paul cernat s-a prins de o chestie care m-a dat pe spate: a priceput de unde mi se trage titlul romanului fara sa ma fi vazut vreodata la fata. chestia asta seamana a neurotransmitatori batuti de vanturile balcanice dintr-o parte in alta, asa, ca sa genereze un pool de idei comune din care lumea se adapa pe rand.
ce vreau sa spun e ca s-ar putea ca toate parerile alea cu originalitatea (oricum nu credeam in ea) cu inefabilul si cu misteriosul sa fie doar o nemaipomenita gaselnita a ‘telectualilor in dorinta de a da un nume bramburelii generale. cand treburile se incurca, gasesti cate un nume bizar si ‘telectualii rasufla usurati: treburile sunt coerente, lucrurile suporta explicatii, intamplarile incap in cuvinte.
prin urmare, putem comunica. ba chiar putem sa ascultam healer. dindaratul perdelei de fum ridicate de endorfine il vedem pe john lee. si pe santana. razboiul carnii lor a inceput de mai multa vreme. razboiul lor e pe strazi si in apartamente. e un razboi prelungit pana indaratul volanelor si raspandit in ipod-uri. e un razboi gata-gata sa va intre in oase si cartilaje. pandeste la intrarea in glande. chemarea la lupta e subtila, si suna asa: