Habar n-am dacă în afara numelui, a jobului şi a pregătirii universitare mai e ceva adevărat despre Varujan Pambucccian în acest post. Povestea de mai jos este, în schimb, extrem de "adevărată", întrucât am auzit-o, cu variaţii nesemnificative, în decurs de v’o douăj’ dă ani, din trei surse diferite. Cu alte cuvinte, mă doare-n cot de realitatea existenţei lui Varujan Pambuccian – el există, deja, în legendele urbane ale Bucureştiului după cum vă zic io, aici.
Şi nici n-avea cum să nu existe, că prea e altfel! Io nu l-am cunoscut niciodată, da’ de ştiut, ştiam dă iel, aşa cum ştia tot cartierul Titan: îl ştiam dân cauză că avea o figură ciudată şi un aspect bizar, încă dă mic: era un ins voluminos, cu o tipologie deloc asemănătoare celor din jur – cu pielea deschisă la culoare, cu părul extrem de negru şi de des, şi cu nişte ochi (neschimbaţi în timp, să mor io!) care acum mi-l sugerează pe Sfântu’ Sebastian încasând săgeţile alea…
Prin urmare: reţineţi ochii – aşa îi avea şi când era mic, la noi în cartier: ceva între visător şi icstrem dă trist. Habar n-aveam că ierea armean – io credeam că ierea grec, că mai văzusem greci şi semăna cu iei la muiană, la trup, la alea-alea, da’ mi-a spus mie un personaj cu o ascensiune fulminantă (în copilărie mi-era doar cel mai bun prieten) cum îl cheamă pe ins şi dă unde să trage.
Pă vremea aia, ce ştiam io despre armeni? Mama avea o colegă armeancă care visa să mai treacă o dată pă la Tbilisi. Pă acasă beam kefir d’ăla, făcut în bucătărie, cu nu-ş’ ce culturi pân iel şi cam asta ierea tot. Un armean, hm….
Po urmă, prietenu’ meu cel mai bun (om tare dăştept, a fost şi preşedintele băncii rămâne dă scont şi l-au închis ăştia fără mandat în Rahova, chit că şi iel recunoaşte ceva vinovăţii), pretenu’ meu cel mai bun, deci, mi-a zis ce om dăştept ierea Varujan ăsta. Cică scria piese dă teatru radiofonic, fiind iel încă ielev la liceu’ 43, ăla dă lângă piaţa Miniş, pă lângă terasa Alba din Titan, unde se cafteau derbedeii. Pe-acolo şi locuia, într-un bloc dă zece etaje.
Teatru radiofonic? Aha! Înseamnă că vrea să se facă scriitor ceva, mi-am zis io. Da’ Doruleţ, viitoru’ preşedinte dă bancă:
– Nu, băh, nu! Nu cred că să face scriitor că ie bun şi la mate!
Da’ ce mă ‘nteresa pă mine chestia asta? Aşa că l-am lăsat baltă pă Varujan şi mi-am văzut mai dăparte dă viaţă, înregistrând doar existenţa bizară a unui armean în cartierul Titan.
Blocuri pân cartieru’ Titan – Varujan a locuit în aşa ceva, numa’ că iera dă zece etaje
Buuuun… Pân anu’ III la facultate, am dat peste o materie scabroasă rău: se chema anatomie patologică. Nu vă spun dăspre ce ie, că mă ia la loc cu durere dă cap. Mă rog, e o chestie cu microscoape, cu ţesuturi, cu celule – e chestia aia pă care o vedeţi la Descoperi sub indicativul de Forensic Medicine, cumva, da’ nu-i doar asta. E ceva pizdos rău, care-i innervează pă toţi doctorii, măh – ie o materie pă care am uitat-o după numa’ patru-cinci ore post examen, când s-a dus din mine, laolaltă cu urina, în veceu’ împuţit dă la Trocadero – acolo am sărbătorit că am trecut examenu’.
Mă rog, treaba ie că mare prof p’acolo, pă la catedra aia dă ana-pat, era unu’ Pambuccian, dă care ştiau toţi că-i tare: că avea articole publicate pe afară (pă vremea aia, profesorii universitari încă mai publicau, pe bune, articole), că iera băgat în nu-ş’ ce programe dă cercetare pă care le făcea chiar el, ceea ce acum pare icstrem dă deplasat, când profii fac troc cu posturi, că ierea om foarte citit în general – chestie care, actualmente, rimează cu blasfemia în mediile universitare. Să ţinem minte treaba asta şi să mai băgăm la cap că profu’ Pambuccian îşi petrecea cea mai mare parte a timpului privind la chestii d’astea:
adică, la celule.
Băh, şi termin io facultatea şi ajung mare doctor mare pântr-un spital dân capitală – mă chemam stagiar pă vremea aia, că tanti Leana zisese că nu mai ie nevoie dă medici specialişti şi nu mai avea chef dă dat concursuri cu medicii, că ce le trebuia la doctori atâtea specializări? Ce? Nu le ajungea facultatea aia dă şase ani? Ce mama naibii bat iei câmpii pă cărţi, ca proştii? Ce? Să intre, dracu’, în producţie, ca inginerii, ca economiştii, ca restu’ lumii, fir-ar ai naibii dă burjui!
