Acum o săptămână, COŞ a găzduit o întrunire SF fastuoasă: timişorenii au lansat o colecţie de profil. Deşi n-am fost acolo, m-am ales şi eu cu o carte, pentru că după numai o zi, s-au întâlnit şi Marţienii la sediul Fundaţiei România de Mâine, iar Cristian Teodorescu, lansat la COŞ, a apărut cu un braţ de cărţi. Vineri seara, la orele 19.00, altă întâlnire, la restaurantul Dacia din Capetală. Sâmbătă după-amiază, o a patra întâlnire la care s-au adunat scriitori (ce rău îmi pare că n-am reuşit să ajung!), de astă dată la Marian Truţă acasă, "pe 1000 de metri de gazon", după cum m-a îmbiat gazda.
Hei… Ce se petrece? Au, cumva, www. cel maxipotent nu mai ajunge? Oare sportul cu ascunsul îndărătul ID-ului a început să-şi piardă interesul? Cumva, frazele lansate tăios în acelaşi www. (căci sticla, ca şi hârtia, nu roşeşte!) şi-au pierdut greutatea şi savoarea?
La întâlnirea cu Marţienii am avut prilejul să stau de vorbă cu un tânăr de 24 de ani. A recunoscut că peste 95% dintre inşii din generaţia lui n-ar catadicsi să se dea jos din pat pentru o întâlnire face 2 face – pentru aceştia, cablurile şi sticla rămân la putere. Pe de altă parte, criticile de care a avut parte acelaşi tânăr (blogul lui este acesta: http://tucanteodor.blogspot.com/ ) pe tărâmurile nesfârşite, măsurabile în Mb s-au rezumat la expedieri ultrarapide şi la un limbaj… hmm… d’ăla extras din tag-urile clipurilor româneşti de pe youtube – mulţimea celor trase cu mobilul prin licee şi la periferie…
Toate astea mi-au amintit de rudimentele de PR pe care mi le-a expus un amic f. bun, cam evreu de felul lui:
"Fă-ţi timp şi trimite-le tuturor câte o felicitare… O să-i bucure nespus. Dar dacă cumva o să reuşeşti să le şi faci o vizită cât de scurtă ca să-i vezi faţă în faţă, să ştii că o să închei cu ei afacerea…"
Întâlnirile cu pricina mi-au mai amintit şi de faptul că lumea a început să iasă din case ca să meargă la teatru. Îmi vine să mă cam bucur de această nesperată efervescenţă, dar, sincer, încă mă tem de imponderabilele cu care ne-au obişnuit să ne surprindă conaţionalii noştri.
Una dintre imponderabile, se întrevede deja : se cultivă din nou, cu o pasiune care n-are altă explicaţia decât nostalgia, intrarea sefeului în ghettou. Noi, sefiştii, şi ei, meinstrimiştii. Pe de altă parte, chiar şi noi, sefiştii, avem sub-ghettourile noastre : hard SF, fantasy, ba chiar îmi vine să cred că şi "marea" problemă a cyberpunkului îşi aşteaptă redeşteptarea.
Clasificări… taxonomii… tabele… sertare… De fapt, cred că există o criză a sefeului tradiţional, iar soluţiile literare găsite de unii şi de alţii îi obligă pe the old timers să încerce să-şi delimiteze fieful.
Cui prodest? Sau : care ar fi afacerea de încheiat la care făcea referire amicul meu care m-a învăţat rudimentele PR-ului, care nu sunt altceva decât bunele maniere pentru uzul societăţii de consum?
Practicile de intimidare virtuala se poarta si pe aici. Eu am avut parte de o astfel de experienta care a durat vreo doua luni sustinut, cu rabufniri sporadice ulterior. Mi-am facut prieteni si dusmani. Intre ghilimele. La sfarsitul perioadei, multi bloggari au plecat de aici, toata lumea se astepta sa plec si eu, dar n-aveam de ce, aveam deja bloguri si pe alte platforme. Multi ma blameaza si acum pentru faptul ca am ramas. De ce, nu stiu si nici nu conteaza.
Pe WordPress am descoperit acum o comunitate frumoasa, era si aici anul trecut, acum s-a mai modificat.
Despre SF, nu comentez nu prea sunt la curent.
nah… asheaaa de tare mi se rupe… cu cit ma ghetoizeaza ei mai abitir, cu-atit mai trosnitor mi se rupe. pe vremuri ma enervam, ma necajeam, saream la bataie, acum mi-am dat seama cit sefe citesc astia toti cu mainstreamul lor si habar n-au sau fac pe nebunii ca nu-i adevarat. :))
maitre, dar dă bine să te dai camusian/jungian/marquezian/robe-grilletsian/joyceian…
chestia permite emisii de CO2 în atmosfera îmbâcsită din apartamente, redacţii, metrouri, străzi, biroaie, wc-uri, dormitoare, grădini zoologice, site-uri şi pe unde mai vrei…
asta ţi-o spun din ghetto-urile noastre, ale lumii a IV-a…