(ca să n-avem discuţii: faza asta este reală!)
Mai ieri, un coleg pe jumătate ucrainean mi-a povestit ce fac românii la ultraolinclusiv, la osmanlâi… Încarcă, vericule, la îngheţate şi la pahare cu toate mâinile deodată, pocnesc din degete fără să mai dea comenzi verbale, iar chelnerii se grăbesc să le aducă berea – toate astea, fără folos, pentru că mioriticul, carpatinul (rase de câini nobili spre deosebire de ciobanii urbani) nu are cum să fie mulţumit. Prin urmare, ciobănescul dă Bucale, dă Târgovişte, dă Bărăgan sau de unde o mai funcţiona el, îşi exprimă nemulţumirea în gura mare, bazându-se pe faptul că turcul nu ştie româneşte.
– Băîîî, urlă danubiano-ponticii dă sub umbreluţe, că ai naibii, nici nu stau unii lângă alţii, băîîî, da’ io am plă-TIT, băîîîîî, ce pula mea dă servicii-s’ astea?
Urletul se scurge peste ruşi, nemţi, unguri, polonezi etc şi ajunge la ăilanţi români care se plâng că berea nemţească-i proastă şi că whiskyu’ scoţian s-a cam trezit.
Învăţând io atare lucru, nici că m-am mirat azi-dimineaţă la metrou când am văzut cum grupuri-grupuri de danubieni d’ăştia nu coborau pă peron dân cauza înghesuielii. Adică, ce? Să se amestece el, vulgul, cu sine însuşi? Hm… Ce-i drept, şi ramele alea dă metrou cam întârziaseră, iar peronul era plin ochi dă lume.
La un moment dat, se aude vuietul prelung din tunel. Se întrevăd şi farurile garniturii, iar boierii care stătuseră sus, odată se reped pă scări, năpustindu-se printre călătorii aglomeraţi pă peron. S-a iscat o grămadă de rugby cu v’o două sute dă jucători dă toate vârstele: babe ce se împingeau în garsoni tatuaţi, portoricani slăbănogi care avansau cu umărul înainte, croindu-şi calea printre cucoane care abia deprinseseră mersul pă tocuri, elevi ce chiuiau şi care băteau cu palmele în uşile garniturii, distinşi d’ăia la costum, cu aladini în picioare, care simulau seriozitatea cu hendsfriurile înfipte în urechi, răsucindu-se şi ei, ca să-şi facă loc, după cum i-a învăţat patronii lor la şedinţele de timbilding…
Blonk! – dar iată că s-au deschis uşile! Rumoarea generală a crescut cu un prag. Victorioşi, ne năpustim în metrou. Mă ciocnesc dă una cu ochelari dă soare. Ea strâmbă din nas. Trage adânc aer sub silicoane da’ n-apucă să comenteze – mioriticii se repezeau, disperaţi, în vagoane, îndepărtându-ne unul de celălalt dă ziceai că plecam în refugiu. Deodată, difuzoarele urlă:
– Vă rugăm permiteţi închiderea….
– Huooooooooo! Băăăăăăăăăîîîîîî! Muieeeeeee!
Blonk! – se închid uşile şi pornim. Ăia mai tineri chicoteau. Ăia mai adulţi gemeau. Aerul condiţionat susura din tavan da’ lângă mine eructa un bou d’ăsta care băuse vin prost pă burta goală. Frână dă reglare: ne bulucim spre prova metroului, icnind ca proştii.
– Oooooopaaa! – urlă ăia mai tineri.
– Mergi, băăăî, mai uşor, că nu sunterm saci dă cartofi! – se aud ăia mai adulţi.
Unii oftează. V-o doi-trei îşi cer scuze da’ nu le răspunde nimeni. Unii dau să scoată ziarele. Se aud mârâituri.
– Vă anunţăm că metroul circulă până la staţia Mihai Bravu! Datorită unor defecţiuni tehnice care…
– Huuuuuuooooo! Băăăăăăîîîîîî! Muieeeeeee!
