Acu’, să ştiţi dă la mine o chestie: doctoria asta dă inervează publicu’ călător e doar un fel dă mentenanţă a speciei, aşa, un fel dă mecanică und ţevărie aplicată la uom. Îmi permit să zic treaba asta, fiind io chirurg, iar chirurgii, ştiţi bine, sunt doar nişte instalatori-meşteşugari. Dacă un doctor are mai mulţi copii, pă ăla mai dăştept îl face psihiatru, pă ăla dă intelijenţă medie îl face internist, iar pă taNpit îl face chirurg – aşa că-mi daţi voie să mă exprim în felu’ ăsta, da?
„Chirurgia elimină ceea ce este superflu, pune la loc ceea ce a fost dislocat, separă ceea ce s-a unit, reataşează ceea ce a fost secţionat şi repară defectele naturii” – treaba asta a zis-o Ambroise Paré (omu’ dân poza dă mai sus), ăla de-a reinventat ligaturile chirurgicale, preluate dă la Herofil dân Alexandria, via Abulcasis, un musulman dă pân Cordoba.
Aşaaaa…. Mai zilele trecute am aflat şi io cum a dat colţu’ King James I & VI – aşa îl cheamă pă iel, pen’ că a fost mai întâi al şaselea James al Scoţiei, după care a ajuns pă la Londra, ocupând tronul modest al Elisabetei I, fiind iel primu’ James dă pă acel tron. Pân’ să plece, James ăsta a fost cam ciudat pentru un rege. Nu prea îi plăcea caftu’, da’ nurea dă bucurie când mergea la vânătoare. Nu prea mergea el pă picioarele lui (iera cam debil), da’ pă cal era ceva dă speriat şi trăgea năprasnic cu arcu’. A scris despre tutun, a scris despre poiezie, despre regalitate, a supravieţuit unui complot faimos (ăla a lu’ Guy Fawkes, când i-a pus butoaie cu pulbere la Parlament, dă iera să moară toţi lorzii cu rege şi regină cu tot), a fost căsătorit cu o beţivă, Anna de Danemarca, fiică dă beţiv dă competiţie, regele Christian al Danemarcei, chestie care i-a prilejuit lu’ Scuturălance plotu’ dân Macbeth şi o di-a-tri-bă (ahaa!) împotriva beţiei tradiţionale dă la danezi, în Hamlet…
Dar, iată-l pă King James I! A fost şi un pic cam homosexual – al naibii, să pupa în public cu cel mai tare iubit al lui, primul duce de Buckingham, George Villiers pre numele lui princeps, bărbat frumos şi cu toate alea puse la locu’ lor, ca să ofere plăceri maxime regalului său soţ, că aşa-i spunea în public lu’ King James…
Mda… Cam prea îmbrăcat şi cu prea puţine caucioace pă iel, Buckhingham ăsta, da’ aşa iera iei pă vremea aia – mai liniştiţi şi nici nu scotea limba să şi-o fluture pân aer, semn dă lungime şi dă cunilincţie maxitehnică, după cum să practică azi. Adică, nowadays, că vorbim dă iengleji.
Băh, şi pă lângă obiceiurile astea ale lui, James a mai scos şi o biblie faimoasă: versiunea King James I, a mai a naibii (ptiu, drace!) biblie dân toate timpurile anglo-saxone, că iei doar p’astea le ştiu, sărăcuţii – da’ ce? Mai tre’e altele? Nu era iei imperiu hăla unde soarele n-apunea niciodată? Aşa că, MUCLES!
Cât despre biblia lui James, cică a fost cartea dă căpătâi a anglo-americanilor (James s-a ocupat să finanţeze şi Drang nacht Westen, adică inventarea Americii de către iengleji), a fost carte dă căpătâi, deci, preţ dă sute dă ani şi a mai fost iea şi cea care a făcut ca iengleza să se vorbească în felu’ în care să vorbeşte azi: topică, mimică, glăsuit pă nas, treburi d’astea.
Buuuun… Băh, şi mănâncă James ăsta într-o seară nişte oo – nu ştiu cum i le făcuse bucătar’su: fierte, răscoapte, oo româneşti, omletă, simple, cu cartofi, cu mămăligă, habar n-am, să-nţepenesc! Bagă James oole la tub şi, nu trece prea mult că-l şi apucă o pântecăraie d’aia, nasoală, că nu-ş’ cum de o fi rezolvat cu umblătoarea că veceuri n-avea iei pă vremea aia, când Londra arăta cam aşa:
Dân imagine să vede fuaaar-te bine cum se căca iei, ienglejii, în Tamisa, care spre dimineaţă, aşa, tre’e că duhnea mai rău ca mâncarea dă căţei dă la Megaimage.
Băh, şi să cacă regele, şi să tot cacă şi iar să cacă – pân’ la urmă, au venitără la iel toţi doftorii dă pe vremea aia, că nah, se-mbolnăvise suveranul.
– Ce dracu’ ai, frate? au început iei, care luându-i un puls, care punându-i o mână pă frunte, chestii d’astea profesionale.
– Da’ te doare nasol, coane?
– Băh, da’ uite-te la tine cum transpiri, tă-tiiicu!
Estimp, King James să zvârcolea şi se căca. Da’ rău dă tot!
– Faceţi-mi, băh, ceva, că nu mai pot.
Da’ un român care iera şi iel p’acolo:
– Daţi-l, băh, încolo, nu-l vedeţi că să face?
– Cristoşii şi anafura mă-tii! – săriră doctorii ăia iengleji pă românu nostru, care trebui să se pitească, în mă-sa, pântre draperii, că nici termopane nu erea la Londra p’atunci.
– Marş d’aci, cioflingar valah! Când ie mai rău, ăştia face mişto, ai dracu’! Te doare rău, băh coane? – se întoarseră doctorii spre rege. Da’ sete ţi-o fi?
Ăla nu mai putea. Să deshidrata, al naibii, ceva dă speriat. Mda… Văzând că ie nasol, medicii puseră de-un conclav.
Discutară iei ce discutară, şi uite ce le dădu pân cap. Păi, la început i-au lăsat regelui nişte sânge, că aşa începea terapia intensivă pă vremea aia. Acu’, să laşi sânge unuia care deja s-a deshidratat pân cufureală e nebunie curată, da’ dă unde să ştie iei, săracii, pă vremea aia ce şi cum?
Regele, nimic! Căcarea se prelungea. Puţea aşa dă tare că valahu’ a ‘nceput să aibă viziuni : îşi vedea ţărişoara dă baştină, peste ani şi ani, mai precis, o zonă circumscrisă dân Ferentari, care va fi fost debranşată dă la apa curentă – vedea iel, aievea parcă, un bloc dă nefamilişti d’ăia, căsătoriţi între ei într-atât dă mult încât deveniseră cam la fel, adică maro.
Şi a început să se roage valahu’, că avea şi frică dă Dumnezeu. În paralel, regele se căca şi mai abitir, iar românu’ nostru halucina progresiv: văzu un palat mare-mare (al doilea ca volum dân lume, cică!) un palat plin dă oameni care puţea mai tare ca căcatu’ regelui, fără să se fi căcat, totuşi pă iei.
– Ia daţi-l naibii p’ăla! Veniţi să vedeţi ceva! – îi chemă iel pă doftori, mirat foarte dă vedenii. Ia uitaţi ce pantofi au ăştia! Zici că-s turci!
– Ieşi bă, boule, afară! Nu vezi că ăsta dă ochii peste cap? – l-au repezit doftorii.
Într-adevăr, King James mergea d��n rău în mai rău. Atunci, doctorii scoaseră pravilele cele mari.
Adică, Vesalius. Ei, şi se mai sfătuiră ei niţel şi se hotărâră să-l bage pă rege în apă rece ca gheaţa – asta DA, terapie dă şoc! Băh, şi-l ţinură acolo până ce intră King James în hipotermie avansată – cu toate astea, încă se mai căca, se căca fioros, pricepeţi?
Atunci, hotărâră să-i facă mici combustii repetate pă piept şi pă burtă, ca să ardă răul dân iel şi, totodată, să-l încălzească niţeluş, că-i intrase, naibii, frigu’ în oase. L-au ars iei ce l-au ars, până a ‘nceput hăla să urle ca dân gură dă şarpe, da’ doctorii, nimic! Regele persista în căcare, aşa că s-au hotărât să-i facă niscaiva împachetări fierbinţi în prosoape încinse date cu camfor – un fel dă carmol dă pă vremea aia, da’ pe care n-are cum să-l bea pacienţii când se uită doctoru’ după cracii asistentei.
