A fost odată ca niciodată…
Nu, nu, de fapt, n-a fost! Sau, a fost, numai că era un simplu cazangiu. Mda… Ca să fiu cinstit, prin anii op’zeci, şeful Organizaţiei de Partid Bucureşti (Sănătatea pre numele ei) era un distins cazangiu. Domnia-sa avea o grămadă de treburi pe atunci. Printre altele, îmi amintesc cum a venit iel într-o noapte în control la Spitalul Cantacuzino, pe când se întâmpla să fiu de gardă în clinica de Obstetrică-Ginecologie.
Tăticuuu… Ce mai iureş a fost! Medicii bătrâni au lăsat baltă treburile curente şi s-au dus să-l conducă pe cazangiu de colo-colo, nah, pă unde avea el chef să vadă una şi alta. Pă vremea aia iera frig în spital, da’ iel nu d’asta venise: el avea chef să vadă, zor-nevoie, care era treaba cu avorturile internate în acea zi.
De ce îşi făcuseră femeile cu pricina avort? Mărturisiseră că-şi făcuseră avort? Se luaseră măsurile prevăzute de lege? Câte dintre ele fuseseră chiuretate şi de ce? Duseseră ginecologii muncă de lămurire cu iele, sau se ocupaseră, ca proştii, numa’ dă medicină?
Cazangiul a plecat la fel cum a venit – vorbim despre anul 1986 şi, pe vremea aceea, nici măcar procurorii nu mai făceau mare tărăboi pe tema chiuretajelor. Legea spunea că, deîndată ce hotărai să chiuretezi o femeie, trebuia ca înainte de toate, să iei legătura cu procuratura. Între 1985 şi 1988 am dat zeci de telefoane la Procuratură, anunţând că ne pregăteam de chiuretaj şi, absolut nici o dată, procurorul de serviciu nu ne-a interzis procedura.
O făcuseră cu vârf şi îndesat în anii anteriori – şi o făcuseră cu atâta sârg încât un număr neprecizat de femei au pierit datorită amânării chiuretajului. Chestia asta s-a reflectat, printre altele, în scăderea indicatorilor naţionali de fertilitate (cre’ că aşa le spune), aşa că partidul s-a sesizat că-i scade şeptelul reproducător, aşa că s-a decis s-o lase mai muale cu interogatoriile.
În context, nici până acum n-am aflat ce l-o fi apucat pe cazangiu să facă un control pe această temă după ce nici procurorii nu mai băgau femeile în seamă. Sau, te pomeneşti că venise să aranjeze un chiuretaj cuiva dân familia lui?
Dracu’ ştie.
Despre distinsul cazangiu am mai aflat prin 1987, cu ocazia unei mari şedinţe la Facultate, cu toate cadrele profesorale din IMF Bucureşti. La început, şedinţa a fost blândă, lentă, fără mare scandal – ştiţi cum erau şedinţele utc sau pcr : ei se făceau că citesc materialele, noi ne făceam că-i ascultăm, iar la sfârşit se semna de prezenţă şi ne căram cu toţii pe la treburile noastre.
