(peste 18 ani, vă rugăm…)
(post generat de o remarcă a lui Pinocchio)
Cre’ că aveam v’o cinşpe ani când am avut de luat, pentru prima oară, o atitudine concretă vizavi de homosexualitate. Era vară, eram într-o tabără la munte şi tocmai făcusem o călătorie nemaipomenită pă nişte coclauri cu un tip cu adevărat dăştept. Insul era şi un călător bazat: un alergător năprasnic, care mă târâse dupe el pă munţi dă scosese untu’ dîn mine. Dă le iel am rămas cu o grămadă dă chestii – inclusiv cu sfatul pă care i l-am urmat totdeauna: să nu bei apă decât la sfârşitul zilei dacă ai mult dă mers pă coclauri. Dacă i-aş fi urmat sfatul cu pricina încă dă la bun început, n-aş mai fi băut apa cea mai gustoasă pă care am gustat-o în viaţa mea, la începutul respectivei zile de alergătură. Cu aceeaşi ocazie, aş fi evitat să beau apa aia nemaipomenită dîntr-un rezervor plin cu şobolani morţi, chestie pe care am remarcat-o doar după ce-mi stinsesem setea.
Mă rog. Când am ajuns înapoi la bază, nu m-am putut abţine să nu-l descos pă barosanu’ care avea grijă de noi – profu’, mentoru’, nah, insu’ care ne băga tot soiul dă chestii în cap.
“Cre’ că Icsulescu (Icsulescu era alergătorul…) cre’ că Icsulescu e homosexual,” am zis io, mai mult aşa, ca să mă bag în seamă în faţa ălora mai mari ca mine, care manifestau o libertate ieşită dîn comun vizavi dă toate subiectele posibile.
Iar mentoru’, fără să vrea să afle de ce, sau cum:
“Şi ce-ţi pasă ţie în ce gaură fute Icsulescu? Îţi place cum scrie?”
Normal că-mi plăcea cum scrie. N-avea cum să nu-ţi placă. Am recunoscut treaba asta.
Iar mentoru’:
“Păi, atunci, restul sunt doar detalii…”
Şi, pă bune că detalii le-am considerat aproape non-stop de atunci, vreme dă v’o 20 dă ani. Chiar mă înfuriau ăia care să luau de ghei, ba aveam şi-un set de argumente pertinente pe care le ofeream, cartezian cumva, tuturor celor care se declarau sus şi tare anti-ghei. Mi se părea, în plus, că ieram f.f.f.f. tare când ieşeam pă interval cu rezultatul unui research despre care citisem prin Sodeman & Sodeman (un faimos tratat de fiziopatologie), care research ne explica nouă, stradalilor dîn lumile naţionaliste, că şoriceii masculi castraţi în prima zi după naştere şi care primeau tratament hormonal substitutiv după patru zile, aveau să se comporte, totuşi, conform unui tipar ghei odată ajunşi la vârsta maturităţii sexuale, adică 21 dă zile în ce-i priveşte. Debitam constatarea asta ca să explic fiziopatogenic, cumva, un anumit tip de choice comportamental; mai spuneam asta şi ca să demonstrez baza ştiinţifică a comportamentului ghei – eram la vârsta când, cu mare uşurinţă, parcurgi tot soiul de fiţe d’astea, de sorginte sofistă, pricepeţi?
Bun. Şi trec anii. Şi Românica se eliberează ea şi ajunge să discute problemele ghei până şi pă la teveu. Io, în privat cu unii şi cu alţii, dă-i tot cu şoriceii ăia, cu liberul consimţământ, nah, ce se bagă în situaţii d’astea. Numai că…
Numai că, pîn 1995, îmi cade în mână Dicţionarul Gay, ăla scos de Nemira, ştiţi voi care. Normal, m-am apucat şi io să-l citesc. Mda… Ce naiba? După primele 20 – 30 de pagini, parcă încep să simt, aşa, un fel dă furnicătură nervoasă anti-ghei, chestie pă care, iniţial, nu prea am priceput-o, mai ales c-o simţeam crescând în mine, a naibii, tocmai în timp ce citeam un text pro-ghei, care text, culmea, speram să-mi ofere mai multă argumentaţie în dezbateri seara, la un vin bun, româneşte vorbind.
Hait! Pă la pagina 50, deja ieram cam pufnitor. Nu-ş’ cine dracu’ a scris cartea aia, da’ numa’ propagandă pro-ghei nu-i ieşise, dîn moment ce reuşea să-l enerveze pă unul care, până atunci, pledase pentru homosexuali pă unde apucase. Treaba iera, însă, că dîn ce scria acolo, în dictionnaire, se înţelegea, icstrem dă clar, că dacă nu aveai norocu’ să fii ghei dîn start, ierai cumva condamnat la semiimbecilitate, asta ca să nu spun mediocritate, care e mai rea ca toate. Fireşte că omu’ nu spunea treaba asta direct, da’ de înţeles, asta se înţelegea: ideile cu pricina se iţeau dintre rânduri, aşa, ca o boare cu feromoni propagandistici subtili pe care nu ştiu unde o mai întâlnisem… Cred că în nişte texte politice dîn anii ‘50, da’ nu-s’ prea sigur.
Băh, tată! – am simţit io cum mi se ascute orientarea hetero. Păi dacă-i p’aşa, ia să văd io ce vrea cartea asta pă mai departe…
Poftim! Cutare ins, homosexual, cutare insă, lesbiană, cutare artist, homosexual, cutare politiciană, lesbiană şi, tot aşa, acreditând cu emfază crescândă, că întreaga istorie, fir-ar al dracu’, a fost dusă pe umeri de homosexuali şi lesbiene printre care s-au rătăcit, cumva ca proştii, şi câţiva heterosexuali care, oricum, nu prea se prindeau care e treaba până nu dădeau aşa, ca dîn nebăgare de seamă, peste vreun ghei care să-i destupe la creier.
Ei, futu-i mama mă-sii!!! Furios, furios, da’ tot aveam pohtă să văd până unde merge autoru’, chit că simţeam aşa, un fel dă fierbinţeală peste muiană, care fierbinţeală vira într-un clocot discret, parcurs de descărcări electrice. Pă la pagina 100, ce credeţi că văd? Îl văd pă Sting, mânca-v-aş, care Sting iera pasiunea mea muzicală dă moment. Băh, tată, şi când aflu că An Englishman în New York a fost compusă numa’ şi numa’ dîn cauză că Sting a simţit nevoia să-şi ceară scuze unui homosexual, pen’ că altfel nu ştiu ce naiba ar fi păţit cariera lu’ acelaşi Sting, mi-am băgat piceoarele în carte, am dat cu ea dă cel mai apropiat zid şi m-am apucat dă înjurături pîn casă – chit că nu mă auzea nimeni.
