Mda… Sâmbătă dimineaţa, cu noaptea în cap, mă car – pe bune că mă car! Vreau să spun că mă duc în concediu şi că lipsesc trei săptămâni – chestie care deja mă face să salivez: o să beau bere făcută în casă, bueeyy, la patria ei de bere, la Bavaria, tată, sus la munte, la izvor!
Mă car la Füssen (la Höpfen-am-see, de fapt), în Algäu, ca să n-avem vorbe, da? Munţi, lutieri, disciplină, lacuri, ordine, palatele nebunului de Ludovic şi nu numai, rigoare, mai ieftin ca la noi ş.c.l., m-aţi priceput? Ah, încă ceva: la Füssen venea şi Richard Wagner cu trenul când îl vizita pe amicul său, nebunul de Ludovic le deuxième.
Booon! Estimp, nişte preteni (Mike, Mack cel Groaznic şi HNU) au avut grijă de cadenţa mea publicistică – ei au zis aşa: dacă ăsta şi-aşa a plecat, naibii, să testeze pantaloni tirolezi şi yodlere (în fine…), hai că-i publicăm noi o cărticică. Cărticica se numeşte Adrenergic! şi o scoate The Ugly Bad Bear, la Millenium Press. Dacă The Ugly Bad Bear are snagă în instalaţie, Adrenergic! o să apară la Bookfest şi va fi primul post pe hârtie pendinte de acest blog, hi, hi!
Dacă nu, nu! Ugly Bad Bear tot o să rămână cu snagă în instalaţie, iar cartea o să apară, oricum, înainte să revin în Vaterland.
O chestie despre Adrenergic! În timp ce l-am scris, am ascultat, non-stop, două albume (pe vremuri, muzicienii lansau albume, nu single-uri) : Elemental, cu Tears for Fears şi Ten Summoner’s Tales, cu Sting.
Soyez sages, les enfants!
p.s. – mulţam fain, Mack, pentru răbdarea de a culege Adrenergic!
Drum bun si concediu placut! Sa te gandesti si la noi cand bei berea!:)
Si felicitari pentru noua carticica!
felicitaaaari!! da’ io vreau si autograf! 🙂
si sa ai si un concediu placut!
sar’na, Vero, sar’na, Puck!
Berea va fi buna, o stiu de pe acum.
Cu autograful, mai, Puck, mai, poate ne devirtualizam, candva, mai multi, asaaa, sau poate vii o data la cenaclul de la Observatorul Astronomic Bucuresti.
Si pe matale te asteptam, Vero!
o devirtualizare asaaaa ca pt carticica asta, ihi.
(eu o astept si pe cealalta care tocmai se scrie aci pe blog)
pt un autograf ce nu fac, ma sacrific si poate vin la cenaclul ala despre care am citit pe bloage (si m-am ofticat, normal). om vide.
Nu vii si pe aici la o bere? Banuiesc ca oricum ar fi, tot treci prin sau pe aproape de München. Scrie-mi un mail cu programul si traseul.
felicitari!
si la mai multe
un pdf s-ar putea cere? sau s-ar incalca prea tare copyrights si copylefts?
pretty pls?
Felicitări pentru carte!! Acum va trebui să plimb două după mine la virtualizări 😀 că n-am autograf nici pe tămăduitoru’ dumitale!
WE, se face, cum naiba!
Arhitectule, cu devirtualizarile astea trebuie s-o convingem si pe Puck!
multam fain, mosule.
pinocchio, pe bune ca iti scriu. La munchen e o pinacoteca, la pinacoteca aia e un tablou de Brueghel cel Tanar: Prabusirea lui Icar. La munchen mai e si o primarie. In spatele primariei sunt doua biserici relativ apropiate. Intr-o dupa-amiaza, pe la 5, am ascultat acolo cel mai frumos concert de clopote care mi-a fost dat sa-l aud, rasunand intre cele doua biserici…
Iaca, dovada ca sunt persoana se scrie krog, si nici io n-am otograf. Daca ne-am petrecut…:(( Poate data viitoare petrecem un timp impreuna, noi amatorii de autografe si impricinatul venit fresh si vioi din concediu (dar nu cu burta de la bere :))
@impricinatul: vom face pe dracu’ in patru sa poti lua cu tine citeva exemplare din carticica in conced 🙂
vio, las ca ne vom petrece la masa, dat’aviatoare.
uratul de urs – au, au, auuuu! 🙂
Abia astept!