N-a mers nici aşa. Atunci au zis că să-i provoace borala, tot ca să scoată, dracului, răul hăla îngrozitor dân iel. Au turnat în rege la emetizante, dă a început suveranu’ să dea dân iel şi pă sus, şi pă jos.
Chestia asta l-a cam inervat pă românaş:
– Băh, s’teţi nee-buni! Ierau vremuri când oamenii mureau liniştiţi, cu capu’ pă perna lor! – mai zise iel şi se cără, în mă-sa, aşa cum ar face orice român normal când vede că treaba se cam împute.
Şi chiar că se împuţea! Fecalele se prelinseseră pă hol, iar regele dăduse, deja, ochii peste cap. Pă blat, ca să nu-i vadă curtenii, doctorii se cam scărpinau în creştet.
– Ce facem, băh? – se uitau ei dă la unu’ la altu’.
L-au ciupit, l-au mai una-alta, da’ King James I, nimic. Abia mai sufla. Nu era clar nici măcar dacă-i mai auzea cum şopocăie ca proştii.
– Băh, să vezi că-ntinde ăsta copita!
– Io v-am spus să nu venim, că ne scade, dracului, cota! – le reaminti unu’ mai bătrân de vechea prescripţie a lui Hippocrate. Ştiţi că aşa ne-a lăsat hăl bătrân dacă moartea e iminentă!
– Păi, ce? Are ăsta ftizie? Că pentru ftizie a băgat sfatu’ ăsta…
– Băh, nu cred… Da’ era doar o figură dă stil de-a bătrânului. Ştiţi că aşa a zis, nu? "Ţineţi-vă departe dă casele muribunzilor, că altfel vi se duce faima pă apa sâmbetei!"
– Las’, c-a zis el multe! Voi nu vedeţi ce muacă are?
– Chiar aşa! Ia mai dă-l în mă-sa şi p’ăl bătrân! Ce? Ştia iel pă vremea aia ce ştim noi acu’?
– Păi dacă ştim, de ce predă ăsta bocancii cu noi dă faţă? Hai să-i mai facem ceva!
Şi au trecut la terapia maximă. Au făcut un decoct dă pulbere dă diamant, amestecată cu broască uscată şi pisată, diluată în menstruaţie dă virgină – cum ar veni, îl băgaseră în perfuzii aduse dân străinătate, pă bani mulţi şi cu pile la Parlamentu’ ăla care-l halucinase pă românaşu’ nostru. Fă-i decoctu’, bagă-i-l pă beregată cu sonda dă gavaj (să vede în desenu’ ăla dă deasupra lu’ Big Chief cu Jurământu’), toarnă, toarnă, toarnă, cât mai mult, că s-o face el bine, regele!
Băh, ce să vă mai zic, chestia e că, după v’o trei zile dă terapie intensivă d’asta, regele s-a înfuriat într-un mod imperceptibil, aşa, ca un ienglez ce iera, i-a cam băgat p’ăia în paştele mă-sii, cu ştiinţa lor cu tot şi a exitat. Căcându-se la fel de kilogramic ca la început.
Of… Boala dă care a murit James VI and I se cheamă enterită, iar pă vremea aia, doftoroii n-auziseră nici măcar dă saprosan, darămite dă imodium, amoxiklave sau dă alte flapsuri care au făcut dân boala asta un rahat terapeutic – o chestie d’aia dă o tratezi fluierând. Cazul e bine cunoscut în istoria medicinei: a fost un fleac, dar un fleac incontrolabil pentru ceea ce ştiau doftorii de atunci.
Mda… Au trecut aproape 400 dă ani dă la eveniment, iar io mă uit la confraţii mei de atunci cu…. nici nu ştiu cu ce. Un medic militar, şi istoric pe deasupra, povesteşte că pe front, când situaţia e groasă, faci tot ce-ţi trece pân cap ca să-ţi salvezi pacientul – foloseşti chiar şi manevre neaprobate dă forurile tutelare, doar ca să-l aduci p’ăla înapoi dă pă drumu’ ăl lung (mai ales că nu-i nici picior dă avocat pân zonă, ca să te dea în judecată pentru licenţe profesionale!).
Aşa au făcut şi doctorii lui King James VI and I – au făcut ce-au ştiut ei mai bine…
Ei, şi-acum e-acum! Şi dacă ceea ce facem noi, în zilele noastre (le scoatem la ăia plămânii, maţele, le schimbăm ficaţii şi rinichii, respirăm în locu’ lor, le băgăm sânge şi fluide cu ghiotura, îi adormim, îi trezim, îi înţepăm, îi tăiem, dracu’ să ne pieptene), dacă ceea ce facem în zilele noastre, aşadar, o să li se pară medicilor de peste 400 de ani la fel de barbar şi de stupid ca practica medicilor lui King James VI and I, care şi-au băgat suveranul în groapă cu zile? Pă cinstite, puteau şi iei să fie mai blânzi – regele ar fi avut mai multe şanse, mai ales că enterita poate să aibă o evoluţie autolimitată (eh? vedeţi ce lexic pizdos posed?). Şi, dacă tot iera dă murit, mai bine îl lăsa să plece liniştit, nu să-l hingherească în halu’ ăsta!
Aşa că, asta mă întreb: dacă o să râdă ăia de peste 400 de ani şi cu curu’ dă noi ? Mai ales că au început nişte băieţi să inventeze tot soiu’ dă chestii…
Ăsta dă deasupra ie un robot rătăcit printr-o salvă dă spermă. Roboţi d’ăştia chiar există. Io vi l-am arătat doar p’ăsta pen’ că-i haios foc (chit că s-ar putea să ajungă în cur – anus, pentru sufletele visătoare!), da’ mai are el fraţi p’acasă, unii care fac o grămadă dă alte chestii: unii învaţă să dea jos plăcile dă aterom dă pă artere, alţii caută, ai naibii celulele canceroase şi le injectează numa’ pă iele cu citostatice, alţii să lipesc dă găurile mici-mici dân vasele dă sânge ca să oprească hemoragiile…
Mda. Dăştepţi roboţeii ăştia! Şi, mai ales, dau mai bine la public decât poza asta:
Prin urmare, l-am întrebat io pă un profesor mai adult ce zice iel dă treaba asta: ce-o să facă ăia dân viitor când s-or gândi la noi – o să râdă rău, foarte rău, sau icstrem dă rău?
Băh, şi ştiţi ce mi-a răspuns?
– Înainte să ajungă pe Everest, Hillary a spus că dacă n-o reuşi, măcar a încercat!
Aha. A încercat, carevasăzică… Al naibii!
Mda… Îl vedeţi pă zburătoru’ hăla? Ieste că seamănă niţel cu roboţelu’ călare pă spermatozoid? Cât despre munte – ie chiar Everestu’, ce dracu’, băh!
@ permafrost : ziceam că lumea să apucă dă doftoriceală dân enşpe mii dă motive. unii au părinţi, alţii simt chemări, alţii vor adrenalină, alţii vor bani (da’ investiţia durează prea mult, pă bune) şi, pe de altă parte, chiar lucrezi în stress. durata dă viaţă a medicilor specialişti este dă 59 dă ani, raportat la 63 – 69 dă ani (bărbaţi – femei), cât e media pă ţară…
aşa că, indiferent dă motivele care ţi-au pus halat alb pă tine (că aşa ie clasic), tre’ să încerci să faci treaba bine. într-un fel, e ca pân alte joburi. numa’ că aici, într-o zi ai impresia că eşti Hăl dă sus (asta se întâmplă peste tot, numa’ că dacă eşti civilizat, o ţii în tine!), iar în alte zile îţi vine să te scurgi la canal.
ştii fiţa aia, care e diferenţa dintre Dumnezeu şi un chirurg cardio-vascular?
Dumnezeu nu se crede niciodată chirurg cardio-vascular.
bun. diferenţa dântre noi şi ăilalţi e diferenţa dă la toate: afară au uzul coabitării şi au învăţat că politeţea şi civilizaţia e mai productivă. noi n-am prins chestia asta.
asta e valabil, fireşte, doar în ce priveşte atitudinea.
