Se spune că Templierii ar fi fost cei care au inventat creditele şi cecurile la purtător. Se spune că bursele au apărut în secolul XI, la Cairo, printr-un joint venture fulminant la care au luat parte negustorii evrei şi cei musulmani, temporar înfrăţiţi.
Dar… Prima cădere dramatică a cursului aurului a fost înregistrată în anul 106 post Christ, la Alexandria, în Egipt. În acel an, 165 de tone de aur prelevate din Dacia, după ultimul război daco-roman, au dus la prăbuşirea cursului aurului la Alexandria.
Cu alte cuvinte, atunci când romanii au ajuns în apropierea muntelui din imaginea de mai jos, munte descris impecabil de neclar de însuşi Strabon, a avut loc prima prăbuşire consemnată istoric a unui stock market.
Acesta este muntele Kogaion. Strabon spunea despre el că se înalţă într-atât de sus, încât preoţii care veneau să se roage pe el purtau numele de kapnobathai, adică: mâncători de nori.
Prin apropierea muntelui Kogaion, schimburile economice au loc şi acum, după cum aveau loc odinioară – adică prin cel mai cinstit şi mai nespeculativ troc.
Ciobanii ne aduseseră câţiva zeci de litri de apă. Au primit, în schimb, mult vin, multă ţuică şi câteva bucăţi zdravene de carne.
Se spune că pe muntele Kogaion se retrăgea Zamolxes să reflecteze. Zamolxes este creditat ca fiind un generator de monoteism avant la lettre, fiind totodată şi unul dintre primii indivizi care a predicat viaţa de după moarte, idee preluată de la Pythagora, cu care a avut o relaţie destul de strânsă – i-a fost sclav, după cum declară unii.
Oare se gândea Zamolxes la bani? Sau se retrăgea acolo, sus pe Kogaion, pentru că putea să vadă curcubee din astea?
OK, Zamolxes murise de mult în anul în care cursul aurului s-a prăbuşit la Alexandria, Egipt. Oare, dacă ar mai fi fost în viaţă, l-ar fi interesat informaţiile financiare, sau ar fi continuat să privească de jur împrejurul Kogaionului?
OK, OK, chiar şi doamnele Daciei au preferat în locul curcubeelor drumul spre stock market, căsătorindu-se cu întreprinzătorii romani şi generând, într-un final sexo-dramatic poporul protoromân. Gay-ii romani s-au amestecat şi ei cu gay-ii locali, dar ei nu au generat mai nimic. Kapnobathaii, însă, continuau să se roage pe Kogaion.
Cheful de după victorie, a durat la Roma peste 300 de zile, chit că valoarea aurului pe piaţa mondială căzuse în şosete. Întrebare: câţi negustori s-or fi sinucis la Alexandria?
Dracu’ ştie.
Pe Kogaion continuau să aibă loc schimburi în natură.
Şi aşteptau norii…
… Norii…
… Norii de apă care se mixează cu norii de ierburi…
… norii…
Toate aceste poze au fost făcute în locuri care nici măcar semnal coerent la mobil nu există. Abia dacă se aude un radio pe lângă Kogaion, iar internetu’ se împotmoleşte mereu.
Iar câte-odată, abia dacă se aud până şi vocile oamenilor pe lângă Kogaion, că nu-ş’ ce le soarbe… Computerele sunt moarte… Tastele n-au cum să păcăne. Bateriile se termină mai repede, indiferent de ce naţie sunt, iar de scris, scrii pe hârtie.
Te încălzeşti direct de la foc, nu cu agent termic. Bei direct din izvor, dacă ştii locurile. Iar electrica e amintire. Dusă amintire. Din altă eră geologică.
Am avut o banuiala ca sunt figuri "cunoscute" prin poze, dar ma rezum la a recunoaste curcubeul…
Cat despre bilete la ordin, file de cec, credite si alte alea, deja-mi bucuie capul si nu de ieri, de azi, de ani de zile, am avut si cosmaruri:)
Cum o fi cand valoarea aurului cade in sosete? Stau si ma-ntreb…
deci nu imi vine sa cred:)))
acum o ora citeam despre Kogaion si Kapnobathaii si altii pe net (net prost, sper sa nu trimit comentariul asta de n-ori)
@ greenfield : mda… figurile sunt destul de cunoscute :))
@ puck : păi, ştiai, nu? – ştiai că Zamolxes a fost şi un pic magician, la fel ca şi prezumtivul său maestru sau/şi stăpân, Pythagora.
Am uitat sa spun esentialul: sunt peisaje de ti se taie rasuflarea. Poate ma repet: cand ieseam dimineata din casa la Predeal, in dreapta se vedeau muntii, acoperiti de ceata uneori, aerul tare si umed…si roua pe iarba.
oh, greenfiels… de-acolo, de sus, vedem Predealul peste Valea Morarului…
iar noi vedeam Coltii Morarului, parca asa le zicea mama mea…iar de sarbatorile mari acolo se aprinde o cruce, iar peisajul e absolut din alta lume, asta-i adevarul:)
Computerele nici nu se există, există însă Sebastianule talentatule, oriunde te-ai văluri pe lumea asta Realitatea Virtuală, aia are te construieşte c atâta miraculozitateeee…..