Eh, şi acolo, în acel spital, într-o gardă, aud dă la o asistentă dă bietu’ prof Pambuccian – asistenta îl vedea mai mereu pă la nu-ş’ ce măcelărie dân Piaţa Gemeni, unde profu’ avea pile la carne. Da’ fiţi atenţi cum îşi făcuse pilele alea la vânzătoare, ne-a mai spus asistenta, iar noi am ciulit cu toţii urechile, că pă vremea aia luai carnea numa’ după nopţi dă coadă, iar dacă vroiai în plus, te duceai la restaurant şi-o cumpărai, pân spate, cu 100 dă lei kilu’.
Păi, profu’ Pambuccian (legenda ne spune că era un bătrân nemaipomenit dă frumos, cu păru’ alb şi glasul blând) să dusese la vânzătoarea aia şi-i spusese cam aşa:
– Uite! Io sunt bătrân, bolnav şi locuiesc singur. N-am cum să stau la cozile astea, că dau colţu’, mă-nţelegi? Da’ uite cine sunt io! – şi, zicând asta, profu a scos nu-ş’ ce tratat american, sau v’o enciclopedie, ceva, dă anatomie patologică (era o cărămidă d-aia uriaşă, din sfera lingvistică anglo-saxonă) şi i-a arătat-o vânzătoarei.
– Uite! Ăsta, dân poza asta, sunt io. Profesoru’ Pambuccian.
Ce naiba s-o fi întâmplat, ce-o fi fost în mintea vânzătoarei, nu ştiu, da’ cert ie că pă vremea aia până şi vânzătorii aveau respect faţă dă ăia cu carte şi, pân urmare, a făcut în aşa fel încât profu’ (citat şi fotografiat pân tratatele dân State) să nu mai stea nopţile la coadă la carne.
Eh, treaba ie: cum dă ajunsese Pambuccian ăl bătrân în situaţia asta?
Băh, şi-mi povesteşte un alt amic (şef dă clinică la Aachen în aceste clipe) grosul legendei lui Varujan.
Rămăsesem la piesele dă teatru radiofonic pă care le scria individul acela cu ochi ciudaţi, model Sfântu’ Sebastian. Numai că iel mai era tare şi la mate – era într-atât de tare, încât treaba lui fundamentală ierea să tot rezolve probleme dă mate, sau să inventeze probleme pentru ăilalţi. Când se plictisea, se apuca dă calculat traiectoriile cometelor (pă vremea aia nu iereau computere, că discutăm dă anii ’70!!!), chestie pă care o făcea frumos, cu criionu’ pă hârtie, băăăh! Cică să mai şi ducea pă la observatorul astronomic, să mai dea o raită pă cer, pântre constelaţii, că le determina coordonatele, că să uita după asteroizi, eh, chestii d’astea curente, pă care le face orice manelist sau politician dân zilele noastre, că doar aţi auzit dă cometa Udrea şi dă asteroidu’ Salam, care ne bagă deep impacturi zi dă zi pân sticle.
Numa’ că, altminteri, Varujan ăsta nu ierea în stare dă nimic, să mor io – şi cu asta, sper că răsuflaţi uşuraţi, în sfârşit! Vreau să spun că-l mai trimiteau ai lui cu bani ficşi după pâine – da’ iel uita, al naibii, unde plecase şi se întorcea acasă cu mâna goală, tot gândindu-se la nu-ş’ ce integrale sau la cai verzi de-ai lui, pă pereţi. La lucru manual iera dezastruos, că nu ştia nici un cui să bată, fraieru’, tot umblând cu mintea aia a lui pântr-un spaţiu care nu interesa pă nimeni că n-avea legătură nici cu blugii, nici cu kentanele şi nici cu săpunurile Fa, valuta forte dân anii ăia.
Eah… un dezadaptat, băh, pricepeţi? Cre’ că nici nu ştia să fumeze, papagalu’!
Băăăh, şi s-apucă într-o bună zi papagalu’ ăsta şi trimite nu-ş’ ce problemă dă mate la o revistă prestigioasă – un fel dă gazeta matematică, da’ dă peste ocean, dă la americanii ăia.
Gagiu’, armeanu’, fraieru’, ierea încă ielev dă liceu – un ăla care intra pân uşi dă aiurit ce ierea. Ăia, americanii, îi răspund: băh, coane, ia vezi tu mai bine cum ie cu datele problemei, că nu ies la număr, mânca-ţi-aş! Dacă vrei să ne trimiţi o problemă, bagă suficiente date în ea, băh, tată, nu ne aburi pă noi, că noi am trimis şi rachete pă lună, băh, târlane!
Drept pentru care, Varujan Pambuccian le trimite două maniere distincte de rezolvare a acelei probleme, despre care ăia spuneau că e irezolvabilă doar cu datele enunţate de tov. Pambuccian.
Aaaaaaaah! – nebunie peste ocean! Henţ!!! Cine-i ăsta? Ia-uite, băh, al dracu’! Cum pana mea…? Dă unde-a apărut? Roumeinieah?!- iereau nişte întrebări pă care şi le puneau unii la fel ca Varujan Pambuccian, adică nişte taNpiţi, nişte ăia cu capu’n nori, nişte fraieri care scăpau plasele cu cumpărături din mână – nişte cretini, măh!