Asta a fost acu’ 14 ani, nah. Autoru’ dicţionarului iera un francez dîn rasa aia dă cretini patentaţi de toate sexele şi orientările sexuale – pă bune dacă am văzut v’un ins care să facă deservicii mai mari mişcării ghei, indiferent cum o iei, dacă-mi permiteţi. Ah, dacă dicţionaru’ ăla ar fi avut pă iel o etichetă, măcar una mică-mică: doar pentru homo, atunci aş fi înţeles – aş fi înţeles că avem de-a face cu o encomiastică ad usum ghei şi aş fi tăcut, naibii, dîn gură! Aş fi priceput de ce toată lumea inteligentă trebuia să fie ghei, aş fi priceput de ce trebuie să-mi pară rău că io, unul, sunt doar un taNpit de heterosexual ş.a.m.d…. Dar aşa… Să-mi explici, cu acribie, că viaţa şi-a bătut joc dă mine doar pentru că sunt hetero şi că, orice aş face, sunt cam condamnat la uitare perpetuă pentru că prefer les (censuré) abîmes (re-censuré!) des femmes… Ah, nu! Asta, nu!
Opaa! – am avut io un fel dă iluminare atunci. Opaa, ia uite că discriminarea se poate face, cu maximă aplicaţie, şi dă la dreapta la stânga, nu numa’ dă la stânga la dreapta!
Mda. M-am prins io dă treaba asta, numai că sângele apă nu să face, aşa că, vreme dă câţiva ani am ajuns să privesc mişcarea ghei cu ochi mult mai sceptici. Şi, când spun mişcarea ghei, mă refer doar la mişcarea ghei, pentru că prieteni homosexuali (ca şi unguri, ca să zic aşa) am avut, am, şi-o să continui să am. Ca să fiu mai clar, am rămas în etapa de gândire pe care mi-a propus-o mentoru’ în copilărie: îţi place cum scrie, compune, lucrează, operează, interpretează, construieşte, ară, sapă, luptă, vorbeşte Icsulescu? Dacă da, ce te mai interesează în ce gaură fute? (sau este futut/ă?)
Mi-am amintit dă toate astea acu’ v’o doo săptămâni, când cu starea dă asediu dă lângă Piaţa Unirii. Mulţi heterosexuali (sau, mă rog, aparent heterosexuali), îmbrăcaţi în uniforme, deambulau pă străzi, stradele, ulicioare şi ganguri în jurul lui Socialism’s Victory blvd. Dă undeva dînspre vest, dă pă dealul fost al Cotroceniului, actual al Kitsch-ului Maximus, se auzeau răcnetele ciobăneşti ale unor heterosexuali cerţi, dîn taberele dă luptă dreaptă şi fotbalistică.
Momentan, homosexualii lipseau. Poliţia, însă, vorbea deja pă la celulare şi pă la staţiile de emisie-recepţie, maşini rare se preumblau încoace şi-ncolo, ca pîn Ghaza, jurnalişti cu ochii traşi a genetică deficitară se perpeleau la soare, o grămadă dă inşi cu aparate foto stăteau pă la terase, cu beri în faţă, iar unii trecători mai voinici ne legitimau, pă nevas’mea, pă mine şi pă Haralambina, că unde mergem, că ce vrem, că aia-aia.
Ah, şi am simţit, dîn nou, cum redevin pro-ghei, la modu’ militant, aşa…
“Păi, are Haralambina petrecere,” o iau io martora p-aia mică, “şi ne ducem la un kid’s party, ce kilu’ meu… E v’o problemă, ceva?”
Spus cam răstit, recunosc.
Uslaşii, sau suaţii, sau cum dracu’ i-o fi chemat, ne priveau cu atenţie, uşor miraţi. Adică, cum naiba de-şi găsise fie-mea moment de chef cu restul grădiniţei când iei tocmai intraseră, dracului, în dispozitiv?
“Bine, da’ luaţi-vă maşina d-aci că ne aşteptăm la ciocniri.”
“Ciocniri?!”
“Ciocniri! N-aţi auzit că ie paradă ghei? Ia, unde e locu’ dă petrecere al copilului?”
I-am arătat unde e locu’ dă petrecere, un loc full de mame prea gureşe şi de ţâşti-bâşti puşi pe chirăit şi atunci civilu’ ăla voinic ne-a lăsat dracu’ în pace. Ducem noi copilu’ la locu’ faptei, nevas’mea încearcă să mă potolească pen’ că io ieram deja cam furibund (‘tu-i în cur, ca să zic aşa!), dupe care mă întorc să iau maşina.
“Nu te certa cu iei!” îmi zice nevas’mea, la despărţire.
“Nu, nu, nu, n’o să mă cert. Da’ să ştii că de răspuns, tot le răspund!”
“Bine, bine, da’ ai grijă!”
OK. O să am grijă, că şi-aşa ierau tot mai mulţi voinici d’ăia care-i legitimau de zor pe toţi trecătorii. Mă rog. Duc maşina, dracului, cât mai departe, că ăia se pregăteau de bombardament, parcă, mai ales că auzisem io cum e cu ciocnirile astea stradale bucureştene când îi apucă p-ăia dîn galerii supărarea naţional-cartieristică. Dă altfel, se auzeau, dîn ce în ce mai tare, dîn spatele Kitsch-ului Maximus. Urlau ceva cu Steaua, cu pîn’ la moarte, cu ultra, cu treceţi Carpaţii, nah, d’ale lor, d’ale batalioanelor de asalt…
În fine. Şi-aşa n-aveam chef să stau cu toate mamele alea la discuţii aşa că, după ce-am pitit maşina la umbră, am cam rămas pă blvd., să văd ce şi cum. Şi aştept. Şi mai aştept puţin. Încă puţin. Doar puţintel.
Oh, da. Şi iată că pă la ora cu pricina, apare parada: tărăboi, fluiere şi muzică house. Jurnaliştii să trezesc dîn mioriţa lor fundamentală şi încep să păşească mai alert – da’ se vede că-s’ cam căcăcioşi. Uslaşii, sau suaţii, sau mă rog, ăia în uniforme, devin subit mai rigizi. Muzica se aude tot mai tare. Fluierele răsună între blocurile realismului socialist. Din arteziene curge apică, da’ jetu’ e cam slab.
Oh, da, dar iată parada, în sfârşit! Iată parada!
Mă dau şi io mai aproape… Ce dracu’… E lume cam prea puţină, parcă, costumaţia e prea ştearsă, iar aştepările de sambodrom îmi sunt brusc curmate: nici un fel de car alegoric, nici un travestit opulent, nici măcar o shemale planturoasă, nimic, tată, nimic!
Mă dau mai aproape, că de la o vreme, m-au cam lăsat ochii. Oh, pă bune că-i lume prea puţină şi, chit că je m’en fous de toată chestia asta, mă prind repede că n-o să iasă nici un mare chef, dar nici o mare cafteală! Gheii sunt prea rari, paznicii sunt prea mulţi, jurnaliştii sunt, oricum, mult prea mulţi – cât despre galeria dă la Steaua şi dăştepţii ăia dă la lupta dreaptă, cre’ că se cam rătăciseră pă străzi, proştii, că nu iera Dolphi cu iei – sigur n-o să se lase cu nici un fel dă caft! Mi se face şi umpic dă milă de paradă: după cum arată lucrurile pe Socialism’s Victory blvd., mai bine le dădeau şi la uslaşii ăia ceva steaguri şi megafoane, ba chiar şi la ziarişti, că ăştia se pretează la orice, pen’ că al’fel, vă zic, am văzut lume mai multă chiar şi pîn staţiile dă metrou la orele de vârf. Nevas’mea, ieşită şi ea afară de la chef, e şi mai dezamăgită decât mine:
“Io cre’ că-s’ cel mult o sută cinzeci.”
