Azi, 13 februarie, la orele 16.00, la Realitatea FM.
Adica la radio, da?
Cat de curand, o sa public un post cu concluziile pe care le-am tras in aceasta saptamana de alergatura. Concluziile vizeaza atat practica medicala, dar si pasurile pacientilor, problemele de comunicare-relationare medic-pacient, dar si actiunile si implicarea unor organisme deja existente (Colegiul Medicilor, Camera Federativa, Comisiile de Specialitate, Ministerul, Casa de Asigurari de Sanatate). Nu va speriati – o sa fie un material absolut inteligibil si placut de citit, ceea ce nu inseamna, insa, ca o sa va faca bine.
Si, oh, da, va fi vorba si despre bani. Va fi vorba despre banii nostri, bineinteles, si nu ma refer acum nici macar cu un capat de gand la onorarii, spagi, sau cum vreti sa le numiti: va fi vorba numai despre banii mai mult sau mai putin vizibili, mai mult sau mai putin decontabili, din sistemul medical!
p.s. – 76 de zile pana la ieftinirea medicamentelor anuntata de d-l ministru Bazac. Ii urez un sincer succes in reusita acestui demers!
Astept postul cu concluziile…
Pe mine cel mai mult mă intereseaza unde se duc banii de la Sănătate… (puțin probabil)
Si iti urez multă sănătate! 🙂 ,
bunule doctor….sa te tina nervii si bateriile…ca nu-i lupta usoara.
parteneriatul medic-pacient este un domeniu in care toti intra nepregatiti, pana una alta. la facultatile de medicina si in educatia continua a medicilor nu exista niciun curs de comunicare medic-pacient ( decat in engleza, pentru medici, si e prea scump pentru cei mai multi medici), desi specialistii din domeniu ne spun ca, alaturi de celelalte competente clinice , comunicarea e esentiala, si necesita invatare intr-un cadru organizat. pe de alta parte nu exista educatie pentru sanatate in romania, iar pacientii care vor sa se informeze inainte de a merge la medic, nu au unde sa o faca. oricum ai da-o,principalul responsabil de propria sanatate e pacientul, el are in primul rand rolul de decident (oribil cuvant pentru decision-maker, dar asta s-a incetatenit). insa daca vreau sa nu ma duc orbeste la doctor, ci sa-l cercetez mai intai: unde si cu ce rezultate a studiat, care ii sunt afiliatiile profesionale, pregatirea de specialitate atestata, reusitele si esecurile profesionale, nu am unde sa caut. trebuie sa merg pe ” am auzit ca..”, si s-a dovedit ca omul e mai atras de medicul bun comunicator, mai degraba decat de profesionist. profesionistul e de multe ori ursuz, ca e obosit si stresat de lipsurile din meserie, pentru care el chiar sufera ca nu poate sa-si faca meseria cum trebuie. in concluzie, hai sa invatam impreuna, medici si pacienti, sa fim parteneri. pentru ca avem aceleasi interese. sa ne fie bine.
Felicitari pentru toate lucrurile bune pe care le faceti domnule doctor. Din pacate nu toti doctorii fac aceleasi lucruri. Cititi aici si va cruciti: http://nat88.org/2009/01/04/nat-vs-hazm/
Din nefericire ei sunt cei mai mari dusmani ai imaginii adevaratilor salvatori de vieti.
Toate cele bune!
De cite ori ma gindesc la suferintele mamei mele,in acel nenorocit spital si la medicul care a chinuit-o, sincer va spun, imi creste tensiunea.Si acuma, dupa atitia ani vad ochii medicului atintiti pe pachetul pe care-l tineam in mina si pe plicul care urma sa-l “transfer” in buzunarul lui, dar mai ales la faptul ca mi-a spus cu o racela Antartica, ca mama are cancer ,iar la intrebarea: cit mai are de trait?, telegrafic mi-a zis: sase luni.Pina sa ma dezmeticesc, mi-a luat pachetul si dus a fost.Plicul nu i l-am mai dat, ca nu am mai avut cui.Ramasesem singura pe hol.
Si tot asa ma gindesc la medicul de la oncologie,mult mai tinar decit primul medic,care in ruptul capului nu ar primii nici un fel de atentii,de la nici un pacient.
Oare ce-i desparte pe cei doi in atitudine?
am ascultat emisiunea si…m-am intristat.
Am sa spun care au fost concluziile mele, pana la 16 .50(atat am putut sa ascult).