Eh, la şedinţa cu profii de la IMF însă, n-a fost aşa. Profii au început să ridice probleme legate de dotare, iar unul dintre ei a ajuns să vorbească despre centrifuge – sculele alea care se învârtesc repede-repede şi care sunt necesare la analize şi în cercetare. Încurajat de cazangiu, bietul prof s-a lansat în explicaţii (se şi vedea beneficiarul unor centrifuge performante):
– Dacă am avea câteva centrifuge care să dea 16.000 de ture pe minut, vă promitem că am putea să…. etc… etc…
Blajin, cazangiul l-a întrerupt şi i-a răspuns cam aşa:
– Of, tovarăşi… Păi, mă uit la dumneavoastră şi-mi dau seama că am în faţă floarea medicinei româneşti… Sunteţi oameni de nădejde, ce naiba… Oameni în care statul a băgat bani grămadă ca să fiţi savanţi… Şi acum, iată, aţi ajuns savanţi! Păi, nişte savanţi ca dumneavoastră se împiedică de nişte amărâte de centrifuge, cum le ziceţi? Ce nevoie aveţi dumneavoastră de centrifuge, tovarăşi? Dumneavoastră sunteţi dăştepţi (spunând asta, cazangiul se ambala progresiv), dumneavoastră faceţi cercetare înaltă – ce mai vreţi nenorocitele alea de centrifuge, că dumneavoastră munciţi cu mintea, tovarăşi! Mintea este capitalul dumneavoastră şi mintea dumneavoastră trebuie să ne ajute pe noi, statul socialist, să facem economiile care ne sunt atât de necesare… Of, of, of, tovarăşe profesor (spus părinteşte)… Cen-tri-fu-ge! Păi, hai să vă iexplic eu cum trebuie făcută munca de cercetare! Ai o problemă. Te gândeşti la ea bine-bine. Încerci s-o rezolvi dintr-o parte – dacă nu reuşeşti, o iei din partea cealalaltă, dacă nici aşa nu izbuteşti, o iei pe de lături, şi tot aşa, gândindu-vă cu toate puterile dumneavoastră de savanţi, tovarăşi, gândind din toate părţile, veţi descoperi, doar cu mintea dumneavoastră, răspunsurile la problemă!
Fireşte că s-a făcut linişte. Apoi, profii, oameni bine crescuţi, şi-au cerut scuze, au zis că n-au nevoie de nimic, că se încurcaseră şi ei, nah, chestii d’astea.
Mi-am amintit de cazangiu extrem de recent – după ce mi-a fost relatată prima intervenţie a Elenei Udrea în calitate de membră a guvernului. Po urmă, mi-am mai amintit de cazangiu şi la prima şedinţă pe spital din acest an: personalul trebuie restructurat, iar primul ministru doreşte economii de 15% faţă de anul trecut – acesta a fost mesajul managerului care, ciudat, este medic, totuşi…
Eh, nemaifiind anul de graţie 1987, din sală s-a ridicat o rumoare prelungită: ce să mai restructurezi când medicii s-au împuţinat simţitor (numai în serviciul meu, trei colegi mai tineri, adică 50% din personalul cu studii superioare, au plecat în ultimele trei luni, în Belgia, UK, respectiv Kossovo), iar bani nu au fost suficienţi nici anul trecut.
– În ce priveşte investiţiile, acestea vor fi reduse cu 50%, la cererea primului ministru, a continuat managerul, dar să ştiţi că e hotărârea lui! – a adăugat el în grabă, auzind rumoarea din ce în ce mai zgomotoasă. E decizia lui, nu a noastră. Aşa sunt indicaţiile!
La auzul acestui cuvânt, s-a lăsat o linişte de mormânt în sala de şedinţe, chit că eram în primele zile ale anului 2009, era noastră.
Iată că, după 20 de ani, vorba lui Alexandre Dumas, în aula unui spital din Bucreşti, a răsunat din nou, chiar dacă justificativ, faimosul cuvânt care ne-a amărât zilele dinaintea erei noastre, pe vremea în care mare parte dintre destinele medicilor şi, implicit, ale pacienţilor, se aflau în mâna unui cazangiu.
Cu alte cuvinte, ne-am întors în zilele acelea în care trebuia să rezolvăm „în minte” cazurile, pentru că statul pentru asta băgase bani în noi: să judecăm cu propriile noastre forţe ca să-i facem bine pe pacienţi.
Cireaşa de pe tort, însă, la care cireaşă cazangiul nu s-a gândit niciodată, cireaşa de pe tort, aşadar, a venit la sfârşit, odată cu îndemnul:
– Aceste economii trebuie să fie astfel făcute încât starea de sănătate a pacienţilor să nu fie pusă nici o clipă sub semnul întrebării!