“O sută cinzeci?! De ce tocmai o sută cinzeci?!”
“Păi, uite-te la ei că încap doar în două autobuze! Iar într-un autobuz intră 74 de oameni, am citit io ieri pe-o plăcuţă pă scaunu’ şoferului, când am fost la…”
Săracii, îmi trece pîn minte. Mă apuc să comentez cu nevas’mea, mă tot întreb de ce-s’ aşa de puţini, că dacă tot s-au hotărât să pună de-o demonstraţie anunţată cu surle şi trâmbiţe, măcar să fi venit mai mulţi, cu mic, cu mare, doar aşa, ca să ne arate că…
Ca să ne arate ce, doamne iartă-mă? – mă întreb atunci. De ce trebuie să ajungi să demonstrezi ceva despre care vechiul nostru mentor ne spunea că e doar un… detaliu?
Uite, cam ăsta e filingu’ meu actual, mai degrabă amestecat, despre mişcarea ghei – de aici, şi de pretutindeni. Mă rog, recunosc că nu sunt ghei (nici măcar experimental), ca să-mi dau seama cam de ce ar trebui să ies în stradă pe tema asta, da’, pă dă altă parte, am oarece incertitudini vizavi de manifestările publice conexe cu orientările sexuale. Vreau să spun că un cartier cu alcovuri mi s-ar părea net mai binevenit (sic!) în domeniu, care cartier ar trebui să fie, fireşte, asezonat cu tot ce-i trebuie, nu-i aşa, nu doar cu accesoriile şi simbolistica unei singure minorităţi sexuale.
Că sexu’, în jenăre, e ceva mai vast, inclusiv în rafinamente ‘oţeşti, absconse, nespuse, abia menţionate, aluzive sau, prăjitoare de sinapse, decât deja cotidiana homosexualitate. În fond, cine nu-i uşor deviant, nu e-n viaţă – iar asta o spun, exclusiv, pentru autorul acelui dicţionar ghei, exagerat de militant şi, pe cale de consecinţă, imbecil.
În fine. Dupe marşul ghei dîn Bucale, gaşca s-a cam spart şi n-am mai auzit nimic-nimic; lumea s-a dus care încotro, gheii pă la barurile mai trendy, la cocktailuri, drepţii şi fotbaliştii pîn şanţuri şi tranşee, la bere Pişănburg, nah, fiecare dupe cum a fost proiectat…
Iar noi am luat-o pă fiică-mea dă la chef şi ne-am cărat naibii dîn perimetru, trecând printre uslaşii relaxaţi care-şi aprinseseră deja ţigările.
Ai dracu’! Mai bifaseră o acţiune!
Iar Haralambina:
“Da’ de ce-s’ toţi domnii aceştia poliţişti pe stladă?”
“Păi, uite, a fost o paradă ghei care…”
“Palada au fost domnii aceia cale cântau plintle pomi?”
“Da, chiar ei, i-ai văzut şi tu?”
“I-am văzut, da’ nu am auzit plea bine ce cântau,” s-a cam posomorât Haralambina dupe care, mult mai vivace, a tras de noi pen’ că ştia că ne ducem la Chitila, unde o aşteptau nişte copii tocmai buni ca să încingă o faţea cu ei.
is de acord, deci 10 stelute de la mine! [da’ nu-mi dau seama ce e faţea. prefixu’ de la ascunselea? :D]
Păi în stradă se iese cu un singur scop, din câte știu eu: ca să îți ceri niște drepturi civile. Cum ar fi recunoașterea parteneriatului și/sau a căsătoriei, dreptul la libertatea de expresie etc. Cât despre treaba cu dictionarul cel ghei, perfect de acord; tot o delimitare e, dar e o delimitare făcută din partea cealaltă, ca să zic așa.
Eu personal îs pentru un stat mai nepreocupat de ce se întâmplă în pantalonii au fustele cetățenilor. Am bănuiala că îs probleme mai importante care ar trebui să preocupe un parlament. Da’ până acolo mai e, și nu numai la noi; îs puține țări în lumea asta în care astă minoritate nu e persecutată într-un fel sau altul.
Daca un homosexual plateste acelasi taxe ca si un heterosexual, dar nu are aceleasi drepturi, inseamna, cred eu, ca protestele si marsurile gay sunt justificate.
Dar dincolo de disputa asta, mi-a placut felul in care ai povestit ceea ce te framanta vis a vis de subiect. Ca de obicei, o postare buna :).
pinocchio de fapt pune o intrebare pertinenta : ” de ce pinocchio nu este un barbat adevarat ?” aa, paaai … ca e din lemn ? 😆 zice povestea parca..
@ Oceania – punct ochit, punct lovit! Rationamentul este absolut corect.
@ Emma – ei, spune mai multe Pinocchio. De pilda, am gasit (la el, sau la Pinkpong, nu-mi amintesc) o teorie interesanta apropo de presiunea sociala constanta asupra unui ins cu tendinte gay, care presiune trebuie sa-si gaseasca tot un debuseu social: marsurile gay.
@ Laur – dictionarul ala chiar m-a infuriat. toleranta trebuie sa fie, cumva, reciproca. aprecierile, idem. Cu o singura chestie nu ma impac in toata problematica gay: dreptul de a creste copii. Desi, sunt convins ca exista si o gramada de argumente pro – de pilda: cu ce e mai bun un cuplu heterosexual asocial? (betivi, violenta casnica etc). Pe de alta parte, un copil care creste intr-o familie de gay, nu risca sa-si modifice comportamentul sexual inscris in genom sub presiunea, hai sa-i zicem, educationala?
@ Did – fatea vine de la fatea’scunselea (cre’ ca asa se scrie)
am scris un comentariu mai amplu in urma cu cateva ore si am uitat sa introduc anti-spam-ul si acum sunt lipsita de apetit ca sa rescriu . oricum, eu nu am rezerve fata de marsurile gay si uetevar . insa ma gandesc cat de putin este sa te indentifici doar ca si gay . aceasta eticheta sa fie predominanta . ma rog . optiunea fiecaruia.
ma gandeam in continuare la un bun amic de culoare ( adica de culoarea neagra – afro-american ) si la discriminarea cu o multime de facette.
apoi , chiar asa ..ma amuza spre ex . ca el daca ar fi dorit un “camingaut” nu ar fi avut o alternativa la dispozitie . stii de ce ? cum reusea el sa spuna ca .. azi nu le spun vecinilor ca-s negru .. dar poate la anul dezvalui acest mister . in sfarsit !
in privinta copiilor .. ma gandesc ca singura prioritate care trebuie sa fie bine cantarita este doar bine copiilor si am convingerea ca acest lucru este dependent de cei care au aceasta responsabilitate . adica de parinti . fie ei adoptivi sau nu . gay sau hetero .
noroc ca-i fictiune…
Toate bune si frumoase, Impricinatule, dar am si eu o incertitudine: Cine te pune pe dumneata sa citesti un dictionar din scoarta in scoarta?
era un dictionar romantat. 🙂
pe cinstite, pe vremea aceea era absolut singura sursa de comunicare la care aveam acces pe problema asta.
