Acum 27 de ani, când intram în operaţie, primeam mănuşi chirurgicale din cauciuc gros, cu două numere mai mari decât mâna mea. Acum, în locul mănuşilor groase şi mari, primesc mănuşi excesiv de subţiri care se rup de două-trei ori într-o intervenţie. Atunci era rău, dar nici acum nu-i bine. Un profesor a sintetizat situaţia după cum urmează: „sistemul medical s-a schimbat extrem de mult, dar n-a ieşit nimic, fir-ar să fie…”
Eu am ştiut acest lucru, iar tu l-ai simţit pe pielea ta, pacient român, dar am ales amândoi să tăcem.
Mai toţi miniştrii sănătăţii din ultimii 19 ani, indiferent de culoarea lor politică, ştiau prea bine că au buzunarul gol, dar nu s-au bătut cum se cuvine pentru banii din sistem, pentru banii noştri, de fapt: nu i-am auzit să facă scandal în şedinţele de guvern şi nici unul nu şi-a dat, măcar, demisia de onoare, ştiind ce fel de sănătate patronează.
Eu am ştiut acest lucru, iar tu l-ai simţit pe pielea ta, pacient român, dar am ales amândoi să tăcem.
Eu nu ştiu ce face Casa de Asigurări de Sănătate cu banii tăi – iar tu nici atât, pacient român. În ce mă priveşte, n-am simţit niciodată că Asigurările s-au comportat cu banii noştri după cum ar fi trebuit: de pe poziţia unui avocat care chiverniseşte banii clientului cu simţul măsurii. Şi, nu uita, pacient român: Casa de Asigurări nu este decât custodele banilor tăi, nu proprietarul lor. A existat vreodată măcar un singur preşedinte al Casei de Asigurări care să-ţi spună ce face cu banii tăi? Am văzut noi doi vreun preşedinte al Casei care să ne dea un raport financiar transparent?
Pe câţi directori ai Casei de Asigurări i-am întrebat, noi doi, pacient român, ce au făcut cu banii noştri?
Pe nici unul. Şi am continuat să tăcem, amândoi.
Mai ştiu ce te supără, pacient român – şi asta mă supără şi pe mine, medicul tău. Nu înţelegi de ce Colegiul Medicilor se eschivează de la explicaţii clare, în timp ce eu nu înţeleg de ce Colegiul nu mă reprezintă cu adevărat – cu bune şi cu rele. Uite, să-ţi spun un secret: când aud despre Royal College of Surgeons, sau despre American College of Cardiology, de pildă, simt un fel de furnicături, ba chiar şi un soi de invidie pentru felul în care colegiile sunt privite de societate. Sunt respectate. Sunt crezute. Sunt luate în considerare.
Şi ştii de ce lucrurile stau aşa, pacient român? Pentru că ele, colegiile de oriunde, sunt înzestrate cu întreaga responsabilitate a profesiei lor. Un colegiu răspunde de pregătirea specialiştilor, de elaborarea protocoalelor de diagnostic şi tratament, un colegiu oferă burse şi granturi şi… se manifestă activ în programele de protecţie a pacienţilor. Şi, ca să-ţi exemplific, am să-ţi arăt în ce fel se implică un colegiu în calitatea actului medical. Colegiul este un actor viu al scenei sociale: organizează conferinţe publice privind securitatea pacientului şi se zbate pentru obţinerea încrederii publice în profesia medicală. Colegiul consideră că „piatra unghiulară a practicii medicale este relaţia medic-pacient”, iar dacă acelaşi colegiu constată că „lucrurile merg rău şi că pacientul solicită ajutor, atunci chiar colegiul se străduieşte să-l asiste pe pacient în demersul său, încercând să menţină relaţia acestuia cu medicul său ori de câte ori este posibil”. În plus, „ca parte componentă a mandatului său de a proteja publicul, colegiul are autoritatea de a investiga formal plângerile şi de a-şi disciplina membri.” Şi, toate aceste lucruri se desfăşoară pentru că orice colegiu medical serios ţine, în primul rând, la respectabilitatea profesioniştilor care îl alcătuiesc.
Eu ştiam acest lucru, iar tu numai îl bănuiai – dar am ales amândoi să tăcem.
Acum, privim amândoi la medicii tineri care pleacă din sistem. Suntem cu 30% mai puţini cei care ar trebui să avem grijă de tine. Cât despre bani, ce să mai vorbim? Nouă ni se… hm, spune să lucrăm doar cu ce avem la îndemână în timp ce tu afli, sistematic, de ani de zile, că medicina nu costă bani. Noi ne mulţumim să ne reamintim numele predecesorilor noştri care au făcut, pe vremuri, medicină cu adevărat, în timp ce tu eşti amăgit doar cu nişte promisiuni lipsite de bază reală.
