Nasol!
Am primit un email. Nu spui de la cine, că cine trebuie să ştie ce şi cum, deja ştie ce şi cum. Acum, io înţeleg că Londra e acoperită de camere de luat vederi, din aer şi până în străfundurile metroului, pricep că NY e full de microfoane pe care mai-mai că poţi să le respiri şi mai ştiu că, într-un fel sau altul, dacă Big Brother are chef să afle ce faci şi ce vorbeşti n-are prea multe greţuri ca să-şi ducă misia la bun sfârşit. Mai înţeleg şi chestia legată de terorismul în mare şi de terorismul în mic – de la inşi care dau cu avionul în blocuri şi până la băieţi deştepţi care dau cu jula din avutul public/privat, sau care doar vând biluţe la colţ de stradă, ei bine, cineva trebuie să stea cu ochii pe ei, admit!
Dar… de ce trebuie să stea EI cu ochiu’ şi cu urechea pe absolut TOATĂ lumea? Oh, da, am aflat că dacă n-am motive să mă ascund, e chiar de bonton să mă las ascultat şi privit, de parcă aş fi un exhibiţionist discret frustrat, care simte plăceri nebănuite când se dă cu bunghiul asupra sa…
Bun! Să zicem că sunt de acord cu toată argumentaţia care transformă populaţia unei lumi întregi într-o mică mahala, în care rufele trebuie să fie expuse larg, la vedere, amplu, panoramic, astfel încât Orwell să devină un clasic profet, la care să nu ne mai referim doar ca la o banală trimitere culturală, uşor francofilă prin modul salonard de discuţie – sunt de acord, da, trăgeţi cu ochiul şi urechea la mine!
Pentru că, nu-i aşa, avem noi ceva de ascuns colectivului? Noooo, doamne fe!
Ce mă miră, însă, ce mă stupefiază, însă, este că sticlele, difuzoarele şi tiparniţele sunt mute! Jurnaliştii tac, ceea ce mă face să casc ochii larg de tot. Se discută despre motivaţia unui Oprea, sau despre profunda judecată a unui prim-ministru, sau despre raţionamentele scoase ca din puţ ale unor finanţişti, în timp ce o lege care aduce atingere libertăţii individuale este ignorată cu desăvârşire.
Atât de puternică să fie nostalgia microfonului? Atât de zdrobitoare să fie visele de mărire ale ohranei/siguranţei/securităţii?
Aşa că, mă întreb:
1) Este situaţia generală într-atât de îngrozitoare încât trebuie să mergem pe burtă ca să treacă o lege care contravine celor mai elementare norme ale dreptului la exprimare? Dacă situaţia este într-atât de îngrozitoare încât să impună o astfel de lege, care aduce cu legea marţială şi cu situaţiile excepţionale, de ce nu ni se aduce la cunoştiinţă că e jale? Băh, o să facem pă dracu’n patru şi-o să stăm cu ochiu şi urechea pă voi, că voi sunteţi proşti şi noi avem grijă de voi, ca nişte tătâni ce suntem, ca nişte barosani ce suntem, ca nişte dăştepţi ce suntem… Adică: guvernul chiar nu mai are responsabilităţi în acest sens? Măcar să-mi zică şi mie că e nasol şi că-mi poartă iel dă grijă…
2) Dacă se dă legea asta la liber – cam pe când ar trebui să ne aşteptăm şi la interdicţia de circulaţie, la interdicţia întrunirilor nocturne, la tăiat limbi, la construit de noi canale etc?
3) Sau, te pomeneşti că nu-i nimic adevărat în toată chestia asta, şi am căzut în plasa unor generatori de mailuri… hm, destabilizatoare?
Zău dacă ştiu care-i treaba. Prin urmare, iată mai jos conţinutul mailului pe care l-am primit. Judecaţi şi voi şi conchideţi. Io sper să mă înşel şi să fiu paranoic şi mai sper că toată chestia asta e o glumă, un flaps şi că cineva s-a jucat de-a nostalgia acum, la început de an…
o fi, n-o fi adevarat?
>
>
> In caz ca nu stiati….
>
> CATEVA CONSECINTE (nu trebuie sa fi expert ca sa iti dai
> sema):
> – incepand din 20 ianuarie, adica de martea viitoare, toti
> operatorii de telefonie fixa si mobila , adica ROMTELECOM,
> RDS&RCS, ORANGE, VODAFONE, COSMOTE, ZAPP, etc. sunt
> obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre
> TOATE CONVORBIRILE NOASTRE TELEFONICE: DE UNDE VORBIM, CU
> CINE (nr. de telefon si NUMELE SI ADRESA ABONATULUI),
> LOCATIA CELUI CARE ESTE APELAT, CAND SI CAT VORBIM;
> – incepand din 20 ianuarie, adica de martea viitoare, toti
> operatorii de telefonie fixa si mobila , adica ROMTELECOM,
> RDS&RCS, ORANGE, VODAFONE, COSMOTE, ZAPP, etc. sunt
> obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre
> SMS-urile pe care le trimitem: DE UNDE LE TRIMITEM, CUI SI
> CAND LE TRIMITEM;
> – incepand din 15 martie 2009, adica peste mai putin de
> doua luni, toti provaiderii de internet, adica RDS&RCS,
> ROMTELECOM, ORANGE, ZAPP, etc.sunt obligati sa stocheze timp
> de 6 luni urmatoarele date despre emailurile noastre: DE
> UNDE TRIMITEM EMAILUL, DATA SI ORA LA CARE NE CONECTAM LA
> INTERNET , CUI TRIMITEM EMAILUL(adresa IP si NUMELE SI
> ADRESA FIZICA A ABONATULUI), DATA SI ORA LA CARE NE
> DECONECTAM DE LA INTERNET ;
> – incepand din 15 martie 2009, adica peste mai putin de
> doua luni, toti provaiderii de internet, adica RDS&RCS,
> ROMTELECOM, ORANGE, ZAPP, etc.sunt obligati sa stocheze timp
> de 6 luni urmatoarele date despre NAVIGAREA NOASTRA PE
> INTERNET: CINE SUNTEM (NUME, ADRESA FIZICA SI IP-ul), DATA
> SI ORA LA CARE NE CONECTAM LA INTERNET , DATA SI ORA LA CARE
> NE DECONECTAM SI PROBABIL TOATE ADRESELE DE INTERNET PE CARE
> LE ACCESAM.
>
> Tinand seama de cele de mai sus si constatand ca prietenii
> nostrii, colegii nostri de serviciu, rudele noastre, multe
> dintre fiintele pe care le iubim sau doar avem relatii
> conventionale cu ele, NU STIU DESPRE ACEASTA LEGE
> MIZERABILA, va propun sa trimiteti tuturor persoanelor din
> lista voastra de email sau messenger acest mesaj sau unul
> asemanator.
> STIINTA INSEAMNA PUTERE si A STII SI A NU ACTIONA ESTE
> SUPREMA LASITATE.
>
> Cred ca aceasta lege este revoltatoare si mai cred ca o
> mare parte din puterea ei se bazeaza pe faptul ca NU ESTE
> INCA LARG CUNOSCUTA. Noi putem sa o facem cunoscuta si cred
> ca aceasta este una dintre menirile noastre de ACUM: SA O
> FACEM CUNOSCUTA !
> Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau
> prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii
> electronice destinate publicului sau de retele publice de
> comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004
> privind prelucrarea datelor cu caracter personal si
> protectia vietii private in sectorul comunicatiilor
> electronice, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I
> nr. 780 din 21.11.2008.
> Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
>
> CAPITOLUL I
> Dispozitii generale
>
> Art. 1. – (1) Prezenta lege stabileste obligatia
> furnizorilor de servicii si retele publice de comunicatii
> electronice de a retine anumite date generate sau prelucrate
> in cadrul activitatii lor de furnizare a serviciilor de
> comunicatii electronice, pentru punerea acestora la
> dispozitia autoritatilor competente in scopul utilizarii in
> cadrul activitatilor de cercetare, de descoperire si de
> urmarire a infractiunilor grave.