*LOL*
Stiu cit de romantat era, l-am citit si eu. Dar asta era acum vreo 10 ani, nu?
Mi-ai amintit domnule doctor de prima mea întâlnire cu un gay. A fost după armată, numai ce am scăpat şi fericit nevoie mare trăgeam la maxim să recuperez anul pierdut, mă întâlneam cu două-trei fete pe zi şi dă-i şi dă-i şi rupe şi … mă rog. Apoi mă nimerisem într-o zi la aceaşi masă cu patru fete, două dintre acestea trecuseră deja pe la mine în câte o vizită de-o noapte, celelalte două erau programate…şi cu un prieten bun , cunoştinţă veche încă din copilărie. Stăm noi şi discutăm. Fetele erau toate intelectuale dom’le, studente eminente la facultăţi cu renume, prietenul meu deja a terminat şi se intitula domn avocat pe când eu eram chielea de pă băţ, muncitor cu normă întreagă noapte de noapte la o patiserie-cofetărie. Prins de subiect, dacă mai ţin bine minte tocmai l-am disecat pe Faust şi ascuţeam cuţitele pentru Divina Comedie, nu mi s-a părut suspect că prietenul meu s-a mutat mai aproape de mine. Apoi într-o pauză a lansat o invitaţie de toată frumuseţea: o săptămână la o cabană din creierul munţilor. Super tare, răspund eu gândindu-mă deja la cele două fete de pe lista de aşteptare. Apoi mi-a căzut faţa când prietenul meu a început să mă mângâie pe picior şi mi-a şoptit la ureche că el s-a gândit să mergem doar noi doi. Pentru o clipa am crezut că e vorba de vreo glumă de prost gust, apoi când m-am convins că omul vorbeşte pe bune m-am scuzat faţă de fete, l-am invitat pe tip afară şi i-am explicat răbdător că nu e genul meu, asta în ciuda faptului că-mi venea să mă folosesc mai mult de mâini si de picioare decât de cuvinte. Am fost mereu tolerant cu toţi şi cu toate , am considerat dintotdeauna că agitându-mă pe motivul orientării sexuale ale unuia sau altuia aş dovedi că aparţin clasei sociale întitulate baba de biserică, doar se ştie că pe astea le ustură când altul o face. În plus nu m-a deranjat când una dintre partenerele mele de cândva şi-a chemat prietena să participe. Aşa că am încercat să fiu categoric dar nu jignitor. I-am explicat la om că putem rămâne prieteni atâta timp cât el îmi respectă alegerile. Dar nu a înţeles. M-a întrebat că de unde ştiu că nu mi-ar face plăcere dacă nu am încercat niciodată. Cum deja îmi cam pierdusem răbdarea l-am întrebat dacă a mâncat căcat. A recunoscut surprins că deocamdată nu a făcut-o, aşa că i-am recomandat să încerce, poate îi place. Dacă s-ar fi oprit aici poate am fi încă prieteni şi în ziua de azi, dar a făcut aceaşi greşeală cu autorul cărţii pomenite de tine: s-a apucat să-mi explice că toţi oamenii remarcabili au fost homosexuali, toţi care au reuşit să creeze ceva măreţ şi demn de reţinut. L-am ascultat răbdător aproape douăzeci de minute, până s-a umplut paharul de tot. Atunci i-am spus că e mare păcat că parinţii lui nu s-au născut homosexuali pentru că ar fi reuşit să creeze ceva remarcabil pe când aşa au produs un rahat cu ochi. Nici atunci nu a înteles şi a încercat să mă convingă iar. De atunci poate să zică liniştit că heterosexualii sunt intoleranţi faţă de gay pentru că întradevăr l-am dat de patru ori cu capul de stâlp.
De atunci au trecut foarte mulţi ani (15-16) dar am rămas la fel de intolerant: din partea mea n-au decât s-o facă în toate felurile şi locurile posibile, dacă nu le mai ajung găurile să-şi facă altele dar atâta timp cât eu nu mă mozolesc în public cu nici o femeie şi nici nu mă apuc s-o pipăi prin tramvai să nu o facă nici ei pentru că , deşi sunt tolerant, îmi vine să-i dau cu capul de stâlpi şi nu sunt deloc sigur că mă voi putea abţine.
maitre pinocchio, cred ca dictionarul ala a aparut acum vreo 13-14 ani…
au mai scos ei un fel de dictionar al comportamentului deviant (miam, miam…) dar ala era asa de “superior”, incat am preferat sa raman cantonat in magma cunoasterii zilnice si imediate decat sa mai dau cu o carte de pereti… 🙂
B.F., eu am fost mai norocos intr-o faza similara: omul a inteles imediat, ba chiar a gasit o solutie de o eleganta extrema ca sa stinga momentul delicat pe care il generase.
pe de alta parte, te inteleg perfect. numai ca insul de care imi povestesti pare sa nu fi avut deloc habar de povestea cu “consensualitatea” – cred ca era un homosexual taNpit. din pacate, si printre hetero sunt destul de multi taNpiti – multi dintre ei se agrega in viata publica si pe sticla, in ultima vreme 🙂
sincer, imi imaginez insa faza pe care ai relatat-o si, la fel de sincer, consider ca ai fost excesiv de rabdator daca n-ai retezat discutia dupa primul minut de explicatii.
(mama… parca suntem la Posta Redactiei 🙂 )
Cartea a aparut atunci in Romania, da, si eu tot de acolo mi-am cumparat-o si cam tot pe vremea aia. Dar e o traducere chioara dupa un original frantuzesc pe care il banui a fi aparut in 1980 si’un pic, deci un produs al anilor 70. Cam asta imi inspira pozele si cintaretele date drept idoli gay. Au fost vremuri ciudate, iar revolutia sexuala a fost numai un aspect printre altele.
Cit despre povestea lui BF, mda, ala trebuie sa fi fost intr-adevar putin tiNpit. Daca ma gindesc bine, acum 15-16 ani trebuie sa fi fost, daca mai stiu sa socotesc, 1993-94. Pe vremea aia, personajul in cauza (banuiesc ca era cam pe la virsta studentiei) nu avea alte posibilitati, nu stia ce are de facut sau ce poate sa faca, si nici de unde sa afle ce nu stia. Si probabil ca ii si tisneau hormonii pe urechi. Dar nu credeti ca lucrurile s-au mai schimbat intre timp?
Treaba cu copiii nu știu cum stă la modul general, dar la modul particular am doi vecini (adică un vecin + un vecin) care au înfiat un băiat acum niște ani. Băiatul provine dintr-o familie dificilă – tată solubil, mamă injectabilă – și până la minunata vârstă de 3 ani nu numai că rămăsese subdezvoltat, dar mâncase și suficientă bătaie cât să înceapă să plângă numai când auzea cheia în ușă. Deci copil cu probleme – și alea suficient de mari cât să necesite educație specială, atenție sporită etc.