1. dvs ati fost abordat in discutii din perspectiva soldatului din batalionul disciplinar care s-a intors sa ne povesteasca experientele lui de pe front.Era un fel de “-povestiti-ne cum este in linia 1”.
2. SS.manaila, cu surprindere pt mine(la inceput), dupa ce si-a “turnat putina cenusa” pe cap recunoscand ca nu sunt bani suficienti iar resursa umana exista dar cam lipseste cu desavarsire, si-a revenit si a intrat in registrul deja arhicunoscut cu reforma din medicina primara …dupa care chiar…aiurea pe tapsan.
3.Val Valcu a fost pt mine stupefiant. Cred ca lucreaza la MS, a fost cel mai bun avocat al institutiei mentionate desi eu credeam ca un jurnalist este obiectiv …dar el a fost “ca romanul impartial”. In momentul in care a inceput sa ‘loveasca” in medicii de familie, in opinia mea a deraiat.Oricum cred ca nu a trecut printr-o camera de garda nici in timpul facultatii altfel ar avea mai multa retinere in aprecierea efortului actului medical la orice nivel s-ar desfasura.Discutiile despre med. de fam pot fi vaste cu aspecte pro si contra dar ei sunt infanteristii fara arme si nu este usor p elanga faptul ca ei incaseaza primii glontul reformei, tasnit din pusca tuturor ideilor ministeriabile de azi sau de din urma.
Ce nu regasesc nici unde in discutie este ambulatoriu de spec. Dar..
daca sunteti decis sa-i “aglutinati” pe toti cei care v-au salutat demersul cred ca ar fi bine sa discutam despre celebrele cuvinte …”la vremuri noi , oameni noi “(nu tot noi!).
Organizatia trebuie sa fie complet noua, bine articulata altfel…se va spune ca sunteti …tot ca ei. Nu repetati greselile politicii unde de 20 de ani reciclam si multilateral dezvoltam, acelasi grup de oameni.
Si tinta este Ministerul de finante si palatul Victoria..Cine bate la poarte ministerului sanatatii nu face decat sa piarda timp si energie. Politica se ‘coace” in pta Victoriei cu banii de la MF.Punctele acestea trebuiesc tintite, altfel fiti siguri ca vor castiga din nou.
mai intai invrajbesc medicii cu pacientii apoi medicii cu ministerul timp in care cine trebuie isi rezolva treburile linistit. Punem pariu ca dupa votarea bugetului in parlament se va da uitarii aceasta vanatoare de medici?
ce ar fi daca medicii impreuna cu pacientii ar deschide alte usi decat cele de la MS?
eu sunt sigura ca ar exista mai multe rezultate!
si nu uitati, vin alegerile si s-ar putea schimba ceva!
Va felicit pentru meseria aleasa ,pentru profesionalism si pentru ” combat ” ! Urarile mele de sanatae tuturor medicilor care nu au uitat sa ramana OAMENI !
Cu stima
Klaus Steinberg
Germania
http://stiri.rol.ro/content/view/191444/2/
cred că o discuție deschisă nu poate fi decât benefică. Nu va rezolva, dar va deschide drumul spre “vindecare”.
Ne doresc tuturor însănătoșire grabnică.
…si aici:
http://www.ziua.net/display.php?data=2009-02-14&id=249282
“Domnului Doctor cu dragoste”
Ma incapatinez in a va reaminti ceea ce am postat aici cu alta ocazie:nu-i suficienta o bataie pe umar pentru a-i atrage atentia unui om asupra unei realitati e nevoie de o lovitura de ciocan in moalele capului.Pot sa-mi imaginez ce concluzii o sa trageti despre actiunile si implicarea unor organisme deja existente(Camera Federativa,Comisiile de specialitate,Ministerul…etc.).Aceste forme de organizare(intr-o forma mai mult sau mai putin asemenatoare) au existat din anii ’60 incoace.1960!!!Credeti ca problemele actuale ale sistemului sunt tributare vietii post’89?Ce n-au putut schimba aceste institutii in 40 de ani si ce e nou acum?
Mai mult,desi sper din toata inima ca nu era nevoie de o astfel de precizare, realitatile astea-Fm si Tv-sunt un pic departe de cele obiective.Daca doriti putina notorietate in spatiul public pentru obtinerea unor foloase atunci demersul dvs. este perfect(va rog sa nu o luati ca pe o ironie sau condamnare).Daca nu,va rog nu va mai pierdeti vremea in divertismentul media.
@tina
Doamna/domnisoara,m-a bucurat postul dumneavoastra obiectiv si bine informat.
Chiar nu v-ati putut abtine cu ultima fraza?O fost musai sa stricati totul la final?
