Acu’, să ştiţi dă la mine o chestie: doctoria asta dă inervează publicu’ călător e doar un fel dă mentenanţă a speciei, aşa, un fel dă mecanică und ţevărie aplicată la uom. Îmi permit să zic treaba asta, fiind io chirurg, iar chirurgii, ştiţi bine, sunt doar nişte instalatori-meşteşugari. Dacă un doctor are mai mulţi copii, pă ăla mai dăştept îl face psihiatru, pă ăla dă intelijenţă medie îl face internist, iar pă taNpit îl face chirurg – aşa că-mi daţi voie să mă exprim în felu’ ăsta, da?
„Chirurgia elimină ceea ce este superflu, pune la loc ceea ce a fost dislocat, separă ceea ce s-a unit, reataşează ceea ce a fost secţionat şi repară defectele naturii” – treaba asta a zis-o Ambroise Paré (omu’ dân poza dă mai sus), ăla de-a reinventat ligaturile chirurgicale, preluate dă la Herofil dân Alexandria, via Abulcasis, un musulman dă pân Cordoba.
Aşaaaa…. Mai zilele trecute am aflat şi io cum a dat colţu’ King James I & VI – aşa îl cheamă pă iel, pen’ că a fost mai întâi al şaselea James al Scoţiei, după care a ajuns pă la Londra, ocupând tronul modest al Elisabetei I, fiind iel primu’ James dă pă acel tron. Pân’ să plece, James ăsta a fost cam ciudat pentru un rege. Nu prea îi plăcea caftu’, da’ nurea dă bucurie când mergea la vânătoare. Nu prea mergea el pă picioarele lui (iera cam debil), da’ pă cal era ceva dă speriat şi trăgea năprasnic cu arcu’. A scris despre tutun, a scris despre poiezie, despre regalitate, a supravieţuit unui complot faimos (ăla a lu’ Guy Fawkes, când i-a pus butoaie cu pulbere la Parlament, dă iera să moară toţi lorzii cu rege şi regină cu tot), a fost căsătorit cu o beţivă, Anna de Danemarca, fiică dă beţiv dă competiţie, regele Christian al Danemarcei, chestie care i-a prilejuit lu’ Scuturălance plotu’ dân Macbeth şi o di-a-tri-bă (ahaa!) împotriva beţiei tradiţionale dă la danezi, în Hamlet…
Dar, iată-l pă King James I! A fost şi un pic cam homosexual – al naibii, să pupa în public cu cel mai tare iubit al lui, primul duce de Buckingham, George Villiers pre numele lui princeps, bărbat frumos şi cu toate alea puse la locu’ lor, ca să ofere plăceri maxime regalului său soţ, că aşa-i spunea în public lu’ King James…
Mda… Cam prea îmbrăcat şi cu prea puţine caucioace pă iel, Buckhingham ăsta, da’ aşa iera iei pă vremea aia – mai liniştiţi şi nici nu scotea limba să şi-o fluture pân aer, semn dă lungime şi dă cunilincţie maxitehnică, după cum să practică azi. Adică, nowadays, că vorbim dă iengleji.
Băh, şi pă lângă obiceiurile astea ale lui, James a mai scos şi o biblie faimoasă: versiunea King James I, a mai a naibii (ptiu, drace!) biblie dân toate timpurile anglo-saxone, că iei doar p’astea le ştiu, sărăcuţii – da’ ce? Mai tre’e altele? Nu era iei imperiu hăla unde soarele n-apunea niciodată? Aşa că, MUCLES!
Cât despre biblia lui James, cică a fost cartea dă căpătâi a anglo-americanilor (James s-a ocupat să finanţeze şi Drang nacht Westen, adică inventarea Americii de către iengleji), a fost carte dă căpătâi, deci, preţ dă sute dă ani şi a mai fost iea şi cea care a făcut ca iengleza să se vorbească în felu’ în care să vorbeşte azi: topică, mimică, glăsuit pă nas, treburi d’astea.
