Mă dădeam io frumos pă blogguri şi am dat peste un post cu poze din Africa aici. Pozele mi-au reamintit de anul pe care l-am petrecut şi io, în Africa, copil fiind, la Conakry, în Guineea.
De vreun an, însă, obsesiile mele africane nu se leagă de Africa de Est. Cuvântul de ordine este… Namibia.
Poza de mai sus este luată în Deadvlei, în Namibia. Vlei-ul este o structură specifică deşertului namibian; cuvântul vine din afrikaans şi înseamnă "tigaie". Un vlei, după cum o arată şi numele, este o depresiune care găzduieşte apă doar pentru o scurtă perioadă din an. Apa provine fie din ploile extrem de rare, fie din râurile care prind să curgă doar când musonii veniţi de hăt, dă departe, tocmai dă deasupra Oceanului Indian, se prăvălesc asupra munţilor Angolei, Botswanei şi Africii de Sud.
Aşadar, vlei-ul este echivalentul unei oaze temporare, clima extrem de uscată a deşertului Namib împiedicând persistenţa apei de-a lungul unui an întreg.
Un vlei aparte este delta fluviului Okavango. Particularitatea acestei delte este că Okavango e ditamai cursul de apă care, din clipa în care începe să plouă, capătă un debit de invidiat (vorbim despre kilometri cubi!) – numai că, acest fluviu năprasnic nu se varsă… nicăieri. Se desface în zeci de braţe şi formează mlaştini întinse, care se pierd în deşertul Kalahari, pe teritoriul Botswanei.
Asta e delta cu pricina, văzută din satelit. Dă la parter, delta arată supermişto (zic asta ca să-l innervez pă tapir, care nu suportă chestiile astea cu super, da’ ce să fac, super deja face parte dân lexicu’ acestui blog), arată supermişto, deci, fiind un loc teribil dă vânătoare, safari, ba chiar şi dă călătorii paşnice.
Acum, aş cam da-o io cotită, da’ n-am să reuşesc să vă păcălesc. Treaba e că-n Namibia există un trib, Himba pre numele lui. Sunt ei oameni frumoşi. Foaaaarte frumoşi oameni. Nemaivăzuţi.
Par igzampl:
Imaginea asta… vă aduce aminte, cumva, de ceva? Mda. Coafura pare să semene cu ceva cunoscut, atât vă zic pentru început. Cu toate astea, watch her eyes too… just a little… La ce se uită oare? Şi, mai ales, cum se uită?
Oh, iată un zâmbet! Ca să ne înţelegem bine, Himba sunt un trib dă nomazi care numără v’o douăj’ dă mii dă oameni şi care trăiesc din creşterea caprelor şi a vitelor. Doamna din imagine, se ocupă cu aşa ceva, prin urmare, am putea s-o numim "văcăriţă"… Eh, hai să pun întrebarea care mă hăituieşte: cum zâmbeşte această "văcăriţă"?
Culoarea din păr şi de pe piele e o figură tradiţională de-a lor – se dau, ai naibii, cu nu-ş’ ce fel dă argilă, amestecată cu grăsime aromată şi cu ocru, ca să iasă mai frumoşi. Nu au deodorante, iar apa e o mare problemă pă la iei p’acolo. Prin urmare, se curăţă la… fum, numai că n-o să pută niciodată precum şatrele dă la noi, dân cauză că fumu’ ăla e şi al aromat cu tot soiu’ dă ierburi şi, fiind totodată oarecum grăsos, le permite să se igienizeze teribil dă bine. O spun nemţii, cei de duhoare îngroziţi…
Pe de altă parte, aceiaşi nemţi, conduşi de Lothar von Trotha, au dus un război de exterminare cu populaţia Himba. În 1904 erau să-i şteargă de pe faţa pământului, motiv pentru care triburile s-au retras şi mai în adâncul deşertului Namib, unde nemţii i-au cam lăsat în pace. A fost o amarnică greşeală germanică, după cum se va vedea.
Iată un alt fel de hair style. Băieţeii ăia, frizerii ăia dă la noi care mai nou şi-au schimbat porecla ��n renumele dă stilişti… Inşii ăia care să duc pă la Paris şi pă la Londra ca să înveţe cum devine chestia cu tunsu’ şi cuafatu’, cam în acelaşi fel în care Bote, pictor dă chiloţi s-a transformat în designer dă modă… Aţi băgat la cap, les garcons (mais ou est cette sacre cedille?), aţi văzut cam la ce-i duce mintea pă crescătorii ăştia dă capre?
A propos dă Bote şi d�� gaşca lor cea străluminată – gaşca aia alcătuită dân pitici bogaţi şi muieri care se deschiolează când păşesc pe cake-walk, adunătura aia dă hăhăiţi-interjectari şi dă cuiere ambulante – uite, băh, o femeie reală, pă care n-a învăţat-o nimeni să calce şi să pozeze! În plus, pă iea o doare-n cot să-şi recunoască analfabetismul, absenţa carnetului dă conducere, sau incapacitatea dă a tasta semeseuri – iea n-are nevoie dă nimic dân toate astea, iea există, pur şi simplu, iea are stil doar dân adeneu, băh!