Vin alegerile si s-ar putea schimba ceva!?
Of Doamne………
CRED CA SI AUTORITATILE LOCALE AR TREBUI SA-SI SCHIMBE ATITUDINEA FATA DE MEDICI. CATE UMILINTE AM INDURAT CERANDU-MI UN DREPT LEGAL( CONCESIONAREA CABINETULUJI). Si tracasarea continua pentruca doresc sa-l cumpar si din nou ma lovesc de nesimtirea autoritatolor locale. Si ceea ce am indurat eu nu este o exceptie ci o regula pentru Romania!
Doctore,
Ia baga tu un ochisor p’acilea
http://www.scribd.com/doc/2033275/Directivele-NKVD-KGB-pentru-Romania
http://ctalicuza.wordpress.com/
http://ziarul21.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=4180&mode=thread&order=0&thold=0&theme=AutoPrint
http://www.tritonic.ro/pdf/cinci%20milenii.pdf
http://www.revista.memoria.ro/?location=view_article&id=386
Gandeste-te, si daca vrei sa vb, da-mi un mail… Solutii nu stiu daca pot sa-ti dau, dar la analiza cazului si diagnostic cred ca pot sa te ajut.
Succes si ai grija de tine, zilele astea nu lasa pe nimeni sa-ti bage plicul, si spune-le si celor din sectia ta, ce sa-i faci… paza buna trece primejdia rea
Putere, minte si suflet curate, cu Dumnezeu inainte
Domnule Doctor, va sfatuiesc sa moderati comentariile!
Nu cred ca e bine acum cand toti ochii sunt atintiti asupra dvs. sa va apara pe blog tot felul de provocari cum este cea de mai sus.
Am fost foarte oficiala, sa fiu inteleasa de toata lumea care scrie aici!
Este un blog public, se citeste pe toate motoarele de cautare, nu mi se pare normal.
Pentru ca ne cunoastem de ceva timp si stiu ce fel de om sunteti, de aceea mi-am permis sa scriu ceea ce gandesc.
O seara buna!
greenfield, mi-e teama ca dl stieaproapetot chiar stie ce spune. cred ca l-ai inteles gresit. nu a vrut sa sugereze ca doctorul ia bani, ci l-a prevenit ca , daca a indraznit sa porneasca aceasta miscare foarte periculoasa pentru cei care sunt sus si acolo vor sa ramana, trebuie sa fie extrem de precaut si sa se astepte la orice inscenare. greenfield, cand am ajuns cu mama de 75 de ani la urgenta la floreasca, chirurgul de garda, foarte tanar, mi-a spus ca trebuie operata imediat. nu am apucat decat sa intreb un cunoscut daca-l cunoaste pe chirurg si pot sa am incredere in cuvantul lui, iar cand acesta mi-a spus ca e foarte bun, am fost de acord cu operatia. mama avea tensiune 22 cand a intrat in operatie. nu numai ca nu i-am dat doctorului nimic, nici nu prea am apucat sa vorbesc cu el. dar cand am scos-o pe mama din spital, dupa numai 3 zile, din nou sanatoasa, sa stii ca m-am dus cu plicul. ca nu stiam ce cadou sa-i iau, si i-as fi ridicat statuie doctorului. sa nu-mi spui ca nu ai face si tu la fel. si este o practica stiuta si acceptata si in alte tari. nu e vorba de conditionarea actului medical, ci de nevoia de a darui cui ti-a facut bine. de asta trebuie sa se fereasca doctorul acum. asa cum trebuie sa se fereasca si sa stea prea mult langa birourile inchise sau lampile aprinse ( se moare mult de cancer in tara asta), si sa mearga noaptea cu masina, si de multe altele. trebuie toti sa fim cu ochii pe el si sa-i luam cat mai repede , cat mai multi dintre noi , povara de pe umeri. pana una alta, noi stam la adapost si ne dam cu parerea, iar el e singur in arena. doctore,nu-i asa ca, macar din cand in cand, parca ai vrea sa fi tacut? you’re trapped. tare greu trebuie sa-ti fie.
greenfield, cred ca esti foarte tanara, nu-i asa?
Din pacate aroganta despre care vorbeati in “Ziua” se dobandeste in facultate! Maica-mea a terminat farmacia in Cluj in ’77 si inca de atunci spunea ca studentelor de la medicina nu prea le ajungeai la nas…Eu am terminat medicina veterinara tot in Cluj in 2003, dar desi eram vecini de camine cu medicinistii in Hasdeu, nu pot sa spun ca erau prea prietenosi cu noi ceilalti, mai degraba distanti.
subscriu lui greenfield . unii isi modereaza blogul avand doar cativa comentatori pe saptamana . nu vad niciun motiv sa nu faci si tu la fel !
