pe cand citeam articolele despre china din ultimul ng, nu ma puteam abtine sa nu constat paralelismul dintre numerosii indivizi galbeni, cu ochii piezisi si mai putin numerosii conationali, cu burti mari.
era acolo, in articole, o remarca de genul : "daca telefonul mobil nu are camera performanta si ecran color, chinezul de sorginte noua se simte rusinat".
daca schimbam chinezul cu romanul, fraza isi pastreaza pe deplin intelesul, reflectand aceeasi realitate pacatoasa : traversam niste ani, neblestemati pe de-a intregul inca, in care importante sunt accesoriile indivizilor. practic, spre deosebire de anii pre ’89 cand tot romanul se lupta pentru masina si video, acum lupta doar ce s-a mai diversificat putin. s-au adaugat vizitele la supermarket, prilej de a-ti vedea concitadinii cum se plimba printre rafturi, impliniti, cu ochi placizi care anticipeaza fruptul digestiv. s-a mai adaugat stradania de a-ti construi o casa la tara, de a pune mana pe o plasma cat mai performanta, pe o masina cu cat m. m. CP, si pe un telefon mobil spectaculos.
recent, am discutat despre telefoanele mobile cu un ins de 39 de ani, conectat plenar la realitatea inconjuratoare. la remarca mea cum ca nici un cunoscut nu foloseste nici macar 10% din ceea ce stie un celular, insul cel conectat mi-a spus ca sunt prost : nu trebuie sa stii sa folosesti mobilul la toata capacitatea ; trebuie sa stii doar sa-l asezi pe masa la loc vizibil pe parcursul unei intalniri de afaceri/bere/prietenie, etc.
mobilul tine loc de insemne heraldice, am inteles eu atunci.
cunosc cazul unui tanar cuplu, angajat deja pe calea zilelor noastre : job la o transnationala, masina de serviciu, abonament telefonic partial acoperit de firma – cunoasteti modelul. fiind la inceput de drum, cuplul nu da pe afara de bani. de fapt, locuiesc intr-o casa pe ai carei pereti inca troneaza "rapirea din serai" (o raritate! – caii alearga spre stanga, desi in mai toate rapirile ei fug spre dreapta!). nu au covoare, iar pisica isi rezolva problemele fiziologice pe canapea, fara ca respectivii tineri sa sufere vreo apasare.
cu toate astea, ei au facut un leasing/credit pentru nunta. rochia miresei nu trebuie sa coste sub 800 de euro. pantofii mirelui trebuie sa depaseasca 300 de euro. verighetele cantaresc 40 (patruzeci!) de grame. in plus, au inchiriat porumbei pentru mireasa, care porumbei sunt de doua feluri: unii care zboara in jurul miresei, si altii care se tin dupa ea pe jos, ciugulind firimituri. astia mai fac si ei vreo 300 de euro.
calculele facute de cuplul cu pricina (calcul competent, ambii lucrand in domeniul economic) ne-au aratat ca investitia va fi acoperita din darurile de nunta.
self esteem se cheama in engleza acea caracteristica umana despre care studiile ne-au aratat ca de afla pe locul 2 in topul necesitatilor psihologice. problema este, atat la chinezi cat si la noi, ce anume ajunge sa defineasca acest self esteem. problema mai este ca atunci cand au elaborat noile legitati economice, marii guru ultraliberali au stiut precis pe ce pedale sa apese : accesoriile, deoarece acestea (fie ele masini, case sau mobile) sunt cumparabile.
nazuintele generale au fost uitate dintr-un motiv conex – nu sunt cumparabile si nici evaluabile. in schimb, costurile consumerismului desantat sunt realmente masurabile. le vedeti pe cer si le simtiti in aer sub forma de precipitatii exagerate si/sau absente, precum si in conforul termic.
dar, ce conteaza toate astea? exista aparate de aer conditionat care regleaza problema… cat despre toate icebergurile care s-au desprins in acest an din groenlanda (mai multe decat in toti cei patru ani precedenti!), ei bine, icebergurile respective n-au provocat altceva decat un aflux bestial al turistilor curiosi.
ceea ce inchide cercul : aerul conditionat este o afacere buna, aproape la fel de buna ca turismul.
painea si circul sunt, iata, perene. un week end placut, va urez!
Ieri in metrou am vazut o tipa care vorbea la telefon; pe telefon avea jocuri de lumina si culoare. Ma miram in nestiinta mea tehnologica, ce-o mai fi si asta?
Adevarul e ca in Corea de Sud toata lumea avea telefoane ultra moderne. Eu n-aveam deloc, ca nu se potrivea sistemul, nici macar la Zapp…Vorbeam cu cartela, ma intorsesem in timp.
Povestea cu porumbeii care ciugulesc de 300 de euro, m-a induiosat:)
Om mai avea scapare? In ultima vreme ma surprind gandundu-ma din ce in ce mai des la prietenii mei stabiliti prin alte tari…Ma intreb daca simteau ce simt eu in ultima vreme cand s-au decis sa emigreze…
cand vroiam si eu sa abandonez românica, m-am dus să mă sfătuiesc cu cel care mi-a pus bisturiul în mână. eram în găleată din cauză că îi promisesem unui securist că n-aveam să rămân afară (lucram ca medic pe vapor).
maestrul meu mi-a spus (bagă de seamă, era om extrem de moral!):
"lasă-l încolo pe securist… a mai trecut el prin d’astea… dar în ce te priveşte, chiar dacă o să moară ceauşescu mâine (eram în ianuarie, ’89), ai să vezi că şi peste zece ani o să turbezi dacă rămâi aici…"
nu l-am ascultat. am rămas. am motive să-mi pară şi bine că am rămas acasă. dar, mereu mă înfurii când îmi amintesc de prevestirea maestrului meu.
cel mai mult mă înfurie, însă, incapacitatea noastră de a funcţiona civilizat şi cu măsură. off… ştiu că nici eu nu prea am măsură, aşa că ştiu ce spun.
