Imersiune scurtă

Băh, până pă doozeci sectembre, o să trec mai rar p’aci, că tre’ să termin naibii prezentarea dă doctorat, că uite, deja mi-a luat-o Tapiru’ înainte şi io nu mai am răbdare d’acum.
Pot să vă zic doar c’am fost cu Haralambina la Omu, în mare viteză, ca s-o extragem pă mă-sa dân vârfu’ muntelui şi că am tras cu ocazia asta nişte poze demult plănuite – nişte poze pe care i le pusesem la cale muntelui MEU care se află acolo, lângă vârful Omu. Adică, muntelui în care cred io.
Adică, muntelui care-mi ţine loc dă divinitate.
Haralambina s-a comportat normal, adică a făcut fiţe, io m-am comportat normal, adică m-am inervat, mă-sa s-a comportat normal, adică a echilibrat situaţia. Vroiam să pun poze cu muntele MEU încă de acu’, da’ nu se poate, că aş fi prea nesimţit ca să postez imaginile aşa, în fugă, fără să zic una sau alta, mai ales că pă muntele ăla io chiar îl respect. Cred că e dumnezeu’ meu, muntele ăla, aşa că io la el mă rog şi mă bucur când îl văd şi mă face să-mi fie linişte în oase. Până şi experimentu’ dă la CERN m-a prins acolo (în caz că ieşea ceva spectaculos, eram pus bine, ca să zic aşa!) dar, mai ales, mi-a venit acolo în minte un basm scurtuţ, pă care o să vi-l povestesc la momentu’ potrivit.
Şi pentru că tot vorbeam de basme, şi pentru că îmi plac bedeurile, iată o imagine care îmi place:
 
 
Mda. E doar un teaser. Of, ce mi-aş dori nişte bedeuri dân alea mirobolante, că tare fac bine în pauze când înveţi!
 
 

18 Responses to “Imersiune scurtă”

  1. 1
    lollitta says:

    spor la terminat si succes. asteptam cuminti intoarcerea basmuitorului

  2. 2
    greenfield says:

    Va uram un succes deplin la Doctorat!
    Iar Haralambinei, numai de bine:)

  3. 3
    ionutz says:

    bey acesta! inpricinatu’ (sic!) km ce tzi-ar pofti pipota bedistik (pt k tu ai mai multe ;)) k animalutzele alea din lumea disc ;))
    neshte bisley cu slaine -- zeul cornut celt tzi-ar rima rinza ramasa dupa deplasarile montagnarde? dak da zbiara. da’ nu in pustiu , ci spre mine (uitai sa-tzi dzic pe cea insula k baiatu’ strinse peste 100 de dvd-uri (adik DVDuri!) de bedeuri shi comicsuri ;))
    Sau poate vrei gaiman ;))

  4. 4
    ionutz says:

    uitasem: m shi integrala corto. nu numai ce shtii tu din pif ;))

  5. 5
    Madelin says:

    Pif sau Sin City? :-)
    Sa ai spor la lucru!

    PS
    Dupe doctoratul asta profi, n-o merge si un doctorat despre impactul bedeurilor, de la Burebista pana in zilele noastre? sau unul despre profilul psiho a lu’ marinari?

  6. 6
    Inah says:

    gata cu dixtractia, dom’doctor. burta pe carte!
    ne-om descurca noi..pana dovediti ‘mneavoastra doctoratu’.
    aprofundam , citim, recitim…
    toate bune!

  7. 7
    tapirul says:

    pai bafta mare cu doctoratu’, baga-le prezentare frumoasa cu slide-uri smechere ca le place

  8. 8

    multzam fain, tuturor! ionutz : hai ca te sun din orice pozitie! tapirul : sa- ti fie de bine! te invidiez pentru un doctorat sustinut in tara doctoratelor.
    voicunike : o sa-ti scriu sambata seara, sau duminica.
    inah : sar’na.
    lolitta : inca o sar’na.

  9. 9
    voicunike says:

    Daca ai timp trimite un mail la adresa voicunike@yahoo.com,vreau sa te rog ceva.

  10. 10

    ăsta de sus e din Korrigans, apărut la Delcourt. Sunt fan de bedeuri franţuzeşti, recunosc…

  11. 11
    ionutz says:

    ii bat acum la popou englezii shi spaniolii ;))
    dar ei au reinventat genul in anii70-80. apropo: moebius, bilal, manara, serppieri, crepax and comp. i-am recuperat pe totzi din maelstroemul netului ;))

  12. 12
    permafrost says:

    mie mi-e dor de Rahan :)

  13. 13

    @ ratonul : m-am tras la muntele meu de baştină
    @ oceania : hai că nu mai am aşa de mult! şi chiar am nişte chestii ciudate de povestit, başca un basm (scurtuţ!)

  14. 14

    Adica ,domnu Doctor, te traji la
    Munte pentru Gaura Neagra a Seculului?:)))
    Asta DA lucrare…

  15. 15
    Oceania says:

    ce pot sa zic decat ca o sa-mi lipseasca postarile tale dar daca e vorba de invatat apai nu-i de joaca. lasam basmele pentru mai tarziu cu toate ca deja ne-ai pus pe jar curiozitatea. spor la invatatura domnu’doctor!

  16. 16
    Malkovich says:

    Bafta!
    stiu ca-i 21 dar nu cred ca e prea tirziu ;)

    cit despre BD-uri, chiar am devenit curios.. data viitoare cind mai intru intr-un Borders sau Barnes&Noble am sa arunc un ochi la rafturile de gen..

  17. 17
    hellen says:

    exactement . astazi este 21 septembrie in anno domine 2000 si 8. ma gandeam ca desi este tarziu pentru un mic dejun si devreme pentru un lunch -- tja … cu un "branci" imi sunteti dator -- pentru ….stiti dvs. …pumnishorii mei stransi .
    a , si da! champagne :) astept . altminteri va reneg . ah, nu ! va repudiez :)) astazi este voie si pe invers :))
    pa . monsher doctor !

  18. 18

    oh… na ca s-a facut sosltitiul! mersak de urari!

Leave a Reply


6 − = four

Subscribe without commenting