Copilul are acum 10 ani, și de anul trecut s-a mutat la o școală normală. Nu am văzut până acum nici unul nici altul din vecini să ridice măcar vocea la el. Sunt amândoi fermi și nu cedează când e vorba de regulile casei, dar își explică deciziile până când băiatul înțelege de ce trebuie sau nu trebuie să facă un lucru. Copilul se comportă normal, zic eu – aleargă, se joacă, își vede de copilăria lui. Eu zic că a avut noroc.
Caveat emptor – pentru cei ce nu mă știu – asta se întâmplă pe meleaguri olandeze. Înainte să vin aici, aveam bănuieli cum că educația și mediul românesc m-ar predispune la intoleranță, fie ea față de minorități sociale, rasiale sau sexuale, dar nu a fost așa. Olanda m-a învățat că sunt intolerant doar la prostie.
M-am documentat, dictionnairul a aparut in original in 1994. M’en fin, ce altceva era sa contina un dictionar gay?! Sigur ca si o portie consistenta de activism.
maitre, n-am citit inca un dictionar hetero activist, ca atunci, sigur m-ar apuca niste furii si pe hetero 🙂
Sa-ti recomand putina bibliografie, mm? Documentele congresului IX? X? XI? La al XIIIlea congres/Ceausescu reales?
*grin*
maitre, nu, nu, nuuuuu!
desi, ar iesi un text misto, o ucronie fulminanta, cu o romanie coreanizata ramasa ca o plomba ruginita (oare se poate?) in miezul europei. 🙂
Doctore, inteleg ce spui. Ai dreptate, e iritant sa ti se explice ca trebuie sa fii gay ca sa fii inteligent, talentat, creator.
Dar eu inteleg perfect mecanismul care duce la asemenea pozitii. Viata pe care le-am facut si le-o facem noi (=majoritatea), in continuare, acestor oameni, mesajele pe care ei le primesc din copilarie, pe nenumarate canale, explicite si subliminale, etc. – ii radicalizeaza in demersul de a-si apara grupul. Si au nevoie – de aici constructul cu perfectiunea gay vs. imperfectiunea straight – si sa isi dovedeasca lor insisi/le ca sint ‘oameni de valoare’, nu numai noua. E ca cei care au fugit/plecat din tzara, pina acum vreo 10-12 ani: toti iti explicau cum tu, care ai ramas, esti un timpit. Si nu era doar pentru ca asa credeau, era si ca sa se asigure pe ei insisi ca au facut the right choice (even if, pt. gay, nu discutam de choice).
Si, desi le imput gravissim lipsa de solidaritate cu alte minoritati, inteleg si de ce lumea gay este atit de intoleranta cu lumea straight. Sigur, daca vrei tolerantza, trebuie sa fii si tu tolerant. Si, desigur, e o atitudine retardata sa urasti, fara discriminare, toti majoritarii hetero. Dar inteleg mecanismul. Si, atita vreme cit NOI am inceput si i-am chinuit secole, e treaba noastra sa facem primul, al doilea si al treilea pas. Mai intii, prin a intelege.
Deci, eu nu zic sa nu te enervezi cind citesti prostii festiviste, zic doar ca e nevoie de nuantza.
i agree with it. dar, poate ca am eu niste pasiuni indicibile si, prin urmare, mi se pare ca fac ei prea multe valuri 🙂
Mi se pare mie sau cineva porneste de la premisa ca *toti* homosexualii sint activisti (deoarece complexati)? 🙂
Nu intzelegi tot. Nu intzelegi bine. Cred ca oricui i se pare ca ei fac prea mult zgomot, de fapt, nu intzelege.
Ei FAC prea mult zgomot. Pentru noi, care nu le-am facut mai nimic. Noi=tu, eu, etc. Dar nu din punctul lor de vedere. Care le-a fost inculcat de tratamentul la care i-am supus noi.
Daca intzelegi cu adevarat, atunci stii ca ei fac exact atita zgomot si exact atita timp, cit sentimentul ca sint discriminati exista. Sau, in tzari civilizate, cita vreme sentimentul ca ‘sint, in fine, liberi’ exista. Cind in constiintza lor nu va mai exista sentimentul si/sau amintirea discriminarii impotriva careia au biruit, nu vor mai avea nevoia s-o afirme public.
cred ca toti oamenii au nevoie, la un moment dat, sa manifeste ceva, sa simta si sa arate apartenenta la ceva.
de la un parfum bun, un toc inalt si un bitsiit lenes din fund la traversarea strazii pina la manifestatii publice programate, pentru sustinerea unei idei, nu e decit un pas, al celui de linga tine, al multimii care face acelasi lucru in acelasi timp. ca vorbim de manifestatiile unei minoritati aici, de orice fel ar fi ea, iar LGBT e doar inca o minoritate. de-ar fi sa fie vreodata majoritari, n-ar mai avea nevoie sa manifeste, logic. n-am auzit sa manifeste dreptacii sau cei care stau la bloc. si prefer sa stiu cu cine am de-a face, asa ca fiecare omulets sau omuletsa care-mi spune ce si cum are de la mine un plus de respect.
n-am nici o problema cu manifestatiile, pentru ca asta-nseamna a adera la o idee. mi se par normale – in limita bunului simt, care si ala difera de la o persoana la alta.
Eu ca de obicei ajung dupa cateva zile, dar m-am amuzat pentru o saptamana 🙂
Sting imi place, pare un barbat fin, poate prea fin…aveam un amic norvegian, puteai sa juri ca e gay, dar era tata de doi copii, isi iubea nevasta, o mai iubeste si-acum.
Mi se par ciudate apucaturile unora, dar atata timp cat sunt la distanta de mine, fac abstractie de ele.
Observ ca Haralambina e mondena! Nu lipseste de la petreceri 🙂
Si parintii, de asemenea!