Buuuun… Băh, şi mănâncă James ăsta într-o seară nişte oo – nu ştiu cum i le făcuse bucătar’su: fierte, răscoapte, oo româneşti, omletă, simple, cu cartofi, cu mămăligă, habar n-am, să-nţepenesc! Bagă James oole la tub şi, nu trece prea mult că-l şi apucă o pântecăraie d’aia, nasoală, că nu-ş’ cum de o fi rezolvat cu umblătoarea că veceuri n-avea iei pă vremea aia, când Londra arăta cam aşa:
Dân imagine să vede fuaaar-te bine cum se căca iei, ienglejii, în Tamisa, care spre dimineaţă, aşa, tre’e că duhnea mai rău ca mâncarea dă căţei dă la Megaimage.
Băh, şi să cacă regele, şi să tot cacă şi iar să cacă – pân’ la urmă, au venitără la iel toţi doftorii dă pe vremea aia, că nah, se-mbolnăvise suveranul.
– Ce dracu’ ai, frate? au început iei, care luându-i un puls, care punându-i o mână pă frunte, chestii d’astea profesionale.
– Da’ te doare nasol, coane?
– Băh, da’ uite-te la tine cum transpiri, tă-tiiicu!
Estimp, King James să zvârcolea şi se căca. Da’ rău dă tot!
– Faceţi-mi, băh, ceva, că nu mai pot.
Da’ un român care iera şi iel p’acolo:
– Daţi-l, băh, încolo, nu-l vedeţi că să face?
– Cristoşii şi anafura mă-tii! – săriră doctorii ăia iengleji pă românu nostru, care trebui să se pitească, în mă-sa, pântre draperii, că nici termopane nu erea la Londra p’atunci.
– Marş d’aci, cioflingar valah! Când ie mai rău, ăştia face mişto, ai dracu’! Te doare rău, băh coane? – se întoarseră doctorii spre rege. Da’ sete ţi-o fi?
Ăla nu mai putea. Să deshidrata, al naibii, ceva dă speriat. Mda… Văzând că ie nasol, medicii puseră de-un conclav.
Discutară iei ce discutară, şi uite ce le dădu pân cap. Păi, la început i-au lăsat regelui nişte sânge, că aşa începea terapia intensivă pă vremea aia. Acu’, să laşi sânge unuia care deja s-a deshidratat pân cufureală e nebunie curată, da’ dă unde să ştie iei, săracii, pă vremea aia ce şi cum?
Regele, nimic! Căcarea se prelungea. Puţea aşa dă tare că valahu’ a ‘nceput să aibă viziuni : îşi vedea ţărişoara dă baştină, peste ani şi ani, mai precis, o zonă circumscrisă dân Ferentari, care va fi fost debranşată dă la apa curentă – vedea iel, aievea parcă, un bloc dă nefamilişti d’ăia, căsătoriţi între ei într-atât dă mult încât deveniseră cam la fel, adică maro.
Şi a început să se roage valahu’, că avea şi frică dă Dumnezeu. În paralel, regele se căca şi mai abitir, iar românu’ nostru halucina progresiv: văzu un palat mare-mare (al doilea ca volum dân lume, cică!) un palat plin dă oameni care puţea mai tare ca căcatu’ regelui, fără să se fi căcat, totuşi pă iei.
– Ia daţi-l naibii p’ăla! Veniţi să vedeţi ceva! – îi chemă iel pă doftori, mirat foarte dă vedenii. Ia uitaţi ce pantofi au ăştia! Zici că-s turci!
– Ieşi bă, boule, afară! Nu vezi că ăsta dă ochii peste cap? – l-au repezit doftorii.
Într-adevăr, King James mergea d��n rău în mai rău. Atunci, doctorii scoaseră pravilele cele mari.
Adică, Vesalius. Ei, şi se mai sfătuiră ei niţel şi se hotărâră să-l bage pă rege în apă rece ca gheaţa – asta DA, terapie dă şoc! Băh, şi-l ţinură acolo până ce intră King James în hipotermie avansată – cu toate astea, încă se mai căca, se căca fioros, pricepeţi?
