George Enescu spunea că „nu are rost să împarţi muzica în muzică simfonică şi muzică uşoară, ci în muzică bună şi muzică proastă” – fapt reconfortant, în opinia mea.
Cu toate acestea, lumea (lumea criticii!) rămâne preocupată de împărţiri, subîmpărţiri, clasificări, design de tabele etc., de parcă specia domniilor lor ar fi lovită de o filoxeră taxonomică irepresibilă.
Cred că sunt vreo trei săptămâni de când am avut o discuţie cu Mike Hăulică la un schimb de cărţi. Ne-am întâlnit noi pe strada Şelari
şi am reluat o discuţie întreruptă – cel mai probabil – acum vreo 13 – 14 ani: cine este literatura hard S.F. şi ce vrea ea. Discuţia a fost relansată de o minge ridicată la fileu pe blogul Cititorului SF, discuţie în care m-am vârât şi eu pentru că, sincer, nu am mai citit producţii S.F. recente şi eram extrem de curios încotro bat subiectele actuale.
Am aflat că, pe lângă pleiada de fantasy-uri furibunde, există un nucleu de autori hardcore, care nu fac rabat de la ceea ce înseamnă o poveste bazată pe un filon ştiinţific consistent. Cum eu sunt o fiinţă şchioapă mental, în sensul că mare parte din ştiinţele mele exacte (chimia organică, fizica, matematica) se încheie cam pe la nivelul clasei a X-a (aşa cum se făceau în anii 70), mi-am pus de nenumărate ori problema cum aş putea să creeez un text hard SF bazat pe acele ştiinţe la care am avut un acces mai profund şi cu care interacţionez cât de cât, adică biochimia, genetica, microbiologia.
Prin urmare, am scris o nuvelă pe care, mai în glumă, mai în serios, am subsumat-o genului hard SF – Epideemia. Cu ocazia schimbului de cărţi, Mike mi-a spus, oarecum amuzat, că i se pare forţată încadrarea: în mentalul cititorilor de gen contemporani, literatura hard SF are ca ştiinţe conexe, de regulă, fizica şi IT-ul, biologia şi genetica fiind, cel mult, elemente de coloratură. Cum eu o ţineam tot pe-a mea (cum că o speculaţie ştiinţifică, indiferent de tipul ştiinţei, poate să genereze un text subsumabil literaturii hard SF), Mike m-a rugat să scriu un articol pe tema aceasta: unde începe şi unde se termină literatura hard SF?
Din păcate, sunt o fiinţă dezordonată. Colac peste pupăză, nu am nici cea mai elementară pregătire care să-mi permită un excurs critic susţinut. În consecinţă, m-am apucat să scriu articolul cu pricina pentru Mike, numai că a ieşit cu totul şi cu totul altceva decât dorea el.
Cu toate acestea, Mike a fost amabil şi a publicat articolul în Nautilus online.
Aşadar… cui slujeşte împărţirea literaturii în genuri majore şi genuri minore?
Nu vă speriaţi: n-am fost în stare să dau un răspuns. Având în vedere, însă, că articolul cu pricina nu este adresat doar cititorilor de SF, ci, mai ales, cititorilor lipsiţi de prejudecăţi, îmi permit să vă pun un link către el.
Cu alte cuvinte, articolul este aici.
Prima impresie: strada Selari, am circulat-o zilnic de mii de ori…in drumul spre Doamnei. In poza nu arata prea rau:)
Articolul nu l-am citit, nu stiu daca sunt in masura sa-mi dau cu parerea si doar asa sa ma aflu in treaba…dar am sa-l citesc mai tarziu.
Esti modest 🙂 Mie mi-a placut articolul.
De fapt, ca sa fiu sincera, de cand mi-am aruncat pentru prima oara ochii peste o povestire de-a ta te-am invidiat pentru felul in care scrii! 😀
Of, of, of, Vero…! De-ai şti cât te invidiez EU pentru umorul de care dai dovadă în povestirile tale…
Mulţam, Green… Cu strada Şelari e o chestie: acolo era unul dintre zidurile cetăţii domneşti. Se afla pe acolo, pe la începutul srăzii, înspre Dâmboviţa, un turn, denumit Turnul German pentru că acolo făceau de gardă lefegii nemţi. Apoi, asta a dat numele străzii Germane, din aceeaşi zonă.
Ei, asta s-a rezolvat, acum stiu! 😀
:)))))
Un nene care scrie hard S.F. si care imi place foarte mult e Peter Watts. Daca vreti o mostra, cartile lui sunt puse online pe site-ul autorului (http://www.rifters.com). Mie personal mi-a placut foarte mult de exemplu Blindsight, pe care o gasiti aici: http://www.rifters.com/real/Blindsight.htm .
Ce-mi place mult la Peter Watts, in afara de faptul ca scrie fain, e ca isi pune bibliografie la coada cartilor, in care expune platforma stiintifica din ziua de azi pe care si-a construit extrapolarile. Asta e deformatie profesionala, omul avand si un doctorat in biologie marina la activ. E si util, mai afla lumea chestii, ca teze de doctorat nu prea citim (si bine facem, ca is plicticoase tare). 🙂
Imi pare ca incadrarea unei scrieri sau a unei lucrari de arta intr-o anumita categorie foloseste in primul rand persoanelor ce se vor somitati in domeniul respectiv. Suntem in mare parte toti vinovati pentru asta.
