HOLLYWOOD: TESTOSTERON ÎN CĂDERE LIBERĂ

 

sau uite cum Fotbalul ia locul Rugbyului…

 

 

 

În filmul „Troia” ne-am trezit cu Brad Pitt în rolul lui Ahile. A reieşit un Ahile imberb, epilat, discret isteric, care se comporta precum un infant răsfăţat: de pildă, bătea din picior. Era un Ahile care deprinsese de la regizor coregrafia marţială extrem orientală şi care nu avea volum când îl apucau năbădăile. Una peste alta, te întrebai de ce n-a băgat regizorul în film şi pe unul cu un pistol, să-l împuşte odată pe Ahile ca să nu se mai chinuie.

Ca să fie foarte clar, adevăratul Ahile arăta aşa (cre’că e ăla dîn stânga, cum priveşti…),

 

sau aşa,

 

şi, în cel mai rău caz aşa,

 

Reamintim publicului călător că Ahile a fost fiul lui Peleu şi al nimfei Thetys. Umbla o vorbă despre această nimfă, încă dinainte de naşterea lui Ahile, iar vorba aia spunea că fiul ei avea să fie mai măreţ, mai tare, mai deştept, mai puternic decât ta’so. Din  acest motiv simplu, Zeus a renunţat s-o mai curteze pe Thetys şi l-a lăsat pe Peleu să-şi poarte crucea cum o şti el mai bine.

„Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse pe Ahil Peleianul…” – ne spune Homer, iar noi nu putem decât să zicem: pardon! Iertaţi-ne, dar Brad Pitt nu face parte din textul ăsta!

Filmul „Troia” a mai fost cum a mai fost, dar „Alexandru cel Mare” a ieşit de tot din tabele. De astă dată ne-am trezit cu Colin Farell în rolul masculului principal.

Degeaba avea el sprâncenele groase, aproape împreunate, că glasul tot i se frângea când ţinea discursuri înflăcărate. N-avea nici suflu, nici snagă, iar când se străduia să devină camusian, wittgensteinian, goethian sau chiar marxist, nu-ţi dădea decât senzaţia că aşteaptă să fie fecundat din moment în moment. Sincer să fiu, chiar speram la figura asta din partea multiubitei sale soţii, Roxana, căreia i-a lipsit doar curajul lui Oliver Stone de a o înzestra cu un dildo năprasnic care i-ar fi făcut felul bietului Colin. Aidoma lui Brad Pitt, Colin a creat un Alexandru isteric, deşi sursele istorice ni-l descriu, mai degrabă, ca ciclotim… OK, OK, s-ar putea ca de la faza maniacală a PMD-ului până la isterie să nu fie decât un pas, precum cel de la Capitoliu până la stânca tarpeiană, dar…

În plus, am mai aflat cum Alexandru cel Mare întrupat de Colin Farrel era, de fapt, un homosexual get-beget. Mai mult: relaţiile lui heterosexuale, ne comunică Oliver Twist ăsta de Oliver Stone, erau cumva surpate de dragostea mistuitoare care îl lega de Hefaistion. Adică, probleme de identificare ale eului, contratransferuri şi alte chestii de psihanaliză potenţată de amital plus cofeină…

Hai să fim serioşi: nu există mărturii ale contemporanilor lui Alexandru Macedon în acest sens. Din contră, există numeroase ziceri despre relaţiile heterosexuale ale lui Alexandru – printre altele, a avut trei soţii şi se mai spune că a avut cel puţin un copil. În plus, documentarea elementară nu arată cam cum arăta, de fapt, Alexandru. Asta ne-o spune Plutarh, ne-am înţeles?

  

Nu prea era el un fătălău, da? Nu c-aş avea ceva cu fătălăii, dar poate că n-ar strica să lăsăm, naibii, faptele aşa cum au fost şi să nu ne tragem toată ziua-bunăziua spuza pe turta comportamentului deviant. Dar, cine ştie cărei comenzi sociale i-o fi răspuns Oliver Stone…

Mă rog, nu ăsta e subiectul. Subiectul este testosteronul hollywoodian: unde mama naibii se duce el? E criză şi la nivelul hormonilor steroizi? Pe vremuri, superproducţiile ne puneau în faţă actori cu suflu (şi nu era vorba doar de suflul orientării sexuale) atunci când preluau rolurile unor grei istorici sau legendari. Richard Burton, „fragilul” Peter O’Toole, ba chiar Charlton Heston puteau să ducă un rol ca ăsta până la cap, astfel încât să creeze un personaj coerent, atemporal, şi nu să creioneze fiinţe sparte în bucăţi, măcinate de probleme post-freudiene amintite în treacăt, doar ca să dea bine în faţa cititorilor de Reader’s Digest. Mai aproape de noi, doar Liam Neeson (mai mult) şi Russel Crowe au capacităţi similare “bătrânilor”, pentru că restul testosteronicilor de la the nowadays Hollywood sunt inşi monosilabici, alături de care Schwarzenegger face figură de doctor în astrofizică.