ţi-am mai zis de o sută de ori: aş culege oricîte de-ale matale, oricînd! 🙂 a fost plăcerea mea!
în altă ordine de idei, dacă tot mergi în Vaterland, pune şi tu mîna de asculta schulze – timewind, ce naiba! că doar te duci pe urmili lu’ wagneru’… barem bayreuth returnul, mă gîndesc.
felicitari pentru carte! am sa ma uit dupa ea prin librarii.
si concediu placut! sper sa revii cu noi povesti 🙂
congratuleishans! si io tot cu autograf, maestre! concediu placut – sa inteleg ca nu vom avea placerea sa ne vedem la cenaclu luna asta… bine de tine, sa bei o bere d-aia excelenta bavareza si pentru mine! drum bun!
sar-na, oceania! povesti sper sa fie: doar ma duc in partea de germania non-germana, ca sa zic asa.
capricornk13 – ah, si-o sa beau bere de casa si-am sa ma gandesc la voi, pe bune, ca stiu ca o sa ma invidiati! 🙂
Felicitari pentru carte, asta da surpriza! Asteptam oricum cu nerabdare bookfest-ul, acum am un motiv in plus 🙂
Aici e o harta interactiva cu toate pinacotecile din Munchen, mi-e dor de orasul cu pricina, probabil ca o sa-mi refac planul de vacanta…http://www.pinakothek.de/
Drum bun si asteptam o sesiune de autografe la intoarcerea in Vaterland 🙂
No… drum bun. Acu’ vreo doua veri era cit p-aci sa ajung si eu la Füssen, da’ s-a demontat concediul cu pricina cu o saptamina inainte de a incepe. So… l-am ratat, asa cum te ratez si pe tine acu’, cind o sa ajung la Bookfest. Bine ca am autograf de la matale, chiar pe Adrenergic daca nu ma-nsel, primit hat, acu’ vreo juma de secol, pe cind eram un pusti de 16 ani si te-am intilnit intiia oara-n viata, la un RomCom la Baia Mare. Bai, ce vremuri… Felicitari si concediu placut!
Felicitări pentru carte, și concediu plăcut!
Felicitari pentru carte si un concediu cit mai placut si cu multa distractie!
Doctore, sint foarte suparata ca ai scos ce am spus. Eu mi-am NOTAT ce am scris. Al doilea comment incepea asa: “NU ai intzeles TOT. Nu ai intzeles BINE.” Intre aceste vorbe si “Nu ai intzeles NIMIC” e un hau. Pentru cine citeste onest. Nu se pune in nici un fel problema sa ma justific, cine are ochi de vazut, vede, cine are creier si il foloseste, intzelege si o alta posibila explicatie.
Acum, ca ai scos ce am scris eu, dar au ramas urmele agitatziunii pe alte bloguri, ma lasi absolut descoperita, tzinta fara posibilitate de retaliere, in bataia oricarei pusti care se plictiseste ori are complexe. Foarte UNFAIR. Sincer, nu ma asteptam. Dar deja dadusesi un semn, asa ca…, fine.
Pai, tot eu. Fac mea culpa, am gresit postul. Tot ce am scris mai sus se referea la postul HOMOSEXUALI, ADICA GHEI. Cum nu mi-am gasit commenturile, mi-am zis ca doctorul a vrut sa inchida diferendul si le-a sters. Inca o data, scuze.
loloi
pai sa ne vedem curand! distraxie mactima!
Felicitari!