Îţi aminteşti, pacient român, de ce ai ridicat statuia Eroilor Sanitari? Ai ridicat-o demult, după primul război mondial, în cinstea sutelor de medici căzuţi în prima linie, ucişi în timp ce îţi tratau străbunicii plecaţi la război. Acum, însă, mă priveşti cu suspiciune. Te-au învăţat că stai la rând în camera de aşteptare doar pentru că aş aştepta onorarii necuvenite, dar nici un politician nu ţi-a explicat ce a făcut cu banii cuveniţi sistemului medical, nici un politician nu ţi-a vorbit că nu s-a interesat de organizarea sănătăţii, nici un politician n-a catadicsit să recunoască faptul simplu că, odată ajuns în fotoliul ministerial, spulbera ceea ce făcuse predecesorul său şi o lua de la început, de parcă sistemul medical ar fi un banal atelaj pe care fiecare ministru îl mână încotro vede cu ochii.
Ce-i drept, nici noi doi nu l-am întrebat pe nici un politician ce face cu banii noştri – am ales să tăcem, iar acum eu lucrez lipsit de decenţă profesională, iar tu continui să aştepţi în faţa cabinetului.
Şi ştii ce ne mai aşteaptă pe amândoi? Bănuieşti, măcar? Să spunem că în câteva luni sau un an, vom introduce în medicina românească faimoasele protocoale de diagnostic şi tratament despre care m-ai tot auzit vorbind de la o vreme încoace, pentru că ne sunt strict necesare, amândurora. Numai că atunci, o să constatăm amândoi că nu avem suficienţi bani ca să le ducem la îndeplinire.
Şi atunci, ce o să facem? O să tăcem din nou? O să ne cufundăm, iarăşi, în liniştea de mormânt care ne-a adus aici, pentru ca peste alte şase luni să fie mediatizat un alt domn Lăzărescu, iar noi să ne privim unul pe celălalt, pentru a câta oară, cu ochi răi?
E vina mea şi-a ta, pacient român, că am tăcut şi că i-am lăsat să ne chivernisească banii fără să le punem măcar o singură întrebare.
E vina mea şi-a ta că până şi acum, în acest ceas întârziat, tăcem. E vina mea şi-a ta că uităm că sunt pe lumea asta preşedinţi şi şefi de guvern care au câştigat alegeri pentru că au promis reformarea sistemului sanitar din ţările lor – lucru pe care, după ce au ajuns la putere, l-au şi făcut.
E numai vina mea şi-a ta.
(Later edit – trebuie să le mulţumesc următorilor pentru sprijinul necondiţionat pe care l-au acordat breslei medicale în aceste zile:
doamnei Luminiţa Vâlcea – PR la Colegiul Medicilor,
doamnei Mihaela Cârlan, de la Ziua,
domnului Victor Ciutacu,
domnului Mircea Badea,
domnului Vlad Odobescu, de la Evenimentul Zilei,
domnilor Iulian Budoi şi Tudor Muşat, de la Realitatea FM,
domnului Alin Fumurescu, de la Cotidianul,
echipei de jurnalişti de la Gândul,
echipei de la RFI,
tuturor bloggerilor care au dat mai departe,
tuturor celor care au comentat posturile pe teme medicale,
şi, mai ales, doamnei V. – ştie dânsa de ce!)
p.s. 1 – Nu-mi permit să fac decât o singură recomandare colegilor care citesc aceste rânduri. Aveţi grijă să faceţi un consimţământ informat cât mai corect pacienţilor dumneavoastră. Cu acea ocazie, nu ezitaţi să le prezentaţi lipsurile de tot felul care vă împiedică să vă duceţi la bun sfârşit demersul practic. Informaţi-i, cu corectitudine şi fără a exagera, chiar şi despre cele mai banale necesităţi la care nu aveţi acces pentru rezolvarea cazului – după cum bine ştiţi, cazurile se rezovă numai după principiul aici şi acum, nu când catadicseşte serviciul de achiziţii sau cel financiar să vă ofere materialele şi/sau medicamentele de care e nevoie.. Şi, pentru a vă pune la adăpost de represalii, făceţi-vă prescripţiile după cum aţi învăţat, cu toţii, din cărţile adevărate de medicină: din clipa în care solicitările medicale vă vor fi refuzate, veţi avea posibilitatea de a prescrie pacientului, direct, ceea ce sistemul nu vă pune la dispoziţie.