Iulia, s-ar putea sa fii surprinsa sa afli ce experienta de viata am. Deci sustin punctul meu de vedere in continuare: asa ceva nu e cazul sa apara scris aici pe blog, atata am avut de spus.
Nu are rost sa spun aici ce varsta am sau ce-am lucrat la viata mea. Mi se pare aiurea pusa problema. Este a doua oara cand sunt luata de sus pe blogul acesta si zau ca nu e cazul. Nu stiu cu cine am onoarea, iar remarci de genul acesta: esti foarte tanara, sunt discriminatorii.
Si am inteles exact “sfatul” care i s-a dat, dar asa ceva multiplicat si eventual printat prin presa scrisa nu da bine in poza.
greenfield, e pacat sa crezi ca “te-am luat pe sus”. nici prin gand si nici prin suflet nu mi-a trecut. cat despre “remarca discriminatorie” ca esti tanara, iti doresc sa ai parte de astfel de discriminari cat mai mult timp de acum incolo. cu drag iti doresc. eu nu voiam sa spun decat ca nu ai putut trai experientele care-l fac pe respectivul domn stiutor -si pe mine- sa ne temem putin pentru doctor.
@greenfield
Dragutzo, ori eshti platita sau dintre cei care ne fac rau zi de zi, ori esti complet stupida, asta e singurul raspuns pt tine, pana la sf. veacului…
@ toti care citesc
am vrut numai sa arat un pic cum stau treburili, sa mai deschid mintile, si sa-l fac pe bunul doctor atent, iulia a spus mai multe… @ hellen :iar sebastian modereaza
@ iulia
iti multumesc mult, pari sa fii la curent cu trebile natiunii si sa fi inteles problematica si buna mea intentie… iar cu greenfield “deci sustin…”, “nu are rost sa spun”, “nu da bine in poza”, deh, nu-i mai da importanta, ca sa nu mai aiba motiv de luat pozitie, prietenii stiu de ce :))… nu va concentrati pe disensiuni, ci pe concret, si asa nu o sa puteti fi deturnati… zic si eu
@ magua
din pacate, medicii care, atunci cand le dai o sugestie sau le ceri o lamurire (ambele la subiet) raspund “dar ce, aveti pregatire de specialitate?”, nu sunt medici, ci ciobani
@ sebastian corn
sper ca mai ai putere si focus, probabil ca evenimentele se succed f repede, peste oboseala cronica de la spital, incearca sa te odihnesti, sa iei ceva suplimente, un ceai de busuioc sau de tei seara… probabil stii si tu
Stimate Domnule Doctor ,
apreciez frumusetea sufletului Dumneavoastra . Dar stiti ceva ? Nu se va intampla nimic .Realitatea de fiecare zi va continua sa fie tot cea pe care o stim , cea pe care o vom infrunta in fiecare dimineata .Problema consta ,Domnule Doctor tocmai in faptul ca realitatile despre care vorbiti sunt cunoscute de cei ce conduc aceasta tara. Iar rezolvarea pe care ei o dau se afla in stirile de la ora 17 .Punct .
Bucurati-va ,Domnule Doctor ca faceti medicina si acesta nu este o meserie . Va spun ca maine va veti duce la spital , veti face iar acrobatiile cu fesile ,antibioticele ,operatiile si personalul .Si stim , nu-i asa , ca nimic nu se compara cu satisfactia incercata la salvarea unei vieti .
Iata de ce nu veti ajunge NICIODATA ( daca nu va veti schimba iremediabil ) sa vindeti masini .
@Iulia, imi pare rau de faptul ca m-ai tratat cu ostilitate. L-am sustinut de la inceput pe domnul doctor si il sustin in continuare.
Domnule “aproapestietot” nu sunt dragutza dumitale, nu sunt platita de nimeni, nu am facut rau nimanui, nu sunt nici stupida; s-ar putea sa fiu ceva mai precauta ca dumneata, sau mai diplomata. Mai familiarizata cu mizeriile care se fac in virtual, cu siguranta.
Si nu ma jigni in continuare ca nu e elegant.
Va doresc mult succes!
am postat un link la Scrisoarea dvs. in cadrul unui articol postat pe
http://terapeutic.weblog.ro/
Articolul se refera la faptul ca pacientii cu cancer ar putea beneficia în mod constant şi de consiliere psihologică, în plus faţă de tratamentul medicamentos, într-un centru de excelenţă care ar urma să fie deschis în cadrul Institutului Oncologic din Bucureşti.