Cu permisiunea ta, ma asez si eu la rind pentru un autograf:)
Sunt CIRSTEA FLORIN,din TG JIU si va invit sa vedeti cea mai tare caricatura, care il inafatiseaza pe europarlamentarul din Pipera,dl GIGI BECALI.Autorul a fost recomensat cu100 euro pt caricatura.Va garantez satisfactie maxima si astept mesajele voastre.va multumesc.
Am citit scrisoarea deschisa , am dat de veste si prietenilor, felicitari pt. initiativa!
Era si timpul sa incerce cineva sa le deschida ochii oamenilor intoxicati de mass medie si lipsiti de informatii.
Chiar au mers bine vinzarile cu Adrenergic! lucrul asta m-a bucurat nespus de mult ! Si nici nu am stiut ca ai atitia fani! 😀
Vacanta placuta !!!
Sunt shameless, asa ca imi fac reclama:) mi-am dat drumul la blog.
din nou. si again.
…/blog/
Impricinatule, multumesc pentru faptul ca ai mentinut linkul spre un loc pustiit. A contat imens pt mine.
Folosesc acelasi mesaj, caci mi-e cam imposibil sa reinventez acelasi mesaj de vreo tz ori.
Cred ca voi pus la spam, dupa cate mesaje identice am trimis. Dar am vrut sa multumesc fiecaruia in person.
PS: nu te-am uitat cu cartea.
Tot un diletant rămâi. Ai fost, eşti… nu mai ai şanse. Apicultura, ce zici despre ea? ţi-ar prinde bine? Eşti bolnav psihic.
Teodora
Citind comentariul de mai sus am inteles de ce unii isi restrictioneaza accesul la blog. Genul asta de rautate gratuita imi innoada stomacul.
Pana acum m-a ferit Dumnezeu dar gradina Domnului e mare…
Viorica, mie comentariul care te-a revoltat pe tine imi suna a izbucnire de femeie respinsa. Hai s-o iertam. Pare sa fi acumulat multa ura. De la un barbat, m-ar fi infuriat, de la o femeie, imi trezeste mila, pentru ca acolo e altceva decat o judecata literara. Citeste din nou mesajul. Finalul da diagnosticul. Nu al doctorului….
Bine, Iulia, o iertam. Dar continui sa cred ca e neplacut sa-ti vina cineva in ograda, chiar daca poarta e larg deschisa, si sa se manifeste asa. Dar deh, riscurile celebritatii! Eu am citit acolo, mai sus, si multa invidie.
Nu contează că-i bărbat sau femeie… ceea ce contează este atitudinea adoptată şi asta spune tot. Doctorul rămâne unul dintre scriitorii cei mai buni pe care îi aveam şi acest lucru nu se schimbă nici cu şi nici fără declaraţiile unei oarecare.
Spuneam mereu că fiecare comentariu al nostru spune mai multe despre noi înşine decât despre subiectul dezbătut. În cazul de faţă remarca semnată de Teodora îmi spune înainte de toate că doamna sau domnişoara în cauză e cam ruptă de realitate şi aş fi surprins să aflu că a citit ceva scris de Corn, dar şi mai surprins dacă mi-ar spune că a citit şi scrierile altora şi vorbeşte după ce a făcut comparaţii.
domnu doctor,luni se fac doua luni de cand nu ati mai trecut pe-aici.
unii dintre noi au inceput sa se ingrijoreze. speram ca sunteti bine si asteptam un semn de la dvs.
si eu m-am intrebat. poate s-a plictisit pur si simplu. sau a obosit.
cred ca e lasat doar de un timp pentru a citi ADRENERGIC. cati dintre voi ati cumparat-o?:)
Stati linistiti !dom’ doctor va reveni cit de curind! e bine !
Felicitări Florine… Mă bucur sincer.
Scrie-mi, te rog, pe apetria@gmail.com. Vreau sa-ti dau ceva si nu-ti stiu contul de e-mail.
Intra pe http://www.momentevesele.ro si citeste pamfletul in versuri “Ce frumos a fost candva” Cum a fost si ce-a ajuns statiunea Govora .
Sa ai o zi frumoasa si linistita alaturi de cei dragi!!!