Mda. Realitatea e că îmi plac. Oamenii Himba îmi plac. Sunt subiectiv, ce să fac? Of, şi revenind, după ce au scăpat ei de von Trotha, au fost izbiţi dă alte bucurii ale vieţii: războaie civile, caftu’ cu Sud Africa, caftu’ cu Angola, caftu’ perpetuu cu seceta şi tot aşa. Ca să nu-i ia dracu’ dă tot, s-au aciuiat şi ei pân oraşe, pă la periferie, bien sur, unde au îngroşat rândurile mahalagiilor fără ocupaţie, excelent descrişi de Ryszard Kapuscinsky în cartea sa de documentare denumită Ebene, apărută la Plon, în 2000. Cum s-ar zice, Himba erau gata-gata să ia calea traficului dă carne vie, să se facă d’ăia de tundeau grădina, sau care furau şi violau, sau care se pregăteau perpetuu dă războaie în contul ălora dă le dădea mai mulţi bani.
Vreau io să cred că n-ar fi făcut iei asta, da’ n-am cum să probez.
Moment în care ne reamintim de greşeala lui von Trotha, care nu s-a dus dupe ei pân deşert, motiv pentru care minele de diamante din Namibia au rămas dăparte dă ochiu’ nemţesc cel generos şi căutătoriu dă fonduri pentru războiu’ numero uno mondial. Vreau să spun că the money a rămas sub control namibian până pân anii ’90, care Namibia, neavând potenţa de a exploata minele, a avut inteligenţa să bată palma cu de Beers, adevăraţii ăia dân Sud Africa, grăsanii ăia dă afrikaani care au simţit că e mai bine să cadă la pace cu Mandela, fiind ei deja la pace cu marea finanţă dă peste tot.
Wars are bad for business. Aşa că, au venit de Beers cu nouhau’, iar Namibia cu minele, astfel încât, ca efect secundar, Himba beneficiară dă fonduri spiciale şi scăpară dă la oraş şi se duseră înapoi în deşerturile lor, dimpreună cu oile şi cu caprele.
Acu’, o să bag o poză cu efect dă cârlig epic:
Ăsta ie marele caft dă la Zama, dântre romani şi cartaginezi. Booon… Ăsta ie cârligu’…
Să revenim la Himba, acu’… Ei consideră că n-au legătură cu nici un trib din apropiere. Nici cu specialiştii ăia în supravieţuire care sunt boşimanii , nici cu lunganii ăia de herero, nici cu albii, cu nimeni, pricepeţi?
Ei, şi acum, legenda cu care vreau să vă fac să zâmbiţi – sau să reflectaţi. Nechao a fost faraon între 610 şi 595, pă vremea ailantă. Ei, şi acest Nechao a pus la cale cu fenicienii o călătorie magnifică: au plecat ei, fenicienii, din Marea Roşie şi au înconjurat Africa, ajungând după trei ani înapoi în Egipt, la gurile Nilului. Chestia e lovită de seriozitate, fiind povestită de Herodot cu lux de amănunte, inclusiv cu detalii de astronomie şi meteorologie ce nu prea lasă loc de dubiu că excursia cea mare ar fi avut loc.
Ţineţi minte, pă moment, chestia asta.
Acu’, trecem la povestea cu cea de-a doua circumnavigaţie a Africii, călătorie practicată la porunca unui rege cartaginez, Xerxes pre numele lui (cam mulţi Xerxes pă vremurile alea!). Bun. Xerxes, ăsta, şi-a trimis corăbiile în anul 470 pă vremea ailantă, tot în juru’ Africii, iar unii ne povestesc cum s-au oprit cartaginezii să halească ceva, să mai ia ceva merinde şi să puiască ceva urmaşi pân Africa dă Sud-Vest.
Chestia a treia e legată dă prafu’ şi pulberea dând drumu’ ăl mare care s-a ales dân Cartagina după războaiele punice. Tot ascultând romanii dă Cato hăl Bătrân – Ceterum censeo Carthaginem esse delendam, repetat la nesfârşit, la fiecare sfârşit dă discurs, indiferent dă subiect, dă parcă iera obsedatu’ hăla dă Cato un vinyl stricat – pă Roma a apucat-o dracii şi i-a tocat pă cartaginezi. Cartaginezii, ce să facă? Au şters-o dân Africa dă nord şi s-au dus unde au văzut cu ochii.