– ‘ra-ţi ai dracu’ să fiţi!
– Dă ce n-aţi zis, băăăh, dă la început, că nu ne mai urcam, imbecilii dracului!
Urmează, aproape logic în context, staţia următoare.
– Stimaţi călători, faceţi loc la urcare, vă rugăm!
– N-auziţi, băă, ce spun ăştia? Faceţi loc să urcăm şi noi!
– Unde să facem loc, băăh?
– Pă culoar, băăh, mergeţi pă culoar!
– Care culoar, băh? Nu vezi că-i full?
– Şi ce dacă-i full? Io nu tre’e să mă urc?
Se lasă cu îmbrânceli. Un copil începe să urle. Am auzit-o pă una, după ani dă zile dă absenţă din peisajul auditiv, revenind cu clasicul: "fii atent cu geanta aia, că-mi rupi ciorapii!" . Am vrut să-i văd ciorapii şi, odată cu ei, picioarele (îmi plac picioarele femeilor), dar a fost imposibil: bărbia mi s-a proptit într-un umăr, grumazu’ mi s-a îndoit, nasu’ mi-a ajuns la un su’braţ, am simţit v’o două-trei grade rihter, becurile s-au stins.
P’o urmă s-au aprins. Da’ iar s-au stins. În fine, s-au reaprins.
Pân’ la urmă, porneşte metronidazolu’ ăsta, metroragia asta cu oameni. Uniform accelerat, o ia pân tunel, spre capătul lumii, dă ziceai că-i titanicu’!
– Da’ avansaţi, băăăh, şi voi! Murim aici!
– Nu e vina la nimeni! Dacă aşa ne dă ăştia metrourile… Că dacă nu le-o dăm şi noi, fir-ar ai dracu’!
În clipa aia, ia cuvântul un moş – ştiţi voi dă care: d’ăla cu pălărie dă paie, cu sandale maro şi ciorapi negri, moş d’ăla în putere, cu ochelari şi cu glas piţigăiat, dar ferm. Fost activist pecere, sau fost ţărănist dân nucleu’ dur – d’ăla dă le ştie iel pă toate şi care are mai multe drepturi ca oricine. D’ăla dă aplauda la mineri, fie pă stradă, la 13-15 iunie, fie în Teatrul Naţional, în septembre 1991, la congres la peneţecede, dă la prezidiu, să zicem.
– Ce te’mpingi, băăh, nu vezi c-am păr alb în cap?
– Da’ nu mă-‘mping, domne.
– Ba da, că ieşti mare rău! (împricinatul avea spre doi metri şi era ras în cap) Nu vezi că te laşi pă mine?
– Nu mă las, domne! E aglomerat!
– BA TE ÎMPINGI, IDIOTULE, CĂ NU VĂ MAI SATURĂ DĂ NICI UNELE! VI S-A URCAT LA CAP CĂ AVEŢI VOI VOIE SĂ FACEŢI ORICE ŞI CĂ…
Frână dă reglare. Ne bulucim cu toţii, sute, câţi om fi, spre prova metroragiei. Ne izbim dă balustrade, dă stâlpi, dă scaune, ne dăm coate în gură, umeri în barbă şi genunchi în coaie (sau în minous, dacă e vorba dă doamne).
– Vă rugăm, nu vă mai sprijiniţi de uşi! Datorită unei defecţiuni tehnice, metrourile sunt oprite la staţia… (nu s-a auzit din cauza înjurăturilor) … iar la staţia X, unde defecţiunea constă în…
– Taaci, băăăh! Ce dracu’ le spui la ăştia care-i treaba? Taci, naibii dân gură! Dă ce să ştie ei ce…?
Clank! – Lăbarii care conduceau metroul au închis microfonul. Se lasă liniştea. Ne uităm unii la alţii. Mecanicii ăştia, spun ochii noştri, mecanicii ăştia ne ascund ceva! Mecanicii ăştia complotează să nu ne zică nouă care e treaba! Nu spunem nimic, da’ începe să pută a creier fiert, iar liniştea se adânceşte.