> (2) Prezenta lege se aplica datelor de trafic si de
> localizare a persoanelor fizice si juridice, precum si
> datelor conexe necesare pentru identificarea abonatului sau
> a utilizatorului inregistrat.
> (3) Prezenta lege nu se aplica in ceea ce priveste
> continutul comunicarii sau informatiile consultate in timpul
> utilizarii unei retele de comunicatii electronice.
> (4) Punerea in aplicare a prevederilor prezentei legi se
> face cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru
> protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
> caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu
> modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Legii
> nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter
> personal si protectia vietii private in sectorul
> comunicatiilor electronice, cu completarile ulterioare.
> Art. 2. – (1) In intelesul prezentei legi, termenii si
> expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
> a) furnizor de servicii si retele publice de comunicatii
> electronice – persoana care furnizeaza in scop comercial
> servicii si/sau retele de comunicatii electronice catre
> utilizatori finali ori alti furnizori de retele sau servicii
> de comunicatii electronice pentru sustinerea traficului
> acestora;
> b) date – informatiile privind traficul, localizarea si
> alte date legate de acestea, necesare pentru identificarea
> unui abonat sau a unui utilizator;
> c) utilizator – persoana fizica sau juridica ce foloseste
> un serviciu de comunicatii electronice destinat publicului
> in scopuri personale sau profesionale, fara a fi in mod
> necesar abonat al acelui serviciu;
> d) abonat – persoana fizica sau juridica ce a incheiat un
> contract cu un furnizor de servicii de comunicatii
> electronice destinate publicului, in vederea furnizarii unor
> asemenea servicii;
> e) serviciu de telefonie – apelul (voce, mesagerie vocala,
> teleconferinta si transfer de date), serviciile suplimentare
> (redirectionarea convorbirii si transferul apelului) si
> serviciile de mesagerie si multimedia (servicii de mesagerie
> scurta, servicii media imbunatatite si servicii multimedia);
> f) infractiune grava – infractiunea care face parte dintre
> infractiunile enumerate la art. 2 lit. b) din Legea nr.
> 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii
> organizate savarsite sau nu de un grup infractional
> organizat, dintre cele prevazute in cap. IV din Legea nr.
> 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului,
> precum si dintre infractiunile contra sigurantei statului
> prevazute in titlul I din partea speciala a Legii nr.
> 15/1968 – Codul penal al Romaniei, republicata, cu
> modificarile si completarile ulterioare;
> g) identificatorul utilizatorului – codul unic de
> identificare alocat unei persoane care se aboneaza sau se
> inregistreaza la un serviciu de acces la internet ori la un
> serviciu de comunicatii prin internet;
> h) identificatorul celulei – codul de identificare a
> celulei in care se initiaza sau se finalizeaza un apel de
> telefonie mobila;
> i) apel nereusit – comunicarea in cadrul careia apelul
> telefonic a fost conectat, dar nu a primit raspuns sau a
> facut obiectul unei interventii din partea administratorului
> retelei;
> j) apel neconectat – apelul initiat de la un terminal
> telefonic sau echipament cu acces la un serviciu de
> telefonie, dar care nu s-a finalizat tehnic, in sensul
> stabilirii unei conexiuni intre apelant si apelat.
> (2) In tot cuprinsul prezentei legi sunt, de asemenea,
> aplicabile definitiile prevazute la art. 3 din Legea nr.
> 677/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, si la
> art. 2 din Legea nr. 506/2004, cu completarile ulterioare.
>
> CAPITOLUL II
> Retinerea datelor
>
> Art. 3. – (1) Furnizorii de retele publice de comunicatii
> si furnizorii de servicii de comunicatii electronice
> destinate publicului au obligatia de a asigura, pe
> cheltuiala proprie, crearea si administrarea unei baze de
> date in format electronic, in vederea retinerii urmatoarelor
> categorii de date, in masura in care sunt generate sau
> prelucrate de acestia:
> a) date necesare pentru urmarirea si identificarea sursei
> unei comunicari;
> b) date necesare pentru identificarea destinatiei unei
> comunicari;
> c) date necesare pentru a determina data, ora si durata
> comunicarii;
> d) date necesare pentru identificarea tipului de
> comunicare;
> e) date necesare pentru identificarea echipamentului de
> comunicatie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce
> servesc utilizatorului drept echipament;
> f) date necesare pentru identificarea locatiei
> echipamentului de comunicatii mobile.
> (2) Datele se retin timp de 6 luni de la momentul
> efectuarii comunicarii.
> (3) Cheltuielile legate de crearea si administrarea bazei
> de date sunt deductibile fiscal.
> Art. 4. – Datele necesare pentru urmarirea si identificarea
> sursei unei comunicari cuprind:
> a) in cazul retelelor de telefonie fixa si mobila: numarul
> de telefon apelant, precum si numele si adresa abonatului
> sau ale utilizatorului inregistrat;
> b) in cazul serviciilor de acces la internet, posta
> electronica si telefonie prin internet: identificatorul/
> identificatorii alocat/alocati utilizatorilor;
> identificatorul de utilizator si numarul de telefon alocate
> pentru efectuarea oricarei comunicari prin reteaua publica
> de telefonie; numele si adresa abonatului sau ale
> utilizatorului inregistrat, caruia i s-a alocat o adresa
> Internet Protocol (IP), un identificator de utilizator sau
> un numar de telefon, la momentul comunicarii.
> Art. 5. – Datele necesare pentru identificarea destinatiei
> unei comunicari cuprind:
> a) in cazul retelelor de telefonie fixa si mobila: numarul
> format/apelat/ numerele formate/apelate si, in cazurile care
> includ servicii suplimentare precum redirectionarea sau
> transferul apelului, numarul/numerele catre care este
> dirijat apelul; numele si adresa/adresele
> abonatului/abonatil or ori ale utilizatorului/
> utilizatorilor inregistrat/ inregistrati;
> b) in cazul serviciilor de posta electronica si telefonie
> prin internet: identificatorul utilizatorului sau numarul de
> telefon al destinatarului/ destinatarilor unui apel
> telefonic prin internet; numele si adresa/adresele
> abonatului/abonatil or sau ale utilizatorului/
> utilizatorilor inregistrat/ inregistrati si identificatorul
> utilizatorului destinatar al comunicarii.
> Art. 6. – Datele necesare pentru a determina data, ora si
> durata comunicarii cuprind:
> a) in cazul retelelor de telefonie fixa si mobila: data si
> ora initierii si incheierii unei comunicari;
> b) in cazul serviciilor de acces la internet, posta
> electronica si telefonie prin internet: data si ora
> conectarii la si ale deconectarii de la serviciul de acces
> la internet, adresa IP alocata dinamic sau static unei
> comunicari de furnizorul de servicii de acces la internet,
> precum si identificatorul abonatului sau al utilizatorului
> inregistrat; data si ora conectarii la si ale deconectarii
> de la serviciul de posta electronica sau de telefonie prin
> internet.
> Art. 7. – Datele necesare pentru identificarea tipului de
> comunicare cuprind:
> a) in cazul retelelor de telefonie fixa si mobila:
> informatii privind serviciul de telefonie utilizat;
> b) in cazul comunicarilor prin serviciul de posta
> electronica si de telefonie prin internet: informatii
> privind serviciul de acces la internet utilizat.