@ inah : băh, am dat-o io în râs, da’ nu prea-i râsu’ meu – mă rog, de asta v-aţi prins oricum. da’ acu’, doar vă pregătesc niţel pentru încasat marea filozofie a lu’ moa în ce priveşte direcţia cretinoidă pe care o ia medicina, şi nu vorbesc numa’ dă românica.
pentru românica tre’ subiect separat, că la noi va fi jale! şi nu mai e dăloc mult! vă zic doar atât: dă la începutu’ anului pân-acu’ au plecat dân ţară 800 (opt sute!) dă doctori tineri, potenţiali specialişti. iar în toată republica sărbătorească, suntem 40.000 de halatarzi d’ăştia, cu pensionari şi cu generalişti, cu tot…
şi vă daţi seama că n-au plecat ăia mai taNpiţi, ca să citez un personaj faimos dân blogosferă.
lasa, ca nici cu timpurile noastre nu mi-e rusine.
sunt plimbati pacientii cu salvarea de la un spital la altul pana isi dau duhul, se cearta medicii de la diferite camere de garda pentru a nu-l prelua ei pe suferind pana sucomba pacientul, nu sunt paturi suficiente, nu sunt medicamente in marile spitale ale tarii, pana sunt scrise foile de observatie bolnavii mor fara a fi consultati, se fac analize aiurea, astepti ATI-ul intr-o alta clinica cu orele langa cel cu stop cardiorespirator,nu exista sange pentru transfuzii, iar in provincie nu exista personal medical aproape deloc.
ce fericire ca se fac interventii revolutionare daca daca noi suntem intr-un stadiu infect?
păi… în subsidiar cam despre asta e vorba… 🙂
http://news.bbc.co.uk/1/hi/health/177922.stm…
http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9B06E5D9163BF93…
http://linkinghub.elsevier.com/retrieve/pii/S107275150300601X…
http://www.theyworkforyou.com/wrans/?id=2008-01-24b.177930.h…
Ceea ce se ştie mai puţin, însă, este că probleme absolut similare cu cele pe care le-aţi ridicat sunt şi în…
Vă las să parcurgeţi linkurile de mai sus, ca să vedeţi ce şi pe unde se petrece.
Două lucruri de ţinut minte:
1) programarea la specialist durează luni de zile în ţările avansate,
2) politicile de reducere a paturilor de spital au determinat blocarea serviciilor de gardă din Glasgow, de pildă. Au fost urgenţe care au aşteptat, pe targă, şi 24 de ore.
În commenturile anterioare am spus că medicina, în general, o ia pe co cale împuţită. în ce ne priveşte, să adăugăm şi caracteristicile locale, ca să vedem ce ne paşte.
http://www.oar.info/pdf/WaitLISTRELEASE09-04.pdf…
cât despre acest link, cred că e mai explicit decât o mie de argumentaţii pe care le-aş face io, susceptibil, oricum, de a ţine cu ursul…
marturisesc ca am citit initial textul dumitale si am comentat iar apoi am citit celelalte comentarii.
pe mine ma socheaza ca in loc sa progresam moral, organizatoric si de ce nu si material, ajungem blocati in fata unor reguli stupide si a organizarii proaste facute de niste incompetenti ajunsi sus in nici un caz pe merit.nu credeam sa ajung sa spun atat de repede ca in urma cu cativa ani era mai bine, caci sunt diferente vizibile de la an la an.
pai viitorul cam bate la usa deja..
http://www.insidetech.com/news/2443-spray-on-skin-research-lea…
http://www.defenselink.mil/releases/release.aspx?releaseid=118…
citind printre rinduri, seamana un pic cu Terminator?
sistemu medical pute peste tot. in singapore ca s aiti scoti apendicele ala te costa vreo 10 salarii d-ale lor, in portugalia pana iti vine ranbu la operatie in baza asig de sanatate crapi, dureaza intre 5 luni si 2 ani. nici inanglia nu e mai roza situatia, dovada ca f multi vin si isi fac operatiile prin europa de est, ca mai apoi ele sa fie decontate de ai lor, ca deh, aia nu au coaie grele ca la noi, sa zica ce mah, iti lasi sangele p`afar`? in sua sunt nonstop procese in care cadre medicale sunt implicate in cazuri de abuz profesional samd.
da io am vb de atitudine.aia macar te fac zambind si avand politeturile necesare. la ni pleci si cu pensele uitate intine, si cacat de toti si cu suturi in fund. penca oricat de mult s-ar vbd e profesionalism, nu poti sa nu tii cont de factoru uman. pardon, roman.
un terminator pentru chirurgi. asta da. în rest, o să aibă toţi de câştigat.
Foarte frumos scris 🙂
Don doctor, enterita zici, da te-ai gandit la armamentele d-atunci si alea d-acu, o amaraciune de tun era cea mai nasoala pe vremea lu’ King James, acu cu vreo doua nucleare mai rasarite faci din regat o pustietate. Evolutia a fost mai dihai la facut bube decat la reparat.
Ce dracu’ cauta romanu’n povestire?
Sanatate
referitor la consimtamintul informat in RO, am auzit odata un chirurg spunind "la cit operez eu zilnic pe doi lei, sa zica merci ca am timp sa le dau buna ziua". ca sa nu las loc de interpretari, nu era vorba de vreo plata asteptata de la pacient ci de faptul ca numarul mare de pacienti, deci volumul de munca, raportat la cit crede statul roman ca merita un doctor sa fie platit nu prea lasa loc de practica si discutii ca in ER si alte medical dramas importate de posturile TV.
cu alte cuvinte cei de prin strainataturi ar sta mai bine cu programarile si de asta isi permit sa discute pe indelete cu pacientul, spre deosebire de chirurgul roman care e foarte ocupat (dar desi nu vorbeste prea mult, isi face treaba cum stie el mai bine).
personal nu sunt de acord cu genul asta de argumentatie. probleme in sistem sunt, dar nu e pacientul vinovat pentru ele.
de ce fac unii medicina in conditiile actuale? sincer, eu am facut medicina in ideea ca in sase ani pina termin facultatea, plus inca un an(ca era stagiatura de un an obligatorie cind am terminat),plus inca tz ani de specializare (ca e variabil), lucrurile vor intra in normal. multi romani au parerea ca medicul a luat-o pe drumul asta in deplina cunostinta de cauza si ca trebuie sa faca medicina doar ca sa "ajute lumea" si sa rezolve eventual si problema incalzirii globale etc. ei bine, nu e chiar asa, pentru ca nu suntem la concursuri de miss.
bun, medicina intr-adevar nu este o investitie rentabila. cu surprindere am constatat ca si studentii americani isi pun la final de medical school aceleasi intrebari ca studentii romani, de genul "nu mai bine faceam law school sau economics+MBA si lucram pe Wall Street?". uneori e mai rentabil in "US&A" sa vii din alta parte (pentru ca macar MD-ul din buzunar nu te-a costat intre 200k-250k USD), lucru care deja se vede (in NJ cam 40% medici sunt indieni).
deci medicina ca profesie presupune multe sacrificii oriunde in lumea asta, dar macar in alte parti munca iti este rasplatita iar profesia este respectata (de asta spun si americanii "There is a shortage of physicians and nurses throughout the world. We congratulate providers who overcome challenges and maximize health care.")
prin urmare, pe principiul "un sut in fund, un pas inainte", eu ii felicit pe colegii care s-au hotarit sa-si faca bagajele spre alte zari. si medicul are o singura viata (uneori chiar mai scurta, dar mai intensa ;)) si are dreptul sa o petreaca altfel decit asteptind sa se destepte guzganul mioritic.
si, cu riscul de a dezamagi, trebuie sa spun ca nu suntem sfinti. totusi, uneori, putem fi ingeri.
@ Inah : să ştii că asta este prima problemă cu adevărat serioasă cu care se va confrunta sistemul medical românesc – exodul personalului. că se vorbeşte frumos sau urât, că se practică, au ba, consimţământul informat – e un aspect. drama va fi când vor rămâne prea puţini (civilizaţi + mitocani) inşi care să ofere servicii de sănătate.
@ Danielle S : nu progresăm, nu, nu, nu! printre altele, doream să spun că acum avem mult mai multe cunoştiinţe ştiinţifice medicale decât acum 400 de ani, numai că nu ştim să le distribuim, în egală măsură, acolo unde este nevoie de ele. comentul d-voastră (da’ parcă ne tutuisem anterior…) era… discret "iritat", chestie pe care o înţeleg. dar, daţi-mi voie să vă furnizez un exemplu a propos de ATI şi stopuri CR. lucrez într-un spital de urgenţă care, oficial, are 900 de paturi întinse pe 13 etaje. prezentările de urgenţă sunt peste 100, zilnic. în gardă, se operează la minimum 3-4 săli, concomitent, iar când e iureş mare, fireşte că numărul sălilor ocupate creşte. sălile astea nu sunt toate la acelaşi etaj. eh, ştiţi câţi Intensivişti are garda? Trei (3!!!) titulari + încă trei învăţăcei. mai departe. dacă survin două urgenţe majore concomitent (fapt extrem de frecvent) şi e un singur intensivist liber, cum credeţi că va opta?
se va duce la pacientul mai tânăr, cu patologie mai "rezolvabilă". am trăit ani de zile coşmarul că dispuneam în gardă de oxigen care mă ţinea 16 ore, cu condiţia să am un singur pacient conectat. ştiţi de câte ori am avut doi, sau chiar trei oxigenodependenţi pe gardă? în ce fel credeţi că se operează alegerile?