Da’ nu durează prea mult, pen’ că lăbarii ăia dă vatmani dăschid dân nou microfonul.
– Vă avertizăm că….
– HUUUUUUUOOOOOO! MUUUUUUUIIIIEEEEEE! BĂĂĂĂĂĂĂĂÎÎÎÎÎÎÎ!
– Ce se întâmplă, băăăăăh?
– Care-i treaba, tâNpiţilor? (aici, am citat pă cineva…)
Difuzoarele tac. Mă rog. Ajungem în staţia următoare. De-acu’, cu toţii vrem să ieşim, pen’ că cei care auziseră până la capăt anunţul mecanicilor spuneau că gata, ne ziseseră să ne dăm naibii jos, că nu mai mergea, că metroragia bucureşteană era kaputt şi că, în general, totu’ să ducea dă râpă. Numai că, vroiam noi să coborâm, da’ nu ne lăsau ăia care vroiau să se urce.
Şi a început lupta! Coate, genunchi, umeri, tot ceea ce-ţi permite situaţia locală fără să reiasă flagrant că te cafteşti cu femei şi cu bătrâni. Masele de călători s-au izbit în dreptul uşii, arătându-şi dinţii – mulţi, nespălaţi. Unii dădeau să intre, alţii să iasă. Toţi aveau rictusuri, toţi se ‘ncordau, toţi penetrau, ce mai, ne pregăteam de orgasm. În iureşul ăla scrâşnitor, o puchinoasă de femelă – ştiţi genul ăla, mai nou, dă femeie ultramică da’ cu ţâţe, o aia dă zici că parcă au uitat s-o umfle cu pompa, adică o limbricariţă d’aia care se rujează şi să rimelează da’ care pute, una cu negreală în buricu’ ultraexpus – ei bine, femela cu pricina era ocupată să se joace la mobil, nepăsătoare la toţi cei care se împingeau de jur-împrejur, clătinând-o dintr-o parte în alta. Jur că aşa a fost!
Poc! Suntem ejaculaţi pă peron. N-am mai văzut atâta lume dă la înghesuiala dân ’89. Valuri-valuri de danubieni, cu pălării sau fără, unii cu şepci, alţii cu părul vâlvoi, cu costumele-imitaţie-de-brand şifonate, cu cămeşile ieşite dân pantaloni, muieri cu decolteurile scăpate dă sub control şi cu urme dă sudoare pân stratul dă pudră, fiinţe dă toate religiile cu hendsfriurile căzute dân urechi şi cu iPOD-urile răcnind în gol – toţi ăştia, deci, se bălăngăneau dântr-o parte în alta a peronului, neştiind ce au ei dă făcut.
Hopa! Na că vine şi metroul dân sens contrar! Pleeoooooosc! O altă garnitură cu danubieni! Coboară şi ăia, înjurând, gemând, scrâşnind şi scuipând, amestecându-se cu noi.
Eram mulţi! Eram nervoşi! Habar n-aveam care-i treaba şi nu ştiam încotro s-o luăm! N-aveam nevoie decât de o proclamaţie care să ne dea un ţel!
– Această garnitură NU mai transportă călători! – ne anunţă, inconştient, lăbarul care, mai devreme, îl porcăise pă colegu’ lui că "nu le zice, băh, nimic, de ce tre’e să ştie ei care-i treaba!"
Ah! Răcnetele prelungite care s-au ridicat de pe peronul staţiei Dristor m-au umplut de mândrie! Eram român! Eram alături de ai mei, care uite ce plămâni aveau, pupa-i-aş! Ia uite-i cum să reped ei la prova metroului, ia uite-i cum mai trag palme şi pumni în geamuri, ia uite-i cum mai urlă şi cum să umflă tărâţa-n iei!
– Pă iei, băăăăîîîîîîîî!
Am tresărit! Păi, ăsta era strigăt neaoş dă luptă, în care îîîî-ul dă la sfârşit părea să se piardă pentru o clipă, regăsindu-şi snaga într-un răcnet piţigăiat, de danubian nervos, d’ăla care să nu te iei dă mă-sa că face moarte dă om!