> Art. 8. – Datele necesare pentru identificarea
> echipamentului de comunicatie al utilizatorului sau a
> dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament
> cuprind:
> a) in cazul retelelor de telefonie fixa: numarul de telefon
> apelant si numarul de telefon apelat;
> b) in cazul retelelor de telefonie mobila: numarul de
> telefon al apelantului si numarul de telefon apelat;
> identitatea internationala de abonat mobil (IMSI) a
> apelantului; identitatea internationala a echipamentului
> mobil (IMEI) a apelantului; identitatea IMSI a apelatului;
> identitatea IMEI a apelatului; in cazul serviciilor anonime
> preplatite: data si ora activarii initiale a serviciului,
> precum si identificatorul celulei din care a fost activat
> serviciul;
> c) in cazul serviciilor de acces la internet, posta
> electronica si telefonie prin internet: numarul de telefon
> al apelantului in cazul accesului prin dial-up; linia DSL
> sau alt punct terminal al celui care initiaza comunicarea.
> Art. 9. – Datele necesare pentru identificarea locatiei
> echipamentului de comunicatii mobile cuprind:
> a) identificatorul celulei la inceputul comunicarii;
> b) datele care permit stabilirea localizarii geografice a
> celulelor, prin referire la identificatorul acestora, pe
> durata in care datele comunicarii sunt retinute.
> Art. 10. – (1) Furnizorii de retele publice de comunicatii
> si furnizorii de servicii de comunicatii electronice
> destinate publicului, aflati sub jurisdictie romana, au
> obligatia retinerii datelor referitoare la un apel nereusit
> numai atunci cand aceste date sunt generate sau prelucrate
> si stocate, in cazul serviciului de telefonie, ori
> inregistrate, in cazul serviciului de acces la internet, in
> cadrul activitatii de furnizare a serviciilor respective.
> (2) Furnizorii nu au obligatia retinerii datelor prevazute
> la art. 3 alin. (1) in cazul apelurilor neconectate.
> Art. 11. – (1) In aplicarea prevederilor prezentei legi
> sunt interzise interceptarea si retinerea continutului
> comunicarii sau a informatiilor consultate in timpul
> utilizarii unei retele de comunicatii electronice.
> (2) Furnizorii de retele publice de comunicatii si
> furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate
> publicului au obligatia de a retine numai acele categorii de
> date enumerate la art. 3 alin. (1), care sunt accesibile ca
> urmare a desfasurarii activitatilor proprii, in conditiile
> legii.
> (3) La sfarsitul perioadei de retinere, toate datele
> retinute in temeiul prezentei legi, cu exceptia datelor puse
> la dispozitia autoritatilor competente, potrivit legii, si
> care au fost pastrate de catre acestea, trebuie sa fie
> distruse prin proceduri automatizate, ireversibil.
> Art. 12. – Activitatea de retinere a datelor se realizeaza
> cu respectarea urmatoarelor principii:
> a) datele retinute trebuie sa fie de aceeasi calitate si
> supuse aceluiasi grad de securitate si protectie cu cele
> utilizate la nivelul retelelor furnizorilor de comunicatii
> electronice;
> b) datele retinute trebuie supuse unor masuri tehnice si
> organizatorice corespunzatoare, in vederea protejarii
> datelor impotriva distrugerilor accidentale sau ilicite,
> alterarii ori pierderii accidentale, stocarii, prelucrarii,
> accesarii sau dezvaluirii neautorizate ori ilicite;
> c) datele retinute trebuie supuse unor masuri tehnice si
> organizatorice corespunzatoare, in vederea asigurarii
> faptului ca numai personalul autorizat in acest sens are
> acces la aceste date.
> Art. 13. – (1) In situatia in care datele prevazute la art.
> 4-7 pot fi retinute de mai multi furnizori de servicii si
> retele publice de comunicatii electronice, activitatea de
> retinere a datelor se face doar la unul dintre furnizori.
> (2) Activitatea de retinere a datelor prevazute la art. 4-7
> poate fi desfasurata, acolo unde este tehnic posibil si in
> urma unei intelegeri contractuale, de un tert, in numele
> unui furnizor de servicii si retele publice de comunicatii
> electronice, cu respectarea prevederilor art. 19 si 20 din
> Legea nr. 677/2001, cu modificarile si completarile
> ulterioare, si ale Legii nr. 506/2004, cu completarile
> ulterioare.
> (3) Obligatia de retinere a datelor prevazute la art. 4-7
> se aplica furnizorilor de servicii si retele publice de
> comunicatii electronice care aloca numerotatie, in cazul
> serviciilor de telefonie fixa si mobila, respectiv adrese de
> IP, in cazul serviciilor de date.
> Art. 14. – (1) Ministerul Internelor si Reformei
> Administrative, Ministerul Public, Serviciul Roman de
> Informatii si Serviciul de Informatii Externe, denumite in
> continuare autoritati competente, au obligatia de a colecta
> si de a transmite semestrial Ministerului Comunicatiilor si
> Tehnologiei Informatiei urmatoarele date statistice, in
> vederea urmaririi si controlului aplicarii prevederilor
> cuprinse in prezenta lege:
> a) numarul cazurilor in care informatiile au fost furnizate
> autoritatilor competente, in conformitate cu prevederile
> prezentei legi;
> b) perioada de timp scursa intre data la care datele au
> fost retinute si data la care autoritatea competenta a
> solicitat transmiterea acestor date;
> c) numarul de cazuri in care solicitarile de date nu au
> putut fi indeplinite.
> (2) Termenele pana la care trebuie transmise datele
> statistice se stabilesc prin normele metodologice de
> aplicare a prezentei legi.
> (3) Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei
> centralizeaza datele statistice primite de la autoritatile
> competente si transmite anual Comisiei Europene statisticile
> elaborate in baza acestora. Statisticile nu vor contine date
> cu caracter personal.
> CAPITOLUL III
> Procedura solicitarii datelor retinute
>
> Art. 15. – Furnizorii de retele publice de comunicatii si
> furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate
> publicului au obligatia ca, la solicitarea autoritatilor
> competente, in baza autorizatiei emise potrivit
> dispozitiilor art. 16, sa transmisa acestora de indata
> datele retinute potrivit prezentei legi, cu exceptia
> cazurilor de forta majora.
> Art. 16. – (1) Solicitarea transmiterii de date retinute
> potrivit prezentei legi se realizeaza numai dupa ce a fost
> inceputa urmarirea penala, cu autorizarea motivata a
> presedintelui instantei careia i-ar reveni competenta sa
> judece cauza in prima instanta sau de la instanta
> corespunzatoare in grad acesteia, in a carei circumscriptie
> se afla sediul parchetului din care face parte procurorul
> care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala ori a
> judecatorului desemnat de acesta, la cererea procurorului
> care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, potrivit
> legii, daca sunt date ori indicii temeinice privind
> pregatirea sau savarsirea unei infractiuni grave.
> (2) In caz de urgenta, cand intarzierea obtinerii
> autorizarii prevazute la alin. (1) ar aduce grave prejudicii
> activitatii de urmarire penala ori indeplinirii obligatiilor
> asumate de Romania prin documente juridice de cooperare
> internationala sau ca stat membru al Uniunii Europene,
> procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea
> penala sau caruia i-ar reveni aceasta competenta poate sa
> autorizeze, prin ordonanta motivata, solicitarea
> transmiterii de date retinute, potrivit prezentei legi. In
> termen de 48 de ore de la emiterea autorizarii, procurorul
> prezinta instantei de judecata competente, potrivit alin.
> (1), motivele care au stat la baza emiterii autorizarii.
> Instanta de judecata se pronunta cu privire la legalitatea
> si temeinicia ordonantei prin care s-a autorizat solicitarea
> transmiterii de date retinute, in cel mult 48 de ore.