Numa’ că, americanii şi alţii ca iei, plătesc nişte oameni ca să aibă grijă dă şeptelu’ dă imbecili ştiinţifici – oamenii aceia se numesc head hunters (un fel dă RUNOS dân birourile noastre), iar hedhantărşii ăia i-au şi trimis o scrisorică lu’ Varujan:
Oh, boierule, pupa-ţi-aş picioru’ tău, da’ ne place dă tine, băh! Ni se pare că ieşti dăştept! Ce treabă ai tu pân România, frăţioareee? Hai aici, că dolarii ancoa’ ie! Vii, nu? Hai că ne ocupăm noi să te ţinem în Universitate! Tu doar fă probleme la mate, că de restu’ ne ocupăm noi!
Răspunsul lui Varujan a fost ăla… ştiţi voi… hm… chestia aia cu felaţia. Că cică pă iel nu-l interesa postu’ lor la Universitate (să pişa pă iel dă post, mă-nţelegeţi?) – că iel vroia doar să le demonstreze nu-ş’ ce chestie legată de mate, nu altceva, că eleganţa problemei era totul (mersi că mi-aţi publicat-o), că mersi şi că…. felaţia aia, da?
Ta’su, bietul prof Pambuccian, a înebunit, dacă e să dăm crezare legendei. I-a tot zis lu’ fi-su’ să să ducă în Staaate, să plece naibii d’aici, că ce vrea mai mult decât să-i dea ăia bursă în Staaate (era înainte dă 1980), că s-a căcat în scăldătoare şi că acu-şi bate joc dă noroc, mă rog, chestii d’astea, părinteşti, dă om care ştie care ie treaba, numa’ că ai drrracu’ copii, unu’ nu ţine cont dă părinţi, chestie pă care a făcut-o şi Varujan Pambuccian, care pretindea – atenţie: seamănă cu celălalt armean despre care am mai vorbit p-aci! – că iel are treabă în România, că ie născut aici, că ce se întâmplă dacă pleacă toţi, nah, pricepeţi voi, poate, că io n-am priceput când am aflat povestea că ieream prea prost şi nici acu’ nu-s’ mai breaz.
Adică, a rămas Pambuccian al nostru să publice, mai ales, în astfel de reviste:
Eh, şi face Pambuccian facultatea dă mate, la Universitatea Bucureşti. Buuuuun! Mişto! Băh, şi termină Pambuccian al nostru facultatea. Băh, şi-l trimit ai noştri, că aşa ierea treaba, prof la nu-ş’ ce şcoală dântr-un sat unde a înţărcat mutu’ iapa.
– Băh, băiete, îl ia ta’su din nou la refec. Hai că-s’ şi io prof universitar! Am şi io ceva pile, băh, fraiere! Ce să cauţi tu la ţară? Te bag colo, te bag dincolo…
Da’ ce, credeţi că l-a înduplecat pă Varujan? Nooooooo… Iel avea treabă! Iel avea o misiune! El trebuia să plece în apostolat pântre copiii dă la ţară! Că unde naiba o să se ajungă dacă ăia care ştiu carte nu se mai duc la ţară? Că ce se alege? Că d-aia merge totu’ prost în ţara asta, că…
Io, în locu’ lu profu’ Pambuccian, i-aş fi retezat-o lu’ Varujan:
– Băh, eşti un prost! – şi sper că aşa i-a şi spus!
Şi se duce Varujan, al nostru, la şcoală, la ţară. Io am un văr care, cam în aceeaşi perioadă, a predat desenul la şcoala din Coşereni, Ialomiţa, acolo unde au loc mereu accidente pă şoseaua Bucureşti – Buzău, în curba aia unde vând ţiganii ceapă dă apă. Tătiiiicu! Şi ce mi-a mai povestit văr’miuuuu – pfuuuh! Iar odată, mi-a şi arătat un test de artimetică pe care li-l dăduse celor de clasa a IV-a, ca să-i ţină naibii pă băncile alea, pe când suplinea un învăţător.
Eh, şi ce credeţi că am văzut? Un ins, român de felul lui, la vârsta dă 10 ani, pân 1987 – 1988, mima scrisu’, băh! Le dăduse văru-miu să facă nişte adunări, dracului, iar unu’, în loc să scrie 1675, de pildă, scria doar C-uri, cu partea lipsă a literei orientată când în sus, când la stânga, când la dreapta, când jos. Aduna şiru’ ăsta dă C-uri cu altele, aşezate în ordine dedesubt, trăgea linie, ŞI-I DĂDEA UN ALT RÂND DE C-uri, ca şi cum făcuse adunarea, băăăh!
Cică aşa iereau toţi. Ielevii făceau scandal încă de pe atunci, ai naibii, pen’ că văzuseră iei că, cel mai mult, primarele şi judeţeana îi chemau pă la cules dă cartofi, pă la depănuşat porumb şi pă la alte chestii d’astea. Ce şcoală, băh, dă-o-n kilu’ meu! Iar dacă văzuseră asta, părinţii tot veneau pă la diriginţi, ca să-i scutească pă copii dă ore, că ba aveau dă ridicat un gard, ba dă furat nişte roţi dă la cooperativă, ba dă săpat nu-ş’ ce pân curte, că ce, credeaţi că s-a stricat şcoala românească numa’ după ’89? – Nuuu, frate, nuuuu! Au avut ăia grijă să lase în urma lor numa sisteme nefuncţionale, care ne-au intrat, naibii, până-n codu’ genetic, că până şi Oana Zăvoranu dimpreună cu Pepe au fost concepuţi în anii aceia, printre miresme de şantier, în ultimii ani ai războiului româno-român!