– Te facem, băăăăîîîîîî!
– Dă ce nu mai mergi, băăăăăăh?
Vatmanii s-au închis în cabină, ermetic. Palme în geamuri. Picioare în uşi. Flegme, flegme, flegme.
– Porneşte, măăăă, că te omoooooor!
– Dă, băh, banii înapoi, băăăh, animalule!
– Iete, ai dracu’, cum s-a închis în baracă! Pă iei, băăăîîî!
– Muie! Muie! Muieeeeeeee!
Răsuna staţia dă furia noastră dă inşi călcaţi pă bătătură! Făceam zgomot. Tropăiam. Speriam mecanici pe trei sferturi analfabeţi. Eram TARI, să-nţepenesc!
Apare şi un poliţist. Se bagă între noi, între cavalerii danubieni şi sclavii ăia doi dă mecanici care sugeau penisuri, care aveau mame posedate în grup şi care-şi numărau mormintele devastate verbal.
Ce mă-sa o fi spus poliţistul? Nu-ş’ cum dracu’, da’ a găsit retorica pân care a obţinut câteva secunde dă linişte. V’o zece – cinşpe’, nu mai mult, pen’ că sclavul ăla dă mecanic care ne oblitera dreptul la cunoaştere a deschis uşa, să dea şi el cu gura.
– MUUUUUIIIIEEEEEEE!!!!
– ‘N CUR PĂ MĂ-TAAAAAA!!!!!
Ahaaaa! Era să-l omorâm pă prost, dimpreună cu poliţist, cu tot! Ne-am repezit peste ei ca Ştefan la Podu’ Înalt!!! Ca Mihai când fugea după turci la Călugăreni!!! (istoric vorbind, asta e o minciună, dar, passons…). A fost ca la Plevna şi Rovine, ce mai… Poliţistul s-a dezechilibrat, şapca i-a cazut într-o parte, el a dat s-o îndrepte, dar, făcând chestia asta, ne-a deschis calea spre lăbarul dă vatman – vrruuuuuum! Hai să-l facem, băăăăăîîîîî! Troooosc! L-am izbit pă poliţist dă metrou şi şapca i-a căzut pă ochi. Vatmanul a trântit uşa din nou. Flegme, flegme, flegme.
Buuun! În momentu’ ăla, io m-am cărat pen’ că, totuşi, aveam treabă la serviciu. Pă drum, m-am întrebat cam ce-ar fi trebuit să facă analfabetu’ ăla dă mecanic ca să nu scape situaţia dân mână. Mda. Da’ cum să recunoască el public ce şi cum, când face parte dintr-un sindicat pesede, care pesede e partidu’ ăla dă după pecere, care şi pesede şi pecere îşi fac titlu dă glorie dân a nu spune una sau alta pen’ că las’ că ştie ei mai bine, şi fără noi, ce ie dă făcut!
Tovarăşe iliescu! Dă dumneavoastră mi-a amintit, îmi pare rău c-o spun, da’ dă dumneavoastră mi-a amintit imbecilu’ ăla dă mecanic! Nu ştiu câţi ani o avea acel vajnic proletar, da’ chiar dacă nu-i v’un nostalgic, măcar o lecţie bună a învăţat iel dă la mata: dă-i în pula mea pă călători, că manetele e la MINE!
Eh, în ce-l priveşte, manetele era să fie la Sfântu’ Petru! Mecanicu’ n-o să uite prea repede păţania, că n-a avut azi badigarzii la iel, da’ mata, care ai mereu badigarzii după tine, ai început să cam uiţi…
Sau, ai început să te faci că cam (sic!) uiţi şi, dân cauza lu’ matale, tot soiul dă danubiano-pontici, sânge dân sângele tău, adene dân adeneu’ tău, rasă dă mici indivizi in control, îşi răspândesc rasa printre noi, amestecându-se cu mitocani, cu hoţi neprinşi şi cu inşi care fac fiţe la ultraolinclusiv la turcaleţi.
