Ei, dragii tatii, şi văd io acu’ v’o săptămână că se-apucară ăştia dă zugrăvit holu’ ăl mare dă la spital. Au băgat ei un galben marfă pă pereţi, au schimbat toate becurile şi neoanele – ce mai, arăta de-a dreptul curat, luminos şi proaspăt. Am făcut ceva remarci pă tema asta da’ nu mi-a zis nimeni ce şi cum.
După v’o două zile aflu că s-au cumpărat draperii noi – băăăăi, da’ ce dracu’ i-o fi apucat?
Bon. Ca ultimu’ prost aflu şi io, după încă v’o doo zile, că o să vină în vizită pă la noi tov. ministru Oigăn Nicolăescu – Pinocchio, pour les connaiseurs…
Mi-a ieşit informaţia dân minte până azi pă la ora prânzului când, stupoare: aparţinătorii (aparţinătorii sunt acea specie de oameni care au o rudă năpăstuită, internată în spital), aparţinătorii, aşadar, erau dirijaţi eficient în crângul din jurul spitalului. Era ora când, de obicei, conform unei relaţii verificate în timp, luau legătura cu badigarzii, efectuând schimburile de acreditive necesare pătrunderii în spital.
Aparţinătorii, pă la liziera crângului. Linişte de jur împrejurul clădirii. Dă pă culoare, foşnet de teuri mânuite eficient. Subit, apar pân curtea spitalului nişte otomobile cu ligheane d’alea pă iele, din care otomobile coboară o altă specie de oameni, purtători de microfoane şi urmaţi de remorci în formă de cameramani.
"Vine!" se răspândeşte un zvon. El, de la "vine", este însuşi Oigăn, contabil dă felul lui, ministru vremelnic al sănătăţii româneşti.
Io cam aveam dă lucru cu nişte lucrări cu colegii, aşa că ne-am retras în cabinet să discutăm. Între timp, bagă una capul pă uşa cabinetului şi ne spune:
"Urcă!"
Înjurăm puţin, cât să ne facem poftă, şi ne continuăm discuţiile. Cazul ics, care a beneficiat de suprimarea unei sonde urinare şi care a…
"S-a blocat cu liftu’ hăla nou!" glăsuieşte pe jumătate disperat, pe jumătate încântat, un alt cap care s-a iţit brusc în cabinet.
N-apucăm să râdem, după cum se cuvenea, că se mai iţeşte un cap în cabinet. Capul ăsta e foarte serios şi ne anunţă că la salonul cutare, cineva necunoscut a lăsat o apreciabilă probă de coprocultură, pe mijlocul pardoselii, dimpreună cu sumarul de urină aferent. Proba de coprocultură era realmente voluminoasă, fiind vorba de un scaun bine format şi…
Vreau să spun că cineva se căcase în mijlocul unui salon eminamente gol, de la etajul care urma să fie vizitat de Oigăn (Pinocchio, pour les connaiseurs…).
"Io mă duc să-l fotografiez!" strigă un coleg.
Se referea la proba de coprocultură, nu la Oigăn.
"Du-te! Du-te negreşit!" îi strig.
Se crează o busculadă. Capul care ne anunţase chestia cu masa de fecale se grăbea să dea ordinele cuvenite igienizării, colegu’ alerga cu mobilu’ în mână pe culoare, unii comentau că "dă, Doamne, să rămână liftul blocat mai mult, poate termină astea curăţenia…"
Io făceam pă dezinteresatu’, da’, având şi io ceva responsabilităţi pă sexia care avea grijă dă salonu’ abandonat, am numărat până la 60 şi m-am dus să văd care-i treaba.
O iau la pas, privind în toate părţile, cu variante de răspunsuri preformate în minte. Eram ca unu’ d’ăla dân comandourile verbale, cele la care românaşii noştri excelează – eram gata oricând să dau un răspuns pertinent ptr. rahatul rătăcit în salon.
Ajung în apropierea holului care dădea spre salonul cu pricina şi mă întâlnesc pentru început cu colegul care vroia să facă fotografia.
"L-au curăţat!" îmi strecoară printre dinţi, dezamăgit.
Se referea la căcat, nu la Oigăn.
"Cum adică, l-au curăţat?"
Îmi explică. Forţele de reacţie rapidă, adică infirmierele, bătuseră nişte recorduri în materie de îndepărtare a rahatului.
"Cu pişat, cu tot?!" nu-mi stăpânesc io mirarea.
"Au făcut lună, fir-ar ale naibii! S-a dus dracului poza mea!"
"Offf…" zic şi io şi mă îndrept spre zona zero de lângă sexia noastră.
În zona zero, mirosea în primul rând a conglomerat dă ziarişti. Erau o turmă placidă, care tropăia discret, cu camerele şi microfoanele în cumpănire, vorbind în şoaptă. Dincolo de ei, către culoarul ce ducea spre aripa dă protocol (aia dă fusese blocată când cu samitu’), directoru’ sufla printre dinţi, discret furios. Peste toată lumea, plutea putoarea de fecale, amestecată cu un detergent icstrem dă puternic.