Aşadar, Varujan ajunge pântre nişte copii dân ăştia, animat dă dorinţa de a-i învăţa carte. Zis şi făcut! Se apucă să-i înveţe scrisu’, adunatu’, mă rog, d’ale profilor dă ţară. Nu ştiu ce succes o fi avut cu asta pentru că, cam p’atunci, i-a dat lu’ Patrocle pân cap să facă dân sate oraşe.
Ca să faci oraşe, aveai nevoie, însă, dă blocuri – blocurile n-aveau veceu, ca să ştiţi, aşa că ţăranii care au apucat să se mute pân asemenea clădiri, coborau noaptea dă la etaju’ patru, ca să să cace în curte. Mă rog, poate că unii se căcau şi la oală – spun asta doar ca să vedeţi cam care ierea treaba pă vremea aia, dpdv fiziologic, pentru că, lucrativ, vă reamintesc că coasele (siiiic!) şi secerile iereau puse la loc sigur, în debarale, la parteru’ blocurilor ridicate în câmp, chiar lângă cai.
Prin urmare, dorinţa lui Varujan de-a face carte la ţară s-a dus pe apa sâmbetei, pen’ că l-au trimis cu copiii pă şantier, dân sângele lor să dea ţării clădiri, ca să parafrazez un vers dân timpurile alea. Varujan, om conştiincios, a plecat cu copiii pă şantier. Fiinţă responsabilă, s-a băgat şi iel la muncă – să care găleţi, să pună ferestre, nah, ce se face pă şantiere.
Eh, şi până aici i-a fost, ha, ha ha! Insul ăla care uita să cumpere pâine, omul ăla care îşi dădea cu ciocanul peste degete, individul ăla care intra pân uşi dă aiurit ce ierea, adică Varujan, băh – când s-a văzut făcând echilibristică pă traversele dă lemn dintre etaje, cu câte-o găleată dă mortar în fiecare mână – ei bine, insul ăla s-a innervat, în sfârşit, şi şi-a băgat picioarele şi s-a cărat, într-un final dramatic, dă pă şantierele patriei direct la ta-so’.
– Tată! Au, au! Am greşit că nu te-am ascultat! Au! N-am ţinut cont de ce mi-ai spus şi acum mă căiesc! Etc. Etc. Etc.
În fine, vroia să SE CARE, naibii!
Drept pentru care, tatăl lui l-a ajutat să se care din ţară, după cum îi spusese dă la bun început, numai că… Numai că treaba asta l-a cam costat pe bătrânul Pambuccian, căci, iată-l ajuns să meargă cu tratatele de anatomie patologică pe la vânzătorii de carne din Piaţa Gemeni, fostă Galaţi, ca să nu stea la coadă.
Mda… După care, a venit înghesuiala dân ’89, iar Varujan s-a reîntors în patrie, iar legenda urbană se cam subţiază de-aici. Mai ştiu doar că pân ’97, când am vorbit cu cineva despre iel, mi s-a spus aşa:
– Aaaah, tot fraier a rămas! Păi da… hm, el ie deputat dân ’90, şi ce crezi că maşină are?
– Habar n-am!
– Dacie, băh! N-are dăcât o amărâtă dă Dacie, băh, şi stă tot la bloc, lângă Piaţa Miniş! N-am văzut fraier mai mare!
Acu’, io ce vroiaţi să răspund? Ieream pân Bucale, ieream pân 1997, fumam ţigări bengoase şi vorbeam mai multe limbi străine, da’ numa’ în cap. Greşisem de mai multe ori decât era permis, aşa că ieream la fel ca cei din jur – prin urmare, l-am aprobat pă interlocutorul meu cu un semn dân cap.
Da’, zău că mi-a fost jenă să spun cu glas tare că domnul Varujan Pambuccian este fraier. Iar acu’, n-am rămas decât cu jena de a fi aprobat spusa acelui interlocutor de care nimeni n-o să mai audă vreodată, nimic, niciodată, nicicând.
Mi-amintesc ca aceasta poveste a fost promisa mai demult. Este foarte savuroasa, in cascade as putea zice. Acum pot sa spun si eu, daca s-au spus deja atatea:
1) mi se parea cunoscut de undeva, daca a stat in Titan, e clar de unde-l stiam inainte de tv.
2) la o gala de decernare de premii foarte exclusivista organizata de BBW pentru personalitati din Grecia (bancheri, investitori, business men-i)toata lumea la tinuta business, omul nostru a inmanat premiile. Era imbracat mai mult decat casual/sport, era complet aiurea, ceea ce m-a frapat atunci, dar acum am inteles de ce.
PS: titlul e OK?
titlul NU era ok! mersi ca m-ai tras de maneca.
si da, e un tip extrem de special. pe cale de disparitie, as zice.