N-am simtit niciodata nevoia sa raman afara, constientizam faptul ca daca reprezinti ceva atunci cand esti afara, toata lumea te trateaza frumos, daca te reprezinti numai pe tine la ananghie, toata lumea te ocoleste. Si viata mi-a demonstrat ca aveam dreptate. Ma intorceam de fiecare data cu un aer occidental si a doua zi ma schimbam la fata, ma romanizam la loc.
Am avut multi colegi care au ramas prin alte tari, destine diverse, nici unul n-a ajuns foarte departe. Morala, nu stiu care e, chiar nu stiu.
Greenfield, colegii tai n-au plecat sa cucereasca lumea si-au esuat. Au plecat sa le fie mai bine. Nu trebuie sa fii erou pe unde te duci, nici sa demonstrezi ca esti grozav; de ce crezi ca trebuie sa ajungi "foarte departe"?
Crezi ca e ceva de facut sau trebuie numai sa asteptam ? Societatea romaneasca o fi la adolescenta acum si o veni si timpul maturizarii si civilizarii ei..Turbulenta adolescenta, bolnava si reactiva. Sau poate suntem pe ultima suta de metri, inainte de colaps, asa cum sta scris in profetii si in Biblie..
In ultima vreme, ma simt cam coplesita, imi vine sa ma dau batuta si sa plec unde-oi vedea cu ochii.
@(alta) Andreea, colegii mei au ramas in strainatate, impotriva legilor aspre, riscand totul, supunandu-si familia ci colegii la un tratament dur. Nu stiu daca a meritat.
Un tip de la o ambasada, a ramas acolo,in acea tara; la hotelul unde ducea de obicei romanii l-au angajat ca portar in livrea, dar nu la intrarea din fata, ci la cea din spate. Crezi ca a meritat? Pe urma i s-a imbolnavit copilul, nevasta l-a lasat. Crezi ca a meritat? E numai un exemplu, dar numai din astea stiu, din pacate.
Nenorocirea mare este ca societatea in care traim e din ce in ce mai imbacsita si aici, in virtual, dar mai ales in viata reala. Nu stiu daca se va asana asa curand.
Numai ei pot sa spuna daca a meritat sau nu. Dar exista unii care-au considerat ca n-a meritat si s-au intors.
Io am vrut dintotdeauna sa plec, statul pe loc face ca orice situatie sa-mi puta. Mi se pare infiorator sa ajungi sa imbatranesti in locul in care te-ai nascut.
Dar odata ce te hotarasti sa schimbi locul, trebuie sa accepti ideea ca n-ai aceleasi drepturi prin nastere cu "autohtonii" si ca trebuie sa tragi ceva ca sa le fii egal (depinde si ce tara gazda iti alegi).
N-am vrut niciodata cu adevarat sa plec, desi au fost ocazii. Studiam germanistica, aveam prieteni in Germania, puteam pleca usor. Am fost optimista la maxim in ce priveste Romania…numai ca am senzatia ca devenim pe zi ce trece mai agresivi, mai lacomi, mai necivilizati, mai zeflemitori.
Sunt trainer, lucrez saptamanal cu diverse grupuri de oameni si, in ultima vreme, parca si mizeria lasata in urma de ei, la baie sau in sala de curs, este mai mare si mai ostentativa. Nu le mai pasa, sunt atrofiati, apatici, cu scurte zvacniri de rautate. Mi-o trebui mie o doza de mnagneziu si B6, or fi fost si inainte la fel, dar nu vedeam eu..
Nu as pleca dincolo sa devin cineva,sa cuceresc sau sa demonstrez, as pleca pentru ca dincolo au sapte ani de casa. Si oamenii si sistemul social, in general.
oamenii nu erau asa. chiar nu erau asa. agresivitatea si marlania este consecinta (cred) modelelor vehiculate pe medii. fitze gen: "numarati-mi ouale", sau faptul ca nulitati ajung lectori universitari, la care se adauga impunitatea evidenta a actelor ilegale – in context, educatia si moralitatea par a fi carcotelile unor oameni neadaptati la realitatea noii economii.
escalada sociala la noi nu este determinata de nazuinta de a realiza ceva, ci de dorinta de a-ti permite sa faci absolut orice. cu cat ajungi mai sus, cu atat iti permiti mai multe atitudini antisociale.
cineva a folosit astazi la serviciu locutiunea "generatia PRO" pentru a defini aceste comportamente.
Hai ca va zis si io,prin munca cinstita se poate ajunge departe.Eu in ro am terminat o faculta,dar din motive financiare nu am putut sa obtin un jobb dorit.
Destinul mi-a intins o shansa si am acceptat-o,n-a fost ushor,dar nu mi-e rushine unde si ce am ajuns si asta doar in 5 ani de zile..
Am facut si sacrificii,nu am fost in ro des,nu am facut cadouri scumpe,nu m-am imprumutat la banca sa fiu un pas cu moda.Am un trai decent,o familie si o casa minunata si nu mi-e rushine unde lucrez si de ceea ce fac,kiar daca am luat-o de la 0
M-a infuriat snobismul romanilor…cind am fost anul trecut in vizita…
oh, da, asta e: snobismul! de fapt, cred ca trebuie vorbit, mai mult, despre absenta simtului masurii!