Aşadar, unde mai sapă Hollywood-ul după actori? Sau: ce actori mai impune Hollywood-ul? Sau: mai impune Hollywood-ul actori, sau au lăsat povara castingului pe umerii spectatorilor de talk-showuri şi reclame la detergenţi?

Ce să spun… Acum abia aştept să-l văd pe Hugh Grant în rolul lui Aeneas şi, ca să urmăm linia de gândire dragă lui Oliver Stone, sper într-o Sigourney Weaver sau Grace Jones (tunate, bineînţeles!) în rolul Didonei.

Nu de alta, dar Hollywood-ul e din ce în ce mai polllllitically correct, se aude, dom’ McCarthy? 

 

 

 

 

21 Responses to “HOLLYWOOD: TESTOSTERON ÎN CĂDERE LIBERĂ”

  1. 1
    Dan Selaru says:

    Acum, dupa dupa ultimul Alien, Sigourney Weaver putea sa-l joace pe Alexandru cu mai mult succes.

    Nervosi cu talent? Si eroici in aparitii. Greu. Mel Gibson, cam batran, Edward Norton, in American History X a artat ca e capabil sa fie si nervos, n-a gasit rolul. Butler ala din 300 promite, nu prea are talent. Grea intrebare.

  2. 2

    eh, vezi?
    las’ca in schimb, avem musculosi! insi cu nume de medicamente: vin diesel, kevin sorbo etc.
    dan, in alta ordine de idei, vezi ca nu-s de ce nu mai pot sa postez la matale!

  3. 3
    Dan Selaru says:

    e de la blogspot, nu e de la mine, da-o anonima

  4. 4
    iulia says:

    In privinta lui Alexandru ai dreptate. Dar cu Brad Pitt ce ai? Interesant Ahile. Am putut s-o inteleg pe Briseis. Un Ahile complicat, vulnerabil si mai sus de calcai, care mie mi-a amintit de Hemingway. Nu un caz psihiatric, cum au facut din Alexandru. Ci un erou modern. Tragedia moderna are alte reguli decat cea antica.
    E drept si ca femeile se induioseaza la vulnerabilitatile barbatului, dar barbatii sunt necrutatori cu vulnerabilitatile altui barbat.

  5. 5
    Malko says:

    cu toata lipsa de testosteron se pare ca unii vad Hollywood-ul ca pe o amenintare.altfel nu prea imi explic ultimul scandal legat de proiectul celor de la Sony in colaborare cu Hollywood-ul legat de filmul “Killing Bin Laden” care urmeaza sa apara in octombrie 2012. republicanii au sarit ca arsi, ca e propaganda, ca e prea aproape de alegeri, ca e cazul unei investigatii pentru ca s-ar putea sa fi fost dezvaluite informatii clasificate de catre cei de la Casa Alba care ar putea pune in pericol misiuni viitoare… malurile Potomacului incep sa semene uneori cu malurile Dambovitei.

    eu ma intreb cine o sa joace rolul lui Obama? iar il pun pe Morgan Freeman? ar fi o chestie, mai ales ca ar putea spune ca actiunea se petrece cu putin timp inaintea celei din Deep Impact (ca tot vine 2012)

  6. 6
    dush says:

    ehe, istoria s-ar sinucide daca ar ajunge la hollywood sau la bollywood…:)) sau ar face cel putin un miliard de copii strambi… Amu banui ca nenii astia au fost buni macar la box office si numar de femei/scaun la vazut proiectiile, caci joc actoricesc mai au de invatat….inclusiv de la Russell Crowe. Aiestea doi is buni in roluri de juni primi, pescari, morti, drogati si politai…

  7. 7
    impricinatul says:

    Brad Pitt face un PERSONAJ interesant, cred eu, iulia, dar nu un AHILE interesant. Iliada lasa suficient de mult loc pentru a crea un Ahile complex. Regizorul trebuia doar sa citeasca textul de mai multe ori. Si putea sa faca asta respectand preceptele, mult mai stricte, ce-i drept, ale tragediei antice.

    si ce-o sa faca cu Morgan, Malko? O sa-i bage un lifting inainte de film si o sa-l barbiereasca? :)

    Dush, ai direptate: Russel Crowe e mai DA! Cre’ca el scotea un Ahile sau un Alex mai bazat, cu conditia sa fi speculat regizorul povestea in sine. Cum ar iesi JS Bach daca l-ai face doar din sintetizatoare? Bun ca experiment, dar se uita usor.