Io fac pă preocupatu’ şi trec pântre jurnalişti fără să-i bag în seamă. Unii adulmecau în prize dese, de parcă tocmai li se teminase liniuţa, uşor neîncrez��tori. Oare chiar simţeau putoarea? Sau tocmai veniseră de la o mare întrunire politică şi nu mai deosebeau duhorile?
Ajung în salonul vandalizat… Mda… Ale naibii infirmiere… Curăţaseră tot! Salonul cel abandonat era ca scos dân cutie… Putoarea încă se târa pân aer, la mai puţin dă 10 metri în linie dreaptă de nasul lui Pinocchio, da’ aflu că-l operaseră colegii dă la Panduri recent, chiar la nas, aşa că, poate că aveam noroc. Poate.
Ei, şi po urmă s-a dus iel să se plimbe în spital pî colo, pî colo şi nu ştiu pân ce păţanii a mai trecut, mirositoare sau nu. Şi după ce a plecat, aparţinătorii s-au revărsat dân nou pân saloane deşi ora dă vizită nu începuse, noi am rămas tot cu aceleaşi alea şi alelalte (vă zic io într-un post separat la ce mă refer!) cu care să ne facem treburile, şi tot aşa.
Numai pereţii proaspăt zugrăviţi şi becurile cele noi au rămas la fel….
Voi aţi auzit de Ambroise Paré? Ăsta a fost un mare chirurg dă pă vremea lui Ludovic al paişpelea, Louis, pour les connaiseuses… Ei, şi amicu’ Ambroise l-a operat pă Regili Soare dă hemoroiiiizi… După operaţie, regele l-a felicitat pă Ambroise:
"Nu m-a durut dăloc! Se vede că ţi-ai dat toată silinţa să-ţi operezi regele…"
"Majestate! Pentru mine toţi pacienţii sunt regi, aşa că n-am făcut nimic deosebit," a dat Ambroise o probă de răspuns, faimoasă până-n zilele noastre.
Nu ştiu dacă lucrurile s-au petrecut chiar aşa, dragii tatii, da’ io am văzut cum ăştia au zugrăvit un etaj, şi-au cumpărat draperii doar pen’ că venea big Pinoccchio în vizită. La etajele nevizitate, pacienţii n-au beneficiat de igienizare. În context, mă întreb: şi dacă cineva şi-a jertfit dinadins prea plinul fecalelor doar pentru a-i aminti lui Oigăn cam care e treaba?
p.s. Sammas! Dacă vei citi postu’ ăsta, află că, în afară de stilizare, povestea e igzact aşa cum ai citit-o! Pă cuvânt! Dân păcate, n-am cum să postez şi poza ratată – ar fi fost dovada cum că cineva chiar a făcut doi într-un salon dă spital gol din Bucale, în anno Domini 2008, luna mai…
Tov Nicu Ceau in vizita de lucru la uzinele steagu rosu. Cam asa ceva, nu?
atenţie, maitre! serviciile e cu ochii pă noi! 🙂
M-am distrat copios citind, mai ales cu crangul si coprocultura:))
Adica acum vine ca to`arsu; nu mai umbla cu fesul pe ochi facand poze pe nestiute si nesimtite prin spitale, cum se zvonea acum un an sau doi, de ne sunam intre noi c-a fost vazut 😀
Povestea e demna de Gogol, iar ministrul inodor pare desprins din filmele cu fratii Marx! Am ras de m-am prapadit, felicitari pentru scriitura si modul in care ai abordat subiectul, o singura observatie am de facut – ce vrei, defect profesional, Doc: Ambroise Pare a tratat alti regi, nu pe Ludovic al XIV-lea, ca a murit pe la 1600 din cate stiu eu, cand Sorel asta nu era pa tzava, ca sa folosesc un cunoscut termen medical :)) In rest, comparatia e binevenita!
:))))))))))p-asta o cred….chiar nu e nevoie de foto :)))))) din cate zicea TV-ul, dom’ministru e proaspat operat pe la (langa..pe acolo pe undeva) fosele nazale si-mi pare rau ca n-a beneficiat de miresmele adiacente :))))
@scaevola: e posibil sa ma fi inselat, ca n-am mai verificat. vroiam sa dau stirea repede-repede 🙂 mea culpa!!!!
@andreea: nu stiam de povestea cu fesu’… dar credeti ca tov Nicolaescu poate sa beneficieze de prezumtia de… incognito? (sic!)
@sammas: sa vezi ce rau ne-a parut noua!
@scaevola : ai maxima dreptate. uite am verificat si omul a trait intre 1510 si 1590. de rusine, o sa-i fac un post numai si numai pentru el. Mr. Pare este unul dintre parintii chirurgiei asa cum o practicam noi astazi si nu se compara cu multi dintre cei care, actualmente, isi imagineaza ca meseria incepe si se termina cu ei..
Chapeau, Scaevola!
domnu’ doctor (sau ce cadru medical veţi fi fiind dvs.), vă mulţumesc. de insomnia (sau lenea de somn) din seara asta nu m-aţi scăpat, dar m-am distrat grozav.
@ capsunica : tot noptile pe blogguri? 🙂
nu toate, a fost o perioadă. presiunea atmosferică sau ceva. plouă aici ca la tropice, în fiecare zi, pe la două.
ha ha ha. exact ca in rominia..