“Pe de alta parte, un copil care creste intr-o familie de gay, nu risca sa-si modifice comportamentul sexual inscris in genom sub presiunea, hai sa-i zicem, educationala?”
vazui de pe la altii ca nu. tot asa cum nici in familiile hetero nu. tocmai pentru ca nu depinde de ele, de familii. 🙂
stiu si io, mai, vidale… cre’ca atunci cand esti mic se formeaza niste engrame, iar cei doi parinti (i.e. cei doi genitori la nivel simbolic, notiune implicita, de neexplicat unui terorist de doi ani jumate), daca sunt unisex, pot crea niste confuzii.
e doar o speculatie, fireste, ca nu stiu cum sta treaba de-adevaratelea, nu am studiat problema. e vorba doar de simbolistica intrinseca reprezentata de cei doi parinti pe care-i gasesti, naibii, in casa.
ah, da… presimt cum se naste mistoul, deja 🙂 , ca poti sa gasesti in casa un parinte plus o amanta hetero, nu-i asa, si atunci…
sau un parinte ortodox si o mama bigota varata pe sub patrafir, doamne iarta-ma. ce faci, mama, ma spovedesc, puiule, au, auuu…
mda. incurcat.
da’ engramele alora cu un singur parinte? sau cu nici unul?
engramele alea de care spui tu vin la pachet: tata (sau mama) a avut o sotie (un sot).
la aia cu niciunul: ai avut o mama si-un tata.
la cei care au doi parinti de acelasi sex, apare o tensiune: ai avut o mama si-un tata, dar copilul vede ca are doi tati (doua mame). in principiu, ar trebui sa survina o tensiune.
despre asta vorbesc.
pe urma. il intreaba la gradinita, scoala etc: ce-i ma-ta? ce-i tac-tu?
pai, nu, mama (tata) e inginer si mama (tata) e sofer.
o sa fie un copil care o sa aiba feeling de albinos. deosebit din start. copiii ceilalti nu au cum sa NU vada ca cel de langa ei e distinct, deci ALTFEL. asa ca o sa i-o traga. si la ototoaia, si la amsterdam. ca asa sunt copiii – nu pricep finesuri politice, sau de toleranta. se comporta spontan precum specia din care provin, dinainte sa apuce sa-i educe careva ca asa si pe dincolo.
adica, problema e: ok, e absolut corect ca homosexualii sa aiba drepturi, sa faca ce poftesc, etc, etc, dar drepturile acestea pot sa fie extinse si asupra unei terte persoane, care NU are capacitatea de a consimti cu discernamant la un anumit tip de relatie? poate ca un copil isi doreste (jinduieste dupa) o mama plus un tata.
stii, tie nu ti-am gasit un cuplu standard, da’ ne-am gandit ca si un cuplu gay e OK (mangaiere pe cap).
pe copil cine-l intreaba ce aspiratii are de la niste parinti potentiali?
poate ca e corect ce spui tu, dar nu ma pot impiedica sa nu ma intreb chestiile astea.
“engramele alea de care spui tu vin la pachet: tata (sau mama) a avut o sotie (un sot).”
ei… nu intotdeauna. unii parinti unici n-au fost casatoriti niciodata. unii parinti unici au infiat copilul.
iar argumentul cu intrebarea de la gradinita… iaca la ce sint/se vor bune manifestatiile de ghei.
iti repet si tie ce i-am zis cuiva pe un blog: nu-ti trebuie mare lucru ca sa ai “filing de deosebit din start” cind esti mic si se gasesc niste javrute mici prin partea ta de lume. e de-ajuns sa ai o alunita mai mare pe obraz. sau un singur parinte. sau doi, dar divortati. sau cinci centimetri mai putin decit media din clasa ta. faptul ca “asa sint copiii” este, dupa mine, un argument fix pentru ideea contrara… 🙂
“poate ca un copil isi doreste (jinduieste dupa) o mama plus un tata.”
pai, si-i asigura statul automat chestia dupa care jinduieste? exista n x 2 parinti heterosexuali care doresc sa adopte copii orfani, in care “n” reprezinta numarul de orfani?
despre engrame – ele exista, sunt date. problema engramelor este ca incerci sa le proiectezi pe realitatea din jur, mai precis asupra modului in care aceasta se organizeaza in simboluri. simplificand, discrepanta dintre intern si extern determina tensiune – asta era problema pe care o ridicam.
absolut corecta observatia cu alunita, cu cei 5 centimetri etc. vad chestia asta (de fapt, o aud) zilnic, de cand haralambina are program de exercitii impuse la gradinita.
in ce priveste urmatorul tau argument (“ii asigura statul automat…….”): intr-adevar, la un moment dat se pune problema resurselor: daca societatea, starea de fapt, rahatul diurn sau nocturn, nu-ti ofera decat un orfelinat, sau o familie hetero, ea-curva, el-betiv, cand-se-vad-se iau-la caft, e cu mult mai bun un camin, fie el gay, in care ai acces, dracului, la o viata decenta. in context, schimbarea comportamentului sexual (cel din fluxul: sex genetic, sex hormonal, sex educational, sex comportamental) devine un collateral damage nesemnificativ fata de faptul ca insul adoptat capata o educatie si devine fiinta sociala.
dar eu tot tin la parerea mea ca alegerile sexuale ulterioare ale individului n-au treaba cu sexul parintilor. 🙂
in plus, mi se pare ca inducem 😉 ideea ca e gresit sa fii ghei, cind de fapt e pur si simplu altfel. (ma-ntreb in ce parte a problemei se incadreaza bisexualii.) adica, na, fie si-o familie de ghei, daca “drepti” nu se poate si nu se poate, e un rau mai mic decit nimic, nu?
Cind se gaseste o teorie verificata stiintific despre cum orientarea sexuala a parintilor o influenteaza pe a copiilor, as vrea sa o aflu si eu. Pina atunci, cit as fi eu de gay, copiii mei ramin hetero, drept care in curind o sa fiu si bunic, na.
Eu am auzit o teorie (pare-se inca neverificata 🙂 ) dupa care indivizii homosexuali apar ca un mecanism de autoreglare odata cu suprapopularea. Si atunci mai apare un avantaj: Cei care nu au copii proprii (adica inclusiv homosexualii) se ocupa de copiii altora, fie ei infiati sau nu.
Cit despre dreptul la adoptiune — singura problema a copiilor adoptati de cupluri de acelasi sex poate sa fie comportamentul celor din jur. Asa cum cunosc eu atmosfera din Germania, cel putin in orasele mari nu ar fi nici o problema. In Romania, mi se pare si mie ca lumea n-a prea ajuns la nivelul asta de toleranta. Si de fapt nu numai de toleranta e vorba aici, toleranta este punctul de pornire. Mai departe trebuie sa fii in stare sa intelegi (vorba Verei 😉 ) niste fenomene mai in profunzime si, in masura in care este cazul sa formulezi o sentinta, sa prevezi cit de bine ii merge copilului respectiv.
“Cind se gaseste o teorie verificata stiintific despre cum orientarea sexuala a parintilor o influenteaza pe a copiilor, as vrea sa o aflu si eu…..”
pai nu doar teoriile stiintifice , ci intreaga experienta a omenirii arata ca parintii influenteaza nu numai orientarea sexuala, ci intreaga viata a copiilor. crestem dupa modele. ca modelul poate fi unul negativ, e adevarat, si ca putem reactiona la el prin respingere, e iar adevarat. lucrurile nu sunt atat de simple, adica un copil nu este imitatia fidela a parintilor, influentele se leaga intr-un joc subtil. sigur e ca parintii isi programeaza copiii prin tot ce sunt si fac ei.
dar depinde foarte tare de tot mediul in care e crescut copilul. o familie fericita de homosexuali care cresc rezonabil un copil, in timp ce familia heterosexuala din vecini isi terorizeaza copilul, il poate face pe cel cu parinti homosexuali sa cresca in ideea ca modelul lor e cel bun. asa cum respingerea si oprobiul celor din jur,glumele colegilor, etc, il pot face pe acelasi copil sa-si doreasca sa traiasca intr-o familie normala.
dar revenind la orientarea sexuala a parintilor, ea categoric determina comportamentul (si) sexual al copilului. si o spun atat de multi specialisti, incat nici macar nu pot face o selectie acum. ar fi, poate, interesant de citit cartea lui jeffrey satinover pe acest subiect.
cat despre copiii proprii…. interesant e de auzit ce a spus mama de-a lungul vremii…..pentru ca au o mama.