în nici un caz pe bani, vă asigur!
@ permafrost : tonul face muzica. da’ asta ţine de genă şi de educaţia fundamentală – cei 7 ani d’acasă inclusiv. pe de altă parte, malko are dreptate: nu totdeauna ai timp de discuţii. părerea mea e că, şi atunci când ai mai puţin timp, tre’ măcar să zâmbeşti, chestie care o să mă coste mâine, în gardă, sunt sigur deja, pen’ că de fiecare dată când zic că tre’ făcut într-un anume fel, vine soarta şi-mi arată că nu se poate, băh!
@ alex : multzumesc
@ malko : te aşteptam, maitre, că au tăbărât ăştia pă mine, băh! :)). fireşte că nu pacientul este de vină, dar există şi excepţii. nu te supăra că te întreb: la ţară (countryside, ca să zic aşa) ai lucrat ca medic? dacă nu, îţi vând un pont: dacă românu’ are o văcuţă în curte şi dacă văcuţa aia are cea mai mică problemă (se scarpină, se bese, se pişă mai des) cheamă instant veterinarul. da’ dacă suferă iel dă ceva, chiar nasol, zace mai întâi v’o 3 – 4 zile, că poate trece dă la sine, şi abia apoi se duce la medic. nu ştiu cum o fi în alte părţi, da’ io am lucrat mult cu tebecişti – nu te puteai baza pe ei să respecte indicaţiile la externare, neam! se duceau la loc în cârciumi, săreau peste tratamente şi, când se întorceau la loc în spital, laţi şi abia suflând, spuneau: "mai bine trei ani vultur, decât 20 dă ani cioară!"
i didn’t mean to patronize you, sorry pentru cum am ajuns să spun chestia asta. aşa că, dintr-un anumit pct. de vedere, au şi pacienţii o anumită parte de vină.
ceea ce nu justifică un comportament mitocănesc din partea personalului medical.
şi da, şi io îi felicit pe colegii mai tineri care o taie afară. barem acolo o să trăiască într-un sistem stabil, cu reguli deprinse în sute de ani de convieţuire în grup.
Blog de citit/ doar azi descoperit…
gata, m-am hotarat sa citesc Vindecatorul. oricum, daca va lasati de meserie, e mereu liber un loc de povestas pe undeva.
nu, la tara nu am lucrat dar cred ca pot sa-mi imaginez..
cit despre pacienti, unii dintre ei nu difera prea mult indiferent de locatie. in statul NY de ex. bolnavii TB sunt atent monitorizati si autoritatile au chiar dreptul sa-i detina daca nu respecta tratamentul (pentru ca se considera ca e problema de sanatate publica, mai ales ca asa apare rezistenta la tratamentul conventional).
in schimb am vazut ca medicina se practica la standarde apropiate indiferent de locatie. intr-un satuc de pescari din Maine pe care l-am vizitat toamna trecuta am stat de vorba cu citiva medici de familie. imi povesteau despre spitalul mic din localitatea respectiva si cam ce dotari au.
ca sa-i "incui" i-am intrebat daca au MRI (=RMN, pentru ceilalti vizitatori ai blogului). raspunsul m-a lasat cu gura cascata.. aveau un MRI mobil (un camion cu laboratorul in spate ca in X files) care aparea de doua ori pe saptamina in colrul ala uitat de lume..
Faină remarcă aia cu omul de la ţară. Şi cutremurător de justă. 🙁
În altă ordine de idei: dulce Corn, azi am petrecut mai multe ore pe blogul mătăluţă, citindu-l fir a păr şi râzând ca dementa, singură cu motanul care mă privea întrebător.
Îl trecusem eu în blogroll (multe bloguri de la mine în blogroll sunt trecute acolo din drag faţă de posesorii lor) dar nu îl prea citisem. Nu pot să cred ce superficială am putut să fiu.
*auto-ruşinicăăăăă*
si eu sunt un mic pion, tot pe acolo, insa inteleg si statutul de pacient pe care il mai avem din cand in cand.
@ Marinelas : mulţam, da’ să ştiţi că vă întorc vizita… 🙂
@ puck : of, of, puck, sunt puţin "ambarasat"… mersi, da’ fii atentă, te rog, că în carte mă dau mare chiar dacă nu dau p’acolo 🙂
@malko : existau asemenea prevederi legale şi la noi în ce priveşte TBC-ul. Fiind a public health issue (eh?…), beneficia şi de bonusuri, ca să spun aşa. De pildă, vizitele la medic (controalele) erau decontate – se plăteau bilete de tren, de autobuz etc. în timpul internării, aveau normate porţii hiperproteice, suplimente calorice, mă rog, bunătăţuri pă vremea aia…
pe de altă parte, dacă vreun pacient nu se prezenta la control, miliţia putea să-l salte şi să-l aducă cu forţa.
după ’89, democraţia a amerizat cam şchioapă în ciorba călduţă românească. din motive de drepturile individului, sunt călcate drepturile grupului, astfel încât tuberculoşii se învârt liberi prin natură, scuipând (pardon: expectorând!), făcând troc cu bacilii Koch, bând ca sparţii şi dând cu tifla corpului medical.
cât despre RMN-ul mergător… nu sunt fan al tehnologie, dar asta chiar e o chestie deşteaptă. cred că şi-ar scoate banii chiar şi în condiţiile noastre – dar cine, doamne iartă-mă, să facă acele calcule cost-efect? astea necesită o acribie birocratică incompatibilă cu statutul funcţionarului dâmboviţean, mai degrabă dedat spre o sărmăluţă, un mititel, o berică, o căsuţă-n afara oraşului, chestii d’astea…
@ Danielle : în principiu, nimeni nu trebuie să ajungă un SIMPLU pion. cu atât mai mult, pacienţii. problema sănătăţii publice, peste tot, este sinteizată într-un articol al cărui link nu-l găsesc, fir-ar să fie!
esenţa e asta: sistemele de sănătate sunt nişte insule de stânga într-o mare a pieţei libere (ultraliberale, să exagerăm noi puţin). Chestia asta o spune un ziarist american din LA (sper să-l găsesc, fir-ar să fie!) şi poate că Malko ne poate spune mai bine dacă LA e contaminat, major, cu ideologiile de stânga.
mă rog. cred că ziaristul are dreptate pentru că, principial, sănătatea este un bun pentru cât mai mulţi – ideal, pentru toţi. din păcate, the name of the game is… money! cu alte cuvinte, există o disparitate între resursele de sănătate (personal, tehnică, învăţământ, IT, clădiri etc) şi necesarul de sănătate.
această disparitate "cere" un management judicios, adică: cum dracu’ stabilim noi priorităţile?
managementul sanitar e o chestie EXTREM de serioasă. face obiectul unor studii extensive în SUA, dar şi în UE, în sensul că există nişte oameni care fac 4-5 ani de facultate NUMAI pe tema asta. io am făcut un an de cursuri intensive în management sanitar în românia şi, am reuşit doar să ÎNŢELEG cam ce amplitudine ar trebui să aibă asemenea studii.
şi acum, întrebarea: ai văzut pă sticlă sau pă hârtie v’un manager sanitar pe bune? îţi răspund tot io, scuză-mă! NU, n-ai văzut asemenea personaje, care există şi la noi, care au studii de specialitate în acest sens, alcătuind ei şi un institut.
Numai că pe ei nu-i cheamă nimeni să-i întrebe, nici în presă, dar nici la ministere! ei fac… studii, că aşa le-a lăsat cu limbă de moarte politicianul român, care le ştie iel pă toate!
Vreau să spun că AVEM specia de manageri sanitari, numai că e o specie ţinută pe tuşă. Nu intru în detalii că murim aici, tot scriind unii la alţii.
@lorena : oh, mă bucur dacă te-ai bucurat! 🙂
ooo, văd că cei doi medici care îmi consultă regulat blogul – adică malko şi cu tine – v-aţi găsit. mi se pare foarte tare. 🙂
Depinde cum sună viitorul, ca în spotul publicitar. Poate da, poate nu.
