzuse clar: urmau 3 zile însorite, cu vânt sub 20 de kilometri pe oră care bătea dinspre nord. Pe de altă parte, singurul curent al Mării Negre, curentul Rim, cel căruia lipovenii îi spuneau Mariana de Sus, se scurgea şi el, tot dinspre Nord, cu jumătate de metru pe secundă.
„O să te ajute şi Mariana niţeluş,” îi spusese Marcel. „Îţi convine că te ajută o femeie?”
„Nu mă las ajutat decât de femei,” replicase Andrei, zâmbitor.
„Ah, da, uitasem că-ţi plac femeile mai bărbate,” se hlizise fiul Fevroniei.
Andrei se strădui să răsufle mai potolit. Hai, că nu mai e mult, îşi spuse. Se uită la ceas. Mai avea de aşteptat două ore şi jumătate.
Ieşi din cort şi dădu o raită pe la Dobrogeanul. Îşi luă o cafea de la bar, se aşeză într-un colţ întunecos, bău cafeaua, fumă două ţigări, plăti consumaţia şi ieşi. Totul cu foarte mare lentoare. După ce termină toate astea se uită din nou la ceas.
Nu trecuseră decât 30 de minute.
Se mai plimbă puţin pe plajă. Măsură, din ochi, distanţa dintre cort şi ţărm: cam 7-8 metri. Ascultă clipocitul valurilor mărunte: suficient de zgomotoase ca să acopere plescăitul padelelor. Noaptea fără lună. Se bucură când văzu că lumea se strângea spre partea mai lată a plajei, cam pe sub locul în care se afla administraţia campingului. Acolo era un foc de tabără, iar în jurul lui se adunaseră zeci de oameni cu chitări, cu tobe de pionieri, cu muzicuţe – erau plini de chef, ce mai. Un cuplu profitase de plecarea celorlalţi ca să se zbenguie, fără griji, într-un cort.
Sau poate că mai e vreunul care vrea s-o taie cu barca pneumatică, zâmbi Andrei în sinea lui.
Îşi aminti apoi de domnul Cantini, de la legaţia italiană de la Istanbul, cel cu care trebuia să ia legătura odată ajuns în Turcia, după care, brusc, revăzu în minte Sinaia, cu mănăstirea, cu Peleşul, cu poienele verzoase, cu brazii zdraveni, bine înfipţi în pământul răcoros al munţilor; revăzu Predealul, cu Bucegii zăriţi în depărtare, de pe Cioplea, îl năpădi mirosul înalt şi acrişor de la Voineasa şi mai văzu, în final, o seară de toamnă în Bucureşti, pe bulevardul Magheru, în dreptul Sălii Dalles, chiar la amurg – cu caldarâmul negru de umezeală, cu zumzăit de discuţii şi de maşini şi cu Andrei însuşi privind după o femeie înaltă şi fragilă, cu ciorapi negri, fini, lăsând în urmă-i o aromă subtilă de cafea indoneziană amestecată cu izurile rătăcitoare ale unui parfum Cadence de Lancôme.
Şi, din nou Bucegii, întrezăriţi printr-o spărtură a coronamentului pădurii, chiar de sub zidul exterior al mănăstirii Sinaia.
Eh, chestiile astea vor dispărea preţ de o bună bucată de vreme. Cale de întoarcere nu mai era. Plictiseala – acasă, la serviciu, din timpul dumnicilor nesfârşite. Importanţa relaţiilor cu chelneri, cu aprozarişti şi cu măcelari. Facultatea făcută pentru a ajunge să ponteze în fabrică, cu creta pe o tablă spartă. Maiştrii care îl băteau pe spate, zicându-i că practica te omoară, iar practica chiar că te omora prin desăvârşita ei absenţă. Înghesuiala de dimineaţă, din ITB, când guri ce duhneau a ţuică dată peste cap pe stomacul gol îţi tuşeau în nas; umilinţa cu care solicitai concediul legal pentru că, tot atunci, era sărbătoarea de la 23 August şi toată fabrica mergea la demonstraţie; groaza din pat, că femeia putea să rămână gravidă şi, mai ales, grămezile de inşi care explicau, care explicau, care explicau.
Ba chiar şi rândurile de salopete purtate în apartamentul Vasilescu din Drumul Taberei, iarna, când caloriferele rămâneau îngheţate luni în şir, la care se adăuga, punând capac la toate, dubla personalitate, permanentă, bântuitoare, pregătindu-se să penetreze codul genetic al românilor, echipându-i cu puterea de foc necesară ca să facă faţă zâmbăreţilor din toate prezidiile.
Oh, da, Andrei era sigur: nostalgiile lui se vor referi doar la geografie. Dacă o fi să-l doară inima după ceva – numai după locuri o să fie.
Se făcuse 11.45. Putea să înceapă să se pregătească. Chefliii făceau o gălăgie nemaipomenită şi focul lumina din plin partea lor de plajă. Cuplul din cort gemea de se răsucea nisipul din jur. Andrei nu putea fi auzit, nu putea fi văzut. Privi cu atenţie de-a lungul ţărmului. De obicei, prin 2 Mai nu prea treceau patrule, dar era mai bine să-şi ia toate măsurile de prevedere.
E-n regulă, stabili el şi intră în cort. Bătu cu degetul în cauciucul bărcii, dădu la o parte pânza de la intrare şi se apucă să tragă ambarcaţiunea spre ţărm. O împinse pe mare, se aruncă în ea şi începu să padeleze ritmic, cu ştiinţă, strângând din dinţi. Privi la busolă. Se uită la ceas.
Pe la ora unu, o să pun motorul, îşi spuse.
Nu-l observase nimeni. Lăsă în dreapta digul de la cherhana, bănui în umbrele de sus, de pe faleză, unitatea de pază a coastei, ocoli nişte taliene abia zărite, îi auzi pe cheflii cum cântau şi cum se veseleau – mda, cântau Like a Rolling Stone, cântecul lui Bob Dylan de dinainte de emigrarea lui în establishment. În faţă era doar negru şi umezeală. La un moment dat, în depărtare, spre sud-vest, prinseră a se întrezări luminile chioare şi pâlpâitoare de la Vama Veche.
Valurile nu mai aveau spumă. Era chiar plăcut: pe apă fiind, urca şi cobora, de parcă marea ar fi fost pusă în mişcare de însuşi Bob Dylan, dizolvat în undele Pontului Euxin.