“sigur e ca parintii isi programeaza copiii prin tot ce sunt si fac ei.”
daca ar fi asa de simplu, n-ar exista nici un homosexual din parinti heterosexuali. si, in general, nici conflicte majore intre ‘programarea’ parentala si ‘rezultat’.
“orientarea sexuala a parintilor, ea categoric determina comportamentul (si) sexual al copilului. si o spun atat de multi specialisti, incat nici macar nu pot face o selectie acum.”
de asemenea exista destui specialisti care afirma contrariul. (o cautare pe net le poate scoate la lumina si pe primele, si pe celelalte.)
Iulia, n-am inteles prea bine ce te astepti tu sa le fi spus fosta mea sotie copiilor nostri comuni. Esti draguta sa explici?
Mai departe, n-am sa repet argumentele lui v, cu care sint intru totul de acord, dar as vrea sa fac citeva observatii asupra argumentatiei tale.
In primul rind, argumentul “intreaga experienta a omenirii arata ca…” nu demonstreaza nimic: Intreaga experienta a omenirii arata de sute de ani ca Pamintul e plat. A venit cindva momentul in care tehnica a fost suficient de avansata si de raspindita, abia atunci contrariul a fost vizibil pentru toata lumea. (Si sa nu credem ca inainte ca numita tehnica sa se raspindeasca nu ar fi existat oameni care vedeau peste marginea farfuriei.)
Apoi, “o spun atat de multi specialisti, incat nici macar nu pot face o selectie acum” este un aruncator de ceata. Cu asta poti sa demonstrezi orice fara a demonstra cu adevarat. Cum spune v: Exista destui specialisti care sustin contrariul. Care e concluzia finala?
In fine, ca sa ating si continutul, despre Jeffrey Satinover observ ca a scris bestsellers de genul “Feathers of the Skylark: Compulsion, Sin and Our Need for a Messiah” (1996), “Cracking the Bible Code” (1998) sau “The Quantum Brain: The Search for Freedom and the Next Generation of Man” (2002). Din cite stiu eu, titlurile de lucrari stiintifice suna putin altfel.
Pot sa-ti citez si eu lucrari ale caror autori sustin ca homosexualitatea se vindeca — sau, ca sa ma exprim in termenii lui Satinover, ca este un moft. Exista si metode de vindecare a homosexualitatii. Stii cum arata acele metode?
Una peste alta, nu-mi ramine decit sa repet: Cind se gaseste o teorie verificata stiintific despre cum orientarea sexuala a parintilor o influenteaza pe a copiilor, as vrea sa o aflu si eu.
“Jeffrey Burke Satinover (Sept 4, 1947) is an American psychiatrist, psychoanalyst, and physicist. He is well-known for books on a number of controversial topics in physics and neuroscience, and on religion, but especially for his writing and public-policy efforts relating to homosexuality, same-sex marriage and the ex-gay movement. Copies of his best-selling 1996 Homosexuality and the Politics of Truth were distributed to all bishops attending the 1998 Lambeth Anglican Communion Conference and his work is widely-used and cited, and equally-widely criticized, as one of the main modern sources supporting the view that homosexuality is a changeable, non-innate condition, though not a matter of choice. He is an adjunct professor of science and mathematics at The King’s College, New York City.” ( wikipedia)
deci, intr-adevar… debordeaza de stiinta. 🙂
Exact, si asta in nenumarate domenii: psihiatrie, fizica, religie, matematica, si, hehe, stiinte in general. Ma intreb doar cum se face ca un asemenea savant de renume mondial, ajuns la 62 de ani este numai “adjunct professor” la colegiu.
Lasind gluma la o parte, polarizarea crestina e clara: “The King’s College is a Christian liberal arts college located in the Empire State Building in New York City.” Sa salvam familia si alte asemenea lozinci de import USA.
imi pare rau, ati citit trunchiat si partinitor
daca senatul american apeleaza pentru a decide asupra legilor americane la un oarecare, ok, aveti dreptate in privinta lui satinover.
http://www.narth.com/docs/senatecommittee.html
a-propos, nu am nimic cu homosexualii, atata timp cat isi vad de placerile lor in intimitatea lor. dar sa lase copiii in pace si sa nu incerce sa convinga pe nimeni ca o familie e altceva decat mama, tata si copiii lor. cand sunt atatea zeci de mii de pagini despre consecintele divortului asupra copiilor, cum mai stam sa discutam de copii cu 2 tati si nicio mama? e o dovada de egoism monstruos sa vrei sa-ti legitimezi o relatie sexuala prin copii. pe care daca in adancurile constiintei nu ai simti-o impotriva naturii, nu ai vrea cu tot dinadinsul sa o legitimezi.de altfel, exact asta se intampla. homosexualii nechinuiti de sentimente nemarturisite de culpabilitate nu se gandesc o clipa sa adopte copii, chiar daca, in cazuri extreme, ar putea creste unul cu decenta.
daca un lup poate in conditii exceptionale sa creasca un pui de om, nu inseamna ca trebuie sa legiferam familiile de lupi care cresc copii.
nimeni nu ar avea nimic cu homosexualii daca ar fi toti discreti( cum suntem majoritatea in privinta vietii intime) si nu ar fi absurzi in dorinta de a li se recunoaste ” normalitatea”. slava domnului, nu toti. cunosc cativa homosexuali pentru care am tot respectul. si sunt toti de acord cu mine. copiii trebuie sa creasca in familie cu mama si tata, cei din care s-a nascut copilul.
cand natura va ajunge la un asa nivel de evolutie incat din doi barbati se va naste un copil, atunci de-abia va ajunge si familia de homosexuali naturala. logica naturii e intotdeauna cea corecta.
iulia, sint genuri de afirmatii care intr-o discutie bazata pe logica si argumente n-ar trebui sa apara. iti dau un exemplu, daca-mi permiti:
“homosexualii nechinuiti de sentimente nemarturisite de culpabilitate nu se gandesc o clipa sa adopte copii, chiar daca, in cazuri extreme, ar putea creste unul cu decenta”
n-as vrea sa contabilizez din cite motive este lipsita de logica, argumente si chiar de o anume calitate pe care nu vreau s-o numesc direct aceasta fraza. si nu e singura.
:(((
(satinover a fost consultat in calitate de reprezentant narth, nu in calitate de… altceva.)