As spune: superb, dar ar fi doar un cuvant prea mic pe linga miraculoasele tale poze, pui de dac 🙂
Cred ca fiecare dintre noi a reflectat la adevarata valoare a banului cand s-a lovit de salbaticia "totala". Mie mi s-a intamplat la Cotul Dracului, pe malul Dunarii in timpul unei partide de pescuit. Aveam cateva sute de mii in buzunar (courtesy of my parents) si doar doi litri de apa pentru doua zile in conditii de vara dobrogeana.
Care este deci valoarea banului?
tutorial:
– te loghezi cu username si parola si mergi la administrare.
– intri la ‘fisierele mele’ si-ti pui fisierul dorit in header
– faci click pe numele blogului tau, in asa fel incit sa fii in pagina cu insemnarile.
– in dreapta ai:
Home
Meta
Bun gasit,
ADMINISTRARE
LOGOUT
Index insemnari
Modifica titlul blogului
Adauga o imagine in header-ul blogului tau SAU HTML Titlu pentru blogul tau
– click pe HTML titlu, si se deschide un format pe care-l cunosti si in care stii cum sa adaugi poza.
– that’s all folks, abdi abdi.
aprilsea, sar’na, stiam io ca n-o sa ma lasi la greu!
aZiZ : damblaua cu dacii s-ar duce naibii daca as spune ce inseamna A. din Sebastian A. Corn. Numai ca e secret bine pastrat! 🙂
@ ovidiu bufnila-magister : nu e curent, maitre, pe acolo, iar bateriile se descarca cu o iuteala fantastica. TOATE bateriile!!!! ceea ce e cam ciudat. dar, cand om avea generatoare…
pina la urma poate am sa aflu si secretul ceaiului de pe Kogaion..desi cred ca nu e doar ceaiul, locul ala are o energie benefica!
locul, in primul rand, cat despre ceai – el chiar incaseaza niste amelioratiuni, da’s secret de famelie 🙂
Balada Lui Zamolxe
P-un picior de plai,
pe-o gură de rai,
strânsu-ne-am în vale,
o mulţime mare.
Rugul am aprins,
focul am încins.
La Zamolxe vrem,
să ne închinăm.
Doamne ne-om ruga,
la puterea ta,
trezire ne dai,
pe-o gură de rai.
Doamne, tu Stăpâne,
cuvinte ne spune,
de înţelepciune.
Focul sa-nteţit,
Zamolxe a privit,
Şi-astfel ne-a grăit:
– Tu poporul Meu,
să ai Dumnezeu,
căci preotul tău,
e un deceneu.
Oriunde umblaţi,
voi să nu uitaţi,
rugul aţâţaţi,
la Domn vă rugaţi.
Că din zori de zi,
Eu cu voi voi fi.
Iar de o fi noapte,
să priviţi departe,
ochiul de Mi-oţi vede,
atuncea veţi crede,
că la voi Mă uit,
vrerea v-o ascult.
Să mai luaţi aminte,
crestele sunt sfinte,
la popor de zei,
Carpaţii-s temei.
’N codru de umblaţi,
aminte să luaţi,
când frunza foşneşte,
Deceneu vorbeşte.
Voi să-l ascultaţi,
şi să vă-nchinaţi,
binecuvântează,
s-aveţi mintea trează.
Sacru vă e plaiu,
sfânt vă este graiu,
inimii de foc,
viaţa-i cu noroc.
Voi oameni frumoşi,
să fiţi drăgăstoşi.
Drepţi vă ridicaţi,
oamenii vi-s fraţi,
ajutor să daţi.
Pe cei oropsiţi,
să nu-i părăsiţi.
Cel ce vă mângâie,
la Mine-o să vie.
Viaţa de v-o daţi,
să vă apăraţi,
asta nu uitaţi:
Veţi fi înviaţi!
Vieţile-n dreptate,
sunt nenumărate.
Cel ce-n Mine crede,
lacrima nu vede,
iau suspinul greu.
De poporul Meu,
voi vorbi mereu,
sus la Dumnezeu.
Când hora-ţi încinge,
la Mine-o ajunge,
cântec bucuros,
din omul frumos.
Atunci şi alţi zei,
vor avea temei,
să se-nveselească,
doina să pornească,
şi să vă iubească.
Şi când vă vorbiţi,
să vă amintiţi,
graiul omenos,
e cel mai frumos.
C-al zeilor grai,
e-n cântul de nai,
p-un picior de plai,
pe-o gură de rai.
multumesc frumos, sacru!
Ei da, o prezentare mai altfel. Tocmai ce discutam zilele trecute de acest munte si m-am hotarat sa culeg info de pe bloguri.
Numai bine!
a.