> (3) Autorizatia de solicitare a datelor retinute trebuie sa
> cuprinda:
> a) denumirea instantei/parchetul ui;
> b) data, ora si locul emiterii;
> c) numele si prenumele judecatorului/ procurorului;
> d) durata de valabilitate a autorizatiei;
> e) denumirea si sediul social ale persoanei juridice care
> urmeaza sa puna la dispozitie datele retinute;
> f) indicarea persoanei cu privire la care se va face
> verificarea datelor retinute sau indicarea codului de
> identificare a abonatului ori a utilizatorului inregistrat
> pentru serviciile de internet sau a numarului de telefon al
> abonatului ori al utilizatorului inregistrat pentru
> serviciile de telefonie fixa sau mobila;
> g) temeiurile concrete care determina autorizarea de
> solicitare a datelor retinute;
> h) perioada de timp pentru care datele retinute urmeaza a
> fi furnizate;
> i) semnatura judecatorului/ procurorului.
> (4) Lipsa oricareia dintre mentiunile prevazute la alin.
> (3) se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a autorizatiei.
> (5) Durata de valabilitate a autorizatiei nu poate depasi
> 15 zile.
> (6) Datele retinute care nu privesc fapta ce formeaza
> obiectul cercetarii se arhiveaza la sediul parchetului, in
> locuri speciale, in plic sigilat, cu asigurarea
> confidentialitatii, si pot fi transmise judecatorului sau
> completului investit cu solutionarea cauzei, la solicitarea
> acestuia. La solutionarea definitiva a cauzei, acestea vor
> fi sterse sau, dupa caz, distruse de catre procuror,
> incheindu-se in acest sens un proces-verbal.
> (7) Daca in cauza s-a dispus solutia de netrimitere in
> judecata, datele retinute se arhiveaza la sediul
> parchetului, in locuri speciale, in plic sigilat, cu
> asigurarea confidentialitatii, si se pastreaza pana la
> implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale
> pentru fapta ce a format obiectul cauzei, iar cand se
> distrug, se incheie un proces-verbal in acest sens.
> (8) Daca in cauza instanta a pronuntat o hotarare de
> condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, ramasa
> definitiva, datele retinute se arhiveaza odata cu dosarul
> cauzei la sediul instantei, in locuri speciale, in plic
> sigilat, cu asigurarea confidentialitatii.
>
> CAPITOLUL IV
> Autoritatea de supraveghere
> Art. 17. – Autoritatea competenta sa monitorizeze aplicarea
> prevederilor prezentei legi este Autoritatea Nationala de
> Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal,
> denumita in continuare A.N.S.P.D.C. P.
>
> CAPITOLUL V
> Regimul sanctionator
>
> Art. 18. – (1) Constituie contraventii urmatoarele fapte:
> a) neindeplinirea obligatiilor prevazute la art. 3 alin.
> (2);
> b) neindeplinirea obligatiilor prevazute la art. 11 alin.
> (2) si (3);
> c) neindeplinirea obligatiei prevazute la art. 12.
> (2) Contraventiile prevazute la alin. (1) se sanctioneaza,
> prin derogare de la dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.
> 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata
> cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu
> modificarile si completarile ulterioare, cu amenda de la
> 2.500 lei la 500.000 lei.
> (3) Constatarea contraventiilor prevazute la alin. (1) si
> aplicarea sanctiunilor se efectueaza de catre personalul de
> control imputernicit in acest scop al A.N.S.P.D.C. P., in
> conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 677/2001,
> cu modificarile si completarile ulterioare.
> Art. 19. – (1) Orice accesare intentionata sau transfer al
> datelor pastrate in conformitate cu prezenta lege, fara
> autorizare, constituie infractiune si se pedepseste cu
> inchisoare de la un an la 5 ani.
> (2) Impiedicarea cu intentie a punerii la dispozitia
> autoritatilor competente a datelor retinute ca urmare a
> aplicarii prezentei legi constituie infractiune si se
> pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la un an.
> (3) Tentativa la infractiunea prevazuta la alin. (1) se
> pedepseste.
>
> CAPITOLUL VI
> Dispozitii finale
>
> Art. 20. – In scopul prevenirii si contracararii
> amenintarilor la adresa securitatii nationale, organele de
> stat cu atributii in acest domeniu pot avea acces, in
> conditiile stabilite prin actele normative ce reglementeaza
> activitatea de realizare a securitatii nationale, la datele
> retinute de furnizorii de servicii si retele publice de
> comunicatii electronice.
> Art. 21. – Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi,
> Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter
> personal si protectia vietii private in sectorul
> comunicatiilor electronice, publicata in Monitorul Oficial
> al Romaniei, Partea I, nr. 1.101 din 25 noiembrie 2004, cu
> completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa
> cum urmeaza:
> 1. La articolul 5, alineatele (1) si (6) se modifica si vor
> avea urmatorul cuprins:
> “Art. 5. – (1) Datele de trafic referitoare la abonati
> si utilizatori inregistrati, prelucrate si retinute de
> furnizorul unei retele publice de comunicatii electronice
> sau de furnizorul unui serviciu de comunicatii electronice
> destinat publicului, trebuie sa fie sterse sau transformate
> in date anonime atunci cand nu mai sunt necesare la
> transmiterea unei comunicari, cu exceptia situatiilor
> prevazute la alin. (2), (3), (5) si (51).
> ………… ……… ……… ……… ………
> ……… ……… ……… ……… ……… ………
> ……… ……… …….
> (6) Prevederile alin. (1)-(3) si (5) nu aduc atingere
> posibilitatii autoritatilor competente de a avea acces la
> datele de trafic, in conditiile legii.”
> 2. La articolul 8, dupa alineatul (4) se introduce un nou
> alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
> “(5) Dispozitiile prezentului articol nu aduc atingere
> posibilitatii autoritatilor competente de a avea acces la
> datele pastrate de furnizorii de retele publice de
> comunicatii si de furnizorii de servicii de comunicatii
> electronice destinate publicului, in conditiile legii.”
> Art. 22. – In termen de 30 de zile de la data intrarii in
> vigoare a prezentei legi, Ministerul Comunicatiilor si
> Tehnologiei Informatiei va elabora normele metodologice de
> aplicare a acesteia, pe care le va supune spre aprobare
> Guvernului.
> Art. 23. – (1) Prezenta lege intra in vigoare la 60 de zile
> de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
> (2) Dispozitiile referitoare la retinerea datelor de trafic
> si localizare corespunzatoare serviciilor de acces la
> internet, posta electronica si telefonie prin internet se
> vor aplica incepand cu data de 15 martie 2009.
> *
> Prezenta lege transpune Directiva 2006/24/CE privind
> retinerea datelor generate sau prelucrate de catre
> furnizorii de retele si servicii de comunicatii electronice
> destinate publicului si de modificare a Directivei
> 2002/58/CE, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii
> Europene (JOUE) nr. L105 din 13 aprilie 2006.
>
> Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu
> respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1)
> din Constitutia Romaniei, republicata.
>
>
> PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR PRESEDINTELE
> SENATULUI
> BOGDAN OLTEANU
> ILIE SARBU
>
>
Acu’ io’, don Doctor, zic ca au uitatara sa ne mai insemneze si scrisorili in condici: unde se duce ele (acu stai ca-nmoi varfu’ creionului intre buze), adrisantu’, drumu’ parcurs. Mai avem o speranta. Am infrant!
e adevarata asta, de maine intra in vigoare, a venit pe stiri. e infricosatoare in ideea in care cineva ar solicita aceste date, pt ca ele oricum erau stocate la respectivele firme, sub forma de cache, loguri, et; acum a venit obligatia legala. nu stiu cum e reglementat accesul la ele, si cine dispune de acetse informatii; aici e pericolul. a se vedea cazul google si guvernul sua de acum cativa ani.
les amis! io sunt om fricos rau de tot! ma spariu din nimica, asa ca vreau doar sa stiu: DE CE KILU’ MEU VOR ASTA? adică, or avea iei v’un motiv serios să bage legea asta, de parcă ne aşteptăm, din moment în moment, la invazia hoardelor de stânga, de dreapta, ale inchiziţiei, ale islamului extremist?
