Iată peste ce-am dat azi:
Adică… După reuşita asfaltării Pleşcoiului până la ultima străduţă, după încheierea cu brio a autostradalizării româneşti, după reuşitele ascunse de frunza a pudică a lu’ (m)Adam, după relansarea comerţului stradal din curtea mă-sii şi după succesurile nemăsurate la călărie (faza pe tarla, ghidonată de poetul din Cetate!), o persoană doi la metru, una cu mers hotentotic din motive de nefamiliarizare cu tocurile, se gândeşte să cimenteze un drum printr-un Parc Naţional…
(sursa: www.infomontan.com)
La doi paşi de Sfinx.
Turambare! Ce dracu’ facem, băi?
Asta cu transbaiul… Mai bine ma abtin ca va murdaresc aiurea pagina cu al meu comentariu! Si da, si eu sunt de parere ca problema de fond suntem noi (nu toti, dar asa ne definim ca multime) balcanicii vietii, care mai cascam si noi dar rar ochii si cum se intampla la altii, dar de cele mai multe ori intelegem fix nimic sau ne este prea lene sa aplicam!