  8. 8
    tapirul says:

    cică dacă Alexandru ăl mare nu ar fi murit tânăr, lumea ar fi arătat alminterea. fără, de exemplu, creştinism. dar şi fără iphone, cică.

  9. 9

    prin 1995, cenaclul Quo Vadis? (Danut Ivanescu, Don Simon, Mike Haulica, Ionut Banuta, subsemnatul, Doru Stoica etc.) a scos o chestie denumita Motocentauri pe Acoperisul Lumii.
    Era cu Daci care alesesera corect pe vremea bataliei de la Pharsallus -- alesesera tabara castigatoare, dupa care se extinsesera ei de rupsesera norii. Romanii o luasera spre vest si ajunsesera sa creeze cu mayasii imperiul Romayan, doar-doar ar scapa de protocronistii de la Germisara si Kogaion care se intindeau ca pojarul peste intreg pamantul…
    Era o antologie de texte din care mare parte erau experimentale -- nah, anii ’90…
    Ar trebui reluat proiectul ala.

  10. 10
    iulia says:

    Romayan, badita trayan…
    Nu se poate fara rroma? Imperiul Mamân nu suna bine?

  11. 11
    Malko says:

    @impricinatul: cu barba si liftingul se rezolva, mai greu cu urechile :)

    revenind la intrebarea din final, Hollywoodul mai sapa uneori si pe la prietenii englezi- Sean Bean e un exemplu.

  12. 12
    impricinatul says:

    Imperiul Mamân, rofl :))
    eh, pe vremea cand ne imaginam noi d’astea, rromanes nu erau asa de pregnanti in mentalul public.

    ia sa vedem despre sean bean, mon cher malko…

  13. 13
    kilroy says:

    Cand l-am vazut pe Collin Farell blond, am crezut ca o sa fac un soc hipoglicemic. Mi-am revenit, dar nu o sa mai revad porcaria aia de film. L-a facut Oliver Stone de parca trebuia sa incheie cincinalul cu un an mai devreme.
    Si nu e vina actorilor, ca imi place la nebunie Collin Farell in -- spre exemplu -- In Bruges. In fockin’ Bruges. Dar cand imi vin in minte Charlton Heston in Ben Hur, Soylent Green, Omega Man sau Burt Lancaster in From Here to Eternity si multe altele, Troia si Alexandru tind sa imi dispara din memorie si ma simt mult mai bine :D.

  14. 14

    o sa bage astia pe un canal TV Planeta Maimutelor a veche, cu Charlton Heston…

  15. 15
    Osterhase says:

    Spui ca Bach pe sintetizator se uita repede??? Atunci eu de ce-mi mai amintesc chestia asta pe care am auzit-o ultima data acum vreo 30 de ani?
    http://www.youtube.com/watch?v=Yn0HAWX1TSA

  16. 16

    hmm… sintetizatorul d-lui moog suna apropiat de…
    sintetizatorul lu dom isao sau altii ca el incercau sa modifice timbrele, sa le actualizeze prea mult si dadeau rau.

  17. 17
    Viorica says:

    Las’ca si pe v remea noastra am ras de ne-am prapadit la Muncile lui Hershcule, un alt film cu Odiseus si alte isterice care numai a mituri si istorie nu semanau. Au fost asa de “bune” filmele alea de am uitat pana si unde au fost facute, parca totusi prin Ioropa. Si tot pe batranul nostru continent parca am vazut minunea de Winetou cu ochi albastri si chiloti de bumbac, pacat a murit Pierre Brice de tanar, ca era frumos la chip.

    Nu uita ca testosteronul hollywooduian era uneori de imprumut, chiar mata il citasi pe Peter O’Toole, irlandez get-beget (ca si Pierce Brosnan, n-ar fi fost el mai potrivit ca Ahile?) si o sa vin si io cu Richard Burton…

    Si ce ma mai bucur ca n-am avut nici cea mai mica dorinta sa vaz nici pe Ahile, nici pe Alexandru (Colin Farrel ce natie e, ca parca nu s-a nascut dincolo de ocean?) astia neo-hollywoodieni!

  18. 18
    impricinatul says:

    pai io dupa burton, lancaster, brosnan et comp. plangeam, nu dupa americani get-beget. au cam feminizat zona filmica, aia e!

  19. 19
    Inah says:

    ehehe, unde sunt vremurile alea?
    Gary Cooper, Gregory Peck, John Wayne, Chalrton Heston, Henry Fonda, Kirk Douglas…..

  20. 20
    Turambar says:

    The strong silent type. They’ve killed them all, damn it.

    Watch The Sopranos and hope :(

  21. 21

    The Sopranos? Really?
    Damn, will do this.

Leave a Reply


7 − five =

Subscribe without commenting