Citind rândurile, nu mi-am putut reprima un gând- ce puturoşe erau personajele. Se spălau anual sau o dată la cincinal?
nu ma bag in termeni medicali sa-s certata rau cu doctorii. cu astia de prin strainataturi, de-au omorat-o pe mama cu zile. tot ai nostri, ca era unu mai norocos de-a salvat-o o data cu o metoda cam ca aia de pe vremae lu nenea de care povestesti mata. cica o invatase pe front.
sanatate, dom doctor
asta chiar e insemnare care te impricineaza 😀
naspa breasla ti-ai ales! ca sa fiu on topic, cred ca multi doctori sunt empatici asa din fire cu nea james, de au ajuns sa se cace pe ei asa, by default. desi este un domeniu in care limitele si cunostintele profesionale sunt mai mereu in urma bataliilor purtate, frate, rar vezi cate un doctor cu nasu mai drept si care sa fie dispus sa mai faca un update la cunostinte, sa fie dispus sa recunoasca ca sunt lucuri pe care nu le stie cu privire la meseria lui.
purtatu halatului aluia, de ii schimba astia culorile si io mereu nu mai stiu care e asistenta, caraus de targa, femeie de serviciu, dorctor, de tre sa ii iau la rand, sau ii scanez dupa gradu de dumnezeire din el, e o traba grea. mie imi pare rau ca nu li se dau doctorilor un spor acolo, profesional, ala de neomenie.
halatul ala ii va face dincolo de practica macelaritului, sa adopte chestii pe care le trag dupa ei si in real life-ul lor. una dinmutatii, e incapacitatea de a asculta activ. dar am fost domn, cu activu.
ultima proasta a garii care m-a facut sa imi incalc promisiune aca nu mai dau in oameni,m si daca dau, sa nu mai dau dracu in fata, vb alora de la "politia criminala", a fost un nea doctor. Evident ca nu am castigat nimic, in afara atentiei totale din partea lui in momentele alea si "vuaiurile" asistentelor. in rest a treb sa imi iau bolnavu "ilegal" dinspital si sa il duc la dracu in praznic unde am gasit si un doctor dispus sa explice ce dracu urnma sa faca si de ce, care sunt riscurile sau care sunt alte variante alternative si de ce nu sunt potivite, fara sa-mi puna parafa pe frunte: "de aia ai venit la mine, penca stiu eu ce tre sa fac".
da una peste alta, io-te ca am vazut si blog de doctor. ca pana acu , am dat in maj timpului numa de purnalisti si advartaizeri. adevarat, am nmai vazut vreo doo bloguri de "doctorite", da alea nu prea erau definite, si cam pendulau intre rolu femeii fatale si a celei cu nevoi multe.
uitai sa zic o chestie. e si greu sa ramai cu bruma de omenie intine atat timp cat croiesti matze si vezi numa spintecarii. e ca si cum ai fi gardian la o inchisoare.
ionu inteleg de ce se fac AZI, unii doctori. in trecut erau saruri la nas, vise, drapele de purtat samd. azi? "binele omului, "dorinta de a ajuta" ?:))
dom’ doctor…apai, la noi, la poporul asta mic si darz…s-ar putea sa ramanem cu alde ciomu si tranca.
am citit si io ca se pleaca in draci….da’ reactii din partea autoritatilor, nexam.
@ Dan Şelaru : românu’ e pus aşa, ca soprană dă coloratură. sau, ca antiteză?
@ lorena : şi încă nu ştii cât dă mică-i lumea.
@ alex petria : spălatu’ iera icstrem dă rar pân vremurile alea în ioropa. o baie – două pă an: asta era norma, că altfel răceai. chestia asta s-a moştenit în anumite arealuri ioropeneşti, vechi dpdv geografic, da’ noi prin aderare. o chestie : când nu-ş’ ce prinţesă rusoaică a ajuns într-un castel normand, în calitate dă soaţă, pă vremea cruciadelor, a fost oripilată să constate că ăia nu se spălau. ruşii inventaseră deja baia fierbinte şi bătaia cu rămurele dă mesteacăn. pă cea de-a doua, în gulag, au upgradat-o net.
@ lolitta : e o chestie cu medicina asta modernă care mă inervează foarte, deşi specialitatea mea este extrem de îndatorat�� descoperirilor contemporane. da’ ie îndatorată doar găselniţelor tehnice, nu şi demersului absolut imbecil pe care l-a împrumutat ştiinţa/empirismu’ ăsta care se numeşte doftoriceală.
@ permafrost : update la cunoştiinţe să face, da’ mai puţin în românica. aici, învăţământu’, ăla medical inclusiv, a devenit un maaaaare sereleu. cu halatele divers colorate, chestia se întâmplă dân cauză că s-au primit multe halate dă la ajutoare şi s-au repezit ca hultanii pă iele, în ordinea venirii. a luat fiecare ce-a apucat. afară halatele au un cod al culorilor. la noi n-avem cod nici dă trecut strada. şi nici birou dă informaţii pă la spitale, policlinici, veceuri, metrouri, trenuri, milţii, guverne, parlamente. bolnavii "ilegali" sunt cu ghiotura: până acu’ o vreme n-aveau statut financiar, pricepi coane permafrostule? au căpătat statutu’ ăsta recent, că a trebuit şi io să fac nişte exhibiţii administrative nemaipomenite ca să nu plătesc dân buzunar o fetiţă caftită rău dă peştii ei şi care era să dea colţu’. discuţia dă care zici tu mai apoi, se cheamă "consimţământ informat" – el e OBLIGATORIU. acu’, io ştiu ce te roade pă tine şi te înţeleg. te rog doar să mă înţelegi şi tu pă mine: câteodată, vin ăia sparţi la bot (la torace) la mine şi-i apucă urlatu’ şi ameninţatu’ până să apuc să le spun care e treaba. fii atent că mă dau ciumec acu’ : et altera pars audiatur, că au şi medicii ce spune despre anumiţi pacienţi plini dă fiţe şi care cred că au doar drepturi, inclusiv p’ăla de a-şi băga picioarele pân gura personalului medical – numa’ că pacienţii ăştia sunt totuna cu ăia care se bagă în faţă la stop, la cozi, la coit şi pă unde mai au ei chef, deci tu ieşti outsider la treaba asta.
bruma dă omenie care dispare la medici se cheamă "burn out syndrome" – la români n-au tradus sintagma că şi-aşa nu-i interesează decât pă tembeli.
nu contează DE CE te faci medic. contează să-ţi faci jobul cât poţi mai bine. şi să discuţi principial. da’ acu-s’ cam nervos pă tema asta, că lăbarii ăia dă la spital nu i-au recompensat pă colegii mei mai tineri (rezidenţii) care au venit trei (3!) ani la rând nopţile la spital, neplătiţi şi alergând pă banii lor, ca năucii. vreau să spun că manageriatu’ le-a dat doar chestia aia legată dă UE drept recompensă şi nu le-a scos post, după cum promiseseră. da’ nu-i nimic, că pentru alţii, care nu ştiau decât coperta spitalului şi laba medicală în doi timpi, au avut şi loc, ŞI salarii.
prin urmare, e frumos să te faci doctor, da’ angajatoru’ ar trebui să te plătească, nu? şi nu mă refer la "onorariile" alelante – angajatoru’, adică statu’ şi managerii lui dă doi ş-un sfert, nu altcineva! ce vreau io să spun e că nu poţi să mergi cu un RR dacă n-ai decât bani dă Trabant.
pai eu de dohtorii nostri vb. nu ca afara ar umbla chirurgii cu covrig in bisturiu, da acolo sunt chestii care tin de o educatie a firii. cacanariile lor nu vor fi niciodata cacanariile noastre. tu ai intrebat ce vor zice aia peste 400 de ani si ai facut paralela cu jamesu si ai lui doctori anticacat.
pai, nush, aia au incercat, dincolo de ignoranta lor. ma rog, medicina era poezie cu sacaz pe vremea aia. chiar progresasera oleaca si nu mai puneau pe rani chestiile alea egiptene. so, aia aveau avantu. la noi…avantu e direct proportional cu lungimea membrului. daca doctoru e o femeie, ai cacat zebra, ca aste au madularu increier si tin neaparat sa ti-l bage tot acolo.