Unii au ajuns în Namibia, pretinde doamna Brenda Sullivan şi au lăsat ceva vestigii p’acolo, nişte petroglife, inclusiv. Care dântre găştile să cartaginezi să le fi lăsat? – Misteeeer…
Hm. Ce mi-ar mai plăcea ca tribul Himba să aibă oarece legătură cu cartaginezii ăia plecaţi vraişte d’acasă şi rămaşi pân Namibia, să întemeieze şi ei v’un orăşel comercial, ceva!
Dar, astea sunt doar basme. Doar legende, clar? Cu toate astea, când vezi aerul atât de distins al femeii nomade din the next pic, nu te poţi împiedica să nu te întrebi: dă la cine, Doamne, iartă-mă, i se trage privirea asta?
Mda. Nu trebuie să ai prea multă apă ca să fii curat. Nu trebuie să te fi uitat la teveu sau să te cheme Warburg ca să ai atitudine. Şi nu trebuie să fi trăit printre guru ca să ştii cum să contempli.
multumim ca ne-ai aratat ceva asa de frumos!
mă bucur când văd că ceea ce-mi place mie, place şi altora. sper să nu fie ăsta v’un semn dă trufie, ceva… 🙂
lucruri frumoase de citit.
seara buna!
mulţam fain. şi mai e o chestie: africa e în fiecare dintre noi, indiferent ce ar zice arienii şi filosuperiorii.
africa… ne-o amintim din străfundul adeneului. out of africa nu e numai cartea lui karen, ci şi călătoria de sute de mii de ani a tuturor genelor care ne alcătuiesc.
adevarata istorie, cel mai important si consistent capitol al istoriei omenirii.poate realul Turn Babel, poate realul exod.
chiar asa..impresionant. teribil de impresionant. multam, dom’doctor.
imi pare rau . semnele de intrebare au fost puse aiurea . involuntar . cunosc aceste studii . doream sa va dau dreptate . atat .
noapte buna !
nu am cum sa te contrazic, pana nu vad :). dar e distractiv cum zici de ADN-ul plin de gunoaie sau diamante interne, nici aici nu te pot contrazice, nici macar din postura de genetician: oi fi un Jules Verne al geneticii :). e prima data cand ajung aici, intamplator si nu vad nici profilul: ce carti scrii?
vaaaaaaaaaaai ce frumos, merci mai omule!
Mi se par absolut superbe pozele cu femeia himba (mi-am permis sa le salvez si eu). Ce privire si ce zambet frumoase 🙂
am gasit pe ago. 🙂
multzumac, lolitta! tare mult mă bucur că v-au plăcut. mesajul dindărătul acestei postări (dar nu numai) este binecunoscut de toată lumea, numai că în ultima vreme a cam fost uitat: ce e bun e deja înăuntru, restul sunt accesoriile pe care vor ĂIA să vi le vândă.
tare mi-ar placea si mie un pic de aventura africana (americanii au pe la CDC niste chestii interesante pentru plimbaretii cu MD degree)
plus ca mi-am amintit si de "The Last King of Scotland"..
acum sunt si eu un pic offtopic, cu o interventie care se refera la "cataratoru’ " din blogroll.
trebuie un mic modificat acolo, pentru ca merge doar pe categoria "guest-star"(heh) din blogul respectiv. asta pentru ca eu sunt un guest acolo, si mai bag si eu cite un post mic sau cite o poza din cind in cind (dupa cum ziceam si in ultimul comment de acolo).
adevaratul catarator este de fapt Catalin, proprietarul blogului, care a avut ideea sa-mi dea si mie o bucatica de blog pe care sa ma joc ;).
deci adresa de blogroll este xsolo.biz, eu (malko) fiind doar un guest p-acolo (a,da si "star").
Frumoasă femeie! Intensă! Îţi vine să laşi dracu toate cele, să te dai de trei ori peste cap şi să te faci o briză, numai ca să te poţi plimba în voie peste pomeţii ăia fără să te acuze nimeni de hărţuială…
Extraordinara postarea asta !!!
Multumim mult !
Si eu am fost in Africa . In Africa de Sud . In urma cu multi ani . Amintirile incep sa-mi paleasca …dar un singur lucru nu voi putea uita niciodata ;lumina fantastica…asa cum numai acolo am intalnit.
Multumesc din suflet! Am revenit de zeci de ori azi ca sa mai privesc inca o data pozele! Chiar o fi leaganul omenirii, de ne simtim cu totii atat de tandru legati de taramul asta..
odata ce ai cunoscut africa, ti-a intrat in suflet si nu mai poti trai fara sa o revezi.
o zi minunata iti doresc
Inca nu pot sa spun mai multe despre acest proiect, dar pe masura ce ma voi apropia din ce in ce mai mult de data plecarii, voi putea dezvalui detaliile.
inseamna ca nu este chiar o utopie sa crezi in simburele de adevar al miturilor si sa vezi in descoperirile stiintifice, genetice,arheologice si antropologice dovezi palpabile sau teorii venite spre justificare.
si daca tot ai/am exprimat ideea aceasta poate chiar ar trebui sa te apuci de scris inainte sa ti-o ia altcineva inainte.