Pentru o asemenea atitudine nu aveţi nevoie decât să acordaţi ceva timp unei buni comunicări cu pacientul. Din proprie experienţă vă spun: nu durează mult. Probabil că mai bine de 60 – 70 % dintre disputele actuale din sistem se datorează unei comunicări deficitare cu pacienţii noştri. Tot acestui tip deficitar de comunicare i se datorează şi posibilitatea pe care o au decidenţii de a ne pune în cârcă toate tarele sistemului pe care, până acum, n-au fost în stare să-l organizeze.
p.s. 2 – de data asta, o să moderez şi o să particip la discuţii!
Situatia este teribil de delicata. Pacientul inca nu constientizeaza faptul ca aceste lipsuri nu sunt datorate augestionarii sectiei respective. Te privesc de parca esti autorul direct al situatiei care il afecteaza. Si il afecteaza, cum sa nu te priveasca asa, cati stiu de atributiile Casei de Asigurari de Sanatate, cati stiu de licitatiile nationale? Si afecteaza in egala masura si membrii sistemului sanitar, “muncitorul sanitar”, indiferent ca este de pregatire medie, medic sau infirmier. De cate ori n-am colindat spitalul pentru a cere imprumut la colegii de pe alte sectii o masca chirurgicala pentru ca nu ni se onorase comanda, manusi chirurgicale sau sa nu mai vorbim de actuala problema, acele de recoltat, compresele sterile sau leucoplastul. Din eroarea celor care gestioneaza comenzile mai sus de cadrul medical, acestea vin cu intarziere sau de calitate necorespunzatoare. In ideea de a face economie, de a gestiona eficient fondurile sau mai stiu eu care idee, se aleg materiale de proasta calitate care necesita inlocuirea de mai multe ori drept urmare costuri mai mari si pentru pacient traume mai insemnate.
Iar referitor la garzi, exista spitale, sectii, unde se fac garzi la trei zile din cauza deficitului de personal. Un ritm halucinant pentru un OM care are in maini vietile oamenilor.
Scuze, am comis o eroare pe care doresc sa o corectez, am scris gresit, e vorba de “autogestionare”.
am incercat sa vorbesc cu mass-media sa facem emisiuni sau serii de articole de educatie sanitara. rezultatul…………..nimeni nu e interesat de chestiunea asta, nici medicii de familie, nici specialistii, nici mass-media. am considerat ca merita sa sacrificam un” pic” din timpul nostru pt aceasta educatie sanitara, pt ca am economisi mult mai mult apoi avand pacienti care te inteleg cand le spui despre o boala sau o investigatie. aveti alta solutie?
Let’s make things better! 🙂
In masura in care aveti nevoie de inca un voluntar, va stau la dispozitie. Aveti adresa mea de e-mail, dati un reply, trimit cv-ul si stabilim in ce masura pot fi de folos…
revin cu inca o intrebare: cand mamaie ( pardon”doamna”) imi spune ca se simte rau din ziua graului eu ce sa inteleg? si cum as putea sa ma exprim ca sa ma inteleaga si pacienta? cum putem avea un limbaj comun?chiar cred ca singura solutie este sa incercam sa ne educam pacientii astfel incat medicina sa nu mai fie o limba straina si sa reusim sa ne intelegem! imi amintesc de scandalul cu gravida care a murit la comanesti cred cu embolie pulmonara;tatal pacientei spunea ca nu il intereseaza ce spun doctorii ca vorbesc in limba lor si nu-i intelege; el stie ca doctorii sunt de vina si gata! am dreptate?
Domnule Sebastian Cornu,
Tineam neaparat sa va scriu. Sunt medic specialist. Am parasit tara, acum cinci ani, cand inca eram rezident. Am terminat in Franta internatul si acum profesez ca si specialist. Sunt permanent revoltat si total scarbit de cei care se “tocmesc” sa conduca sistemul medical din Romania. Eu ii percep mai degraba doar ca si pe simplii functionari care merg la serviciu ca sa-si ieie leafa. Nici cea mai mica intentie de a face ordine in sistem. Pana in prezent au dat dovada fie de MINCIUNA si PROMISIUNI FALSE fie de NEPUTINTA. Pe scurt: fie sunt neputinciosi fie mincinosi.
Am o varsta tanara, nu am de gand de a ramane definitiv in Franta. Profit de acest sejur de cativa ani pentru a ma pregatii profesional si de a castiga bani. Dar, pe de alta parte sunt pregatit si cu atat mai mult motivat de a participa la toate actiunile care sper ca vor debuta, in ceea ce priveste schimbarea sstemului medical, si instaurarea unuia bun, pentru orientarea sumei de bani, platita de fiecare cetatean exclusiv in vistieria sanatati si nu alt undeva.