Adică, n-am bani să vă dau ca să vulcanizaţi cauciucul, da’ voi s’teţi dăştepţi, bueyyy şi-o să vulcanizaţi cauciucul şi-aşa! Şi, nu care cumva să daţi reţete rudelor celor internaţi, chiar dacă noi nu mai suntem în stare să vă dăm toate medicamentele pe care le-aţi citit voi pân cărţi, bueyyyy, că după aia le cumpără ăia dân farmacie şi la sfârşit ne trezim cu ei la uşă, ca să le decontăm, bueyyyy, că aşa e legea! Cine o da reţete pacienţilor, ca să-şi cumpere medicamente din afara spitalului pentru că noi n-am cumpărat – harşt! Aţi priceput?
Harşt!
Harşt! Harşt am făcut şi io azi, când iar m-am apucat să trimit adrese la conducerea spitalului: că n-am aia şi ailaltă şi că fără aia şi ailaltă n-am cum să dau pacienţilor nici măcar bruma de garanţii pe care obişnuiam să o dăm noi, tâmpiţii ăia care am stat şase ani la facultate plus încă şase prin specializări.
Eh, şi ştiţi ce răspuns am primit (da’ nu în scris, ci aşa, pe la colţuri, că nu-i bine să rămână documente)? Aveţi dreptul la trei încercări.
Nu…
Nu…
Nu…
Ei bine, răspunsul a fost:
– Păi, restrângeţi-vă şi voi activitatea, cumva!
Încep să mă întreb dacă România toată n-ar merita să-şi restrângă activitatea cumva – şi mă refer, mai ales, la decidenţii români, pe care să-i schimbăm, naibii, odată, cu nişte nemţi, pe care să-i importăm, fir-ar să fie, la un preţ cât mai bun dacă suntem dăştepţi şi i-om lua angro!
Mda… Acu’, io ştiu că degeaba am scris adresele alea, că tot nu se lasă cu nimic bun… Dar dacă taci şi taci şi iarăşi taci…
Nu cumva devii complice?
did, cel mai nasol e ca inainte ziceai asa: bă, ăsta e cazangiu, ce mama naibii să ştie iel?
da’ acu? că deciziile nu le mai iau nici cazangiii, nici cizmarii…
Dom’ doctor, dupa cum vezi, deciziile le iau tot niste unii care sunt din aceiasi tagma mentala cu cazangiul. In fine, mie imi e teama de altceva… Am impresia ca poporul asta e format in mare majoritate din cazangii si cizmari si carpaci. Asadar, pe oricine ai alege, te vei trezi cu un cazangiu entuziast si pus pe treaba. Si chestia cea mai nasoala este ca nu vad nici o iesire din beleaua asta. Decat sa dizolvam poporul si sa alegem altul.
Ba da, devenim complicii astora, deja m-au amenintat cu moartea, dar n-am de gand sa tac nici mort. Fiind oltean, era la moda Maria Lataretu prin cartier, eram mic, am auzit ca a murit. Peste doua zile am vazut-o la televizor. Fascinat am spus tuturor ca “Maria Lataretu canta si moarta”. Asa si eu. Sunt niste cretini, din pacate n-avem cu ce sa-i schimbam.
glontul-glont!
am sa scriu un haiku despre glontul-glont!
glontul-glont din ger
aşteaptă să fulgere
din aer şi plumb
(maitre kvala – nu ma lasa sa bag comment la matale… la fantasy romanesc…)
pai, sa nu tăcem dar mai departe? mai departe?
@dan selaru
Sper ca vorba “nimeni nu e de neinlocuit” n-a fost scoasa din uz – e bine sa-i schimbam macar pentru exercitiu si pentru ca putem, asta ca sa stie si ei, si ai lor, ca nu e chiar pe viata o functie, o indemnizatie de conducere, o atentie…
Hai sa scriu si eu un contra-scenariu. Nu zic precum ca asa o fi fost, ca la ora cand se discuta problema in guvern eu sa tot fi fost la vreo 2500 de km departare. Da’ as zice eu ca e plauzibil. Deci.