Africa e o lume fascinanta, am cunoscut-o foarte putin. As merge in Maroc, tocmai am intalnit niste marocani foarte deschisi la minte si cu mult stil, apropos de ADN. Ei au ceva ce multora le lipseste.
Am vazut la un moment dat o poza cu Obama si cu Rice; m-a frapat. Aratau amandoi fresh si invingatori, poate exagerez…
Singura retinere fata de Africa e faptul ca poti contacta boli exotice, am avut colegi care s-au imbolnavit urat, desi luau chinina, etc.
As merge la Casablanca sau la Marakesh, nu m-as aventura mai departe…
Da` de ce sunteti asa de siguri ca femeile alea nu fac cancer de san? A facut cineva vreo statistica, vreun screening in Namibia?
Stiu, stiu, pentru ca asa idealizam noi; ni se par frumosi, destepti, sanatosi si fericiti; cine stie ce-o fi pe capul lor, cat or trebui sa se speteasca pt o galeata de apa, care-o fi speranta de viata.
Ma bucur ca te-ai intors din concediu cu chef de scris!
@alma: coperta unei dintre cărţi (ultima publicată) apare pe bara laterală a acestui blogguţ. eu o văd, da’ sunt atât de nepriceput cu butoanele, încât nu ştiu dacă o văd şi ceilalţi. nu sunt un Jules Verne al geneticii, nu…. Dar, pentru că sunt trufaş, mi-aş dori să fiu doar un Sebastian A. Corn în general. 🙂
@malko: am constatat şi io chestia cu ghestu’ dar cum am spus mai sus, sunt clei la butoane şi, ori cât de mult aş fi încercat să modific linku’ din blogroll, îmi dădea o căsuţă care mă făcea să mă tem că şterg tot blogrollul. nu, nuuu! nu-mi da sfaturi! la vârsta mea ar trebui să mă descurc şi singur! 🙂
@greenfield: io am mai zis că-s’ norocos. am fost şi în maroc (la casablanca doar) şi, pentru că vorbirăm dă iel, o să scriu ceva despre asta. treaba cu chinina este reală. luam chinină în Africa şi, cu toate astea, am tras o malarie. e o boală interesantă. dacă n-ar avea riscuri, ar fi preferabilă halucinogenelor, pentru că nu dă dependenţă.
Pe vremuri nu se pleca in Africa fara carnet de sanatate, chinina etc. Si in tarile arabe era tot asa, numai ca eu am plecat fara, noroc ca n-am patit nimic. Mi-amintesc in aeroport cand venea cursa Atena-Cairo apareau cei in halate albe imediat. Noi cei veniti de la Atena, scapam usor, cei de la Cairo erau luati la intrebari. Acum nimanui nu-i mai pasa…
Apropos de boli, nici nu vreau sa ma gandesc. Malaria e o boala urata. Iar prietenul meu a avut niste paraziti pe tot tubul digestiv, refuz sa mi-amintesc cat a suferit…Eu mergeam in tari supercivilizate si tot dobandeam cate ceva…
multuam de insemnare. foarte tari pozele cu himba elele. tu le-ai facut?
legat de chestia cu argila, prim data cand am scanat insemnarea, m-am gandit ca uite frate, astea nu mai fac cancer la san dar stau cu tatele in soarele ala african pana le ia zbenga. adica nu le ia, tocmai asta e spilu. probabil ca sigura si o oarece protectie solara.
ironia dracu, moadmoazelele de la noi ingroapa bani in solare pentru o culoare de piele cumparata, in cosmetice si n creme pt protectie solara si…si nema. canceru la san e in floare (nu ca ar fi doar soarele de vina) iar culoarea si tenul zanelor "civilizate" joaca la liga mica fata de ce au aristocratele alea de mai sus.
Frumos ca un vis cu ochii deschisi…
Superbe poze, interesant comentariu, mai ales ca ma pregatesc si eu pentru o incursiune in Africa. Un blog deosebit! Felicitari!
hmm… ce chestie, ce ai scris acum este exact subiectul care m-a băntuit în ultimii doi ani…
asta chiar e ciudat!
foarte frumos spus si ilustrat, da’ eu nu am putut sa-mi dezlipesc ochii de pe tzatzele faraoanelor de mai sus (de invidie) – cat is de frumoase.
PS data viitoare va rog sa nu ma mai induceti in eroare cu astfel de titluri ca am crezut ca e al minunatului si era sa nu dau nici click!
Excelent articol. Uite ce am gasit pe net: "Namibia este unul dintre cele mai slab populate state ale Africii : densitatea medie a populaţiei este de doi locuitori pe kilometru pătrat."