Domnule Doctor va voi sustine intru tot ceea ce doriti sa intreprindeti. Fara actiune, nimic nu se poate realiza. Inca de un lucru sunt scarbit. Faptul ca in general romanul “actual” are darul numai de a vorbii, si atat.
Buna ziua, stimate domnule doctor,
Ma numesc George Coman, sunt Editor Senior la ziarul on-line Frontnews.
Avand in vedere generozitatea pe care ati aratat-o fata de presa in contextul scrisorii dvs. deschise adresate ministrului Sanatatii, va rog sa aveti amabilitatea sa ne acordati si noua un interviu, pentru a acorda si cititorilor nostri posibilitatea de a va face cunoscute parerile.
Vad ca blogul dvs. nu are sectiune de contact, asa ca va scriu ca si comentariu la acest post. E-mail-ul meu este george.coman@frontnews.ro. As fi fericit daca veti putea sa imi acordati acest scurt interviu (nu ar lua mai mult de 15 min. din timpul dvs., si daca doriti il putem face pe email) pana vineri 27 feb.
Va multumesc anticipat pentru amabilitate si disponibilitate.
Oricare ar fi raspunsul dvs., astept un reply de la dvs pe email.
Toate cele bune,
George Coman
M-a impresionat ceea ce am citit. Ma bucur ca, in sfarsit, “breasla” medicilor romani, sprijiniti de o parte a presei, s-a hotarat sa ia pozitie.
Toata stima pentru cei care au initiat demersul si toata admiratia pentru medicii romani care, in conditii atat de grele, isi fac meseria cu devotament si grija fata de pacienti. As dori sa vad ca acest demers va da roade.
Bafta! Veti avea tot sprijinul nostru.
Cu sperante de mai bine, Mariana Draghici
@doctor, sunt de acord ca educatia sanitara este esentiala. totusi nu pot fi prea optimist in cauza asta si nu ma pot abtine sa sustin ca am face bine sa lasam mai pe plan secund educarea generatiilor prezente in favoarea celor viitoare. nu vreau sa o dau pe aia din top cu “abandonati orice speranta” cu privire la generatiile astea, dar cred ca eforturile si resursele trebuiesc directionate catre copii, educatia acolo prinde bine, la copii, pe cat posibil in scoli. s-ar putea ca intr-adevar sa fim “condamnati” iar pentru noi sansele de reabilitare sa fie minime, sa putem sa ne mai spalam din pacate doar punand umarul la educatia copiilor nostri, inclusiv cea sanitara si a “limbajului sanitar” incepand de la cele mai mici niveluri ale scolii unde nu exista asa ceva. sincer cred ca nu exista persoane mai potrivite decat niste medici calificati in scurt timp in pedagogie elementara sa tina ore de educatie sanitara in scoala.
vad in asta un punct bun de inceput, pe una dintre partile de atac a problemei care e situatia noastra nationala 🙂
“în timp ce tu afli, sistematic, de ani de zile, că medicina nu costă bani”
Serviciile medicale nu sunt gratuite in Romania.
Orice angajat din Romania, si angajatorul sau in egala masura, platesc CASS – si anume un impozit lunar dedicat serviciilor medicale. Contributia la CASS este in jur de 5% pentru angajat si tot 5% pentru angajator (ambele procente din salariul brut).
O persoana cu 6000 RON salariu brut lunar contribuie in mod direct cu 300 RON, angajator-ul la rand-ul lui cu aceeasi suma. Adica 600 RON se platesc lunar (cifrele sunt rotunjite, contributia reala e 5.5%, etc). Un astfel de angajat va aduce in sistem in 40 de ani de munca 288000 RON sau 72000 EUR.
Probabil ca o interventie scumpa (nu ma pricep dar imi imaginez ca un bypass coronarian e o treaba scumpa) ajunge sa coste mai mult de 72K EUR, dar tot sistemul de asigurari (vezi RCA, CASCO) se bazeaza pe economii de scala, respectiv pe faptul ca unele persoane platesc asigurarea desi nu ajung niciodata sa primeasca contravaloarea a ceea ce au platit.
Din pacate, in sistemul medical exista foarte multe persoane care considera ca nu sunt platiti de cei pe care ii trateaza, ceea ce e fals. Nu ministerul sau casa platesc, pacientii platesc.
Si prin persoane nu ma refer la medici pentru ca eu cred ca medicii inca se bucura de incredere si respect si ca atare li se tolereaza unele relationari mai nefericite cu pacientii lor ci mai degraba la fetele care elibereaza un bilet de internare ambulatoriu in 45 de minute pe ceas, bilet in care sunt scrise in jur de 10 cuvinte.