“nimeni nu ar avea nimic cu homosexualii daca ar fi toti discreti( cum suntem majoritatea in privinta vietii intime)”
Apropo, tocmai am fost la o plimbare prin cartier. Din directia opusa veneau un tip si o tipa la vreo 25 de ani tinindu-se de mina, iar tipul umbla cu o erectie perfect vizibila in pantaloni. Exista si varianta in care erectia nu e vizibila, dar cei doi se saruta in vazul lumii. Sau se mingiie, sau, sau, sau. Chestii cit se poate de frecvente, le vedem peste tot. Asta este discretia in privinta vietii intime? Sau deranjeaza numai sexul persoanelor implicate, Iulia?
nu pot sa-ti raspund la “deranjeaza?’, ci la ce ma deranjeaza pe mine. nimic din ceea ce nu ma priveste, nu ma deranjeaza.
eu vorbeam de copii, si atat. pentru ca ei nu se pot apara singuri, trebuie sa o facem noi, toti.
chiar nu ma intereseaza ce fac adultii, de orice sex or fi ei. daca nu-mi plac, ma uit in alta parte.
am vazut ca nu ai priceput deloc ce spuneam eu. eu tot timpul am vorbit doar de copii si implicatiile cresterii lor de catre un cuplu de homosexuali. atat. restul nu ma intereseaza, deci nu are cum sa ma deranjeze.
Doctore, I’m holding my breath.
Cum ziceam la postul de deasupra din greseala, ce-ti spusesem tie era “Nu ai intzeles tot. Nu ai intzeles bine.” Nu discut diferentza fatza de ” Nu ai intzeles nimic”, expresie care mi-e atribuita mie fraudulent si pentru care am binemeritat tot felul de porcaieli, directe sau oblice (WE parea ca intra in acest grup), fiindca deja mi se filfiie.
Dar Iulia zice direct “Nu ai priceput de loc”.
A-po-ca-lip-sa!
copiilor raspanditi pe tot globul care sunt de ordinul sutelor de milioane ( daca luam in considerare statistica “alba” a organizatiilor internationale ) le-ar fi putin indiferent de unele “studii de cauza” cu privire la influentele “comportamental (-sexuale )” – intrucat acestia sunt obligati realmente sa isi sacrifice frageda lor copilarie doar cu unicul scop de supravietuire .
mijloacele la care recurg si cel mai frecvent la care sunt supusi de catre adulti – asadar -, acelea sunt nedemne si grav inumane. registrul implica atat prostitutia cat si munca fizica care primeste o forma de “sclavie” moderna . sa nu-i amintim si pe acei copii abandonati orfelinatelor unde sunt privati de caldura sufleteasca si astfel de iubire . cred de asemenea ca este la fel de inutil sa amintim care sunt consecintele pentru copiii care nu a avut sansa unui camin familial .
pe langa faptul ca tendential discriminam dupa cum ne este oportun – ne mai si autodiscriminam si ne marginalizam fara prea mult ajutor din exterior. poate ca o facem doar inconstient sau dintr-un exces de “cunostinte acumulate” . nu rar se intampla sa trebuiasca sa hotaram pragmatic si la o distanta cat de cat salubra fata de tiparele impuse de unele sau altele “studii”.
Iulia, si eu vorbeam de copii. Si sustin in continuare ca daca ar avea probleme, asta nu ar fi din cauza ca parintii sint de acelasi sex, ci pentru ca societatea nu a invatat sa fie toleranta. Lucru valabil in primul rind in Romania.
Iar problema *mea* in discutia asta a fost calitatea argumentatiei tale. Argumentatie imprastiata in toate directiile, confuza, bazata pe o logica indoielnica si mai ales pe informatii si pareri tendentioase. Daca generalizarea mea este corecta si intr-adevar multa lume gindeste asa in Romania, atunci unul din efecte este ca unor oameni li se refuza niste drepturi civile pentru ca factorii de decizie (din care fac parte, intr-un sistem democratic, tot cetatenii majori) gindesc asa. Sinistru!
Vera: O presedinta careia i se filfiie? Curat apocalipsa! 🙂
Si aici sint niste lucruri pe care chiar nu le inteleg.
Si chiar ma uimeste sa aflu ca acel “doctore” mi se adresa mie, impreuna cu tot comentariul. Eram convins ca la proprietarul acestui blog te refereai.
Ei, daca asa stau lucrurile, atunci chiar ma intreb cum intelegi tu personajul Pinocchio. Am senzatia ca avem niste intelegeri extrem de diferite.
vero, ce inseamna “fraudulent”?
TU … nu te referi la copii niciodata decat foarte vag si doar superficial . nu te referi la discriminare in general . nu te referi la nedreptate . de ce ? pentru ca … esti über -sexualizat ( vezi exemplul cu : “am vazut erectia in pantalonii tipului ! gott! sa te binoclezi la “barbatia” unui pasant este pur si simplu “krankhaft”)
si … ai o personalitate narcista . esti punctul central al propriului tau interes . nimic la stanga . nimic la dreapta. fara punte de legatura. neconciliant .
ori … din antichitate se sustinea “teoria” ca cel care are un ascutzit simt al (ne)dreptatii acela parca doreste sa construiasca o portitza de acces pentru toti acei marginalizati . adica o “idee” de (cvasi) egalitate ( in sens restrans desigur ) … nefavorizand o minoritate in defavoarea alteia !
daca ganditul doare … ma duc sa-mi inghit intreg tubul de pile si niste ampule separate daca-s tare deprimata …
@pinocchio “Iar problema *mea* in discutia asta a fost calitatea argumentatiei tale. Argumentatie imprastiata in toate directiile, confuza, bazata pe o logica indoielnica si mai ales pe informatii si pareri tendentioase. ”
mie mi-a fost usor jena sa raspund la ” aratati-mi o teorie stiintifica…’…asa cum gandeam. ca ma intrebam daca ai fost absent chiar la toate orele de psihologie.
vad ca altora nu le e jena sa jigneasca si sa emita judecati de valoare. una e sa-ti spui parerea, alta e sa dai cu pietre.
vezi tu, pinocchio, sau cum te-o fi chemand, te-ai cam descalificat singur. nimeni nu intra in polemica in astfel de conditii. asa ca ma retrag.
dea domnul sa iti gasesti linistea. numai cine nu e in echilibru cu el insusi poate sa jigneasca. nu in ceilalti trebuie tu sa privesti. e clar ca in tine e abisul. vorbele aruncate in altii nu te vor vindeca.
exista homosexuali echilibrati, pentru care optiunea sexuala e doar atat, o optiune sexuala. si acestia nu deranjeaza pe nimeni( in afara nebunilor din tabara ailalta, bineinteles).
si exista cei care au ajuns acolo dintr-o greseala, pe care nu o recunosc tot restul vietii( cei cu culpabilitatea nemarturisita). cei agresivi si sonori sunt din ultima categorie. si periculosi. pentru ca tot ce fac nu are ca scop decat justificarea propriei greseli. si nu au scrupule. eu cred, dupa cum reactionezi mata, ca undeva in subconstient ai o problema cu optiunea sexuala. ca altfel ai tacea si ti-ai vedea de treaba linistit.
de altfel, daca ai si copii, e cam clar care e situatia. natura e, totusi, implacabila. nu cred ca vreun partener sexual poate suplini dragostea si respectul copiilor.
nu in noi trebuie sa dai cu pietre, pentru ca vorbim de dreptul copiilor sa creasca intr-o familie normala.