Crezi in ce scrii in comentariul anterior, cu ADN-ul?
dns-ul genetic al humanoid-ului; o constatare facuta dupa indelungate studii in domeniul de cercetare stiintifica – printre alte antropologica ?!?
foarte interesanta schimbare a cunoscut blogul dvs. in ultimele zile . una exceptionala .
chiar ca adevarate printese, doamnele de mai sus! interesant! uite de aia imi place mie sa vin aici in vizita. stiu ca de fiecre data plec cu ceva nou!
@permafrost: ce mult as fi vrut sa fac io pozele alea! deocamdata, namibia e MULT prea departe fata de ce sunt in stare sa produc. eh, chestia cu neoplasmul mamar – asta chiar ca e o remarca punct ochit-punct lovit! am sa ma interesez pe la colegii de la dermato, in primul rand, ce se intampla pe la africani cu melanoamele, cele mult prea legate de expunerea la soare. s-ar putea ca povestea cu ocrul sa le confere ceva protectie, excelenta observatia, dar am sa verific! cat despre cancerul de san, cred ca mai intervine o chestie: aparitia acestui tip de cancer se asociaza cu nonalaptarea, ca sa zic asa. iar femeile alea, saracele, fac multi-multi copii pe care, implicit ii alapteaza, pen’ ca n-a ajuns cerelacu’ si danonele pe la iei.
@ligia: unde in africa? unde, unde?
@rusoaica: nu stiu cine e minunatu’. tzatzele ca tzatzele, da’ ce-mi place mie cel mai mult e nobletzea lor. au, asa, un aer fascinant, desi nu le-a invatat nimeni cum sa se poarte, nici la pension n-au fost si nici carti cu bunele maniere n-au prins.
@alma: chiar cred! nu exagerez, chiar cred că adeneu’ păstrează nu numai informaţiile externe, ca să le spun aşa. cred că rămân o grămadă dă "gunoaie" pân el, care "gunoaie" sunt experienţele speciei. nu cred că doar procesul de învăţare este singurul care ne transmite experienţe. mai demult, am scris un text care are acest subiect. textul se cheamă "Arca lui Noah" şi, culmea, nu l-am publicat niciodată.
de fapt, tot acest flux de mentaţie (că nu-mi vine să-i spun gândire) a pornit de la faptul că tatăl meu avea o unghie de la picior cu o formă mai specială. nu se născuse aşa cu ea, ci fusese ars când era mic, deci nu era ceva stocat în pachetul informaţional care este tatăl meu. ciudăţenia era că şi eu, am la aceeaşi unghie, aceeaşi deformaţie. mai mult, o anumită trăsătură a figurii sale, consecutivă unui accident, s-a transmis, extrem de discret, chipului meu.
nu, nu sunt… hm, nebun. nu, nu exagerez. eu scriu cărţi despre lucruri incredibile, deci nu am cum să cred în ele. dar ceea ce am scris acum este perfect real şi constatabil.
de aici, de la acele trăsături care moşteneau întâmplări prin care trecuse tatăl meu, de aici au plecat ideile cu pricina. iar ideile acestea încă mă bântuie, că de-aia continui să scriu cărţi.
@hellen: multzam fain dă tot! chiar nu ştiu ce ar trebui să fac ca să vă mulţumesc aşa cum simt că trebuie să vă mulţumesc.
ne pacalesti domnule doctor…..aia e Naomi deghizata….m-am prins io dupa cat de lungi le sunt picioarele:))
si …..prea-s distinse dom’le.
@danielles: păi, am cam scris ŞI despre asta.
@ligia: abia aştept să spui ce şi cum… despre plecarea în Africa.
@alta andreea: tocmai asta spuneam puţin mai sus, că nu am date precise. dar, incidenţa cancerelor este, în general, mai scăzută în zonele defavorizate economic. din acest p.d.v., românia este un paradox: avem incidenţa crescută şi la cancere, şi la maladiile specifice ţărilor în curs de dezvoltare (TBC, de pildă, boli infecţioase etc.)
@dias: :)… porţi numele unui personaj pe care l-am inventat în ultima mea carte, numai că acela e scris Dyas… lumina din Africa de Sud trebuie să fie altfel decât cea din Guineea, unde erau nişte apusuri tare pâcloase (se pare că se datorau relativei apropieri de Sahara şi umidităţii excesive). O lumină net mai spectaculoasă am văzut la Casablanca… Îţi cădea cu totul în ochi şi parcă îţi ilumina craniul pe dinăuntru.
@andreea: africa ESTE leagănul omenirii.
da vidal, acum citesc si literele. 😀
tot viu sa ma mai uit la omul asta. ppfff!
si ft offtopic da, nigeria era atunci pe primul loc. si la mine-n casa si la fericire. :))
hehe, da, e un cuvant cu o constructie f reusita si cu o radacina grea de tot. frumos si permafrostul ala de care zici tu, doar ca eu il folosesc la fig, la cap, unde nu e de dorit sa ai permafrost hehe. culmea, ca sa deveiz la topic, incalzirea globala nu topeste permafrostul de pe creierele multora, ba dimpotriva. si acu ajung iar la africani. in tarile civilizate f expuse la soare, s-a obs ca (statistic vb) nr de sinucideri, tulburari bipolare, depresii samd.
ori, oamenii astia care stau sub soarele ala torid, nu prea par a sti ce e stresul, sau macar o depresie postnatala:D colo sha.