Scena: prima sedinta de nou guvern, am trecut de la strans de maini si calcat pe picioare la asezat frumos in banca de ministru, ministrii PD-L la stanga, iar ministrii PSD la stanga ministrilor PD-L, cum sade bine la orientarea politica. Bon, si dupa ce s-a terminat si cu ultimele discutii cu sefii neprezenti, cu amantele neglijate si cu sotiile asijderea, domnii si doamnele ministri isi inchid telefoanele si baga mare la primul punct de pe ordinea de zi. Care e Bugetul. Cu B mare, ca e Bugetul Tarii, bah, si anume pe anul de gratie 2009.
Bugetul asta e ca un os cu carne pa el, numa ca in unii ani e mai multa, in altii mai putina… Si ministrii nostri is dulai care se infig in el. Numa ca nu toti dulaii sunt facuti egal. E de exemplu hiena de la industrie sau pit-bull-ul de la transporturi, care cand musca o data rup cu tot cu maduva. Nici cu sacalii de la interne sau de la aparare nu mi-i rusine, aia musca razant, in foc continuu, de ramane osu’ lucind in urma lor. Si dupa ei urmeaza si alti dulai, mai mici sau mai mari – dar randul se termina invariabil cu trei maidanezi jigariti vai mama lor, cultura, educatia si sanatatea.
Degeaba latra ei a foame acolo in sedinta de guvern, osul e deja gata ros. Mai primesc un dumicat regurgitat asa in scarba de ici de colo, plus ceva zgarciuri care au sarit cat colo cand a rupt vreun dulau mai mare o bucata zdravana de ciolan. Iar anul asta osul, dragii mosului, a fost si ala vai mama lui. Asa ca ministrul asta al sanatatii – care e si medic, si manager, daca am priceput eu bine – poate ca ar vrea el ce-ar vrea, da’ nu are cu ce. N-are nici de unde. Ca plange Bechtelu cu ochii in asfalt, sau ar fi plans cu ochii in asfalt daca ar fi turnat asa ceva. Agricultura vrea subventii, industria vrea imprumuturi… Toti vor cate ceva. Iar alea trei domenii de le-am scris eu acolo sus au fost intotdeauna pioni la sacrificiu, pentru ca, hai sa fim seriosi, pe marea majoritate a ELECTORATULUI o doare-n pivnita de problemele din sistemul sanitar, sau din invatamant, ca sa nu mai vorbim de cultura. Abia cand a ajuns in spital si a simtit pe pielea lui cum e sa dormi intr-o camera neincalzita pe un pat de campanie uitat de nemti pe-aici la 23 august o sa inceapa sa inteleaga ce-i aia ca nu-s bani pentru sanatate.
Nu poti sa faci din rahat bici si sa-l mai si pocnesti.
Laur, ai dreptate! Problema pe care o pun suna cam asa: de ce naiba nu apare nici un politician roman care sa tina un discurs a la Churchill – nu va pot oferi decat lacrimi, sudoare si sange…?
Ma rog, nu chiar asa – dar macar sa admita care e situatia, la care sa adaugam si un pic de austeritate, atat financiara cat si comportamentala…
Doina – la noi, cel mai misto uzufruct e ala care se trage din semnatura sau/si din functie!
eu credeam ca e asa o poveste frumoasa, asta de-ai scris-o. mi-am aprins o tigara si zic nah ce bine o sa dorm dupa ce-l citesc pe impricinat.
da’ acu de ce sa subestimam pacientii? io propun altceva, ei singuri sa-si rezolve mental bolile. eventual spitalele sa-si restranga activitatea in proportie de 99% adica sa mai ramana doar portaru, da asta sa fie destept tare.
cand vine suferindu la spital cu halatu papucii de casa si bani de buzunar [ul altora], portaru il intampina si incepe sa-i explice: domle, dumneata ej destept, ce naiba te incurca un chist, un virus, un cancer, chestii dinastea? fii serios.
nah, pt aia mai grei de cap sa tina o sedinta de hipnoza sau ceva spalare a memoriei recente, aia in care au ramas durerile.
dupa care pleaca acasa vindecat, doar nu e prost sa se interneze cand n-are nimic.
si la farmacie sa se mai vanda doar aspirina. dinaia a saracului, da’ bine asta numa dupa ce se legalizeaza altceva.. of, nu tine teoria ca iar ajungem la cei cu legile in dinti, care taie si spanzura.
ooo, dar lasati ca ne spanzuram si singuri! doar suntem destepti, rezolvam si fara fonduri, adica fara funie. ne vom imagina ca nu mai e aer.
scuzati debitu verbal in scris, m-am intristat cumva.