Pen’ că unde-s’ doi, unu’ e şefu’, nu mata ne-ai învăţat asta?
foarte tare! ma bucur ca nu sunt din bucuresti 🙂
măi, şi dacă ai şti cât de mult îmi place Bucureştiul! pe bune, sunt extrem de serios când spun (scriu) asta… numai că, din când în când, îmi vine să-mi iau câmpii, după ce văd cum se duce totul de râpă, uşor-uşor…
Cat de bine ai redat :))
Si pana la urma ai aflat care a fost problema? 🙂
fain spus. am citit dintr-o rasuflare. zici tu ca doar iliescu e de vina?!
@razeioana : cică au luat foc nişte cabluri. metroul n-a mers vreo oră, între 7.30 şi 8.30.
@lolitta : eh, nu-i doar iliescu, cum naiba… dar, când mă înfurii, dau vina pe el. oricum, îmi amintesc de el ori de câte ori mă enervează ceva din spaţiul public. dar, nu-i nici o problemă, căci, în mintea mea, deja e talonat îndeaproape de Tări…
ce iti place in bucuresti? aglomeratia? traficul in orele critice? injuraturile?
hm… Bucureşti înseamnă şi zona străzii Mântuleasa, strada Plantelor plus Culmea Veche. mai înseamnă şi Cişmigiul plus Carol plus Herăstrău. Are chiar şi un monument emblematic: Ateneul Român. Există o specie de bucureşteni, care nu sunt cei descrişi aici şi care sunt oameni foarte plăcuţi. Mai există strada Dumbrava Roşie, Parcul Ioanid, casele din strada Polonă, ieşirea dinspre nord, la Băneasa, mai puţin kitsch-urile de case ridicate acum. Mai sunt nişte curţi, cu pomi, tufe şi verdeaţă peste care dai chiar în centru, dacă ştii să le cauţi şi unde nu se mai aud maşinile care gonesc şi claxonează pe Magheru sau pe Pake Protopopescu.
Ştiu unde a fost Terasa Oteteleşanu, ştiu unde a fost cafeneaua Fialkowski, şi mai ştiu cum doamnele, scoase la plimbare pe vremuri, erau servite cu îngheţată în caleşti de chelnerii de la Capşa.
Ai prins apusuri, toamna, la Bucureşti? Sau: ai stat vreodată de vorbă cu bucureşteni care nu discută doar despre maşini/celulare/plasme? Sau: te-ai plimbat seara pe Kiseleff? Sau: ai mers la pas pe Calea Victoriei?
Pentru că toate lucrurile astea toate trebuie măcar amintite dacă nu s-or putea păstra, mie îmi place Bucureştiul.
da, intr-un fel ai dreptate… fiecare oras are partile lui bune si partile lui proaste, si fiecare oras e frumos in felul lui… acuma depinde de la persoana la persoana… eu una ma feresc de bucuresti… ma copleseste orasul ala… e prea mult pt mine 🙂
Cata rabdare ai avut sa povestesti totul cu lux de amanunte. Aflasem ca dimineata au fost probleme la Mihai Bravu, dar nu stiam ca a fost chiar atat de spectaculos:))
Am mers cu metroul de la infiintare, ani de zile, asa ca am retrait intens atmosfera de lupta, m-am distrat copios. In tot cazul metroul e cel mai tare, te scoate din situatiile cele mai critice. Iar mirosul de ciorbica incinsa este aroma specifica in orice sezon…
@ramonika: nu-ti mai spun de legendele orasului! chiar sunt, dar n-au fost povestite cum se cade.
@greenfield: am devenit metrofan de cand n-am mai suportat sa merg cu masina la job. faceam si 90 de minute pana acasa.
Stiu, traficul e infernal, dupa ora 8,00 nu se mai poate circula. E un calvar. Bucurestiul e un mare parking de masini de fitze. Ma uitam ca s-au facut niste parcari, dar tot degeaba.
ce-mi place cum scrii! m-am simţit acasă (ştiu că nu e de bine, dar când eşti departe, parcă ţi-e dor de toate porcăriile). bucureştiul urban este, totuşi, absolut fascinant!
ah, ecologismu’ asta extrem…
Da ba da, debandada dracu ce-a fost ieri la metrou!