şi, dacă NOI am aflat de asta, de ce nu intră şi presa în ciorba asta? chiar li s-a făcut poftă să scrie articole sau să modereze emisiuni (şi-aşa, emit mai ales gaze!) cu cenzorul alipit tastaturii sau camerei de luat vederi?
la lupta tovarasi, in sensul necomunist al termenului 🙂
genul asta de lege exista prin vest de mai demult, dar cu siguranta mai bine facuta. si presa a vorbit pe la noi, dar presa facuta inteligent. eu am auzit-o de la realitatea/guerrilla.
la lupta, la lupta – dar cu cine? cu alianta guvern-orange?
in ma-sa, inseamna ca ar trebui sa mai stau cu bleaga pe guerilla…
Cam aşa e peste tot. În Italia dacă mergi la un internet-cafe trebuie să arăţi buletinul. Faza tare e că proprietarii sunt de regula arabi 🙂
Eniuei, când plănuiţi o revoluţie pe net folosiţi tor iar când vorbiţi la telefon spuneţi ceva de genul “have you talked to the guy about the thing? is the supper ready or does he need more potatoes?”
Prin natura meseriei, mie nu mi se pare asa teribila stirea. Si nu-s securist, sunt programator. SMS-uri, numere apelate etc sunt deja pastrate de firmele de telefonie ca sa poata factura. La email eu tin mereu activata optiunea care-mi face copie la orice trimit, la orice primesc. La instant messaging la fel. ISP-urile logheaza deja orice faci pe net, doar ca nu e asa evidenta treaba asta. Mai ales daca ai abonament la net cu trafic, tre sa te astepti la asa ceva, din nou din acelasi simplu motiv ca trebuie sa fii facturat. De fapt, daca ai abonament la net si intri pe statisticile tale, deja vezi pe unde te-ai plimbat si cat timp. Si asta nu e posibil decat stocand aceasta informatie, n-ai cum altfel.
In afara de asta, daca am inteles eu bine legea aceea, accesul la datele de tipul asta e permis doar procurorilor, in cazul in care esti anchetat penal si in nici o alta situatie.
Deci sa recapitulam:
– exista niste date care sunt deja pastrate intr-un sistem (strict din motive de emitere factura (abonament la mobil sau internet) sau optiune personala (propriul cont de email))
– exista noua reglementare care recunoaste fatis pastrarea acestor date (pentru cine nu banuise ca exista deja) si reglementeaza accesul la ele. Accesul la ele e-n situatia, sper eu, foarte rara, in care esti anchetat penal.
…cu scuzele de rigoare, poate-mi scapa mie ceva foarte grav, dar eu nu vad grozavia aici, sau poate am inteles eu gresit despre ce e vorba aici. Nu exclud ultima varianta, eu sunt din fire mai cu capul in nori si nepreocupata de chestii ‘cotidiene’. In cazul asta rog sa mi se explice mai clar.
PS: Am si-o oarecare anecdota pe care o stiu de la o prietena a unui prieten. Ea lucra la una din firmele de telefonie de la noi. Asta prin 2003, cel tarziu 2004. Ea agatase un baiat care-i placea mult. El avea abonament in aceeasi retea. El si ea isi trimiteau multe sms-uri, asta era flirtul lor. Intr-o zi, ea, cand se plictisea la serviciu, se gandeste sa se uite si-n sms-urile lui. Si vede ca nu era singura cu care flirta…
PS2: PGP (pentru cine nu-l stie, sa caute pe google).
C++, pai l-am linistit si eu pe Impricinatul ca inregistrarile astea existau oricum d.p.d.v strict tehnic. Am spicuit si prin lege, se pare ca vor sa acopere si situatii precum scandalul de acum un an parca, cel cu telefoanele ascultate inainte de emiterea unui mandat.
Deci, nici o grija, am fost avertizati!
problema nu e ca se poate stoca informatia despre X sau Y, la fel cum nu mi se pare extrem de ciudat si de nenecesar ca unii sa traga cu urechea la altii. ceea ce mi se pare ciudat e ca, desi prin aceasta lege se asigura premisele si justificarea de a intra peste X sau Y, nimeni n-a catadicsit sa discuta despre faptul ca, asa cum am citit-o eu, se preteaza extrem de usor si cu justificari minime la abuz.
dumnezeule, stim cu totii ca securitatea, KGB, MI6, CIA, Deuxieme Bureau, ascultă en gros – problema e că legislaţia îţi permite şi ţie să strike back dacă ţi se pare că ăia au abuzat. pe când aşa… e problema celor 6 luni de stocare a datelor despre tine, pe care statul are drept să ţi le tot înţepe, să te tot caute şi să te tot descoasă aşa, pentru că i s-a sculat unui procuror mai tembel.
şi, când spun procuror mai tembel, ştiu foarte bine ce vorbesc. ca medic, n+am dreptul să furnizez nici un fel de informaţii despre pacienţi decât dacă sunt pus în faţa unei adrese scrise, cu antet etc. acum vreo doi ani, însă, un procuror mi-a sugerat, în timpul serviciului meu şi al lui, că el are pistol şi că, prin urmare, ce tot fac atâtea fiţe şi nu-i dau lui, pe loc, informaţiile pe care mi le cere, PENTRU CĂ EL ARE ŞI PISTOL!!!!
pe care pistol mi l-a şi arătat!
evident că m-am înfuriat şi mai şi şi l-am dat afară din secţie (mă rog, erau şi destui martori prin jur şi, oricum, nu mai eram înainte de 89).
aşa că… legea o fi funcţionând ea şi pe la roma şi pe la berlin, dar procurorii şi ochitorii şi urechiştii noştri sunt tot ăia de-i ştim – acum, nici măcar nu mai trebuie să-mi arate pistolul: pur şi simplu intră prin datele mele când şi cum are chef. pe de altă parte, dacă iei în consideraţie că societatea românească funcţionează după principiul: eu te promovez în poziţie de decident doar dacă eşti atacabil legal, legea asta nu face altceva decât să pună în mâna organelor de ascultare/privire exact armele de care au nevoie pentru a controla, aşa cum au făpcut şi până acum, poziţiile sociale cheie.
Si eu zic ca n-o fi dracu’ chiar asa de negru. oricum suntem monitorizati in fel si chip,uneori cu acceptul nostru voluntar, cum ar fi siturile care monitorizezaza traficul pe bloguri. Cu ajutorul unui divaiz d-asta am speriat pe cineva cand i-am spus de unde mi-a accesat blogul.
Daaar…abiaacuminteleg insistenta cu care Vodafone, de ex, ma roaga sa trec de la sistemul cu cartela la cel de abonament. Eu am crezut ca sunt numai considerente pecuniare,s-ar putea ca abonamentul sa ofere omai buna stocare a datelor.
