Spaţiile largi m-au azvârlit mereu în transă. Spaţiile şi numai spaţiile, de parcă acum n-aş fi decât un nomad condamnat la urbanofobie. Harta pe care am reuşit s-o afişez după atâta vreme (ありがとう, Aprilsea!) în headerul blogului, hartă realizată de Andrei Egli, nu este decât una dintre porţile care m-au ajutat să ies… Unde?
Habar n-am.
Spaţiul care mă tot bântuie de la o vreme este, ciudat însă, Bucureştiul. Nu este Bucureştiul pe care îl vedeţi acum, oh, nu, ci Bucureştiul cel vechi.
Dacă mă gândesc la Casa Armatei, îmi vine în minte, imediat, Sărindarul, iar după Sărindar, gândurile mă duc la Mănăstirea Coconilor, ridicată de boierii Cocorăşti prin anii una mie patru sute nu-ştiu-cât… Dacă doreai să ajungi de la Sărindar la Dealul Cotrocenilor, o luai prin spatele mănăstirii şi acolo dădeai de un heleşteu pe care trebuia să-l treci cu luntrea (acum, acolo e Cişmigiul), după care trebuia să traversezi şi maidanul ce avea să se numească al Procopoaiei (aflat cam prin dreptul Facultăţii de Drept), ajungând astfel prin satul Lupeşti (pe unde e astăzi Biserica Sf. Elefterie).
Hmm… Mănăstirea Coconilor ajunsese o ruină încă de pe vremea lui Matei Basarab.
Eh, cum-necum, de la Matei Basarab, Bucureştiul deja mi se deschide în altfel în minte : îmi amintesc că Matei Basarab a fost agă, şi de aci mă şi văd în apropiere de Plumbuita, unde armatele de seimeni şi de dorobanţi ale lui Matei Basarab s-au înfruntat cu moldovenii lui Vasile Lupu preţ de o jumătate de zi, luptă urmărită de bucureşteni de pe colina pe care, actualmente, se află strada Doamna Ghica, de prin curţi şi grădini. Iar naşparliii şi fiţoşii de bucureşteni se uitau la acele magnifice passes d’armes balcanice, dindărătul ulucilor, cu oarecare spaimă amestecată cu plăcerea gladiatorofiliei …
Cel mai ciudat este că unii povestesc cum că urmărirea luptei s-ar fi făcut cu tot dichisul : privitorii ar fi avut ceva vin, pastramă, ba chiar şi şerbet şi alte zaharicale la îndemână, astfel încât spectacolul de acum sute de ani n-a fost altceva decât un reality show trăit la maximum, nemijlocit de ecrane, cu mirosul de iarbă de puşcă şi al sudorii cailor ridicându-se peste Lacul Colentina şi ajungând până la narinele nesăţioase ale bucureştenilor, care, nu-i aşa, luau cam totul à la légère…
Mda. Planul lui Nolli se numeşte ceea ce o să fac din acest nou spaţiu care mă bântuie. Un text lung, lung, lung, (se cheamă roman) despre Bucureşti şi despre anumiţi inşi care au trăit pe aici.
Deocamdată, în fiecare zi, Planul lui Nolli mă bântuie doar în metrou, pe drumul de la serviciu acasă. Şi poate că peste un an, o să apară pe vreo hârtie frumos foşnitoare, cine ştie.
Mersi tare tare mult, Dan! Documentarea mi-o fac de câţiva ani, deja. Sper să iasă ceva care să se întâmple în Bucureşti, călărind mulţi-mulţi ani şi nişte epoci.
Mult aş vrea să-mi iasă bine!
Ca noi toti, de altfel. O istorie, semi-romantata, a Bucurestiului merita orice efort. Eu ma chinui sa scriu de 9 ani o carte de mecanica cereasca. Ultima a fost scrisa in Romania in 57, mileniul trecut. Am materialul, n-am avantul. Sper sa fii mai puternic ca mine.
E dom doctor grea si frumoasa intreprindere. Si cred ca o sa ceara multa documentare. Bafta.
PS: am pus elanul pe harta, a profitat si el.
Hm, sa fi fost placerea asta a privitului vreo reminiscenta ancestrala de pe vremea lui "pane et circensis"? Iar detasarea sa se fi transmis pana la noi, cei care vedm luptele politice ca pe luptele altora, care nu ne privesc?
Succes la scrierea noului roman. Sunt sigura ca va fi ceva f interesant. Si daca Dan are nevoie de vreun imbold in partile dorsale pt a incepe sa scrie, ma ofer voluntar.
Dan are energie, l-am vazut eu, da’ nu strica sa-i reamintim ca mai are treaba!
slava, slava, mack the knife!
Nu te lasa, Dan! Serios, fara patetisme! Hartia e singura care ramane.
slava domnului!
Cand ajung in tara, o caut. Asta se va intampla in aprox 2 saptamani.
My dear wandering elf, harta cu pricina e incipitul romanului Vindecatorul. Mda 🙂 pai… apucati-va de treaba apropo de endorfine… N-are cum sa nu iasa ceva interesant.
A fost publicata undeva acea harta? Nu e rea! Adica, imi place. As putea sa va intreb de vreo copie hi-def?
Da, caftul dintre valahi si moldoveni, atat de bine scris si de Cantemir. Si, intr-adevar, repetat, over and over again, de-a lungul anilor.
<i>Istoria se repeta in linii mari<i>.
Iarasi, mi-a mai placut ce ati spus pe blogul Zazei. Chestia cu endorfinele specifice natiei noastre si "inscrise genetic". Interesanta idee, mai ca m-as inhama un pic la treaba.
Dap mijto….