Mda… Nu i-am văzut în viaţa mea, nici pe Christina, nici pe Tapiru’… Doar am schimbat câteva vorbe în cutiuţă, nimic mai mult. Eh, şi cei doi distinşi, constatând defectele de design ale subsemnatului, s-au apucat şi mi-au transplantat blogul de pe meleagurile prea uşor crăpelnice ale weblogului, hăt, departe, tocmai pân Oregon, unde are Tapiru’ o moşie electronică prima-ntâi.
Eh, legături oculte cu tot soiu’ dă universităţi…
Chestia asta îmi aminteşte de planurile de dinainte de ’89, când îmi propusesem s-o tai dân ţară. Pă vremea aia lucram rău de tot pân gineco, pă la Cantacuzino, ocazie cu care l-am cunoscut pe un distins anestezist. Învăţam amândoi ca bezmeticii, ca să ne dăm ceea ce pe vremea aia se chema ECFMG, adică examenele medicale pentru US. Băh, numa’ că mie mi-era cam frică s-o tai, pen’ că pă vremea aia ieram căsătorit cu o doctoriţă care lucra pă unde a înţărcat mutu’ iapa, pă undeva pân Teleorman, pântre neşte câmpuri, într-un sat la care ajungeai mergând pă drumuri desfundate. Ăia, adică the communards, aveau chef pe atunci să le facă doctorilor buletine de stat la ţară ca să-i ducă pă câmp, la cules (nu mint!), să dărâme casele şi să modernizeze satele, ridicând minunate blocuri făr’ de WC-uri, cu caii şi vitele parcate de-a valma la parter. Prin urmare, io, care ieşeam uşor dân ţară, fiind medic pă vapor, mă cam codeam să rămân pân Vest, că să nu păţească fosta nevastă ceva dă la amicii dân pecereu.
Vreau să spun că puteam s-o găsesc vârâtă pântre rândurile dă porumb, culegând ştiuleţi sau depănuşând, chestie la care căpătase antrenament încă din anii facultăţii.
Aşa că, de teamă, m-am tot întors în republica sărbătorească română şi, după aia, a venit înghesuiala dân decembrie. Io, om naiv nu numai în ale IT-ului, am zis că gata, nu mai emigrez io în America pen’ că uite, tocma’ emigrase America în România şi că puteam să rămân pă plan local, că de-acum o să curgă lapte şi miere pân ţara noastră, că o să mă fac mare chirurg, scriitor şi ce-o mai da Hăl dă Sus, că se ridică toţi români cei tăcuţi la treabă, nah, chestii d’astea…
Eh, dar iată că într-o bună zi, mă întâlnesc în Pasaj la Universitate cu anestezistu’ dă care vă vorbeam. Ăla cu care ne testam, reciproc, cunoştiinţele dobândite din cărţile de peste ocean.
Mă duc aţă la iel şi dau să-l întreb dă una, dă alta. Totuşi, cred că aveam un aer mult prea mulţumit, pen’ că insul doar ce m-a văzut cum zâmbesc prosteşte, că mi-a şi zis:
– Tai-o!
După care a scuipat în sân. Văzându-mă cum mă mir, mi-a mai spus o dată:
– Tai-o, tată, n-auzi?
După care s-a cărat fără alte vorbe, fără explicaţii, fără nimic, abandonându-mă în mijlocul Pasajului, ca pe un prost, ceea ce şi ieram.
El a tăiat-o. În Africa de Sud. Io am rămas. Iar după o vreme, chiar am şi divorţat că aşa a fost metabolismu’ relaţiei reciproce cu prima nevastă: pa, pa, sănătate, să fii cuminte, mai mâncăm o piţa, da, un telefon, un la mulţi ani, mda, şi cu asta, basta.
Prin urmare, am păţit cam ce-a păţit Cehov cu limba norvegiană. Cehov a învăţat norvegiana ca să-l citească pe Ibsen, da’ nu i-a plăcut Ibsen, aşa că, se tot întreba:
– Şi-acu’, ce fac io cu norvegiana?
Aşa şi io: n-am emigrat la timp ca să-mi păstrez prima nevastă, da’ după aia tot am divorţat, pen’ că aşa iera scris.
– Şi-acu’ ce fac io cu Românica? – îmi mai rămăsese să mă întreb.
Întrebare pă care mi-o mai pun, încă, à propos de Românica. În rest, treburile s-au aranjat fuuuarte bine.