desi pare ca generalizez, eu cam las loc de procentu ala mic, aproape inexistent. de aia mai scap cate un "rar". evident ca pacientii sunt vai mama lor, asta pentru ca romanu prost nu stie decatsa joafce pe extreme. la noi, demnitatea o lasi la usa spitralului. n-am inteles de ce. e o chestie voluntara asa, la neamu nostru de prosti. apoi te preiau aia in culori siu te fataie pe targa in curu gol printot spitalu, ca ce dracu, tu iesi din reanimare. si iti arata flocii la toata lumea agatata de holuri. dincolo, la coada de la cabinetu ala, asistenta nu mai fata fata la schimbatu bandajelor, asa ca lumea intra la serie. in stanga sta un mos care are unbandaj pe p, iar indreapta e una cu tatele goale, operata sub una. usa e deschisa, si tot cardu ala de oameni ce stau la rand belesc ochii cersindu-si locu.
e greu sa ii imputi unui personal medical chestia cu futerea demnitatii cand majoritatea celor ce intra acolo cred ca e un film regizat de gibson.
legat de "omenie". stiu treburile cu rezidenta. am destui amici care au imbatranit fiind doctori doar pe hartie sirugandu-se sa moara un chirirg sa capete si el o masa d eoperatie.
nu mai cred in "sa isi faca bine meseria". ce meserie frate, ca dupa ce iti futi tineretea inscoli si rezidente, cu halatu gaurit de foame, ajungi si tu pe la 50 de ani sa profesezi, desi ti-a ramas doar proferatu hehe. deja esti in "sistem", mancat cu fulgi cutot.
asa ca, spitalu la noi, e "pe ei pe mama lor" pe deoparte, pe de alta, "la saca vine ma-ta pe mana mea".
io cand mi-au zis faza aia cu "ilegalu", prima data am ras. a doua oara am ras. a treia oara am ras iar. trebuie ca radeam tare amproastea ca nu s-au mai obosit sa vocifereze, doar unu, nu mai lua mana de pe carucior, dar a cedat la neomenia mea.
faza asta cu "platitu" e bine stiuta. fiecare stie ce il asteapta. nu cre dca poti fi atat deprost, ca bagandu-te pe astdrum, sa nu stii unde o sa siajungi.
si ba da, conteaza "de ce" o faci. penca spitalul e unloc de dezvaluire a cacatului uman. asa cum pacientii in fata fricii si a durerii scot ce e maiurat dinei, de la slugarnicie pana la mitocanie, la fl si gagiiiin halate, dar pe alta linie.
de ce-ulala, ar putea fi o ancora in marea de cacat. pfff ce-amzis! ancora :)) ma duc sa beau unhelas mic.
vaaaaaaaaai, dom’ doctor…la podea mi-s…cu sarurili alaturea.
bagasi o descriere atat de faina….de am senzatia ca pute in toata casa a rahat egal.
bravos. bravos.
interesant episod….
io, ca orice injiner care se respecta si nu vrea sa sparga tiparele…habar n-aveam de cufureala lu jeims.
buna informatie. e buna la orientare….de unde am plecat…unde suntem..si unde ma-sa ne mai putem duce.
p.s. Alex. Petria…daca ai curiozitati olfactive…baga un drum la amsterdam…la un fel de muzeu de ceara (combinat cu ceva orori…e nasol rau)…au reusit baietii (cu stress si multe arome grele) sa redea "parfumul" unei dimineti la amsterdam, pe canal…pe vremea lu pazvante kioru. cu manechine….care stateau la geam si aruncau in zori oala de noapte fix in canal.
daca nu cazi ca lemnu’ dupa ce inspiri gratios aromele napraznice …inseamna ca esti beton..si ficatul te tine inca 50 de ani.
domne, buna intrebare cu cum or sa se uite aia de peste cincisute de ani la cum facem noi medicina acum. M-am gandit si io la asta fix acum.. de mult de tot, vorba lui Malaele, cand imi faceam ala cum se chema, stagiul de vara, in anul unu-doi-trei, de trebuia sa venim cu hartie cum ca am facut stagiu de vara in spital. Cam toti isi semnau hartia cu un Kent (probabel ca to de la Tripoli adus..), io imi placea sa ma duc la Judetean in Ploiesti la chirurgie. In sala, <i>evident,/i>. Ma mai bagau si pe mine in seama sa tin de un departator, ba’ chiar m-a bagat un secundar odata mana a doua la o apendicita si un taiat de picior. Si cum ziceam, dupa primele zile de sala zic cum băi, <i>asta</i> e chirurgia? Lasand la o parte ăsta-e-om, parcă repara tata Dacia, sau Tătăiţu jupuia un miel de Paşte. Făcea doctoru Georgescu spre sfârşitul unei operaţii, punând maţele la loc şi hâţânând de marginea abdomenului deschis, "bă, am auzit că aia in Bucureşti aşa fac, să se aşeye maţele mai bine." Al’dată ne nimerisem nu stiu cum vro cinci dupa el (io si inca doi ca mine, plus vro trei de la scoala sanitara postliceala) cand facea vizita cu secundarul, "bă", zice la un moment dat "iote ce escortă avem, parc’am fi profesori la Bucureşti"
Dupa o vreme m-am mai prins io, da’ dezamagirea aia de la inceput s-a imprimat nene. M-am facut pediatru pana la urma, e fain numa ca ai de a face si cu mame, ma rog, acum nici pediatru nu mai sunt, sunt doctorand cica pân ţările calde.
probleme de comunicare, intr-adevar o tema buna.. nu degeaba exista o chestie care chiar ma intereseaza, de-i zice MSHC adica Master of Science in Health Communication.
Păi… hai încoa’ (doar pentru studiul ăsta!!!!) pentru că mediul medical românesc actual este un adevărat teren viran în domeniu. Şi nu mă refer doar la politeţuri şamd, ci la probleme stupid de simple, care nu-şi capătă rezolvarea la fel de simplă, datorită deficitului de comunicare.
exemplu: un pacient cu un traumatism toracic catastrofal a fost plimbat pe la mai multe spitale pentru că salvarea municipiului nu avea date despre locul unde putea să găsească o echipă de gardă de specialitate. treaba era extrem de uşor de rezolvat cu un set de apeluri telefonice, lăsând la o parte că era şi mai bine ca dispeceratul ambulanţei să aibă pe MASĂ o LISTĂ cu serviciile de specialitate care POT să rezolve respectiva problemă.
E numai un exemplu. Ceea ce este greu de acceptat la noi este că informaţia trebuie să fie disponibilă în real time, cu alte cuvinte… să se comunice funcţional, pur şi simplu.
orice medic care trăieşte în mediu de urgenţă trăieşte asemenea probleme, majoritatea MAJORE, de câteva ori pe zi, în timp ce cei îndrituiţi să le rezolve se ocupă de alte chestii.
mult mai importante.
Georgescu, ăla, chiar ştie chirurgie! Pediatria mi se pare mult mai grea. Iar ţările calde să te şi ţină acolo că-i mai bine… 🙂
problema cu chestiile studiate pe afara este ca de multe ori nu pot fi aplicate in RO.. de exemplu ce au ei pe aici in health communication se refera mai mult la sistemul de sanatate care functioneaza aici, unde o oarecare infrastructura este deja creata dar cu toate astea domeniul health communication este inca in expansiune. valabil si pentru EMRs (electronic medical records) unde se incearca in prezent crearea unui sistem unitar in toata federatia (pentru ca la nivel regional cam in toate spitalele/cabinetele functioneaza de ani buni)
desi ar fi nevoie si in RO de asa ceva am totusi vaga senzatie ca cineva cu un MSCH sau MPH nu ar fi primit chiar cu bratele deschise. ca sa nu mai zic de un rezidentiat facut pe afara care, la o eventuala intoarcere in RO, ar avea acelasi deznodamint ca Miorita.
deci, pina la comunicarea intre institutii sau cu publicul, ce ne facem cu comunicarea intre medici?
având în vedere îndelungata tradiţie locală (educaţia în familie, şcoala făcută după cum se face, la UMF inclusiv, plus "frame-up"-ul mental local) singura soluâie cât de cât valabilă ar fi (cred!) o formalizare a acestui tip de comunicare şi controlul felului în care se desfăşoară formalizarea. parte din deficit se datorează şi faptului că, actualmente, este necesar un volum foarte mare de scriptică, pe care îl duc la bun sfârşit… rezidenţii. în mod normal ar trebui să existe un personal asimilabil registratoarelor medicale de odinioară care să se ocupe de scripte, iar medicul doar să le verifice, altminteri survenind traffic-jam-uri mentale.
nu ştiu dacă am fost, cât de cât, explicit, că scriu în grabă fiin io… de gardă.