De ce nu merge sa bagi comentarii la mine, dom’ doctor? Care sunt simptomele?
Politicienii romani nu sint genul lui Churchill, sau mai bine zis Churchill nu e genul lor 🙂
kvala, cre’ ca trebuie sa te sun ca sa vedem cum sa comentez 🙂
nu ma lasa sa bag tapirul.net, zice ca vrea wordpress, iar wordpress nu ma autentifica…
si la dan selaru e la fel, ca aveam chef sa bag aseara la un post de+al lui, mama-mama…
mack! o sa vad ce e si cu hategul acela. zona e absolut bestiala – la sarmizegetusa regia ai fost? blidaru, costesti… hmm?
Draga Domnule Cornule, de cind n-am mai comentat de pe divanul acesta, s-a schimbat antispamu’. Nu in sine, ci ca ‘familie de cuvinte’.
Eu agreez ideea dumneata, care zici ca trebuie spus poporului ca traversam cei 40 de ani de deshert si asta e.
Nu taiem fondurile spitalelor/scolilor/bibliotecilor si impunem austeritate, in timp ce discursul public si cel adresat unor bresle (ca a voastra, de-un par egzamplu)incearca sa proiecteze aparentza ‘grijii pentru om’.
Sint de acord ca nu avem politicieni responsabili. Si nici vizionari. Dar cred ca lucrurile sint, IN MARE PARTE, dictate de faptul ca alegerile prezidentiale trebuie sa aiba loc curind. Daca si parlamentu si presedintele ar fi fost la 1-2 ani de la inceputul mandatului, cu alegerile departe, in zarea temporala, sint aproape sigura ca am fi auzit un discurs mai adecvat situatiei. Aud?
Păi… d’aia băgasem cu Churchill… Ăla spusese chestia cu lacrimile şi sudoarea cam la scurt timp după investire, dacă nu mă înşel.
Pe de altă parte, cui prodest să duci lumea cu vorba, mai ales când realitatea cotidiană te contrazice flagrant? Adică: ei chiar n-au feelingul că se fac de cacao? OK, nu-i interesează ce şi cum pentru că au, evident, alte treburi, din moment ce le taux de presence la vot a fost infiorator de scazut.
In context, ce legitimitate morală mai are un parlament votat de mai puţin de 50% din populaţiune? Asta ca să nu mai vorbim de majoritatea guvernamentală care acumulează, cu chiu cu vai, aproximativ 25% din potenţialul de vot…
Io doar crez ca dupa prezidentiale melodia se va schimba. Daca cistiga Basescu. Ca daca e unu nou, atunci e mai neclar ce se intimpla.
Pai, da, bine ai zis cu Ciurcil, da cine sa ne dea si noo unul?
Cui prodest? Lor, ca tre sa joace asa, incit sa il ajute pe Mariner sa se realeaga. Si atunci se gindesc ca nu anatagonizeaza alegatoru, care, daca nu-i spui ca e de rau, NU VEDE. (Io mor sa aflu cine e consilieru care le spune sa faca asa. Sau e Basescu si atunci nimeni nu poate face nimic, ca omul tzine la idiosincraziile proprii).
Pun pariu ca turnout-ul de la prezidentiale va fi mai mare decit la parlamentare.
Altfel, ca de obicei, BINE scris.