Daca cei care monitorizeaza date in USA si-ar fi facut treaba cum trebuie poate nuexista 9/11 ma gandesc eu asa.
ma distreaza intr-un fel faptul ca ma aflu in US dar am un numar de telefon care seamana cu un numar romanesc (prefix etc), pot fi sunat oricind (numai din Ro) pe numarul respectiv, iar eu pot apela de pe acel numar orice telefon din US sau aiurea.
complet invizibil nu sunt pentru ca platesc lunar o factura la respectivul telefon deci pot avea acces la anumite date, plus ca fiind un voice-over- IP phone probabil pot depista si ip-ul routerului meu.
dar ma distreaza ca macar o sa aiba un pic de lucru pentru a afla adresa si alte prostii, deci o sa isi merite solda.
de ce e nevoie de chestiile astea? habar n-am, asa cum nu am avut curiozitatea sa citesc nici Patriot Act ca sa vad cam ce date supravegheaza licuricii astia.
cit despre preventie de evenimente.. depinde si cit cap are cel la care sunt raportate chestiile astea. lui W i se spusese inca din august ’01 ca e ceva putred pe undeva si cu toate astea raspunsul lui la finalul briefingului a fost “you’ve covered your ass, now”. urmarea am vazut-o cu totii..
la noi lumea este deja obisnuita cu acest sistem de control . camerele sunt plasate peste tot (pe mine personal nu ma deranjeaza). datele telefoanelor mobilelor sunt arhivate am impresia pe o perioada de 6 pana la 12 luni . fiscul are dreptul sa iti intre in cont atunci cand asupra ta planeaza vreo banuiala si in final plasarea troienilor in computerul personal cand te gasesti sub acuza de terorism sau sprijinirea unor asemenea grupe de criminali.
in plus , exista si registrul datelor genetice in cazuri de viol, pedofilie , crime s.a.m.d. asadar, este o practica larg raspandita si mai ales de succes in cazul multor infractiuni criminale .
anul trecut sau acum doi ani ( nu mai stiu exact ) printr-un filtru al card(urilor) de credit a fost descoperit un cerc international de pedofili . deci, un caz pozitiv .
desigur ca toate acestea trebuiesc aplicate conform drepturilor constitutionale ale cetatenilor . de aceea supravegherea datelor private si abuzul acestora sunt teme sensibile si controvers discutate. fapt care inlesneste si cascada de actiuni juridice din ultima vreme .
oricum, democratia este cumva in pericol atunci cand tot mai multe drepturi la libertate atat de greu obtinute sunt lezate – iar argumentul este invariabil acelasi : securitatea !
ca datele astea sunt stocate deja in mare parte ne-o confirma cei ce lucreaza in domeniu; important e cum sa ne ferim noi ca societate civila ca ele sa nu fie violate de orice baston cu cascheta sau soarece cu ochelari; aaa…. ce-i aia societate civila?!; mmmda…, ma scuzati, aici aveti dreptate; daca sunt dezvirginate cu voia dumnealor, atunci da, ok; dar violul… violul trebuie pedepsit; problema ce mai mare la noi, zic eu, nu sunt legile ci batjocurirea lor in dosu pietii de fata cu babele cuvioase si copiii care n-au nicio vina de catre baietii astia cu ceafa groasa si ghiulu mare; desi nu tuturor li se vede…
Inca o data spun: sa stocheze date, sa prinda hoti, violatori, teroristi…
Problema este: prin ce bucla de feed back ma asigur eu ca statul nu comite un abuz? problema cu democratia (ah, fragila…) este ca azi furi din ea o parcela, apoi mai stai niste ani, mai gasesti motiv sa mai iei o parcela, si inca una, si inca una si tot asa, pana cand se trezeste populatia ca a votat de acord cu toate restrangerile, fara sa controleze respectarea constitutiilor.
dupa care, trezirea are loc prea tarziu.
au mai fost cazuri. in europa. nu mai departe de secolul XX
pai , presupun ca prin cele trei existente din totdeauna :
– presa . mass-media in general . curata si obiectiva care investigheaza , supravegheaza si publica informatia – fara sa cedeze presiunilor sau conflictelor de interese ( de natura politica )
– justitia ( care pedepseste abuzurile , iregularitatile, incalcarea legilor respectiv a drepturilor fest ancorate in constitutie ).
– poporu` care nu accepta neconditionat torpedarea drepturilor sale din pur comoditate sau dezinteres cam in aceeasi maniera prin care si-a obtinut libertatea si acele atat de pretentioase ( si cum spui fragile ) drepturi !
domnilor, aveam 15 ani (inainte de 89) cand , in urma corespondentei purtate cu o prietena (comunicam prin scrisori de mai bine de 2ani si conveniseram(ce tampite) sa avem un fel de cod pe plic LEF) a venit politia la usa parintilor si le-am “oferit” din “proprie initiativa ” toate plicurile cu pricina, spre studiu si aprofundare (plus mers la sediul judetean de militie pentru discutii cu un domn de la capitala). asa ca mie mi-este extrem de clar catre ce ne indreptam. astea sunt doar fapte descrise succint. dupa cum comunistii bag seama nu “cercetasera” plicuirle inainte de a ajunge ele la mine, tot asa si cu legea asta noua in care cica continutul nu trebuie stocat. ha!
in italia de vreo 3 ani nu mai poti intra la nici un calc public (internet cafe) fara act de identitate. convorbirirle sunt asculatate in mod continuu fara nici un fel de problema. iar jurnalistii din cand in cand se mai leaga si ei la microfoane ca sa mai afle cate o stire noua (in nici un caz sa protesteze impotriva violarii intimitatii). cenzura pe net e exercitata intens (exista site-uri pe care eu de aici nu le pot vedea, chiar daca sunt publice). si asa mai departe…
se straduie si romanica sa-i ajunga din urma pe occidentali, ce sa faca?!
era o chestie spusa, pare-mi-se, de un catolic neamt vizavi de nazism… ca nu s-a ambalat cand hitler s-a luat de comunisti pentru ca erau comunisti, ca nu s-a ambalat nici cand s-a luat de evrei, pentru ca erau evrei, si ca atunci cand s-a luat de catolici, era prea tarziu ca sa mai faca ceva.
marsul impotriva drepturilor individuale se face cu pasi marunti, acceptati de marele public.
de acord ! insa cazurile de precedenta istorica ne ajuta la nivel educativ nu-i asa ? dar sigur nu si atunci cand participarea la vot (instrumentul democratic) este sub orice critica si singura concluzie “decenta” pare sa fie dezinteresul . deci , dorim “echipa nationala pe podium – dar nu dorim sa transpiram la antrenament” asta o zic ieu nitzel pamplezuristic 🙂
(in general iti dau dreptate vizavi de temerile pe care le expui . insa suntem pusi la proba in permanenta nu doar in cazul democratiei . chiar in general . zi de zi creca … stiu 😀 mentalitatea de-p-aci )
Cum păstrăm libertatea, aşa o avem…
Iar sugestia cu PGP (Pretty Good Privacy) mi se pare de bun-simţ în contextul ăsta al noii legi.
http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/petitie_impotriva_si_pentru_abolirea_legii_nr_298_2008_privind_retinerea_datelor_generate_sau_prelucrate_de_furnizorii_de_servicii_de_comunicatii_electronice_destinate_publicului_sau_de_retele_publice-p37662052.html
PGP? Mai bine recurg la porumbei calatori…
Poate un avocat ne poate spune care-i situatia acum, inaintea legii acesteia, in cazul in care esti anchetat penal, daca poate fi somat un furnizor de servicii de comunicatii sa puna la dispozitia procurorilor toate datele pe care le are despre tine.
In cazul in care raspunsul e da, si-n contextul de mai sus ca datele oricum se pastreaza… n-avem nici macar o diferenta.
Din contra, singurul efect al legii asteia mi se pare ca i-a anuntat pe toti smecherii sa aiba grija de acum incolo ce au voie sa ciripeasca la telefon. O sa explic in continuare de ce:
Motivele pentru care nu vad de ce s-ar adopta asa o lege sunt:
– pentru ca e atat de simplu sa o ocolesti. Sunt zeci… sute de feluri in care poti transmite informatii pe internet pe care foarte, foarte greu le poate decripta cineva. Ce daca logheaza cineva tot ce spun, daca nu intelege ce zic. Si sunt metode la indemana oricui, de exemplu in loc sa trimit text in clar in email, n-am decat sa-mi fac pe disc un fisier text si sa-l arhivez cu parola de 200 de caractere si sa-l trimit asa, arhivat. In fine, nu ma lansez in d-astea ca n-are sens.