9vieti, nu citesc ziare dar m-ai facut curios. de asta e vb nu?
http://www.cotidianul.ro/cercetatorii_spun_ca_suntem_din_ce_in…
"realizat în perioada 1981-2007, pe 350.000 de locuitori din 52 de ţări. În 45 de state din cele studiate, cetăţenii declară că duc o viaţă roză."
52 d etari din aprox 270 cate exista pe glob, cam subtirel. 45 de tari stau pe roze 😀
daca s-ar face o statistica a sinuciderilor, depresiilor, samd, pariu ca tarile astea fruntase la roze ar fi fruntase si pe la dat utza in vene?
si aici ajungem iar la chestia cu prioritatile si ce a zis seba cu accesoriile. ce intelege africanu prin fericire si c eintelege ala cu chilotii ca si gadget? si caree mai veritabila? fericirea lauia de sta 10 ore intr-un office (in danemarca se munceste pe rupte), 3 pe drum spre casa, 1,5 ore bagat la mate prin vreun restaurant plus drumul, bagat perna-n nara restul orelor din care mai tai un pisat, un dush, un controlat lectii etc, sau fericirea alora pentru care strictul necesar e al dracu de necesar.
oricum, au americanii o propaganda in ei de ti se ofileste si mucegaiu nu alta. din partea mea sa fie civilizatu fericit precum ludovic cu soarele. pe stradamea insa altfel se deruleaza filmu.
"s-a obs cresterea nr de depresii…etc"
ma escuzati
permafrost>
da, asta-i studiul de care vorbeam. nu sunt de acord cu el nici nu il contrazic deocamdata, considerand ca s-a muncit ceva la el.
desi mie imi pute o tzara. este doar un punt de vedere.
zilele astea am sa sap si eu, sa vad despre ce fel de fericire vorbesc oamenii din studiul ala. posibil ca cercetatoii sa fi spus una, iar in ziar sa fi ajuns alta.
băh, io nu sunt "semănătorist", şi nici "ecologizant" d’ăla care umbă cu banărele dân oraş în oraş, da’ mă innervează taNpiţii (citez dând diddle, cred..). proaganda lu’ grasu’ ăla dă Unchi, aia la care se referea permafrostu’, e chestia simptomatică a accesoriilor dă care vorbeam. io le-am zis şi lu’ ăia dă la dexcoperă, varianta in romanian, care puseseră la iei pă blog că ce mişteaux e în silicon valley! că numa’ omaeni dăştepţi, eh, pricepeţi voi…
băh, io care sunt fost americanofil acum îmi e greaţă dă iei, că america aia de-am cunoscut-o io în direct (acolo, în africa, am făcut o şcuală US, cu americani profi şi colegi) nu mai e america asta dă azi.
acu’, una-două îi vezi cu mâna la pept că li se pare că aud star-spangled banner, mai bagă un cizburgăr şi s-apucă dă ridicat steguleţu’, au paşapoarte pă care scrie că ie americani şi că să fie sprijiniţi dă autorităţile locale, ş.a.m.d.
nu vorbesc dă america aia bună şi care a rămas rătăcită pân minţile noastre (şi ale lor!) – vorbesc dă america efectivă care a ajuns să nu mai aibă ce să aleagă ca preşedine decât pă un ins pă care-l cheamă Baracă!
dă fapt, chiar america să fie? sau sunt fluxurile monetare care sunt mai bine propovăduite la iei, că şi la noi, dacă te uiţi bine, au început cu aceleaşi flapsuri, cu clipuri de reclamă NUMAI cu oameni fericiţi, lipsiţi dă probleme şi încântaţi dă faptu’ că până şi mersu’ pă stradă să face după the fucking rulz!
vă dau un link: http://www.adbusters.org.
că ie şi mulţi americani dăştepţi şi furioşi.
scuze, da’ m-am inervat că mi-am amintit dă promoţiile lor la viaţa dulce!
acu’ nu stiu de ce te iei de baraca, macar insul asta nu pare sa vrea sa rada iranul de pe fata pamintului… 😀
ah, fuckshit, am uitat si cum ma cheama pina am terminat de citit si comentariile, si de fapt am uitat sa spun ce era mai important: m-ai terminat cu postarea asta! m-ai terminat!
🙂
Negresa pozată din profil aduce puţin cu Kim Basinger. No kidding. Fără să mă uit la acei sîni glorioşi.