Are si blog 😉 Nu spui adresa, rugati-va si voi la St. Google 😀
Faina scrierea, dom’ doctor. Cre’ ca la proxima ocazie o sa votez armeni 🙂
păi, am mai scris despre unul din perioada interbelică, Hurmuz Aznavorian – am să-i scriu numele ori de câte ori am ocazia pentru că i-l uitasem, iar la ce fel de om era acela, nu ar fi trebuit să-i uit numele!
Da’ ca veni vorba, in titlu e alt Varujan…
au, auuu, auuuuuuuuu! asa e!!! doamne, ce-am facut!
Eu asta ziceam, dar…
nu vreau să încep iar cu d-alde "ce text frumos scris" (deşi sunt în continuare un fan şi fun), ci doar să fac o subliniere importantă: după o zi de cel mai mare c&%¤#, intru pe net şi citesc povestea cu varujan. mi-a făcut nişte lumină în suflet, căci din imigraţia mea lucrurile nu sunt prea minunate. şi zic să dau un google să văd cine e, de fapt, dl. doctor. păi şi iese aşa: pe lângă zafon cu care mi se face aici capul pătrat (e de la catalonia el, d-aia), vâna ta de scris e strict superioară. deci io zic să începi să te traduci în alte idioame. n-am citit cartea cu vindecătorul, dar fiincă e fix cu altamira, când ajung în bucureşti o achiziţionezi (dacă ştii să-mi zici de unde să o comand pe net, mi-ar uşura situaţia).
@ vvritz : oh, nu trebuia să zici chesti d’astea, chit că-mi fac bine… o să-ti trimit un mesaj pe email apropos de vindecatori
Of, frumos mai scri,nene, mai mveam putin si ma indragosteam de sfantu’asta. Da sa stii ca Tbilisi e in Georgia(Gruzia) lu’ Stalin (credeai ca te iert? ntzzz) Ierevanul e capitala Armeniei.
Armeanu’ asta e asa de atipic ca nu stiu zau cum s-a indurat Sf Fecioara sa ne ingaduie sa-l avem de compatriot. Soarta lui mi-aminteste de un film care mi-a placut foarte, Radacini se chema, nu stiu cum a ajuns sa se dea la noi pe vremea lu’impuscatu (ala de traieste in Cuba?) in care se dovedea ca un neamt era mai patriot in Polonia ca polonezii.
Oh, chiar stiu de Tbilisi si Yerevan… dar, asa cum un armean ajunge in Romania, iata ca altii isi aveau radacinile pe la Tbilisi. Doamna aceea (era o doamna cu D mare) avea o chemare, cum sa spun, care ii venea din ADN cumva, caci ea se nascuse la noi, numai ca familia ei se tragea de pe undeva de pe langa Tbilisi – un Tbilisi pe care nu-l vazuse nicicand si pe care dorea sa-l… inregistreze, cumva, cu ochii ei.
Mulţumesc pentru “legenda”. Alt armean care merită luat în seamă este Arşavir Acterian. (vezi în Wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ar%C5%9Favir_Acterian)
ma bucur ca am produs o placere a lecturii….
Nu ştiu ce ţi-ai propus, dar ţi-aş sugera ca înainte să devii vindecătorul naţiunii, să îţi vindeci creierul de prostii. Chiar dacă invoci că ai informaţii din trei surse, eu îţi garantez că nu te-ai apropiat de adevăr nici măcar cu unghia aia mică şi scofâlcită a ta de la degentul mic (dacă nu ţi-a degerat încă). Cum poţi să povesteşti cu atâta nesimţire despre lucruri auzite din măreţele surse? Tu şi cei care te citesc cu pasiune aveţi nevoie de un duş rece, pentru că lumea în care te scalzi ca un cadavru e prea josnică ca să merite să fie ridicată în slăvi de alte putreziciuni ca tine. Înainte să mai aberezi pe blog, ar fi bine să te informezi dacă vrei să ai credibilitate, mare vindecător ce eşti. În încheiere, şi nu mă provoca, că voi continua, te sfătuiesc să te vindeci, dacă mai ai timp, că eu cred că eşti pe ducă, şi sursele alea să ţi le îndeşi în curul ăla plin de hemoroizi.Varujan Pambuccian nu are absolut nici o tangenţă cu ce ai aberat mai sus şi nici una dintre coordonatele pe care le-ai dat nu se confirmă. Dacă tu simţi nevoia să îţi îmbunătăţeşti traficul pe blog, încearcă să faci asta fără să jigneşti un om despre care nu ştii absolut nimic. Eu consider că eşti un personaj jalnic şi lipsit de scrupule. Pentru toate acestea să îţi fie ruşine că exişti!