Atunci, hotărâră să-i facă mici combustii repetate pă piept şi pă burtă, ca să ardă răul dân iel şi, totodată, să-l încălzească niţeluş, că-i intrase, naibii, frigu’ în oase. L-au ars iei ce l-au ars, până a ‘nceput hăla să urle ca dân gură dă şarpe, da’ doctorii, nimic! Regele persista în căcare, aşa că s-au hotărât să-i facă niscaiva împachetări fierbinţi în prosoape încinse date cu camfor – un fel dă carmol dă pă vremea aia, da’ pe care n-are cum să-l bea pacienţii când se uită doctoru’ după cracii asistentei.
N-a mers nici aşa. Atunci au zis că să-i provoace borala, tot ca să scoată, dracului, răul hăla îngrozitor dân iel. Au turnat în rege la emetizante, dă a început suveranu’ să dea dân iel şi pă sus, şi pă jos.
Chestia asta l-a cam inervat pă românaş:
– Băh, s’teţi nee-buni! Ierau vremuri când oamenii mureau liniştiţi, cu capu’ pă perna lor! – mai zise iel şi se cără, în mă-sa, aşa cum ar face orice român normal când vede că treaba se cam împute.
Şi chiar că se împuţea! Fecalele se prelinseseră pă hol, iar regele dăduse, deja, ochii peste cap. Pă blat, ca să nu-i vadă curtenii, doctorii se cam scărpinau în creştet.
– Ce facem, băh? – se uitau ei dă la unu’ la altu’.
L-au ciupit, l-au mai una-alta, da’ King James I, nimic. Abia mai sufla. Nu era clar nici măcar dacă-i mai auzea cum şopocăie ca proştii.
– Băh, să vezi că-ntinde ăsta copita!
– Io v-am spus să nu venim, că ne scade, dracului, cota! – le reaminti unu’ mai bătrân de vechea prescripţie a lui Hippocrate. Ştiţi că aşa ne-a lăsat hăl bătrân dacă moartea e iminentă!
– Păi, ce? Are ăsta ftizie? Că pentru ftizie a băgat sfatu’ ăsta…
– Băh, nu cred… Da’ era doar o figură dă stil de-a bătrânului. Ştiţi că aşa a zis, nu? "Ţineţi-vă departe dă casele muribunzilor, că altfel vi se duce faima pă apa sâmbetei!"
– Las’, c-a zis el multe! Voi nu vedeţi ce muacă are?
– Chiar aşa! Ia mai dă-l în mă-sa şi p’ăl bătrân! Ce? Ştia iel pă vremea aia ce ştim noi acu’?
– Păi dacă ştim, de ce predă ăsta bocancii cu noi dă faţă? Hai să-i mai facem ceva!
Şi au trecut la terapia maximă. Au făcut un decoct dă pulbere dă diamant, amestecată cu broască uscată şi pisată, diluată în menstruaţie dă virgină – cum ar veni, îl băgaseră în perfuzii aduse dân străinătate, pă bani mulţi şi cu pile la Parlamentu’ ăla care-l halucinase pă românaşu’ nostru. Fă-i decoctu’, bagă-i-l pă beregată cu sonda dă gavaj (să vede în desenu’ ăla dă deasupra lu’ Big Chief cu Jurământu’), toarnă, toarnă, toarnă, cât mai mult, că s-o face el bine, regele!
Băh, ce să vă mai zic, chestia e că, după v’o trei zile dă terapie intensivă d’asta, regele s-a înfuriat într-un mod imperceptibil, aşa, ca un ienglez ce iera, i-a cam băgat p’ăia în paştele mă-sii, cu ştiinţa lor cu tot şi a exitat. Căcându-se la fel de kilogramic ca la început.
Of… Boala dă care a murit James VI and I se cheamă enterită, iar pă vremea aia, doftoroii n-auziseră nici măcar dă saprosan, darămite dă imodium, amoxiklave sau dă alte flapsuri care au făcut dân boala asta un rahat terapeutic – o chestie d’aia dă o tratezi fluierând. Cazul e bine cunoscut în istoria medicinei: a fost un fleac, dar un fleac incontrolabil pentru ceea ce ştiau doftorii de atunci.