Vin si eu cam offtopic. De 13 ani de cand mananc painea statului de pomana (parerea lor) nu s-a mai intamplat sa vie ziua de pensie si, dupa ce am ajuns sa cred ca am surzit io de nu aud postasul sa sune macar odata,nici vorba de doo ori, i-am dat telefon si am ascultat stupefiata explicatia: auzul mi-e in buna stare, guvernul insa a luat prima masura de reducere a sperantei de viata in Romanica si nu ne mai da pensia (sper ca deocamdata) pt ca “Guvernul nu are bani”
Nu prea e off topic, Vio…
Turnout-ul post prezidentiale va fi el mai mare, poate – treaba e: se poate prevala, cineva, de ilegitimitatea numericeasca a alesilor pentru a propovadui nesupunerea civica?
Voi nu sunteti reprezentativi – noi nu ne supunem: traiasca Bakunin si restul!
Macar asa, de placere… Ca sa-i vedem pe politicieni cum se pierd in justificari si ca sa dam apa la moara desteptilor de analisti de pe sticla…
Oricum, chestia asta cu Leana lu’ Cocos care e in pole position mi se pare aducatoare de aminte de Elena ailanta – impuscata.
Pai uite cum am raspuns eu pe http://google-viorica.blogspot.com/2009/01/vulpea-se-plimba-cu-turismul.html
la comentariul: Ce ar fi sa o trimitem pe cucoana ministra sa vada niste perle ale turismului balnear (Slanic Prahova si Moldova, Govora, Sovata, Herculane etc), care au ajuns niste ruine pe langa care iti e tare teama sa treci! 🙁
Raspunsul e:Pai,tot cabinetu’ 2 se ocupa si de izvoarele termale din strafundurile capitalei. S-o trimitem :)))
absolut off topic: ştiu că de ăia de la Greci, din dobrudja, ştii – că doar o să mergem peste ei (propun senina lună mai, cînd vă înturnaţi din peregrinări), dar de ăia din haţeg ştii?
http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?namecat=9&words_ev=&etnie=1
http://deva.mconet.biz/index.php?action=fullnews&id=285937&category=231&category_name=hunedoara
doar clopotiva, mama mă-sii, că n-am apucat să văd ţara asta – io cînd zic! X(
Acuma… eu stiu ca Bucurestiul e un oras cam sulfuros, ca de aia m-am si mutat din el… dar sa-l faci centru de interes balnear, mi se pare cam sefistica ideea. Ma tot uit la politicienii pe care am reusit, noi, poporul, sa-i emanam in cei douaj’ de ani si ma intreb de ce pana mea l-am mai impuscat pe impuscatu’. Numai asa, ca sa facem tir pe el?
Cat nu mi-a placut mie de impuscat, cat de mult visam cum organizez atentate, eh, vise imbecile… Da’ ala n-a fost proces din care sa se traga invatamintele necesare.
Inca de atunci trebuia sa ne prindem cine se apuca de politica in romanica.
Populatia acestei tari emana politicieni penibili. Ei ne reprezinta. Cum naiba sa apara un Churchill la romani? Uite ca un text atat de bun ca al Impricinatului ma face sa ma gandesc la lucruri atat de rele…
ma gandeam eu de la o vreme incoace ca nu as prea vrea sa ma imbolnavesc, dar temerile mele erau legate mai degraba de cum aratau spitalele (infricosator) si oamenii de acolo (tristi). acum sigur nu vreau sa ma imbolnavesc, ca se pare ca o fac degeaba. adica cine se imbolnaveste, pa.
asadar, in caz de boala, o sa ma gandesc bine-bine ca ma simt perfect si ca n-am nici pe drq. trist.
Oh, si stai sa vezi, piticule, cat de bine e in pepene! Am primit noi adrese (scrise!!!!!!) de la conducerile biruitoare ale spitalelor, in care pacientii…
Dar cred ca, mai bine, o sa bag un post separat cu chestia asta!
Unde naiba s-or duce banii cu care cotizam luna de luna pt Sanatate?!
Excelent textul. Felicitari! Dureros cand descoperim adevarata fata a lucrurilor.