Io n-am prins decit intrarea la Mihai Bravu, ca cand am vazut ce ie p-acolo, am iesit dreacu de sub pamant si-am luat-o pe sus. Se poate ma si-asa!!! Dacit sa stai ca orbetele, sa injuri si sa nu stii ce se intampla, mai bine iesi dreacu la lumina!
🙂
Bine c-am fost inspirata si-am iesit dupa nici 10 minute d-acolosa de sub pamant!
Naspa ceea ce s-a intamplat, da’ cum ai povestit si tu, romanii sunt cea mai ai dreacu natie din universu’ asta atat de vast!
Avea Angela Similea o piesa in care lauda metroul:
….
E firesc la randul meu
Cu altceva sa ma mandresc si eu
Trenul galben fara cai
Nu-i nici birja nici tramvai
Dar ma poarta-n zbor mai repede
Ca vantul
….
El din zori la prima stea
Face parte zi de zi din viata mea
S-au schimbat multe monsher! :)))))
Frumos istorisit. Pe cand o melodie care sa marcheze momentul? :))))
@a123_: io m-am carat pen’ ca aveam treaba. pe de alta parte, cand se lasa cu inghesuieli din astea napraznice si n-ai motive temeinice sa ramai p’acolo (razboi, demonstratie, lovitura de stat), mai bine te cari, ca asa am vazut io ca iera mai bine cand au intrat aia cu avioanele in blocuri, la the big apple.
@sting : asa e cu angela similac! m-am gandit ieri la ea, pe bune! multzam fain de apreciere.
Apropos de dragul nostru metrou si de sconcsi: intr-o seara erau niste muncitori plini de noroi si urat mirositori. Cred ca iesisera din grota si umpleau cam un sfert de vagon…
Am avut curajul sa stau pe scaun in zona lor. Cu greu am rezistat…pana la Izvor.
foarte ticsit transportul in comun si de lunga durata . poate chiar durabil – in sensul larg al cuvantului .
pana la urma chiar nu este rau sa zbori respectiv sa aterizezi .
dvs. aveti un stil narativ de-a dreptul uluitor. pacienti(i) sunt dupa cum pot eu simplist a presupune – multumiti cu diagnosticu` pe care il oferiti in forma scriptica . na ja … sa spunem indiferent de "povestioara maladiva" !?!
o noapte buna va doresc – domnule doctor !
@ hellen : cu pacientii trebuie sa comunic prin viu grai si prin manopere. compensator, ajung sa scriu.
saru’ mana, noapte buna si dumneavoastra!
@greenfield: să nu te superi pe mine, dar la Bcn oamenii miros urât pur şi simplu, căci se poartă "naturaleţea", iar deodoratele fac rău la piele (nu zic că nu e aşa, dar decât să puţi…). muncitorii chiar s-ar putea să miroasă mai frumos.
@Oana : io l-am văzut pă Marian Coman. Venea dă la Piteşti. I-a plăcut acolo. Felicitări!
de mare exceptie. am ras nebuneste.
eu sunt o "impatimita" a metroului (ca n-am nervi de "suprafata")…si e un loc ideal pentru a vedea cam pe unde mama dracu ne mai situam noi ca neam pretentios.
au aparut aipoduri, hendsfriuri…blutusuri…reviste noi, coperti ceva mai indraznete…insa ce poate fi mai emotionant un branci dat cu talent de catre un cititor de prosport…pentru a te face sa nu cumva sa aspiri la un loc pe scaun???
astia cu prosportul sunt geniali! i-ai vazut ce patrunsi sunt de lecturile cu gigi, mitica si ailalti? unii citesc dand marunt din buze…
pai, si aia care le scriu tot asa fac
hihi, mi-aduc aminte de un unchi al meu care de cite ori dadea din greseala cu piciorul gol de carne in piciorul de lemn al mesei sau calca strimb sau ploua afara si el n-avea umbrela zicea ‘tu-ti mortii ma-tii, ceausescule! 😀
si nici n-as putea sa-l contrazic, asa, retroactiv. tara lu’ ceausescu era o tara de neatenti, clar. cam ca si tarisoara lui iliescu.