Mda… Au trecut aproape 400 dă ani dă la eveniment, iar io mă uit la confraţii mei de atunci cu…. nici nu ştiu cu ce. Un medic militar, şi istoric pe deasupra, povesteşte că pe front, când situaţia e groasă, faci tot ce-ţi trece pân cap ca să-ţi salvezi pacientul – foloseşti chiar şi manevre neaprobate dă forurile tutelare, doar ca să-l aduci p’ăla înapoi dă pă drumu’ ăl lung (mai ales că nu-i nici picior dă avocat pân zonă, ca să te dea în judecată pentru licenţe profesionale!).
Aşa au făcut şi doctorii lui King James VI and I – au făcut ce-au ştiut ei mai bine…
Ei, şi-acum e-acum! Şi dacă ceea ce facem noi, în zilele noastre (le scoatem la ăia plămânii, maţele, le schimbăm ficaţii şi rinichii, respirăm în locu’ lor, le băgăm sânge şi fluide cu ghiotura, îi adormim, îi trezim, îi înţepăm, îi tăiem, dracu’ să ne pieptene), dacă ceea ce facem în zilele noastre, aşadar, o să li se pară medicilor de peste 400 de ani la fel de barbar şi de stupid ca practica medicilor lui King James VI and I, care şi-au băgat suveranul în groapă cu zile? Pă cinstite, puteau şi iei să fie mai blânzi – regele ar fi avut mai multe şanse, mai ales că enterita poate să aibă o evoluţie autolimitată (eh? vedeţi ce lexic pizdos posed?). Şi, dacă tot iera dă murit, mai bine îl lăsa să plece liniştit, nu să-l hingherească în halu’ ăsta!
Aşa că, asta mă întreb: dacă o să râdă ăia de peste 400 de ani şi cu curu’ dă noi ? Mai ales că au început nişte băieţi să inventeze tot soiu’ dă chestii…
Ăsta dă deasupra ie un robot rătăcit printr-o salvă dă spermă. Roboţi d’ăştia chiar există. Io vi l-am arătat doar p’ăsta pen’ că-i haios foc (chit că s-ar putea să ajungă în cur – anus, pentru sufletele visătoare!), da’ mai are el fraţi p’acasă, unii care fac o grămadă dă alte chestii: unii învaţă să dea jos plăcile dă aterom dă pă artere, alţii caută, ai naibii celulele canceroase şi le injectează numa’ pă iele cu citostatice, alţii să lipesc dă găurile mici-mici dân vasele dă sânge ca să oprească hemoragiile…
Mda. Dăştepţi roboţeii ăştia! Şi, mai ales, dau mai bine la public decât poza asta:
Prin urmare, l-am întrebat io pă un profesor mai adult ce zice iel dă treaba asta: ce-o să facă ăia dân viitor când s-or gândi la noi – o să râdă rău, foarte rău, sau icstrem dă rău?
Băh, şi ştiţi ce mi-a răspuns?
– Înainte să ajungă pe Everest, Hillary a spus că dacă n-o reuşi, măcar a încercat!
Aha. A încercat, carevasăzică… Al naibii!
Mda… Îl vedeţi pă zburătoru’ hăla? Ieste că seamănă niţel cu roboţelu’ călare pă spermatozoid? Cât despre munte – ie chiar Everestu’, ce dracu’, băh!
@ malko : de fapt, ca să fiu cinstit, marele meu avantaj este că sunt leneş. din cauza asta, când văd că ceva nu se pupă la un caz, nu mi-e deloc greu să-mi întreb colegii, indiferent cât de tineri ar fi: ce părere au, ce ar face ei în locul meu etc. din cauza asta, ies în avantaj, pentru că mai multe perechi de ochi văd mai bine decât una singură.
cât despre creiere – nici nu mai vorbesc! cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine.
chestiile din comentu’ de mai sus nu le-am pus a laudă (a devenit problemă în tpate specialităţile să acoperi corect serviciul dpdv al personalului) ci doar a semnal de alarmă. am mai scris despre asta aici : despre faptul că liniile de gardă sunt tot mai subţiri, atât ca număr cât şi ca pregătire a medicilor. Greşelile vor fi tot mai dese şi mai grave pentru că la noi, specialistul nu are plafon de manopere (mi se tot povesteşte despre acest plafon, valabil pt. Canada) şi nici plafon de ore petrecute non stop în spital.
sincer – cum crezi că fac faţă colegii terapişti din spitalul meu? află că luni, au avut un singur medic plin pe gardă, restul de trei medici care au acoperit garda fiind rezidenţi.
spitalul are, repet, 900 de paturi, se operează non-stop la trei-patru săli şi sunt peste 100 de urgenţe pe gardă, pe lângă urgenţele majore care survin pe cele 13 etaje.
crezi că puteau face examenele ca la carte?
