Așa se cheamă romanul de care spuneam pe aici mai acum o săptămână și ceva. Lansarea o să fie vineri, 21 februarie, la ora 6 seara, la Centrul Cultural Calderon, care se află (cum altfel?) pe strada Calderon, la numărul 39 (dacă nu mă înșel). Asta vine pe la jumătatea străzii, între Batiștei și Maria C. A. Rosetti, pe stânga cum vii dinspre Batiștei. Mai demult, vizavi de clădirea centrului cultural se afla Legația Palestinei – acum, acolo e o transnațională ceva. Am auzit că în clădirea în care vă invit a fost cândva nu-ș ce policlinică a ministerului transporturilor, dar acum casa cu pricina e curată, renovată, au băgat mobilier nou, alea-alea, avem loc de-o cafea și de-o vorbă la liber.
Coperta refurbișată de mai sus, aia în chirilică, e opera dușmancei mele de moarte de pe bloguri. Am pus poza cu pricina numai și numai pentru că vrăjmașa a băgat (pe blind!) chirilice pe coperta unei cărți în care există niște ruși de care ea n-avea cum să știe…
În fine. Vă aștept pe toți peste o săptămână, la șase seara. Habar n-am în ce constă programul lansării. Pur și simplu n-am aflat încă. Vedem noi, ne organizăm la fața locului, o scoatem cumva la capăt.
Mda. Așa. Acum, iete harta „corectă” a amplasamentului Centrului Cultural, după cum scrie pe site, la ProspectArt.
Și iete și clădirea în sine, ca s-o recunoașteți, numai că-i o poză de vară:
Să fiți cuminți și să veniți sănătoși!
felicitari si la mai multe!
@ mosu:
multam fain… tu pe cand?
🙂 nu m-am gandit niciodata sa public ce-am scris; scriu doar din placere, ma destinde…
mmm… recunosc sincer ca in ultima vreme mi-a cam incoltit prin minte si treaba asta; dar asa, ca sa nu le pierd, ca s-au cam strans ceva povesti…
oricum, scrisul e treaba serioasa iar eu sunt un amator…
BLEGOO (arțăgos): “Vrem poze!”
@ Blegoo : poze? mai bine facem un bd, lol.
felicitari! Sa fie intr-un ceas bun si cu repetare 🙂
Multumim de anunt! Incerc sa ajung….dar nu promit! Daca, insa, voi reusi, primesc si o dedicatie pe carte??:)) Nu conditionez, doamne fereste, da’ m-ar face sa ma simt altfel!!:))
@ dush: saru mana, dush, si eu sper sa fie cu repetier…
@ patrocle: maitre, cum sa nu? facem ce vrem, ce naiba?
Mi-ar fi plăcut să particip, dar sunt în câmpul muncii şi Bucureştiul e cam departe. Poate cu altă ocazie. Până atunci, m-am apucat deja de carte!
@ puck: să știi că pe bune îmi pare rau ca n-ai cum să vii…
io vin și io virtual, că fizic, na, nu am cum. dar poate mă reprezinta sor’mea și-mi ia și mie un volum.
o să-mi potrivesc ceasul și o să-mi torn cinci degete de ceva scoci briton (sau un stout?) la ora respectivă.
@ tapirul: scoci briton!
salve, impricinatule!
cum a decurs lansarea?
ii spuneam si elfului: trebuie sa ne vedem ca avem de discutat. lansarea? a fost ok – si pentru asta trebuie sa ne vedem.
daca trebuie, trebuie 🙂
pai sa ne apostam in scopuri ilustre, vorba perversului dapa tg. ocna
(aritmetica asta ma omoara- chiar e necesara?!)
next time i’ll charge consultant fees:)
@ we:
right, my dear elf! 🙂