Sebastian, luni o sa iti spun ce am vazut si ce nu am vazut. Acum sunt prea obosita sa pot fi coerenta si pana luni greu voi mai ajunge la net. Dar n-am uitat, sa stii.
Ti-am spus ca intalnrea e la ora 15. E drept ca pe blogul lui Marian si doar vineri seara. Erai asteptat, nu stim ce s-a intamplat cu numarul tau de telefon sau l-ai schimbat. Cristi Tamas a incercat sa dea de tine si n-a reusit. Ca si Marian. Data viitoare… Toate cele bune.
oh, l-am sunat pe marian si am vorbit cu el. sambata am avut o zi de infern si am ajuns acasa doar pe la 20.30. duminica urma garda, asa ca am sunat, mi-am cerut scuze, am stat in suc propriu si asta a fost…
Interesant ar fi fost sa ne intalnim joi dimineata in acea garnitura de metrou in care ma aflam si eu. Sincer, subscriu…
si mai interesant era sa ne fi vazut la chitila, cu marian truta et. comp., ca tare rau imi pare ca n-am ajuns pana acolo… si, mai merita sa ne fi vazut la decernarea premiilor Vladimir Colin!
Bafta!
păi, vezi? faci (facem) parte dintr-o naţie mult prea gregară – la noi, nu trăieşti până nu te freci dă vecini, până nu le reconstitui meniul din mirosul răsuflării, până nu le auzi râgâitu’-n ureche!
ce dracu’ să faci la budapesta într-un metro golaş? voi ce-aţi simţit?
chiar aşa, ăia ce naiba mai simt p’acolo, în liniştea şi pacea aia definitivă?
cu hăl vechi si cu hăl nou. plus cu budavari-u`, dacă-l includem in categoria "smac pe sine".
noh, asta e cuvantu` ingredient cand faci vorbe de metroul budapestian: regal. Zau ca am avut impresia, io, descalecatoru` din metrorex, ca sunt paşă si ca sunt tratat mult prea bine: un metrou doar pentru mine si ralucă-mea?
Vineri, ora 5, cand ar fi trebuit sa fie rush hour in budapesta, asteptand io la un semafor in liniste (uitasem fata casetofonului acasa) m-a frapat si frustrat pacea aia si-atunci am sco(nc)s din mine românismul pe note de claxon prelung, de-a crapat vopseaua pe trecerea de pietoni. Da` zau ca ieream singur la semaforul ala, ca m-am uitat in jur sa vad reactii. Acum inca mai astept amenda, desi ma indoiesc ca m-o fi vazut ca am claxonat. 🙂
băh, ungurii ăia au trecut imperial, aşa că şi metrou’ e dat cu smac! da’ cu metrou’ hăl vechi dă la budapesta te’ai dat?
Cand am coborat prima data in metroul din Budapesta am crezut ca e trenuletul particular al lui Attila Suburbanu. Dupa ce m-am invartit o ora in jurul gurii de metrou, nedandu-i atentie, gandindu-ma ca e f`un wc subteran cum mai gasesti prin Constanta. Noroc ca m-a izbit o aroma de anason si ma taiase la vezica si unicum-ul preaindragitul. Mai tarzium am intrebat-o pe Ildiko daca au f`un strangulator aciuit prin metrouri de e asa pustiu acolo, ca-n afara de mine, consoarta si-un controlor de belete cu morisca cu michimaus pentru fi`sa, nu mai ierea nici un liliec pret de-o magistrala.
NB: ildiko e vocea de la gipiesu meu.
gadjodillo, da’ tare ubicuu mai exişti! 🙂
Macar asta sa-mi hie talentu`.
Da` de un` constatarea asta?