Prietene Corn, adbusters e canadian. Au sediul în Vancouver. Nu mai fusei de mult pe siteul lor şi primul lucru care îmi inundă privirea fu sloganul aista:
"100 million people could be impoverished by the rising cost of food."
Wow! Acuma, poţi tu să cauţi mult şi bine pe tot adbusterul, că nu o să afli de ce s-a ajuns la situaţia asta care îi îngrijorează profundamente pe toţi progresiştii dedicaţi păcii şi prosperităţii. Interesant. Tu ce crezi, de ce au crescut preţurile la alimentele de bază? În Canada, preţul pîinii şi al pastelor făinoase aproape s-a dublat în ultimele şase/nouă luni. Hint: nu are legatură cu preţul barilului de petrol (sau mai bine spus, componenta cheltuielilor de transport, chiar dacă a crescut şi ea, nu e cauza principală a scumpirii). Da’ mă rog, e cool să predici împotriva consumerismului şi în acelaşi timp să ţi se umple inima de empatie la adresa prăpădiţilor de peste mări şi ţări care vor să consume, dar nu pot.
Corn prietene, io mi-s pro-american, cu tot cu cizburgeri, patriotismul ăla care ţi se pare de carton poleit, Bush lied people died, etc etc. E multe de zis aici, le-om lua pe îndelete în timp.
Da’ aşa, ca un aperitiv, fă-ţi oleacă de timp şi cercetează chestia asta americană. Nu ie dăştepţi şi furioşi ca hactiviştii dă la adbusters, da’ un lucru îţi garantez. Are un vag aer familiar.
http://www.thepeoplescube.com
err… cre’ ca citim bloguri diferite, ca eu n-am vazut sa-i fi cainat impricinatu’ pe himbioti ca n-au ce consuma, daca nu cumva dimpotriva…
nu-i vb de asta, emil… valorile pe care le predica SI ei (fiind ei varf de lance in campania asta) nu sunt valorile care mi se par mie importante. cizburgerii, steguleţele, maşinile de maxim litraj, sunt un efect secundar al unui mod de a gândi care nu mă interesează.
brainwashing-ul, însă, mă deranjează. iar dacă brainwashing-ul este exportat, mă inervez.
şi, într-adevăr, nu-i căinam pe himba că n-au ce păpa. nu problemele economice mă mână să mă ambalez (nu mă pricep dăloc la economic issues, aşa că, ce să spun io?). problemele mele ţin de poluarea mentală şi de felul în care aspectele secundare ale existenţei sunt împinse în faţă, la loc de cinste, fiind tranformate în scopuri. asta mi se pare filozofia greşită. cu buş n-am nimic în plus faţă de ce-am avut cu clinton, să zicem – io am ce am cu faptul că, o maşină să zicem, din unealtă care duce omu’ dă colo până colo, este transformată în ţel al existenţei. parkingurile companiilor din US sunt dovada vie că americanii sunt extrem de permeabili la acest gen de promotion, exportat cu succes cam peste tot.
ştiu că o să fiu cam ambiguu, dar nu vreau să se înţeleagă că nu mi-ar plăcea un Aston Martin, sau un Bugatti, sau un hotrod care are moacă – pe mine politica promoţională care îmi vâră în minte scopuri exterioare existenţei este cea care mă agasează.
chit că n-am ce face. da’, măcar să constat faza aia cu populaţia lumii care e în creştere în timp ce cantitatea totală dă inteligenţă este constantă.
@v: ok, ok, nu dă în iran, da’ de ce-l cheamă Baracă? Spune şi tu, mi-ar fi greu să beau o cafea cu unu’ pă care-l cheamă Baracă! Ai cunoscut tu v’un român care să fi decăzut într-atât încât să-l cheme Baracă?
io am avut un pacient pă care-l chema Elementu, da’ tot nu iera ca Baracă.
:)) ta-su lu baracă făcuse şcoala de maşini-unelte cu ta-su lu ala de şi-a făcut copilu antigel, ma gîndesc io… ştii, pilotu ala de curse, andy friese… păcate de părinţi, ce vrei? nu-i mai bine la chinezii ăia care-şi lasă copiii nenumiţi pînă la cîţiva ani, cînd îşi aleg ăia singuri etichetele?
mmă rog, scuze, da’ cre’ că am ridicat puţin tonul. vidale, chinezii ăia au avut timp să înveţe ce-i mai bine, de când tot funcţionează ei ca entitate/entităţi organizate ierarhic. implicit, viaţa individului se ghidează după ale protocoale.
dar, ca să revin la minicontroversa cu le vieux emil (un tip f. de gaşcă, pă bune, cu care am ras un rom nemaipomenit acum mulţi ani…), vreau să precizez că nu cu cea au devenit americanii am io ce am, ci cu politica lor. america e mult mai simpatică atunci când are adversar pe măsură – în acele perioade e în stare să furnizeze o retorică în acord cu frazele de la începutul Declaraţiei de Independenţă. Vreau să spun că, după desantul mediatic pe care l-au încasat de vreo două decenii, mare parte dintre americani au fost reduşi, în mare parte, la nişte stomace pă picioare şi pă roţi care consumeă PREA mult combustibil. treaba lor, în definitiv, dar de ce exportă aceeaşi retorică?