îţi mai dau un exemplu. actualmente, ni se recomandă 7 minute pentru examinarea completă a unui pacient, timp care începe cu bună ziua şi se încheie cu pacientul părăsind cabinetul cu o indicaţie oarecare. CÂT poţi să vezi în 7 minute?
mie nu mi-au plăcut nicicând prezentările de caz standard, care încî se mai uzitează la examene în ro, dar acolo aveai 20 de minute pe caz pentru anamneză plus examen clinic. recomandările erau în extra-time.
ca să fac o paralelă cu învăţământul, e ca şi cum ora de curs din liceu s-ar restrânge de la 50 de minte la 16,66(6) minute.
de aici vor începe o grămadă de nenorociri. ce a povestit vio e doar un simptom premonitor.
No problem, eu m-am bazat pe memoria mea aproximativa, nu pe surse, deja eroul din Shogunul stia ca lumea ar fi trebuit sa se imparta intre spanioli si portughezi (am incredere in munca de documentare a unor scriitori, am aflat mai multe din romane decat din anii de scoala) inainte de constituirea imperiului britanic, mai ales in America a fost primul venit, primul servit. Ii admir pe englezi pt seriozitatea cu care fac totul, colonizarea Americii de Nord e un ex,dar nu trebuie minimalizata lacomia spaniola.
Bine faci ca devii mai prudent cu uzul cutitelor, o fi zis Pare ca se si lipeste prin chirurgie cate ceva, dar cel mai adesea se extirpa, in cazul meu cu deznodamant, deocamdata, fericit.
Nu mi-ai zis daca tanara doctorita din familia mea ti-e de folos,n-am probat-o,dar o fi invatat ceva in rezidenta aia.
@ dreamingjewel
Ti-as da cu placere carti, dar ce mi-a prisosit o parte am dus la Albita, la podul de flori (unde aruncand flori in apa Prutului am zis:"asa cum cad ele sa cada si Petrica",si a cazut peste un an si ceva) si le-am inmanat personal unei profesoare venita cu clasa, extrem de uluita ca primeste ceva pe gratis, posibil ca acele carti sa se fi intors in Romania, pe tarabele de la "rusi", alta parte am dus-o la Liga Studentilor, tot pt fratii de peste Prut, de unde sa stiu ca peste 17 ani o sa fie nevoie de ele in Beius?
Îmi cer scuze pentru eventuala impertinenţă de a da buzna şi a fi total off-topic dar, întrucât pe blogul acesta intră oameni care citesc cărţi şi care, deci, pot înţelege, îmi permit să postez următorul apel:
"Dacă aveţi prin bibliotecă nişte cărţi de care v-aţi plictisit, care vă încurcă sau pe care credeţi că nu le veţi reciti, biblioteca din Beiuş are mare nevoie de ele. Aveţi ocazia, fără să vă coste mai nimic, să faceţi o faptă de două ori bună:
– nişte oameni dintr-un orăşel fără prea multe oferte pentru petrecerea timpului liber vor avea ce citi.
– nişte cărţi pe care dvs nu le iubiţi vor avea şansa să găsească cititorii care să le aprecieze.
Este păcat să aruncaţi nişte cărţi sau să le condamnaţi să zacă pe un raft, când ele ar mai putea bucura atâţia cititori. Este păcat ca nişte oameni cărora le place să citească să fie despărţiţi de cărţi doar pentru că nu au bani să le cumpere şi nu au nici de unde să le împrumute.
Nu este decât un pas mic înfara rutinei noastre de zi cu zi, dar poate fi un pas mare pentru beiuşeni.
Dacă sunteţi din Bucureşti este chiar foarte simplu: puteţi lua legătura cu Gina Anghelescu (0723.568.430 sau gina_anghelescu@yahoo.com) şi, dacă îi duceţi cărţile la birou, care se află în centru, le va expedia ea.