– pentru ca in conditiile in care stii ca esti logat, cum oare ai mai putea sa fii prins 🙂
– daca ala e tot textul de lege, inseamna ca are mari hibe. Trebuie sa fie reglementate si conditiile in care se considera ca un email trimis de la calculatorul tau e trimis cu adevarat de tine. Pentru cine a studiat un pic despre trojans e clar ca n-ai cum dovedi asta. Si nici nu-ti trebuie un trojan, tre sa plece unu’ la buda fara sa dea lock calculatorului si i-ai si inscenat cum trimite el ponturi de speculatii la bursa de pe emailul personal.
Insa singurul ghimpe mare pe care il am cu adevarat impotriva legii e ca obliga niste companii private (telefonie, isp) sa impuna niste reguli in infrastructurile pe care le detin. Infrastructurile de care vorbesc sunt cablurile de net, relee etc si prin natura lor, fiind private, ar trebui sa-si poata impune propriile reguli in propria infrastructura. Iar piata (cumparatorii, clientii) sa hotarasca pe care reguli sa le accepte si pe care nu.
Mi se pare ca asta e mai degraba o lege importata fara cap de pe undeva, si care e targhetata mai degraba impotriva instigatorilor la violenta, pedofilie etc de pe net, ca sa-i mai domoleasca pe aia. Si-n care cautarea faptasilor se face cumva de la coada la cap, intai ai entitatea criminala pe net, si de acolo identifici persoana. Ca sa nu mai zic ca iar pici in probleme etice gen diferenta intre fictiune si intentie etc.
Ma indoiesc ca si adoptata o sa aduca vreun beneficiu intr-o ancheta, mai degraba o sa duca la debate-uri fara sfarsit de felul: tu ai fost, ba nu, troianul, ba nu, vecinul etc.
In concluzie, de ce nu particip la furia colectiva impotriva legii: mi se pare o chestie fara viitor si fara mari consecinte si care nu cred ca poate aduce cu adevarat vreun beneficiu sistemului legislativ, o chestie de copii mici. Iar din punct de vedere al abuzurilor pe care le poate facilita… sa-mi arate mie un specialist in retelistica care poate spune cu adevarat ca, avand un ip si un mesaj pornit de la ip-ul ala, poate sa spuna cu mana pe inima ca persoana care e trimis mesajul este totuna cu aia care are abonamentul la net pentru ip-ul ala… Poate doar sa spuna ca un ip este pucntul de start al mesajului, dar ca persoana e aia… vezi exemplul de mai sus cu baiatul plecat la buda.
BOF… am facut teoria chibritului degeaba. Am recitit acum legea, asa cum e-n postul tau, si iata:
Art. 11. – (1) In aplicarea prevederilor prezentei legi
> sunt interzise interceptarea si retinerea continutului
> comunicarii sau a informatiilor consultate in timpul
> utilizarii unei retele de comunicatii electronice.
> (2) Furnizorii de retele publice de comunicatii si
> furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate
> publicului au obligatia de a retine numai acele categorii de
> date enumerate la art. 3 alin. (1), care sunt accesibile ca
> urmare a desfasurarii activitatilor proprii, in conditiile
> legii.
nu stiu cum de am putut sa ratez asa ceva la prima lecturare. Nu se pastreaza continutul.
Si ca sa revin la anecdota mea, inseamna ca de acum reteaua respectiva e-n ilegalitate, trebuia sa stearga continutul SMS-ului dupa livrare.
(cool, nu-mi mai instalez PGP)
Eu zic să aveţi grijă să nu uitaţi nimica. Se pare că vor face un amendament, şi va trebui să păstrăm şi gândurile 6 luni. Nu conţinutul, asta ar fi neconstituţional. Doar la cine ne gândim, şi cât.
Revin: la noi e o chestie… cu un prieten bine pus, rezolvi orice – casa si carne, inainte de 89, ponturi si informatii, dupa. Adica, pe langa ascultatorii si voyeurii impricinati, daca ai un amic de nadejde si ai chef sa afli ce face, sa zicem, vecinul de bloc, n-o sa fie prea greu sa afli, just like that! (fingers’ snap).
pe de alta parte… dupa ce dai o lege ca asta… ce face teroristul insetat de sange? el la ce se gandeste?
teroristul o sa sunteze cele 6 luni… ca doar n-o fi asa de greu sa-ti compui iun telefon si-o cartela hoata.
e o lege pentru teroristii ad-hoc. aia similari celui care a fost prins de romani mai acum cativa ani, ala care avea niste butelii gata sa explodeze in masina.
p.s. – pe baselu’ l-ati vazut/auzit cum zicea ca NU a tras cu urechea la nea nelu discutand mit geoana?
ei, da, n-a tras cu urechea. am un amic mai smecher care are de-a face in permanenta cu alti smecheri cu bani, si exista cazuri in care se intalneste cu niste “baieti” care-i citeaza din convorbirile lui telefonice, doar asa, ca sa stie ca, la o adica, ei sunt la curent cu tot.
pai, iata ca am ajuns la subiect. amicul cu bani mai putea, inainte de lege, (si daca ne reveneam ca tara, ca sistem, ca genetica si ca educatie) sa-i dea pe distinsi in judecata.
acum, ii da pe distinsi prin conturile lui, ca n-are ce sa faca.
at despre STUPIDITATEA legii, iata un link de la cineva care stie mai bine cum vine treaba…
cu MULT mai bine.
http://varujan.rol.ro/2009/01/21/manual-de-ue/
astazi intr-o lume atat de complexa din punct de vedere technologic este posibila orice forma de abuzare a datelor personale / profesionale si acest lucru nu numai din partea statului .
societatea de telecomunicatie “deutsche telekom ag” spre exemplu este anchetata de cateva luni pentru spionaj . au ascultat convorbiri telefonice (ilegal se intelege) . au violat corespondeta electonica a politicienilor si a oamenilor de afaceri din domeniul economiei.
un alt caz de mare brizantza la noi este acela de furt si vanzare de adrese – numere de cont – asigurari – date personale – cu ajutorul firmelor intermediare prin care de regula iti inchei tot soiul de contracte .
sistemul GPS te ajuta sa spionezi dupa bunul persoanele apropiate prin aparatura mobila.
in spania a fost un mare tam-tam pentru abuzul card(urilor) prin care turistii si-au efectuat cumparaturile /si-au platit hotelul / restaurantul / masina inchiriata.
cred ca singura protectie este vigilenta si desigur toate aceste cazuri se vor facute public atat presei cat si justitiei 🙂
si apoi sa imi fie putin cu perdonare eu totusi nu inteleg de ce romanii trebuie sa fie mai ofensati intr-o situatie similara – mai ales atunci cand toate celelalte tari ( anglia , germania , olanda , franta , spania, italia, etc ) parcurg acelasi traseu juridic ?
(aceste tari au si un detasat exercitiu democratic sa nu uitam!)
p.s. am uitat *plac* ( bunul plac )
Domnule Cornule, complet off topic: am tocmai citit la vidal (unde citesc din urma) un comment care-ti apartine, si care pare sa fie o descriere indirecta a femeii ideale. Pentru tine. Nu ma poci abtzine sa-ti zic ca m-am distrat major, ca simpatizez cu toate categoriile implicate in portretul ideal (minus Paul Goma, da si acolo te intzeleg) si ca, la 2 intrebari, am ris aproape isteric: graseiaza? era imbracata cu gust?
Concluzie: azi imi esti tare simpatic!!!!!!!!!!
hellen, problema mea nu e ca romanica derapeaza – io nici nu stiu daca ea, romanica, a fost pe vreo linie serioasa vreodata. stiam ca legea e si in US si in EU dar, cu atat mai mult: ma surprinde inertia in fata acestei legi, acceptarea ei cumva resemnata (eh, oricum n-avem ce face) si, dupa cum am spus mai sus, TAMPENIA acestei legi: cine vreo s-o sunteze, o s-o sunteze bine mersi si de-aci inainte.
nu cred ca o asemenea lege o sa aiba efect impotriva delincventei – dar, impotriva cetateanului POATE sa aiba efect. echelon, carnivore – programele exista de multa vreme.
asa ca: indarat la hartie, ca e mai sigura!