Eh, numai că, iată, după mulţi, mulţi ani, reuşesc un fel de hat-trick şi emigrez, fie şi numai virtual, pe meleaguri americane electronice, pe marea moşie a lu’ Tapiru’.
Le mulţam fain şi lu’ Christina şi lu’ Tapiru’. Ei, pen’ că mi-a reamintit de plăcerea rafinată de a mă lăsa dus de colo-colo de o doamnă, fără să înţeleg nimic, iar lui, pen’ că se afla exact unde trebuia, la celălalt capăt al pasei, ca la un meci de rugby din emisfera sudică.
Şi-acu’, să văd cu ce se mănâncă chestia asta noua de pe care scriu că nu ştiu nici măcar dă unde să scot semnele an fransei, adecă accente, sedile şi alte alea…
Sa-ti stapanesti sanatos noua resedinta virtuala, impricinatule!
Sar’na, Vero! Acu’, nah, ca tre’e sa vad cum merge blogu’ asta…
Ca-mi baga blocuri, nu paragrafe ioropenesti. sa-i fac si lui un blogroll, acolo…
chiar ma intrebam de ce e asa liniste pe la tine. bine ai facut ca te-ai mutat, sa fie intr-un ceas bun!
Don doctor sa fie intr-un ceas bun mutarea. Si clipul voiam sa-l bag asta seara da’ acu trebuie sa contribuiesc cu mintea. O poveste ceva? Publicul freamata.
Las’ că mai rău decât la improvizaţia aia românească nu are cum să fie. În timp ce-l baţi la cap pe tapir să-ţi mute blogrollu explorează settingurile şi ai să te prinzi cum se trag sforile.
Ce anti-spam predestinat:)
Bine v-ati instalat in noua casuta! Eu am blog pe domeniu propriu gazduit pe WordPress. Cum vine asta nu stiu exact, dar repet si eu ce-am auzit:D
E bine, ce sa zic.
O seara frumoasa si succes!
Să trăieşti, domnule doctor, şi să îţi fie de bine mutarea în noua locuinţă virtuală!
Ţi-am trecut noul blog în listă, dar l-am păstrat şi pe cel vechi, că nu cerea de mîncare. 🙂
Să fii sănătos şi să ne mai scrii poveşti frumoase.
bine ca te-ai mutat. sa-ti fie spornica la nascocit noua casa 🙂 si sa ai bafta numai de cititori isteti 🙂
Foarte frumos in noua ta casutza electronica,si mai ushor de citit,pt cei mai grei de cap si mai miopi ca mine.
Si te intreb si io,ce faci tu la Romanica:))
Haaa, să fie într-un ceas bun!
O sa puneţi poze de la munte acolo, în dreapta sus?
Inteleapta mutarea, la cum mergea weblogul in ultima vreme chiar ma asteptam sa iasa oamenii spre un wordpress ceva… Imigrare placuta, dom’ doctor! 🙂
chiar, trebe aduse si linkurile din blogroll. Cred ca tot pe Christina pica sa le downloadeze in formatul ala cum-se-cheama
ma bucur ca te-au ajutat sa te muti, acum poti sa aduni mobila si-n casuta asta noua si frumoasa 🙂
Ah, ce-mi place noua muacă a blogului lu’ moa…
Tapire, eşti magistral!
În plus, am început să cam pricep ce vrea şi blogul ăsta de la mine. E minunat să vezi cum au ăştia din IT grijă de inculţii lor – ne dau tutoriale inteligibile, vreau să spun.
Păcat că nu se întâmplă la fel şi în cultura de hârtie. Ce-i al meu e numa’ al meu şi unde-s doi unu’ e şefu’…
na, felicitari pentru noua casa…foarte bun ca te-ai mutat..ca weblogul pare ca are parte de ultima gura de aer si ar fi fost pacat sa te ratacim pe acolo!
Da’ mare-i curtea Tapirului şi cu tot felu’ de acareturi, ia te uită ce casă mândră a mai răsărit! Să fie-ntr-un ceas bun!
Altfel, mă bucur să citesc că “În rest, treburile s-au aranjat fuuuarte bine.”
Aaaaargh! Finally. Nici la tine, nici la Mackerel Fish nu mai reusheam sa pun comentarii. Dar acum…
Aaaaargh! I need a drink. Un ceai single malt…
🙂 :friends:
aaa, bine te-ai mutat, ca să zic aşa.
să ne vedem sănătoşi cu toţii la un malţ de-ăla de care zice turambarul 🙂
cînd vă fac o strigare la mine în ogeac? (strig şi la selim, fireşte. şi la maic.) haidaţi, că veni toamna, e nevoie de căldurică, ceaiuri aromate cu malţ şi cărţi bune.