Dacă sunteţi din provincie, le puteţi trimite pe adresa Bibliotecii Municipiului Beiuş, Piaţa Samuil Vulcan nr.14, Beiuş, jud. Bihor, cod poştal 415200
Dacă treceţi prin Beiuş le puteţi duce personal la Librăria Gabriela.
Detalii suplimentare pe http://lecturi.blogspot.com sau http://criza.blogspot.com
Nu în ultimul rând, îi veţi reda optimismul omului extraordinar care este autorul celor două bloguri de mai sus şi care a iniţiat colecta de cărţi pentru Beiuş".
Dacă nu împing obrăznicia prea departe, aş îndrăzni să vă rog să preluaţi apelul într-o postare, pentru că pe blogul dvs vine multă lume şi poate măcar câţiva or să trimită cărţi la Beiuş. Eu am dat ce am avut de dat dar cu un singur om nu se face o bibliotecă…
P.S. Scuze că mă repet dar din grabă am lipit apelul la penultimul post şi mă tem că nu o să fie observat.
Asta cu garzile e o alta mare problema in sistemul medical. Eu unul, dupa 24 ore de garda, timp in care examinez pacienti cvasicontinuu (no rest, no sleep), beau 5 cafele ca pe apa si zic asa: io mi-s pui de romanas si trag pan-oi crapa, da’ orice prostie fac de-acum incolo nu-i doar a mea, e si a distinsilor domni care ma obliga sa mai lucrez inca 8 ore dupa ce s-a terminat benzina.
pai revenim la management.. spitalele din centrele universitare sunt supraaglomerate si din cauza ca au flux de pacienti din orasele mai mici. asistenta medicala primara e asa cum e, personalul pleaca samd.
referitor la timp.. nu stiu cine a avut stralucita idee, oricum in US inca exista cele 20 minute. chestia asta mi-a adus aminte de ce-mi povestea cu ceva timp in urma un medic roman venit in US acum mai bine de 20 ani. dupa ce terminase el cu specializarea pe aici, s-a dus intr-o vacanta scurta in RO. acolo s-a intilnit cu vreo 2 fosti colegi, au mai stat la o bere, la o poveste, ca intre prieteni (colegii chirurgi, el internist). la un moment dat chirurgii incep discutii de genul "eu fac rezectia gastrica in n minute, tu in cite o faci?". dupa ce se tachineaza ei un pic se intorc spre cel abia venit din US si zic:
"ia spune mah, in cite minute fac americanii rezectia gastrica?"
la care tipul, mirat "rezectie gastrica? pai americanii au renuntat demult la asta"
a urmat o tacere lunga si cheful s-a spart 😉
ar fi multe de zis, dar am avut proasta inspiratie sa urmaresc partea a doua a emisiunii "Realitatea te priveste" din data de 15 iulie. si am vazut doua jurnalizde impertinente, Andreea Cretulescu si Mihaela Radulescu, care mi-au dovedit ca presa continua sa blameze medicii si sa improaste cu noroi. in conditiile in care eu m-am enervat, desi sunt plecat de ceva vreme si as putea fi un pic mai temperat, imi dau seama cam in ce conditii trebuie sa lucreze medicii din RO.
ba, mai nou, poti fi si injunghiat..
@ vio : momentan, am scăpat de problema cu pricina. mersi 🙂
@ malko : exact. e o problemă de sistem care porneşte greşit încă din facultate. facultatea fiind deja un SRL, e evident încotro ne îndreptăm. posturile fiind, şi ele, tot încadrabile problemelor ce ţin de un SRL, mai bagă un cui în medicina locală. managementul fiind făcut de inşi care n-au legătură cu circuitele pacienţilor – iată încă un cui.
colac peste pupăză, banii din sistem sunt bătaie de joc – altminteri, sunt menţionaţi cu multă emfază de decidenţi. şi, ca să pună capac, deşi banii sunt puţini, sunt orientaţi aiurea, de aceiaşi manageri puşi pe scaun pe criterii politice în cele mai multe din cazuri. ministerul sănătăţii e cel mai bun exemplu în acest sens.