1. Dacă tatăl ăla cu 3 copii avea dreptate, păi eu ar fi trebuit să fiu chirurg, şi împricinatul psihiatru. Dar e totuşi adevărat că psihiatrii <i>se cred</i> cei mai deştepţi, mult mai deştepţi ca restul, puah, medicilor. De ce o fi aşa, habar n-am, pentru că în realitate psihiatrii nu ştiu nimic despre obiectul meseriei lor, psihopatologia, aşa că tot ce rămâne e pesemne limba ermetică.
2. Interesant că un contemporan al regelui James, sir John Harrington, inventase deja veceul la care se trage apa, pentru predecesoarea lui James, regina Elisabeta, care chiar l-a folosit. Invenţia a trebuit să aştepte încă 300 de ani ca să devină faimoasă, însă e cert că la curtea Angliei se afla un veceu, desigur, nu avem de unde să ştim dacă James l-a folosit sau nu.
3. Şi mie mi se pare că medidina, nu numai aia românească, ci medicina occidentală în general, are în ea o "spină" greşită, neetică, imorală, dezumanizantă chiar. Şi dacă e aşa, atunci a fost în medicină de la început, poate chiar de la Hipocrate, altfel n-ar fi simţit el nevoia să inventeze coduri şi juruieli. Şi bănuiesc că spina aia poate în orice moment să o ia razna, dacă nu suntem atenţi.
E adevărat că spitalele mari, cel puţin la Bucureşti, tind natural către un aspect de "instituţie totală" (mai explicit, totalitară), în care pacientul este pe treapta cea mai de jos, şi în care eşti menţinut la locul tău de o serie de forţe care nu au nimic în comun cu principiile medicale. Am putut să o observ cu ochii mei şi chiar mă gândeam să scriu o mică lucrărică antropologică despre SUUB. Însă, deşi tendinţa asta pare să fie entropică, "de la sine", e totuşi în responsabilitatea noastră să fim conştienţi de ea şi să ne opunem entropiei, şi numai aşa cred că ne vom păzi de a fi aspru judecaţi peste 500 de ani. Altfel n-avem nici o scuză.
@ Vlad : tocmai pentru că psihopatologia e teritoriu virgin, psihiatrii trebuie să gândească mai mult, prin urmare îmi menţin punctul de vedere 🙂
nu ştiam faza cu veceul! da’, şi dacă o ştiam, se mai pierdea dân fioru’ epic…
lucrurile au spină greşită d’emblee. faza cu "să nu te duci la muribundul ftizic" este reală – e inclusă în Corpus. Cât despre SUUB… păcat că n-ai făcut studiul cu pricina. În ce mă priveşte, am scris o dizertaţie pentru competenţa (!?) de management, având ca temă problemele de comunicare în SUUB. m-au trecut, da’ mi-au spus că prea mult am speculat… printre argumentele lor: un pic de totalitarism, bien sur!
ultimul punct: ah, SIGUR ca da!
Vaz ca nimeni nu zice nimica de super, extra, ultra specializare, ca te duci la doctor pt o chestie si nu il doare capu’ daca mai ai si alte hibe. N-am inteles niciodata cum s-a putut s-o opereze pe colega mea de salon, la Inst Onc, de cancer ovarian si a trebuit sa-i zic io, cu aproape nulele mele cunostinte medicale ca adancitura din san era tot cancer, si a taiat-o si acolo, nici nu stiu daca nefericita mai traieste, da’n-o sa uit cat oi trai cum a venit madam Esca (mama,nu aia cu salariu’) cu sanu’ pe tava sa-l admire domnu’sot al pacientei.
Ce mama specializarii au facut ginecologii aia de nu s-au uitat si la tzatza femeii?
Nu mai intreb de ce cand m-a taiat pe mine pe burta (ca tot chirurgii fac si asta, domnilor doctori) sa-mi scoata fibromu’ nu s-a intrebat nimeni "da’ asta n-o fi avand ceva si mai sus?" ca a trebuit sa-mi dea unu un cot in san, sa-mi faca hematom ca sa sa dascopere, in sfarsit tumoarea de gradu’ trei!
Scuze ca-mi vars nervii pe cine nu trebe’, da parca ierea vb da pacientii care nu lasa vaca sa moara…
Si mai vb da nanotehnologie!
Ca sa fiu si mai carcotasa, la ingleji mai apunea soarele pan imperiu pa ici pa colo, da’ la Carol Quintul nu.
@ vio : dacă aţi fi citit comenturile aţi fi văzut că medicii care şi-au dat cu presupusul aici tocmai asta criticau – hibele sistemului medical. problemele sunt mult mai ample şi nu se rezumă doar la românia, iar partea cu supraspecializarea este numai una dintre ele.
într-un coment, cineva a explicat diferenţa netă de TIMP acordabil examenului unui pacient: noi vs. străinătate. pe de altă parte, pentru a rezolva un examen cvasicomplet, un specialist trebuie să solicite x consulturi suplimentare, de la alţi specialişti, conform unor protocoale. Ca să respecţi respectivele potocoale, ai nevoie de personal suficient care să le poată duce la bun sfârşit.
pe de altă parte – şi aici e chestia fundamentală, de unde pornesc deficitele – spitalul nu mai este ceea ce toată lumea ştia că este: spitalul a devenit un furnizor de servicii economice, iar pacientul nu este altceva decât un caz aducător de bani de la Casa de Asigurări (asta este situaţia peste tot). Cu alte cuvinte, pacienta care se internează într-un serviciu de chirurgie pentru cancer de sân, trebuie să fie pregătită "la cheie" doar pentru intervenţia pentru cancer de sân. după internare, survine presiunea de a externa pacienta cât mai repede, pentru ca locul ei să fie luat de o altă pacientă care, la rândul ei, să aducă bani de la Asigurări.
În consecinţă, actualmente există tendinţa (stipulată prin normative!) de a externa pacienţi nevindecaţi complet. Acest lucru funcţionează în ţările avansate, unde, la externarea din spital, există infrastructura prin care convalescentul poate fi îngrijit (servicii de recuperare, medicii de familie etc.).
În românia nu există aşa ceva, dar presiunea statului şi a casei de asigurări funcţionează DE PARCĂ acea infrastructură ar exista. dacă depăşeşti o anumită perioadă de spitalizare (din ce în ce mai scurtă) eşti penalizat la modul extrem de dur.
Ce este "pacientul la cheie"? Pacientul la cheie este acel pacient care, odată internat în spital, va suferi nişte manevre (diagnostice, terapeutice etc.) care au viza de a rezolva doar O ANUMITĂ problemă specifică pentru care s-a internat. prin urmare, această filozofie obligă medicul din zilele noastre să "producă" pacienţi cât mai mulţi (citeşte "cazuri"). cu alte cuvinte, specialistul din spital are ca obligaţie profesională fundamentală să "producă" (aceasta este terminologia de specialitate folosită de manageri world wide) cât mai multe externări, acestea fiind cele care aduc banii în spital.
Dacă pacientul nu este pus CORECT "la cheie", aceasta fiind sarcina medicului din teritoriu, şi dacă suferă de vreo altă maladie nedepistată şi care nu este neapărat manifestă, respectivul pacient va părăsi spitalul doar cu O PARTE a problemei rezolvată şi, cu toate acestea, va fi etichetat de Casa de Asigurări drept caz rezolvat.
Pentru a corecta această bulibăşeală (care a afectat toată ţările, mult mai avansate care au adoptat sistemul ECONOMIC de codificare DRG), este necesară infrastructura extraspitalicească de care vorbeam mai sus şi de TIMP adecvat pentru consultaţie.
Când spun TIMP, vorbesc de resurse de personal şi de TEHNOLOGIE. Când n-ai nici TIMP, nici TEHNOLOGIE, dai rateuri, pentru că pacientul nu este un utilaj pe care îl pui, ca la fabrică, pe un simplu banc de probă.