Sa traim si sa vedem…
Daca as modera comentariul lui stieaproapetot e ca si cum as escamota o problema reala de care ma tem. comentariul a aparut de cateva zile, eu trebuie sa mai merg si la spital si nu pot sa moderez in real time. stieaproapetot nu ma cunoaste (sau, oricum, eu nu-mi dau seama cine e), asa ca, imi imaginez, vorbeste despre o problema generala, des adusa in discutie si de cei care au comentat aici.
este un subiect care trebuie dezbatut cu mintea limpede – nu trebuie ascuns. pe de alta parte, ma deranjeaza ca greenfield a fost agresata verbal. daca acest lucru se repeta, am sa moderez respectivele comentarii.
Hai sa nu aruncam copilul cu tot cu apa din copaie. Ceea ce deranjeaza pe pacient este pretentia “nu te iau daca nu-mi platesti atat”, transformarea clinicii intr-un fief al unui baron local – medicul care trebuie sa te trateze sau asistenta care trebuie sa aiba grija de tine. De ce nu comenteaza nimeni ca i se cer bani intr-o clinica privata? Tocmai pentru ca acolo este ceva normal, nu insa intr-una de stat unde te astepti ca asigurarile pe care le platesti de ani de zile sa iti asigure… ceea ce ti s-a promis.
@ osterhase
Conditionarea actului medical e o porcarie, dar si medicii ar trebui platiti bine, si spitalele sa aiba schema de personal facuta in asa fel incat medicii sa-si poata face meseria si sa nu inceapa sa greseasca din cauza oboselii sau SA NU AIBA FIZIC CUM SA AIBA GRIJA DE PACIENTI, UBICUITATEA NEFIIND INCA INVENTATA. Eu personal sunt de acord cu gratificarea medicului care te-a tratat bine, din recunostinta, si stiind ca MEDICUL DACA SE GANDESTE DE UNDE IA BANI PT LAPTELE COPILULUI SAU PT PLATA FACTURILOR, SAU DACA NU SE HRANESTE CORESPUNZATOR, SIGUR NU ARE CUM SA DEA RANDAMENT DE 100%.
Am cunoscut personal un medic, sef de sectie, om minunat si mare specialist, care facuse o fundatie, pacientii donau acolo, el facuse super sectia din banii aia, si dadea premieri personalului din sectie, de erau oamenii relaxati si eficienti… in schimb era f exigent cu ei, ii disponibiliza imediat daca nu aveau grija de bolnavi.
@ sebastian corn
O mare problema a sistemului medical actual este lipsa diagnosticienilor, medicilor care sa recunoasca simptome, sa lege faciesul, mersul, etc. si toate simptomele si valorile analizelor si sa mearga la cauze, nu numai la simptom sau la manifestarile cauzate de…
Majoritatea medicilor sunt ca niste tehnicieni, surubari, nu vindecatori, nu au o intelegere si o tratare exhaustiva. Medicii generalisti buni sunt o specie pe cale de disparitie, am impresia… poate gresesc
Intr-adevar exista multe probleme in sistemul medical, dar hai sa nu sarim de la una la alta cu “dar si”. Eu vorbeam despre plicul – conditie a tratamentului medical.
Aceeasi problema a laptelui copilului o are probabil si pacientul – doar nu i se ia plicul numai bogatanului. Ar trebui sa reactioneze atunci si pacientul ca un mafiot si sa dea foc masinii medicului? E simplu si convenabil sa cautam scuze comportamentului infractional. Cu plicul se mergea si pe vremea impuscatului cand de bine de rau nici un medic nu murea de foame, asa ca zau nu cred ca cauza fenomenului este situatia de acum. Cauza este un obicei care exista de mult si care nu va disparea prea curand indiferent de mult-speratele mari schimbari din sistem.
…plus ca atat de des cei care cer nu sunt cei care intr-adevar au probleme, nu sunt stagiarii, nu sunt…
Dom’ Doctor, aveti doua variante in cazul in care ati inceput sa deranjati (cu toate ca mie, interviul cu dl. Ciutacu mi-a dovedit ca nu a disparut candoarea din oameni): o coada de topor va lua hotararea ca sunteti dispensabil (varianta lui stieaproapetot cu plicul) sau veti fi promovat. Mai plauzibila mi se pare cea de-a doua. Cum scapi de un om care deranjeaza? Il promovezi.