Prima interactiune intre un platitor de CASS si paznicul clasic al spitalului care se uita cu subinteles la programul de lucru si rupe clanta in partea dinspre strada pentru a lua “taxa” de intrare de 5 RON este la fel de umilitoare ca plata prea mica pe care o primiti voi.
Este in principiu corect comentariul, numai ca in Romania, in privat, de obicei la angajare se negociaza netul si nu brutul, asa ca plata CASS din “buzunarul” angajatului e usor trasa de par. Ce este de-a dreptul enervant e ca scandal de obicei fac cei cu salarii f. mari (negociate pe net), in timp ce amaratii cu pensie de 2 lei si salarii de la stat raman undeva intr-un colt privind oarecum contrariati.
Iar despre paznicii respectivi ei ar trebui dati afara pentru ca permit intrarea in spital in afara orelor de vizita, cu “spaga” sau nu. Iar vizitatorii care forteaza intrare, cu “spaga” sau nu, ar trebui si ei dati afara, eventual cu politia. Spitalul nu e parc public. Si nu stiu daca ar vrea cineva sa fie pacientul cu infarct miocardic care nu incape in lift pantru a fi urcat la Cardiologie, la ora 9 dimineata, pentru ca acesta este plin de vizitatori care fac scandal….
ii provoc pe toti rezidentii sa vina sa isi posteze salariile aici, sa vedem cati castiga 2500 pe luna cum zice ministrul \”ferrari\”
“Este in principiu corect comentariul, numai ca in Romania, in privat, de obicei la angajare se negociaza netul si nu brutul, asa ca plata CASS din “buzunarul” angajatului e usor trasa de par”
Nu sunt de acord. Banii de CASS sunt rezultat direct al muncii angajatului.
Tocmai aceasta mentalitate ca diferenta dintre net si brut nu intereseaza pe angajat aduce inertia maselor ref la ce face politicul – daca masele ar percepe politicienii ca manageri ai banilor produsi de ei poate ar fi mai interesati de vot. Diferenta intre net si brut este contributia directa a angajatului la bugetul de stat, din care sunt platiti politicieni, politisti, functionari, profesori si medici.
Sunt bani luati in mod direct din buzunarul angajatului – din punct de vedere al firmei, salariul brut este (parte din) costul cu angajatul. Salariul net nu inseamna nimic pentru o firma, pentru ca nu are semnificatie directa.
Nu gasesc argument mai puternic in sprijinul afirmatiei ca diferenta dintre net si brut este perceputa ca taxa incasata direct din banii angajatului decat existenta covarsitoare a contractelor de munca la negru. Imaginea patronului rau care e rau si refuza sa faca carte de munca este simplista si naiva. Lucrul “la negru” este o complicitate intre patron si angajat in care ambii au de castigat si bugetul pierde. Posibile exceptii in munca ne-calificata.
Referitor la concedierea paznicului – foarte de acord. La Urgenta Bucuresti se gasise o solutie foarte eleganta acum 4-5 ani – se platea un bilet de insotitor (nu mai tin minte denumirea exacta) la camera de garda si cu biletul respectiv puteai sa intri in spital 5-6 ore. Biletul se elibera cu chitanta, banii erau incasati de spital.
nu vad unde este eleganta solutiei. Adica in loc sa dai spaga portarului, dai spaga spitalului. Rezultatul este acelasi: aglomerarea holurilor, sectiilor si culoarelor de acces cu persoane care nu au ce cauta acolo. Pe mine, care lucrez in urgenta si nu am loc de apartinatori in camera de garda sau in lifturi sau in drumul spre investigatii, sau pe brancardierii si ambulantierii care nu au loc sa manevreze targile nu ne incalzesc eventualele taxe de genul asta deloc.
Nu stiu la care Urgenta faceti referirea, dar la Universitar biletele de genul asta au alt scop si sunt eliberate cu acordul medicului de pe sectia in care este internat bolnavul.
Vis-a-vis de salariu, eu recunosc: castig in jur de 2600 pe luna: baza+sporuri+cca 6 garzi platite (sunt in ultimul an de rezidentiat). Chiria la un apartament de 2 camere in zona “relativa” ducandu-se pe la 1200-1500…….noroc ca sunt bucurestean prin adoptie….
Salut Sebastian,
vreau sa spun ca ai mare dreptate in ceea ce spui, chiar as vrea sa pot face ceva mai consistent ca sa ajut … dar situatia mea financiara inca are probleme.. la nivel teoretic este usor de sustinut .. dar macar asa :(.
Tot respectu’.. 🙂