2) Sintagma a funcţionat şi pe vremea lui Carol V, dar ea a fost impusă ��n mentalul public de Bejamin Disraeli, prim ministru al reginei Victoria, Imperiul Britanic de atunci fiind cel mai întins imperiu care a existat vreodată. poate că or fi furat vorbele cu pricina de la amărâţii de hispano-habsburgici… 🙂
despre scriptologia din RO nu stiu dar si in US exista un volum mare de paperwork completat de medic. ba mai mult, la externarea bolnavului se mai fac si dictari, un fel de summary prin telefon care ramine inregistrat. deci pe linga foaie de observatie, transfer, bilet de iesire mai sunt si altele, plus ca orice corectie adusa protocolului de terapie se scrie separat si se semneaza (ca in cazul unei erori sa fie clar pentru oricine vede foaia cind, unde, de ce si cine a gresit).
in Ro de multe ori nici evolutia nu era completata in foaie chiar zi de zi..
si in US medicii se pling de faptul ca petrec mai mult timp completind "hirtii".
dar, dupa cum spuneam, nu stiu la ce se refera scriptologia actuala in RO.
revenind la comunicare eu ma refeream la faptul ca medicii nu prea comunica unii cu altii si de multe ori pacientul are de suferit datorita orgoliilor si ‘mincatoriei’ care apare intre colegi.
pacient la cheie sau nu, in ceea ce povestea Vio era vorba despre un examen fizic. care ar fi trebuit sa fie facut tinind cont de faptul ca pacientele fusesera vazute intr-un serviciu de OBGYN iar sanul are legatura cu specialitatea (ca sa nu mai zic de faptul ca ar fi trebuit sa apara niste "red flags" tinind cont de diagnostic).
asa ca o fi peste tot scriptologie dar greselile nu sunt peste tot admise. in US le-ar fi ridicat licenta. scurt. desi (si asta nu-i place nimanui din RO sa auda) aici se scrie mai mult, se munceste mai mult si se discuta cu pacientul mai mult. asa ca la timp liber prin spital tot romanii stau mai bine.
Inca ma mai mir ca lumea se plange de mine ca scriu mult, dar sunt proaspat nascut pe langa tine.
Intr-adevar, e un personaj ideal pentru a fabula pe seama lui sau, de ce nu, a spune adevarul despre el. Ai un fel incitant de-a scrie pe marginea oricarui subiect. Cred ca incep sa te invidiez… nu, sunt sigura ca te invidiez.
Iar imi cer scuze ca m-am pornit sa carcotesc si n-am specificat ca povestea mea e mai veche, sa tot fie v’o 13 ani de atunci, iar medicul care m-a operat o fi facand poate acelas lucru, da’ pe alte campii, mai elizee, unde nu-i mai poate ridica licenta decat poate Doamne-Doamne.
Sigur ca citisem toate comentariile, da’ chiar nu se zicea nimic de supraspecializare, care in State e mai a dracu’ ca la noi, ca am fost cu nepoata la un spital universitar sa-i faca niste vaccinuri (a si platit maica-sa ceva pt asta) si m-au impresionat conditiile (mai avem poate niste sute de ani pana acolo), dar cam atat.
Am uitat sa zic ca am in familie o tanara doctorita care a facut rezidentiatul in chirurgie si de bine ce merge sistemul sanitar n-a gasit post mai bun decat la o clinica particulara de hemoroizi,daca e nevoie, impricinatule, iti pui io o vb buna la caz de nevoie, cand te mai incearca fo durere d’aia crunta 😀
@vio: mai este nevoie de chirurgi in RO nu doar in clinicile particulare care opereaza hemoroizi. dar probabil a vrut sa ramina intr-un oras anume, pentru ca asa se intimpla de cele mai multe ori, toti specialistii sunt prea specialisti pentru orasele de unde au plecat si pot sa ramina doar in centre universitare.
@impricinatul: cit despre practica, niste lucruri care ar fi bine sa existe printate pe pereti in orice sectie (in locul chestiilor de genul "seful are intotdeauna dreptate" si alte chestii care se mai plimba sub forma de "fwd" prin inbox-urile de peste tot)sunt urmatoarele:
The Principles and Practices of Internship
*composed 1985 by (slightly paranoid) former interns
1.Talk to your patients.
2.Your first job is to get them better.
3.Look at your scut sheet.
-you do not go home until everything is crossed off
-never go home without signing out pending laboratory results
4.Write it down unless you want to forget it.
– you’ve been told twice, you’ve erred.
5.You are not supervised as closely as you think.
-you can get in trouble for not asking
6.Excuses don’t help patients.
7.Never trust emergency room diagnoses.
-completely re-assess the patient yourself.
8.If you want it done right, do it yourself.
9.Would you trust Escort with your CSF?
-Hand deliver all body fluids
10.Never refuse a hit.
-Let your resident try to do it.
11. Smile in the Acc.
Never show your face in the accident room unless you are there to get a patient.
12.Don’t let a patient crash on you alone.
-call your resident or call a consultant.
13. Trust no one.
In summary:
-Kept them alive until morning
-Order the studies, chart the results, let others worry about fancy interpretations.
-Cover your ass
@malkovich Pai "a plecat" din Bucuresti, unde are barbat si copil, unde-ai vrea sa se duca de unde a venit?
Bune sfaturile astea americane. Pacat ca nu-mi amintesc sfaturile personalului de la Pol Sahia, ceva de genul "Nu ma enervati" "Imi creste tensiunea"
E o diferenta, nu? Sfaturile erau date dupa 90
@vio: da, uneori se mai intimpla si asa.. ce sa zic, daca ar fi cam la fel indiferent de locatie poate ar incepe o miscare a personalului medical ca prin alte parti, unde se muta cu tot cu familie de cel putin 3 ori de-a lungul timpului, singurul criteriu fiind cel financiar.
da, chestia cu sfaturile e ca se si aplica prin alte parti. pe bune! poate pentru ca sunt si altii care abia astepta sa te prinda descoperit..
@ ,alko : decalogul ăla al internului sunt io! 🙂 . periodic, fac exerciţii de dicţie cu unii dintre colegii mai tineri ca să le spun cu ce ne ocupăm. nu cu cei FOARTE tineri. cu aăia care încep să deprindă câte ceva şi care-şi imaginează, deja, că doctoria e o floare la ureche.
@ vio : s-ar putea ca, de fapt, EU să mă fi înşelat cu citatul. apare şi în Renaşterea şi Reforma, de Oţetea, în legătură cu Carol V, dar şi în (ţineţi-vă bine!) manualul de Istorie de a VII-a (anul… 1974, că atunci eram eu într-a şaptea), la capitolul de Istoria Angliei în secolul XIX, cam pe unde scria şi despre deznodământul revoltei şipailor din India – de unde legătura cu Disraeli. În ambele situaţii, cred că citatul era dat fără referinţe bibliografice – de unde echivocul meu. Mai trebuie să fac puţin research-
@ malko : cred că o să ne întâlnim tot mai des cu chestii asemănătoare cu cele relatate de Vio. io nu sunt nici prea-prea, nici foarte-foarte , dar cum crezi că mai puteam face un examen clinic impecabil luni seara la ora 20, după 36 de ore de stat prin spital. N. B. nu mai sunt rezident de mai bine de 20 de ani. N. B. 2 – la mine e mai uşor ex. complet – razele şi CT-ul sunt mult mai uşor de examinat decât un om viu. În plus, după vreo 20 de ani de chestia asta, anamneza vine cumva reflex – dar tot nu mă pot baza pe mine după peste 24 de ore de stat în spital cu alergătură. vreau să spun că am îmbătrânit. Totuşi.
Ah, şi încă ceva… fac de gardă de unul singur, fără ajutoare, aşla că eu îi văd, eu îi scriu, eu îi operez cu un ajutor oferit de hazard, care n-are nici o treabă cu chirurgia toracică. sper să nu ajung să fac gafe, aşa că, de vreun an, am renunţat să mai programez operaţii după gardă pentru că sunt prea sfârşit şi gândesc prea lent.
e doar o supozitie de a mea, s-ar putea sa ma insel, dar cred ca in medicina la ora actuala in Ro se intimpla un fenomen asemanator cu ce se intimpla in multe alte domenii:
luam doar ce ne place, cum ar fi chestia cu managed care, scurtat la singe timpul de internare etc.
pe de alta parte nimeni nu este interesat de cresterea gradului de satisfactie a medicului. salariile ramin in continuare mici, primary care e la pamint si drept urmare medicul de spital vede in ER pacienti care ar trebui vazuti de medicul de familie (medic de familie care de cele mai multe ori da o trimitere catre specialist in cazuri care de fapt nu-i depasesc competenta samd).
si in timp ce in RO nimeni nu e interesat de o restructurare adevarata americanii isi fac griji in privinta medicilor lor (desi la ora actuala cred ca medicii din US sunt intre cei mai bine platiti medici, daca nu chiar cel mai bine platiti comparativ cu alte tari):
http://www.ft.com/cms/s/0/64472f8e-46e9-11dd-876a-0000779fd2ac…
asa ca peste 300 ani sa speram ca o sa mai fie oameni dornici sa practice medicina si ca asistenta medicala nu va deveni un lux. sau o sa reapara vracii? nu am citit "Vindecatorul" dar mi se pare un titlu bun si pentru un roman cu actiunea intr-un viitor nu foarte indepartat.