Ma suna E. Sa ma scoatza la cina vineri. Vestejesc, bineinteles, pretentia lui sa ne duca la indieni, caci I hate, si schimbam locanta. P’orma ne pamam cu Obama. Si p’orma imi zice: azidimineata, in drum spre lucru, conduceam linistit si auz pe un FM o discutiune despre sujet. (Asta de mai sus).
– Si? zic.
– Si – zice – redactoru zice ca politzia ie contra.
Io, sa ma leshin la acasta noutate.
– Si? zic.
– Si, zice, io era sa intru-ntr-un pom de pe bulivar.
– Normal, zic, ceva mai agitata. Si?
– Si, zice, dadem cuvintul reprezentantului. Care zice, ca sa nu o lungesc..
– Da, da, zic – n-o mai lungi.
– …ca legea asta ie o prostie, pe ei ii incurca, CA NU SINT DE ACORD CU 6 LUNI.
Io simtzesc o ametzeala.
– Ha? zic.
– Da, zice, voiau cel putin 1 an.
lor le-ar trebui o lege eterna, mda. io va spun: porumbeii calatori si hartia sunt mai sigure, inclusiv pentru doamnele care graseiaza, chere vera! 🙂
achaaa…na wie süß ! iata cu ce stire m-am trezit eu la realität-ul real … apropos de tzidula : deutsche bank ag este compromisa de ieri ( gratzie presei ) ca si-a spionat angajatii peste ani de zile 😆
p.s. urat din partea lor – mai ales ca sunt pe locul II in lume la pierderile speculative de la börse … deci, cumva, creca d-zeu … stii tu cu biciul 😈
Am primit si eu mail-ul de la multi prieteni, dar m-am gandit ca ascultati oricum suntem nu de ieri de azi, de cate ori n-ai auzit “ecoul” in telefon?
Sau de cate ori partenerul de afaceri nu ti-a aflat miscarea inainte s-o faci?:D Cat despre stocarea datelor, Google, marele depozitar stocheaza tot si arata lumii intregi pe de o parte, iar bazele de date in ziua de azi fac obiectul unor tranzactii, asa ca de cine sa ne ferim mai intai?
I have nothing to hide:)) Ca hackerii daca vor intra peste tot…:D
greenfield draga, au nu vezi NICI O DIFERENTZA intre ce fac hackerii, care sint cetateni oarecari, privatzi – ca sa zic asa – si ce face Statul? ca pe noi asta ne doare, ca e o ingradire OFICIALA a dreptului nostru la privacy.
Crezi ca eu am multe de ascuns? Sau grave?
Sau doctorul, pe tarlaua caruia ne aflam? O avea de ascuns intentzii macabre?
domnule cornule – Eu nu, nu graseiez. Nu asta era motivul amuzamentului. Tu erai motivul.
stiu, vera – cred ca am vrut sa fac pe desteptul…
Ma uit la voi, oameni buni, de cateva zile… si ma intreb… oare chiar asa sa fie? OMG… :)))
(Dom’doctor, iti explic pe indelete, cand ne-om vedea, cum se prezinta afacerea asta)
Draga Vera, eu vroiam sa spun ca suntem monitorizati dintotdeauna, eu asa am simtit ani de zile; deci acum totul este oficial si toata lumea a intrat in panica. Daca am fost inteleasa gresit poate este din cauza faptului ca eu chiar graseiez:)
ei, dom’ doctor…si daca o aparea nutzi, intr-o zi cu soare si cer senin, cu un biletel roz….continand semeseurile reactionare trimise de su’semnata …ce-o sa fie?
greenfield: ok, don’t fret! Nu era un repros grav.
domnule cornule, mi-ar place sa aflu ce crezi despre postul si discutia de la Dan Selaru, daca ai vreme si chef.
Ce tot o dati inainte cu presa? Va spun eu, ca ziarist liber: pot sa scriu orice, ca nu ii pasa nimanui.
In nr trecut am bagat un material despre hotii de lemne. Redactorul nostru fotografiase in flagrant totul, politia a venit si a facut proces verbal de constatare, totul era limpede… si nimeni nu se sesizeaza, nu face nimic. (au trecut 2 luni de la caz, si 2 zile de la materialul publicat… si nimic)
Presa poate sa scrie orice, despre oricine, ca nu mai are credibilitate, si nimeni nu o mai baga in seama, exceptand cazul in care publica barfe despe vedete sau nimicuri. (Mie imi lauda toata lumea pagina cu bancuri originale…).
Revenind la interceptari… tehnica face ca ascultarea telefonelor sa fie o bagatela, iar legislatia, permisiva sau restrictiva, nu are la noi nici un efect.
Daca maine il rog pe un hacker sa intercepteze convorbirile telefonice ale cuiva si poimaine le public in presa, nu patesc nimic. Daca scriu sub text ca sunt interceptari ilegale, la fel. Daca ma fac hot de lemne si incep sa tai, cotizand la primarie, primesc chiar tractorul primariei ca sa ma sprijine (caz real). Nu mai pasa nimanui…
Legile nu se mai aplica, si pe masura ce criza se adanceste, e tot mai rau.
Daca Dl. doctor blogger incepe sa eutanasieze pacientii ca sa nu aiba prea mult de lucru, sau pentru ca nu are paturi libere pe sectie, foarte probabil ca nu va pati nimic timp de 2-3 luni. Cu exceptia cazului in care TOATA mass-media este TELECOMANDATA sa faca scandal fie si pentru un caz irelevant, si isi concentreaza fortele bombardand telespectatorul din ora in ora cu aceeasi stire.
cvasi -creca -offtopic : totusi monsher “onpritzinatu” doresc sa-mi intaresc ( ba nu ! sa-mi incimentez chiar ) starea de exasperare care este cam asa :
am impresia ca este cu mult mai “nasoel” cand e-mail-urile iti sunt citite de cum spunea cineva mai sus … adicatelea de “hackeri-romani in cazu`asta special” .
nu mai stie omu ce e mai rau ? ca romanu ` a invatat atat in tara cat si peste “granitze” sa fure , sa insele , sa hacuiasca ( sa compromita ) sau , naja , tja , statu` corupt , care nu este o surpriza. nu . este chiar recunoscut pe un “radius” european ca un fel de vesnic practicant 🙂
p.s. ma cujetez de ieri “unantruna”
pe-es-doi: ( hmmm… chiar ma gandeam sa-mi dau mai departe ustensila portabila dar pare tare practica in cazuri “cica” de “cazuistica” 😮 ) !
@sebastian: “prin ce bucla de feed back ma asigur eu ca statul nu comite un abuz? ”
–prin cel putin 3 (in fine, eu vorbesc “local”, ce pot face eu aici unde sunt):
1. avocati – dai in judecata statul;
2. fel de fel de organizatii, gen ACLU – watchdogs le zice;
3. opozitia, dom’le, opozitia, care tre sa fie ca buldogul fifi:)
dar nu statul e cel mai mare pericol (vezi comentul lui hellen), ci corporatiile.
am fost in Times Square, erau politisti, erau si de aia calaretii. da’ am respirat cum trebuie. pur si simplu nu m-a interesat de microfoanele si satelitii lor. s-or fi amuzat si ei, sper, de mistourile pe care le-am facut la adresa personajelor care intrau si ieseau de la Reuters. dupa ce au tradus, evident:)
@c: da, corect, iti da locul de originare, dar daca legea e cum trebuie, pe baza acelui loc de originare poti obtine un ordin prin care ii salti computerul aluia. and only then the real fun starts.
ps: e cineva sigur-sigur ca hackerii sunt numai niste baieti simpatici, ca aia din filme? the reality is grittier than one may think.