JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE ŞI REVOLUŢIA

A apărut site-ul Sindicatului Medicilor Dr. Ioan Cantacuzino:

 http://sindicatulcantacuzino.ro/

Site-ul nu este încă finalizat, dar Forumul, care mie personal mi se pare fundamental, este funcţional. Rolul acestui site este să-i ţină pe medici (dar şi pe potenţialii pacienţi) la curent cu acţiunile sindicatului, oferind, totodată, informaţii din legislaţia în domeniu.

Primul text apărut pe site NU este o scrisoare deschisă. Să-i spunem editorial. Titlul acestui text este “Jurământul lui Hippocrate şi Revoluţia” şi îl puteţi citi mai jos.

****

 

Nu am ştiinţă ca vreodată, undeva, să fi izbucnit vreo revoluţie condusă de medici şi am şi o explicaţie pentru asta: adevăratul Jurământ al lui Hippocrate ne obligă să ne tratăm chiar şi duşmanii cu aceeaşi devoţiune pe care o acordăm celor apropiaţi.

Pe de altă parte, nu am ştiinţă de vreo clasă politică europeană care să-şi fi condamnat poporul, cu bună ştiinţă, la incapacitatea de îngrijire medicală.

Dar, bănuiţi cumva clasa politică românească de apartenenţă la marea familie europeană de politicieni? Clasa politică românească este cea care te condamnă pe tine, medic român, la un sentiment de culpabilitate pentru simplul motiv că vrei să-ţi dobândeşti poziţia pe care ai avut-o, o ai şi o vei avea, oriunde şi oricând. În acest fel, însă, clasa politică românească te condamnă pe tine, medic român, la tăcere.

Clasa politică românească este cea care te condamnă pe tine, medic român, la compromisurile profesionale pe care le faci zi de zi. În acest fel, însă, clasa politică românească poate să spună despre tine că eşti incompetent, obţinând un alibi social atât pentru incapacitatea ei organizatorică cât şi pentru reaua voinţă de care dă dovadă sistematic.

Acum, clasa politică românească te condamnă să nu-ţi mai practici profesia în ţara ta. Clasa noastră politică nu are nevoie de tine, medic român. Clasa politică românească se tratează la vest de Szeged, oferind medicilor de acolo toate acele onorarii despre care la tine acasă afirmă, demagogic, că sunt imorale. Clasa politică românească îţi deturnează banii pentru care ea însăşi a întocmit legi şi tot ea patronează cu bună ştiinţă dezordinea din sistemul sanitar, astfel încât să aibă oricând la îndemână o sursă necontrolabilă de venituri pentru coteriile de partid.

Vremea discursurilor a trecut, medic român. Tu porţi responsabilitatea pacienţilor, nu clasa politică. Tu porţi responsabilitatea copiilor tăi, nu clasa politică. Tu porţi povara onoarei profesionale a medicilor – nu politicianul care nu a văzut nicicând suferinţa celui ajuns pe patul de spital din România, nu politicianul care îşi trimite copiii la universităţile din străinătate, nu politicianul pentru care onoarea reprezintă doar un concept desuet.

Un sindicalist francez a dat cândva un sfat sindicaliştilor români: în sindicate nu există actori şi spectatori – toţi trebuie să fiţi actori şi să înfruntaţi, umăr la umăr, abuzurile clasei politice. Vremea discursurilor a trecut, medic român, iar dacă tu nu vrei să-ţi părăseşti ţara, dacă doreşti să-i îngrijeşti în continuare pe pacienţii cu care împarţi acelaşi trecut şi dacă doreşti să-ţi recapeţi poziţia pe care o meriţi, vino alături de noi, pentru că statutul tău nu ţi-a fost conferit de politicianul român – statutul tău ţi-a fost conferit de dascălii tăi, de experienţa ta, de pacienţii pe care i-ai salvat şi de tradiţia profesiei tale.

Spuneam la început că nu am ştiinţă ca vreodată, undeva, să fi izbucnit vreo revoluţie condusă de medici. Cu toate astea, reformele în sistemele de sănătate au fost numeroase şi la originea lor au fost colegii noştri, aşa că, nu te rezuma doar să spui: JOS PARAFA! Vino alături de noi, arată că eşti hotărât să pui jos parafa oricând e necesar şi nu-ţi uita, niciodată, pacienţii adevăraţi!

5 Responses to “JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE ŞI REVOLUŢIA”

  1. 1
    anonim says:

    scoateti adresele personale de pe site. in lumea asta sunt multi nebuni, si unde stau nevasta si copilul trebuie sa stie doar prietenii.

  2. 2
    Osterhase says:

    Un protest “adevarat” ar fi cel in care sufera aceasta clasa politica, nu pacientul de rand. Prin “jos parafa” mi-e teama ca se intareste imaginea atat de iubita de politicieni a medicului lacom si fara scrupule.

    Citind articolul asta despre greci
    http://despreprostie.blogspot.com/2010/09/romania-grecizata.html m-am gandit cam asa: oare cam cat stiu comisiile alea europene despre masinatiile si furturile ce se practica in sistem? Ar avea un whistleblowing vreun efect sau nu? Ca daca da, ar fi aratati cu degetul exact cei vinovati.

    Fiindca unii dintre ei, in unele domenii, nu stiu prea mult, ba chiar sunt hraniti cu informatii alterate, am vazut-o personal.

  3. 3
    impricinatul says:

    osterhase, ai dreptate, cam ca de obicei, as spune. este motivul pentru care, cel putin in aceasta perioada de criza, am dori sa actionam astfel incat sa nu punem o povara suplimentara asupra pacientului de rand care, oricum, este deja furat, batut si calcat in picioare. problemele apar din clipa in care un spital (cum a fost la Braila) nu mai are CUM sa-si desfasoare activitatea prin incalcarea drepturilor elementare de salarizare etc.
    cu alte cuvinte, miscarile spontane din sistem pot sa devina incontrolabile, iar atunci…

  4. 4
    Osterhase says:

    Ce se intampla spontan e incontrolabil, ata ete. Atat ca altfel nu prefer(am) metoda asta.
    DAR
    ce zici de whistleblowing? Asa, la modul pur teoretic zic.

  5. 5
    Osterhase says:

    ah, si are dreptate anonimul de mai sus. adresa, cnp… vreti sa ia orice nea vasile imprumuturi bancare pe numele vostru?

Leave a Reply


4 − two =

Subscribe without commenting