Am lasat un comentariu mai devreme dar cred ca s-a dus in neant…
si nu-l copiasem:D
Am vazut ca sunt cea mai “activa” comentatoare de pe WB, apres le maitre, bien sur si sunt curioasa daca aici imi apare fluturasul:)))
Ziceam ca importul cu tot cu comenturi este foarte bine facut, la meserie cum se spune:D
Best blog surgeons empathy could get!
felicitări pentru mutare (și bravo și celor care s-au ocupat de partea tehnică). îmi place noua “față” dar si chestia cu anti-spam word 🙂
cît despre mutări pe meleaguri străineze nu stiu ce să zic.. sunt plecat de puțin timp din Ro așa că nu am putut trage niciun fel de concluzie incă..
dacă din punct de vedere profesional avantajele sunt evidente nu știu ce să zic de partea “spirituală”. e drept că momentan cunosc mai mult rezidenți și ăștia, săracii, la cît sunt de “fugăriți” nu au timp nici să citească (iar de scris altceva decît patient notes, evaluations și alte alea nici nu poate fi vorba).
deci mă intreb, în eventualitatea unei emigrări reale, ar mai fi existat Sebastian Corn? sau ar fi rămas doar FC, MD al cărui scriitura s-ar fi rezumat doar la cîte un articol de revista de specialitate din cînd în cînd?!
si pina la urma povestea din articol e adevarata?:D..si felicitari pt mutare 😉
Malko, exact din cauza asta am spus ca este fuuaaarte bine – e intrebarea pe care mi-o tot pun : ce as mai fi fost acum daca….?
kyodnb – povestea este absolut reala. tot, tot, tot….
felicitari de mutare. astept cu nerabdare o noua poveste, in ultimul timp am tot citit ce ai scris mai demult. povestirile alea de pe vapor m-au distrat de minune, am facut febra la burta de atita ris. :))
la povestea cu emigratul, sunt si io cam in aceeasi situatie ca si tine cum erai acu … multi ani. deosebirea e ca nevasta-mea e si ea de acord sa plecam, dar mie imi e cam frica, si lene sa invat germana. da mai am citiva ani pina termin rezidentiatul si mai vad pina atunci..
excelenta miscarea pe care ai facut-o. felicitari pentru mutare. sper sa citesc si aici povesti frumoase:)
Haaa, deaia tot ranjea Tapiru’ la mine cand ii ziceam ca-mi merg greu botoanele si cea ca hai ca facem o tarla mare in oregonu asta.
Ie-te, daca nu ierea nevasta aceea, dl Corn pleca in ale zari straine, si nu-si mai facea blog pa weblog, si nu ii mai crapa blogu’, si nu mai sareau Christina si Tapiru’ (nedevirtualizati asea) sa-l ajute, si nimica nu mai ierea la fel de mishto cum ieste (si-n seara asta, si-n alea de ne-om intalni deadevaratelea). De unde sa trage concluzia ca nevestele, chiar si incompatibile asea, e si ele bune la ceva, ca si iele e uameni. Contingente, alea, alea, m-o invatatara Vladul…
Hop si eu, a doua comentatoare activa. In ultima vreme m-am uitat la vechea adresa, mi-a fost lene sa-mi iau ochelarii de citit, si am plecat fara sa mai citesc. Acu, alta treaba, merci Tapirul si Vlad (ca de la el am luat linkul) si sa fie intr-un ceas bun! Numa ca am vrut sa pun un comment la Vlad si n-am reusit nici la a patra incercare, sper sa nu fie cazul aici. La vechea adresa, atentie, mai vin comentatori, am bifat eu la un articol mai vechi sa ma anunte cand apar noi commenturi. Eu am pus la blogroll adresa asta, am abandonat-o pe cea veche, dar inteleg din acest articol ca si vechiturile sunt bune la ceva, macar la cariera de scriitor. In curand am sa ma intorc la citit articolele mai vechi, deocamdata mai am de furca sa public poze din Irlanda si Germania.
Să fie într-un ceas bun.
Io am la vechea adresă scrpit de redirecţionare.
mulţam de link nou 🙂
Bafta, musiu! Shi poate ne vedem la Mackerel dak o fi… makr sa-i inapoiez obirectivul ala de mi-l dadu pt Roma ;))