Domnule cult şi plin de respect, marea LEGENDĂ urbană pe care aţi postat-o cu nesaţ pe acest insignifiant blog este, şi mă văd nevoită să mă repet, absolut aberantă. Trecând peste faptul că aţi redat-o cu multă nesimţire, vă spun două lucruri. Verişorul lui Varujan Pambuccian nu este Varujan Pambuccian şi nici unchiului lui Varujan Pambuccian nu este tatăl lui Varujan Pambuccian. În plus, chiar dacă ar fi fost aşa cum spune marea LEGENDĂ urbană, maniera în care aţi ales să o postaţi este jenantă. Nu este umoristică nici pe departe, ci chiar sarcastică şi complet neadevărată. Şi dacă sunteţi atât de laş să vă adăpostiţi sub umbrela unei LEGENDE aflată din trei surse cu trei clase probabil, şi dacă aţi ales să postaţi aşa ceva fără să faceţi o trecere sumară prin datele deja existente pe google despre Varujan Pambuccian, date pe care dacă le-aţi fi citit, probabil nu aţi mai fi scris mizeria asta, iar vă spun, să vă fie ruşine! Măcar v-aţi mărit traficul pe acest minunat blog? Sau aţi ratat această şansă? Cât despre ce şi cât să citesc eu, nu am nevoie de indicaţii. Pot doar să vă spun că ultima şi cea mai nocivă lectură pe care am avut-o a fost acest post mizerabil.
Aţi omis să reproduceţi răspunsul pe care vi l-am dat în schimbul de comentarii de pe cealaltă platformă de blog. Din acest motiv, între cele două paragrafe pe care le-aţi postat, se constată o incoerenţă în ce priveşte modul de adresare.
Vă urez o zi magnifică!
sebastian : cred ca ai face bine sa stergi mizeria aia de mai sus . oamenii care nu stiu sa foloseasca mestesugul cuvantului cu un minimum de decentza si subtilitate – sunt pur si simplu de compatimit . doar atat !
Prima intentie a fost, marturisesc, s-o sterg. Numai ca, gandindu-ma mai bine, am avut senzatia ca as priva pe Domnul/Doamna Titi de dreptul de a-si exprima opinia – indiferent cum o face. Este posibil ca Domnul/Doamna Titi sa nu fi perceput conventia din post: in atare situatie, era dreptul dumnealui/dumneaei sa-si exprime dezacordul, iar eu aveam obligatia sa-mi explic demersul.
Internetul nu-mi apartine – aceasta este opinia mea. Privesc blogul ca pe o maniera de comunicare la fel ca oricare alta, prin urmare, orice opinie motivata (iar Titi isi justifica opinia) are dreptul de a fi enuntata. Vreau sa spun ca, in conditia in care Titi nu a “percutat” care este intentia postului (diametral opusa concluziilor dumnealui/dumneaei), putea sa ajunga sa foloseasca exprimarea din comentariu bazandu-se chiar pe limbajul postului, a carui conventie nu a inteles-o.
Cum sa spun… Pana nu am proba ca cineva actioneaza cu rea intentie, nu mi se pare firesc sa-i suspend dreptul la opinie. Nici mie nu mi-ar conveni sa mi se faca asa ceva. In viata reala, consider ca orice interlocutor (prieten, oponent, sau inert) are dreptul de a se exprima si il ascult, chiar daca opiniile lui ma infurie sau ma lezeaza. Potentialul de ban pe care ti-l da blogul mi se pare ca simplifica lucrurile prea mult…
ma rog . este o intrebare de optiune . sa nu uiti cat de neinteleasa poate sa fie toleranta . in cazul acesta si felul in care o motivezi macar sa nu fie firesc atunci cand oamenii din violenta fecal-verbala ajung (cu usurinta in mod frecvent) la cea fizica .
Stiu asta. Banuiesc asta, dar mi-e rusine sa neg cuiva dreptul la opinie. E ca si cum as astepta doar laude.
inteleg ! opinia si libera exprimare este stringent legata de responsabilitate si in final de consecvente !
daca mi-as pierde controlul si as lansa un torente injurios asupra vecinului meu in gura mare sa auda toata strada cred ca m-ar da in judecata si ar fi cel putin costisitor pentru mine . asadar …
schönes wochenende 🙂
danke!
(si cam la asta se rezuma cunostiintele mele de germana… sper sa recupereze fiica-mea acest handicap pentru mine… )
Pentru un domn care nu ştie bine limba română, nu înţeleg cum ar putea fi un handicap necunoaşterea limbii germane. Aici probabil Hellen ar avea o replică inteligentă, pe alocuri cu fecale, cum am observat că îi place. Acest domn care nu ştie limba română, în schimb a îmbogăţit folclorul modern, care, fie vorba între noi, ducea lipsă de astfel de genii în viaţă, îmi arată mie într-o manieră elegantă, specifică stilului său scriitoricesc, cum mă lasă el să mă exprim şi anume liber pe Internetul despre care a constatat că nu-i aparţine. Vă mulţumesc profund pentru că mi-aţi oferit posbilitatea de a vorbi liber pe mirificul blog. Aaa, pentru clarificări, cu domnul cu legenda am vorbit mai sus în două moduri diferite, pentru că aşa am vrut, ceea ce cred că nu a creat o incoerenţă majoră decât în mintea celor care nu prea au minte.