4 Responses to “2 Mai – Vama Veche (foileton mainstream – 0.7)”

  1. 1
    greenfield says:

    Asa de repede am citit?
    Adevarul este ca am indurat cu totii atatea umilinte pe-atunci, pe de o parte, dar pe de alta parte imi amintesc cum ne faceam viata frumoasa din te-miri-ce, noi asa am trait. Cu aceasta filozofie de viata care te protejeaza de tot raul din exterior. Asta nu inseamna ca nu am clacat la un moment dat, fiecare pe rand…
    Pentru mine a contat mult mediul in care am lucrat (care m-a si consumat, dar mi-a prins bine:) si mai ales faptul ca am calatorit mult…cu up&down, bineinteles.
    Devine palpitant:)

  2. 2

    Nu plang absolut deloc dupa acele vremuri, desi, odata cu ele s-au pierdut o sumedenie de valori -- nu ma refer la cele politice, bine inteles. Cum-necum, oamenii aveau, însă, un altfel de simţ al măsurii în anii aceia. La noi şi aiurea.

  3. 3
    razvan c says:

    si a ajuns andrei la turci?

  4. 4
    greenfield says:

    Evident existau alte sisteme de valori.
    Noroc ca am reusit sa citesc aseara, caci dupa aceea n-am mai putut intra pe WB pana acum un sfert de ora sau cam asa ceva. Am lecturat prn alte parti…

Leave a Reply


eight + = 10

Subscribe without commenting