a-nceput războiu’ ăla
între sângele tatălui meu
şi carnea mamei tale
bătăliile alea nesfârşite
între fierea bunicului meu
şi pielea bunicii tale
a venit surparea aia
nemaivăzută
din caii străbunului meu
până-n izbele străbunei tale
vin haitele alea
pricepi
vin haitele
se scurg în fuioare
şi urlă la lună
de zici că-s
lupii sângelui tău
năvălind
în arterele mele
sotia stie?
si daca ea e subiectul?
ok,predicatule!
Aha!
M-am prins…! 🙂
Doctore…, apai tu vorbesti de “dacii si romanii”! Cai…, noi nu prea mai avem! S-au dus de mult zilele alea-n care faceam filme cu caii nostri si actorii lor. Sii… daca mai aveam fo umbra de indoiala…, faza cu lupii m-a convins! Noroc cu astia lu’ Oprescu de muta toate monumentele.., si au mutat si lupoaica cu ai ei pui-Romulus si Remus la Km.0 intr-un loc mai vizibil!
🙂
e un pdv, cristi 🙂
nus’ de ce da eu vedeam in locul “tale”-lor acelea mereu repetate, “mele”; si cred ca asa si e, doar ca nu se vede la suprafata…
faina!
@ mosu – sa stii ca e o cheie de lectura, cea pe care o propui!
🙂 da, cam aşa se întâmplă. cale de mijloc nu-i