Ca să încheiem, cred că cel mai înţelept lucru pe care l-ar putea învăţa domnul cu legenda din toată povestea asta este că nu e bine să arunci pompe de jeg asupra unui om pe care nu îl cunoşti, dacă nu simţi nevoia acută să ai parte de jeg la rândul tău. Eu mi-am propus s-o ţin aşa fie până dispare postul, fie până apar scuzele.
aa . uite ! am inteles aluzia de pe un alt blog (se pare ca citesti mult) bun asa ! insa tu ai priceput “democratizarea culturii” precum celebru critic si suportul (gloata) de literati versati . este foarte probabil ca definitia “democratiei” sa fie voit separata printr-un “crater vulcanic” si astfel nepasabila atata timp cat ea nu e conditionata tolerantei.
halal metoda dictatoriala sa impui … oare unde-s minerii intru hilfe 😈
p.s. mie imi este profund antipatica limba romana cu toate ca o gasesc frumoasa, melodica si foarte bogata intrucat ea nu serveste comunicarii decat aparent. asadeci este doar invelis si indiferent cat de ironic suna … este chiar la “discretia” tuturor astfel ca poate fi abuzata cu usurinta .
Draga Titi,
Nu asa ati vrut, ci doar ati repostat doua comentarii pe care le-ati trimis pe cealalta platforma de blog, care comentarii erau separate de un raspuns pe care nu ati mai vrut sa-l postati.
Acum, totul devine mai clar.
Nu. Singurul lucru pe care îmi este greu să-l pricep este cum îi poate căşuna unui om pe un necunoscut şi de ce se apucă să scrie prost, neinspirat, mincinos şi aiurea-n tramvai despre el şi să justificice tot felul ăsta de tabloid de a scrie prin legende urbane. Nu e nici o aluzie, e spus de-a dreptul. Şi tot ce cer este ca cineva care buchiseşte într-o limbă de semidocţi cu o brumă de şcoală şi aere de provincial complexat care se crede brusc bucureştean de după blocuri, adică şmecher, să lase în pace oamenii despre care habar n-are nimic. Despre lucrurile despre care habar n-are nimic, n-are decât să scrie cât îl ţin bojocii spre deliciul celor ca el. Asta e tot. Nu cred că a apăra un om de o gaşcă de derbedei e o formă de dictatură. Pentru că dacă nu face nimeni asta, o să ajungem uşor-uşor la dictatura derbedeilor.
Mda. Ma tem ca ai avut dreptate, Hellen…
Ei… Şi uite-aşa îşi arată omul adevărata lui faţă… Atunci când în mod evident nu are dreptate şi nici argumente. Ce face un om inteligent? Recunoaşte că a greşit şi cu asta încheie orice discuţie. Complementul la categoria om inteligent procedează exact aşa cum mă aşteptam.
Comentariul pe care tocmai l-aţi şters suna cam aşa (nu mi-a dat prin cap să îl salvez, dar de-acum înainte aşa voi face şi le voi trimite automat):
Măi Hellen, tu ştii ce cred eu? Eu cred că tu ai plecat din România cam pe vremea mineriadelor şi ai cam pierdut legătura cu realitatea de pe-aici. Nu spun neapăat că ai plecat fizic, există multe feluri de a pleca. Să ştii că lucrurile pe-aici s-au mai schimbat, lumea s-a mai şmecherit, unii pe bune, alţii mai în felul jalnic al domunului al cărui blog îl citeşti. Şi mai cred că eşti genul de femeie fără vârstă, fără cine ştie ce viaţă personală care încearcă să îşi astupe golurile din viaţă bântuind pe-aici.
Eu am ajuns să citesc textul ăsta din greşeală, m-a indignat pentru că singurul lucru adevărat din el e numele din titlu (nici măcar numele fişierului nu era adevărat că era Vosganian :D). Nici măcar capitala Armeniei nu era aia de care făcea vorbire domnul foarte cult pe care îl admiri atât.
Cât despre faptul că eu consider că domnul care scrie pe-aici ar trebui să-şi ceară scuze, cred că nu e nici o cerere minerească, nici una nazistă, nici de nici un fel. E doar o cerere şi o dovadă de bun simţ.
În ceea ce priveşte limba română, despre care spui că îţi este profund antipatică să ştii că există un remediu şi mă mir că o doamnă atât de inteligentă ca tine nu s-a prins încă: poţi să nu mai citeşti, vorbeşti şi, mai ales, să nu mai scrii nimic în limba asta.
tarile est-europene sunt pe buna dreptate “obiecte” de studiu (in comportament). nu stiu ce-a facut comunismus din oameni – dar “democratia” pare sa-i fi dezumanizat (dezasamblat) totalmente . nu mai incap unul de altul nici macar in spatiul virtual .
p.s. sper ca titi asta nu-i un fumator inrait – altminteri – poti cocheta frivol cu ideea ca pericolul de a ateriza cumva in sala ta de op are o oarecare probabilitate
( ufff…ceea ce nu dorim nimanui evident. adica nu i-am dori sa-i citesti ceva posturi de pe blog intr-o asemenea situatie 🙂 hihi… 😆 )
Bun! O sa rezolv cumva problema cu aceste discutii, dar nu acum. N-as vrea ca d-l/d-na Titi sa se considere dezavantajat/a de moderarea comentariilor, asa ca m-am gandit la o solutie, numai ca cere putin timp.
Si, IN NICI UN CAZ, nu i-as dori nici d-lui/d-nei Titi, asa cum nu i-o doresc nimanui altcuiva, sa aiba treaba cu chirurgia toracica. Deloc, nicicum – indiferent cat ar fuma si ce ar fi facut!