în altă ordine de idei, nu mi-e clar despre care americă îmi spui tu că-ţi place. mie nu-mi place america aceea care nu acceptă să reducă emisia de noxe, nu-mi place acea americă plecată în război pe baza unor false argumente şi care, cu toate astea, n-a fost în stare să-şi menţină preţul galonului de combustibil – dar, războaiele pot fi purtate în fel şi chip, nu-i aşa?
nu-mi place ipocrizia care fiinţează acum pe acolo – şi POT să spun asta pentru că i-am văzut cu erau în 1973, şi îi văd cum sunt acum. Erau, repet, oameni normali.
În al enşpelea rând, vreau să precizez că nu sunt un misionar, doar sufăr de empatie. Nici democrat nu sunt – încerc doar să fiu politicos.
am aruncat un ochi pe thepeoples club – nu pare a fi genul meu, dar am să-l citesc, fiind un link de la tine, semn că are de spus lucruri serioase. numai că, sintagma the people’s club mă face circumspect.
pe de altă parte, de ce să NU-ţi placă ţie america? vreau să spun că am toate şansele să greşesc în opinii şi, chiar dacă nu greşesc, putem să mai bem un rom d’ăla cu aceeaşi plăcere, mai ales că avem şi subiect dă discuţie.
US nu s-au schimbat chiar foarte mult.. si in trecut au fost probleme, rednecks amatori de cheap junk food la fel.
cit despre stereotipuri din cite vad nici alea nu s-au schimbat. intr-adevar multi americani sunt grasi dar nu si cei high class. intr-adevar sunt americani prosti dar la procentaj daca s-ar lucra proportional nu stiu daca populatia romaneasca majoritara ar iesi mai bine..
despre viata aia roz nu prea mai vorbesc multi la ora actuala.. benzina, incalzirea globala, cresterea preturilor, picajul dolarului, criza imobiliara sunt principalele subiecte in media.
iar americanii astia, prosti sau nu, sunt preocupati de sistemul sanitar mai mult decit autoritatile romane.
si pentru ca veni vorba de autoritati sincer am mai multa incredere in autoritatile americane decit in cele de pe plaiul mioritic.
stiu, sunt subiectiv pentru ca am avut de-a face mai mult cu o anumita categorie de americani, cu un anumit nivel de educatie.
referitor la Barack, indiferent cum il cheama are un background pe care nu o sa-l aiba mult timp de acum incolo niciun politician roman, chiar daca poarta numele neaos de Traian, Ion, Adrian, Vasile samd.
reguli de mers pe strada? o fi dar oricum nici EU nu e mai libera (da, acordul ala US-EU referitor la datele pasagerilor se refera la istoricul calatoriilor efectuate, tranzactiile cu cardul si.. internet browsing.. din moment ce datele astea pot fi transmise catre US inseamna ca UE deja le colecteaza de ceva timp).
ar fi multe de zis.. limitele si granitele si le stabileste fiecare.. nici in US nu te obliga nimeni sa iei credite (iar istoricul creditar s-a introdus si in RO, doar ca in RO te poti trezi rau-platnic fara a avea vreo vina) nici in US nu te obliga nimeni sa stai cu ochii beliti in televizor, nici in US nu te obliga nimeni sa maninci prost (obezitatea oricum e o problema globala).
EU intotdeauna o sa ramina cu impresia ca sunt mai cu mot, dar uita ca daca nu ar fi fost US implicate in WW2 EU ar fi aratat cu totul altfel azi.
gata, am deviat destul..
revenind la stress si ore de lucru.. da, in US se munceste in draci. nu in toate domeniile (am vazut in unele institutii un sictir pur de parca era importat din RO, cu deosebirea ca treaba era rezolvata chiar daca mai lent.. culmea dar cei mai indolenti si care cauta orice pretext pentru a trage de timp sunt tocmai afro-americanii).
intr-un rezidentiat american se munceste in medie 80-90 ore pe saptamina (ups, stiu, de neimaginat pentru RO) cu diferenta ca muncesti ca sa iti faci tu training, nu ca sa traduci lucrari si articole pentru dom’ profesor care e francofon neinitiat in tainele limbii engleze.
ei, dupa ce trece perioada de training poti foarte bine sa lucrezi si part time.
cum erau US in ’73? "The US vs John Lennon" e un film documentar care prezinta destul de bine vremurile alea.. si culmea e ca sunt multe similitudini cu vremurile actuale (dupa cum se poate vedea si din interviurile din finalul filmului)