Orice consumator de SF sau in cazul meu muzica Extreme Heavy Metal se simte obligat sa apere perioada in care a fost outcast (si in acelasi timp membru intr-un club exclusivist). Intrebat, un consumator de main-stream, ce poate spune despre trupa Metallica, sa zicem, va raspunde in 99% dintre cazuri: "Canta rock, nu?". Diferentierea dintre un fan al muzicii respective si consumatorul amintit mai sus va fi subliniata de fraza: "Nu rock! Thrash Metal cu influente Speed".
Ce vreau sa spun? Clasificarea serveste pretentiei de cunoscator al unui fenomen artistic (cu predilectie un fenomen iesit de curand din underground).
Referitor la articol, am o curiozitate! Se deplange la greu trecerea in nefiinta a Hard SF-ului insa oare lumi precum cea din StarCraft si alte jocuri video nu isi gasesc locul sub cupola hard-ului? Poate asistam la o transfigurare, la o migratie de pe suportul din hartie la cel digital, si nu la o inmormantare!
BTW: Am incercat acum ceva timp o schita pentru un hard SF. Pentru ca mi-am permis sa creez un univers in care legile fizicii se aplicau un pic diferit (din motive obiective, zic eu) am primit feed-back de genul "Asa ceva nu se poate!". Nu este ciudat? In fine, pentru a intelege despre ce e vorba, puteti citi "schita" pe adresa atasata!
Uite, aceste date de istorie locala as fi onorat sa le public – sub numele tau – si pe altmariusistoric! Intra foarte bine acolo, iar de existenta Turnului German, spre marea mea rusine inca nu aflasem…
nu stiu daca pot fi pertinenta cu raspunsul, deoarece eu am avut scoala umanista. poate din aceasta cauza pe asimov n-am reusit sa-l gust niciodata iar de herbert m-am indragostit.
cu o umbra de suras in coltul gurii as putea spune ca sus-numitele categorii sunt construite pentru oamenii care au prea mult bun-simt pentru a avansa o parere personala pe post de critica artistica. si in loc sa se spuna imi place pentru ca mi-e aproape de suflet se spune: imi place pentru ca se incadreaza intr-o anumita categorie. in plus, incadrarea face mai usoara si consultarea operelor.
pentru o persoana rigida incadrarea in fantasy (cer scuze daca nu folosesc corect taxonomiile, dar incadrarea sf-ului nu m-a interesat niciodata, eu citind tot ce gaseam de autorii care imi placeau) o impiedica sa cumpere o anumita carte (asa cum bine exemplificai in articol).
in definitiv, in orice carte (dupa mine) trebuie sa iti anulezi neincrederea. altfel cum poti gusta pe deplin ceea ce-a incercat autorul sa transmita? neanularea te poate transforma intr-o specie de invatator artagos care corecteaza compuneri cu creionul rosu
@ Laur : multam de link. am să-l consult.
@ X2T : ma refeream doar la aspectele literare. dar, probabil ca, jocurile sunt doar un transfer, dupa cum bine ai remarcat.
@ altmarius : cu mare placere. daca e nevoie, o sa extind putin informatia (se regaseste in Bucurestii de altadata, de Popescu-Lumina).
@ lolitta : eh, glumind un pic, as spune ca motivul pentru care am scris acest articol este ca nu mi se pare corect ca absolut tot ceea ce ne place dpdv literar sa fie decazut din conditia de arta. din pacate, anumitor genuri li se refuza acest statut, iar eu nu prea pricep de ce.
Doc, te-am pus in blogroll-ul noului meu blog exclusiv de literatura http://alexandrupetria.wordpress.com/
saru mana, alex! ma duc sa vad cum e pe acolo, dar stai sa ies din garda! 🙂
in sfarsit am avut ceva timp ca sa citesc articolul ca de mult vroiam s-o fac. felicitari domnu’ doctor! ca de obicei scris frumos si cu multe informatii. cred ca impartirea literaturii in genuri majore si minore nu slujeste cu nimic cititorului impatimit.
multumesc, oceania! ce-mi pare rau e ca in articol n-am apucat sa vorbesc despre arta ca ritual si despre manifestarile artistice ca substitut relgios.
vin si eu, ca o intarziata ce ma aflu, sa spun ca am reusit sa citesc f documentatul articol. Intr-adevar, un cititor impatimit nu are nevoie de clasificari si delimitari, eu una citesc ce-mi place (am citit intr-o vreme si ce nu-mi placea, cu gandul ca daca autorul a simtit nevoia sa puna ceva pe hartie o fi avut el ceva de spus, ex e Thomas Mann cu Muntele lui vrajit, care m-a enervat la culme)fara sa despic firul in patru ca sa aflu carui gen literar ii apartine scriitura respectiva, si am facut realul. Dar cum una din autoarele mele preferate e Ruth rendel, care scrie literatura politista, poate nu sunt cel mai bun de urmat exemplu.
Si am o intrebare, off topic: daca nu scriam, ca fraiera, in profil cati ani am, te mai adresai cu D-voastra?
De regula, ma adresez cam in acelasi fel in care mi se adreseaza lumea. In ce va priveste, a contat si prezentarea din profil – dar nu major. Indiferent de varsta interlocutorului, incep cu "d-voastra", mai ales cand ma aflu fata in fata cu acesta.
Asa am apucat eu.