Chiar e o chestie aproape superstitioasa in ce ma priveste, Hellen…
scuza-ma sebastian 😳 nu am fost nici pe departe rau voitoare . a fost doar o tentativa de humor (dezamorsanta se dorea a fi) 😀 adesea comentand (sau cititnd) pe bloguri mi se intampla la un moment sa izbucnesc in ras tocmai atunci cand situatia devine incendiara . este momentul in care realizez cu stupoare ca un lant de banalitati a izbutit a “metamorfoza” tema care statea la origine !
Păi am eu o soluţie. Deschid un blog în care comentez tot ce nu pot comenta aici. Şi mă ocup de blogul ăsta până când vă veţi cere scuze pentru ceea ce aţi scris.
Mai mult, iau legătura cu toţi bloggerii care îl stimează pe domnul Pambuccian şi cu domnul Pambuccian însuşi. Cred că omul nu ştie ce aberaţii apar despre el pe Internet. Din câte îl ştiu, probabil că le va ignora, dar sunt oricum suficienţi bloggeri care ţin la el, aşa că, blogul:
Sebastian Corn – comentarii necenzurate
s-ar putea să aibă destul de mult trafic. Nu vă bucuraţi, cartea spune că publicitatea negativă rămâne negativă. Ce ziceţi, scuze aici sau continuăm?
Cât despre Hellen (e clar că e de sex feminin), poate că o interesează, măcar off-topic, ce e cu ea şi pe ce lume este. Văd că deja e la capitolul: în România (sau Est) am fost un nimic, pe-aici sunt un nimeni. Cam trist
a, doream sa spun ca eu nu am sa mai intervin .
vai, vai, in tarisoara aia lumea este ecstrem de serioasa . in plus este docta si enciclopedica ( ambulant ) + ( cand nu situatia nu o cere ) 😆
salve draga doctorule … si sa ecrivezi povestioare ca sa te pot vizita 🙂
domnilor si doamnelor, va rog sa scuzati interventia, insa de la mine de pe prispa va spui ca m-apuca revolta cand vad cat timp acordati doamnei titi cu raspunsurile; un scurt si cuprinzator “nu ai priceput nimic!” e de ajuns. sau eu nu am priceput legenda?:)
Domnule/doamna Titi,
Faceti ce doriti. Pe de alta parte, exista anumite locuri, in care locuri se afla anumiti oameni care va pot ajuta in TOATE problemele dumneavoastra. Daca doriti, va pot da o mana de ajutor in acest sens.
Va urez multa sanatate si… succes in TOATE demersurile!
Sincer imi pare rau, dar am dat un “ban” domnului/doamnei Titi. Stiu ca domnul Varujan Pambuccian a fost notificat la scurt timp dupa postare de existenta acestei legende urbane. Mai stiu si ca majoritatea celor care au citit postul au sesizat cheia de lectura a acestuia, intelegand care sunt adevaratele mele simtaminte fata de domnul Pambuccian, cu care, altminteri, n-am schimbat niciodata nici o vorba.
Si mai stiu, cu certitudine, ca toti furnizorii acestei legende urbane (“sursele”, dupa cum le-am denumit) manifestau respect pentru personajul legendei, chiar daca o faceau cu limbajul mentionat in postare.
Poate ca ar fi meritat ca, in postarea originala, sa fi pus ghilimele si la cuvantul “surse”, astfel incat cheia de lectura sa fie si mai explicita.
Domnul/doamna Titi a primit un vot de “ban” pentru ca, iarasi sincer, nu am timp sa ma consum in discutii sterile.
Nici dumneavoastra nu cred ca aveti timp pentru asa ceva.
Punct.
chiar nu ma asteptam sa ti se intample tocmai tie asa ceva cu toate ca am participat mai mult sau mai putin voit la unele iesiri blogaresti deprimante !
p.s. da ! sunt un nimeni si nu imi amintesc sa fi sustinut contrariul sau sa fi facut vreo afirmatie indrasneata ! sigur …un nimeni usor modificat de la formula cartesiana adica de la cea des intalnita pe blogosfera si anume : “sunt nimeni deci ecsist … si nu ma indoiesc ca doar egzist” !
p.p.s. sa vezi ca nu s-ar gasi una bucata blogher ca sa iasa in strada si sa demonstreze pentru copiii care sunt abandonati strazii , violentei, drogurilor, infectiilor sau prostitutiei ! halal !
aberatii urbane
Pambuccian Varujan nu a fost sa predea la tzara dupa ce a terminat ci a lucrat ca programator din prima zi de stagiar
Tatal lui nu a fost anatomopatolog
Unchiul lui, da
Varul lui Varujan este cel din postare, tot matematician, cel cu articolele de geniu samd, chit ca nu locuia in Titan si nu era gras samd
un pic de informare inainte de a scrie aberatii n-ar strica
oricata bunavointa as avea, nu pot citi pana la capat niste barfe scremute de un strain al limbii romane. scrisul si exprimarea este oglinda mintii.
@ Adi:
ai butoane. drum bun si cale batuta. btw, scrisul si exprimarea SUNT oglinda mintii. asa scrie la gramatik.